1.

Analiza comportamentala
2. Analiza comportamentală în situaţiile de criză in autism

Datorită comportamentelor problemă interacţiunea şi terapia persoanelor cu autism este îngre-

unată sau chiar imposibilă. Aceasta arată că este imperios necesar ca modificarea acestor com-
portamente, în sensul diminuării şi înlocuirea cu alte comportamente adecvate,să se realizeze
încă din preterapie.
Cercetările efectuate de-a lungul timpului de profesioniştii în terapia comportamentală şi din ex-
perienţa practică cu copii cu autism s-a demonstrat că cele mai eficiente tehnici de scimbare a
comportamentului sunt cele din terapia comportamentală. Toate comportamentele, fie pozitive
sau negative, sunt învăţate din experienţa anumitor evenimente care preced comportamentul re-
spectiv (antecedent) şi care urmează imediat comportamentului (consecinţă).
La copilul cu autism pot aparea cele mai variate şi ciudate comportamente problema.
Pot fi comportamente-problemă extreme: ţipatul, aruncatul sau spartul obiectelor, muşcatul
mâinilor, lovituri, trasul de par sau forme mai ciudate precum hiperventilaţia sau crizele de apnee
(ţinutul respiraţiei).
În cadrul comportamentelor problemă sunt incluse si autostimulările, stereotipiile, comporta-
mentele obsesive care deşi nu sunt periculoase creează subiectului un obstacol în dezvoltare, în-
văţare şi socializare. Copiii cu autism sunt absorbiţi de jocuri autostimulante care îi împiedică să
reacţioneze la ceea ce se întâmplă în jurul lor şi la cererile celorlalţi, sau se pot angaja într-o ac-
tivitate obsesivă din care dacă sunt intrerupţi pot declanşa crize de furie.
În categoria comportamentelor problemă sunt incluse şi ecolalia (imediată sau intarziată) şi respi-
raţia greşită; acestea doua fiind la rândul lor destul de dificil de controlat.
Atunci când ne confruntăm cu un comportament problemă, înainte de a acţiona asupra lui trebuie
să facem analiza funcţională a comportamentului. Este aproape imposibil să intervenim asupra
unui comportament-problemă daca nu s-a înţeles de ce persoana se comportă astfel.
De cele mai multe ori comportamentele problemă exercită o funţtie de comunicare pentru
subiect. Copilul se foloseste de aceste comportamente pentru a comunica ceva celorlalţi, pentru a
atinge obiectivele de control asupra comportamentului celorlalţi şi asupra mediului. Nu toate
comportamentele problemă se pot interpreta prin aceasta dinamica. dar, totuşi considerăm ca
 aceste comportamente problemă sunt funcţionale pentru subiect şi pot fi eliminate în cazul sub-
stituirii cu alte comportamente adaptative având aceeaşi valoare funcţională.
Când facem analiza funcţională trebuie să notăm frecvenţa comportamentului respectiv, intensi-
tatea cu care se manifestă, persoanele în prezenţa cărora apare şi să urmărim modelul:

 ANTECEDENT – situaţia în care a

aparut comportamentul respectiv (unde era copilul, cu cine, ce facea copilul sau ce i s-a cerut să
facă, dacă a fost interupt din vreo activitate etc);

 COMPORTAMENT – descrierea exactă a comportamentului (a ţipat, a ţipat şi s-a muşcat de

incheietura mâini, a lovit cu mana, a tras de par); cu cât datele sunt mai clare cu atât comporta-
mentul va fi mai bine înţeles;

 CONSECINŢA – ce s-a întamplat imediat după apariţia comportamentului problemă (ex.

copilul a început să ţipe pentru că vrea o jucărie iar mama i-a dat jucaria respectivă).

Trebuie să obţinem informaţii şi asupra dinamicii care menţine activ acel comportament:

 ce funcţie îndeplineşte (comunicativă sau autostimulantă);

 ce comportamente alternative pozitive ar putea fi folosite de subiect pentru a îndeplini aceleaşi

funcţii.
Trebuie să ţinem cont de un lucru foarte important – o singură manifestare a comportamentului
problemă nu ne poate spune totul despre el. Este absolut necesar să se adune date despre situaţi-
ile în care apare şi consecinţele care au urmat pentru a determina cauzele şi funcţiile comporta -
mentului respectiv.
Exemplu de comportament problemă; cum este întărit de consecinţa primită şi cum trebuie
acţionat pentru a duce la extincţia lui.
Comportament:crizele de tipat
Antecedent: copilului i se cere să încheie o activitate placută pentru a merge la lecţii
Comportament: copilul face o criză de ţipat
 Consecinţa: il mai lăsam să se joace puţin ca să se liniştească
EFECTUL: va învăţa că poate evita lecţiile dacă ţipă şi cu timpul va fi din ce in ce mai greu să-l
oprim din ţipat. Modul corect de a ne comporta cu acest tip de reacţie este ca în momentul în care
ţipă să-l oprim din activitatea pe care o face şi să mergem la lecţii. Nu facem nici o referire la
plans sau ţipat ci ne purtam ca şi cum nu am auzi ca plange laudandu-l pentru cât de “frumos te-
ai jucat mai devreme dar acum trebuie sa mergem la lecţii”. Nefăcând nici o referire la comporta-
mentul problemă acesta va disparea prin extincţie pentru că nu a existat nimic care să-l în-
tărească.
Pentru a putea preveni acest tip de reacţie este foarte bine să anunţăm copilul din timp – te mai
las 5 minute, apoi trebuie să mergem la lecţii. În cazul copiilor cu
autism putem preveni multe reacţii neplăcute dacă îi informăm din timp cât mai au la dispozitie
pentru activitatearespectivă.
Acelaşi comportament poate avea funcţii diferite la fiecare copil în parte, de aceea nu putem in-
terveni la toţi în acelaşi mod. Trebuie să analizăm de ce se poartă copilul aşa ănainte să inter-
venim asupra comportamentului. Un copil poate să ţipe pentru că vrea atenţie iar altul pentru că
vrea să fie lăsat în pace; în fiecare situaţie se va interveni în mod diferit.

De ce apare un comportament problemă?

A. Copilul obţine stimuli sociali sau materiali pozitivi (ÎNTĂRITOR POZITIV)

Este susţinut pozitiv (prin comportamentul problemă) de alte persoane care se apropie de el, îi
vorbesc, îl ating, îl blochează, îl consolează, îl ceartă (cearta poate fi un stimul pozitiv pentru un
copil care este ignorat mult timp).
Exemple:

 Copilul începe să plângă sau să ţipe atunci când vrea atenţie şi mama vine şi îl ia în braţe; va în-
văţa că atunci când vrea să fie luat în braţe trebuie să ţipe sau să plângă.

 Copilul vrea un dulce iar mama îi spune că nu mai primeşte pentru că deja a mâncat unul iar el
începe să ţipe, în cele din urmă mama cedează şi îi mai dă ; va învăţa că poate să-i manipuleze
pe cei din jur pentru a obţine ce vrea..
Prin acest tip de comportament copilul caută să obţina atenţia sau ceva ce îşi doreşte. Dacă astfel
de comportamente vor fi ignorate ele vor dispărea prin extincşie pentru că nu a existat nimic care
să le întărească.
B. Copilul reuşeşte să evite o situaţie percepută ca aversivă ( ÎNTĂRITOR NEGATIV).
Comportamentul problemă este încurajat negativ în măsura în care o situaţie neplăcută încetează
sau se reduce. Copilul poate trăi sentimente de nelinişte, frică, plictiseală, frustrare, oboseală,
sentiment de incapacitate; adoptand un comportament problemă, astfel de trăiri se reduc sau dis-
par cu totul, deoarece cel care exercita o presiune asupra subiectului îşi schimbă orientarea şi re-
duce fluxul său de stimuli care produc discomfort copilului.
Să ne gândim de exemplu la un copil care se află la gradiniţă şi este solicitat de educatoare să
răspundă în mod repetat la fel ca şi ceilalţi copii – copilul adoptă comportamentul de a se muşca
de mâini; ca şi consecinţă educatoarea nu îl mai solicită pentru a evita comportamentul neplăcut.
Prin reacţia educatoarei comportamentul problemă va fi întărit iar copilul va învăţa să-l
folosească pentru a evita situaţiile în care este solicitat să răspundă. În aceste două funcţii ale
comportamentului problemă, efectul produs este extern, este ceva ce se produce în mediu şi în
relaţiile cu ceilalţi.
C. Efectul obţinut este de natură internă, efect stimulatoriu senzorial.
AUTOSTIMULARE – Copilul emite comportamente care îi produc în mod automat senzaţii plă-
cute de tip kinestezic (legănat, învărtit), tactil (frecarea degetelor unele de celelalte, lovirea
palmelor de corp), olfactiv (mirositul diferitelor obiecte), auditiv (foşnitul unei hârtii), gustativ
(băgatul obiectelor în gură).
Este mai usor de intervenit asupra primelor două ( A si B ) pentru că acestea sunt întărite de con-
secinţele externe pe care le primeşte copilul; dacă îi oferim altă consecinţă comportamentul va
dispărea prin extincţie şi este mult mai uşor să-l înlocuim cu un comportament adaptativ; în
schimb este foarte greu de intervenit asupra celui de-al treilea tip de comportament problemă
pentru că este întărit prin însăşi plăcerea senzorială pe care o produce.
A fost demonstrat că dacă subiectul se găseşte într-o situaţie de inactivitate, fără implicare di-
rectă, cu frecvenţe scăzute de input senzorial, creşte mult probabilitatea de emitere a unor com-
portamente-problemă autostimulante, care în acest caz ar avea o funcţie homeostatica, şi anume
de autoreglare a fluxului de stimuli la intrarea in Sistemul Nervos Central. Dar comportamentul-
problemă poate servi şi la reducerea unui flux prea puternic de input.
 De exemplu să ne gândim la un copil autist aflat în grupuri numeroase de persoane care vorbesc
cu voce tare şi ţipă pe un fond muzical.
Nu trebuie să ne focalizăm exclusiv asupra descreşterii unui comportament; trebuie să ne gândim
în acelaşi timp ce comportament dezirabil îi poate lua locul şi să-l învăţăm pe copil noul compor-
tament.
De exemplu dacă copilul loveşte pentru a obţine atenţia, este important să eliminăm lovitul şi să-l
învăţam pe copil moduri adecvate de a atrage atenţia. În loc să lovească poate să spună “uită-te,
te rog”, “ajută-mă” sau să bată uşor pe umăr.
Dacă nu îl învăţăm cum să înlocuiască acel comportament cu unul adecvat copilul poate să
oprească acel comportament problemă şi să dezvolte un nou comportament problemă care să in-
deplinească aceaşi funcţie ca şi cel iniţial.
Să luăm puţin exemplul de mai sus – dacă îl oprim din lovit atunci cănd vrea atenţie dar nu îl în-
văţăm un mod alternativ de a atrage atenţia copilul poate să inceapă să ţipe pentru a atrage
atenţia şi vom avea un nou comportament problemă.
Trebuie să alegem metoda potrivită de intervenţie pentru fiecare comportament în parte
Metoda care poate duce la extincţia unui comportament în cazul unui copil în cazul altuia poate
să întărească comportamentul problemă. Cea mai frecventă greşeală făcută de părinţi şi terapeuţi
este că uneori recompensează neintenţionat un comportament problemă crezănd că de fapt au
pedepsit copilul.
De exemplu:
 Un copil începe să arunce cu jucăriile pe jos; mama vine şi îl ceartă apoi se apuca şi strange lu-
crurile de pe jos. Unele comportamente ca cel de mai sus pot da satisfacţie copilului, comporta-
mentul poate fi întărit de reacţia mamei (a obţinut atenţie, mama s-a supărat dar tot ea a strans
lucrurile). Acest tip de comportament nu ar trebui să ne creeze nici un fel de frustrare, compor-
tamentul copilului poate fi întărit negativ de simpla expresie a feţei pe care o obţine de la
ceilalţi când se poartă neadecvat. Modul corect de a acţiona este să aşteptăm până comporta-
mentul încetează apoi îi spunem cu calm să strângă lucrurile de pe jos iar dacă nu vrea sa-l
promptam fizic să o facă.

 În timpul lecţiilor copilul l-a lovit pe terapeut, consecinţa a fost “time-out” pentru 3 minute (se
pune un timer iar copilul este aşezat intr-un “loc de pedeapsă” timp în care nimeni nu se uită şi
nu vorbeşte cu el). Acest tip de pedeapsă poate fi potrivită dacă comportamentul problemă
 apare în timpul unei activităţi plăcute pentru copil, dar dacă este folosită în timp ce copilul era
la lecţii pentru el va deveni un întăritor negativ pentru că folosindu-se de comportamentul prob-
lemă va scăpa pentru câteva minute de la lecţii.
Ignorarea
Dacă nu este periculos pentru el însuşi sau pentru cei din jur, este bine să ne prefacem că acel
comportament nu există. Copilul cu autism dezvoltă de multe ori comportamente nepotrivite
pentru a atrage atenţia. În loc să-i oferim atenţie şi să-i întărim comportamentul problemă ig-
norăm pur şi simplu comportamentul şi aşteptăm să apară un comportament mai potrivit pentru
ai acorda acea atenţie, dar în momentul în care apare un comportament bun trebuie să fim entuzi-
aşti şi să îl lăudăm pentru lucrul bun pe care îl face. În felul acesta copilul învaţă că primeşte
atenţie doar pentru comportamentele adecvate.
Trebuie să fim atenţi la propriul comportament; copiii învaţă prin imitaţie
Este foarte important modul în care ne comportam cu copii noştri, cu atât mai mult dacă avem un
copil cu autism caruia ii este şi aşa foarte greu să discrimineze ce comportamente sunt acceptate
şi care nu.
Să ne imaginam un părinte care işi loveste copilul spunând “nu este frumos să loveşti!” sau unul
care ţipă “nu mai ţipaaa!”. Este de neînţeles pentru un copil “de ce nu am voie să ţip dacă mama
ţipă la mine?!” sau “de ce eu nu am voie să lovesc dar tata mă loveşte?!”. Atunci când sunt frus-
traţi sau supăraţi ei vor acţiona şi se vor comporta la fel cum au văzut că se poartă ceilalţi mem-
bri ai familiei.