VÂRSTA PREADOLESCENŢEI ȘI

TRANSFORMĂRILE PUBERTARE
 Cadrele temporale ale vârstei
preadolescenței
• Preadolesența este o poartă de trecere de la copilărie spre
adolescență și tinerețe.
• Ca vârstă școlară, preadolescența reprezintă vârsta școlară
mijlocie. Din punct de vedere cronologic se situează între 10-11
ani și 14-15 ani și este denumită preadolescență sau pubertate.
• Modificări intense apar în plan fiziologic și somatic, al creșterii și
maturizării sexuale, preadolescentul este la această vârstă
oarecum ,,diform”, cu aspecte disproporționate ale corpului și
cu o cantitate redusă de energie, fapt pentru care obosește
ușor și are o capacitate redusă de a rezista la efort intens și
îndelungat. (Emil Verza și Ursula Șchiopu)
 Stadiile preadolescentei si adolescenta

• Ursula Șchiopu și Emil Verza identifică pentru

etapa pubertății trei substadii și anume:
• Substadiul prepuberal (între 10-12 ani)
marcat de o evoluție fizică și fiziologică intensă
cu diferențe în cadrul aceluiași sex dar mai
ales între băieți și fete (la băieți acest ultim
puseu de creștere poate începe după vârsta de
12 ani).
• Pubertatea propriu-zisă (între 12-14 ani) este dominată de
o creștere spectaculoasă în înălțime, la început la nivelul
membrelor inferioare și superioare, articulațiile și apoi
trunchiul. Perioada de creștere este oarecum diferită de la
fete la băieți în sensul că este mai evidentă între 11-12 ani
la fete si 13-14 ani la băieți.
• Preadolescentul se orientează spre grup iar la această
vârstă crește sentimentul apartenenței la grup, se
intensifică relațiile de colegialitate și prietenie, mai ales cu
covârstnicii, solidarizează în situații dificile și transgresează
regulile de conduită devenind uneori agresiv.
• Stadiul postpuberal marchează trecerea spre
stadiul adolescenței și se manifestă prin
exuberanță, orientarea spre eroi, scopuri și
idealuri de cele mai multe ori inaccesibile,
exagerări, creșterea agresivitații verbale și la
nivel comportamental.
 Caracteristici ale dezvoltării:
• Dezvoltarea conștiinței de sine
• Imaginea corporală stă la baza identificării, este perioada în care stau
cel mai mult în baie, se privesc în oglindă, exersează un mod mai
plăcut de exprimare a zâmbetului, grimase, gesturi care să-i pună cât
mai mult în valoare. Se poate vorbi de incercări de ajustare, de
adaptare a sinelui corporal pentru a părea agreabil celorlalți.
• Experiența anterioară, relaționarea cu ceilalți i-a permis copilului să-și
construiască o imagine de sine care va fi completată în acest stadiu dar
și influențată de părerea pe care o are despre sine și de modul cum a
fost perceput de alții (puberii care nu au fost considerați copii frumoși
pot să nu conștientizeze gradul de atractivitate indus de schimbările
suvenite la pubertate, povestea ,,rățusca cea urâtă” poate fi edificativă
în acest sens).
 Depășirea conformismului infantil

• Dacă până acum adultul reprezenta un sistem

de referință pentru comportamentul copilului,
la vârsta preadolescenței, copilul se va orienta
mai degrabă spre valorile gupului din care face
parte, de unde și necesitatea cunoașterii de
către familie și cadre didactice a anturajului, a
valorilor grupului în care preadolescentul se
integrează, pe care și le insușește și cu care se
identifică la un moment dat. 
 Orientarea școlară și profesională

• În aceasta perioada are loc un amplu proces de autocunoaștere și

autodescoperire de posibilitați sau limite, pre(adolescentul) pune
accentul  acum pe lista de valori și interese, pe dorințe și aspirații și mai
puțin pe aptitudinile personale de unde poate rezulta și o discrepanță
dintre ceea ce acesta  își dorește și potențialul intelectual și aptitudinal.
Sensul educativ al orientării școlare și profesionale  presupune
determinarea unei atitudini realiste și realizarea unei concordanțe între
aspirații, potențialul individual, oferta școlară și  piața muncii (Ioan Nicola,
Domnica Farcaș).
• Pre(adolescentul )realizează inițial o opțiune școlară în perspectiva
orientării profesionale prin prisma calităților, valorilor personale,
intereselor față de anumite domenii de activitate și aptitudinilor, urmând
ca pe parcursul adolescenței să apară de multe ori schimbări
fundamentale în ce privește cariera spre care se va îndrepta.
 Dezvoltarea vieții psihice

• Dezvoltarea senzorial-perceptivă. Activitatea
senzorială crește ceea ce determină modificări
ale pragurilor minimal, maximal și diferențial
ale analizatorilor, făcându-se posibilă
reflectarea mai fină și mai analitică a
obiectelor și fenomenelor realității, se
remarcă dezvoltarea sensibilității vizuale,
auditive, tactile, olfactive și cutanate. 
• Sensibilitatea vizuală. Se intensifică preferința
pentru culori în ce privește îmbrăcămintea,
obiectele personale, decorațiunile, se caută
combinații potrivite prin care culoarea le
evidențiază farmecul și îi reprezintă. Crește
acuitatea vizuală, capacitatea discriminatorie,
se marește câmpul vizual ceea ce permite,
evaluări, diferențieri, cunoașterea mai exactă
și în profunzime a spațiului ce-i inconjoară. 
• Sensibilitatea auditivă. Se mărește capacitatea de a
percepe și reproduce muzica, de a recunoaște
anumite obiecte și persoane după însușiri percepute
auditiv, la fel și capacitatea de a înțelege muzica, 
preferința pentru anumite genuri muzicale, în
special muzica modernă care-i reunește pe tineri în
grupuri, preadolescenții ascultă muzica și o trăiesc
cu intensitate uneori la volum maxim ca expresie a
forței, vitalitații cât și o modalitate de exprimare și
cucerire a independenței. 
• Sensibilitatea olfactivă. Crește capacitatea de
a diferenția și denumi substanțele după miros,
preferințele pentru parfum și cosmetice, mai
ales în cazul fetelor,  interes și sensibilitate
pentru produsele care asigură protecția
împotriva transpirației și a altor mirosuri
neplăcute. 
• Dezvoltarea intelectuală. Preadolescența, înseamnă, din punct de
vedere al dezvoltării intelectuale, intrarea în stadiul operațiilor formale
și a capacitații de a raționa ipotetico-deductiv.
• Trecerea spre gândirea formală nu se realizează brusc, de la stadiul
operațiilor concrete ca acțiuni interiorizate devenite reversibile prin
inversiune și reciprocitate către stadiul propozițional, de raționare
asupra enunțurilor verbale ci gradual, pe parcursul câtorva ani pentru
ca în stadiul următor și ultim al dezvoltării intelectuale, cel al
adolescenței să funcționeze în deplinătatea lor.
• Dezvoltarea unei gândiri ,,ipotetice”  permite anticiparea de
consecințe și soluții, participarea la dezbateri și luarea deciziilor,
capacitatea de a fi empatic, de a întelege ideile celorlalți  chiar dacă nu
este de acord cu ele. (Steinberg)
 Memoria
• Fixarea cunoștințelor se realizează prin reflectarea relativ
fidelă a materialului de memorat iar păstrarea
cunoștințelor   prin ierarhizarea acestora pe baza unor
criterii logice.
• Recunoașterea operează cu asociații și reprezentări iar în
cazul reproducerilor copilul preadolescent si adolescent se
străduiește să traducă materialul verbal, scris sau oral  în
stilul său propriu.
• Crește caracterul activ, selectiv și voluntar al memoriei,
utilizarea memoriei logice pe baza schemelor logice și a
caracteristicilor esențiale ale obiectelor și fenomenelor.
 Limbajul
•  Exprimarea verbală devine fluentă, cursivă, iar debitul
scris inregistrează un salt semnificativ între 11-12 ani.
• Apar în limbaj aspecte necontrolate, cuvinte parazite,
exclamații, superlative (super, extraodinar), clișee
verbale (,,hai, du-te”, ,,lasă-mă”), limbaj vulgar,
neglijența afirmată ostentativ ca expresie a
teribilismului specific acestei vârste.
• Apare un disconfort în comunicare, mai mult la băieți
decât la fete ca urmare a shimbării vocii,  vocea
discordantă, răgușeala.
 Imaginatia
• O formă de imaginație specifică vârstei este visarea,
proiectarea drumului propriu în viață, legat de dorințele și
aspirațiile sale, aptitudini, oportunități cu privire  la viitor,
profesie, status social.
• Baza afectiv-emotională precum și imaginile și ideile
construite sunt sensibil diferite de cele din stadiul
precedent și duc la construcții noi, originale care treptat
favorizează dobândirea unui stil propriu de exprimare atât
din punct de vedere intelectual cât și ca semn distinctiv al
unei personalitați în formare și încărcate de entuziasm.
 Creativitatea
•  Creația în preadolescență este un simbol al maturizării și
independenței la care pre(adolescentul) râvnește și care-l
diferențiază de ceilalți, o modalitate de exprimare a sensibilitățîi
prin care încearcă să se facă văzut, auzit și admirat, este o
expresie a unicitații și a originalității sale.
• În literatură preferă acțiunea, confruntările și indrăzneala
personajelor, momentele hazlii și de suspans.
• Pe de altă parte este de menționat influența pe care literatura,
filmul și internetul îl au asupra agresivității și sexualității la
această vârstă pentru că personajele pot avea rolul de model în
ce privește abordarea situațiilor cu care se confruntă, ocupațiile,
petrecerea timpului liber. 
 Afectivitatea
• Din punct de vedere afectiv, pubertatea este marcată de o evidentă instabilitate
afectivă cu treceri succesive de la o stare la alta dintr-un moment în altul,
schimbările de dispoziție vădind o mare sensibilitate.
• Apar dificultăți la nivelul reglajului voluntar deoarece deciziile sunt luate sub
incidența factorilor emoționali.
• Trăiește o profundă stare de exaltare și folosește frecvent superlativul absolut.
• Actele  de bravură și faptele ieșite din comun când se află în cadrul grupului unde
aceaste manifestări sunt stimulate și aprobate sunt asociate cu timiditate și
supunere în relațiile cu adulții. Tensiunile sunt frecvente în relațiile cu părinții,
copilul refuză să se subordoneze cerințelor și solicitărilor în familie și în școală ca
expresie a independenței pe care încearcă să o cucerească în această perioadă.
• În relație cu sexul opus apar sentimente noi cu o altă coloratură și intensitate
față de stadiul anterior, sentimente de dragoste și simpatie. Dacă până acum
copilul s-a aflat în ipostaza de obiect al afecțiunii celorlalți, din acest moment
simte nevoia să-și exprime afecțiunea față de anumite persoane din preajma sa
trecând în ipostaza de subiect al afecțiunii
 Voința
 La începutul stadiului, preadolescentul ia
hotărâri cu promptitudine însă nu trece
imediat la execuția hotărârii, amână adesea
îndeplinirea celor propuse.
In adolescenta apare o perioadă de latență în
luarea hotărârii deoarece reflectă mai mult
asupra  mijloacelor acțiunii cât și asupra
consecințelor și implicațiilor pe care le
presupune desfașurarea unei acțiuni.
 Atenția
•  Se dezvoltă în mod special atenția voluntară,
însă și atenția involuntară și postvoluntară
sporesc în complexitate și eficiență.
• Crește capacitatea de concentrare și stabilitate
a atenției, la preadolescenți fiind în medie de
2 ore pe când la adolescenți ajunge la 4 ore. 
 Dezvoltarea socială
• Creșterea abilităților sociale este unul dintre aspectele câștigate în această
perioada și contribuie la formarea și consolidarea personalității individului.

a. Relațiile cu prietenii
• După aprecierea lui Cousinet, este ,,vârsta socială de grație”, grupul fiind anturajul
cel mai dorit în acest moment deoarece reprezintă mediul propice de afirmare și
etalare a calităților personale.
• În grupul de prieteni se  ajunge la un acord în ce privește modul în care  să se
îmbrace, cum e ,,normal” să gândească și să acționeze, considerând că familia are
păreri învechite, tradiționale, depășite.
• Un alt aspect râvnit este reputația pe care o are pre(adolesentul) în grup și în afara
grupului, reputație care se poate câștiga și pierde cu rapiditatea cu care secretele
sunt dezvăluite. Copilul face mici confidențe celui pe care-l consideră prieten înt-un
moment, însă datorită instabilității emoționale, certurile și impăcările se succed cu
repeziciune.
b. Relațiile cu familia
• Se observă o distanțare față de familie și orientare spre grupul de prieteni.
Se schimbă sistemul de referințe.
• ,,Criza de conduită” specifică  aceastei etape este o încercare de evadare de
sub tutela familiei și cucerirea independenței. Aceasta nu înseamnă că
puberul și familia sunt într-o permanentă stare de tensiune și conflict ci
faptul că apar neconcordanțe referitoare la gradul de responsabilitate și
implicare în activitatea școlară, păreri diferite în ce privește viața socială,
prietenii din anturajul copilului, modul de petrecere a timpului liber. 
• Prezența în familie a fraților și surorilor are un rol pozitiv, relația afectivă
dintre frați și surori poate constitui un model de relaționare  cu prietenii.
Relațiile  sunt mai bune cu frații de vârstă apropiată. Frații cu vârste mai mari
pot fi luați ca reper în câștigarea independenței și chiar scut în confruntările
puberului cu ceilalți. Frații mai mici, bebelușii și cei din  școlaritatea mică
încep să fie evitați și considerați drept ,,povară”, sau  pot apărea  situații 
când pre(adolescenții) își asumă o atitudine părintească față de frații mici.
Atunci când există  o diferență mică între frați apare gelozia, fratele mai mic
dorind privilegiile și tratamentul egal, în ciuda diferenței de vârstă.