Tirintică Angela

Prof.consilier școlar

TULBURĂRI DE ÎNVĂȚARE LA VÂRSTA ADOLESCENȚEI

Nici o altă vârstă nu a fost caracterizată prin atâtea atribute, epitete și metafore.
J.J. Rousseau numește această etapă „vârsta rațiunii”, dar și „revoluție furtunoasă”, „a doua
naștere”; pentru Stanley Hall este „furtuna și stres”, pentru Schopenhauer este „vremea neliniștii” iar
pentru Mihai Ralea este „timpul în care luăm Universul prea în serios”.
Etimologic, termenul adolescență își are originea în verbul latin adolescere care înseamnă a
crește, a se dezvolta, punând accent în special pe maturizarea biologică și dezvoltarea psihologică
specifică acestei vârste.
Adolescenta este privita de mulți autori ca fiind o perioada foarte „dificila”a vietii, in care
indivizii sunt puternic stresati si instabili afectiv, datorita faptului ca trebuie sa faca fata unor
schimbari spectaculoase, atat pe plan biologic, cat si pe plan psihologic si social. Schimbari majore
apar in plan social: adolescentii petrec tot mai mult timp cu alte persoane de aceeasi varsta si mult mai
putin timp cu parintii si familia, decat atunci cand erau copii. Totodata, adolescenta este perioada in
care se iau decizii importante pentru dezvoltarea personala si se fac planuri cu privire la viitor.
Adolescentii isi pot organiza si dirija propriile observatii fara a mai avea nevoie de vreun
ajutor, iar postadolescentii le investesc in veritabile activitati de cercetare. Ei pot avea atat
reprezentari foarte bogate in detalii cat si altele ce au un grad foarte inalt de generalitate. Aceasta
este o conditie necesara pentru bogatia planului mental al adolescentului. Adolescentii ating usor
nivelul inalt al generalizarilor in reprezentare, cel propriu conceptelor figurale.
Adolescentii cu dificultati de invatare sunt mai putin interesati in a se specializa intr-un
domeniu, dobandesc abilitati mai mici de reprezentare. Ei au dificultati sa reprezinte, in detaliu,
aspecte semnificative din fel de fel de structuri si sa surprinda noi insusiri si functionalitati. Aceste
particularitati ale capacitatii de reprezentare sunt demonstrate atat in rezolvarea unor sarcini practice
cat si in momentele de reverie ce apar relativ frecvent la aceasta varsta.
 Limbajul. Daca evolutia scolara este fireasca, la 17-18 ani subiectul distinge limba uzuala
de cea literara si se foloseste de normele conduitei verbale in relatiile sociale, are acces la limbajul
stiintific specializat si isi dezvolta chiar un stil personal de exprimare. Adolescentul cu dificultati de
invatare nu atinge aceste standarde de obicei; el este ostil la dialog, raspunde vag si lacunar, comunica
greu si monosilabic. Adera la limbajul argotic pentru a-si ascunde, de fapt, abilitatile verbale sarace.
 Gandirea. La varsta adolescentei elaborarea mentala si consolidarea structurilor
superioare ale gandirii sunt dezvoltate, elevul poate interpreta totdeauna in mod critic realitatea, el
poate formula explicit unele intrebari de esenta asupra locului si menirii propriei persoane.
Autoreflexia si autoanaliza – specifice acestei etape – sunt dezvoltate.
Gandirea adolescentilor include concepte de mare generalitate si complexitate, are capacitatea de a
opera probabilistic. Studierea matematicii devine din ce in ce mai complexa adolescentii avand
capacitatea de a opera cu numeroase forme de relatii logice (geometria plana si in spatiu, algebra),
cu fractii, cu simboluri, cu numere zecimale, irationale, cu proportii, cu formule.
Rationamentele, judecatile tanarului devin din ce in ce mai complexe, fiind prezente din ce in ce mai
des in exprimarea adolescentului si in demonstrarea afirmatiilor pe care le sustine.
Adolescentii cu dificultati de invatare la matematica au o abilitate mai scazuta sa combine aceste
operatii, in moduri foarte variate si sa ajunga la un gen de combinatorica mentala prin care sa
verifice toate insusirile obiectelor si fenomenelor si relatiile dintre ele, respectand totodata legile
logice. In acest fel este scazut in mod considerabil mersul deductiv al gandir
Cercetari mai noi au constatat ca sunt diferente intre adolescenti in ce priveste nivelul pe care il
poate atinge gandirea lor, datorita numerosilor factori interni, subiectivi si externi care pot actiona,
de-a lungul anilor. Prin urmare, desi adolescentii au un potential cognitiv deosebit, acesta nu se
realizeaza in mod egal la toti.
 Imaginatia. Procesul imaginativ il ajuta in mod firesc pe adolescentul normal sa
redescopere lumea si sa-si contureze un sens al viet Adolescentul cu dificultati de invatare se
caracterizeaza printr-o fantezie deosebita, fabulatii si reverii, disimuleaza frecvent, recurge la
minciuna de imaginatie (de loisir) pentru a-si exprima un „eu ideal”.
 Memoria. Memoria de lunga durata, care prevaleaza la aceasta varsta, il ajuta pe
adolescent sa isi reprezinte mai precis spatiul si timpul, configurandu-si reprezentari. El poate retine
si reda sase cifre consecutive in ordine inversa, recurgand la diferite tehnici de memorare.
Adolescentii cu dificultati de invatare, in majoritatea cazurilor, elaboreaza scheme rezumative care
se caracterizeaza prin claritate. Astfel, memoria logica devine o forma importanta de memorare.
Continutul memorial la adolescentul cu dificultati de invatare reflecta in mare masura interesele lui.
Astfel el retine mai usor si cu placere acele date si fapte care se leaga de orientarea sa generala
indreptata spre stiintele realiste sau umaniste, adesea aceasta selectie facandu-se in detrimentul
celorlalte preocupari.
Dezvoltarea memoriei, a capacitatilor intelectuale, faciliteaza desfasurarea activitatii scolare.
Adolescentul descopera ca invatarea este de cateva ori mai eficienta decat pana atunci. Totusi, el
simte nevoia de a restructura informatiile pe care trebuie sa le fixeze. In continuare conditiile fixarii,
pastrarii si reproducerii devin de mare randament. Ele vadesc nu numai capacitatea de stocaj dar si
construirea la adolescent, a clasificarilor spontane interne in cadrul stocurilor de cunostinte.
 Motivatia si procesele volitive. Caracteristice pentru adolescentul cu dificultati de
invatare sunt conflictele motivationale care determina minciuna de justificare (de motivatie, de
aparare si cea de vanitate). Nivelul sau de aspiratie este scazut, se amageste, este incapatanat.
Slabiciunea controlului voluntar genereaza lasitatea, disimularea, tentatia vicioasa catre alcool,
droguri, distractii carora nu le poate rezista. Adora falsii eroi, in lipsa unora reali, demni de elanurile
sale.
 Procesele afective si sexualitatea. Majoritatea specialistilor admit afectivitatea ca fiind
sursa principala a crizei adolescentine. Prin urmare, devianta afectiva reprezinta starea de
normalitate a acestei categorii de varsta, raportata la normele sociale acceptate. In drumul sau catre
mult-ravnita conditie de adult, adolescentul (imatur afectiv) este entuziast, idealist, de multe ori
imprudent, chiar irational. Manifesta pudoare, hipersensibilitate, dorinte nelamurite, stari nebuloase,
critice, conflictuale. Inchiderea in sine afisata trebuie inteleasa ca expresie a nevoii lui interne de a
gasi raspunsuri la problemele care-l framanta. Insingurarea ascunde vulnerabilitate, carente afective
preluate din pubertate.
Trairile emotionale prezente in lectiile la diferite obiecte de invatamant capata un caracter din ce in
ce mai complex. Adolescentii manifesta curiozitate la orele de literatura, matematica, fizica,
curiozitate intelectuala care trebuie imperios satisfacuta si care de cele mai multe ori se realizeaza
prin culegerea de informatii de catre fiecare individ in parte. De cele mai multe ori insa, acestea
declanseaza si anxietate, frustrari, culpabilitate. Adolescentii traiesc nuantat esecul si succesul. In
activitatea scolara sunt prezente si invidia, admiratia, modestia, ipocrizia si suspiciunea.
Mediul scolar cuprinde de fapt numerosi factori stimulatori si traumatizanti in acelasi timp, cauzati
de profesori, programe scolare, note, elevi. In acelasi timp exista si multe dominante ce
conditioneaza emotional relatiile profesorilor si elevilor cu valorile umanitatii, locale si universale.
In acelasi timp exista si emotii pozitive ca: sentimentul de comuniune afectiva, de indeplinire. Un
loc aparte in viata afectiva a adolescentului il are plictiseala prin functiile pe care le produce si un
loc incert il are dragostea prin efectele pe care le produce. Dragostea are un caracter eterogen,
deoarece dragostea poate fi indreptata spre parinti, spre probleme de natura sexuala sau poate fi
directionata spre o ideologie.
'In relatiile cu parintii starile afective actioneaza mai acut, la o tensiune mai mare in pubertate, apoi
cu o temperare treptata in adolescenta, cand are loc o redeschidere spre spatiul familiei prin scaderea
tensiunii de opozitie si culpabilitate' (Ursula Schiopu, 2008, p. 231). Deschiderea spre familie se
accentueaza in perioada adolescentei prelungite, fiind insa secundata de disponibilitati afective
foarte mari extra familiale.
 Temperamentul. Pendularea intre introversiune si extraversie creeaza aparenta
instabilitate temperamentala care isi pune amprenta pe toate actele de conduita: impulsivitatea,
entuziasmul debordant urmat de inhibitie si apatie prelungita, explozia de energie si de afect, care se
consuma ducand la epuizare, indispozitie. Aceste manifestari contradictorii isi au sursa primara in
efervescenta transformarilor hormonale si a unor sisteme (circulator, osos, muscular) si dau nastere
uneori la conduite deviante, chiar cu aspecte infractionale.
Teama si anxietatea sunt alte doua tipuri de stari afective prezente in adolescenta. Teama este
considerata emotia cea mai caracteristica adolescentului si este o reactie la un obiect, fenomen,
persoana, identificabile care poate duce la un pericol, disconfort sau la un efect de nedorit pentru
persoana respectiva. Intre aceste doua tipuri de stari afective este greu sa se faca o delimitare
precisa.
Conflictele si situatiile de frustrare a dorintelor sunt cele mai des intalnite cauze pentru declansarea
starii de teama. Conflictele sunt endogene si exogene. Conflictele endogene tin de domeniul
subiectiv si se manifesta intre dorinte si responsabilitati, aspiratii si posibilitati. Conflictele exogene
familiale, scolare, socio-relationale, de generatie, pot fi ocazionale sau cu caracter permanent si
declanseaza teama, strategii de evitare, de lupta, de camuflare sau de modificare de rol sau statut
pentru a deveni de neatacat. Conflictele pot fi normale, patologice si intermediare si se prezinta
foarte tensionate in adolescenta.
 Caracterul reprezinta portretul psihic global al personalitatii, reflectand relatiile pe care
subiectul le intretine cu lumea si valorile dupa care el se conduce. La structurarea caracterului
contribuie atat trebuintele, convingerile si sentimentele superioare, cat si conceptia despre lume si
viata a subiectului.
Caracteristici ale adolescentului cu dificultati de invatare
Actualmente, in literatura de specialitate se iau in considerare doua grupe de caracteristici: primare
si secundare, care ilustreaza intr-o masura mai adecvata profilul unui adolescent cu dificultati de
invatare.
Caracteristicile primare sunt factori care afecteaza dezvoltarea individului si capacitatile sale in
domeniul cognitiei si limbajului. Acestea sunt:
1. Procese atentionale deficitare: distractibilitate, camp atentional ingust ;
2. Tulburari la nivelul proceselor memoriei, incluzand memoria de scurta si de lunga durata ;
3. Probleme globale legate de functionarea limbajului, deficit comunicational ;
4. Deficite cognitive; incapacitatea de a urmari instructiuni orale sau scrise ;
5. Slab control al impulsurilor si hiperactivitate ;
6. Procesarea ineficienta a informatiei ;
7. Dificultati specifice: inversarea literelor sau cuvintelor, greseli ortografice constante, caligrafie
mediocra, abilitati de calcul slabe sau mediocre.
Caracteristicile secundare pot fi atribuite interactiunii elementelor constitutionale ale dificultaților
de invațare cu mediul individual. Ele pot sa rezulte in urma mai multor ani de esecuri repetate.
Problemele socio-emotionale sunt concomitente cu esecurile repetate, producand simptome ce
indica tulburari afective sau de comportament: imagine gresita despre sine, accese colerice sau de
ostilitate, inchidere in sine sau dezorientare., imaturitate sociala. Aceste caracteristici pot fi
subimpartite in urmatoarele subcategorii:
a. reactii de adaptare la dificultatile de invatare, incluzand: dificultatile de socializare,
de stabilire a relatiilor interpersonale si gandire sociala deficitara, fluctuatii
comportamentale, schimbari dispozitionale, comportament inadecvat situatiei,
capacitate slaba de autocontrol;
b. caracteristici asociate cu interactiunea individului cu dificultați de invațare cu mediul
instructional si cu interventiile educative din scoala, incluzand: deficientele legate de
comportamentul in cazul executarii unei sarcini, anxietate legata de actul invatarii;
c. caracteristici asociate interactiunii generale a dificultatilor de invatare cu mediul
individului, incluzand o imagine de sine deteriorata, toleranta scazuta la frustrare,
pasivitate generala legata de invatare, reglarea deficitara a comportamentului.
Aceste dificultati pot fi asociate, in unele cazuri, cu unele de ordin social: tendinta de a comunica cu
copii mult mai mici decat ei, dificultatea de a stabili raporturi cu colegii, evitarea situatiilor sociale
noi. De asemenea, uneori, pot fi intalnite si o serie de caracteristici care indica prezenta unor
probleme vizuale: capul foarte aplecat, simptome de tensiune vizuala (clipitul des,)
Prezentam cateva forme de manifestare a dificultatilor de invatare la varsta adolescentei, in plan
afectiv, motivational, volitiv si al personalitatii:
1. in domeniul afectiv:
Ø hiperemotivitate;
Ø grad redus de toleranta la frustrare;
Ø timiditatea – definita drept „forma de comportare caracterizata prin lipsa de siguranta, de
incredere in sine, prin lipsa de indrazneala, teama, ezitare, reactie de aparare, defensivitate”;
Ø anxietatea - caracteristica cea mai importanta a copilului anxios este faptul ca el traieste ca
periculoasa orice situatie in care este implicat si anticipeaza esecul propriei sale activitati;
Ø frica de scoala este cea mai fireasca si frecventa forma de frica ;
Ø nervozitatea - o modalitate de reactie fata de conditiile si relatiile de viata si educatie ale
adolescentului.
Formele de manifestare a dificultatilor de invatare in domeniul afectiv sunt: iritabilitatea, furia,
ostilitatea, depresie, vulnerabilitate, tulburari in alimentatie si tulburari ale somnului, instabilitatea
psihomotorie, crize isteroide, mutismul reactiv, capriciile.
2. in domeniul motivational:
Ø absenta intentiei de a invata;
3. in domeniul volitiv:
Ø negativismul, lipsa de perseverenta;
in domeniul personalitatii:
Ø tulburari afective - transformarea afectelor:
ü introiectia – consta in a lua asupra sa faptele altora fie din admiratie, fie din incercarea de a
invinge teama pe care o inspira;
ü identificarea – sublimarea – este admiratia pentru un coleg care indrazneste sa infrunte pe
oamenii mari, admiratie ce genereaza o atitudine provocatoare prin identificare;
ü transformarea in contrariul sau – subiectul transforma impulsurile in contrariul sau sau se ia
pe el insusi drept tinta pentru a cruta pe un altul; este o auto-agresiune sub forma melancoliei,
inclinatii spre esecuri in viata;
Ø tulburari temperamentale;
Ø tulburari atitudinale - atitudinea negativa fața de invatatura.
De cele mai multe ori, problematica dificultatilor de invatare se discuta in raport cu scoala si cu
adaptarea copilului la sarcinile invatarii scolare. Astfel, in spatiul scolii, dificultatile de invatare
semnifica existenta unor piedici, probleme in abordarea invatarii scolare.
5. Dominanțe in profilul de dezvoltare al adolescenților
5.1. Crearea unei identitati stabile
Reprezentand o perioada de tranzitie intre copilarie si maturitate, adolescenta se caracterizeaza
printr-o serie de trasaturi generale si specifice care conditioneaza si determina procesul de
cristalizare a personalitatii tanarului.
In acceptiunea lui Erik Erikson, adolescentul isi adreseaza de cele mai multe ori intrebarea „cine
sunt?”, osciland intre statutul de copil sau adult. Adolescentul manifesta o dorinta puternica de
afirmare personala care este expresia intensei sale socializari. In conceptia lui Erikson problemele
referitoare la rezolvarea identitatii 'vizeaza:
a) Identitatea difuza sau identitatea confuza care se caracterizeaza prin incoerenta, fragmentari ale
sinelui;
b) Descoperirea sau realizarea identitatii prin experimentarea si explorarea unor roluri;
c) Identitatea negativa care presupune selectarea unor identitati care nu sunt dezirabile din punct
de vedere al societatii' (E.H. Erikson, 1993, p. 56).
Erikson apreciaza ca maniera in care se solutioneaza conflictele copiilor si adolescentilor va
influenta personalitatea adultului de mai tarziu. El considera ca dezvoltarea personalitatii reprezinta
o schimbare care are loc in urma a opt crize psihosociale. Aceste crize se manifesta sub diferite
forme la toate varstele si capata o semnificatie aparte la numite varste cand se prezenta mai violent.
Individualizarea se exprima in constituirea in elementele lor fundamentale, a celor trei Euri - Eul
fizic, Eul socialsi Eul spiritual, proces care are loc pana la sfarsitul adolescentei prelungite.
Individualizarea fizica - constituirea Eului fizic - este procesul prin care se dobandeste identitatea
fizica. Elementele componente ale acestui Eu apar inca din anteprescolaritate dar, in adolescența are
loc definitivarea, prin asimilarea noii scheme corporale.
Individualizarea sociala - constituirea Eului social (individualizarea relationala), este procesul prin
care se dobandeste identitatea sociala.
H. Wallon a analizat relatia eu - complementaritatea cu alter care este, figurativ vorbind „oglinda”
Eului, a sinelui. Relatia eu-alter este, (eul proiecteaza altora propriile insusiri, trairi, sentimente)
sociala (se constituie cadrul, limitele impuse social). Prin intermediul Eului social, individul uman
se pozitioneaza campul relatiilor sociale.
Crearea unei identitați stabile, cu scopul de a deveni un adult matur, complet si productiv. Pe
masura ce isi dezvolta o constiinta de sine clara, experimenteaza diferite roluri si se adapteaza la
schimbarile pe care le traieste, adolescentul realizeaza o serie de pasi in cadrul evoluției, pasi care
reprezinta ei insiși sarcini importante ale dezvoltar
5.2. Imaginea de sine in adolescenta
Autorul P. Golu opineaza: „Adolescenta este varsta oglinzii, varsta la care adolescentul cauta sa
coincida cu sine” (P. Golu, E. Verza, M. Zlate, 1994, p.159), mai ales atunci
cand resimte o lipsa de concordanta intre ceea ce ardori sa fie, ceea ce crede ca este la un moment
dat si ceea ce este de fapt. Aceasta relatie sintetizeaza
practicproblematica imaginii de sine pe care individul si-o construieste de-a lungul existentei sale.
Perioada pubertatii si a adolescentei repune problemele dezvoltarii constiintei de sine, datorita, pe
de o parte, modificarilor ce survin in sistemul general de cerinte. ,,E vorba de intensificarea
perceptiei de sine care are cateva aspecte, dintre care: propria-i imagine corporala, identificarea si
constiinta egoului, identificarea sensului, rolului si statutului sexual si mai ales al celui social (in
adolescența).” (Ursula Schiopu, 2008, pp.178-179)
Imaginea de sine cat si perceptia corporala devin critice influentate de transformarile de fizionomie,
de tinuta si corporale.
1. Imaginea corporala devine din ce in ce mai prezenta in adolescența si treptat este inclusa in
constiinta de sine si incepe sa fie constientizata ca atare. Este demn de retinut faptul ca fara
perceperea noii scheme corporale nu se poate realiza identificarea. In aceste etape Eul fizic dispune
de o schema corporala noua datorita transformarilor cauzate de dezvoltarea fizica, de maturizarea
sexuala si de schimbarea fizionomiei. Adolescentii acorda o mare atentie modificarilor corporale si
mai ales celor legate de fata. Este momentul cand poposesc mai mult in baie in fata oglinzii
(narcisism) cu scopul de a afla cat mai multe despre zambet, ochi, gat sau frunte.
Neconcordantele care apar in structura imaginii de sine
se refera de fapt la conflictul dintre Eul real si Eulideal, conflict care poate duce la frustrare, stres
si o scazuta stima de sine. Pentru unii adolescenti acest
conflict estecoplesitor si conduce la depresie si deznadejde; pentru altii un asemenea conflict
constituie impulsul care conduce la mobilizarea resurselor necesare compensarii si atingerii
idealurilor propuse.
5.3. Stima de sine – vector al personalitatii adolescentului
Analizam conceptul de „stima de sine” in contextul mai larg al celui de „imagine de sine”, acesta
din urma putand fi privit din perspectiva dimensiunilor sale: conceptul de sine, aprecierea de sine si
prezentarea de sine (C. Stan, 2001, p. 47). Interrelationarea, interconditionarea celor trei elemente in
formarea imaginii de sine este prezentata in figura urmatoare:

Fig.2.1. Elementele constitutive ale imaginii de sine (dupa S. Brehm, S.M. Kassin, apud C. Stan,
2001, p. 47)
Pentru autorul citat, conceptul de sine, care reprezinta dimensiunea cognitiva a eu-lui, este definit ca
„suma constatarilor individuale ale unui subiect uman, referitoare la atributele si calitatile sale
personale” (C. Stan, 2001, p. 48). La nivelul conceptului de sine are loc interpretarea tuturor
informatiilor primite, pe de o parte din mediul in care traieste individul, iar pe de alta parte de la
nivelul propriului comportament. Autorul amintit mai sus defineste si analizeaza si celelalte doua
dimensiuni ale eu-lui. Astfel, aprecierea de sine, reprezentand dimensiunea afectiva, presupune
modul cum individul se autopozitioneaza in cadrul unei structuri ierarhice, locul pe care el considera
ca-l are in cadrul acestei structuri existente la nivelul unui grup. Prezentarea de sine care implica
dimensiunea comportamentala, relationala a individului reprezinta procesul prin care acesta incearca
sa confirme celor din jur acea imagine pe care el crede ca o au despre el sau, dimpotriva, sa-si creeze
o imagine, fara a tine cont de aceasta, in acest caz, imaginea fiind mai apropiata de realitate. Intre
cele trei domenii fundamentale ale eu-lui exista evidente interdependente care in final vor asigura o
imagine de sine adecvata.
O conceptie similara poate fi intalnita si la Adriana Baban. Astfel, 'stima de sine este parte
componenta a imaginii de sine, reprezinta dimensiunea evaluativa a acesteia' (Adriana Baban, 2003,
p. 83).
Altfel spus, stima de sine se refera la evaluarile pe care fiecare persoana si le face si care-i confera o
anumita pozitie in cadrul grupului din care face parte si la care se raporteaza.
Stima de sine are un rol esential in obtinerea succeselor in activitatea desfasurata, fiind evident
faptul ca acestea sunt strans legate de existenta unei atitudini pozitive fata de sine. In formarea unei
stime de sine pozitive o importanta deosebita o au experientele copilului din perioada copilariei,
atitudinea parintilor si a educatorilor fata de acesta. Esential in acest sens este modul in care
persoanele implicate in educatia copilului utilizeaza sistemul pedepselor si al recompenselor, al
incurajarilor, al intaririlor pozitive sau negative, modul in care copilul este tratat, locul pe care el il
ocupa in cadrul familiei sau al colectivului scolar, interesul, atentia care i se acorda etc.
Elena Cocorada arata in cartea sa ,,Fundamentele psihopedagogiei speciale. Introducere in
logopedie”, ca relatia dintre imaginea de sine si stima de sine a primit solutionari diferite
in psihologie, cu impact puternic asupra activitatii de predare-invatare-evaluare:
Ø s-a apreciat ca indivizii care se vad pe ei insisi mai buni, mai atractivi, mai inteligenti au o stima
de sine ridicata;
Ø indivizii care au o stima de sine inalta isi accepta abilitatile, insusirile.
In concordanta cu aceasta viziune asupra stimei de sine, Smith si Petty (1995, apud. Myers, 1996,
p. 78) au demonstrat ca nivelul inalt al stimei de sine intretine emotiile pozitive, iar nivelul
scazut al stimei de sine favorizeaza emotiile negative. Prezentam mai jos ilustrarea acestei idei,
dupa (Elena Cocorada, 2007, p.130)

Efectele unei stime de sine joase sunt numeroase si frecvente la copiii cu diverse dificultați: elevii
cu stima de sine scazuta sunt mai defensivi, mai critici, mai dispusi sa-
i discrediteze pe ceilalti, mai nepoliticosi). In general, cei nemultumiti de propria persoana sunt
nemultumiti si de cei din jurul lor.
Desfasurarea de activitati scolare este un prilej de formare a unei imagini de sine pozitive, daca
ea este dirijata de catre profesor. Inactivitatea, hiperprotectia, interzicerea implicarii in activitate
sunt punctele de plecare ale autodeprecierii si impiedica elevul sa se autocunoasca si sa aiba
succese. Existenta succeselor este decisiva pentru formarea unei imagini de sine pozitive.
Elena Cocorada precizeaza: ,,asigurarea unui succes scolar timpuriu devine cruciala pentru
constituirea unei imagini de sine pozitive, deoarece succesele ulterioare se
vor construi pe succesele primilor ani de scoala, care dau copilului sentimentul de competenta
si implinire si face mai suportabile eventualele esecuri viitoare. Performantele scolare, ca si cele
din alte domenii, sunt percepute de subiect ca dovezi ale competentelor sale ceea ce mascheaza
originea lor in imaginea de sine.” (Elena Cocorada, 2007, p.131)
Totalitatea acestor experiente influenteaza intreaga evolutie ulterioara a copilului, respectiv a
tanarului. Astfel, s-a demonstrat faptul ca cei care au o stima de sine pozitiva sunt capabili sa se
implice in rezolvarea de probleme noi, se bucura de realizarile proprii, manifesta independenta si
autonomie comportamentala, isi exteriorizeaza cu usurinta trairile, fie pozitive, fie negative,
manifesta o atitudine cooperativa, de intrajutorare.
Dimpotriva, cei carora nu li se asigura formarea unei stime de sine pozitive manifesta reticenta in a
se implica in activitati si sarcini noi, manifesta neincredere in propriile forte si in propriul potential,
considerandu-se lipsiti de calitati, incapabili sa rezolve ceva, sa duca la bun sfarsit o sarcina, nu au
curajul sa-si asume propriile esecuri, incercand sa gaseasca mereu alti vinovati etc. (Adriana Baban,
2003, p.145).
In acest spirit, Adriana Baban arata ce pot face profesorii pentru formarea la elevi a unei stime de
sine adecvate:
Ø ,,sa formuleze sarcini conform posibilitatilor reale ale copiilor;
Ø sa planifice din timp activitatile cu elevii, sa anticipe eventuale obstacole, precum si modalitati
concrete de depasire a lor;
Ø sa exprime cerintele intr-un limbaj clar, accesibil;
Ø sa-si centreze activitatea pe stimularea elevilor, pe incurajarea lor, pe intarirea pozitiva a
activitatii lor si nu pe pedepse, dezaprobari etc.;
Ø sa ofere in permanenta elevilor alternative, posibilitati, optiuni (Adriana Baban, 2003, M.
Craciun, 2004).
Toate aceste incercari au rolul de a asigura formarea unei stime de sine pozitive a elevilor, aceasta
permitandu-le acestora sa se integreze mai bine in activitatile scolare si extrascolare pe care le
desfasoara, in colectivitatile din care fac parte. Un elev cu o stima de sine pozitiva este mult mai
sigur pe posibilitatile sale scolare, intelectuale, fizice, este mult mai constient de acestea si le poate
valorifica in mod corespunzator ori de cate ori este nevoie. De asemenea, el stie cu certitudine care
este locul pe care il ocupa in cadrul grupului din care face parte. Formarea unei stime de sine
pozitive nu este doar garantia integrarii scolare a elevilor, ci si a integrarii sociale a acestora, in
cadrul societatii elevul putandu-si exercita aceleasi roluri si responsabilitati pe care le exercita, la
nivel micro, in scoala.
Dupa cum s-a putut remarca, formarea stimei de sine are o importanta deosebita in asigurarea
succesului scolar si social al elevului. De aceea, se impune o intensificare a preocuparilor cadrelor
didactice, o coordonare a eforturilor acestora cu cele ale parintilor, care sa le permita elevilor sa-si
formeze o stima de sine pozitiva.
Formarea stimei de sine se realizeaza in contextul mai larg al formarii imaginii de sine, proces dificil
si sinuos, care incepe in copilarie si se desavarseste in perioada adolescentei.
Dificultatile de invatare pe care un elev le
poate intampina in viata scolara reflecta, adesea, o lipsa demotivare sau de implicare fata de anumit
e sarcini cerute. Ori, interesul reusitei scolare depinde, in mare parte, deimaginea pe
care o persoana o are despre sine. Sentimentele pozitive si valorificarea imaginii de sine sunt factori
importanti pentru motivarea activitat In adolescenta
elevii isi formeaza o imagine despre ei insisi fondata pe modul in care sunt tratati de
catre persoanele care joaca un rol important in viata lor: parinti, profesori, prieteni,colegi de scoala e
tc. Aceasta apreciere pozitiva sau negativa despre imaginea de sine constituie stima de sine.
Deci, stima de sine este expresia unei aprobari sau dezaprobari privind sinele insusi. Ea ne
indica in cemasura un individ se
crede capabil si important. Este o experienta subiectiva care se traduce la fel de bine atatverbal, cat s
i prin comportamente semnificative.
Anumiti autori considera ca, spre adolescenta, individul isi formeaza o
imagine despre el care ramanerelativ constanta in cursul viet Aceasta apreciere a sinelui va fi afectat
a, in decursul evenimentelor vietii, dar, se pare ca isi regaseste nivelul obisnuit, atunci cand conditiil
e mediului se normalizeaza. S-a demonstrat ca aprecieriledespre sine
rezista relativ bine schimbarilor, nevoia de coerenta si stabilitate fiind mai puternice.

Stima de sine are un rol esential in realizarea echilibrului psihologic al adolescentului: atunci cand
are un nivel ridicat si o anumita stabilitate, ea conduce la actiuni eficiente, ii poate ajuta sa faca fata
dificultatilor, sa obtina performante bune si foarte bune in activitatea desfasurata si sa intretina
relatii bune cu cei din jur; in cazul in care stima de sine este instabila si are un nivel scazut, efectele
constau in inadaptare, frustrare, eficienta scazuta in actiuni.
Adolescentii cu un nivel scazut al acestei variabile de personalitate au sentimentul ca
nu se cunosc preabine, vorbesc despre ei mai degraba intr-o maniera neutra, nesigura,
ambigua, au o parere despre propria persoanacare depinde de circumstante si interlocutori. Amana
luarile de decizii, sunt adesea nelinistite de consecinteleposibile ale alegerilor lor, sunt
influentate de anturaj in luarea deciziilor, sunt uneori ezitante sau conventionale inluarea deciziilor.
Astfel de adolescenti reactioneaza emotional la esec, se simt respinse daca sunt criticate indomeniile
in care se considera competenti, se justifica dupa obtinerea unui esec, manifesta anxietate puternica
infata evaluarii de catre ceilalti; au o buna capacitate de a asculta criticile.
Adolescentii cu un nivel ridicat al
stimei de sine au pareri clare si stabile despre ei insisi, intrucat acestianu depind prea mult de contex
t, vorbesc despre ei insisi intr-
un mod transant, coerent, pozitiv; risca sa facaexces de certitudini si simplificari; actioneaza eficient, tin
cont de ei insisi in luarea deciziilor, persevereaza in hotararile lor,in ciuda dificultatilor, pot fi
inovatori, insa, uneori, sunt prea sensibili la interesele lor pe termen
scurt. Esecul nu lasaurme emotionale durabile asupra unor astfel de persoane, pot rezista la criticile
asupra punctelor lor sensibile, nuse simt obligate la justificarea unui esec si nici nu
se simt respinse daca sunt criticate, insa se poate intampla sa nutina cont de critica.
Adolescentii reactioneaza diferit, in functie de nivelul stimei de sine, fata de
succes si in ceea ce privestealegerile importante in viata. Astfel, cei cu o stima de sine scazuta nu au
o atitudine realista in fata succesului,neapreciindu-se la justa lor valoare
si, de cele mai multe ori, atribuie succesul factorilor externi si nu propriilorlor resurse; reusita le
poate produce teama de a nu mai fi la inaltime in viitor (bucurie anxioasa), adica teama deesec; in fa
ta acestor temeri, multi dintre ei sunt prudenti, nu-
si asuma riscuri, prefera sa fie mediocri, progreseazalent.
Dimpotriva, la adolescentii cu o inalta stima de sine, reusita le confirma imaginea stimei de sine, le
provoaca emotii pozitive si motivatie crescuta; ei sunt, insa, dependenti de recompense. Astfel de pe
rsoane isiasuma riscuri, cauta sa isi depaseasca limitele, se simt stimulate de noi experiente, au
un progres rapid si rationeaza in functie de succese.
Numeroase cercetari de laborator si de teren intaresc opinia clinicienilor asupra
importantei stimei de sine in viata personala si in raporturile sociale. Studii asupra motivatiei
sugereaza ca vointa de a ajungela un statut social mai elevat sau o puternica
recunoastere sociala provin din dorinta de a pastra o imaginepozitiva de sine.
6. Influenta si comportament psihosocial
6.1. Definirea, caracterizarea si clasificarea relatiilor de influenta
Semnificativa in psihologia sociala este intrebarea: in ce masura contribuie ceilalti la formarea si
modificarea imaginii despre sine a individului. Experimentele arata ca adolescentii au tendinta de a
se descrie intotdeauna in asa fel incat sa se deosebeasca de ceilalti din anturajul foarte apropiat. In
cercetarea experimentala efectuata in contextul acestei lucrari, noi ne-am intrebat in ce masura
compararea sociala cu colegii, modifica stima de sine a adolescentilor cu dificultati de invatare.
Aceasta deoarece, teoretic, in structura fenomenelor si proceselor psihosociale, influenta are un rol
important sireprezinta unul din factorii majori ai integrarii, ai schimbarii ai progresului scolar si
social. Adolescentii cu dificultati de invatare au nevoie tocmai de atingerea acestor tinte.
Dupa D. Cristea (2000, pp.191-192), abordarea problematicii influentei psihosociale presupune
evidentierea si analiza urmatoarelor aspecte:
- Identificarea si caracterizarea elementelor aflate intr-o relatie de influenta, respectiv circumscrierea
rolului de 'agent de influenta' si 'obiect de influenta'; aceste elemente pot fi persoane, grupuri,
organizatii, institutii sau situatii sociale;
- Influenta psihosociala, cea care afecteaza sistemul atitudinal al persoanei, sistem ce reprezinta un
bun indicator prognostic asupra comportamentului individual si de grup.
Herbert Kellman (1958, p. 54) distinge trei procese ale influentei sociale:
Ø Complianta (acceptanta, conformismul) - se produce cand o persoana accepta influenta.
Ø Identificarea - adaptarea comportamentului ca modalitate de satisfacere a trebuintei de
autodefinire a relatiei fata de agentii de influentare.
Ø Interiorizarea - comportamentul adoptat este integrat in valorile proprii ale individului ca parte a
unui sistem personal; treptat comportamentul devine independent de sursa sa externa.
In cazul adolescențelor din cadrul experimentului, noi am dorit sa modificam elemente din mediul
lor social cu scopul de a observa cum se modifica si autodescrierea spontana. Astfel, dorim sa
intarim ideea ca Eul este un construct social si ca elevii se definesc, cel putin partial, folosindu-i pe
ceilalti drept etalon.
Este ceea ce sustine, in 1954, Leon Festinger in teoria comparatiei sociale: atunci cand oamenii nu
sunt siguri de capacitatile si de opiniile lor (pentru ca informatiile obiective nu le sunt la indemana),
ei se autoevalueaza prin comparatie cu alti indivizi asemanatori.
6.2. Mecanismele psihosociale de realizare a influentei
Cele mai importante mecanisme de realizare a influentei psihosociale implicate in schimbarea
atitudinilor si comportamentelor, dupa D. Cristea (pp. 196-199), sunt: imitatia, contagiunea,
comparatia sociala, disonanta cognitiva, etc.
Imitatia consta in reproducerea activa a unor modele atitudinale si comportamentale oferite de o alta
persoana care, contextual, poseda o anumita relevanta sau ascendenta sociala. Ea are un caracter
dinamic si selectiv, implicand elemente de reelaborare si creatie, ceea ce permite adecvarea
modelului preluat la specificul personalitatii celui care imita.
Contagiunea se caracterizeaza prin tendinta de imitare inconstienta a unui model dominant de
comportament, care se propaga de la o persoana la alta, intr-un context favorabil.
Comparatia sociala este unul din procesele prin care se elaboreaza imaginea de sine, prin raportarea
continua la cei din jur care, in anumite conditii, devin referentiale sociale cu functii modelatoare si
corective pentru propria personalitate. Cu cat suntem mai nesiguri in ceea ce priveste propriile
conduite, si cu cat acestea sunt mai indepartate de normele consacrate ale grupului, cu atat influenta
rezultata in urma comparatiei sociale este mai mare.
Disonanta cognitiva reprezinta unul din cele mai subtile procese prin care se asigura echilibrul
cognitiv si afectiv. Orice discordanta apartinand sistemului cognitiv, afectiv, motivational, atitudinal
sau comportamental genereaza o tensiune orientata in sensul eliminarii sau reducerii respectivei
disonanțe, implicit a reducerii tensiunii psihice generate de aceasta.
Teoria compararii sociale a lui Festinger se bazeaza pe aceasta incertitudine a subiectului in
privinta opiniilor si aptitudinilor sale: cand nu se simte in masura sa-si evalueze aptitudinile,
individul va cauta un altul cu care sa se compare, cautand astfel sa restabileasca o certitudine
care pecetluieste, in acelasi timp, dependenta lui.