ÎNVĂȚAREA CENTRATĂ PE

ELEV
Referat Pedagogie II
 Introducere
Paradigma constructivistă în educație a condus la schimbări majore, vizibile la
nivelul mai multor componente ale sistemului și procesului de învățământ. În primul rând,
constructivismul pune într-o nouă lumină modul în care elevul învață, felul în care acesta își
însușește cunoștințele și participă la acest proces.
Constructivismul susține că în dezvoltarea intelectuală a elevului rolul cel mai
important îl joacă acțiunea, cunoașterea fiind considerată legată de acțiunea subiectului
uman (elev, student) asupra obiectelor.De asemenea, se consideră că în dezvoltarea
intelectuală un rol important îl au legăturile pe care subiectul le stabilește cu alți covârstnici
(persoane de aceeași vârstă), dar și cu adulții.
Până la momentul apariției constructivismului, paradigma tradițională în educație îl
vedea pe elev/elev ca pe un simplu receptor al cunoștințelor transmise de cadrul didactic.
Profesorul avea cel mai important rol, el fiind deținătorul cunoașterii pe care elevul trebuia să
o însușească.
Adoptarea paradigmei constructiviste are consecințe asupra întregii activități didactice,
influențând proiectarea didactică, alegerea strategiilor, alegerea metodelor și mijloacelor de
instruire, precum și a formelor de evaluare. Așa cum spuneam mai devreme, constructivismul
înseamnă o regândire a rolurilor cadrului didactic și elevului/studentului. Astfel, elevul
devine actorul cel mai important, iar cadrul didactic are rolul de a-l ajuta în procesul de
învățare prin construirea unor contexte adecvate, care să faciliteze învățarea.De la aceste
noi roluri apare conceptul de ÎNVĂȚARE CENTRATĂ PE ELEV.

Ce înseamnă învățarea centrată pe elev? Definiții și sensuri

Centrarea procesului educațional asupra elevului presupune preocuparea permanentă a
educatorilor pentru cunoaștereaelevului ca individualitate şi adaptarea programelor de formare
la profilul acestuia, după cum afirmă prof. univ. dr. Mușata Bocoș (2013). Fiecare elev
reprezintă, pentru profesor, o provocare de a răspunde nevoilor afective, de cunoaștere, de
acțiuneşi de afirmare a propriului său potențial de învățare, afirmă prof. univ. dr. Elena Joița
(2006).
Prezentăm câteva definiții ale termenului de învățare centrată pe elev.

Învățarea centrată pe elev descrie modalități de a gândi despre învățareșipredare, ce pun

accentul pe responsabilitatea elevului pentru activități de genul planificăriiînvățării, interacțiunii cu

1
profesorii şialțielevi, cercetării şi evaluării învățării (Cannon, 2000).

(Învăţarea centrată pe elev) le oferă elevilor o autonomie și un control mai mare în

privința alegerii subiectului, a metodelor de învățare şi a ritmului de studiu (Gibbs, 1992).

Învățarea centrată pe elev se referă la situația în care elevii lucrează atât în grupuri, cât și
individual pentru a explora probleme şi a procesa activ cunoștințele, mai degrabă decât a fi receptori
pasivi ai acestora (Harmon, &Hirumi, 1996).

Centrarea pe elev pornește de la ideea că fiecare elev este unic, fiind o abordare
complexă, ce necesită construirea în timp real a unei experiențe de învățare pozitive şi
semnificative, într-o relație democratică.
Experiențele de învățare pozitivă se definesc prin faptul că orice elev are o serie de
puncte forte, pe care profesorul le va valorifica pentru a-l ajuta să învețe activ. Astfel, atunci
când greșește, vor fi scoase în evidență aspectele bine făcute și i se va explica elevului ce a
greșit și cum ar putea să facă mai bine. Educația pozitivă înseamnă a-i crea elevului încredere
în sine și a-l ajuta să valorifice potențialul pe care îl are.

Principii ale învățării centrate pe elev

Principiile care staul la baza învățării eficiente centrate pe elev sunt:
 accentul activității de învățareeste pus asupra celui car învață (elevul), şi nu
pe profesor;
 recunoașterea faptului că procesul de predare în sensul tradițional al
cuvântului nu este decât unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru
a-i ajuta pe elevi să învețe;
 rolul profesorului este acela de a administra, facilita, modera procesul de
învățare al elevilor cu care lucrează;
 recunoașterea faptului că, în mare parte, procesul de învățare nu are loc în
sala de clasă şi nici atunci când cadrul didactic este de faţă;
 înțelegerea procesului de învățare nu trebuie să aparțină doar profesorului –
ea va fiîmpărtășităşi elevilor;

2
  profesorul va încuraja și facilita implicarea activă a elevilor în planificarea
şi administrarea propriului lor proces de învățare prin proiectarea structurată
a oportunităților de învățare atât în sala de clasă, cât şi în afara ei;
 elevii pot învăța individual, dar și colaborativ;
 elevii pot învăța în moduri foarte diferite.
În mod dezirabil, o activitateeducațională este centrată pe elev dacă:
 se bazează pe cunoașterea de către educator a caracteristicilor elevilorşi a
potențialului real al acestora;
 valorifică superior acest potențial;
 pornește de la nevoile şi interesele specifice elevilor;
 vizează dezvoltarea de competențeşi asimilarea de conținuturi specifice;
 implică activ elevul în planificarea, realizarea şi evaluarea activităților;
 reprezintă o experiență de învăţare pozitivă;
 permite transferul cunoștințelor și competențelor la alte
situaţiieducaţionalesau de viață.

Strategii de predare centrate pe elev

Strategiile de predare centrate pe elev au ca punct central facilitarea învățării, cu
scopul de a-l ajuta pe elev să se dezvolte, să înregistreze progrese. De aceea, strategiile
didactice se aleg şi în funcţie de caracteristicile specifice ale fiecărui elev, de stilul de
învățare, profilul inteligențelor multiple, dar şi de tipul de învățare adecvat.
Prof. univ. dr. Bocoșapreciază ca instruirea interactivă este un mod de a realiza
învățarea centrată pe elev. Astfel, se vor alege metode interactive, care să îl conducă pe elev
în atingerea obiectivelor educaționale propuse. Metodele interactive (conversația euristică,
observația, jocul de rol, pălăriile gânditoare, metoda diagramelor Venn, metoda bulelor, jocul
didactic etc.) sunt instrumente pe care profesorul le va folosi în realizarea instruirii centrată pe
elev.
De asemenea, și formele de organizare a activității cu elevii sunt importante.
Tabelul 1 prezintă modalități în care profesorul poate să formuleze sarcini de învățare și să
organizeze activitatea cu elevii. Pentru a adapta sarcinile de învățare la profilul fiecărui elev,
sunt preferate sarcinile diferențiate la nivel de grupe sau chiar la nivel individual.
Tabelul 1: Modalități de formulare a sarcinilor de învățare

Modalități de formulare a Modalități de organizare a Modalități de dirijare a

3
sarcinii de învățare activității cu preșcolarii activității
Dirijat
Colectiv/Frontal
Independent
Frontală (aceeași sarcină de Dirijat
Pe grupe
lucru pentru toți copiii) Independent
Dirijat
Individual
Independent
Dirijat
Pe grupe
Diferențiată (pe grupe sau Independent
pentru fiecare elev în parte) Dirijat
Individuală
Independent

În învățarea centrată pe elev este foarte importantă și învățarea colaborativă (nu

doar cea individuală), unde elevul interacționează cu ceilalți, schimbă păreri, negociază,
învață să îi asculte pe ceilalți. Astfel, învățarea centrată pe elev este activă și interactivă.

Ce înseamnă învățare (inter)activă?

Cercetări efectuate în ultimii 25 de ani (Allyn& Bacon, 1996, pg. 6-10) arată că
pasivitatea din clasă (înţeleasă ca rezultat al predării tradiționale, în care profesorul ţine o
prelegere, eventual face o demonstraţie, iar elevii îl urmăresc) nu produce învățare decât în
foarte mică măsură. Iată câteva rezultate ale acestor studii:
 elevii sunt atenţi numai 40% din timpul afectat prelegerii. (Pollio, 1984);
 elevii reţin 70% din conţinuturile prezentate în primele 10 minuteşi numai
20% din cele prezentate în ultimele 10 minute ale prelegerii (McKeachie,
1986);
 elevii care au urmat un curs introductiv de psihologie bazat pe prelegere au
demonstrat că ştiu numai cu 8% mai mult decât elevii din clasa de control
care NU au făcut cursul deloc! (Rickard et al., 1988).
În speţă, este insuficient pentru învăţare dacă, în timpul orei, elevii ascultă
(explicaţiile profesorului) şi, eventual, văd (o demonstraţie făcută de profesor). Cauza acestui
fenomen ţine de însăşifuncţionarea creierului. Creierul nu funcţionează ca un video sau un
casetofon. Creierul nu este un simplu receptor de informaţie. Creierul procesează informaţia!
Învățarea presupune mai mult decât cunoașterea unor fapte, evenimente sau teorii. Învățarea
presupune descoperire, înțelegere, prelucrare a informației. Atunci când aceste condiții sunt

4
îndeplinite, putem vorbi despre învățarea activă.Crearea unui context în care elevul
interacționează cu colegii pentru a discuta, întreba, scrie, cerceta rezolva, aplica, simula,
soluționa etc. contribuie la învățarea interactivă.

Învățarea activă este un tip de învățare care are la bază implicarea

individuală profundă – intelectuală, psihomotorie, afectivă și volițională – a
subiectului învățării în dobândirea cunoștințelor, în formarea și dezvoltarea
abilităților, capacităților, competențelor și comportamentelor (Bocoș, 2013, p. 85).

Învățarea interactivă este un tip de învățare care are la bază implicarea

colaborativă profundă profundă – intelectuală, psihomotorie, afectivă și volițională
– a subiectului învățării în dobândirea cunoștințelor, în formarea și dezvoltarea
abilităților, capacităților, competențelor și comportamentelor (Bocoș, 2013, p. 85).

Ce rol are profesorul în învățarea centrată pe elev?

În şcoalatradiţională, profesorul deţine controlul absolut asupra cunoaşteriişi, prin
aceasta, asupra evenimentelor clasei, apărând astfel şi o legătură evidentă între disciplina
strictă şi adevărul univoc al magistrului care ţine clasa în mână! În şcoala centrată pe elev,
profesorul se estompează, este evanescent, căci, doar elevul este miezul problemei!
Chestiunea este că pentru a avea cu adevărat elevul în centrul demersului, cadrul
didactic exercită roluri cu mult mai nuanțate. Elevul nu deține automat locul din centru. Şi
chiar dacă, prin prisma eficacităţii didactice, modul natural de funcționare a creierului
conduce la abordarea centrată pe elev, succesul la clasă depinde de competențele profesorului
de a crea oportunitățile optime de învățare pentru fiecare elev. Astfel, în funcție de context,
profesorul acționează mereu – dar adecvat şi adaptat nevoilor grupului.

PROFESOR MODEL - Profesorul oferă elevului reperele necesare pentru a atinge țintele propuse.
Elevul acceptă provocarea și pornește în călătorie alături de învățător.
PROFESOR PRIETEN - Profesorul este un prieten la care elevul poate apela atunci când are
nevoie. Profesorul sprijină, ascultă și ajută elevul.

5
PROFESOR CĂLĂUZĂ - În călătoria cunoașterii, profesorul cunoaște reperele și-i prezintă
elevului alternativele și soluțiile optime pentru atingerea unei ținte. Relația se bazează pe respect
reciproc. Cadrul didactic nu dictează răspunsuri, ci oferă direcţii pentru ajungerea la destinaţie.
PROFESOR MAGICIAN - Pregătirea temeinică a profesorului îi oferă această postură prin care îl
îndrumă pe elev să folosească obiectele și instrumentele pentru învăţare.
PROFESOR CONSILIER - Profesorul e cel de la care elevii așteaptă sfatul cel bun.
PROFESOR MAESTRU - Profesorul oferă imaginea standardelor de cunoaștere și acţiune, îl
așteaptă pe elev să obţină cunoștințe, abilităţi, competenţe.
PROFESOR SUSŢINĂTOR - Profesorul este alături de elevii săi, este sprijin pentru depășirea
dificultăţilor întâmpinate în învăţare.
PROFESOR FACILITATOR - Profesorul nu oferă cunoaștere, ci face posibil accesul elevului la
cunoaștere.

De fapt, profesorul pendulează între diferite roluri asumate. În Figura 1este arătat un
registru variat de asemenea roluri. Atât gradul de activizare a elevilor, cât şi multitudinea
interacțiunilor din clasă cresc de la stânga la dreapta.

Figura 1: Roluri ale profesorului în învățarea centrată pe elev

Concluzii
Concluzionând, învățarea centrată pe elevîl provoacă pe profesor să gândească o
serie de activități și contexte de învățare în care elevul să fie actorul principal, să se implice în
dobândirea de cunoștințe și formarea competențe, interacționând cu ceilalți.

Bibliografie
1. Bocoș, M. D. (2013). Instruirea interactivă. Repere axiologice și metodologice. Iași:
Editura Polirom.

6
2. Bogdan, P. (2011). Student-CenteredLearningEnvironments: HowandWhy. Preluat de
pe Edutopia, http://www.edutopia.org/blog/student-centered-learning-environments-
paul-bogdan
3. Ionescu, M. și Bocoș, M. (2009). Tratat de didactică modernă. Pitești: Editura
Paralela 45.
4. Iucu, R. (2001). Instruirea școlară. Iași: Editura Polirom.
5. Învățarea centrată pe elev. Ghid pentru profesori și formatori. (2006).Proiectul
PHARE: RO 2002/000-586.05.01.02.01.01 Asistenţă tehnică în sprijinul
învăţământuluişi formării profesionale iniţiale. Preluat de pe
http://www.isjcj.ro/crei/crei/pdfeuri/formare/ghiduri%20tvet/Invatarea%20centrata%2
0pe%20elev_rom.pdf
6. Joița, E. (2006). Instruirea constructivistă – o alternativă. București: Editura Aramis.