Învăţarea centrată pe elev a marcat o adevarată revoluţie

în învăţământul din şcoala româneascaă . Astfel că , în locul unei şcoli care pune în centrul
preocupărilor sale conţinutul învăţământului şi învăţătorul / profesorul , nesocotind cerinţele
elevului , astăzi este promovată şcoala în care elevul este cosiderat pionul principal , şcoala
care ţine seama de interesele şi trebuinţele lui specifice , permiţând acestuia împlinirea sa .
În această idee avem obligaţia de a cunoaşte personalitatea copilului ca bază de elaborare a
comportamentului educativ al dascălului şi a creării unui mediu favorabil formării elevilor
în funcţie de aptitudinile , dorinţele şi interesele lor.
În contextul schimbării complexe şi accelerate a realitătii contemporane şi a tranziţiei ca
element specific al acestei schimbări pe plan naţional , învăţămantul romanesc pare a se afla
în situaţia în care propriile mecanisme reglatoare nu mai reuşesc să facă faţă suficient de
rapid presiunii exercitate , iar fenomenul inovativ riscă să producă , în absenţa unei
necoordonări , efecte nedorite.
Discutându-se despre legitimitatea schimbărilor în educaţie s-a uitat adesea esenţa
problemei, respectiv beneficiarul oricărei schimbări din şcoală , astfel că , la începutul
secolului XX , pedagogi , psihologi , medici şi dascăli acuză cu vehemenţă instituţia
şcolară pentru lipsa ei de adecvare la nevoile copiilor şi la cerinţele pieţii muncii ,
considerând că şcoala îi închide copilului orizontul în loc să i-l deschidă , îl obligă la
nemişcare , lipsă de reacţie şi deci , nu-l pregăteşte pentru viaţă.
Predarea tradiţională în sensul în care învăţătorul ţine o prelegere , face o demonstraţie iar
rolul elevilor este acela de a urmări , nu produce învăţare decât în mică măsură. În şcoala
centrată pe elev , profesorul capătă la prima vedere o ,, oarecare paloare ,,căci , elevul
este,miezul problemei .Cadrul didactic exercită roluri cu mult mai nuanţate decat
înainte.Sucesul la clasa depinde de competenţele profesorului de a crea oportunităţi optime
de învăţare pentru fiecare elev. Profesorul acţionează mereu , dar adecvat şi adaptat nevoilor
grului.
Învăţământul modern , centrat pe cel ce învaţă , are o seama de calităţi care îl
diferenţiază net de cel tradiţional . Curricumul şi învăţarea sunt individualizate la maxim ,
iar selecţia conţinuturilor se realizează în funcţie de posibilităţile , interesele , nevoile celui
care învaţă.Utilizarea timpului este supla , elevii progresând în ritm propriu. Se încurajează
învaţarea independentă , iniţiativa , elevii sunt activi oferindu-li-se maximum de ocazii
pentru a-şi construi cunoaşterea, atât în instituţia şcolară cât şi în afara acesteia. Orice
experienţă nouă de învăţare este corelată cu precedentele. Cadrul didactic este , înainte de
orice , persoana resursă . El informeaza elevii şi le facilitează accesul la informaţii,
diagnostichează dificultăţile elevului, îl orientează fără a-l contrazice , lucrează individual
sau în grupuri mici.
 Strategiile didactice activizatoare pledează pentru metodele de dezbatere în grup , de
munca în echipă de sprijin reciproc , de ascultare şi acceptare a ideilor , pentru cultivarea
capacităţii de selectare a celor mai bune idei /soluţii. Învăţarea centrată pe elev pledează
pentru transferul de creativitate , adaptabilitate şi deschidere către nou , de la profesor la
elev.
Fiecare elev trebuie stimulat să înveţe pe masura capacităţii sale. Eminescu
spunea : ,,judecând singur şi dându-şi seama de natura lucrurilor ,, copilul învaţă,,.
Fundamental pentru o învăţare eficientaă este deplina angajare a elevului în actul învăţării .
Numai experienţele trăite cu intensitate de elev declanşează învăţarea.
Activizarea elevilor în urma aplicării metodelor activ- participative determină transformări
în structura psihică a elevului producând învăţarea. Nu se pote concepe predare – învăţare
- fără evaluare , o activitate complexă de apreciere a predării , pe de o parte , şi a activităţii
de învăţare a elevului , de cealalta parte. O evaluare corect făcută , transparentă şi
consecventă reglează şi ameliorează procesul instructiv educativ în ansamblu.
Predarea eficientă motivează elevii pentru învăţare , iar evaluarea eficientă optimizeaza
predarea învăţarea.
Metodele active de învăţare antrenează procesele intelectuale ale elevilor şi imprimă
învăţării un pronunţat caracter activ formativ . Elevul este orientat să- şi îndrepte eforturile
nu atât pentru reproducerea cunoştinţelor , ci pentru operarea cu ele. Învăţarea în
metodologia didactică nu înseamnă renunţarea totală la metodele tradiţionale , ci
imprimarea unui caracter activ acestora.
Elevii nu mai sunt pasivi la dobandirea cunoştinţelor , ci participă nemijlocit la
dobandirea acestora. Elevii inşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut întrun tot
ordonat şi plin de semnificaţii. Dacă elevilor nu li se oferă ocazia discuţiei , a investigaţiei ,
a acţiunii şi eventual a predari , învăţarea nu are loc. Învăţarea presupune întelegerea , iar
aceasta înseamnă mai mult decat cunoaşterea faptelor , elevii construiesc cunoaşterea pe
baza a ceea ce deja cunosc sau cred , ei formulează noile cunoştinţe prin modificarea şi
raţionarea conceptelor lor curente şi prin adăugarea de noi concepte la ceea ce cunosc deja.
Învăţarea este mediată de mediul social în care elevii interacţionează unii cu alţii ,
învăţarea eficientă necesită preluarea de catre elevi a controlului asupra propriei învăţări ,
iar capacitatea de a aplica cunoştinţe în situaţii noi este afectat de gradul în care elevii
învaţă pentru inţelegere şi învaţă cu înţelegere.
Un rol foarte important în activitatea de învăţare centrată pe elev este de a alege strategii
didactice activizatoare astfel încât să se facă simţită contribuţia la transmiterea unor
informaţii noi şi formarea unor aptitudini şi deprinderi intelectuale – instrumente ale
asimilării noilor cunoştinţe. Profesorul este acela care crează situaţii didactice , organizează
şi îndrumă activitatea elevului ajutându-l să înveţe. Învăţarea nu se realizează prin
mijlocirea percepţiei ci prin activitatea mintală efectivă a elevului. Prin urmare , suporturile
prezentate nu sunt simpe materiale intuitive , deoarece ele îşi îndeplinesc fucţia didactică
numai dacă sunt utuilizate efectiv, asigurând astfel caracterul complementar al predării -
învăţării.
Din multitudinea de metode amintim : Prelegerea , Braistorming , Ştiu / vreau să ştiu / am
învăţat , Jurnalul cu dublă intrare , Eseul de cinci minute , Ciorchinele , Turul galeriei ,
Cubul , Bulgărele de zăpadă , Mozaicul , etc. Se spune că ,,omul cât trăieşte învaţă ,, şi
organismul său funcţionează normal. Orice om învaţă din experienţă ( şi cu ajutorul ) altora
şi din proprie experienţă , în şi din situaţii reale , trăite , dar şi din situaţii imaginare ,
ipotetice. Învăţăm în mod spontan , neintenţionat , dar şi în mod organizat şi dirijat , atât
întrun cadru instituţionalizat ( şcoală , universitate etc. ) dar şi în afara acestuia , în contexte
formale , nonformale şi informale. De aceea în contextul social - istoric actual educaţiei îi
revine responsabilitatea formării de cetăţeni şi specialişti capabili să abordeze şi să rezolve
provocările majore ale acestui nou sistem.
Elevul trebuie să fie învăţat să treacă de la ,, a şti ,, la ,,a şti ce să facă cu…,, Noua
modalitate de desfăşurare a activităţii didactice asigură o mai bună corelare gândire –
învăţare , iar pe noi ne pune în situaţia de a reflecta asupra întrbării ,,Cum predăm ?,,
Lucrul pe grupe sau în perechi ar putea presupune activizarea doar a unor elevi , în timp ce
alţii asteaptă doar să copieze. Spiritul de echipă este însă foarte dezvoltat şi nu de puţine ori
am auzit comentarii de genul : ,, Domnul profesor , X aşteaptă să scrie ce îi spunem noi. El
nu contribuie cu nimic la rezolvarea problemei.,, Iată că spiritul critic se manifestă .
Fără îndoială , este adevărat că acela care învaţă trbuie să-şi construiască cunoaşterea prin
intermediul propriei înţelegeri şi că nimeni nu pote face acest lucru în locul său.
Dar nu este mai puţin adevărat că această construcţie personală este favorizată de
interacţiunea cu alţii care la rândul lor învaţă. Dacă elevii îşi construiesc cunoaşterea proprie
, ei nu o fac singuri. Să nu uităm că omul este fundamental social. Adevărata învăţare este
aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi.
Este nu doar simplu activă , individual activă, ci interactivă . Recipricitatea este un
stimulent al învăţării , când acţiunea comună este necesară , când reciprocitatea este activă
în cadrul unui grup în vederea obţinerii unui rezultat , atunci par să existe procese care
stimulează învăţarea individuală şi care conduc pe fiecare la o competenţă cerută de
constituirea grupului. Gruparea şi sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt
pentru realizarea rezultatului urmărit arată că :
 Elevii se implică mai mult în învăţare decât în abordările frontale sau individuale.
 Elevii odată implicati îşi manifestă dorinţa de a împărtăşi celorlalţi ceea ce
experimentează , iar aceasta conduce la noi conexiuni în sprijinul înţelegerii .
 Elevii acced la înţelegerea profundă atunci când au oportunităţi de a explica şi chiar a
preda celorlalţi colegi ceea ce au învăţat.
Iată câteva modalităţi de a forma rapid grupuri : cărţile de joc , cartoane cu numere ,
cartoane cu sinboluri , aniversarea , alte materiale.
n acest mod , elevii se grupează odată cu distribuirea materialelor de lucru în funcţie de
marcajele ce le conţin. În şcoala centrată pe elev , profesorul capătă la prima vedere
o ,,oarecare paloare,, este evanescent , căci, elevul este miezul problemei. Cadrul didactic
exercită roluri cu mult mai nuanţate decât înainte.
Succesul la clasă depinde de competenţele profesorului de a creea oportunităţile optime de
învăţare pentru fiecare elev. Profesorul acţionează mereu , dar adecvat şi adaptat nevoilor
grupului. Ca să poată implica , cu adevărat , pe cel care învaţă , metodele activ -
participative pun accentul pe procesele de cunoaştere şi nu pe produsele cunoaşterii. Ele
sunt deci , metode care ajută elevul să caute , să cerceteze , să găsească singuri ieşirea din
problemă ; să prelucreze cunoştinţele , să ajungă la reconstituiri şi sistematizări de
cunoştinţe ; întrun cuvânt îl învaţă să lucreze independent. Metodele de acest tip se disting
prin caracterul lor solicitant ; ele pun in acţiune , sub multiple aspecte , forţele intelectuale
ale elevului - gândirea , imaginaţia , memoria şi voinţa.
Pentru aplicarea metodelor intractive de grup este necesar mai mult timp , diversitate de idei
,angajare în acţiune , descoperirea unor valori, responsabilitate didactică , încredere în
capacitatea personală de a le aplica creator pentru eficientizarea procesului instructiv-
educativ. Aplicarea acestor metode interactive de grup dezvoltă copiilor gândirea
democratică deoarece prin rezolvarea situaţiilor de învăţare ei exercită gândirea critică şi
înţeleg că atunci când analizează un personaj , comportamentul unui copil , ideea , fapta ,
nu critică personajul din poveste sau copilul , ci adultul. Metodele îi învaţă pe copii că un
comportament întâlnit în viaţa de zi cu zi poate fi criticat , pentru a învăţa cum să-l evităm
aducând argumente , găsind soluţii , dând sfaturi din care cu toţii învăţăm.
Aceste metode implica lucrul pe grupe mici de copii. Copiii înţeleg şi observă că
implicarea lor este diferită , dar încurajaţi îşi vor cultiva dorinţa de a se implica în
rezolvarea sarcinilor de grup. Grupul înţelege , prin exerciţiu , să nu-şi marginalizeze
partenerii de grup, să aibă răbdare , să coopereze şi să se tolereze reciproc.
Aplicarea acestor metode necesită mult tact pedagogic din partea cadrelor didactice ,
deoarece trebuie să-şi adapteze stilul didactic în fucţie de particularităţile de vârstă şi
individuale ale copiilor.
Pentru fiecare găsind gestul , mimica , sfatul , întrbarea , lauda/aprecierea , entuziasmul în
concordanţă cu situaţia dată şi totul va veni de la sine.
Cunoscandu-ne copiii şi problemele lor vom şti să alegem metodele optime şi vom
putea obţine rezultate şi avantaje pe care aceste metode ni le oferă . În cadrul fiecărei
metode copiii primesc sarcini de învăţare. Acestea sunt diferite de la o metoda /tehnică la
alta încât explorează o mare varietate de capacităţi.
Sarcinile de lucru trebuie să îndeplinească , pentru a avea efect maxim , anumite
condiţii :
 Să fie transmis timpul alocat sarcinii de lucru ;
 Să fie descrisă gradual ;
 Să fie legată de viaţa reală ;
 Să ofere posibilitatea copiilor de a se auto evalua , corecta , de a comunica cu
colegii ;
 IÎ formularea întrebărilor să se folosească taxonomia lui Bloom ;
  Limbajul adecvat vârstei şi sarcinii de lucru.
Între sarcinile de învăţare şi nivelul de asimilare de catre copii trebuie să existe
compatibilitate. Pentru rezolvarea sarcinilor de învăţare trebuie găsite ,,cheile de
investigare,,(analize , comparaţii , investigţtii , experimente) pe care copiii învaţă să le
folosească la descifrarea noilor concepte, idei , probleme.
Orice cadru care foloseşte această învăţare activă , dă dovadă de flexibilitate şi
adaptabilitate la cerinţele unui învăţământ modern. Cel mai greu este de luptat cu rutina şi
confortul unor metode deja uzate, depăşite iar noul întotdeauna sperie . Te sperie mai ales
când (orice metoda )trebuie mai întâi să te documentezi , să citeşti , să adaptezi metodele
activ – participative pentru nivelul clasei pe care o conduci. A prelucra şi adapta metodele
noi , de a învăţa tu ca dascal - cum , cât , şi când să le aplici, este o provocare pentru
dascălul cu vechime în învăţământ. Metodele trebuie introduse , pe paşi mici , pe secvenţe
pentru a da copilului timp să se obişnuiască cu noul stil de lucru , cu ,, libertatea de acţiune,,
cu libertatea de a conlucra cu celălalt , de a forma o echipă , de a face primele reţele şi
legături între cunoştinţele asimilate anterior.
De la un rol de dirijare şi ghidare , de transmiţător de informaţii , din toate domeniile
cadrul didactic trece treptat în umbră , lasând echipa să coopereze şi să descopere facând
conexiuni. Dacă cadrul didactic reuşeşte să treacă de barierele de confort oferite de
experienţa acumulată ( şi a varstei) şi încearcă să se muleze pe noile cerinţe, cei mai
caştigaţi sunt copiii. Ei sunt deschişi întotdeauna spre nou , îi incită dorinţa de cunoaştere,
competiţia , au spiritul de joc înăscut iar beneficiul intelectual este deosebit.
Atmosfera din sala de clasă depinde în mare măsură de varietatea stilurilor de predare
pe care le utilizează dascălul. Atitudinea unui dascăl entuziast este de regulă contagioasă .
Dascălii care utilizează aceleaşi tehnici în fiecare zi sunt percepuţi ca neinteresanţi şi
monotoni. Predarea bazata pe metode active dublată de disponibilitatea dascălului de a
utiliza lauda şi încurajarea creşte implicarea copiilor în activităţi şi creează o atmosferă
pozitivă , lipsită de tensiune. Nivelul de interes al copiilor poate fi susţinut de menţinerea
unui nivel de activare adecvat . Folosirea metodelor interactive în realizarea activităţilor din
şcoli ajută copiii să-şi formeze personalitatea , să- şi descopere stilul propriu de gandire şi
acţiune , să şi-l modeleze. Întrun cuvânt, învată exersand – DEMOCRAŢIA.
 Învăţarea centrată pe elev , învăţarea activă şi interactivă, este o dimensiune
importanta a învăţământului românesc. Însă piesa de rezistenţă a parteneriatelor de
învăţare , rotiţa indispensabilă care avizează transferul achiziţiilor copilului în contexte noi ,
este tot resursa umană. Măria sa, cadrul didactic.

BIBLIOGRAFIE :

 Stanciu, Ion- Gh. : Şcoala si pedagogia în secolul XX, Editura Didactică

şi Pedagogică , Bucureşti , 1983.
 Cerghit, Ioan, 1980,- ,, Metode de învăţământ ,, Editura didactica şi
Pedagogică, Bucureşti
 Golu , P. - ,,Învăţare şi dezvoltare , Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică ,
Bucureşti ,1985.
 Cucoş , Constantin , - Pedagogie , Editura Polirom , Iaşi , 2004
 Moise , Constantin - ,, Concepte didactice fundamentale,, Editura
Ankaro
 ,,Predarea intereactivă centrată pe elev - Modul de dezvoltare
profesională a cadrelor didactice ,, Bucureşti 2005