Familia şi şcoala au un rol important în educarea copiilor, acţiunile celor doi agenţi

educativi aflându-se într-un raport de complementaritate. Este necesară o permanentă

cooperare, care se poate realiza printr-o multitudine de forme şi modalităţi.

Procesul educării unui copil este un fenomen complex, care presupune cooperarea mai
multor factori. Doi dintre factorii care au un rol esenţial în educaţie sunt, fără îndoială,
familia şi şcoala. Dacă până la intrarea copilului într-o formă de învăţământ rolul principal
îi revine familiei, după integrarea acestuia într-o formă de învăţământ rolul primordial îi
revine şcolii. Acţiunile celor doi agenţi educativi trebuie să se afle într-un raport de
complementaritate, fiind necesară o permanentă cooperare care se poate realiza printr-o
multitudine de forme şi modalităţi.
O modalitate eficientă prin care se poate realiza colaborarea dintre şcoală şi familie îl
reprezintă parteneriatul şcoală-familie. Sorin Cristea apreciază că parteneriatul este cel
care „reflectă mutaţiile înregistrate la nivelul relaţiilor existente între instituţiile implicate
direct şi/sau indirect în proiectarea şi realizarea obiectivelor sistemelor de învăţământ:
şcoala, familia, comunitatea locală, agenţii sociali/economici, culturali, politici, religioşi
etc.), factori de asistenţă socială.”
Parteneriatul şcoală familie este o formulă relativ nouă, în ultimii ani punându-se accentul
tot mai mult pe realizarea unui angajament între şcoală şi familie prin încheierea unui
Contract educaţional individual. Scopul principal al acestuia este realizarea unor condiţii
optime pentru derularea procesului educativ. Totodată se are în vedere astfel, implicarea şi
responsabilizarea celor doi factori implicaţi în educaţia copilului, familia şi şcoala, în
beneficiul copilului, care este beneficiarul direct al educaţiei.
Mai mult decât atât, părinţii se pot constitui în asociaţii ale părinţilor dobândind un statut
legal. Prezenţa reprezentanţilor părinţilor în Consiliile de administraţie ale şcolilor a fost
reglementată prin lege, părinţii având astfel un rol important în participarea la luarea
deciziilor de la nivelul şcolii.
Parteneriatul cu familia are în vedere formarea la elevi a unor competenţe care să le
permită acestora o bună integrare în viaţa şcolară şi socială, iar în ceea ce-i priveşte pe
părinţi reprezintă o asigurare a realizării unei educaţii de calitate. Prin semnarea
Contractului educaţional individual fiecare factor implicat îşi asumă anumite
responsabilităţi şi, în acelaşi timp, fiecare dintre cele două părţi implicate are anumite
aşteptări din partea celuilalt
Deşi sunt evidente beneficiile încheierii unui astfel unui acord de parteneriat şcoală familie,
există anumite limite ale acestuia. Pe de o parte, prevederile acordului nu sunt considerate
obligatorii, nefiind specificate anumite sancţiuni în cazul neîndeplinirii obligaţiilor stipulate
pentru cele două părţi implicate. Totodată, prevederile acordului nu sunt realizate pe baza
unei analize profunde, simţindu-se un anumit caracter formal al acestuia. De aceea ar fi
necesară o monitorizare continuă, astfel încât greşelile sau lacunele sesizate să poată fi
corectate, în vederea îmbunătăţirii acestei colaborări.
În urma unei analize atente a activităţii din ultimii, mai ales în calitate de diriginte, am
constatat că pentru stabilirea unei bune relaţii cu părinţii e nevoie de îmbinarea unor forme
şi modalităţi variate de colaborare a şcolii cu familia. Cele mai frecvente sunt:
Şedinţele cu părinţii: au rolul de a le facilita acestora cunoaşterea reciprocă, dar totodată şi
de a asigura legătura cadrelor didactice cu părinţii, de a discuta anumite aspecte ale
programului şcolar, de a afla despre situaţia la învăţătură a copiilor, despre
comportamentul acestora, de a se lua anumite măsuri comune pentru o bună desfăşurare a
procesului instructiv educativ. Spre deosebire de alte forme de colaborare, prin prezenţe
simultană a unui număr mai mare de părinţi, şedinţele cu părinţii prezintă o serie de
beneficii: dau posibilitatea schimbului de experienţă, a confruntării unor opinii diferite, a
căutării unor soluţii. Datorită contactului direct între familiile elevilor unei clase se înfiripă
o relaţie de colaborare între aceştia, se realizează o unificare a atitudinilor şi a acţiunilor
educative ale părinţilor. De obicei se organizează două şedinţe cu părinţii, una la începutul
semestrului şi alta ala finalul acesteia. Conform metodologiei în vigoare se impune
organizarea lunară a acestor şedinţe.
Cu toate argumentele care demonstrează utilitatea, beneficiile acestor întâlniri, în practica
şcolară apar anumite deficienţe, care fac să scadă eficienţa efectelor pozitive pentru
activitatea şcolii şi a familiei. De cele mai multe ori se programează prea puţine şedinţe cu
părinţii, acestea având adesea un rol formal. La aceste şedinţe participă un număr redus de
părinţi, de obicei părinţii copiilor buni la învăţătură, lipsind tocmai părinţii copiilor care au
probleme la învăţătură, sau de comportament. Prezenţa este ridicată în ciclul primar,
gimnazial, dar scăzută în ciclul liceal.
Lectoratele cu părinţii: reprezintă o formă de dezbatere a unor probleme de educaţie a
copilului în familie şi în şcoală. Învăţătorul/dirigintele poate stabili anumite teme educative
care să îi ajute pe părinţi să îşi cunoască mai bine propriul copil, să aprecieze corect
comportamentul acestuia, să fie capabili să ia anumite măsuri pentru limitarea
comportamentelor negative, să dobândească anumit tehnici, metode prin care pot să îşi
ajute copiii. Învăţătorul/ dirigintele are posibilitatea de le recomanda şi chiar de a le pune
la dispoziţia părinţilor anumite lucrări de specialitate în vederea îmbunătăţirii cunoştinţelor
psihopedagogice ale acestora. La unele dezbateri pot participa şi copiii alături de părinţi,
mai ales atunci când tema propusă cere şi participarea acestora la rezolvarea ei, precum:
cum îmi ajut copilul în rezolvarea sarcinilor şcolare, sau autoritatea părinţilor şi cuminţenia
copiilor. La unele dezbateri pe teme de comportament responsabil pot fi invitaţi
reprezentanţi din cadrul justiţiei, poliţei rutiere, penitenciarului, centrul de prevenţie
antidrog care să le prezinte acestora consecinţele nerespectării legilor, şi responsabilizarea
acestora.
Consultaţiile individuale(consiliere individuală): presupun discutarea unor probleme care
apar în cazul anumitor elevi şi pentru care e nevoie găsirea unor soluţii imediate.
Consultaţiile cu părinţii sunt utile atât cadrelor didactice, cât şi părinţilor. Pentru părinţi
aceasta e modalitate o potrivită pentru rezolvarea unor probleme specifice, care permite
oferirea unor informaţii intime, relevante pentru educaţia copilului, reprezentând o
posibilitate de contact cu cadrele didactice în intervalul dintre întâlnirile lunare. Pentru
cadrele didactice reprezintă o cale directă de colaborare cu părinţii. Pentru eficienţa acestor
întâlniri e nevoie ca dirigintele să aibă o atitudine plină de tact, înţelegere, stimă faţă de
părinte şi problemele copilului, lucru care conduce la stimularea încrederii familiei în
asistenţa pedagogică oferită de şcoală. Cadrul didactic trebuie să evite prezentarea
aspectelor negative, astfel încât părintele să nu fie descurajat şi să considere că are un
copil problemă, pentru care nu se mai poate face nimic. Totodată, dirigintele nu trebuie să
privească familia ca fiind singura răspunzătoare pentru lipsurile constatate în educaţia
copilului. Dirigintele poate să prezinte şi aspectele pozitive, pe care, fără îndoială, le-a
constat la copil, astfel încât părintele să nu plece de la această întâlnire cu sentimentul de
nemulţumire pentru cele aflate cu privire la comportamentul copilului, ci şi stăpânit de
convingerea că utilizând mijloacele adecvate, pe care i le poate pune la dispoziţie chiar
cadrul didactic, poate interveni în eliminarea unor aspecte negative ivite în educaţia
copilului său.
Convorbirile telefonice: reprezintă o variantă a consultaţiilor individuale, care a luat
amploare în ultima perioadă, datorită dezvoltării serviciilor de telefonie mobilă. Acestea
reprezintă o alternativă, în contextul în care timpul liber al părinţilor, dar şi al cadrelor
didactice, se dovedeşte a fi extrem de limitat.
Consilierea psiho-pedagogică: reprezintă o variantă a discuţiilor individuale între părinţi şi
un cadru având pregătire de specialitate, consilierul psihologic al şcolii.
Alte forme de colaborare a şcolii cu familia o reprezintă scrisorile şi însemnările scrise din
carnetele de elev. Complexitatea şi frecvenţa acestor forme de comunicare diferă în funcţie
de şcoală şi de specificul etapei, fiind mai frecvente în ciclul primar şi gimnazial, şi mai
puţin frecvente în ciclul liceal. Scrisorile se dovedesc însă, extrem de eficiente în cazurile în
care nu există posibilitatea unor întâlniri directe cu părinţii. În ultima perioada comunicarea
dintre profesori şi părinţi se realizează prin intermediul scrisorilor în format electronic sau
a mesajelor pe telefonul mobil.
Participarea părinţilor la activităţile organizate de şcoală, excursii, drumeţii, implicarea
părinţilor în proiecte şi parteneriate şcolare, mese rotunde în care părinţii şi profesorii să
facă schimb de experienţă, ziua porţilor deschise reprezintă alte modalităţi de colaborare
şcoală familie. Părinţii pot contribui la organizarea, dar şi susţinerea acestora prin
sponsorizare sau să asigure supravegherea copiilor alături de cadrele didactice.
Cooperarea dintre şcoală şi familie se dovedeşte astfel a fi o parte extrem de importantă a
sistemului general al activităţii educative.
Bibliografie:
1. Agabrian, M, Milea, V, Şcoala, familia, comunitatea, Editura Institutul European, Iaşi,
2005
2. Cristea, S., Fundamentele pedagogiei, Editura Polirom, Iaşi, 2010