Rolul școlii și al cadrelor didactice în dezvoltarea locală

Şcoala este o organizaţie formală, care are ca scop furnizarea serviciului social de
educaţie, în vederea educării, formării, socializării, profesionalizării tinerei generaţii. Şcoala
funcţionează într-o comunitate locală – dar are propriile reguli de funcţionare, prescrise,transmite valori
acceptate local. Pe de altă parte – şcoala „prelucrează material uman” dincomunitatea locală, cadrele
didactice şi elevii sunt persoane care trăiesc în comunitate şi suportă influenţele acesteia.
Şcoala funcţionează într-un context social larg, complex alcătuit din societatea globală,constitută
ca sistem social global (naţional, statal). Influenţele contextului social global asupra instituţiilor de
învăţământ se materializează în: finalităţi ale educaţiei (scopuri şi obiective), conţinuturi ale
disciplinelor, modul de organizare al sistemului de educaţie şi al instituţiilor, reglementări de ordin
juridic şi administrative.
Privită dintr-o altă perspectivă, şcoala, este o instituţie care funcţionează într-o comunitate
alcătuită din mai mulţi factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi
nonguvernamentale, agenţi economici etc., care au la rândul lor o ofertă educaţională explicită şi/sau
implicită. Organizaţiile şcolare sunt astfel, supuse presiunii multiplilor factori: a grupurilor ideologice
care activează la nivel local, a sistemelor politice, acondiţiilor economice şi a diverselor tendinţe
manifestate în societate. Astfel, asupra şcolilor sunt manifestate influenţe de ordin: economic, politic,
culturale şi ideologice. Şcolile depind demediul în care funcţionează în ceea ce priveşte: obţinerea
resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaţionale etc.
Şcoala este pe de o parte o instituţie care oferă un serviciu social, care este direct influenţată de
ceea ce se întâmplă în mediul social, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, norme, valori recunoscute
şi acceptate social; pe de altă parte are o logică internă de dezvoltare, reproduce propriile norme
şi valori, are propriul sistem de organizare.
Misiunea cadrelor didactice este înaltă, nobilă. Dascălii transmit generaţiilor tinere, în mod
organizat şi planificat, valorile culturale create de generaţiile trecute, le îndrumă paşii în vastul
domeniu al ştiinţelor, veghează asupra formării personalităţii lor, asupra orientării lor şcolare şi
profesionale.

S-a crezut că introducerea mijloacelor moderne de învăţământ (mijloace audio-vizuale, manuale

programate, maşini de instruire, televiziune, internet) ar duce la diminuarea rolului învăţătorului –
profesorului. În realitate, aşa cum observă chiar unul din creatorii instruirii programate, B.F.Skinner,
folosirea în şcoală a acestor mijloace „amplifică rolul dascălului ca fiinţă umană”. Orice elev este o
individualitate complexă, care nu poate fi înţeleasă şi direcţionată spre un scop social decât de o
persoană pregătită, învăţătorul sau profesorul. Ei sunt de neînlocuit. De aici însă nu rezultă că relaţia
dintre cadrul didactic şi elev trebuie să rămână cea din şcoala tradiţională. Principala funcţie a
învăţătorului-profesorului- în şcoala modernă nu este de „ a preda”, de a transmite cunoştinţe, ci de a
îndruma şi organiza activitatea de cercetare a elevilor. Profesorul colaborează cu elevii, îi stimulează,
creează condiţii optime de muncă si de cercetare, îi ajută să-şi formeze personalitatea.
Succesul în munca instructiv-educativă depinde in cea mai mare măsură de cadrele didactice, de
competenţa şi dragostea lor pentru profesie. Nici planurile de învăţământ, nici programele scolare, nici
manualele, nici baza materială a şcolii nu pot avea asupra elevului o influenţă care să se poată compara
cu aceea a cadrelor didactice. Educatorul creează condiţiile necesare de muncă, organizează şi conduce
activitatea elevului, prin care dispozitiile lui se dezvoltă necontenit şi se transformă în calităţi.
Prin munca metodică şi perseverentă a învăţătorului şi a profesorilor copiii ajung să aibă un
orizont larg de cunoştinţe despre natură şi societate, ceea ce îi ajută să înţelegă mai adânc obiectele şi
fenomenele cu care vin în contact, să interpreteze mai corect evenimentele la care participă, să-şi dea
seama mai bine de rostul lor în viaţă.
Tot atât de puternică este şi influenţa pe care o exercită cadrul didactic asupra dezvoltării
memoriei, imaginţiei, gândirii, spiritului de observaţie al elevilor. Procesel psihice se dezvoltă prin
exercitarea lor, prin activităţi corespunzătoare. Profesorul ajută pe fiecare elev să facă progrese, îl
stimulează, îl îndrumă şi îl corectează, încât capacităţile lui psihice să treacă treptat de la stadii
inferioare la stadii superioare.
Referitor la diversitatea rolurilor pe care le poate exercita profesorul, Anita E. Woolfolk menţiona
următoarele:
 profesorul, ca expert al actului de predare-învăţare: el poate lua decizii privitoare la tot ceea ce
se întâmplă în procesul de învăţamânt.
 profesorul, ca agent motivator: declanşează şi întreţine interesul elevilor, curiozitatea şi dorinţa
lor pentru activitatea de învăţare.
 profesorul, ca lider: conduce un grup de elevi, exercitându+şi puterea asupra principalelor
fenomene ce se produc aici. Este un prieten şi confident al elevilor, un substitut al părinţilor,
obiect de afecţiune, sprijin în ameliorarea stărilor de anxietate etc.
 profesorul, în ipostaza de consilier: este un observator sensibil al comportamentului elevilor, un
îndrumător persuasiv şi un sfătuitor al acestora.
  profesorul, ca model: prin întreaga sa personalitate, prin acţiunile şi comportamentul său este un
exemplu pozitiv pentru elevi.
 profesorul, ca profesionist reflexiv: se străduieşte tot timpul să înţeleagă şi să reflecteze asupra
întămplărilor inedite din clasă, să studieze şi să analizeze fenomenele psihopedagogice cu care
se confruntă.
 profesorul, ca manager: supravegheză întraga activitate din clasă, asigură consensul cu ceilalţi
profesori, cu părinţii şi cu ceilalţi factori.
Dascălul îşi asumă deci o multitudine de roluri a căror exercitare este dependentă de
personalitatea lui.

Bibliografie:
*Ioan, N. (2003). Tratat de pedagogie școlară.București: Editura Aramis
*Victor, T. (1975). Pedagogia generală.București: Editura Facla
*www.scribd.com
*www.edict.ro