ROLUL ȘI LOCUL PROFESORULUI ÎN

DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ELEVULUI

Profesorul a avut şi va avea în continuare un rol esenţial în formarea elevului, în

desăvârşirea personalităţii acestuia. Dacă în trecut, dascălul decidea totul cu privire la
procesul instructiv-educativ, acum el trebuie să devină doar un liant în formarea elevului, un
suport pentru dezvoltarea autonomiei şi pentru formarea în spiritul responsabilităţii şi culturii
civice.
Se pune din ce în ce mai mult accentul pe caracterul formativ al educației. Cadrul didactic
nu mai este transmiţător, ci facilitator, folosind dialogul şi cooperarea în relaţia cu elevii.

«Școala cea bună e aceea în care și școlarul învață pe profesor.» (Nicolae Iorga)

Dacă altădată metoda predominantă de desfăşurare a lecţiei era expunerea, care oferea
posibilitatea profesorului să-şi etaleze bagajul de cunoştinţe, astăzi se pune accent pe metode
moderne,interactive, care să transforme profesorul în manager al învăţării, iar elevului să i se
creeze cadrul unei manifestări proprii, pentru a-şi putea forma puncte de vedere
personale,experienţe şi trăiri din care poate învăţa lucruri noi şi utile pentru viitor.

„Fără școală să nu aștepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni, și prin urmare nici stat bine
organizat și bine cârmuit și păstorit” Ion Heliade Rădulescu.

Profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță, aceea care asigură formarea și

pregătirea personalității tinerelor generații și pregătirea lor profesională în cadrul instituțiilor
de învățământ, strâns legate de viață, de activitatea socio-profesională, morală și
cetățenească. Profesiunea didactică este asociată cu câteva categorii fundamentale de roluri,
acceptate de majoritatea sistemelor de formare a profesorilor: proiectare, mangementul și
organizarea activităților de învățare, consiliere psiho-educațională, managementul clasei de
elevi, comunicare cu elevii, părinții și colegii, dezvoltare profesională de-a lungul vieții,
participare la perfecționarea procesului educațional și a inovațiilor din școală, oferirea de
servicii educaționale pentru comunitate etc.

Personalitatea profesorului în condițiile învățământului actual presupune și o serie întreagă

de calități, determinate de specificul și complexitatea muncii pe care o desfășoară. Profesorul
își asumă deci o multitudine de roluri, a căror exercitare este dependentă de personalitatea lui.
În școală, profesorul este conducătorul activității didactice care se desfășoară în vederea
realizării obiectivelor prevăzute în documentele școlare

Profesorul:

 Ca expert al actului de predare-învățare: el poate lua decizii privitoare la tot ceea ce se

întâmplă în procesul de învățământ.
 Ca agent motivator, declanșează și întreține interesul, curiozitatea și dorința lor pentru
activitatea de învățare.
 Ca lider, conduce un grup de elevi, exercitându-și puterea asupra principalelor
fenomene ce se produc aici. Este un prieten și confident al elevilor, un substitut al
părinților, obiect de afecțiune, sprijin în ameliorarea stărilor de anxietate.
 În ipostază de consilier, este un observator sensibil al comportamentului elevilor, un
îndrumător persuasiv și un sfătuitor al acestora.
 Ca model: prin întreaga sa personalitate, prin acțiunile, comportamentul său este un
exemplu pozitiv pentru elevi.
 Ca profesionist reflexiv, se străduiește tot timpul să înțeleagă și să reflecteze asupra
întâmplărilor inedite din clasă, să studieze și să analizeze fenomenele
psihopedagogice cu care se confruntă.
 Ca manager, supraveghează întreaga activitate din clasă, asigură consensul cu ceilalți
profesori, cu părinții și cu ceilalți factori.
 Profesorul își asumă deci o multitudine de roluri, a căror exerci-tare este dependentă
de personalitatea lui.

Dar pe lângă activitatea didactică profesorul desfășoară și o activitate extrașcolară sau

cultural-educativă. Corolarul conținutului social al acestei profesiuni constă în participarea la
evenimentele și frământările social-culturale ale timpului în care trăiește și ale poporului din
care face parte. În această ipostază, profesorul ne apare ca pedagog social, animat de grija
pentru ridicarea gradului de cultură și al națiunii sale.

Desfășurându-și activitatea profesională în cadrul școlii, dascălul nu încetează de a fi un

educator și în afara ei, urmărind, bineînțeles, obiective specifice și apelând la mijloace și
forme adecvate. Numai în măsura în care profesorul își continuă misiunea și în afara cadrului
profesional pe care îl oferă școala poate fi considerat un educator al poporului său. Cele două
laturi ale activității sale, școlară și extrașcolară, nu numai că se presupun, dar se și întregesc
și se completează reciproc, imprimând acestei profesiuni un rol sporit în progresul general al
patriei noastre.

Profesorul este cel care orientează și stimulează curiozitatea naturală și interesul spontan al
elevilor pentru descoperire, cel care îndrumă și încurajează activitatea de organizare și
integrare a datelor culese, a cunoștințelor reactualizate în vederea aplicării lor la soluționarea
problemelor date, lăsându-le: libertatea de examinare a faptului real ori de analiză critică a
conținutului unui text; independență în activitate; operativitate și rapiditate în reacții
(cognitive, afective, motrice); deplină responsabilitate pentru ceea ce întreprind.

În funcție de necesități, de gradul de autonomie sau semi-autonomie a învățării, el poate

interveni din când în când, canalizând energiile partenerilor săi. Astfel, el este cel care oferă
explicații, dă lămuriri, răspunde la întrebări, îi ajută să utilizeze corect anumite materiale,
instrumente sau utilaje, caută să-i ajute să evite devierile inutile, încercările fără obiect,
eventualele erori și pierderi de timp. Profesorul este cel care, ținând seama de logica învățării,
orientează ceea ce elevii au de făcut, devine ghid al demersului lor euristic, canalizându-i în
direcția obținerii rezultatelor așteptate, în loc de a le impune într-o manieră directă, dinainte
stabilită cu mai multă sau mai puțină rigurozitate. Sprijinirea elevilor în formularea
proiectului lor de viitor înseamnă cunoașterea temeinica a fiecăruia, dezvoltarea capacităților
lor de autocunoaștere, furnizarea unor informații profesionale, sistematice și selective,
familiarizarea fiecărui elev cu criteriile unei alegeri raționale și mai ales sensibilizarea lor
pentru nevoile forței de munca. A le conștientiza cerințele economice-sociale și a-i ajuta să
țină seama de ele în alegerea profesiunii, înseamnă a face o orientare rațională, pusă în
serviciul intereselor comune. Orice profesor poate și trebuie să dezvolte interesele,
aptitudinile și talentele elevilor, ajutându-i să-și valorifice la maximum aptitudinile.
Conducerea elevului de-a lungul anilor în școală, astfel încât să se realizeze pe deplin, este
cea mai autentică probă a unei acțiuni pedagogice reușite. Modelând personalitatea fiecărui
elev, profesorul este preocupat să descopere direcția optimă de dezvoltare a acestuia și de
stimulare a capacităților necesare împlinirii sale. El devine astfel specialistul care acorda o
asistență psihopedagogică indispensabilă dezvoltării multilaterale a fiecărui elev.

Ajutând fiecare elev să își aleagă tipul de studii și apoi profesiunea care corespunde cel mai
bine personalității sale, profesorul rezolvă nu numai problema orientării profesionale, ci și pe
aceea a integrării cu succes a absolvenților în viața profesională ulterioară , este atent la
îmbinarea pregătirii teoretice cu cea practică.

Pornind de la importanța învățământului, de la specificul profesiunii şi de la

responsabilitatea ce revine profesorului în asigurarea dezvoltării optime a personalității, se
deduce faptul că domeniul didactic ar trebui să beneficieze de cei mai buni specialiști. Se ţine
seama de faptul că ei vor lucra cu omul în devenire, iar efectele muncii lor se răsfrâng asupra
întregii vieți a elevului.