I.

Importanţa derulării practicii pedagogice

Asemeni oricărei profesii, cea de cadru didactic presupune un cumul de

cunoştinţe, abilităţi şi competenţe specifice pe care trebuie să le deţină cei care
aleg să urmeze această profesie. Toate acestea se acumulează prin parcurgerea
de către studenţi a unor activităţi de pregătire teoretică şi practică, atât în
domeniile specifice obiectelor de învăţământ ce urmează să fie predate, cât şi în
domeniul ştiinţelor educaţiei.

Profesionalizarea constituie procesul formării unui “ansamblu de

capacităţi şi competenţe într-un domeniu dat pe baza asimilării unui sistem de
cunoştinţe teoretice şi practice, proces controlat deductiv de un model al
profesiei respective” (E. Păun, în Gliga, L., 2002).

Formarea cadrelor didactice trebuie realizată atât la nivel teoretic cât şi

practic. Pregătirea teoretică vizează cultura generală, de specialitate, dar şi cea
psihopedagogică. Aceasta din urmă implică două laturi:

 Cunoştinţe de psihopedagogie, etică, sociologie;

 Cunoştinţe de pedagogie practică, didactică, metodică.

Pregătirea cadrelor didactice din punct de vedere practic are în vedere o

altă componentă a pregătirii didactice şi anume practica pedagogică.

În vederea profesionalizării didactice, pregătirea practică sau practica

pedagogică este o activitate de importanţă majoră. În consecinţă acestei
activităţi trebuie să i se acorde o mare importanţă, ea îndeplinind rolul de „pivot
al profesionalizării didactice” (Dumitru, I.Al., 2004).

În ansamblul conţinuturilor care contribuie la formarea viitoarelor cadre

didactice, activitatea de „practică pedagogică constituie dimensiunea centrală în
care sunt antrenate toate celelalte conţinuturi teoretice precum şi toate
disponibilităţile psihice ale studentului” (Franţ, A., 2002).