Asemeni oricărei profesii, cea de cadru didactic presupune un cumul de
cunoştinţe, abilităţi şi competenţe specifice pe care trebuie să le deţină cei care aleg să urmeze această profesie. Toate acestea se acumulează prin parcurgerea de către studenţi a unor activităţi de pregătire teoretică şi practică, atât în domeniile specifice obiectelor de învăţământ ce urmează să fie predate, cât şi în domeniul ştiinţelor educaţiei.
Profesionalizarea constituie procesul formării unui “ansamblu de
capacităţi şi competenţe într-un domeniu dat pe baza asimilării unui sistem de cunoştinţe teoretice şi practice, proces controlat deductiv de un model al profesiei respective” (E. Păun, în Gliga, L., 2002).
Formarea cadrelor didactice trebuie realizată atât la nivel teoretic cât şi
practic. Pregătirea teoretică vizează cultura generală, de specialitate, dar şi cea psihopedagogică. Aceasta din urmă implică două laturi:
Cunoştinţe de psihopedagogie, etică, sociologie;
Cunoştinţe de pedagogie practică, didactică, metodică.
Pregătirea cadrelor didactice din punct de vedere practic are în vedere o
altă componentă a pregătirii didactice şi anume practica pedagogică.
În vederea profesionalizării didactice, pregătirea practică sau practica
pedagogică este o activitate de importanţă majoră. În consecinţă acestei activităţi trebuie să i se acorde o mare importanţă, ea îndeplinind rolul de „pivot al profesionalizării didactice” (Dumitru, I.Al., 2004).
În ansamblul conţinuturilor care contribuie la formarea viitoarelor cadre
didactice, activitatea de „practică pedagogică constituie dimensiunea centrală în care sunt antrenate toate celelalte conţinuturi teoretice precum şi toate disponibilităţile psihice ale studentului” (Franţ, A., 2002).