Sunteți pe pagina 1din 8

DEZVOLTAREA CARIEREI PERSONALULUI DIDACTIC

Profesionalizarea carierei didactice: precizări conceptuale, principii în formarea iniţială a


cadrelor didactice, standarde profesionale actuale general valabile la nivel european şi
particularităţii pentru ţara noastră.

Precizări conceptuale
Profesionism înseamnă practicarea unei îndeletniciri ca profesionist, adică pe baza
unei pregătiri profesionale de specialitate.  Profesionalizarea constituie procesul formării
unui “ansamblu de capacităţi şi competenţe într-un domeniu dat pe baza asimilării unui
sistem de cunoştinţe teoretice şi practice, proces controlat deductiv de un model al profesiei
respective” (E. Păun, apud. Gliga, L., 2002).
Conform acestor repere semantice profesorul este, formal, un profesionist pentru că
nu poate exercita această ocupaţie fără dovada pregătirii de specialitate prevăzută de legile
sistemului. În legătură cu problematica profesionalizării carierei didactice se vehiculează
câteva concepte-cheie specifice:
* Formarea iniţială este definită ca un proces de construcţie a unui set de
competenţe care-i permit individului să acţioneze flexibil şi creativ în domeniul pentru care
s-a pregătit. Raportat la pregătirea profesională a cadrelor didactice, în calitate de viitori
agenţi ai schimbării, vectorii de flexibilitate şi creativitate sunt esenţiali.
*Formarea continuă nu trebuie să fie doar o continuare a celei iniţiale. Cele două
forme pot fi integrate încă din faza pregătirii iniţiale în perspectiva nevoii de
permanentizare a educaţiei. Depăşind accepţiunea tradiţională a termenului de
perfecţionare, formarea continuă tinde să devină un proces de lungă durată, de învăţare
permanentă, ale cărui baze sunt construite încă din etapele timpurii ale educaţiei.
* Perfecţionarea cadrelor didactice reprezintă o activitate cu conţinut pedagogic şi
social proiectată, realizată şi dezvoltată în cadrul sistemului de învăţămînt, cu funcţie
managerială de reglare-autoreglare continuă a procesului de învăţămînt, la toate nivelurile
sale de referinţă.

1
*Competenţa pedagogică a cunoscut o varietate de abordări şi criterii de apreciere
din care au rezultat o mulţime de definiţii. În spiritul acestor eforturi dar şi al tematicii
cercetării am operat o definire personală a acestui concept: Competenţele pedagogice
reprezintă setul de cunoştinţe, deprinderi, abilităţi şi însuşiri care asigură funcţionalitatea în
parametri optimi a actului didactic şi atingerea finalităţilor educaţionale de moment şi de
perspectivă, obiectivate în modificări ale structurii personalităţii elevilor.
Profesionalizarea ar putea fi deci abordată ca o redefinire radicală a competenţelor
pe baza cărora se pot derula practici educaţionale de calitate. Personalitatea cadrului
didactic este produsul unui sistem interpersonal, care ia fiinţă şi se dezvoltă prin
interacţiunile sale cu ceilalţi, dar numai prin competenţele specifice pe care le dobândeşte
prin programele de formare iniţială şi continuă, acesta devine un adevărat profesionist. Se
impune astfel necesitatea unor delimitări conceptuale clare
între aptitudine, calitate, trăsătură de personalitate şi competenţă, întrucât aceşti termeni
sunt de cele mai multe ori folosiţi în mod inadecvat chiar şi în lucrările de specialitate. 
Structura aptitudinii pedagogice este definită de Iucu Romiţă ca fiind reprezentată
de: ,,domeniul cognitiv, domeniul organizatoric şi domeniul comunicativ.  Aptitudinea
pedagogică se constituie dintr-o serie de alte aptitudini şi trăsături de personalitate: spirit
de observaţie pedagogic, imaginaţie pedagogică, exigenţă, tact pedagogic, atenţie
distributivă, spirit organizatoric, creativitate pedagogică”[ Iucu, Romiţă, Formarea cadrelor

didactice.  Sisteme, politici, strategii, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2004, p. 39.],

Ioan Jinga defineşte competenţa profesională a cadrului didactic în general


interrelaţionând capacităţile, calităţile şi trăsăturile de personalitate, ca fiind ,,un
ansamblu de  capacităţi cognitive, afective, motivaţionale şi manageriale care
interacţionează cu  trăsăturile de personalitate ale educatorului, conferindu-i
acestuia calităţile necesare efectuării unei prestaţii didactice care să asigure îndeplinirea
obiectivelor proiectate de către marea majoritate a elevilor, iar performanţele obţinute să
se situeze aproape de nivelul maxim al potenţialului intelectual al fiecăruia.”[ Iucu 2004: p.

40.] 

Planificarea carierei reprezintă procesul de identificare a nevoilor, aspiraţiilor şi


oportunităţilor privind cariera, precum şi de realizare a programelor de dezvoltare a
resurselor umane în scopul susţinerii acesteia. Este evident că planificarea carierei

2
individuale este integrată planificării ,,carierei organizaţionale”, dubla specializare (ex.
învățământ preșcolar- învățământ primar etc.) permiţând posibilitatea reorientării în carieră,
având în vedere una dintre realităţile cu care se confruntă învăţământul românesc, şi anume,
scăderea numărului populaţiei şcolare. Studii interesante au contribuit la conturarea unui
tablou evolutiv al stadiilor pe care cariera unui membru al unei organizaţiio parcurge,
stadii în care se formează şi se perfecţionează anumite competenţe . Acestea ar putea fi
descrise astfel:
1. Debutul în carieră (25 de ani)
2. Perfecţionarea intensivă (25-30 de ani)
3. Integrarea (31-35 de ani)
4. Stabilizarea (36-40 de ani)
5. Specializarea suplimentară (41-45 de ani)
6. Stabilizarea la nivel superior (46-61 de ani)
7. Retragerea (61-67 de ani).[ Iucu 2004: p. 31-32]
,,Profesionalizarea carierei didactice nu se termină cu absolvirea, am putea spune
că profesionistul trece la o altă etapă, şi anume dezvoltarea carierei, care se realizează în
cadrul educaţiei permanente”, consideră Iucu Romiţă.[ Iucu 2004: p. 33.]
 Există o diferenţă între sistemul tradiţional şi cel modern în ceea ce priveşte
formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice. Astfel, sistemul tradiţional pune accent
pe deprinderile obişnuite profesionale, pe abordarea teoretică (abstractă), iar sistemul
modern pune accent pe competenţele profesionale, pe standarde, pe abordarea
pragmatică.

Principii în formarea iniţială a cadrelor didactice


In lucrarea „Formarea iniţiala si continua a cadrelor didactice – sisteme, politici,
strategii”, Editura Humanitas, 2005, precum şi în studiul „Formarea iniţială şi continuă a
cadrelor didactice din sistemul de învăţământ românesc - perspective şi tendinţe”, publicat
în Revista de Pedagogie (2005), s-a încercat identificarea principalele perspective si
tendinţe înregistrate la nivel european in domeniul sistemului de educare / formare a
cadrelor didactice.

3
• Asigurarea unei dimensiuni europene a proceselor de formare a personalului didactic -
formarea cadrelor didactice – componenta fundamentala a procesului de redefinire culturala
a Europei contemporane;
• Dezvoltarea carierei didactice prin intermediul proceselor evolutive de: formare continua /
perfecţionare / dezvoltare profesionala;
• Formarea iniţială şi continuă – profesionalizarea carierei didactice; modelul
profesionalizării carierei didactice - de la aptitudine la competenta pedagogica;
• Orientarea sistemelor de formare către competenţa pedagogica si performanta
educaţionala;
• Calitate si formare – standarde pentru pregătirea personalului didactic;
• Mobilitate si dezvoltare profesionala - sistemul de credite profesionale transferabile; •
Induction Program / Mentorat / Pregătire practica – debut in cariera didactica;
• Dominantele curriculare ale programelor de formare – orientarea practica (practica
pedagogica);
• Managementul sistemelor de formare a cadrelor didactice – de la abordarea sistemica la
abordarea pe programe si proiecte;
• Acreditarea programelor de formare – furnizori de programe de formare – piaţa
programelor de formare;
• De la instruirea asistata de calculator la formarea asistata de calculator sau formarea
pentru utilizarea calculatorului;
• E-learning / Invatamantul deschis la distanta – suport pentru sistemul de formare
continua a cadrelor didactice.
In perioada 20-21 iunie 2005, la Brussels, Comisia Europeana a organizat
Conferinţa Europeană destinată testării principiilor comune europene pentru competenţele
şi calificarea cadrelor didactice. La finele acestei reuniuni a fost elaborat şi acceptat
documentul: Principiile Comune Europene pentru Formarea Competenţelor şi Calificarea
Cadrelor Didactice. În structurarea acestui document s-au luat în considerare, pe lângă
argumentarea locului şi a rolului crucial pe care îl joacă profesorii, cadrele didactice în
viitoarea societate europeană a cunoaşterii şi în vederea pregătirii elevilor pentru a deveni
viitori cetăţeni ai Europei unite, atât enunţarea principiilor comune cât şi descrierea
competenţelor apreciate ca fiind „key competences”.

4
Astfel, principiile europene comune ar trebui să fie următoarele:
• O profesiune orientată către standardele de calitate în domeniul formării iniţiale
prin instituţiile de învăţământ superior;
• O profesiune plasată în contextul european al dezvoltării profesionale continue /
învăţării şi formării pe parcursul întregii vieţi („lifelong learning”);
• O profesiune orientată către mobilitate atât la nivelul formării iniţiale cât şi la
nivelul formării continue;
• O profesiune bazată pe parteneriat atât în planul relaţiilor interşcolare cât şi trans-
şcolare (industrie, agenţi economici, furnizori de formare continuă).
Toate aceste principii asigură atractivitatea şi statutul necesare promovării
profesiunii didactice şi recunosc rolul cadrelor didactice ca agenţi ai dezvoltării valorilor
europene, individuale şi sociale. Pentru aceasta, cadrele didactice trebuie sa fie înalt
educate (profesionalizate), orientate către dezvoltare continuă şi auto-reflexivitate în planul
competenţelor educaţionale şi corespunzător remunerate.
În ceea ce priveşte competenţele cheie care urmează să le fie formate cadrelor
didactice acestea vor putea avea următoarea formulare: cadrele didactice trebuie să fie
capabile:
• Să lucreze cu informaţia, tehnologia şi cunoştinţele;
• Să lucreze cu persoanele din mediul educaţional imediat: elevi, colegi, parteneri
educaţionali şcolari şi non-şcolari;
• Să lucreze cu şi în societate, la nivele diferite de complexitate şi de exprimare:
local, regional, naţional, european, global / mondial.

Standarde profesionale actuale general valabile la nivel european şi


particularităţii pentru ţara noastră.
Standardele profesionale constituie termen de referinţă:
- pentru analiza, recunoaşterea şi evaluarea profesionalismului didactic;
- pentru tinerii care intenţionează să opteze pentru cariera didactică;
- pentru instituţiile care oferă programe de formare inițială și continuă pentru personalul
didactic; - pentru instituţiile care evaluează sau acreditează programele de formare;

5
- pentru managerii şcolari care elaborează politicile de recrutare şi dezvoltare a resurselor
umane din şcoală;
- pentru instituţiile/cercetătorii care realizează studii comparative (benchmarking) privind
pregătirea profesională a profesorilor din diferite ţări;
- pentru fiecare cadru didactic în vederea elaborării propriilor proiecte de formare şi
dezvoltare profesională şi al autoevaluării propriilor performanţe...
Astfel, notiunea de ”STANDARD”poate avea două abordări:
1. Standardele: un ansamblu de competenţe; în această situaţie, competenţele se
circumscriu unui standard. S = cX + cY + cZ + ..... Cn
2. Competenţele sunt stabilite din perspectiva unui standard; într-o abordare nivelară,
standardele definesc sau dau sens treptelor de evoluţie ale uneia şi aceleiaşi
competenţe.
S. formare continuă = cX + cY + cZ + ..... Cn
S. gradul I = cX + cY + cZ + ..... Cn
S. gradul II = cX+ cY + cZ + ..... Cn
S. debut = cX + cY + cZ + ..... cn
Elaborarea standardelor profesionale privind evoluţia în cariera didactică ar trebui
să conţină pentru învăţământul preuniversitar referinţe la planurile:
A. Formare continuă - formare iniţială;
B. Niveluri de şcolaritate: educaţie timpurie, învăţământ primar, învăţământ
secundar inferior, învăţământ secundar superior, învăţământ terţiar, învăţământ
superior; formare continuă.
C. Evoluţia în carieră: profesor debutant, profesor gradul II, profesor gradul I.
Pentru a putea vorbi de profesionalism în cariera didactică ar trebui să îl putem
raporta la sistemul de calificări adaptat cerinţelor Uniunii Europene precum şi la un sistem
de standarde profesionale naţionale. În înţelesul lor de criterii şi repere de calitate şi
cantitate a prestaţiei celor care lucrează în sistemul educaţional, standardele nu sunt o
inovaţie recentă. Ele au existat dintotdeauna în sistem sub diferite forme: ca legi,
metodologii, cerinţe la examene, criterii de premiere şi de avansare, etc. În aceste forme,
însă, standardele nu sunt suficient de explicite şi transparente în conţinut, nu sunt racordate
între ele, uneori nu sunt destul de relevante cu privire la competenţele măsurate şi nu sunt

6
organizate de maniera care să permită utilizarea lor ca program naţional consistent şi
coerent în formarea iniţială şi continuă. În plus, responsabilitatea elaborării lor, a criteriilor
şi modalităţilor de evaluare este împărţită între mai multe instituţii şi structuri ceea ce
diluează răspunderea şi împietează asupra coerenţei şi corelării diferitelor instrumente de
lucru.
În aceste circumstanţe era imperioasă elaborarea unei strategii naţionale bazată pe
standarde profesionale prin care să se delimiteze condiţiile de pregătire înaintea exercitării
profesiei, cele de atestare a competenţelor dobândite dar şi cele privind dezvoltarea
ulterioară în carieră. Standardizarea la nivel naţional a cerinţelor faţă de profesia didactică a
început în anul 2001, dar cu toate eforturile depuse şi resursele implicate, procesul nu este
încă finalizat.

Bibliografie

1. Antonesei Liviu, Polis şi paideia. Şapte studii despre educaţie, cultură şi politici
educative, Editura Polirom, Iaşi, 2005;
2. Cristea Gabriela, Managementul lecţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2003;
3. Cristea Gabriela C., Psihologia educaţiei, Editura Coresi, Bucureşti, sine anno;
4. Oprea Crenguţa-Lăcrămioara, Pedagogie. Alternative metodologice interactive,
Editura Universităţii Bucureşti, Bucureşti, 2003;
5. Iucu Romiţă, Formarea cadrelor didactice. Sisteme, politici, strategii, Editura
Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2004;
6. Antonesei Liviu, O introducere în pedagogie. Dimensiuni axiologice şi trans-
disciplinare ale educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
7. Niculescu Rodica Mariana, Formarea formatorilor, Editura ALL, Bucureşti, 2000;
8. Perreti Andre de, Educaţia în schimbare, Editura Spiru Haret, Iaşi, 1996;
9. Kotasek J., Aspecte ale formării cadrelor didactice în Europa Centrală şi de Est,
Universitatea „Karlov”, Praga, 2005, sursă online: www.almamater.md.articles.

Întocmit de

7
prof. înv. primar Ghergan Elena- Mirela,
Școala Gimnazială Bretea Română,
Jud. Hunedoara