EGALITATEA DE ȘANSE ÎN

EDUCAȚIE

Cotruț Gabriela
   Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Drept, anul I,
Etică și integritate academică
16.06.2023
 Educația este un domeniu esențial al omenirii de care se preocupă orice comunitate
încă din cele mai vechi timpuri, începând de la cea restrânsă, precum familia, până la cea
extinsă și diversă, precum state-națiune.
De asemenea, domeniul educațional este și va rămâne mereu de actualitate indiferent
de contextul spațio-temporal, însă, nivelul calitativ diferă în funcție de gradul de dezvoltare al
fiecărei comunități.
Motivația alegerii acestei teme derivă, în principal, chiar din experiența mea
personală, aceea a unui copil cu cerințe educaționale speciale, iar, în subsidiar, din importanța
pe care ar trebui să i-o atribuie fiecare persoană.
În cele ce urmează, voi prezenta semnificația conceptului de educație, și criteriile de
care trebuie să ținem cont pentru a desăvârși acest concept, precum accesibilitatea,
necesitatea, participarea și egalitatea de șanse.
Conceptul educațional fiind unul foarte complex, se poate defini din mai multe
prespective precum cea etimologică, procesuală și cea orientată către rezultat.
Din perspectiva etimologică, itemul educație îsi are izvorul atât din latinescul ”educo
-
educare” (a alimenta, a creşte, a îngriji) cât și din latinescul „educe - educere” (a duce, a
conduce, a scoate), cele două avand fiecare semnificații diferite, însă reunirea lor formează o
simbioză conceptuală având sensul de a scoate la iveală, a dezvolta și a șlefui potențialul
uman.
Conform DEX, termenul educație reprezintă ,,un ansamblu de măsuri aplicate în mod
sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale
copiilor si ale tineretului sau, prin extensiune, ale oamenilor, ale societății etc.”1
Perspectiva orientată către rezultat “indică nivelul de instruire, de cultură, de
competență la care vrem să ajungem, vorbim despre cât de educat este cineva, nivelul de
educație al unei societăți.”
Din perspectiva educației ca proces de formare și dezvoltare a personalității umane,
aceasta se poate realiza prin prisma a două coordonate: psihologică și sociologică.
Paradigma psihologică prezintă, printre altele, următoarele caracteristici: plasează în
centrul său copilul cu trebuințele și interesele sale, scopul educației fiind dezvoltarea
individului și a autonomiei acestuia, conținuturile și scopul educației sunt definite prin
raportare la individ, sunt evidențiate dotările individului pe care educația trebuie să le
protejeze, potențeze.
Având în vedere că educația este un concept complex și controversat, pentru a o
defini corect și complet trebuie să o abordăm prin prisma celor două paradigme de definire și
explicație a educației.
Paradigma sociologică se caracterizează prin: “subordonarea educaţiei societăţii,
educaţia este centrată pe educator, scopul și conținuturile educației sunt determinate de
societate, rolul educației este de a forma ființa socială prin socializarea copilului, pune
accentul pe trăsăturile pe care copilul le dobândește prin socializare, pune deci accentul pe
influența mediului.”2
Educația este organizată în trei forme: formală, nonformală și informală.
Educația formală reprezintă sistemul educațional de tip școlar, structurat ierarhic,
obiectivat în diferite programe școlare de educație și cicluri de școlaritate. Această formă se

1
Păun, E. (2017) Pedagogie; provocări și dileme privind școala didactică, Iași: Polirom.
2
Păun, E. (2017) Pedagogie; provocări și dileme privind școala didactică, Iași: Polirom.
realizează pe baza unor finalități și obiective explicite, a unor conținuturi structurate și
transmise sistematic de către personal calificat în acest scop.

Educația nonformală este caracterizată prin ansamblul activităților educative

instituționalizate, dar care se realizează în afara sistemului formal al educației. Deși sunt
utilizate metode specifice, educația non-formală nu trebuie redusă la o anumită categorie de
metode. Educația non-formală nu exclude instruirea directă realizată de către un profesor, în
cadrul unui program de educație non-formala, în afara școlii iar educația informală este cea
întâmplătoare, lipsită de control și organizare.
Schimbarile semnificative sunt concretizate în rezultate la nivelul creșterii calității
actului educațional şi a rezultatelor învățării, stimulării inițiativelor copiilor și tinerilor în
dezvoltarea vieții comunității și a școlii, creșterii ratei promovabilității școlare, asigurării
șanselor egale de dezvoltare personală, reducerii procentului fenomenelor antisociale, a
abandonului şi absenteismului școlar, proiectării activităților educative extra-curriculare ca
aplicații concrete ale cunoștințelor acumulate.3
Rolul educația non-formale este proliferat și la nivelul U.E. intermediul
recomandărilor încuraja statele membre ale U.E. să implementeze la nivel național
recomandările în domeniu, cu scopul de a îmbunătăți relevanța sistemelor de învățământ și
formare profesională pentru piața muncii. Educația non-formală se află într-o stare emergentă
și se integrează excelent in conceptul de Longlife learning diseminat de către U.E. și
implementat și la nivel intern în România.
De asemenea, digitalizarea provenită din câmpul non-formal are o influență puternică
în mediul școlar, favorizând diversificarea contextelor de învățare (de tip nonșcolar) și
asigură dezvoltarea unor noi forme și posibilități de învățare de tip „e-learning”.4

Indiferent dacă ne raportăm la proces sau la rezultate, finalitățile educației sunt multiple și se
obiectivează pe trei paliere: ideal, scopuri și obiective.
Idealul educațional reprezintă „cerinţele şi aspiraţiile unei societăţi într-o anumită
etapă
istorică sub forma unui model dezirabil de personalitate umană.”5 adică modelul la care
trebuie să aspire.
Idealul se caracterizează prin două dimensiuni, psihologică și sociologică. La cea
psihologică se pune accent pe “tipul de personalitate care corespunde tendinţei generale de
evoluţie a societăţii, tipul de învăţare socială, bazat pe cunoştinţe fundamentale, cu grad de
aplicabilitate şi adaptabilitate maximă și pe substratul motivaţional al autorealizării umane”6
La dimensiunea sociologică idealul se caracterizează prin „tendinţa generală de
dezvoltare a societăţii pe termen mediu şi lung, fundamentele filosofice şi politice ale
evoluţiei sociale, valorile culturale şi economice angajate în diferite prospecte sociale,
deschiderile instituţiilor sociale spre autoperfecţionare.”7
3
https://sieuinvat.ro/pdf/infogt/dec2020/Educatia_Nonformala.pdf, accesat la data de
21.05.2023, ora 10:00.
4
Păun, E. (2017) Pedagogie; provocări și dileme privind școala didactică, Iași: Polirom, p.
139.
5
https://www.academia.edu/39843991/Finalitatile_educatiei), accesat la 14.05.2023, ora 20:00.
6
https://www.academia.edu/39843991/Finalitatile_educatiei), accesat la 14.05.2023, ora 20:00.

7
https://www.academia.edu/39843991/Finalitatile_educatiei), accesat la 14.05.2023, ora 20:00.
 Scopurile educaționale sunt “anticipări mentale ale diverselor acţiuni de formare a
personalităţii umane şi se referă la rezultatele ce urmează să se obţină în cadrul unui şir de
acţiuni educaţionale care au caracter mediu de generalitate ce se realizează în intervale medii
de timp.”8
Important de reținut este faptul că finalitățile educației au o derivare pedagogică prin
trecerea de la idealul educațional, la scopurile educaționale și apoi la obiective.
Finalitățile educației așa cum am analizat și mai sus la idealul educaționale sunt
realizate în concordanță cu paradigmele educaționale existente într-o anumita societate istoric
determinată.
Conceputul de egalitate de șanse în educație este unul fundamental într-un stat de
drept și un drept universal recunoscu atât la nivel național cât și internațional.
La nivel național, acest concept este reglementat în diverse documente, pornind de la art. 16
din legea fundamentală cu denumirea marginală de “Egalitatea în drepturi“ ce are un conținut
generic, până la art. 2 alin. (4) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, care are următorul
conținut: “Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi
formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii,
fără nicio formă de discriminare.”
Pe de altă parte, acest concept transpare din dispozițiile art. 2 din Declarația
Universală a Drepturilor Omului9și ale art. 8 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii
Europene conform căruia “În toate acțiunile sale, Uniunea urmărește să elimine inegalitățile
și să promoveze egalitatea între bărbați și femei.”
Apartenența la un grup social din una dintre categoriile menționate la art. 2 din
Declarația Universală a Drepturilor Omului reprezintă, de regulă, surse de inegalități care
trebuie eliminate în vederea respectării egalității de șanse.
În demersul educației pentru toți și pentru fiecare este nevoie de o metodă eficientă
pentru a se respecta egalitatea de șanse în sistemul educațional și anume educația incluzivă.
Contextul apariției conceptului de educație incluzivă a fost generat de conștientizarea
ei ca fiind principalul factor care determină creșterea economică și dezvoltarea durabilă.
Așadar, în domeniul educației se impune necesitatea discriminării pozitive din nevoia
de compensare a unor dezavantaje fără de care nu se poate vorbi efectiv de egalizarea
șanselor, acces și participare educațională, școlară și socială.
Conceptul de educație incluzivă reprezintă un instrument eficient în combaterea
discriminării și presupune dreptul tuturor copiilor, cu accent deosebit asupra celor cu cerințe
educaționale speciale (CES)10, grupurilor vulnerabile, respectiv marginalizate la o educaţie
de calitate care satisface necesitățile de bază de învăţare și calitatea vieții.
Definiția CES se regăsește în Ordinul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si
Sportului nr. 557/201111 și reprezintă o necesitate evidentă de a se acorda anumitor copii o
atenție și asistență educațională suplimentară din nevoia de compensare a unui, respectiv unor
dezavantaje.

8
https://www.academia.edu/39843991/Finalitatile_educatiei), accesat la 14.05.2023, ora 20:00.
9
Art. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului - „Fiecare om se poate prevala de toate
drepturile şi libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie fără nici un fel de deosebire ca, de pildă,
deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine
naţională sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări.”
10
UNESCO
11
Art. 3, lit. A din OMECTS nr. 557/2011 “Necesităţi educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor
generale ale educaţiei, adaptate particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite
deficienţe/dizabilităţi sau tulburări/dificultăţi de învăţare ori de altă natură, precum şi o asistenţă complexă
(medicală, socială, educaţională etc.)”
 Astfel, formulările precum „copii cu defecte” sau „copii cu nevoi speciale” sunt
perimate conceptual, făcănd loc viziunii moderne în care copilul nu mai este abordat ca
având defecte sau lipsuri, astfel devine un mod de funcționare și învățare care necesită
adaptări și ajustări la propunerile curriculare, dar care nu îl împiedică să învețe.
Aceste cerințe educaționale speciale se adresează unui registru larg de tulburări, de la
deficiențe profunde la tulburări de învățare ușoare, ce plasează copilul într-o stare de
dezavantaj față de cei din jur. Important de remarcat este că și copiii supradotaţi manifestă
CES.12
Așadar, pentru a pune în valoare acest principiu al egalității de șanse în domeniul
educației, trebuie ca, ori de câte ori este posibil, copiii cu cerințe educaționale speciale să fie
educați în cadrul sistemului de învățământ general prin eliminarea oricăror practici
discriminatorii;
Definiția legală a grupului vulnerabil este cuprinsă în multe documente legislative si
se află în raport de sinonimie cu termenii de grup defavorizat, marginalizat, exclus sau grup
de risc. Astfel, grupul vulnerabil cuprinde acea categorie de persoane sau familii care sunt în
risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii
de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool ori a altor situaţii care
conduc la vulnerabilitate economică şi socială.13
Însă, prin intermediul mai multor legi specifice putem remarca faptul că mai sunt și
alte categorii de persoane care se încadrează în categoria de grup vulnerabil, precum:
persoanele care se află în sistemul de protecție a copilului sau provin din acest sistem 14,
persoane din familiile beneficiare de ajutor social 15, persoane care fac parte din familii
beneficiare de alocație pentru susținerea familiei16, persoane care solicită azil sau care
beneficiază de protecție internațională17, persoanele fără adăpost.
Totodată, vulnerabilitatea mai poate avea și o altă accepțiune18 față de cea obișnuită,
permanentă, și anume cea temporară care poate fi relativă de apariția unui eveniment ori de o
strategie care a eșuat. În această situație pot fi femeile în perioada maternității, tinerii
absolvenți debutanți pe piața muncii etc.
Egalizarea de șanse în educație trebuie privită sub cupola a trei criterii importante și
anume: intrarea în sistemul de educație, parcursul școlarității și ieșirea din sistemul de
educație.19
Cu privire la primul criteriu, acesta este influențat de structura rețelei școlare și de
contextul social, economic și cultural în care funcționează un sistem educațional.
Raportat la al doilea criteriu, scopul acestuia este dat de suportul permanent oferit
copilului pentru a-și continua studiile. Acesta se reflectă prin curriculum adaptat și ajustat,
respectiv plan educațional individualizat, valorificarea unicității, servicii de sprijin prin
colaborarea mai multor instituții publice precum, Centrul de resurse și asistență educațională
din județe Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Unitatea de
Învățământ de masă și o echipa formată din: profesorul itinerant și de sprijin, logoped,
consilierul școlar și profesorul de la clasa copilului.20

12
Buică C. (2021) Fundamentele psihopedagogiei speciale (suport de curs), Universitatea din București,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul de Psihopedagogie specială, p. 5.
13
Art. 6, alin. (1), lit. j din Legea nr. 219/2015 privind economia socială.
14
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
15
Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
16
Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei.
17
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România.
18
http://www.glep.usv.ro/pdf/A1%20Ghid%20bune%20practici.pdf, accesat la 23.05.2024, ora 17:00.
19
https://www.ise.ro/wp-content/uploads/2017/11/Educatia-pentru-toti-si-pentru-fiecare_2015.pdf, p. 31,
accesat la 25.05.2023, ora 18:00.
 Referitor la ultimul criteriu, acesta are un impact major în ceea ce privește continuarea
dezvoltării personale și profesionale, adaptarea evaluărilor de final de ciclu de învățământ
care va avea implicații asupra parcurgerii următoarelor cicluri de învământ, respectiv pe piața
muncii.
Analizând principiul accesului la educație, care este un drept fundamental conform
prevederilor art. 14 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene 21, respectiv art.
32 alin. (4) din Constituția României22 și presupune învățământul general obligatoriu gratuit
(excluzând manualele suplimentare, rechizitele și alte lucruri necesare pentru unitățile de
învățământ) cu scopul de a acoperi eventualele impedimente cu care se confruntă copiii
proveniți din medii defavorizate (familie monoparentală, situație financiară precară).
Accesul la educație reprezintă așadar posibilitatea efectivă de a accede în sistemul de
învățământ.
În realitate, sărăcia este cel mai decisiv factor care încetinește accesul la educație,
însă, cel mai îngrijorător aspect care îngreunează accesul la educație este acela că sistemul
educațional din România nu se orientează către nevoile copiiilor, ci, dimpotrivă, aceștia sunt
cei care trebuie să țină pasul cu mediul educațional.
De asemenea, stereotipurile față de minoritățile etnice, nivelul de educație scăzut în
rândul familiilor sărace, lipsa locurilor de muncă, familiile numeroase, familiile
monoparentale, plecările masive ale părinţilor în străinătate, respectiv etichetele verbale și
prejudecățile care conduc la o stimă de sine și un grad de motivație scăzute sunt printre cei
mai determinanți factori care obstrucționează accesul egal la educație.
În combaterea acestor factori perturbatori ai accesului la educație au fost create
diverse programe atât pentru copii, programul „Școală după școală”, cât și pentru adulți “A
doua șansă”, însă, acestea sunt niște oportunități lăsate la aprecierea autorităților publice
locale în cazul în care dețin infrastructură școlară și personal de specialitate aferent.
Pentru a analiza un sistem de învățământ în ceea ce privește accesibilitatea, calitatea
educației și egalitatea de șanse, au fost elaborate sisteme de evaluare complexe precum,
PISA23 sau Eurydice.
Participarea la educație reprezintă includerea efectivă în sistemul educațional a
tuturor celor care au vârsta oficială pentru un anumit nivel de studiu 24 și dobândirea unui

20
https://www.edupedu.ro/orientarea-scolara-a-copiilor-cu-cerinte-educationale-speciale-ces-in-functie-de-4-
niveluri-de-sprijin-cjrae-si-unitatile-de-invatamant-special-ar-urma-sa-asigure-educatia-acestora-in-toate-
gradini/, accesat la data de 25.05.2023, ora 19:00.
21
Articolul 14 din Carta Fundamentală a Uniunii Europene - Dreptul la educație 
(1) Orice persoană are dreptul la educație, precum și la accesul la formare profesională și formare continuă  
(2) Acest drept include posibilitatea de a urma gratuit învățământul obligatoriu. 
(3) Libertatea de a înființa instituții de învățământ cu respectarea principiilor democratice, precum și dreptul
părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și
pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora.
22
Art. 32 din Constituția României – Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin cel
profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare.
(2) Invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana. In conditiile legii, invatamantul se poate
desfasura si intr-o limba de circulatie internationala.
(3) Dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata limba lor materna si dreptul de a putea fi
instruite in aceasta limba sunt garantate; modalitatile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Invatamantul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acorda burse sociale de studii copiilor si tinerilor
proveniti din familii defavorizate si celor institutionalizati, in conditiile legii.
(5) Invatamantul de toate gradele se desfasoara in unitati de stat, particulare si confesionale, in conditiile legii.
(6) Autonomia universitara este garantata.
(7) Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In scolile de stat,
invatamantul religios este organizat si garantat prin lege.
23
Programme for International Student Assessement / Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor.
24
https://www.ise.ro/wp-content/uploads/2017/11/Educatia-pentru-toti-si-pentru-fiecare_2015.pdf, accesat
la data de 23.05.2023, ora 15:00.
nivel minim de competențe necesare pentru a reuși să se descurce cu succes în viața socio-
profesională și implicit educație de calitate pentru orice persoană.
Câțiva dintre factorii care pot influența în mod pozitiv sau negativ participarea la
educație sunt: nivelul de adaptare rezonabilă a școlii la nevoile unor grupuri specific de elevi,
costuri suplimentare, directe și indirecte, pe care le implică educarea copiiilor în context
formal, specificul cultural al comunității și proximitatea unității de învățământ pentru fiecare
copil.
Cu alte cuvinte, implicarea copiilor care provin din medii defavorizate, în cele mai
multe cazuri, se rezumă la noțiuni și deprinderi de bază.
Un alt aspect, deloc de neglijat, care contribuie la desegregarea educațională îl
constituie promovarea educației interculturale care are rol în dezvoltarea unei educații pentru
toți în spiritul recunoașterii diferențelor care există în interiorul aceleiași comunități, fără a
avea funcția de realizare a educației pentru culturi diferite care presupune staticism și o
izolare a grupurilor culturale.25
Importanța educației interculturale s-a răspândit și concretizat, în mod expres, prin
elaborarea Declarației Universale privind Diversitatea culturală în care s-a afirmat că
“diversitatea culturală este necesară umanității așa cum biodiversitatea este necesară
naturii...”26
Interculturalitatea este un concept care se dobândește prin învățare, nu unul înnăscut,
și este mai ușor de cultivat la copii și tineri față de adulți care au deja un portofoliu de valori
bine structurat și experiențe acumulate.
Oricum, indiferent de destinatar, aceste competențe se obțin în urma unui proces de
formare, experiențe și reflecție.27
Unul dintre cele mai cunoscute planuri de acțiune în promovarea și dezvoltarea
diversității culturale este chiar programul Erasmus+ implementat la nivel universitar.
Observăm că în ziua de astăzi conceptul de ,,egalitate“ înseamnă ceva mai mult decât
drepturile egale pe care democraţii secolului trecut le revendicau cu entuziasm pentru toţi
cetăţenii; ea înseamnă o egalitate reală a şanselor individuale de promovare socială, iar
educaţia este instrumentul cel mai important în dezvoltarea la maximum a acestor şanse.
Pentru prevenirea respectiv combaterea discriminării, pe cale de consecință,
promovarea egalității de șanse în educație este nevoie de implementarea educației
interculturale în rândul tuturor cetățenilor în general, și în sistemul educațional, în special.
Conștientizând că fiecare copil este unic în felul său, iar diferentele dintre copii, sunt
de cele mai multe ori prilej de învățare și dezvoltare, sistemul educațional trebuie să se
adapteze la nevoile fiecărui copil.
Copiii cu CES au nevoie de sprijinul nostru al tuturor pentru a avea acces la educație.
Școlile trebuie să ofere şanse egale la educaţie fiecărui copil, indiferent de posibilităţile sale
de învăţare, participare şi dezvoltare. Iar comunitatea trebuie și ea pregătită să accepte
nevoile acestor copiii.
Deși, se depun eforturi pentru asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor în
educație, concluzionez că există bariere semnificative în procesul de implementare a acestor
obiective.
Educaţia joacă un rol cheie în definirea viitorului fiecăruia, atât din punct de vedere
personal, cât şi din punct de vedere social şi profesional. De aceea, sistemul de învăţământ
trebuie să deţină locul cheie pentru asigurarea dezvoltării individuale şi a incluziunii sociale,
care să permită copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi să fie cât de poate de independenţi.
25
https://www.internations.org/guide/global/intercultural-competence-15422, accesat la 22.05.2023, ora
17:00.
26
Declarația Universală privind Diversitatea culturală, 2002.
27
UNESCO 2001
Bibliografie:

Păun, E. (2017) Pedagogie; provocări și dileme privind școala didactică, Iași: Polirom.
Buică C. (2021) Fundamentele psihopedagogiei speciale (suport de curs), Universitatea din
București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul de Psihopedagogie
specială.
https://www.academia.edu/39843991/Finalitatile_educatiei), accesat la 14.05.2023, ora
20:00.