Profesorul și pregătirea sa pedagogică

Calitatea actului educațional depinde în cea mai mare măsură de formarea pedagogică a unui

profesor. Prin aceasta înțelegem că un profesor poate fi foarte bine pregătit, doar
dacă acesta pune accent pe formarea sa. Pentru a  putea înțelege mai bine ce reprezintă cu
exactitate pedagogia, voi spune că este știința educației care studiază scopul și procesele
educației.

Termenul “pedagogie” provine din cuvântul grecesc „paidagogia” care înseamnă „a conduce

copilul”, a-l crește și a-l forma. În consecință, activitatea de învățare ar
trebuie să se facă ca urmare a contactului cu lucrurile, iar instrucția să aibă ca scop
modelarea și dezvoltarea capacității intelectuale  ale copilului.

În învățământul tradițional, rolul profesorului este unul esențial, el

adesea punând la dispoziția elevului cunoștințele acumulate, făcându-l să pară interesat de tainele
cunoașterii. De asemenea, un bun profesor va ști întotdeauna cum să îl facă pe un copil
neinteresat de materia acestuia să îl determine să fie interesat și curios deoarece așa cum
spune și definiția pedagogiei, fiecare profesor deține metodele personale specifice pentru fiecare
elev în parte.

Pe de altă parte, școala devine o parte din viață elevului, iar profesorul devine un

confident. În prezent, profesorul este văzut mai degrabă că un „prieten” într-un joc numit
„educație”, iar înainte de anii '89, acesta era o imagine care inspira “temere și supunere”. În timp,
de la înlăturarea regimului comunist, învățământul este privit ca un proces educațional în care
accentul cade pe cunoștințele acumulate, aptitudinile dobândite.

Școala actuală s-a schimbat foarte mult și în ceea ce privește relaționarea elevului cu profesorul.

Comunicarea acestora se face mult mai ușor decât în trecut, cu o condiție însă, ca aceasta să nu
fie prost percepută, mai cu seama atunci când profesorul este tânăr și fără experiență cu
elevii. Metoda pedagogică s-a schimbat datorită unei bune relaționări, comunicări,
iar învățarea este interactivă pentru ca orice elev poate veni cu adăugări și pot aduce
constant completări.
Metodele  de învățământ utilizate de către profesor reprezintă căile utilizate în școală în a-l
sprijini pe elevi să descopere: viața, natura, lumea, știința, lucrurile. De asemenea, acestea sunt
mijloacele care îl ajută pe elev să își formeze aptitudinile, cunoștințele și deprinderile, formându-
și caracterul și dezvoltându-și personalitatea.

“Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-

o cale de cunoaștere propusă de profesor într-o cale de învatare realizată efectiv de preșcolar,
elev, student, în cadrul instruirii formale și nonformale, cu deschideri către educația
permanentă.” (Sorin Cristea, 1998, p. 303).

Având în vedere necesitatea inovării în domeniul metodologiei didactice, căutării de noi variante pentru
a spori eficiența actului educațional, prin directă implicarea a elevului și mobilizarea
efortului sau cognitiv, profesorul Ioan Cerghit afirmă:

    “Pedagogia modernă nu caută să impună nici un    de rețetar rigid, dimpotrivă, consideră că fixitatea

metodelor, conservatorismul educatorilor, rutină excesivă, indiferență etc. aduc mari prejudicii efortului
actual de ridicare a învatamântului pe noi trepte; ea nu se opune în nici un
fel inițiativei și originalității individuale sau colective de regândire și reconsiderare în spirit creator
a oricăror aspecte care privesc perfecționarea și modernizarea metodologiei învatamântului de
toate gradele. În fond creația, în materie de metodologie, înseamna o necontenită căutare,
reînnoire și îmbunatatire a condițiilor de muncă în instituțiile școlare.”