Optimizarea procesului instructiv-educativ la copiii rromi

în ciclul primar

I.Educația multiculturală

Educația este o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanț nesfârșit de
acțiuni exercitate în mod conștient ,sistematic și organizat,în fiecare moment un subiect-
individual sau colectiv-acționând asupra unui obiect-individual sau colectiv,în vederea
transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă și creatoare,corespunzătoare atât
condițiilor istorico-sociale prezente și de perspectivă,cât și potențialului său biopsihic
individual.

Educația constituie o componentă a existenței socio-umane.Ea este ,astfel,un proces în

desfășurare un dat nemijlocit intrinsec acestei existențe.Într-un cuvânt ,educația este un
fenomen antic ce ființează în cadrul sistemului social.Aceasta nu înseamnă că ea se
“topește”în conținutul celorlalte elemente ale sistemului,ci se implică în transformare și
evoluția lor.”Educația poate fi concepută într-un mod mai larg ca o întâlnire între individ și
societate,și întreaga viață socială poate fi marcată de acest schimb permanent”(P.H.Chombard
de Larue,1982).

Educația diferă de la o etapă istorică la alta în funcție de condițiile materiale și

spirituale ale societății.Pe aceeași treaptă de dezvoltare ,educația prezintă și anumite
particularități izvorâte din experiența fiecărui popor.Ca acțiune socială,educația se înfăptuiește
în limitele unor granițe naționale și statale,pe fondul unei vieți sociale și al unor tradiții ce s-
au acumulat de-a lungul dezvoltării poporului și națiunii respective.”Nu există popor la care
să nu existe un număr oarecare de idei ,sentimente și practici,pe care educația trebuie să le
întipărească în sufletul tuturor copiilor,indiferent de categoria socială căreia îi
aparțin”(E.Durheim,1980).

Educația multiculturală desemnează totalitatea programelor educaționale ce corespund

necesităților impuse de coexistența într-un mediu multietnic.Scopul educației multiculturale
este de a facilita acomodarea grupurilor etnoculturale minoritare și,în aceeași măsură
,acomodarea și deschiderea societății majoritare la modelele culturale specifice grupurilor
minoritare.Programele educaționale multiculturale sunt fundamentatepe o serie de principii
:eliminarea dihotomiei cultură majoritară/cultură minoritară,în favoarea unei concepții mai
extinse asupra diversității culturale și a deschiderii societății contemporane;educația și
predarea multiculturală sunt menite să concentreze atenția copiilor/tinerilor spre experiența”
celuilalt „spre propria identitate,cât și spre valorile umane universale:recunoașterea faptului că
apartenența unui individ nu este echivalentă cu identificarea totală a individului cu respectiva
comunitate; egalitatea oportunităților educaționale pentru toate grupurile din interiorul
socității;promovarea membrilor grupurilor etnice minoritare în calitate de pedagogi ,mai ales
în învățământul primar etc.

Educația multiculturală promovează atitudini tolerante deschise,de acceptare și

înțelegere firească a raportului cu celuilalt și a noțiunii de străin,recunoașterea și respectarea
diferențelor culturale prin valorificarea pozitivă a relațiilor de egalitate între oameni și nu prin
aplicarea polarității superior-inferior.De asemenea,presupune promovarea unor politici școlare
care să permită egalizarea șanselor în educație și a unor strategii de valorificare a diferențelor
culturale pentru a le transforma în resurse pedagogice.

Școala este principalul spațiu al pluralității culturale prin prețuirea diversității,a notei
distincte aduse de cultura fiecărui autor social participant.Școala trebuie să formeze
deprinderea prețuirii valorilor pluriculturale,nu există valori superioare și inferioare,ci există
valori specifice care trebuie judecate.În școală este necesară „modelarea” orgoliului etnic al
majorității și întărirea încrederii în sine a minorității.

Educația multiculturală nu trebuie să se limiteze în mod exclusiv la transmiterea unor

conținuturi specifice în cadrul unei discipline particulare,consolidarea abordării
interdisciplinare este fundamentală;nu poate fi concepută doar pentru mediul școlar,ci și în
legătură cu extrașcolarul(familie,grupuri sociale,instituții,mass-media).Se remarcă și o
schimbare a rolului profesorului,care depășește funcția de a comunica modele și
programe,acesta trebuind să acorde o mai mare atenție spiritului de inițiativă și
creativității,centrarea întregii acțiuni fiind pe elev.

Educația multiculturală nu este o educație compesatorie pentru străini și nici o nouă

disciplină școlară;ea refuză “modelul deficienței” în favoarea “modelului
diferenței”,neavizând o extindere a programei prin “predarea culturală” sau o “folclorizare”.

Impunerea pe plan educativ a unor strategii eficiente de realizare a educației

multiculturale se poate realiza începând cu nivelul “zero”,acela al creării unui curriculum
multicultural.Acesta se poate axa pe direcții ca:

=pătrunderea diversității entice și culturale în tot mediul înconjurător;

 =întărirea și afirmarea propriei identități;

=introducerea conținuturilor etnice și a diferențelor culturale în toate formele de

învățământ ;

=recunoașterea sărbătorilor și a festivităților specifice grupurilor entice;

=reflectarea variatelor realități socio-culturale în lecturi,povestiri,compoziții muzicale

și plastic etc.

Realizarea unor activități multiculturale vizează formarea unor conduite

multiculturale:

=deschiderea spre altul ,spre strain,spre neobișnuit ;

=aptitudinea favorabilă de a experimenta;

=capacitatea de a pune în chestiune propriile norme;

=aptitudinea de a consuma conflicte cu calm,constructive;

Strategiile și formele de realizare a educației multiculturale urmăresc:

=mișcarea multiculturală-egalizarea șanselor,echitate între grupurile socio-culturale;

=procesul de educație multiculturală competența de a înțelege și de a învăța să

negociem diversitatea culturală;

=aranjamentul multicultural(combaterea rasismului,a formelor de discriminare).

Rolul școlii ca mijloc de acomodare ,de socializare și integrare a copiilor minoritari

este de o covârșitoare importanță,este indispensabil.

Școala trebuie să formeze deprinderea prețuirii valorilor pluriculturale,depășind

considerațiile că doar unele sunt bune (ale noastre) și altele rele,minore (ale celorlalți).Nu
există valori inferioare sau superioare,există valori specifice care nu trebuie judecate pe
criterii etnocentriste,ci prețuite prin aportul lor la nuanțarea și îmbogățirea celorlalte culturi cu
care vin în contact.În școală trebuie modelat orgoliul etnic al majorității și întărită încrederea
în sine a minorității.

Rolul cadrului didactic este extrem de important.Trebuie să fie tolerant ,să nu se

situeze pe pozițiile unor atitudini extreme,ci pe unele democratice.Educatorii trebuie să-și
evalueze propriile atitudini înainte de a intra într-o clasă multiculturală,punându-și întrebări
ca:

-aștept altceva de la copiii minoritari?

-cred că elevii de altă etnie decât cea majoritară vor avea rezultate mai slabe?

-în prezența căror elevi mă simt mai bine?

-mă influnțează modul în care sunt îmbrăcați copiii sau ce profesii au părinții lor?

-știu destul despre comunitatea elevilor,despre ierarhiile care pot exista în clasă?

Răspunsul sincer la aceste întrebări este deja un pas spre formarea și autoformarea
cadrelor didactice.

Deosebit de important este modul oferit de familie și cadrele didactice în raporturile cu

comunitățile minoritare(etnice,religioase,culturale etc).

Promovarea eficientă a educației multiculturale se poate realiza în primul rând prin

conținutul obiectelor de învățământ.Un teren propice pentru educația în spiritul respectului
culturilor altor popoare sau etnii îl oferă istoria.Lecțiile ar trebui să se refere la moștenirea
culturală,la importanța și contribuția specifică fiecărei culturi,la dezvoltarea civilizației
umane.

Este foarte important să folosim structura clasei,a școlii,să aducem în atenția

majorității elevilor specificul culturii și istoriei minorităților.Deoarece manualele nu au
subliniat în mod explicit rolul minorităților în cultura națională,mulți dintre elevii care provin
din etniile respective nu cunosc prea multe despre istoria și cultura poporului lor,se simt
marginalizați și de multe ori se auto-exclud.Aceste neglijențe pot explica într-o oarecare
măsură excesul și abandonul școlar mult mai ridicat în rândul romilor sau a altor etnii cu o
pondere mică în populația țării.

Educația trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea

respectului față de drepturile omului și față de libertățile sale fundamentale.Acest lucru se
poate obține și prin introducerea în activități diversitatea în învățare.Diversitatea în învățare
provine din factori care țin de mediu,de personalitate,de cultură,gen,aptitudini,interese.
Inteligența este cea mai generală aptitudine.
 Romii din România constituie un grup etnic eterogen din punct de vedere cultural,dar
au în comun probleme importante legate de nivelul de trai scăzut,accesul redus la bunuri
publice,capitalul educațional limitat și condițiile precare în care locuiesc.

Copiii rromi constituie una dintre cele mai defavorizate dintre categoriile de copii și au
nevoie de mult sprijin pentru a depăși situația în care se află.Sarcinile și lipsurile familiilor
rrome,prejudecățile care persistă în mentalitatea populației,inerția unor părinți rromi față de
perspectivele pe care educația le oferă copilului,toate acestea contribuie la marginalizarea
copiilor rromi,la limitarea accesului accesului la șanse egale la care au dreptul toți copiii.

Starea proastă a locuințelor este dublată de problemele financiare(aproape jumătate

dintre rromi nu au nici o sursă de venit).Acest lucru justifică faptul că aproape 40% dintre
gospodăriile de rromi au datorii (procentul este la jumătate în cazul gospodăriilor formate din
indivizi de alte etnii) și pentru cele mai multe familii valoarea împrumuturilor este mai mare
decât veniturile totale acumulate într-o lună.

Datele statistice arată că: 20%dintre copiii rromi frecventează grădinița,20% nu sunt
înscriși la școală, 30% abandonează școala înainte de absolvirea ciclului
gimnazial,aproximativ 50%sunt analfabeți sau semianalfabeți.

Mulți dintre copiii rromi abandonează școala datorită lipsurilor materiale,iar cei care
continuă sunt deseori discriminați față de colegii lor,puși în ultimele bănci ale clasei,tratați cu
indiferență sau mai rău,câteodată, agresați verbal de către copii sau profesori.Un accent este
pus pe pregătirea profesorilor care lucrează cu copiii rromi ,astfel încât aceștia să fie
informați în legătură cu tradițiile,istoria și cultura rromă.

Profesorii participanți la cursurile de pregătire au inițiat activități de educație

multiculturală în școlile lor,dând astfel copiilor rromi și români șansa de a cunoaște mai multe
despre istoria și tradițiile colegilor lor,baza unei înțelegeri și acceptări a diversității.

„Sistemul educațional românesc este încă departe de a face față problemei deficitului
de educație cu care se confruntă generație după generație de rromi –deși problema nu este nici
nouă,nici necunoscută.Prin urmare,resursele de care vor dispune copiii și tinerii rromi de azi
pentru a se adapta la un mediu social în schimbare tot mai rapidă,sunt sever limitate.Fără
sprijinul statului pentru formarea școlară și profesională în copilărie și tinerețe,generațiile
rrome continuă să intre în viață cu o nevoie accentuată de sprijin familial și public,care le va
marca întreaga viață”,spune sociologul Cosmina Rughiniș.
 Chiar dacă societatea românească a devenit mai tolerantă față de rromi(în 1993 peste
70%dintre români refuzau să aibe vecini rromi,iar în 2006 ponderea acestora s-a redus la
jumătate,numai 36% afirmând acest lucru),rromii continuă să se simtă discriminați în
societate.Discriminarea cel mai puternic resimțită de către rromi apare în interacțiunea cu
angajații primăriilor,ai poliției și din sistemul sanitar.Nivelul cel mai scăzut de discriminare
este resimțit în cadrul școlii.

Prin discriminare se înțelege “orice deosebire,excludere,restricție,sau preferință

întemeiată pe rasă,culoare,ascendență sau origine națională sau etnică,care are drept scop sau
efect de a distinge sau de a compromite recunoașterea,folosirea sau exercitarea în condiții de
egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în domeniile
politic,economic,social și cultural sau în orice domeniu al vieții publice”.

În Declarația de la Salamanca,1994,se avea în vedere următoareleȘcolile trebuie să

primească toți copiii,fără nici o deosebire privind condițiile lor fizice,intelectuale
,sociale,emoționale,lingvistice su de altă natură.Aceasta se referă și la copiii cu dizabilități sau
talentați,copii ai străzii și copii care muncesc,copiii din populații îndepărtate sau
nomade,copii aparținând minorităților lingvistice,etnice sau culturale și copiii din alte zone
sau grupuri dezavantajate sau marginalizate”.

Bernard Schwartz consemnează în 1976 faptul că egalizarea șanselor de reușită în

învățământ nu înseamnă promovarea unui egalitarism,a unui „tratament identic pentru toți în
numele egalității”,ci din contră egalizarea înseamnă„a oferi fiecărui individ un ritm și forme
de învățământ care i se potrivească”.

Importanța educației este deosebită,întregul sistem educațional trebuind să se bazeze

pe premise ca fiecare individ poate fi educat,poate fi ajutat să treacă de la o etapă la alta ,atâta
timp cât influețele educative se adresează „ zonei proximei dezvoltări”(L.Vigotski).Izvorul
dezvoltării psihice îl constituie,după cum se știe ,contradicțiile interne care apar ca urmare a
solicitărilor externe.Crearea mijloacelor necesare pentru depășirea și rezolvarea acestor
contradicții revine,în primul rând educației.Pe de o parte,educația oferă conținuturile ce
urmează a fi asimilate,pe de altă parte se preocupă de modul în care să fie asimilate,de
formarea capacităților omului.Rolul conducător al educației apare în intervenția acestuia în
crearea unui climat educațional favorabil,cu valențe educative puternice asupra formării
personalității umane.De aceea,nu este deloc greșită sau inoportună afirmația că “educația este
o artă”.
 Educatorul trebuie să pornească de la datele personale ale celui educat şi să nu forţeze
nepermis de mult peste limitele pe care le îngăduie vârsta şi caracteristicile individuale:”Totul
va fi organizat peste măsura minţii,a memoriei şi a limbii”(Comenius,1963),deoarece”Nu ne
putem juca sau nu putem face experimente cu mintea şi sufletul copiilor”.
(Cucoş,C.,1996).Fiecare copil este individualitate irepetabilă care pretinde un tratament
individualizat ,pentru exploatarea în mod diferenţiat a calităţilor psihoindividuale.

Drept urmare,este necesară dimensionarea atentă a conţinuturilor învăţării,ăn consens

cu posibilităţile psihice de vârstă şi individuale ale copiilor.Momentul principal când se
realizează accesibilizarea cunoştinţelor este lecţia ,pregătită şi susţinută de educator,care este
agentul cel mai important în acest sens.

Egalizarea şanselor de reuşită în învăţământ devine posibilă prin acţiunea a doi factori
pedagogici constant,spune Sorin Cristea,cunoaşterea psihologică a elevului şi valorificarea
“psihodiagnozei” şi a “diagnosticului diferenţial în direcţia proiectării unui model al învăţării
depline”.

Şcoala este ,astfel, oarecum “obligată” să creeze condiţii adecvate pentru a da

posibilitatea fiecărui elev “să-şi realizeze propria lui dezvoltare optima”(J.Bruner).Acestă
viziune optimist asupra accesibilităţii presupune încredere şi respect faţă de individualitatea
elevului.

Întreaga activitate din şcoală este orientate spre formarea personalităţii elevului în
conformitate cu cerinţele sociale ale vremii,scopul principal fiind integrarea socială.Dacă
conţinutul şi formele acestei activităţi nu ar lua în considerare realitatea psihologică a
copilului ,ar pune în primejdie realizarea scopului propus,afirmarea fiecărui copil ca
individualitate.

Fiecare copil are un potential educative înnăscut , care trebuie doar descoperit şi
activizat.Aceasta este misiunea sfântă a şcolii,a educatorilor,deoarece,după cum spune
Comenius:”E îndoielnic să existe o oglindă atât de murdară.încât să nu reflecte totuşi imagini
într-un fel oarecare;e indoielnic să existe o tablă atât de zgrumţuroasă încât să nu putem scrie
totuşi ceva pee a.Dacă se întâmplă însă ca oglinda să fie plină de praf sau pete ,înainte de a ne
folosi de ea trebuie să o ştergem,iar o tablă prea zgrumţuroasă trebuie să o dăm la rindea”.
 II.Populația romani între tradiție și școală

De la sosirea lor în Europa ,rromii au fost considerați ca un prototip al

străinului.Reprezentările despre rromi au oscilat între pitoresc și ciudat.Diferențele culturale
au constituit adesea,o sursă de respingere din partea populației majoritare.În același mod,sub
presiunea atitudinilor de respingere și a politicilor de asimilare,numeroase comunități de
rromi au încercat să-și păstreze identitatea apelând la diferite strategii.Astfel,aceste comunități
au păstrat o organizare internă foarte bine structurată și au făcut o distincție clară între modul
de a se prezenta în fața celorlalți și viața internă a comunității.Această viață internă a
comunității,marcată de reguli precise și de respectul tradițiilor,a fost ,deci,timp
îndelungat,considerată ca un patrimoniu accesibil,exclusiv membrilor comunității ca un secret
care trebuie păstrat pentru a asigura perpetuarea și coeziunea comunității.Acest lucru,alături
de o serie de alți factori socio-economici și culturali,a făcut foarte multe tradiții,care sunt încă
puțin cunoscute de populația majoritară,să fie păstrate în numeroase comunități de rromi.

De asemenea,tradițiile nu mai sunt concepute ca secrete față de nerromi,ci ca valori

demne de respect.Ținând cont de toate aceste elemente de context,se consideră că utilizarea
pedagogică a tradițiilor comunităților de rromi,respectând principiile interculturale,poate
contribui la o schimbare pozitivă de atitudine și mentalitate atât din partea comunității de
rromi cu privire la școală,cât și a școlii și a populației majoritare față de rromi.

Rromii au cultura lor proprie ,din străveche origine sanscrită,preponderent orală până
în epoca noastră,decantată și cristalizată pe parcursul mai multor secole,cu contribuția a
numeroase generații de creatori de valori spirituale,care se constituie într-un segment distinct
al literaturii universale..Ea cuprinde numeroase legende și mituri,povești,balade și
poeme,cugetări și proverbe,descântece și ghicitori,toate formând un impresionant tezaur de
folclor literar și muzical,oglindind tradiții,obiceiuri,credințe,mentalități țigănești,legate de
principalele momente ale vieții omenești(naștere,botez,căsătorie,înmormântare).Această
creație bogată spirituală are însă un caracter eterogen,mai puțin coerent,deoarece conservarea
ei a fost marcată de împrejurări istorice nefavorabile,precum:lipsa, până în pragul epocii
contemporane a unei culturi scrise,flagelul analfabetismului din rândul etniei,care și în plin
secol XX afectează în mare măsură potențialul ei cretiv,de absența unei elite de intelectuali
proprii.

În ultima jumătate de veac,numeroși rromi și-au ridicat într-o măsură însemnată

statutul socio-profesional,prin părăsirea unor meseri tradiționale mai puțin rentabile și a
modului de viață normal,mulți dintre ei integrându-se ca salariați în activități industriale,de
construcții și servicii.ori în agricultură,asigurând o parte însemnată din necesarul de forță de
muncă al economiei naționale,mai ales necalificată,dar și pentru alte activități sociale
utile,printre care la loc de frunte s-au situat cele cultural-artstice.

Însă,în orice loc de muncă,un menager își selectează personalul nu în funcție de

prejudecăți etnice,ci având drept criteriu principal,gradul de instruire și de pregătire
profesională a fiecărui angajat,factor de care depinde randamentul personal și productivitatea
muncii.generale.

În rândul rromilor,proporția analfabeților,al celor care nu au mers deloc la școală și

care nu au terminat ciclul primar este foarte ridicată (23%).În eșantionul cercetat,19 %dintre
bărbații maturi și 87% dintre femei nu au făcut decât o clasă sau doar câteva,ceea ce înseamnă
că,practic,sunt analfabeți.Studii liceale sau superioare aveau doar 4,5% dintre maturi,situație
în continuă degradare.În jur de 40% dintre copiii de 8 ani nu au mers deloc ori au întrerupt
școala,dar ritmul abandonului școlar se accentuează începând cu vârsta de 9 ani,doar 50%
dintre copiii rromi de 7-10 ani merg regulat la școală.

Astfel,gradul deosebit de ridicat de analfabetism și semianalfabetism la rromi,cuplat

cu lipsa interesului pentru școlarizare a tinerei generații,în special a fetelor,constituie un
factor de perpetuare și amplificare a acestei situații dramatice.

Nivelul școlar și așa scăzut ,dar în continuă deteriorare,are consecințe agravante pentru
populația rromă pe plan ocupațional,determinând în mod hotărâtor o rată foarte mare a
șomajului,precum și de diminuare a șanselor de integrare socială a tinerilor rromi.Pe alt
plan,educația substanțial redusă constituie un factor cu acțiune negativă asupra acestei
populații,fiind piedică în calea modernizării și socializării vieții ei generale.

Vulnerabilitatea socială a acestei populații se datorează nu discriminărilor etnice,ci

nivelului scăzut de pregătire școlară și de pregătire profesională,cu implicații directe
,multiple,atât asupra nivelului de trai ,cât și asupra gradului și posibilităților de participare a
etniei la viața civică și politică a țării.

Dimensiunile schimbărilor care se petrec în societatea contemporană reprezintă o

provocare majoră pentru cei care doresc să se asigure că nu vor rămâne în urmă .Instituțiile
de învățământ se confruntă cu problema de a-i pregăti optim pe elevi pentru a reuși ,a fi
prosperi și pruductivi într-un viitor pe care nu-l putem prevedea în detaliu.Este imposibil de
anticipat ce vor face actualii elevi când își vor încheia educația formală și vor intra pe piața
forței de muncă.În fabrici sau ferme ,în sistemul de ocrotire a sănătății sau alte servicii,greu
ne putem imagina ce fel de ocupații noi vor apărea.Unii estimează că 25% din meseriile
viitorului nu există în prezent și că cele existente acum și care vor supraviețui vor fi
considerabil diferite .Pentru a funcționa cu eficiență într-o astfel de societate este nevoie
adesea de cunoștințe și mai ales perspective complet noi ,în special pentru acele persoane care
sunt obișnuite să se ia decizii în direcția rezolvării problemelor lor de către alții.

În aceste condiții este necesar ca oamenii și comunitățile în ansamblu să

conștientizeze faptul că pot contribui semnificativ la rezolvarea propriilor probleme ,că
rezolvările sunt la îndemâna lor ,cu condiția să își inventarieze resursele ,să își planifice
acțiunile cu grijă și să facă eforturile necesare pentru a-și implementa planurile de acțiune.

Una din cauzele majore ale reproducerii sărăciei este lipsa de educație (educația
formală de bază –scris,citit etc.,educația părinților,educația pentru sănătate ,etc.) și mult prea
redusa conștientizare a valorii educației permanente ,a dezvoltării abilităților de gândire
critică,de gândire strategică etc.Părinții fiind prea slab educați ,nu pot contribui semnificativ
nici la educația copiilor lor,nu le pot veni în sprijin la pregătirea pentru școală,mai apoi nu îi
pot sprijini la rezolvarea temelor pentru acasă ,a sarcinilor atribuite copiilor lor la școală ,nu
manifestă interes pentru reușita școlară a copiilor ,dimpotrivă,în loc să-i încurajeze să
frecventeze școala,câteodată îi opresc de la a frecventa cursurile ,reținându-i pentru
efectuarea unor munci sezoniere sau pentru a avea grijă de frații mai mici.

Este nevoie ca părinții să dezvolte o relație constructivă cu școala ,însă în prezent

aceștia manifestă mai degrabă teamă și un respect de multe ori prea puțin justificat față de
cadrele didactice:” I-am spus doamnei învățătoare să îl bată că eu nu mai știu ce să fac cu
acest copil...”,este o replică tipică,pe care am auzit-o din gura multor părinți ,întrebați cum ar
putea să își ajute copiii să învețe mai bine.

Mai ales în cazul copiilor rromi ,care pornesc de la grădiniță/școală și cu handicapul

limbii(mulți nu vorbesc românește în famile) și în cele mai multe cazuri cu lipsă de
preocupare din partea părinților față de cititul unor povești ,asigurarea unor contacte cu
materiale educaționale specifice vârstei copilăriei ,la care se adaugă ,după cum e
binecunoscut,lipsa de haine ,încălțăminte,caiete,unelte de scris etc. necesare pentru
școală,eșecul școlar e garantat,cu excepția unor cazuri izolate și prea puțin numeroase pentru
a influența statisticile .Astfel,un procent de aproape 30% din copiii de etnie rromă ajung să nu
urmeze deloc școala.
 Cel mai natural mod de a privi școala este ca făcând parte din mediul social al
comunității.Școala nu poate funcționa bine fără sprijinul comunității.Comunitatea are nevoie
de școală ,nu doar pentru a-i educa pe copii,ci și pentru a sprijini învățarea permanentă a
adulților.Școala este un element esențial al oricărei comunități prin resursele umane pe care le
are,dar și prin biblioteca și spațiile de învățare.O școală responsabilă este garantul dezvoltării
permanente a comunității .

Școlii îi revine sarcina de a educa,de a forma și informa populația pe care o

deservește .Pentru a se asigura de înțelegerea corectă a așteptărilor comunității din partea
școlii,școala este nevoită să poarte un dialog permanent cu reprezentanții comunității.

Și ca școala să funcționeze corect trebuie ca și comunitatea în care se află să

funcționeze corect.Astfel se pot organiza activități care vizează direct comunitatea,ca de
exemplu:

*Educarea familiei(consiliere de sprijin pentru părinți,pentru ca aceștia să poată

susține mai eficient eforturile de învățare și dezvoltare, în general ,a copilului).

*Educarea adulților(educatoarele,învățătorii sau profesorii de la grădiniță sau școală

pot să ofere diverse cursuri membrilor comunității).

*Voluntariat în comunitate(pentru sprijinirea vârstnicilor,în situații de criză etc.)

*Protecția mediului(acțiuni comune focalizate pe asigurarea unui mediu curat).

Părinții reprezintă acel segment al membrilor unei comunități care este cel mai
interesat de ce se întâmplă în școală.Părintele inițiază relația familiei cu școala ,aducându-și
copilul la școală.Școlii îi revine rolul de a gestiona această relație,astfel încât să devină un
parteneriat real cu scopul de a sprijini cât mai eficient dezvoltarea armonioasă a copilului și
implicit a familiei,respectiv a comunității.Cu cât tinerii unei comunități sunt mai bine pregătiți
la școală ,cu atât mai mari sunt șansele de dezvoltare continuă a comunității.

Relațiile părinților(adulților din comunitate) cu școala nu trebuie să înceteze neapărat

odată cu încheierea studiilor copilului.Ele pot continua în cadrul unor activități de sprijinire a
școlii sau activități culturale care se desfășoară la școală,dar care implică membrii
comunității.De asemenea,școala este un potențial centru de învățare,unde resursele
umane(profesorii,învățătorii) pot organiza activități de formare continuă pentru întreaga
comunitate sau pentru membrii selectați ai acesteia.
 Nevoia de a forma o echipă între cadrele didactice,părinți,elevi,autoritățile din
comuntate în vederea conjugării influențelor educative este justificată pe de o parte de
tendința de autoinvestire cu responsabilitate a părinților preocupați de viitorul copiilordat de
către școală,iar pe de altă parte de cumularea în școală a atributelor socializatoare proprii unor
instituții inactive la nivel local (cluburi,ateliere de creație etc.)

În mod concret ,implicarea cominității poate fi reliefată în activități de tipul :

*activarea comitetului de părinți și implicarea în elaborarea,implementarea și monitorizarea

planului de dezvoltare a școlii;

*organizarea cabinetelor de școlarizare pentru părinți;

*cooptarea părinților în procesul didactic;

*crearea unor proceduri de comunicare specială a părinților cu cadrele didactice din

școală(cutia poștală a clasei,lectorate,activități artistice etc);

*inițierea unor programe de educație pentru părinți,identificarea așteptărilor părinților față de

școală și a nevoilor de formare a acestora;

*stimularea părinților în asistarea copiilor la efectuarea temelor,a altor sarcini școlare;

Implicarea părinților în activitățile școlii trebuie să devină o prioritate,constituind o

componentă care să aibă ca fundament transferul de experiență.

Școala este principalul spațiul al învățării plurității culturale prin prețuirea diversității
a notei distincte aduse de cultura fiecărui actor social partcipant.Școala trebuie să formeze
deprinderea prețuirii valorilor pluriculturale ,nu există valori superioare și inferioare,ci există
valori specifice care trebuie judecate.

În școală este necesară „modelarea „orgoliului etnic al majorității și întărirea încrederii

în sine a minorității.

III.Copiii rromi-elevii școlilor noastre

Identitatea unu copil este dată de norme,valori și comportamente ale culturii în care
este crescut și educat.În comunitățile rrome socializarea se realizează în familia lărgită.Ea
asigură copilului sprijin emoțional și fizic.Deși există o mare diversitate în rândul rromilor,pot
fi făcute câteva generalizări privind procesul de socializare a copiilor rromi.De exemplu,ei
sunt încurajați de la o vârstă foarte mică să-și demonstreze independența,foarte rar se aplică
pedepse corporale,sunt învățați să înțeleagă semnalele de comunicare verbale și nonverbale
ale adulților.Educația tradițională este cea a comunității.Copiii participă la activitățile de zi cu
zi ale familiei și învață să observe,să asculte și să înțeleagă codurile economice,lingvistice și
morale ale grupului lor.

Educația rromă din familie diferă considerabil de cea oferită în școală,care este
structurată într-un mediu competitiv,unde fiecare oră a zilei este stabilită pentru diferite
activități de învățare .Profesorii au anumite așteptări de la elevi și de la părinții acestora.Ei
consideră că toți părinții ar trebui să înțeleagă importanța școlii pentru copiii lor,să aloce timp
și ,eventual ,resurse pentru aceasta.Pentru copiii rromi aceste condiții ideale nu
există.Sărăcia,discriminarea,uneori lipsa accesului la servicii esențiale sunt bariere
considerabile pentru participarea lor echitabilă la educația școlară.Disciplina școlară nu
corespunde modului tradițonal de educație a rromilor,iar părinții nu consideră esențială școala
pentru copiii lor .Există ,deci,unconflict între cele două feluri de educație care conduce la
acomodarea dificilă a copiilor rromi cu școala,la absenteism și abandon școlar.Tentativa
folosită în unele țări de a discredita educația tradițioală în favoarea celei școlare nu a dat roade
,dimpotrivă a accentuat contradicțiile.Din contră,faptul de a discuta liber despre diferențe
,despre tradiții și cultură specifică etniei rrome,au condus la creșterea stimei de sine a
rromilor,la valorizarea acestora,mai buna cunoaștere a lor de către colegi și profesori au creat
un mediu prietenesc în școlile unde acest fenomen s-a produs.Este nevoie de mult tact și
diplomație din partea cadrelor didactice pentru a păstra echilibrul necesar în clasă,pentru a
stimula copiii să învețe și să respecte școala.În comunitățile tradiționale de rromi,încurajarea
independenței copilului face parte din educație.

Copilul are responsabilități încă de mic,iar după 12-13 ani este considerat capabil să se
descurce singur ,să se căsătorească,în unele comunități ,să contribuie la veniturile familiei.

Odată ajuns la școală și constrâns la disciplină și un program strict,copilul rrom are

tendința de a reacționa pe loc,uneori chiar violent.Disciplina,rutina,deprinderea de a sta liniștit
de a învăța noțiuni abstracte sunt lucruri care diferă de modul de viață a unui copil
rrom.Totuși,dacă rămân în școală ,va fi vizibilă schimbarea la adolescenții rromi..Influeța
colegilor,a profesorilor,a mediului fac să fie acceptate mai greu unele tradiții și apare o
oarecare depărtare de familie ceea ce nu convine acesteia.Situația copiilor rromi este una
dificilă oricum,aflându-se la confluența celor două moduri de viață diferite.

Totuși ei trebuie să beneficieze de educația școlară,aceasta fiind singura

posibilitate de a-și îmbunătăți viața ,de a găsi un loc de muncă și a trăi în condiții mai
bune,dar păstrându-și în același timp și tradițiile specifice.Pare o contradicție
insurmontabilă,dar ea poate fi desființată tot în școală prin valorizarea acestora în fața tuturor
colegilor de alte etnii,prin educarea respectului față de fiecare minoritate în parte .Educația
multiculturală/interculturală este cea chemată să creeze în școală un climat corespunzător în
care copiii să se simtă apreciați și stimați pentru ceea ce reprezintă ca etnie.Aceasta
înseamnă:înțelegerea faptului că diversitatea nu exclude egalitatea și nu devine o justificare
pentru marginalizare,recunoașterea duferitelor identități culturale și promovarea respectului
pentru minorități;rezolvarea conflictelor de interese în mod pașnic.

Problema cunoașterii cât mai corectă a specificului etniei rrome de către toți elevii
școlii,indiferent de apartenența etnică se consideră prioritară pentru schimbarea atitudinii
acestora față de rromi ,pentru dezvoltarea unei atmosfere de înțelegere și respect între elevii
școlii,ceea ce contribuie la diminuarea abandonului școlar în rândul copiilor rromi.Chiar dacă
unele discipline obligatorii sunt mai greu de înțeles pentru ei ,faptul că sunt priviți ca egali și
apreciați ,mențin copiii rromi la școală și măresc șansele ca aceștia să termine cel puțin ciclul
obligatoriu.

Cadrele didactice trebuie să dețină acele idei ,principii ,tehnici,metode ,procedee

instrucționale care să vizeze crearea unei culturi și a unui climat al clasei propice implicării
intrinseci a elevilor în activităților desfășurate la clasă.Ele au menirea de a realiza schimbări
profunde în cultura ,climatul și educația elevilor care aparțin populației dezavantajate,în
direcția fundamentării tuturor demersurilor didactice pe principii democratice.Învățătorul este,
în acest context ,un agent al schimbării semanticii interacțiunilor din clasă în direcția oferirii
elevilor din aceste categorii defavorizate de șanse egale la educație .Nu trebuie uitat faptul că
unele familii de rromi se confruntă cu probleme sociale grave ,precum sărăcia acută ,lipsa
încrederii în utilitatea studiilor,nivelul scăzut al educației rromilor,lipsa exemplelor de succes
în comunități.Este necesară explorarea direcțiilor importante pe care școala se poate înscrie în
încercarea de ameliorare a cazurilor dificile,subliniindu-se și importanța atitudinii cadrelor
didactice față de părinți și pregătirea specială de care aceștia au nevoie.

Din studiul materialelor pe problema factorilor care contribuie la dificultăților școlare

ale copiilor rromi și din experiența la catedră,consider că principalele trei cauze sunt
:abandonul școlar,neșcolarizarea,ponderea analfabetismului.

Copiii rromi se confruntă cu o situație specială:17,3% din copiii rromi,cu vârsta

cuprinsă între 7 și 16 ani,nu au fost niciodată la școală,11,6 % au ieșit din sistem înainte de
finalizarea învățământului obligatoriu.Participarea în învățământul preșcolar este de 4 ori mai
scăzută pentru rromi decât pentru populația globală.De asemenea ,la nivel elementar și cel
secundar ,participarea elevilor rromi este cu 25%,respective 30% mai mica decât pentru
populația globală.Și totuși ,putem afirma că participarea la educație a copiilor rromi s-a
îmbunătățit în ultimii ani,diminuându-se semnificativ și ponderea copiilor care nu s-au înscris
niciodată la școală.

Discuțiile cu copiii care merg la școală arată lipsa lor de interes față de școală.Întrebați
ce le place mai mult ,de cele mai multe ori au menționat disciplinele considerate
“ușoare”:sport,desen,muzică sau „pauzele”.

De asemenea,lipsa de interes față de școală este evidentă prin faptul că nu merg să se

intereseze de situația copiilor decât dacă sunt chemați în mod special de cadrele didactice,și
nici atunci unii nu vin.

Abandonul și performațele școlare scăzute ,pun în evidență căteva aspecte interesante

:riscul cel mai mare de abandon școlar este la începutul nivelului de învățământ.

Astfel în clasa I se constată cea mai mare rată a abandonului școlar din ciclul primar
,copiii având probleme în a se integra condițiilor sistemului de învățământ.În clasa a V a se
constată cea mai mare rată a abandonului școlar din ciclul gimnazial și chiar pe ansamblul
claselor I-VIII.Abandonul în clasa aVIIIa este mic,însă rata de provabilitate este de asemenea
scăzută,indicând aceiași problemă a polarizării între unitățile de învățământ.

Există tendinţa formării unor clase problemă(cumularea elevilor slabi),de unde provin
şi cele mai multe cazuri de abandon şcolar.Sunt şi cazuri de familii care îşi schimbă
domiciliul (unii care au migrat în mediu rural),dar nu cer transferul copiilor.O parte din aceşti
copii nu au abandonat de fappt şcoala,pentru că este posibil să frecventeze în localitatea în
care se află,însă în prezent „li s-a pierdut urma”.

Neşcolarizarea are o mare amploare în rândul elevilor rromă.18% dintre aceştia sunt
neşcolarizaţi-chiar dacă nu au fost niciodată în sistemul de învăţământ.Raportat la numărul
elevilor neşcolarizaţi ,80%dintre aceştia sunt de etnie rromă .Mergând mai departe,conform
studiilor Institutului de cercetare a calităţii vieţii la categoria Nu au fost niciodată înscrişi la
şcoală,se constată că tendinţa ridicată a acestui aspect ,se menţine de-a lungul generaţiilor.

Un alt aspect ,deloc de neglijat,este şi faptul că în cazul generaţiei de vârstă şcolară se

menţine ridicată şi ponderea analfabetismului ,aceasta fiind apropiată de cea înregistrată la
nivelul generaţiei adulte.În momentul de faţă,în rândul populaţiei de vârstă şcolară,ponderea
analfabetismului nu se reduce ,ceea ce ridică foarte multe semne de întrebare.
 În unele situaţii,copiii trăiesc în două lumi lingvistice diferite :limba promovată de
mediul şcolar şi limba familiei .Putem clasifica, astfel ,două tipuri de identificare:

 Internă:limba în care individul se identifică ;

 Externă:limba prin care este recunoscut de ceilalţi.

Pentru însuirea limbii majorităţii,copiii nu se pot baza pe ajutorul parental .Folosirea

limbii materne nu este dorită în unele comunităţi de colegi ,de cadrele didactice
,monolingvismul fiind considerat ca fiind normal.Bilingvismul este adesea prost înţeles şi
privit cu scepticism.Toate acestea determină o reprezentare negativă asupra propriei
limbi,conducând la eşec şcolar.

Pentru o dezvoltare optimă şi pentru asigurarea succesului în procesul de învăţare la

copiii rromi,cadrele didactice trebuie să accepte legitimitatea limbii de acasă a tuturor
copiilor,să respecte şi să valorizeze cultura acestora,să promoveze şi să încurajeze impliarea
activă a părinţilor în viaţa şcolii.

Uneori ,o atitudine negativă manifestată faţă de limba romani îi determină pe copii să

se depărteze de limba de acasă .Ori,aceasta conduce la ignorarea achiziţiilor lingvistice din
limba maternă care ar fi valorificate în cea de-a doua limbă,respectiv limba romani.

Copiii învaţă mai bine când lise oferă un context de învăţare şi dacă sunt valorificate
cunoştinţele din limba maternă.Prin cultura de acasă,prin limba maternă,familia transmite
copiilor sensul identităţii ,înţelegerea modului în care să relaţioneze cu alte
persoane,înţelegerea mediului înconjurător.Când părinţii şi copiii nu pot comunica eficient cu
ceilalţi membri ai comunităţii se poate produce o destabilizare între familie şi comunitate.

În mediile bilingve este recomandat ca şi profesorul,învăţătorul să încerce să înveţe

câteva cuvinte în limba romani.Acest tip de atitudine demonstrează faptul că şi cadrul didactic
îşi asumă aceleaşi responsabilităţi ca şi copilul care învaţă a doua limbă.Învăţătorul poate fi
modelul potrivit pentru o atitudine de deschidere faţă de alte limbi,astfel,învăţarea unor
cuvinte,structuri lingvistice în limba romani se pot proiecta în contextul utilizării limbii
române ,în beneficiul copiilor rromi.

De asemenea,de-a lungul unei zile,în cadrul programului școlar este recomdabil ca

învățătorul să propună organizarea activității pe grupe în care copiii nu vorbesc decât limba
romani ,să lucreze alături de copiii vorbitori de limba română,în acest mod,învățătorul va
evita izolarea copiilor rromi a căror limbă maternă este limba romani ,optimizând totodată
învățarea.
 Acest tip de implicare a învățătorului ajută la validarea și afirmarea limbii și culturii
copiilor,demonstrând respectul față de trecutul cultural și lingvistic al acestora ,facilitând
acceptarea rolului școlii de către părinți .

Copiii vor fi invitați să comunice oral ,să citească și să scrie în diferite contexte de
colaborare.Activitățile de învățare –exersare a limbii vor fi proiectate în așa fel încât ,să
creeze opotunități autentice pentru exprimarea orală și scrisă ,precum și pentru conectarea a
ceea ce știu cu ceea ce școala trebuie să ofere.Se va urmări,de asemenea,crearea a cât mai
multor oportunități de a învăța limba română într-o manieră atractivă,precum și pentru a
demonstra cele învățate,pentru a evidenția progresul.

În acest mod,impactul va fi pozitiv la nivelul întregii colectivități școlare în ceea ce

privește școala inclusivă,care păstrează,cultivă,respectă diversitatea culturală.

Crearea uni mediu școlar tolerant ,propice dezvoltării relațiilor de cooperare,poate

conduce la fixarea cunoștințelor teoretice despre valorile morale ce urmează a fi implementate
în structura psihică a elevilor.Un colectiv trebuie să fie un amestec de....diferit,iar acest
amalgam să permită o întrepătrundere de cultură și civilizație .Cadrul didactic este,de
asemenea,acela care trebuie să introducă noi strategii educaționale care să încurajeze
colaborarea,toleranța,sporirea încrederii în forțele proprii și imbunătățirea performanțelor
școlare ale elevilor,ca un corolar al efortului de integrare optimă.

Clasele nu trebuie să fie organizate pe criterii etnice sau de altă natură ,să fie o școală
pentru toți copiii,în care fiecare să-și poată afirma identitatea ,fără teama unor represalii de
orice natură și de orice nivel.Ar fi bine ca elevii să poată opta pentru cursuri opționale în
limba maternă sau care îi învață despre etnia lor ,despre obiceiurile lor etc.Așa cum elevii pot
urma cursurile orelor de religie diferită,așa să poată frecventa și genul de cursuri mai sus
amintite .Copiii ar fi astfel încurajați să-și afirme identitatea.

Educatorul,ca reprezentant al instituțiilor școlare,trebuie să propună oferte

educaționale care să aducă în spațiul școlii multietnice respect ,toleranță,precum și
“vizibilitatea“ culturilor minoritare.Școala are sarcina de a căuta soluții pentru gestionarea
concretă a diferențelor culturale de la nivelul clasei/școlii și pentru valorificarea lor
pedagogică,pentru depășirea potențialelor obstacole în calea comunicării interculturale.

Este de dorit ca asemenea componente interculturale să fie integrate funcțional în

practica zilnică a școlii și comunității,astfel încât elevii dezavantajați și familiile lor să se
regăsească firesc în “fotografia școlii”,să fie percepuți fără prejudecăți sau discriminare,să
aibă șanse egale de dezvoltare .Acest lucru poate fi realizat prin urmărirea îndeplinirii
următoarelor obiective:

 Ameliorarea mediului de învățare din școală,astfel încât să se stimuleze dezvoltarea și

participarea adecvată la viața școlară a fiecărui elev,indifferent de apartenența sa
culturală,etnică,religioasă etc.
 Ameliorararea ofertei culturale în sensul dezvoltării de spațiu de comunicare și
cunoaștere interculturale .
 Să recepteze și să valorifice real,în practica zilnică,diversitatea culturală ,prin raportări
echilibrate ,fără prejudecăți și etchetări.
 Să gestioneze diferențele culturale dintre medii,dintre cultura școlii și cea uneori
diferită a comunităților locale.

Orice elev trebuie să devină “o zonă liberă de prejudecăți “.Însă competențele,valorile și

atitudinile de care au nevoie elevii pentru reușita socială și personală nu pot fi formate în
întregime prin intermediul disciplinelor clasice.Temele integrate contribuie la o mai puternică
apropiere a procesului educational de viața cotidiană a elevilor și de nevoile comunităților.

Temele cross-curriculare sunt teme interdisciplinare de studiu care se centrează pe

dezvoltarea personală şi socială a elevilor.Aceste teme „trec” dincolo de graniţele
disciplinelor şcolare tradiţionale şi propun formarea unor competenţe şi valori fundamentale
pentru viaţa de zi cu zi .Pentru a fi cu succes introduse în şcoală,aceste teme crosscurriculare
solicită crearea unor experienţe diverse în învăţare şi experimentarea achiziţilor învăţării în
contexte variate şi concrete.

Conţinutul temelor cross-curriculare poate fi încadrat într-una dintre următoarele trei

mari categorii puternic interrelaţionate:

 Educaţia pentru calitate;

 Educaţia antreprenorială;
 Educaţia pentru diversitate culturală;

Exemple de activităţi:

 „Tradiţiile şi obiceiurile rromilor”

 „Să ne scriem singuri istoria”
 „Zi de zi descopăr lumea” etc.
 Dreptul la educaţie,alături de cel de a exista ,de a trăi sănătos etc. este
fundamental.Societatea este obligată să-i asigure copilului exercitarea acestui drept.Copilul
învaţă de când se naşte.Prima lui şcoală este familia ,apoi prietenii şi orice alt grup social din
care copilul face parte într-un moment anume.Este „acea şcoală a vieţii” care debutează din
copilăria timpurie şi se menţine de-a lungul întregii existenţei .

Mediul şcolar îl ajută apoi,după cei „şapte ani de acasă” să se adapteze mai bine lumii
prin ştiinţă şi cunoaştere.Dezvoltarea capacităţilor mentale şi modalitatea de a le folosi
eficient sunt contribuţiile majore ale şcolii ,unde copilul găseşte tot ce este necesar
„construirii” unui om capabil de acţiune,cu conştiinţa morală vie.

Educaţia disciplinează şi ordonează interiorul fiinţei umane ,cât şi relaţiile acesteia cu

semenii.Disciplina în educaţie nu înseamnă supunere,obedienţă totală,necondiţionată ,ci
trebuie să fie indusă printr-o serie de activităţi care să genereze comportamentul
adecvat,disciplinat.

Şcoala trebuie să primească toţi copiii,fără nici o deosebire privind condiţia lor
fizică,intelectuală,socială,emoţională,lingvistică sau de orice altă natură.Aceasta se referă şi la
copiii cu dizabilităţi sau care muncesc,copiii aparţinând populaţiilor nomade sau copiii
străzii,în general,populaţii dezavantajate ,marginalizate.

Sarcina actuală a şcolii este formarea la elevi a unei conştiinţe europene,prin cultivarea
respectului şi solidarităţii faţă de cultura altor popoare.Se formează valori-cheie
precum:aspiraţia spre democraţie,respectul pentru drepturile omului,pentru drepturile
copilului,justiţie socială,toleranţă,pace,echilibru ecologic,tradiţiile culturale etc.

Într-o lume marcată de conflicte,readucerea în atenţia tuturor ,dar mai ales a

copiilor,care reprezintă viitorul omenirii sub toate aspectele ,dar mai ales ideologic,a sensului
unor cuvinte precum toleranţă,înţelegere,indulgenţă etc.,poate reprezenta primul pas spre
schimbare,schimbarea mentalităţii,a atitudinii faţă de anumiţi oameni ,care,din colţul în care i-
au împins neinţelegerea,prejudecăţile,ura,caută cu ochii umezi o speranţă......