IMPORTANŢA MATERIALULUI DIDACTIC ÎN ÎNVĂŢAREA

MATEMATICII ÎN CICLUL PRIMAR

Prof. înv.primar: Cosma Angela

Scoala Gimnazială Sadova

Matematica este una din disciplinele de bază ale învăţământului, de aceea este foarte
important modul de abordare a acesteia. Conţinutul ştiinţific al conceptelor matematicii
moderne nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune utilizarea unor metode şi procedee bazate pe
intuiţie. Unul dintre principiile didacticii matematicii este ca elevii să înveţe din experienţa cu
materiale şi situaţii matematice şi nu doar din ceea ce li se spune.
Ceea ce dă farmec unei lecţii este atmosfera de învăţare, de muncă, de participare activă
a întregii clase. O lecţie devine educativă nu prin sine, ci prin acest activism al fiecărui elev şi
al tuturora pe parcursul desfăşurării acesteia. Lecţia activă cere implicare, angajare deplină,
individuală şi colectivă. O asemenea lecţie se sprijină pe materiale didactice şi pe metode
activ-participative.
Rădăcinile istorice ale materialului didactic se pierd în timp, atât de îndepărtate par a fi
primele sale utilizări. Dintotdeauna educatorul a simţit nevoia să prezinte în mod nemijlocit
obiectele şi fenomenele lumii reale (materialul intuitiv) sau substitutele acestora (materialul
didactic), pentru a fi cunoscute şi înţelese de către elevi.
Materialul didactic este tot atât de vechi ca şi învăţământul, pe teritoriul ţării noastre
descoperindu-se material arheologic prin care se atestă că activitatea de pregătire a tineretului
în comuna primitivă cuprindea elemente de educaţie intelectuală, morală şi estetică. La
începutul secolului al XIV-lea se învăţau cunoştinţe elementare de aritmetică, atât cât cereau
necesităţile practice ale oamenilor. Operaţiile de adunare şi scădere se învăţau cu ajutorul
pietricelelor şi boabelor.
Resursele materiale ale procesului de învăţământ au evoluat de la obiectele naturale la
cele concepute şi realizate intenţionat, în sprijinul învăţării matematicii.Ele s-au numit
material intuitiv, material didactic sau mijloc de învăţământ, fără a face uneori vreo deosebire
între aceşti termeni. Se face însă distincţia între resursele materiale şi mijloacele de
învăţământ, primele constituind baza, punctul de plecare ale celor din urmă şi nicidecum un
substitut al acestora, aceste două concepte fiind uneori confundate în practică. Noţiunea de
mijloc de învăţământ reprezintă un salt calitativ faţă de aceea de resurse materiale.
De asemenea, trebuie să se facă o distincţie între materialele didactice şi mijloacele de
învăţământ. Materialele didactice pot fi definite ca auxiliare prin care se poate suplimenta
valoarea formativa sau informativă a metodelor didactice în procesul de învăţământ, ele
cuprinzând: scheme, hărţi, planşe, filme, diapozitive, poze, etc., în timp ce mijloacele de
învăţământ sunt numai instrumente de folosire sau producere a materialelor didactice: tablă,
cretă, retroproiector, etc.

Concepând baza materială ca pe o importantă resursă a procesului instruirii, analiza ei

arată preocuparea profesorului pentru folosirea cât mai corectă a mijloacelor necesare
1
învăţării concrete, prin acţiune directă.
Practica a demonstrat că este nevoie de un material didactic cât mai divers, care să vină
în sprijinul tuturor şi din care atât cadrul didactic cât şi elevul să poată alege, în funcţie de
nevoile şi dorinţele proprii, pentru a atinge un nivel superior, pentru a progresa.
Astăzi, nicio strategie didactică nu mai poate fi concepută şi aplicată fără să se facă apel
la diferite materiale şi mijloace didactice, din ce în ce mai subtile şi mai complexe. Fie că
este vorba de strategii cognitive – în care accentul se pune pe dobândirea cunoştinţelor şi pe
formarea deprinderilor intelectuale –, de strategii acţionale – în care accentul cade pe
formarea deprinderilor practice –, de strategii atitudinale –de influenţare a convingerilor şi
atitudinilor – sau, judecând după alte criterii, de strategii euristice sau algoritmice-axiomatice,
de comunicare-asimilare, niciuna dintre ele nu mai poate face abstracţie de utilizarea unor
materiale, mijloace sau tehnici de învăţământ.
În lecţiile de matematică, materialul didactic este cel mai potrivit pentru a demonstra cu
precizie mulţimile şi relaţiile dintre acestea, numerele naturale şi operaţiile cu acestea,
elementele de geometrie, unităţile de măsură, compunerea şi rezolvarea de probleme etc. Nu
există capitol în matematică ce nu poate fi accesibilizat cu ajutorul materialului didactic.
Folosirea eficientă a acestuia accentuează caracterul practic-aplicativ al lecţiilor de
matematică.
Şcoala contemporană românească dispune de resurse materiale adecvate, clasificate după
funcţia dominantă îndeplinită în lecţie:
- materiale şi mijloace de învăţământ folosite pentru comunicarea de informaţii şi pentru
demonstraţie: prin ele se poate comunica direct sau se pot oferi informaţii static sau dinamic,
se pot dezvălui elemente esenţiale şi se poate reconstitui lumea în totalitatea dimensiunilor
sale, se pot modela fenomene şi se stimulează spiritul de observaţie al elevilor, se declanşează
eforturi proprii de gândire;
- materiale şi mijloace de învăţământ utilizate pentru investigaţie, exersare şi formare a
deprinderilor, cu ajutorul cărora elevii dobândesc informaţii, lucrează efectiv, descoperă,
exersează şi efectuează lucrări ce îi solicită individual;
- materiale şi mijloace de învăţământ utilizate pentru raţionalizarea timpului în orele de curs;
- materiale şi mijloace de învăţământ folosite pentru evaluarea rezultatelor şcolare.
Dobândind valoare de instrument pedagogic, acesta se interpun între logica ştiinţei şi
logica elevului, înlesneşte şi optimizează comunicarea între profesor – elev şi interacţiunile
care se stabilesc în clasă.
Dezvoltarea ansamblului materialelor şi mijloacelor de învăţământ, valorificarea lor
eficientă în activităţile didactice şi soluţionarea unor probleme practice ale instrucţiei şi
educaţiei, au demonstrat şi demonstrează că activitatea didactică nu se restrânge la
transmiterea verbală a cunoştinţelor şi că limbajul verbal nu constituie unicul instrument de
predare al cunoştinţelor.
În funcţie de caracteristicile situaţiei de instruire se utilizează mijloacele de învăţământ
ale căror funcţii şi virtuţi le fac eficiente în contextul educational, respectiv:
-funcţia stimulativă – dezvoltarea motivaţiei interne a elevilor pentru studiu, în trezirea

2
curiozităţii şi a dorinţei de cunoaştere;
-funcţia formativă – este asigurată de contribuţia lor la exersarea şi dezvoltarea gândirii
şi a operaţiilor acestora: analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea etc;
-funcţia informativă – este datorată faptului că materialul didactic oferă în mod direct,
un volum de informaţii despre diferite obiecte, fenomene, procese, evenimente;
-funcţia ilustrativă şi demonstrativă – este exercitată atunci când mijloacele de
învăţământ sunt valorificate ca material demonstrativ, ca substitute ale realităţii, însoţind
explicaţiile profesorului;
-funcţia de investigare experimentală şi de formare a priceperilor şi deprinderilor
intelectuale şi practice – este asigurată în contextele educaţionale cu caracter experimental, în
care elevii îşi formează şi exersează priceperi şi deprinderi intelectuale şi practice;
-funcţia ergonomică – este funcţia de raţionalizare a eforturilor învăţătorilor şi elevilor
în timpul activităţilor de predare – învăţare, respectiv: de reducere a ponderii acţiunilor
repetitive, rutiniere, de eficientizare a acţiunii de organizare şi ghidare a activităţilor elevilor;
-funcţia substitutivă – este asigurată de facilităţile pe care le oferă unele materiale
didactice, care permit realizarea învăţământului la distanţă (de exemplu televiziunea,
computerele, reţele de calculatoare, Internet);
-funcţia de evaluare – este datorată faptului că unele resurse materiale pot servi la
verificarea şi evaluarea nivelului de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, competenţe ale elevilor;
-funcţia estetică – este asigurată în contextele educaţionale în care elevii receptează,
înţeleg şi evaluează frumosul, respectiv valori cultural – artistice, morale, sociale;
Pornind de la particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor şi de la caracteristicile
situaţiei de instruire, educatorul proiectează şi organizează secvenţe de instruire care să
contribuie într-o măsură cât mai mare şi cât mai eficient la formarea şi informarea elevilor,
recurgând la materialele didactice pe care le consideră cele mai adecvate şi mai eficiente.
Învăţarea matematicii necesită un stil de muncă adecvat, iar rezultatele nu depind numai de
cantitatea de efort depusă de-o parte şi de cealaltă, adică atât de elev, cât şi de cadrul didactic,
ci, mai cu seamă de calitatea lui şi de mijloacele şi materialele didactice prin care se
realizează aceasta.
Ceea ce este important, dacă nu esenţial, este să sporim randamentul muncii învăţătorilor, ca
şi pe al elevilor în cadrul lecţiilor de matematică, pentru ca, într-un acelaşi timp şi cu o
aceeaşi cheltuială de energie, elevul să asimileze mai mult, mai temeinic, mai organizat şi cu
mai multă dragoste de matematică.

BIBLIOGRAFIE
1. Cârjan, Florin; Begu, Carmen, „Metodica predării-învăţării matematicii la ciclul primar”,
Editura Paralela 45, Piteşti, 2001
2.Joiţa, Elena, „Didactică aplicată”, Ed. “Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1994
3. Radovici-Mărculescu, Paul; Deaconu, Laurenţiu; Dinuţă, Neculae, „Metodica predării-
învăţării matematicii în ciclul primar”, Editura Universităţii din Piteşti, 2002