La cireșe

Era o frumoasă zi din vacanța de vară. Eram împreună cu verișoara mea, o pitică de 7
ani. Deoarece în curtea alăturată a vecinului era un cireș, și cum cireșele erau fructele mele
preferate, ne-am gândit să ne ducem să furăm câteva. Am așteptat până ce vecinul a plecat,
apoi, cu greu, am sărit gardul și am început să luăm cât de multe cireșe putem. Însă, vecinul
auzind râsete a ieșit din casă. Atunci am fugit cu cireșele. În fugă am rupt și câteva din
crengile cireșului.
A doua zi, vecinul a venit la bunicii mei și le-a spus acestora ce făcusem. Ei bine cum
este și proverbul „după faptă și răsplată”. 
Deci, a trebuit să-i plantăm vecinului alt cireș, deoarece l-am cam „schilodit” pe cel
din care luasem aproape toate cireșele. Și, pentru că verișoara mea era prea mică, a trebuit să
plantez singur cireșul. 

Vara la scăldat
Zi călduroasă de vară... Pe cerul albastru ca peruzeaua nu se întrevede nici un nor.
Doar uneori câte o pasăre brăzdează văzduhul cu zborul său asemenea unei săgeți țintite bine
de ochiul vigilent al vânătorului. E așa de cald că întreaga natură pare împietrită sub arșița
dogoritoare. Soarele aruncă nemilos săgeți de foc spre pământul brăzdat adânc de secetă. 
Eu îmi caut oaza de liniște și răcoare în această zi fierbinte. Cu greu m-am hotărât să
străbat singur drumul prăfuit până la marginea satului, acolo unde râul își clipocește fericit
undele pline de viață. Mă hotărăsc cu greu asupra locului unde voi poposi. Pâlcurile de sălcii
mă îmbie cu răcoarea umbrei lor. Pletele verzi stau pavăză în calea fierbințelii soarelui.
Ah, ce bine este! În compania cărții mele de suflet (Robinson Crusoe) mă las purtat pe
aripi de vis și imaginație. Zgomotul discret al apei, ca un murmur neîntrerupt, îmi accentuează
această stare. Parcă eu sunt eroul cărții, parcă eu m-am trezit uitat de toți pe o insulă pustie și
sunt unicul stăpân al întregului paradis ce mă înconjoară.
Căldura m-a toropit chiar dacă am drept adăpost umbra copacilor. Am lăsat cartea și
pornesc spre râu. Apa mi se pare cam rece, impactul îmi dă fiori plăcuți și pornesc înot
învăluit de apa răcoroasă. Am uitat de arșiță și căldură. Acum nu simt decât confortul
revigorant al apei și mișcării. Undele râului mă cuprind ca într-o îmbrățișare. Îl înțeleg perfect
pe Nică din „Amintirile” lui Creangă. La fel ca el, și eu aș da orice pentru a petrece aceste
clipe nestingherit.
 Seara se lasă pe nesimțite. Simt puțin din răcoarea binefăcătoare ce mi-o dăruiește
apusul de soare. Parcă și natura se dezmorțește. Câteva păsări se ivesc pe crengile de deasupra
capului meu, parcă să mă îmbie să mai stau. Puțin nehotărât, pornesc spre casă pe aceeași uliță
prăfuită...

Zi de vară
Era o după amiază de vară! Cireșul de la vecini era copt. Ah,de-aș fi găsit o
posibilitate să mănânc și eu cireșe, dar vai dacă ne prindea. Nu conta, am sărit gardul, m-am
suit în copac și am început să culeg.
Când se aude poarta, scârț! O, nu! E vecinul! Și câini au început să latre: ham, ham.
Vecinul striga la mine:
- Hei, ce cauți acolo?
- Auoleu, vecine n-am vrut. Și dau să sar....
- Ho, mai că nu-ți fac nimic, nu ești vecinul meu.
Se mai auzeau albinele, bâzzzz! Ce vecin bun am...