UNDE A ZBURAT RANDUNICA
de Titel Constantinescu
Când s-a trezit Cip-Cirip, un vânt rece bătea, care legana frunzele copacilor şi tufele
măcieşilor...
Soarele nici nu răsărise înca şi vrăbiuta Cip-Cirip îşi luă zborul spre prietena ei, rândunica:
- „O să zburăm amândouă, pâna la iaz şi o să facem baie împreună", se gândea pe drum
vrăbiuţa, bucuroasă. „Ea în apă, eu în nisip".
Căsuţa rândunicii era sub streaşina unei case, sus, sus de tot!
Cip –cirip -cirip! făcu vrăbiuţa, ceea ce pe limba vrăbiilor însemna:
Vecinicã, Rândunică
Ieşi afară Surioară...
Nu-i nici cald şi nu-i nici soare,
Dar e bine de plimbare..."
A stat vrăbiuţa, a mai strigat odată, de doua ori, apoi, sfâr... a zburat spre pădure. Frunzele
copacilor începuseră să se îngălbenească şi firele de iarbă nu mai erau verzi. Vrăbiuţa simţea că
e mai frig decât ieri, dar nu prea înţelegea de ce...
Şi cum zbura ea, aşa, mai aproape de pământ, numai ce-o văzu pe furnică. Aceasta ducea spre
un muşuroi un miez de pâine mai mare decât două furnici la un loc!
Vrăbiuţa se apropie de ea şi ciripi:
„Cip-cirip, soră furnică,
N-ai vazut pe rândunica?"
Dar furnica îi răspunse fără să se oprească din drum:
— N-am văzut-o, n-am vazut-o... Du-te şi întreabă-l pe bursuc... Eu n-am timp să mă uit
după rândunică. Acum îmi fac provizii de iarnă...
Vrăbiuţa zbură mai repede, pâna ce îl întâlni pe moş Bursuc. Abia ducea în gură o ramură
cu frunze roşioare, ca arama. Se pregătea să-şi facă culcuşul.
Vrăbiuţa se opri pe un fir de măcieş.
„Moş Bursuc, n-ai vazut
Vecinica, Rândunica
Pe aici a trecut?"
Dar bursucul n-o văzuse pe rândunică, şi-i păru rău că n-o putea ajuta pe vrăbiuţa.
Si iar zbură vrăbiuţa, mai departe. În poiană, întâlni o sopârlă.
— N-ai văzut-o pe rândunică?... întrebă ea.
Dar nici şopârla n-o văzuse şi îi răspunse repede:
— N-am văzut-o, n-am văzut-o. N-am avut timp... Toată dimineaţa am căutat o piatră mai
mare, sub care să dorm toată iarna... În sfârşit, am găsit una!
Sopârla a plecat spre noul ei culcuş, iar vrăbiuţa a zbu¬rat pâna la iaz la prietena ei
broscuţa.
Sălciile de pe mal îşi scuturaseră toate frunzele, iar nuferii nu se mai vedeau deloc.
Vrăbiuţa se opri lânga malul lacului şi strigă:
„Hai, broscuţă Oac-oac-oac,
Ieşi acum puţin din lac!
Cip ci-rip-cip-cirip..."
Versuri Scumpă ţară românească
de George Coșbuc
Scumpă ţară românească,
Cuib în care ne-am născut,
Câmp pe care s-a văzut
Vitejia strămoşească,
Scumpă ţară românească,
Te salut!.
Şi-a mea frunte ţi se-nchină
Ca naintea unui sfânt,
Căci, deşi copil eu sunt,
Inima de dor mi-e plină.
Să te văd mereu regină
Pe pământ.
Să ai viaţă de vecie,
Să sporească-al tău popor;
Sub stindardul tricolor
Să nu vezi decât frăţie,
Şi-atunci, dac-o fi să fie,
Pot să mor!
IARNA
de Vasile Alecsandri
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dismiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi..
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
Aeroplanul
de George Topârceanu
Spre apusul de jăratic
Cu livezi scăldate-n aur,
Trece-un nour singuratic
Alb şi mare cât un taur.
Iar în urma lui s-abate,
[Link]
Gata-gata să-l ajungă,
Un ţânţar cu coadă lungă
Şi cu aripi nemişcate.
Creşte-n asfinţit pojarul.
Dealurile stau s-adoarmă.
Norul tace, dar ţânţarul
Umple liniştea de larmă..
Versuri Freamăt de codru –
Mihai Eminescu
Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.
Din izvoare şi din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.
Cucul cântă, mierle, presuri -
Cine ştie să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri.
Cucu-ntreabă: - Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.
Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.
Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?.
Am răspuns: - Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.
Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăş!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată..
De-unde eşti revino iarăşi,
Să fim singuri!
Ce te legeni?..
Mihai Eminescu
- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
Revedere
Mihai Eminescu
- Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme au trecut
Şi de când m-am depărtat,
Multă lume am umblat.
- Ia, eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le,
Troienind cărările
Şi gonind cântările;
Şi mai fac ce fac de mult,
Vara doina mi-o ascult
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
Umplându-şi cofeile,
Mi-o cântă femeile.
- Codrule cu râuri line,
Vreme trece, vreme vine,
Tu din tânăr precum eşti
Tot mereu întinereşti.
- Ce mi-i vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri,
Că de-i vremea rea sau bună,
Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Şi de-i vremea bună, rea,
Mie-mi curge Dunărea.
Numai omu-i schimbător,
Pe pământ rătăcitor,
Iar noi locului ne ţinem,
Cum am fost aşa rămânem:
Marea şi cu râurile,
Lumea cu pustiurile,
Luna şi cu soarele,
Codrul cu izvoarele.
La mijloc de codru...
Mihai Eminescu
La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniş,
La voiosul luminiş,
Luminiş de lângă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănându-se din unde,
În adâncu-i se pătrunde
Şi de lună şi de soare
Şi de păsări călătoare,
Şi de lună şi de stele
Şi de zbor de rândurele
Şi de chipul dragei mele.
