Proiectul – metodă alternativă de evaluare.

Aplicații - Științe ale naturii, clasa a III-a

Lungu Letiția, Școala Gimnazială “Decebal”, Craiova

Iordăchiță Mihaela, Colegiul Național “Frații Buzești”, Craiova
Ciuperceanu Marian, Colegiul Național “Frații Buzești”, Craiova

I. Scurte repere teoretice

Proiectul este un plan sau o intenție de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru
(DEX).
a. Creație personalizată:
- proiectul este activitate pregnant centrată pe elevi;
- este un produs al imaginației elevilor, menit să permită folosirea liberă a cunoștințelor
însușite, într-un context mai larg;
- proiectul este o activitate personalizată, elevii putând decide nu numai asupra
conținutului său, ci și asupra formei de prezentare.
b. Temă abordată în mod diferit:
- proiectul pornește, de regulă, de la o temă studiată în clasă;
- având o structură foarte flexibilă, activitatea de proiect poate fi adaptată aproape
oricărui nivel de vârstă și de studiu.
c. Produs finit:
- produsul finit, realizat în urma activității de proiect, creează elevului sentimentul
utilității a ceea ce produce;
- exemple de produse realizate în urma derulării unor proiect: postere, albume,
pagini de revistă sau ziar, sondaje de opinie, mici piese de teatru, concursuri, excursii literare,
proces literar, mape tematice, referate, eseuri etc.
d. Activitate cross-curriculară:
- proiectul încurajează cel mai bine abordarea integrată a învățării;
- elevilor li se creează ocazia de a folosi cunoștințele și tehnicile de lucru dobândite la
multe discipline;
- fiind o activitate centrată pe elev, proiectul îi dă acestuia posibilitatea de a asambla
într-o viziune personală cunoștințele pe care le are, răspunzând astfel la o întrebare esențială, și
anume: «  Ce pot face cu ceea ce am învățat la școală? “
Proiectul este un instrument complex, recomandat pentru evaluarea sumativă
(furnizând informaţii mai bogate în legătură cu competenţele elevilor şi, în general, cu progresele
pe care ei le-au făcut de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp ).
Tipuri de proiect:
-în funcție de abilitățile pe care profesorul intenționează să le dezvolte la elevi:
 a) proiecte individuale;
b) proiecte de grup .
- în funcție de conținut, resurse și interese:
a) proiecte realizate în clasă ;
b) proiecte realizate în afara clasei.
Etapele generale ale unui proiect:
-Stimularea - fiind coordonați de către profesor, elevii discută ideile legate de o temă, de
regulă, după parcurgerea unei unități de învățare.
-Stabilirea obiectivelor - grupurile de lucru negociază asupra conținutului, formei și
modalității de prezentare a proiectului.
-Împărțirea sarcinilor – fiecare membru al grupului își asumă o sarcină de lucru.
-Cercetare/creație/investigație – studiul individual al unor surse bibliografice; scrierea de
articole, povestiri; intervievarea unor persoane etc.
-Procesarea materialului – este momentul în care profesorul poate semnala erorile de
conținut sau acuratețea limbajului.
-Realizarea formei finale – discuții în grup privind unitatea de concepție, de editare.
-Prezentarea proiectului – membrii grupului decid asupra formei de prezentare;
profesorul are rolul de monitorizare și evaluare.
-Feedback – din partea profesorului, a colegilor (aprecieri, întrebări, schimb de idei),
autoevaluare.
II. Aplicații practice- Științe ale naturii, clasa a III-a (Adaptarea lumii vii la
condițiile de mediu)
Vom prezenta, în cele ce urmează, pe scurt, din experiența realizării proiectului
“Adaptarea lumii vii la condițiile de mediu”, la disciplina Științe ale naturii, clasa a III-a.
Adaptarea lumii vii la condițiile de mediu-sinteză*
i) Adaptarea plantelor la condițiile de mediu
- lumină ( floarea –soarelui are nevoie de lumină și se orientează după Soare, pentru a
primi o cantitate cât mai mare de lumină);
- umiditate ( rădăcinile lungi ale unor plante permit accesarea apei aflate la mari
adâncimi; vița de vie nu are nevoie să fie irigată din acest motiv);
- frig ( bradul are frunzele subțiri, în formă de ace pentru a reduce suprafața expusă la
frig, iar ceara ce le acoperă are același rol de protejare la frig);
- arșiță (cactusul cu frunzele în formă de țepi împiedică pierderea apei);
- pericol (urzica este acoperită cu perișori ce provoacă usturimi pielii celui ce se apropie,
iar ciulinii au țepi ce pătrund adând în pielea persoanei nepoftite).
ii) Adaptarea animalelor la condițiile de mediu
-lumină ( animale diurne / animale nocturne- cu simțuri adaptate);
-umiditate ( în deșert, antilopele supraviețuiesc cu apa din plantele pe care le
consumă);
-vânt și frig ( pinguinii se adună în grupuri foarte mari pentru a se încălzi și a-și
apăra puii; blana deasă a ursului polar, precum și stratul de grăsime de sub ea au rolul de
protecție împotriva frigului);
-cantitatea insuficientă de hrană ( ursul, ariciul, liliacul, popândăul se adăpostesc
iarna și hibernează – nu se mai mișcă, inima bate mai rar, temperatura corpului scade);
-frig și lipsa hranei ( în zonele cu patru anotimpuri, păsările călătoare migrează );
-arșiță (veverița din deșert își folosește coada ca pe o umbrelă de soare, pentru a evita
creșterea temperaturii corpului);
-pericol ( zborul păsărilor, fuga- viteza mare de deplasare- căprioarei, iepurelui,
camuflarea cameleonului, retragerea în carapace a broaștei țestoase; mirosul emanat de sconcsul
amenințat irită ochii atacatorului și-l alungă; dezvoltarea unor simțuri- auz, miros, văz).
Înțelegând prin adaptări drept schimbări în structura sau comportamentul unui organism
pentru a supraviețui într-un anumit mediu, putem exemplifica:
Schimbări de comportament: hibernarea (arici, lilieci, urși);
  Schimbări sezoniere de locație determinate de lipsa de căldură și de hrană (migrația
cocorilor, berzelor, rândunelelor, privighetorilor...);
  Schimbări în structura corpului ( cocoașa cămilei acționează ca un rezervor de apă,
copitele largi o ajută la mersul prin nisip fără a se cufunda în el, genele lungi o protejează de
nisip; blana albă a ursului polar îl face dificil de reperat în zăpadă, iar stratul gros de grăsime îl
protejează împotriva frigului; rațele au labe ce le ajută la înotat, iar oasele goale le ajută să
plutească pe apă; branhiile peștilor îi ajută să respire sub apă, iar forma corpului le permite să
înoate rapid).
Etapele proiectului “Adaptarea lumii vii la condițiile de mediu”
Etapa I: Documentarea
  Repetați ce ați învățat despre modalitățile de adaptare ale plantelor și
animalelor la condițiile mediului natural și completați schema* de mai sus cu noi exemple;
 Căutați în materialele pe care le aveți la dispoziție (cărți, enciclopedii,
atlase de biologie, reviste, pliante, Internet...) informații suplimentare și curiozități pe această
temă;
 Structurați informațiile precizând: denumirea plantei/ animalului, mediul
de viață, factorul de mediu ce a necesitat adaptarea, modalitatea de adaptare, surse bibliografice.
  Etapa a II-a: Organizarea 
 Fiecare echipă formată din patru elevi va alege o plantă sau un animal care
să prezinte adaptabilitate la condițiile de mediu;
 Informațiile găsite despre modalitățile de adaptare ale plantei / animalului
la condițiile de mediu completațile cu imagini, desene, colaje, ghicitori, proverbe, poezii și
fragmente din operele literare.
   Etapa a III-a: Prezentare și finalizare
  Fiecare grupă de elevi prezintă elevilor ce a lucrat;
 Se notează cele mai interesante informații;
 Se fac aprecieri asupra calității informațiilor și modului de prezentare;
 Produsele rezultate sunt expuse la panoul de științe al clasei.
 După prezentarea proiectelor, nu au putut scăpa neobservate: interdisciplinaritatea
( migrația văzută în literatură – fragmente din “Puiul”, de Alexandru Brătescu Voinești,
“Legenda rândunicii”, “Legenda florii-soarelui”, ghicitori despre plante și animale care iubesc
lumina și căldura în mod diferit -vița de vie, mușchiul copacilor, despre pinguini), varietatea
produselor (postere, machete…) și a tehnicilor de lucru folosite (colaje, picturi, îmbinarea
imaginilor create / decupate cu a materialelor din natură…).

Bibliografie:
1. Cerghit I., Metode de învățământ, Tipografia „Polirom”, Iași, 2006;
2. DEX, Editura „Univers Enciclopedic”, București, 1996;
3. Dumitriu Gheorghe, Dumitriu Constanța, Psihopedagogie, E.D.P, București, 2004;
4. Tudora Pițilă, Cleopatra Mihăilescu, Dumitra Radu, Mihaela Ada Radu, Științe ale
naturii, manual pentru clasa a III-a, Editura Aramis, București, 2021.