Unul dintre principiile didacticii matematicii este ca elevii să înveţe din experienţa cu materiale şi situaţii matematice

şi nu doar din ceea ce li se spune.

IMPORTANŢA MATERIALULUI DIDACTIC ÎN ÎNVĂŢAREA MATEMATICII ÎN CICLUL PRIMAR

Prof. înv.primar Cristea Doina – Ileana

Scoala Gimnazială „Vintilă Brătianu” Ștefănești

Matematica este una din disciplinele de bază ale învăţământului, de aceea este foarte important modul de abordare

a acesteia. Conţinutul ştiinţific al conceptelor matematicii moderne nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune utilizarea

unor metode şi procedee bazate pe intuiţie. Unul dintre principiile didacticii matematicii este ca elevii să înveţe din

experienţa cu materiale şi situaţii matematice şi nu doar din ceea ce li se spune.

Ceea ce dă farmec unei lecţii este atmosfera de învăţare, de muncă, de participare activă a întregii clase. O lecţie

devine educativă nu prin sine, ci prin acest activism al fiecărui elev şi al tuturora pe parcursul desfăşurării acesteia.

Lecţia activă cere implicare, angajare deplină, individuală şi colectivă. O asemenea lecţie se sprijină pe materiale

didactice şi pe metode activ-participative.

Rădăcinile istorice ale materialului didactic se pierd în timp, atât de îndepărtate par a fi primele sale utilizări.

Dintotdeauna educatorul a simţit nevoia să prezinte în mod nemijlocit obiectele şi fenomenele lumii reale

(materialul intuitiv) sau substitutele acestora (materialul didactic), pentru a fi cunoscute şi înţelese de către elevi.

Materialul didactic este tot atât de vechi ca şi învăţământul, pe teritoriul ţării noastre descoperindu-se material

arheologic prin care se atestă că activitatea de pregătire a tineretului în comuna primitivă cuprindea elemente de

educaţie intelectuală, morală şi estetică. La începutul secolului al XIV-lea se învăţau cunoştinţe elementare de

aritmetică, atât cât cereau necesităţile practice ale oamenilor. Operaţiile de adunare şi scădere se învăţau cu ajutorul

pietricelelor şi boabelor. Resursele materiale ale procesului de învăţământ au evoluat de la obiectele naturale la cele

concepute şi realizate intenţionat, în sprijinul învăţării matematicii. Ele s-au numit material intuitiv, material didactic

sau mijloc de învăţământ, fără a face uneori vreo deosebire între aceşti termeni. Se face însă distincţia între

resursele materiale şi mijloacele de învăţământ, primele constituind baza, punctul de plecare ale celor din urmă şi

nicidecum un substitut al acestora, aceste două concepte fiind uneori confundate în practică. Noţiunea de mijloc de

învăţământ reprezintă un salt calitativ faţă de aceea de resurse materiale.

De asemenea, trebuie să se facă o distincţie între materialele didactice şi mijloacele de învăţământ. Materialele

didactice pot fi definite ca auxiliare prin care se poate suplimenta valoarea formativa sau informativă a metodelor

didactice în procesul de învăţământ, ele cuprinzând: scheme, hărţi, planşe, filme, diapozitive, poze, etc., în timp ce

mijloacele de învăţământ sunt numai instrumente de folosire sau producere a materialelor didactice: tablă, cretă,

retroproiector, etc.

În prezent, noua programă de matematică pentru ciclul primar reprezintă un veritabil şi necesar pas înainte pe calea

unei modernizări continue a învăţământului matematic. Pentru aplicarea acestei programe este necesară munca

ingenioasă şi plină de responsabilitate a învăţătorilor, în scopul realizării unor corelaţii din ce în ce mai strânse între

obiectivele de referinţă şi cele operaţionale. Spre deosebire de matematica tradiţională – care tindea să formeze o

serie de mecanisme de calcul cu preţul unui efort susţinut – matematica modernă, deşi aparent pledează pentru un

învăţământ abstract, cere să fie abordată într-un mod concret, adaptată la particularităţile gândirii şcolarului mic.

De aceea, în cadrul învăţării sunt necesare obiecte concrete, vizibile şi palpabile de către elevi, adică materiale

didactice, care să-i implice pe aceştia cât mai mult în procesul instructiv-educativ. Concepând baza materială ca pe

o importantă resursă a procesului instruirii, analiza ei arată preocuparea profesorului pentru folosirea cât mai
corectă a mijloacelor necesare învăţării concrete, prin acţiune directă.

Practica a demonstrat că este nevoie de un material didactic cât mai divers, care să vină în sprijinul tuturor şi din

care atât cadrul didactic cât şi elevul să poată alege, în funcţie de nevoile şi dorinţele proprii, pentru a atinge un

nivel superior, pentru a progresa. Astăzi, nicio strategie didactică nu mai poate fi concepută şi aplicată fără să se

facă apel la diferite materiale şi mijloace didactice, din ce în ce mai subtile şi mai complexe. Fie că este vorba de

strategii cognitive – în care accentul se pune pe dobândirea cunoştinţelor şi pe formarea deprinderilor intelectuale –,

de strategii acţionale – în care accentul cade pe formarea deprinderilor practice –, de strategii atitudinale –de

influenţare a convingerilor şi atitudinilor – sau, judecând după alte criterii, de strategii euristice sau algoritmice-

axiomatice, de comunicare-asimilare, niciuna dintre ele nu mai poate face abstracţie de utilizarea unor materiale,

mijloace sau tehnici de învăţământ. Ceea ce este expus în faţa clasei de către învăţător – cuvântul învăţătorului – sau

ceea ce este exprimat în scris – prin intermediul manualului –, deşi continuă să aibă o importanţă deosebită în

instrucţie şi educaţie, nu sunt suficiente. Cuvintele ţin doar locul lucrurilor susceptibile de observaţie directă, de

aceea efectele lor sunt limitate atâta vreme cât nu sunt susţinute de materiale intuitive, legate organic de acestea.

În lecţiile de matematică, materialul didactic este cel mai potrivit pentru a demonstra cu precizie mulţimile şi

relaţiile dintre acestea, numerele naturale şi operaţiile cu acestea, elementele de geometrie, unităţile de măsură,

compunerea şi rezolvarea de probleme etc. Nu există capitol în matematică ce nu poate fi accesibilizat cu ajutorul

materialului didactic. Folosirea eficientă a acestuia accentuează caracterul practic-aplicativ al lecţiilor de

matematică.

Şcoala contemporană românească dispune de resurse materiale adecvate, clasificate după funcţia dominantă

îndeplinită în lecţie:

- materiale şi mijloace de învăţământ folosite pentru comunicarea de informaţii şi pentru demonstraţie: prin ele se

poate comunica direct sau se pot oferi informaţii static sau dinamic, se pot dezvălui elemente esenţiale şi se poate

reconstitui lumea în totalitatea dimensiunilor sale, se pot modela fenomene şi se stimulează spiritul de observaţie al

elevilor, se declanşează eforturi proprii de gândire;

- materiale şi mijloace de învăţământ utilizate pentru investigaţie, exersare şi formare a deprinderilor, cu ajutorul

cărora elevii dobândesc informaţii, lucrează efectiv, descoperă, exersează şi efectuează lucrări ce îi solicită

individual;

- materiale şi mijloace de învăţământ utilizate pentru raţionalizarea timpului în orele de curs;

- materiale şi mijloace de învăţământ folosite pentru evaluarea rezultatelor şcolare.

Valenţele psihopedagogice ale materialului didactic se referă la faptul că:

- asigură caracterul intuitiv, concret – senzorial şi sugestiv al activităţii de învăţare;

- asigură transmiterea şi însuşirea de informaţii bogate, bine selectate şi prelucrate din punct de vedere didactic;

Dobândind valoare de instrument pedagogic, acesta se interpun între logica ştiinţei şi logica elevului, înlesneşte şi

optimizează comunicarea între profesor – elev şi interacţiunile care se stabilesc în clasă.

Dezvoltarea ansamblului materialelor şi mijloacelor de învăţământ, valorificarea lor eficientă în activităţile didactice

şi soluţionarea unor probleme practice ale instrucţiei şi educaţiei, au demonstrat şi demonstrează că activitatea

didactică nu se restrânge la transmiterea verbală a cunoştinţelor şi că limbajul verbal nu constituie unicul

instrument de predare al cunoştinţelor. În funcţie de caracteristicile situaţiei de instruire se utilizează mijloacele de

învăţământ ale căror funcţii şi virtuţi le fac eficiente în contextul educaţional respectiv.

Cele mai importante funcţii pedagogice sunt:

- Funcţia stimulativă – dezvoltarea motivaţiei interne a elevilor pentru studiu, în trezirea curiozităţii şi a dorinţei de
cunoaştere;

- Funcţia formativă – este asigurată de contribuţia lor la exersarea şi dezvoltarea gândirii şi a operaţiilor acestora:

analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea etc;

- Funcţia informativă – este datorată faptului că materialul didactic oferă în mod direct, un volum de informaţii

despre diferite obiecte, fenomene, procese, evenimente;

- Funcţia ilustrativă şi demonstrativă – este exercitată atunci când mijloacele de învăţământ sunt valorificate ca

material demonstrativ, ca substitute ale realităţii, însoţind explicaţiile profesorului;

- Funcţia de investigare experimentală şi de formare a priceperilor şi deprinderilor intelectuale şi practice – este

asigurată în contextele educaţionale cu caracter experimental, în care elevii îşi formează şi exersează priceperi şi

deprinderi intelectuale şi practice;

- Funcţia ergonomică – este funcţia de raţionalizare a eforturilor învăţătorilor şi elevilor în timpul activităţilor de

predare – învăţare, respectiv: de reducere a ponderii acţiunilor repetitive, rutiniere, de eficientizare a acţiunii de

organizare şi ghidare a activităţilor elevilor;

- Funcţia substitutivă – este asigurată de facilităţile pe care le oferă unele materiale didactice, care permit realizarea

învăţământului la distanţă (de exemplu televiziunea, computerele, reţele de calculatoare, Internet);

- Funcţia de evaluare – este datorată faptului că unele resurse materiale pot servi la verificarea şi evaluarea nivelului

de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, competenţe ale elevilor;

- Funcţia estetică – este asigurată în contextele educaţionale în care elevii receptează, înţeleg şi evaluează frumosul,

respectiv valori cultural – artistice, morale, sociale;

Pornind de la particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor şi de la caracteristicile situaţiei de instruire,

educatorul proiectează şi organizează secvenţe de instruire care să contribuie într-o măsură cât mai mare şi cât mai

eficient la formarea şi informarea elevilor, recurgând la materialele didactice pe care le consideră cele mai adecvate

şi mai eficiente.

Învăţarea matematicii necesită un stil de muncă adecvat, iar rezultatele nu depind numai de cantitatea de efort

depusă de-o parte şi de cealaltă, adică atât de elev, cât şi de cadrul didactic, ci, mai cu seamă de calitatea lui şi de

mijloacele şi materialele didactice prin care se realizează aceasta. Ceea ce este important, dacă nu esenţial, este să

sporim randamentul muncii învăţătorilor, ca şi pe al elevilor în cadrul lecţiilor de matematică, pentru ca, într-un

acelaşi timp şi cu o aceeaşi cheltuială de energie, elevul să asimileze mai mult, mai temeinic, mai organizat şi cu

mai multă dragoste de matematică.

BIBLIOGRAFIE

1. Cârjan, Florin; Begu, Carmen, „Metodica predării-învăţării matematicii la ciclul primar”, Editura Paralela 45, Piteşti,

2001

2. Joiţa, Elena, „Didactică aplicată”, Ed. “Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1994

3. Radovici-Mărculescu, Paul; Deaconu, Laurenţiu; Dinuţă, Neculae, „Metodica predării-învăţării matematicii în ciclul

primar”, Editura Universităţii din Piteşti, 2002