FORMELE

EDUCAȚIEI
ÎN PLAN SOCIAL

1
 Preambul

 Educaţia = acţiuni şi influenţe ce se exercitã simultan asupra

individului.
 Diferenţa dintre acţiuni educaționale şi influenţe educaționale
este fundamentalã. Astfel, acţiunile sunt conştiente, au un
caracter organizat, sistematic, iar influenţele sunt, în general,
incidentale, ocazionale, spontane. Ambele au însã un rol
important în procesul de formare a personalitãţii umane.
 Analizând modul în care acestea se structureazã, sociologul Philip
Coombs (1974) a identificat urmãtoarele forme de organizare a
educaţiei în plan social:

1. • educaţia formalã
2. • educaţia nonformalã
3. • educaţia informalã

2
 Educaţia formalã
 Termenul “formal” derivã din latinescul “formalis” şi are aici
semnificaţia de “organizat”, “oficial”.
 Educaţia formalã reprezintã ”activitatea de formare-dezvoltare a
personalității umane realizată într-un cadru organizat și planificat, în
mod riguros și ierarhic, la nivelul sistemului și al procesului de
învățământ“ (Cristea, 2010, p.257).

 Caracteristici ale educaţiei formale:

formã organizare finalitãţi bine acţiune caracter

instituţionalizatã riguroasã definite sistematicã profesionist

3
 ...
 Caracteristici ale educaţiei formale:
 asigură transferul, către educabil, a unor conţinuturi (informaţii,
deprinderi, capacități, atitudini etc.), prin intermediul unor strategii
didactice (metode, mijloace de învățământ, forme de organizare),
adaptate situaţiilor educaţionale specifice, toate acestea fiind
prefigurate astfel încât să contribuie la realizarea obiectivelor
educaţionale;
 implică un proces de evaluare a performanţelor (rezultatelor învățării)
educabililor, realizat prin raportare la criterii sociopedagogice
riguroase și finalizat prin adoptarea unor decizii specifice;
 este influenţată de alte componente ale sistemului social.
Limite ale educației formale:
 abordare monodisciplinară a conținuturilor;
 centrare pe achizițiile de ordin cognitiv prevăzute de programa
școlară;
 suprasolicitare a elevilor, uneori (volum mare de sarcini școlare);
 predispunere către rutină, monotonie etc.. (adaptare după Văideanu,
1998, p. 46).
REFLECȚIE

Identificați soluții pentru optimizarea educației

formale.

1 2 3 4

... ... ... ...

 Educaţia nonformalã
Termenul “nonformal” provine din latinescul “nonformalis“, fiind
preluat cu sensul de ’’în afara unor forme special/oficial organizate
pentru un anume gen de activitate’’.
 Nonformal nu înseamnă needucativ, neformativ, ci desemnează o
realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar
întotdeauna cu efecte formativ-educative
 Educaţia nonformalã (educația extrașcolară) reprezintã ansamblul
acţiunilor pedagogice proiectate şi realizate într-un cadru
instituţionalizat, situat în afara sistemului de învãţãmânt, deci
extraşcolar (instituții de cultură, mass-media etc.).
 Această formă de educaţie vizează în principal obiective de natură socio-
economică (alfabetizarea, reconversia profesională, formarea social-civică
etc.) şi se adresează atât vârstei şcolare (educaţia complementară,
paralelă cu şcoala), cât şi tinerilor şi adulţilor.
Trãsãturi definitorii ale educaţiei nonformale:

formã
caracter
instituţionalizatã, grad de finalitate conținuturi
opțional
situatã însã în organizare educativã variate,
sau
afara sistemului mai redus prestabilitã flexibilitate
facultativ
de învãţãmânt
6
 ...
 Educaţia nonformalã este:
 voluntară, opțională;
 bazată pe interesele, aptitudinile, înclinațiile individului;
 accesibilă oricui (în mod ideal);
 un proces organizat, care urmărește anumite obiective educaționale;
 participativă și centrată pe cel care învață;
 bazată pe implicarea atât a individului, cât și a grupului, într-o abordare
colectivă;
 holistică și orientată spre proces;
 bazată pe experiență și acțiune și are ca punct de plecare nevoile
participanților (Gomes, 2002, apud Păun, Șerbănescu, 2008, p. 86).
REFLECȚIE

 Programul Școala altfel este circumscris

educației formale sau educației nonformale?
Argumentați!

1 2 3 4

... ... ... ...

 Educaţia informalã

 Etimologic, termenul “informal” provine din latinescul “informalis“, cu sensul de

“spontan, neaşteptat”.
 Educaţia informalã constã în ansamblul influenţelor educative ce se exercitã
asupra individului, dat fiind contextul în care se aflã şi activitãţile cotidiene
pe care le întreprinde.
 Educaţia informală reprezintă „totalitatea informaţiilor neintenţionate, difuze,
eterogene, voluminoase sub raport cantitativ cu care este confruntat individul în
practica de toate zilele şi care nu sunt selectate, organizate şi prelucrate din punct
de vedere pedagogic” (Cucoş, 2006, p. 46).
 Caracteristici:

nu implică o nu nu are
finalitãţi inegală, caracter
formã presupune
bine pluridisciplinară permanent
instituţionalizatã organizare
definite

9
 Interdependenţa formelor educaţiei
 Ultimele douã forme, educaţia nonformalã şi informalã, şi-au lãrgit în
mod considerabil aria de cuprindere, şi-au diversificat mesajele, astfel
încât, la un moment dat, au existat chiar opinii care susţineau cã
societatea nu mai are nevoie de şcoalã.

 Ivan Illich, organizatorul unui centru de cercetãri sociologice la

Guernavaca – Mexic, a elaborat chiar o teorie în acest sens – teoria
deşcolarizãrii societãţii. Postulatul acestei teorii constã în a considera
cã societatea şi-a dezvoltat într-atât alte mijloace de educaţie a
membrilor ei, în afarã de şcoalã, încât se poate dispensa de aceasta.
 Pentru a contracara aceste atacuri, educaţia formalã trebuie sã
manifeste mai multã deschidere vis-à-vis de celelalte douã forme,
sã valorifice creator influenţele datorate acestora, sã permitã
elevilor sã utilizeze achiziţiile dobândite în afara şcolii.
 Rolul ei trebuie sã rãmânã decisiv, însã în contextul unei colaborãri
armonioase şi eficiente cu educaţia nonformalã şi informalã.
 Acțiunea convergentă a formelor de educaţie creează premisele
desfăşurării eficiente a activităţii de formare şi dezvoltare a personalității
umane.
DIMENSIUNILE
EDUCAȚIEI

11
 Delimitări conceptuale

 Educaţia este o acţiune socială cu particularităţi specifice: exercită

funcţii care vizează atât societatea, cât şi individul; urmăreşte finalităţi
atent delimitate şi proiectate sub forma idealului, a scopurilor şi
obiectivelor pedagogice; adoptă căi şi modalităţi diverse în vederea
realizării lor etc..
 Conţinuturile generale ale educaţiei reprezintă ansamblul
valorilor pedagogice fundamentale (bine, adevăr, adevăr aplicat/util,
frumos, sănătate) care conferă activităţii de formare-dezvoltare a
personalităţii umane un cadru dimensional stabil, realizat/realizabil, în
mod special, la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ (S.
Cristea).

12
 …
 Prin intermediul acestor valori, educaţia stimulează din interior
consolidarea structurii biopsihosociale a personalităţii umane şi,
implicit, a poziţiei sale în ansamblul socioeconomic din care face
parte.
 Aceasta stimulare conştientă pe care o înfăptuieşte educaţia se
exprimă prin diversitatea şi unitatea diferitelor sale componente,
fiecare vizând o anumită dimensiune a personalităţii.

 Pedagogul francez Rene Hubert distinge în acest sens: educația

intelectuală, educaţia morală, educaţia profesională, educaţia
estetică şi educaţia fizică sau corporală.

13
 Dimensiunile educaţiei
a) Educaţia intelectuală - componentă a educaţiei prin care se
urmăreşte transmiterea şi asimilarea unui volum de valori
ştiinţifice şi umaniste, selectat din patrimoniul cultural al
omenirii, prelucrat şi sintetizat în concordanţă cu stadiul
dezvoltării psihice a copiilor, concomitent cu formarea calităţilor
şi capacităţilor intelectuale.
 Educaţia intelectuală - o premisă calitativă absolut necesară
pentru realizarea celorlalte dimensiuni ale educaţiei – educaţia
morală, tehnologică, estetică etc..

14
 OBIECTIVELE EDUCAȚIEI INTELECTUALE
Informarea intelectuală & Formarea intelectuală

 Informarea intelectuală vizează:

 asimilarea de către elevi a valorilor culturale și a semnificației lor
sociale și umane;
 ce și cât predăm, respectiv cantitatea informației prelucrată și
transmisă;
 cum predăm, respectiv calitatea informării intelectuale, puterea
explicativă a cunoștințelor.
 Formarea intelectuală vizează:
 dezvoltarea capacităților intelectuale;
 dobândirea unor deprinderi și priceperi de muncă intelectuală;
 cultivarea unei atitudini pozitive faţă de cunoaştere;
 dezvoltarea potențialului creativ.
 REFLECȚIE

Cum puteți asigura, la nivelul disciplinelor de studiu, un

echilibru între informarea și formarea intelectuală a
elevilor?
 …
b) Educaţia morală - activitatea de formare-dezvoltare a conştiinţei
morale, realizabilă prin intermediul valorilor etice care concentrează
toate dimensiunile binelui moral (S. Cristea).
 Educaţia morală vizează deci, ca obiectiv fundamental, formarea
profilului moral al personalităţii.
 Obiectivele educaţiei morale vizează cu precădere:
 formarea şi dezvoltarea conştiinţei morale (noţiuni, judecăţi,
raţionamente);
 formarea şi dezvoltarea convingerilor morale;
 exersarea conduitei morale (deprinderi, atitudini).

 Educaţia morală - ansamblu de acţiuni menite să faciliteze în mod

conştient şi sistematic formarea individului ca subiect moral, respectiv
ca subiect care gândeşte, simte şi acţionează în spiritul cerinţelor
moralei sociale, a principiilor, valorilor şi normelor pe care ea le include.

17
Obiectivele educației morale
Formarea conștiinței și conduitei morale
 Formarea conștiinței morale
 cognitiv – reprezentări, noțiuni și judecăți morale
 afectiv – emoții și sentimente morale
 volitiv/acțional – efort voluntar, decizii, perseverență
Convingeri morale
 Formarea conduitei morale
 deprinderi morale
 obișnuințe de comportare morală
 trăsături pozitive de caracter
 REFLECȚIE

Menționați câteva valori morale promovate

de şcoala românească.
 …
c) Educaţia tehnologică / profesională - activitatea de formare-
dezvoltare a personalităţii umane prin intermediul valorilor ştiinţei
aplicate, exprimate în termeni de utilitate, productivitate, eficienţă (S.
Cristea).

 Educaţia tehnologică (profesională) vizează formarea unui orizont

profesional, a unor capacităţi, deprinderi și priceperi necesare
exercitării unei profesiuni.

 Obiectivele educaţiei profesionale vizează cu precădere:

 orientarea şcolară şi profesională a elevilor în vederea alegerii unor
studii sau a unei profesii;
 pregătirea profesională iniţială şi continuă (cursuri de formare,
reconversie profesională, specializare etc.).

20
 REFLECȚIE

Cum se pot introduce, concret, elemente specifice

educaţiei profesionale în şcoală?
 …
 d) Educația estetică asigură, prin diferite modalităţi de
manifestare, devenirea personalităţii umane prin intermediul
valorilor estetice.
 Educaţia estetică reprezintă activitatea de formare-dezvoltare
a personalităţii umane prin intermediul valorilor generale ale
frumosului existent în natură, societate, artă (S. Cristea).
 Obiectivul fundamental al educaţiei estetice vizează formarea
conştiinţei estetice, realizabilă în plan teoretic (vezi cunoştinţele
estetice necesare) şi în plan practic (vezi capacităţile estetice
necesare).
 Procesul declanşat solicită - obiectului educaţiei - receptarea,
evaluarea şi crearea unor valori ale frumosului.

22
 OBIECTIVELE EDUCAȚIEI ESTETICE

 Formarea receptorului de frumos

 capacitatea de a percepe și aprecia valorile estetice
 gustul și judecata estetică

sentimente
 Formarea creatorului de frumos
 capacitatea de a crea noi valori estetice
 idealul și convingerile estetice

ATITUDINEA ESTETICĂ
REFLECȚIE

Oferiţi exemple de discipline de studiu/activități

educaționale prin intermediul cărora puteți realiza
obiective specifice educaţiei estetice.
 …
e) Educaţia fizică permite asigurarea unui echilibru funcţional între
componentele fizice şi cele psihice ale personalităţii umane.
 Educaţia fizică include un ansamblu de acţiuni care vizează
transformări de natură fizică şi psihică în concordanţă cu idealul
educaţional (întărirea sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a corpului,
dezvoltarea aptitudinilor fizice, formarea şi perfecţionarea deprinderilor
şi priceperilor motrice etc.).
 Educaţia fizică poate fi definită, mai exact, ca educaţie psihofizică,
aflată în strânsă legătură şi interdependenţă cu toate celelalte
dimensiuni ale educaţiei, cu educaţia morală (vezi resursele morale
ale sportului), cu educaţia intelectuală (vezi rolul stimulativ al
exerciţiului fizic şi necesitatea îmbinării lui cu exerciţiul intelectual), cu
educaţia tehnologică (vezi cerinţele fizice, fiziologice şi psihologice
implicate în exercitarea oricărei profesii), cu educaţia estetică (vezi
efectele estetice ale practicării exerciţiului sportiv) (S. Cristea).

25
 REFLECȚIE

Care sunt implicaţiile educaţiei fizice asupra

dezvoltării personalităţii elevilor?
 Concluzii
 Toate aceste dimensiuni ale educaţiei constituie un sistem, în
sensul că realizarea sarcinilor unei anumite dimensiuni asigură
câmp prielnic de acţiune pentru celelalte, după cum fiecare
dimensiune este influenţată de acţiunea celorlalte.
 Diversitatea şi unitatea componentelor structurii personalităţii
impun interdependenţe între dimensiunile educației.
 Această interacţiune dintre structura personalităţii şi sistemul
acţiunilor educative nu este aceeaşi pe tot parcursul dezvoltării
psihice şi în fiecare moment al declanşării acţiunii. Diferenţierea are
loc în funcţie de stadiul în care ne aflăm, de caracteristicile şi
conţinutul acţiunii educaţionale pe care o întreprindem.

27
 REFLECȚIE

1. În ce măsură aceste conținuturi generale

(dimensiuni) ale educației se regăsesc la nivelul
curriculum-ului specific învățământului general
obligatoriu?

2. Care dintre dimensiuni (educația intelectuală,

morală, profesională, estetică și fizică) este mai
bine reprezentată la nivel de curriculum (școlar)?

3. Vizionați și reflectați!

https://www.ted.com/talks/ken_robinson_says_sc
hools_kill_creativity?language=ro#t-373596
BIBLIOGRAFIE

 Cerghit, I., Vlăsceanu, L. (coord.). (1988). Curs de pedagogie. Bucureşti:

Universitatea din Bucureşti.
 Cerghit, I., Neacşu, I., Negreţ-Dobridor, I., Pânişoară, I. O. (2001). Prelegeri
pedagogice. Iaşi: Editura Polirom.
 Cristea, S. (2010). Fundamentele pedagogiei. Iaşi: Editura Polirom.
 Cristea, S. (1999). Dicţionar de termeni pedagogici. Bucureşti: E.D.P.
 Cucoş, C. (2002). Pedagogie, ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Iaşi: Editura
Polirom.
 Jinga, I., Istrate, E. (2006). Manual de pedagogie. Bucureşti: Ed. All.
 Nicola, I. (2003). Tratat de pedagogie şcolară. București: Editura Aramis.
 Păun, E., Potolea D. (2002). Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri
aplicative. Iaşi: Editura Polirom.
 Potolea, D., Neacşu, I., Iucu, R., Pânişoară, I.O. (2008). Pregătirea
psihopedagogică. Manual pentru definitivat şi grade didactice. Iași: Editura
Polirom.
 Văideanu, G. (1998). Pedagogie. Note de curs. Bucureşti: Editura Fundației
România de Mâine. 29
 VĂ MULŢUMESC
PENTRU IMPLICARE
ȘI PARTICIPARE!
30