CARACTERISTICILE

EDUCAȚIEI

Student: Spătaru George-Florentin

1
 Caracteristicile educației

Interactiunea dintre educatie - afectivitate si motivatie rezulta si din particularitatile educatiei

si a activitatii educationale. Printre asemenea caracteristici si particularitati, mai relevante ar fi
urmatoarele: complexitatea, procesualitatea, dinamismul, intensivitatea, pragmatismul,
transrationalitatea si caracterul contradictoriu al educatiei. Le vom analiza succint pe fiecare
dintre acestea, evidentiind, pe cat posibil, raportul dintre aceste elemente surprinse in triada pe
care o analizam.

Printre caracteristici mentionam:

a) Caracterul specific uman, intentional si constient al educatiei. in baza definitiei educatiei ca
fenomen pedagogic reiese ca educatia este atat un proces de transmitere, cat si un proces de
invatare, in interactiune. La prima vedere am putea spune ca educatia este un act general de
„invatare" al intregii lumi vii, care se obiectiveaza in modificari adaptive ce asigura
continuitatea si evolutia tuturor vietuitoarelor.
Educatia privita insa pe baze stiintifice este un proces specific uman, iar educatia umana in
care are loc invatarea este calitativ deosebita de evolutia animalelor si a altor vietuitoare, prin
ansamblul de modificari profunde, selective si stabile ale comportamentului, finalizate cu noi
achizitii cognitive (de cunoastere) si cu perfectionarea modalitatilor de raspuns la solicitarile
mediului.
Educatia umana prin actul de invatare nu este un proces biologic instinctual, un act de imitare
mecanica a experientei generatiilor anterioare, astfel ca nu se poate identifica educatia omului
cu cresterea si evolutia animalelor si a altor vietuitoare. Cresterea si dezvoltarea animalelor si
a altor vietuitoare sunt procese biologice, instinctuale, de imitare (de „educatie" si „invatare")
mecanica a experientei inaintasilor si de adaplare tot mecanica la mediu, acte ce sunt
denumite dresaj si domesticire. in aceasta viziune stiintifica termenii de „educatie" si
„invatare" la animale si alte vietuitoare trebuie pusi in mod obligatoriu in ghilimele. Termenii
de „educatie" si „invatare" trebuie folositi in ghilimele chiar si la cresterea, evolutia si
manifestarea acelor animale ce manifesta actiuni „perfectionate" - asa cum sunt albinele,
furnicile, cainii, caii, delfinii, elefantii, maimutele etc. Aceasta deoarece cercetarile de pana
acum n-au dovedit ca „limbajele" de comunicare la animale ar fi acte de comunicare rationale,
inteligibile, de constiinta, deci constiente in sensul deplin al cuvantului.
Educatia si invatarea sunt procese specific umane, ce apartin numai omului. Ele sunt procese
constiente (inteligibile, rationale, logice), intentionate (cu un anumit scop, tel, obiective, cu o
anumita finalitate), active si interactive, care produc numeroase achizitii (acumulari) in
planurile informativ si formativ, ceea ce constituie factorii esentiali ai dezvoltarii
personalitatii. „Plantele - sustine marele pedagog francez Jean Jacques Rousseau - se dezvolta
prin cultivare, in timp ce omul se formeaza prin educatie". Evidentiind caracterul specific
uman, constient si intentional al educatiei si al invatarii pentru modelarea personalitatii,
conceptia stiintifica pedagogica nu respinge rolul factorului biologic, ci ia in considerare

2
influenta potentialului ereditar, indeosebi a predispozitiilor anatomofiziologice ale
analizatorilor si ale activitatii nervoase superioare (ale creierului) in dezvoltarea personalitatii,
acordand educatiei un rol precumpanitor.

b) Caracterul social-istoric al educatiei. Caracterul social izvoraste din aceea ca educatia se

realizeaza in stransa legatura cu relatiile interumane, cu relatiile sociale, cu mediul social in
general, acestea avand influente asupra orientarilor, continutului si modului de desfasurare ale
educatiei, atat sub aspectul ei informai cat si formal; caracterul istoric este determinat de
faptul ca educatia se dezvolta odata cu istoria societatii, fiind influentata de conditiile si
realizarile concrete ale fiecarei etape istorice. Educatia s-a perfectionat, in concordanta cu
progresul istorico-social general.
Influentata de conditiile istorico-sociale, educatia, ca fenomen pedagogic, si-a conturat
propriile acumulari prin conceptii, continuturi si strategii specifice, care la randul lor au
influentat si influenteaza, in anumite limite, dezvoltarea istorico-sociala. manifestandu-se
astfel independenta relativa a educatiei, ca si interactiunea ei cu dezvoltarea istorico-sociala.
Viitorul depinde in mod obiectiv si de educatie. Educatia formeaza oamenii instruiti,
specialistii care au, fara nici o indoiala, un cuvant important de spus in proiectarea si
rezolvarea dimensiunilor perfectionate ale vietii sociale in toate domeniile ei.

c) Educatia este in interactiune cu procesele psihice. Aceasta trebuie sa tina seama de

caracteristicile proceselor psihice care se dezvolta in cadrul actului educational, dupa cum
dezvoltarea si manifestarea proceselor psihice depind de conditiile actului educational, intre
aceste doua tipuri de procese -educationale si psihice - manifestandu-se in mod constant
interactiune si influentare reciproca. Psihologia educatiei este chemata sa raspunda acestei
caracteristici.

d) Educatia si pedagogia au un caracter national si universal. in acest spirit, educatia si

pedagogia, pe de o parte, studiaza si dezvolta traditiile si realizarile natiunii romane, ale
poporului roman in domeniile educatiei, invatamantului si stiintei educatiei, deci ale
pedagogiei, de-a lungul secolelor, urmarind sa evidentieze personalitatea romaneasca a
acestor domenii. Pe de alta parte, educatia si pedagogia romaneasca studiaza si adapteaza in
mod creator realizarile valoroase ale educatiei si pedagogiei natiunilor, ale popoarelor lumii
si, in acelasi timp, ofera altor popoare realizarile educatiei si pedagogiei romanesti, dovedind
prin aceasta caracterul lor universal.
Educatia si pedagogia trebuie sa aiba in vedere ca abordarea problemelor lor sa tina seama de
fenomenele obiective ale integrarii europene si mondializarii. tratandu-le cu competenta,
rationalitate si specificitate.

e) Educatia are un caracter necesar, obiectiv si permanent. Aceasta inseamna, pe de o parte, ca

educatia este o componenta necesara, obiectiva si permanenta a dezvoltarii societatii. Astfel,
nu se poate gandi societate si dezvoltare sociala fara educatie. Prin transmiterea tezaurului
cultural stiintific si a experientei generatiilor anterioare, educatia contribuie la pregatirea
noilor specialisti, oferind continuitate profesionala. De altfel, educatia este, prin natura ei, un
fenomen directionat in mare masura spre viitor, asigurand pregatirea omului nu numai pentru

3
executie, ci si pentru creatie si schimbare. Pe de alta parte, apare necesitatea educatiei
permanente, a perfectionarii pregatirii pe parcursul intregii vieti, deci si dupa absolvirea scolii
si a facultatii.

Caracterul complex al educației

Asumandu-si responsabilitati informativ-formative, prin continuturi de invatat,
strategii educationale si structuri institutionale adecvate unor finalitati prescriptibile si/sau
inedite-virtuale, educatia este o actiune si un fenomen extrem de complex. Complexitatea
rezulta din insasi finalitatile instituite, finalitati concretizate in capacitati si competente,
profesii, rol-statusuri cu raspunderile si responsabilitatile aferente acestora.

Caracterul complex al educatiei rezida si presupune, totodata, directionarea clara a

eforturilor educationale institutionalizate, stabilirea modalitatilor de cooperare intre agenti si
factorii educationali, tehnologiile si strategiile adecvate realitatilor si cerintelor mediului
scolar. In acelasi timp, complexitatea procesului instructiv-educativ deriva si
din continuturile de invatat in continua schimbare si adecvare, a dinamicii sociale in general.
Astazi invatamantul trebuie sa devina mai flexibil si mai usor adaptabil, complexitatea si mai
ales diversitatea sa devin cerinte legice ale unei educatii eficiente prezente si de perspectiva.
Amintim in acest sens caracterul personalizat al educatiei si invatamantului, alaturi de
cel standardizat - clasic, problematica asupra careia vom reveni pe parcursul lucrarii.

Caracterul procesual al educației

Educatia este privita ca actiune pragmatica cu un profund caracter procesual. Apare ca
fiind,procesul ce exercita inrauriri diferentiate si numeroase asupra constiintei indivizilor
, in mod deosebit asupra tinerilor, ceea ce conduce in mod evident la modificari in structura
personalitatii si comportamentului. Actiunile educationale se succed logic, intr-un spatiu
generativ, determinand acumulari cantitative si transformari calitative, cantitatea si calitatea
actului educational devenind vectori si variabile esentiale ale educatiei si invatamantului. In
prezent se pune un accent tot mai mare asupra laturii calitative, atat sub raportul continuturilor
predate, cat si al strategiilor si tehnologiilor didactice. Adecvarea la noi cerinte, schimbarile in
forma si continut, ii confera educatiei aceasta particularitate de a avea un caracter procesual
complex si dinamic, exprimata insa ca un fenomen social sub raport sociologic.

Caracterul dinamic al educației

Obiectivele si problematica educatiei sunt intr-o necontenita dinamica, pe un fond al
continuitatii. Au loc perfectionari si reconsiderari ale experientei acumulate. Invatamantul nu
este ancorat numai in prezent, ci este proiectat in viitor, prin deschiderea unor noi perspective
strategice si tactice. Educatia este strict corelata din acest punct de vedere cu schimbarea,

4
aceasta din urma putand fi considerata drept un vector educational. Mai mult ca in oricare alt
mediu, invatamantul si obiectivele sale sunt supuse unor schimbari de ordin organizational,
tactic si strategic, ce incumba noi forme educationale, educatia devenind dependenta de aceste
schimbari. In acest sens se discuta despre o asa numita educatie pentru schimbare. Printre
autorii straini ce fac referinta asupra acestei destinatii si raport dintre educatie si schimbare se
numara si Huberman, iar printre autorii romani ii amintim, in mod deosebit, pe D. Salade
(Ionescu, Radu, Salade, 1997), si Iacob, (1996), ambii evidentiind schimbarea ca o functie a
educatiei.

Dinamica educatiei si invatamantului se realizeaza, evident, pe un fond de continuitate

si transfer. Continuitatea, ridica insa probleme privind realizarea unor legaturi si treceri firesti
intre diferitele momente ale pregatirii, preluarea succesiva a experientei dobandite din etapele
anterioare, valorificarea acumularilor si pastrarea timp indelungat a deprinderilor si
obligatiilor, a capacitatilor si competentelor, in vederea reactualizarii rapide, oportune si
eficiente a cunostintelor predate si asimilate prin intermediul educatiei si procesului de
invatamant. Se impune din acest punct de vedere un anume echilibru intre dimensiunea -
perspectiva sincronica si diacronica, statica si dinamica in vederea anihilarii unor posibile
decalaje intre cerere si oferta pe piata muncii si chiar intre scopuri si finalitati.

Caracterul intensiv al educației

O alta nota de specificitate si particularitate a educatiei si invatamantului este aceea de
a fi proces intensiv. Intr-un timp relativ scurt, educatia trebuie sa rezolve-solutioneze
obiective pedagogice si didactice majore, precum si altele, diferentiate de la o disciplina la
alta. In esenta acestea s-ar concretiza in asimilarea informatiilor teoretice si practice; in
insusirea comportamentului profesional; consolidarea atitudinilor, motivatiilor, convingerilor
si sentimentelor intelectuale, epistemice, morale si patriotice.

Asemenea finalitati educationale impun obiective clare, precis formulate, fara

ambiguitati si discontinuitati, pe fondul unui pragmatism imediat si de perspectiva. De aceea,
cerinta educarii intensive devine realizabila numai in conditiile folosirii unor tehnologii si
strategii didactice moderne si a unui invatamant pragmatic-aplicativ descatusat de canoanele
didacticilor invechite. Din aceasta perspectiva, se impune concentrarea eforturilor spre ceea ce
este esential si util, spre ceea ce conduce la armonie si echilibru, in consonanta directa cu
schimbarea si dinamica sociala in general, a educatiei si invatamantului in mod particular,
aceste aspecte, nu dintr-o perspectiva discriminatorie ci pe fondul unei selectii mai riguroase a
continuturilor, adaptate si convergente scopurilor si obiectivelor educationale.

Caracterul pragmatic al educației

Reforma invatamantului si educatiei impune acestora noi deschideri si valente
praxiologice, capatand tot mai mult un caracter pragmatic. In acest context, educatia are la
baza un sistem de scopuri-obiective ierarhizate in raport cu importanta si valoarea actiunilor
educative si a idealului educational. fiecarui scop-obiectiv ii corespund modalitati concrete de
actiune, forte specifice si mijloace materiale adecvate particularitatilor si cerintelor
invatamantului modern. pragmatismul educational devine astfel o cerinta legica in cadrul
invatamantului, fiind aliniat sistemelor educationale din tarile dezvoltate si moderne sub
raport educational.

5
 Prin aceasta orientare se cere ca invatamantul sa devina eficient intr-un timp record si
nu intr-un orizont temporal indepartat, iar costurile sociale sa fie amortizate intr-o perspectiva
imediata, invatamantul devenind, in acest mod, parte contribuabila la veniturile si bogatia
societatii prezente si evident a celei viitoare.

Caracterul transrațional al educației

Asa cum am mentionat deja, prin structura si functiile sale, obiectivele si continutul
sau, educatia desemneaza un sistem coerent de actiuni, strategii si tehnologii didactice ce
vizeaza transferul informational din partea subiectului educatiei catre obiectul acesteia, in
scop informativ si formativ, avand drept finalitate constitutiva, structurarea unor elemente
intelectuale si nonintelectuale specifice oricaror personalitati-individualitati.
Educatia actioneaza in mod complementar asupra tuturor proceselor psihice si in mod
deosebit asupra celor nonintelectuale-reglatorii adica asupra motivatiei, afectivitatii si vointei.
Prin aceasta functie formativa si prin obiectivele programate, acelea de a forma si modela
anumite insusiri si trasaturi psihomorale, in primul rand de ordin psihoafectiv si motivational-
volitiv, consideram ca educatia are si un pronuntat caracter transrational, primordiale fiind
insa finalitatile de ordin cognitiv-rational, stabilindu-se stranse raporturi de interdependenta si
complementaritate functionala cu cele de ordin nonintelectual.
Caracterul contradictoriu al educației
Procesul educarii are si poate sa aiba si un caracter contradictoriu. Lipsa spiritului si
atitudinii critice fata de acumularile anterioare, tendinta de generalizare a unor principii,
strategii si tehnologii didactice fac uneori inoperante unele obiective didactice si operationale
prezente si de perspectiva.
Dinamica si ritmul intensiv al educatiei presupun mutatii radicale in plan atitudinal,
conceptual si strategic. Reforma realizata in invatamantul romanesc vizeaza tocmai
inlaturarea acestor atitudini conservatoare, a conservatorismului didactic, a vechilor
continuturi si tehnologii didactice care au generat si mai genereaza inca profunde perturbatii si
disfunctionalitati in planul instruirii si educatiei. Mai exista inca suprapuneri si paralelisme
intre continuturile de invatat si, ceea ce este mai grav, este faptul ca invatamantul capata inca
un caracter preponderent informativ, expozitiv si static. Evaluarile se realizeaza mai mult prin
modalitati preponderent reproductive, metodele activ-participative sunt inca slab utilizate si
valorificate de cele mai multe cadre didactice. Predomina inca dogmatismul didactic si nu
spiritul inventiv-inventica didactica. De asemenea, nu este suficient de corelata logistica
didactica cu obiectivele si continuturile de invatat, aceasta mai ales in invatamantul tehnic,
care presupune mai multa modernizare in plan logistic.
Contradictii mai pot sa apara si intre principiile si metodele educative, pe de o parte, si
particularitatile elevilor/studentilor, pe de alta parte. Evaluarea in functie de aceste
particularitati este aproape inexistenta, perceptia avand mai mult determinari globaliste decat
individuale si comparabile. Individul este asimilat de colectivitate si perceput totodata prin
prisma acesteia. Evaluarea si aprecierea individului au mai mult un caracter deductiv decat
inductiv. Aceasta tendinta ingreuneaza desprinderea “varfurilor”, liderii informali au mai
putine sanse decat in celelalte medii si grupuri umane.
Din acest punct de vedere se impun mutatii radicale in planul perceptiei si atitudinii
fata de elev/student din partea celor mai multe cadre didactice.
In noua etapa si pe fondul reinnoirilor pe care le produce reforma invatamantului
trebuie educati in primul rand educatorii-subiectii actiunii educationale si apoi cei educati -

6
elevii/studentii. Caci, asa cum se exprima Constantin Noica: “O scoala in care profesorul nu
invata si el e o absurditate”, nestiindu-se, cum s-ar exprima Leon Bloy, „cine da si cine
primeste”. Din pacate sentimentul “suficientei insuficientei” si al superficialitatii este frecvent
regasit in mediul scolar la multe cadre didactice, elevi si studenti distorsionand in cea mai
mare parte obiectivele si functiile educatiei si ale invatamantului.