Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Funcția educativă a noilor cadre tehnice este dublă: pe de o parte, acestea facilitează și
propensează educația, dacă sunt atent integrate în practicile educative; pe de altă parte, ele
predispun și obligă la noi configurații ale competențelor ce se urmăresc a fi formate de către
instituțiile educative, conducând la reformări continui de ordin finalist, curricular și strategic.
În același timp, integrarea în educație a noilor cadre tehnice conduce la o recalibrare sau
adecvare a metodologiilor didactice tradiționale, prin re-contextualizări, modernizări, inovații
și la nivel strategic. Aspectul obiectual (noul mijloc de învățământ) va afecta dimensiunea
strategică în mod iminent. Suportul material nu își rezervă doar un statut neutral, ci
interacționează iminent și evident cu aspectul strategic. Tehnologia „forțează” metodologia
didactică la noi reașezări. Ca într-un sistem de vase comunicante, ce se câștigă pe o parte va
reverbera pozitiv și în cealaltă parte. Nu e vorba de a pune în contradicție vechiul și noul, de a
minimaliza sau exclude una dintre variante, ci de a le potența pe ambele, prin necesare
corelări, adecvări sau aduceri la zi. Noul nu exclude vechiul, ci îl invocă, îl convoacă, îl
provoacă – dar altfel. Așa încât, secvențe de predare bazate pe expunere sau conversație
didactică, de pildă, pot coabita fericit cu activarea unor dimensiuni cognitive sau creative
datorate instruirii bazate pe ordinator.
Relația dintre tehnologie și educație devine din ce în ce mai dinamică. Pe de o parte, asistăm
la o permanentă evoluție a suporturilor tehnice, la o înnoire de la o zi la alta, ceea ce obligă,
din partea utilizatorilor la formarea de noi abilități, conduite, atitudini. Pe de altă parte, și
gradul de absorbție sau de permisivitate a tehnicului în raport cu exigențele perimetrului
educațional evoluează într-un ritm alert. Astfel încât, relația dintre cele două „dinamici”
devine mult mai complexă. De multe ori se întâmplă ca unele inovații tehnice să intre ca atare
în spațiul școlar, într-un mod „natural”, ingenuu (calculatorul, tableta, telefonul), alteori
acestea sunt modelate încă de la bun început pentru o uzanță explicit didactică (vezi tabla
interactivă, platformele educative virtuale etc.).
Lumea exterioară se tehnicizează și se artificializează într-un ritm foarte rapid, iar școala,
într-o anumită măsură, trebuie să țină pasul cu această dinamică. Până la un punct, ea este
nevoită să le absoarbă și să le folosească în profitul propriu. În același timp, ea trebuie să
conserve și zone de naturalitate, să ocazioneze elevilor cunoașterea directă prin observarea
lumii reale, să creeze situație de acțiune și inter-relaționare normale (prin exersarea
manevrabilității, prin operarea directă cu obiectelor, prin stimularea unor deprinderi
psihomotorii etc.). Ne întrebăm dacă nu cumva, la un moment dat, avându-se în vedere aceste
evoluții, școala va fi nevoită să prezerve sau să creeze în mod intenționat „oaze” de
normalitate, de situații „reale”, ca reacție „de apărare” în raport cu existența socio-
tehnologică din ce în ce mai artificializată. Într-o lume din ce în ce mai informatizată educația
pentru și prin performarea sau cunoașterea vieții reale poate dobândi noi semnificații!...