Constituirea pedagogiei ca stiinta

Repere etimologice :
Termenul de pedagogie isi are originea in cuvintele grecesti ,, pays,, ce au
semnificatia de copil si agoce care semnifica indrumare, conducere – stiinta
conducerii copilului.
❖ Obiectul de studiu al pedagogiei este educatia .Pedagogia si eduactia au evoluat
oarecum independent la inceput .
❖ Pedagogia-stiinta socio-umana specializata in studiul educatiei .Pedagogia este
stiinta care are ca obiect de studiu specific educatia explicata si interpretata printr-o
emtodologie specifica ordonata si reglementaat printr-o normativitate specifica. 
Pedagogia este considerat stiinta de baza a educatiei care eleboreaza teorii, modele,
si principii necesare pentru armonizarea situatiei pedagogice.
Ce studiaza pedagogia?
Pedagogia studiaza dimensiunea generala si profunda  educatiei , analizand o la un
nivel de maxima abstractizare si generalizare cu ajutorul urmatoarelor concepte
fundamentale :
1. Functia de baza a educatiei ( cea care defineste consecinta cea mai generala a
educatiei) – formarea ( dezvoltarea personalitatii umane cu scopul de a se integra in
societate) .
2. Structura de baza a educatiei defineste corelatia dintre educatori si educat ,
necesara in orice  context pentru realizarea functiei centrale a educatie. 
3. Finalitatile educatiei definesc orientarile valorice ale activitatii de educatie
angajate la nivel de sistem ( aceste finalitati poarta nume de nivel Ideal educativ /
scopuri educative ) si de proces ( poarta numele de competentente comportamentale ).
4. Continuturile generale ale educatiei . Acestea definesc valorile genrale precum
binele, frumosul , adevarul , sanatatea, reflectate pedagogic la nivel de educatie
morala , intelectuala, eduactie estetica , educatie tehnologica, educatie psiho –fizica.
5. Formele generale ale educatiei .Acestea definesc modalitatile de
realizare/organizare ale educatiei astfel vorbim despre eduactie organizata ( formala si
nonformala) si o forma neorganizata ( spontana / informala ).
6. Contextul general al educatiei defineste cadrul institutional de realizare a
educatiei. 
 
Metodologia de cercetare specifica domeniului pedagogiei implica in sens larg
modalitatile de aplicarea teoriei la rezolvarea marilor probleme ale activitatii de
educatie si ale priincipalului subsistem al acestuia : instruirea.
Deci , metodologia specifica domeniului pedagogiei implica ansamblul de strategii ,
metode, mijloace , instrumente cde cercetare a realitatii pedagogice. 
 Normativitatea specifica domeniului pedagogiei implica ansamblul conexiunilor cu
caracter obiectiv general esential care ordoneaza si reglementeaza activitatea eduactiei
. Este exprimata prin axiome, legi, principii, norme care vizeaza  proiectarea ,
realizarea si dezvoltarea e ducatiei.
 
Evolutia psihologiei . Tranzitia spre stiintele educatiei
[Link] prestiintifica / empirica – este o perioada care se caracterizeaza
printe existenta unor idei nesistematice si nestructurate despre copil si despre educatia
acestuia. Aceste idei erau o obiectivare a unei conceptii pedagogice implicite. Ele
constituiau intelepciunea eduactionala si memoria colectiva a comunitatii respective .
Treptat aceste elemente de gandire pedagogica populara s au constituit ca un folclor
pedagogic si au fost transmise pe cale orala din generatie in generatie. 
Discursul pedagogic era unul metaforic incarcat cua fectiviatte, fiind expresia
experientei , dar era mai putin unul [Link] afirmat  de cele mai multe ori ,
un optimism pedagogic .
 
[Link] filozofica – in aceasta etapa ideile despre copil si educatie erau
afirmate  de [Link] parte din conceptia lor filozofica . Nu putem vorbi despre
pedagogie ca despre un domeniu autonom. Totusi din aceasta perioada au ramas o
serie de idei carea u trecut peste timp si au influentat in mod semnificativ  evolutia si
modificarea pedagogie. Astfel, putem mentiona ideile afirmate in antichitate de
filozofii Socrate ,Aristotel si Platon.
Esenta acestor idei.
♣ Pentru Socrate principala sa preocupare in plan eduactional era educatia morala si
modalitatile de realizare ale acesteia. 
 
Scopul educatiei il constituia formarea  omului viitros , prin cunoasterea binelui.
Cea mai importanta modalitate de dobandire a virtutii era cunoasterea de sine. 
Citat : ,,A te cunoaste pe tine insutie este inceputul intelepciunii si cea mai mare
placere , in fata acreia toate celelalte trebuie sa stea in urma .’’
Socrate considera ca bineele este innascut  spiritului nostru si de aceea  a fost
preocupat  sa gaseasca o metoda prin care acesta trebuie sa fie scos la suprafat. 
A descoperit metodadialogului-era cea mai imporatnta modalitate pe care a folosit
o Socrate , iar metoda de baza era Metoda euristica  care la randul sau avea 2
componente:
≈ Ironia – punerea intrebarii
≈ Maieutica – relevarea adevarului.
Metoda euristica folosita de Socrate in dialogurile cu discipolii sai a devenit peste
timp  una dintre cele mai importante metode ale didacticii contemporane- conversatia
euristica.
  
♣ Platon in lucrarea sa ,, Republica ‚’ descrie un stat ideal in care educatia avea un loc
aparte .Scopul educatiei era sa dea corpului  si sufletului perfectiunea de care  acestea
sunt capabile prin [Link]  acestui corp se face prin focalizarea eduacteii ,
prin ideile de bine si de frumos. 
Platon a imaginat un intreg sistem educational in cunoscuta scoala Akademia.
Daca este sa ne referim la Aristotel –esenta ideilor pedagogice le-a afirmat se afla
in teoria despre suflet, el considerand ca exista 3 feluri de suflet: 
➢ vegetativ(hranire-reproducere),
➢ animal(senzatie-dorinte),
➢ rational(gandirea- care este de provenienta divina).
✓ Sufletului vegetativ-> Educatie fizica
✓ Sufletului animal-> Educatie morala
✓ Sufletului rational-> Educatie intelelctuala
♣ Aristotel considera ca scopul educatiei il constituie dobandirea virtutiei, aceasta se
formeaza prin subordonarea sufletului vegetal si animal celui rational. A imaginat in
acest scop un  progres educational gandit in raport cu varsta copiilor.
Evul mediu a fost o perioada fertila pentru afirmarea unor idei despre educatie in
cadrul impus de filozofia teologica. Fillozofia teologica sustinea ideea separarii
corpului care era considerat muritor, de suflet,fiind considerat nemuritor, de origine
divina. Astfel s-au conturat doua orientari:
1) Religioasa
2) Luica
Educatia religioasa se adresa celor care se pregateau de viata monarhala si consta
intr-un program numit Cele 7 Arte Monarhale, se numea trivium si
quadivium( cele 3/ 4 cai).
Trivium era alcatuit din urmatoarele 3 domenii: 
• Quantica
• Retorica
• Dialectica
Quadivium  era alcatuit din cele 4 domenii:
• Aritmetica
• Astronomie
• Geomoetrie
• Muzica
Studiul teologiei constituia enolarul acestui program educational. Virtutea suprema
a acestui tip de educatie era cultivarea umilitei iar afirmarea individualitatii si
preocuparea pentru propiul corp constituiau un pacat.
 
 Educatia laica se adresa nobililor laici avand ca scop formarea tanarului cavaler
preocupat mai mult de corp decat de minte. Continutul educatiei cavaleresti era
constituit din urmatoarele:
≈ 
≈ Calaria
≈ Inotul
≈ Aruncarea lanciei
≈ Scrima
≈ Vanatoarea
≈ Jocul de dame
≈ Compunerea si recitarea versurilor
 
 
Perioada renasterii
Renasterea timpurie  este perioada care se carcterizeaza prin reintoarcerea catre
omul real si integral
Prin afirmarea valorilor umaniste dupa o perioada in care  acestea au fost dominate
de filozofia [Link] , precum  , Quan Louis Vives ,  Francois Rablee , T .
Campanela , Michel de Montaigne, Thomas Morus au contribuit  prin ideile lor
despre educatie , la constituirea premiselor teoretice , pentru afirmarea ulterioara
aunor sisiteme de gandire pedagogica. 
Din aceasta perioada , bogata in idei care  afirmau rolul educatiei  in formarea
integrala a individului , dar si un optimism pedagogic , concretizat in obtinerea  puterii
formative a educatiei  retinem in mod special  disputa dintre  rolul informativ si cel
formativ al educatiei. La originea acestei dispute se afla Francois Rablee ,  si
Montaigne . In lucrarea Gargantoa si Pentagruel , Rablee sustine , ca rolul educatiei
il constituie formarea eruditului  , a enciclopedului . in acord cu aspiratia spre
cunoastere , afirmata de renastere.
In dezacord cu acest punct de vedere  Montaigne sustine  ca scopul educatiei , il
constituie formarea unui om  cu judecata sanatoasa  si corp sanatos .Este mai
importanta judecata decat  acumularea unui volum mare de cunostinte . De altfel el
este cel care a lansat , formula potrivit careia  este mai important un  ,, Cap binefacut
” decat unul  ,, bineumplut’’ . Aceasta diputa  a traversat secolele , negasindu si  o
rezolvare deplina in practica scolara.
In concluzie , putem afirma ca in etapa filozofica s au acumulat numeroase idei  care
au contribuit  la aafirmarea ulerioara  a pedagogiei  ca domeniu stiintific autonom.
 
Marile sisiteme de gandire pedagogica
Este una dintre perioadele  cele mai semnificative in evolutia pedagogiei . Acum are
loc  debutul afirmarii pedagogiei  ca domeniu autonom . Sistemele de gandire
 pedagogica  se caracterizeaza  prin efortul de a aduna  intr un tot unitar ideile despre
educatie a acumulate pana atunci si prin incercarea de a le conferi acestora  o
argumenatre teoretica .
Principalele carcteristici  si contributii  la dezvoltarea pedagogiei 
➢ Contributia lor  la constituirea  si delimitarea pedagogiei  ca domeniu de
cunoastere  de sinestatator si cu o anumita autonomie fata de
filozofie .Independenta fata de filozofie s a realizat treptat , lent , influenta acesteia
ramanand semnificativa la unii dintre reprezentantii acestor sisteme  (Comenius , Jack
, Jack Rousseau).
➢ Efortul  de abordare globala  si completa , dar de cele mai multe ori
nediferentiata a problematicii educationale.
➢ Efortul de pozitivare  si de rationalitate stiintifica .Pentru a oferi  ideilor
pedagogice afirmate  credibilitate stiintifica .
Unul dintre pedagogii care a mers cel mai departe in aceasta directie a
fost Herbart .Acesta  a rationalizat  sistemul de organizare  aa activitatii didactice  pe
clase si lectii propus de Comenius.
Etapa 1. Sistemele de gandire pedagogica au avut o contributie importanta  la
delimitarea educatiei , ca obiect de analiza pentru pedagogie  si la instituirea unui tip
de explicatie  mai apropiat de exigentele stiintei  dar destul de departe de acestea.
In privinta metodelor , ideile afirmate  nu erau rezultatul  unor investigatii stiintifice,
ci aveau un carcter speculativ. Una dintre limitele  importante  ale acestor sisteme de
gandire o constituie  caracterul lor relativ inchis , incapacitatea  de a dialoga cu alte
sisteme , ambitia si orgoliul unicitatii. Datorita acestui fapt , sisteme de gandire au
intart intr o relativa stagnare , nefinnd capabile  de autodezvoltare si de
[Link] cei care au avut o contributie teoretica importanta in aceasta
perioada  , ii putem mentiona pe Cumenius , JJ Rousseau,Pestalozzi, Herbart.
Etapa [Link] spre Stiintele spre educatiei. Aceasta tranzitie este marcata de
2 momente importante :
→ Legitimarea academica a pedagogiei.
→ Legitimarea stiintifica a acesteia 
Legitimarea academica s a produs prin ceea ce putem numi universitarizarea si
institutionalizarea pedagogiei, fapt care s a produs odata cu infiintarea , primelor
catedre de pedagogie in universitati in cadrul Faculatilor de Litere si Filozofie. Astfel,
pedagogia capata cunoastere universitara si devine domeniul disciplinar autonom.
Universitarea pedagogiei era determinata  de nevoia de a contribui  la formarea
cadrelor didactice  si nu din considerente  stiintifice. Pedagogia avea inca un caracter
[Link] considerata un domeniu al moralei care pune in aplicare o serie de
norme care sa ajute cadrele didactice in activitatea educationala .
Contributia cea mai semnificativa a acetsui moment  a constituit o de    unui camp
disciplinar al [Link] aceasta perioada se carcterizeaza prin lipsa unitatii
conceptuale si metodologice , absenta  unei paradigme unificatoare . De asemenea se
caracterizeaza prin dependenta de filozofie si morala.
 
Legitimarea stiintifica s a caracterizat printr un efort amplu , de stintifizare prin
apelul la metode de cercetare specifice stiintelor naturii , in deosebi la metoda
experimentului. Este momentul pedagogiei experimentale. Care era  un fel de
psihologie experimentala  aplicata la educatie .
Pedagogia experimentala  a fost un moment important  in demersul de constituire
stiintifica a pedagogiei. Totusi ea s a oprit doar la studierea acelor fapte  care cadeau
sub incidenta metodei experimentale. Lanasand in afara cercetarii faptele educationale
care vizau formarea comportamentelor  si atitudinilor morale  sau studiul finalitatilor
educatiei. Generata de nevoi diferite , legitimarea academica  a contribuit substantial
la legitimarea si recunoasterea stiintifica ulterioara a pedagogiei in campul stiintelor
socio umane.
Unul dintre rezultatele cele mai importante ale celor 2 momente  l a constituit
distinctia mai clara intre campul disciplinar al pedagogiei si educatie  ca obiect de
cercetare. Practic putem vorbi din aceasta perioada  de profesionalizarea pedagogiei
ca domeniu de cunoastere .
Tranzitia de la pedagogie la stiintele educatiei
s a produs relativ lent , utilizarea pluralului Stiintele ale Educatiei , nu indica la
inceputuri o [Link] ratiuni au stat la baza utilizarii acestei denumiri in faza
initiala.
Incercarea de delimitare de pedagogie experimentala  care nu avea , o recunoastere
universitara deplina .
Denumirea de Stiinte ale educatiei era resimtita ca o contributie la legitimarea
stiintifica a pedagogiei. Un fel de rang de noblete necesar pentru  recunoasterea si
acceptarea pedagogiei , in campul stiintelor .Astazi denumirea de Stiintele ale
Educatiei  este detrminata de ratiuni stiintifice . Este vorba despre
multidimensionalitatea realitatii educationale care implica o abordare din perspective
disciplinare diferite , dar convergente .
In al doilea rand evolutiile din campul stiintelor spre interdisciplinaritate si integrare
constituie un alt argument solid pentru structurarea unui nou corpus de cunostinte pe
care sa l denumim stiinte ale educatiei.
Deci , prin Stiinte ale educatiei desemnam ansamblul disciplinelor stiintifice care
studiaza  partial sau integral , faptele si actiunile educationale, conditiile lor de
manifestare si de functionare. 
 
Clasificarea stiintelor educatiei
Stiintele educatiei reprezinta rezultatul a doua directii de dezvoltare  a pedagogiei si
anume:
❖ Diversificarea interna
❖ Diversificarea externa
In interiorul pedagogiei  s au constituit progresiv diferite domenii de sinestatoare .
♦ Teoria instruirii
♦ Teoria Curriculumului
♦ Teoria evaluarii
♦ Pedagogia prescola
♦ Psihopedagogia speciala 
Pe de alta parte , pedagogia si a diversificat registrul  relatiilor cu alte domenii
stiintifice ., constituindu se domenii pluri  si interdisciplinare :
o sociologia educatiei, 
o filozofia educatiei,
o politici educatioanle .
Toate acestea constituie componente ale dezvolatrii pedagogiei si stiintelor eduactiei
astazi.
 
Sa incercam acum o posibila taxonomie  ( stiinta clasificarii) a stiintelor
educatiei: 
• Dupa modul de raportare la obiectul de studiu , specific pedagogiei , mai exact
dupa Educatie avem:
Stiinte pedagogice fundamentale care studiaza domeniile de maxima generalitate ale
Teoria generala a educatiei care defineste si analizeaza  conceptele de baza  ale
pedagogiei :Educatia, functiile si structura de baza a educatiei, finalitatile,
continuturile, formele)
Teoria si metodologia instuirii/ didactica generala  care defineste si analizeaza
conceptele pedagoogice de baza  aplicabile la nivelul instruirii si anume: (Proces de
invatamant,  obiective , continut , metodologie , forme de organizare , predare
invatare , proiectare a activitatilor  )                 .
Teologia si   Curriculumului care defineste si analizeaza paradigma de proiectare
realizare si dezvoltare a educatiei  la nivelul sitemului si procesului de invatamant  .
Cercetarea pedagogica cea care defineste si analizeaza  coordonatele fundamentale
si aplicative ,ale unui tip special de cercetare stiintifica, avand ca functie
reglarea, respectiv autoreglarea   permanenta  a activiattilor educative.
 
Stiinte pedagogice aplicative – cele care studiaza domenii aplicative ale
educatiei :
→ Stiinte pedagogice aplicative pe anumite domenii de activitate ( pedagogia familiei ,
muncii, pedagogia artei , sportului , medicala , militara ).
→ Stiinte pedagogice aplicative pe perioade de varsta ( pedagogie prescolara , scoalara, ,
universitara, profesionala , a adultilor.).
→ Stiinte pedagogice aplicative pe discipline de invataamnt ( didactica limbii romane ,
didactia Geografiei).
→ Stiintele pedagogice aplicative in situatii speciale cum ar fi: Pedagogia orientarii                  
profesionale si scolare , pedagogia deficientelor de diferite tipuri , 
 
• Dupa metodologia specifica de cercetare avem discipline precum: Istoria
pedagogiei, pedagogia comparata , pedagogia experimentala . De asemenea mai
putem avea  discipline care se afla , la intersectia cu alte stiinte : (logica educatiei,
estetica educatiei , managementul scolar ,planificarea educatiei , managementul clasei
de elevi )

[Link] OBIECT DE STUDIU AL PEDAGOGIEI

[Link]ȚIA CONCEPTULUI DE EDUCATIE (vezi tema din seminar)

[Link] EDUCAȚIEI:

-Definirea conceptului de educație permite identificarea unor caracteristici generale

ale acestuia astfel educația este o acțiune specific umană .La cei doi poli ai acțiunii
educaționale se afla ființe umane. Subiectul sau agentul acțiunii urmărind formarea
unei personalități umane in concordanța atât cu cerințele obiective ale societății cât și
cu cele ale individului. Ea se desfășoară in mod conștient conform unui scop stabilit in
prealabil având un sens intențional și o finalitate bine conturata.
-Prezenta scopului presupune implicit un caracter organizat și sistematic al acțiunii
educaționale diferențiindu-se de influențele spontane ale mediului. Organizarea
presupune crearea unui cadru adecvat care sa permită desfășurarea sa in condiții
optime. Forma superioară a organizării educației este cea instituționala.
-Caracterul social al educației desemnează faptul ca educația se desfășoară doar in
societate. Intre societate și educatie exista o strânsă interdependență. Societatea in
ansamblu exercitând chiar o influența educativa. Totusi educația nu este o simpla
prelungire a unor fenomene socială, ea este o activitate ce are o logica și o structura
proprie, diferențiindu-se calitativ de alte fenomene sociale.
-Educația este un fenomen social înseamnă in mod implicit ca are și un caracter
istoric, a apărut o data cu societatea și evoluează și se schimba de la o etapa la alta in
funcție de transformările structurale care se produc in cadrul .schimbările survenite,
apărute in viața interioară a omului se restrâng și asupra grupului din care el face parte.
Sensul, amploarea și profunzimea acestor schimbări poarta pecetea momentului istoric
in care se produc.
-Logica interna a educației se opune imitarii mecanice a unor modele universale de
educatie. Sistemele de învățământ și de educatie trebuie sa fie expresia cerințelor
sociale din fiecare țara. Caracterul național al educației este determinat de modelul de
cultura propriu fiecărei națiuni in parte pe fondul unor note universale comune, pe
fondul unor legi comune dezvoltării educației. Educația nu poate sa facă abstracție de
ceea ce s-a realizat in alte țări. Cunoașterea și valorificarea unor asemenea realizări
este posibila doar prin adaptarea acestora la particularitățile naționale și sociale din
fiecare țara. Experiența universala trebuie îmbinata cu cea naționala. Am putea spune
ca in dezvoltarea și perfectionarea educației trebuie sa se pornească întotdeauna de la
realitățile naționale și pe aceasta baza sa se asimileze experiența universala acumulata
in cadrul altor sisteme educaționale.
-Caracterul internațional al educației este impus in ultimele decenii din ce in ce mai
insistent ca un apel adresat tuturor statelor lumii și ca un răspuns dat sau propus de
sistemele educative problematicii lumii contemporane
-Caracterul prospectiv și permanent al educației. Educația asigura formarea
omului pe toată dimensiunea vieții lui in conformitate cu cerintele sociale
prezente și viitoare. Procesul de învățământ a devenit in epoca noastră o
acțiune pe baza unor elemente anticipative de prospectare a stării de lucruri
in care urmează sa se desfășoare activitatea celor educați. Prin finalitatea ei
educația trebuie sa anticipeze și sa prevadă dezvoltarea viitoare a societății.
Perioada actuala care se caracterizează printr-un fenomen de accelerare a
progresului in toate domeniile impune ca educația sa pregătească oameni
pentru cerintele viitoare ale societății. Sarcina educației este de a-l pregăti
pe om pentru a face fața condițiilor viitoare, pentru a putea Răspunde unor
situații imprevizibile, astfel dimensiunea educației se suprapune pe
dimensiunea întregii existente a omului. Potrivit principiului educației
permanente sau continue, educația începe o data cu nașterea ființei umane
și devine o dimensiune a existentei sale pe tot parcursul vieții.
-Pentru a deveni cu adevărat o dimensiune permanenta existentei umane,
educația trebuie sa aibă un caracter global conjugand armonios și eficient
educația formala cu cea nonformala și informala. Demersul global sau
concepția holistica in abordarea problematicii educației a devenit o
perspectiva și pentru educatori. Potrivit concepției holistice granițele,
frontierele, dintre tipurile de educații identificate nu sunt rigide. Intre ele
exista întrepătrundere și interdependență. Deci analiza conceptului de
educatie și a caracteristicilor sale generale, analiza realizată din perspectiva
specifica pedagogiei evidențiază capacitatea acestei științe de a identifica și
de a dezvolta un obiect de cercetare propriu.
[Link]țiile educației:
 Funcția generala a educației concentrează atributul activității de formare,
dezvoltare permanenta a personalității umane realizabil printr-un ansamblu
de acțiuni și operații determinate la nivelul sistemului social global și la
nivelul principalelor sale subsisteme. Totodata funcția educației susține
relația dintre cerințele de formare exprimate la nivel social și necesitățile de
dezvoltare psihologică resimțite la nivelul structurii personalității umane.
Sorin Cristea in “dictionar de pedagogie” precizează ca analiza funcțiilor
educației presupune raportarea acestei activități, adică a activității de
formare, dezvoltare a personalității la principalele domenii ale vieții sociale
înțelese ca sub-sisteme ale sistemului social global: subsistemul politic,
economic și cultural, fapt ce permite evidentierea a trei categorii de funcții
principale ale educației și anume :
-funcția politica sau civică
-funcția economică
-funcția culturală
Funcția politica: implica pregătirea omului pentru integrarea activa in viața
socială, valorificând nevoia de socializare a acestuia. Ea vizează formarea și
dezvoltarea personalității umane in cadrul procesului complex de integrare
socială a acestuia proiectat și realizat prin intermediul însușirii și al aplicării
normelor și valorilor de organizare a comunităților umane. Practic aceasta
funcție urmărește pregătirea omului pt integrarea sa activa in viața socială
ca subiect al relațiilor sociale. La nivelul dimensiunii sale pedagogice aceasta
funcție asigura medierea culturii sociale care înglobează ansamblul
reprezentărilor și al valorilor necesare personalității umane in vederea
integrarii civice depline respectând regulile și practicile sociale.
Funcția economică :implica dezvoltarea conștientă a potențialului
biopsihic al omului valorificând nevoia acestuia de integrare profesională in
diferite domenii. Ea vizează formarea și dezvoltarea personalității umane ca
potențiala forța de munca angajata in proiectarea și realizarea unei activități
utile din punct de vedere social. Deci aceasta funcție urmărește formarea
potențialului biopsihosocial al personalității pe tot parcursul vieții in vederea
integrarii sale intr-o activitate direct sau indirect productiva. Vizează cultura
muncii, adică acea capacitate de a produce eficient valori materiale și
spirituale relevante social și cultura tehnologică, adică acea capacitate de a
aplica eficient știința in diferite domenii de activitate.
 Funcția culturală: implica selectarea și transmiterea valorilor științifice,
artistice, tehnologice confirmate la scara socială. Ea vizează formarea și
dezvoltarea personalității umane prin intermediul valorilor spirituale
acumulate și validate social in timp și spațiu. Funcția culturală a educației
reflecta o triada de cerințe pedagogica și anume o cerința cognitivă bazată
pe activitatea de cunoaștere a naturii și a societății, o cerința axiologică
bazată pe activitatea de valorizare și o cerința inovatoare bazată pe
activitatea de creație proprie. Funcția culturală a educației oferă criteriul
stabil de selectare a conținuturilor pedagogice pentru activitatea de formare
și dezvoltare a activității.
Toate cele 3 funcții contribuie la formarea și dezvoltarea personalității
umane. Funcția culturală are o pondere specifica in cadrul acestei activități
deoarece asigura autonomia acesteia prin medierea pedagogica a intențiilor
și intervențiilor politice și economice exersate in mod obiectiv sau subiectiv ,
direct sau indirect de la nivelul sistemului social global.
Ioan Nicola vorbește despre:
- funcția de selectare și de transmitere a valorilor de la societate la individ se
realizează pe baza unor principii padagogice și in conformitate cu anumite
particularități psihice specifice fiecărei vârste. Evoluția societății, ritmul intens de
acumulare a valorilor conduc la o restructurare continua a principiilor care stau la
baza selectării și transmiterii valorile. Aceasta funcție asigura conținutul educației
și putem afirma faptul ca volumul Conținutului s-a modificat de la o epoca la alta,
de la un tip de educatie la altul. Reținem faptul ca nu vehiculam toată informația
in sistemul educațional, exista o selecție și ca volumul acestor informații a crescut
considerabil și s-a și modificat.
-funcția de dezvoltare conștientă a potențialului biopsihic al omului vizează
formarea personalității ca un tot unitar ca ființa biopsiho-socială prin valorificarea
tuturor resurselor interne intr-un cadru instituțional adecvat tradus printr-un
sistem educativ supus permanent perfecționării. Deci putem afirma ca educația
raspunde unor nevoi individuale și prin intermediul lor practic raspunde nevoilor
sociale.
-funcția de pregătire a omului pentru integrarea in viața socială are in vedere
formarea unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de
perspectiva ale societății. Aceasta funcție vizează formarea personalității umane
ca forța de munca angajata in toate sectoarele de activitate, astfel se poate
considera ca educația asigura reproductia lărgită a forței de munca fiind astfel un
factor de progres social.
Aceste funcții releva faptul ca acțiunea educațională vizează pe de o parte
dezvoltarea personalității umane, iar pe de alta parte releva ca aceasta dezvoltare
raspunde unor cerințe ale societății fața de individ. Funcțiile educației trebuie
privite in unitate și interdependență. Ele formează un tot unitar relevând ca
educația vizează deopotrivă dezvoltarea personalității umane și pregătirea
acesteia pentru a-și valorifica la nivel maxim resursele de care dispune pentru a
raspunde unor cerințe ale societății in care persoana trebuie sa se integreze activ
și creator. De asemenea mai putem afirma faptul ca funcțiile educației se
realizează astfel încât asigura modelarea omului atât pentru activitate social-utila
eficientă cât și pentru una in schimbare, flexibila, creativa im concordanța cu
exigențele prezente și viitoare (exigentele societății).

Structura acțiunii educaționale

Vom spune ca indiferent in condițiile in care se desfășoară, educația ca orice

fenomen social are o anumită structura, este constituita din anumite elemente
componente care se afla intr-o relație determinata.
Exista un model care ne permite cunoașterea elementelor componente și a
interdependentei dintre acestea, iar acest posibil model ar fi următorul:

-S=subiectul acțiunii educaționale/ agentul/ educatorul poate fi o persoana sau o

comunitate umană. Comunitatea în care trăim are efecte educaționale asupra
noastră. Rolul subiectului este de a declanșa sau a provoca acțiunea educațională
direct sau indirect prin totalitatea actelor sale comportamentale.
-O=obiectul acțiunii educaționale/Receptorul este cel asupra căruia se exercita
acțiunea respectiva, deci in cazul educației obiectul este tot o ființa umană,
calitate pe care am marcat-o prin S’ (s prim). Obiectul se poate prezenta in
ipostaza de obiect al acțiunii și de obiect transformat. Dacă in prima ipostaza este
așa cum se prezenta el la începutul unei secvențe educaționale, in cea de a doua
ipostaza ne apare ca rezultat al modificărilor care s-au produs înregistrare la
sfârșitul acelei secvențe educaționale. Trebuie sa reținem faptul ca in acțiunea
educațională cel asupra căruia se restrânge acțiunea educațională este intr-o
continua transformare (apare in ipostaza de obiect transformat). Ca și in cazul
obiectului, subiectul poate fi o persoana individuală sau o comunitate umană.
S’=subiectivitatea obiectului educației exprima faptul ca acesta este tot o ființa
umană. Prin subiectivitate se exprima gradul de participare a obiectului la propria
sa formare. Subliniază faptul ca elevul este practic o realitate vie, vine la școala cu
întreaga sa personalitate. In cadrul acțiunii educaționale nu acționăm doar asupra
intelectului, ci asupra personalității ca tot, iar dimensiunea subiectiva tradusă prin
trăiri afective, emoționale, interesul elevului fața de cunoaștere sunt elemente
importante.