MODUL PSIHOPEDAGOGIC NIVEL I

CARACTERUL ŞTIINŢIFIC AL EDUCAŢIEI

REFERAT - DISCIPLINA : PEDAGOGIE

COORDONATOR : PROF. UNIV. DR. TEODOR PĂTRĂUŢĂ

ARAD, 2018
 „A vorbi de pedagogie este astazi retrograd, la moda sunt stiintele educatiei” – L. Not

Conceptul de pedagogie

Pedagogia este definita adesea ca stiinta si arta a educatiei. C. Birzea pune sub semnul
intrebarii valabilitatea acestei formule , precizand ca , in spatele comoditatii ei aparente, se
ascunde un fapt o contradictie epistemologica : o disciplina nu poate fi in acelasi timp stiinta si
arta, deoarece este vorba despre doua modalitati ale cunoasterii fundamental diferite. (Birzea ,
1995, P.7 ).

Solutia oferita de autor ca o alternativa viabila la definitiile- cliseu, care genereaza

dileme, ambiguitati, confuzii, este aceea a elaborarii unor norme epistemologice specifice
pedagogiei, care sa precizeze, in acelasi timp, limitele cunoasterii stiintifice in acel domeniu.
Situandu-se pe pozitiile „ noi epistemologii’’, mai ingaduitoare cu disciplinele care, desi nu
intrunesc normele standard, pozitiviste ale stintiificului, aspira la demnitatea epistemica a
stiintei, C.Birzea crede ca timpul sa „ delimitam ceea ce este stiinta in interiorul ansamblului ,
baroc de cunostiinte numit pedagogie’’ .

Termenul pedagogie provine din 2 cuvinte grecesti : pais , paidos ( copil) si

agoge( conducere, indrumare ). Pedagogie ar insemna conducerea sau indrumarea copilului.
Paidagogos era un sclav eliberat care se elibera cu copii, insotiindu-i la scoala, termenul ca atare
nu a existat insa in antichitatea greaca; Paidagoghia desemna munca acestui sclav si nu in
domeniul teoretic. In sec. al 18-lea termenul este destul de rar intalnit, fiind frecvent folosit in a
doua jumatate al secolului al 19-lea ( Barsenescu, 1933, 1935 pag 72 ), cand incep si disputele
asupra caracterului stiintific al pedagogiei.

 Pedagogie nu inseamna doar indrumare sau conducere, ci este un domeniu teoretic.

 Pedagogie nu vizeaza doar educatia copilului ( Paidos), ci educatia continua, permanenta a
fiintei umane ; exista o pedagogie a adultilor, expresia in sine fiind un argument pentru
caracterul limitativ al semnificatiei etimologice.
 In sensul strict pozitivist al termenului, pedagogia nu este este o stiinta, considera E.Plancard,
pentru ca ,, actiunea educativa este un fapt intentional care nu se supune , neaparat, legilor
naturii’’.
 Pedagogul belgian reuneste trei dimensiuni in definirea pedagogiei, astfel pedagogia se ocupa
de : ceea ce este- realul , ceea ce trebuie sa fie – idealul, ceea ce se face- realizarea.

Relatiile pedagogiei cu filozofia si domeniile stiintei.

Până in secolul al 17-lea, educatia nu a facut obiectul unei discipline distincte; educatia
a constituit o preocupare a filozofilor, cele mai importante idei despre educatie putand fi
regasite in operele marilor filozofi. In secolul al 17-lea pedagogia incepuse sa se dsprinda de
filozofie, devenind o disciplina autonoma, dar a ramas cel putin pana la sf. Secolului al 19 –lea o
disciplina filozofica. ,,Stiinta’’ pedagogica, in sensul foarte strict al termenului, este o disciplina
recenta, astfel ca istoria pedagogiei reflecta evolutia raportului dintre filozofie si educatie/
pedagogie de-a lungul timpului. Nici reactia severa impotriva pedagogiei filozofice de la
inceputul secolului 20 si remarcabila dezvoltare a stiintei pedagogice in cursul acstui secol nu a
putut duce la o ruptura esentiala dintre pedagogie si filozofia.
Oricat de mult s-ar dezvolta, stiinta pedagogica nu va putea oferi un raspuns relevant
unor probleme de natura filozofica precum : sensul si finalitatiile educatiei, valorile educatiei,
specificul cunoasterii pedagogice.
Constituitrea ,, stiintei educatiei’’ la sf sec al 19-lea releva un aspect semnificativ al
raporturilor pedagogice cu alte stiinte in cautarea unui fundament stiintific pentru educatie,
unii teoreticieni l-au aflat in biologie, altii in psihologie sau in sociologie. Pedagogia stiintifica
propune model de cercetare experimentala afirmat i stintiitele biologice, preluat apoi de
psihologie apicabil in rezolvarea unor probleme specifice : dezvoltarea copilului, cunoasterea
potentialului individual, promovarea metodelor de munca intelectuala eficienta, stimularea
invatarii.

Metodologia experimentala- creioneaza caracterul stintiific al pedagogiei.

Aceasta metologie este lansata intre secolele 19-20 , ca solutie radicala impotriva
tendintelor metafizice de evolutie a pedagogiei, inspirata din modelul de cercetare propriu
stiintelor naturii. Strategia rezultata este cea care vizeaza expicarea obiectului de cercetare in
 termenii unui determinism de tip cauzal. Pedagogia bazata pe o metodologie experimentala
are urmatoarele caracteristici de ordin teoretic si practic :
1. ,, este independenta de scopurile vizate, care scapa experimentarii’, domeniul sau specific fiind
redus astfel doar la ,, cea al mijlocelor aplicate pentru a atinge aceste scopuri’’
2. Opereaza asupra unor fenomene masurabile pe diferite scari ( nominala, ordinala, a intervalului
) care vizeaza evaluarea randamentului ( scolii,elevului, metodelor didactice, corelatiei
profesor-elev )
3. ,,Nu are ca obiect doar controlul, ci si ameliorarea tehnicilor, programelor, metodelor’’
realzabile insa in termeni de schimbare curenta in cadrul unui ciclu de cercetare cu caracter
restrictiv, propriu unui determinism de tip cauzal : A. Definirea problemei; B. Studiul problemei
de rezolvat; C. Stabilirea ipotezei ; D. Verificarea si contraproba; E. Concluzii si generalizari.

Sunt identificate cinci etape semnificative ale metodologiei experimentale

 Etapa preliminara, prestintiifica, se desfasoara intre sf. Sec al 18-lea si sf sec. Al 19-lea .Este caracterizata
prin faptul ca recunoaste necesitatea experimentului pe fondul mentinerii influenetei pedagogice
filozofice.
 Etapa cercetarii experimentale cantitative, intre sec. 19- sec 20 . Se bazeaza pe promovarea ideii de
masurare a eficacitatii educatiei, in plan psihologic dar si social, prin utilizarea unor metode preluate din
alte stiinte, ale naturii dar si socioumane.
 Etapa ascensiunii si stagnarii, desfasurata intre anii `30-`50, se bazeaza pe cercetarile continuate din
curentul Educatia Noua in Europa si decurentele progresivist si reconstructionist in SUA. Implica
promovarea unor structuri scolare necesare in contextul democratizarii educatiei si a unor modele de
cercetare operationala.
 Etapa de varf, desfasurata intre anii `50-`60, se bazeaza pe promovarea stiintei in calitate de resursa a
progresului social; Implica perfectionarea activitatii de formare a profesorilor cu accent pe problematica
obiectivelor, si a metodologiei didadctice. Cercetarea experimentala este dezvoltata in mod special
 Pedagogia este o unitate a contrariilor dintre metafizică și materie practică,între teoria substanței
și teoria persoanelor, între teoria socială și teoria individuală, între teoria descifrarII și teoria
înțelegerii.
 Pedagogia trebuie să satisfacă nevoia spiritului și moralității interioare a omului, care
diferă de cuantificarea obiectivelor științifice. Mai mult, cercetarea pedagogiei nu se poate face
fără studii sociale. Aceasta evident, nu are particularități, astfel încât pedagogia nu este o știință.
Sursa argumentului constă în înțelegerea diferită a "științei". Apariția și dezvoltarea ştiinţei a
experimentat patru schimbări complicate: prima știință este cunoașterea, sistemul cunoașterii,
activitățile sociale, şi mai târziu ca organizație comunitară ultima perioadă este știința
sistemului. Știința atinge înțelegerea activității de la individ la socializare, de la statică la mișcare
dinamică prin cele patru schimbări.Pedagogia, ca disciplină, are o istorie de peste 370 de ani,
dacă a început cu publicarea Didactica Magna (scrisă de Johann Amos Comenius, educator ceh )
în 1632; presupus că a fost simbolizat prin publicarea Pedagogia generală (scrisă de Johann
Friedrich Herbart, educator german) în 1806, are o istorie de 200 de ani; Publicarea pedagogiei
experimentale (scris de Wilhelm August Lay, educator german) în 1908, a fost începutul
pedagogiei bazat pe apariția psihologiei.

Pedagogia ,cel mai frecvent înțeleasă ca abordare a predării , se referă într-o mai mare
măsură la teoria și practica educației și la modul în care aceasta influențează creșterea elevilor.
Pedagogia, luată ca disciplină academică, este studiul modului în care schimbul de cunoștințe și
competențe este schimbat într-un context educațional și analizează interacțiunile care au loc în
timpul învățării. Pedagogiile variază foarte mult, deoarece reflectă diferitele contexte sociale,
politice și culturale din care provin. Teoriile pedagogiei identifică tot mai mult studentul ca
agent, iar profesorul ca facilitator. Pedagogiile tradiționale occidentale consideră însă că
profesorul este titularul de cunoștințe și elevul ca și destinatarul cunoștințelor .Pedagogia
adoptată de cadrele didactice își modelează acțiunile, judecățile și alte strategii didactice luând
în considerare teoriile învățării, înțelegerile studenților și ale nevoilor acestora, precum și
mediile și interesele studenților individuali. Obiectivele sale pot include promovarea educației
liberale (dezvoltarea generală a potențialului uman) la specificul mai restrâns al educației
vocaționale (împărțirea și dobândirea de competențe specifice). Strategiile pedagogice sunt
guvernate de cunoștințele și experiența de bază a elevului, de situația și mediul înconjurător,
precum și de obiectivele de învățare stabilite de student și profesor. Un exemplu ar fi metoda
Socratica. Învățarea adulților, ca grup specific, este menționată ca andragogie.
 BIBLIOGRAFIE

 Constantin Cucoş, Istoria Pedagogiei, Ed. Polirom, 2017

 Crouch C. H., Mazur E. Peer instruction: ten years
experience and results. Am. J. Phys. 2001;69:970–977.
 Ebert-May D., Brewer C., Sylvester A. Innovation in large
lectures teaching for active
learning. Bioscience. 1997;47:601–607.
 Ebert-May D., Hodder J., editors. Pathways to Scientific
Teaching. Sunderland, MA: Sinauer Associates; 2008.
 Handelsman J. Scientific teaching. Science. 2004;304:521–
522