Incursiune istorica asupra conceptului de pedagogie

Student:

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Anul I

Incursiune istorica asupra conceptului de pedagogie

1
 Problematica surprinsa in cadrul conceptului de pedagogie. Chiar daca in antichitate nu se
distingea aceasta stiinta, preocupari asupra omului si educatiei acestuia au existat si atunci. Cea
dintai preocupare in acest sens ar fi asa numita „pedagogia populara” sau, dupa altii „pedagogie a
inteleptilor” care nu erau altceva decat acei indivizi care posedau aptitudinea de a patrunde
tainele si problemele vietii oamenilor si de a le gasi o dezlegare iscusita, originala. Sunt acei
indivizi remarcati printr-o capacitate de intuitie ce depaseste media celorlalti, oferind totodata
sfaturi legate de viata. Lor le datoram primele cunostinte intuitive despre educatie, profesori,
elevi, cu alte cuvinte germenii primelor idei pedagogice regasindu-se in aceste discursuri ale
inteleptilor si pedagogiei acestora. Se evidentiaza in acest sens nume cum ar fi: Isocrate,
Isus,Plutarch sau autorii „Ecleziastului si deuteronomului” din Biblie. Faza urmatoare este cea de
constituire a sistemelor pedagogice, unde se realizeaza deosebirea dintre filosofii si inteleptii
citati mai sus. Daca inteleptii se limitau la observatii sporadice si spontane, filosofii isi elaborau
gandurile numai pe baza unei meditatii indelungi si profunde asupra vietii. Se evidentiaza in
acest sens in Grecia si Roma antica nume marcante ale filosofiei cum ar fi: Pitagora, Socrate,
Xenophon, Platon, Aristotel, Cicero, Seneca, Marcus Aurelius Quintilian, iar ulterior parintii
bisericii din Evul Mediu, continuand cu Rabelais, Fenelon, Francke, Basedow, Rousseau, Kant si
Pestalozzi, pentru epoca moderna, intre acestia din urma evidentiindu-se numele lui Jan Amos
Komenski sau Comenius. Prin aceste nume se deschide seria marilor pedagogic clasici sau, cum
este cunoscut in istoria pedagogiei, pedagogia clasica, ca a doua perioada a pedagogiei. De
numele lui Komenski este legata lucrarea devenita clasica „Didactica magna”, publicata in 1657,
aducand o noua conceptie despre copil si educatie: copilul este un mugure, educatorul este
„gradinarul”, iar educatia este opera de gradinarit, adica de ingrijire, de crestere a copilului. In
stabilirea principiilor si metodelor educatiei, Komenski invoca analogia cu natura, formuland
principiile educatiei conform naturii, ca principiu suprem al formarii omului. Se resimt
influentele filosofiei naturaliste si umaniste mostenite de la ganditorii renasterii, dar care
depaseste etapa filosofica a pedagogiei, el fiind considerat intemeietorul pedagogiei moderne.

Spre deosebire de Komenski, ulterior se afirma prin lucrarile filosofice dar si pedagogice John
Locke, lucrarea sa de pedagogie intitulandu-se „Cateva idei asupra educatiei”. El accentueaza
teza conform careia nu exista idei innascute si ca ideile se dobandesc prin intermediul simturilor,
la care participa si ratiunea. De aici rolul acordat educatiei de a fi o mare putere, binom regasit
Fr. Bacon care substituia educatia cu stiinta: stiinta = putere. Educatia este, in conceptia
filosofului amintit, aceea care creeaza diferentele dintre oameni, idee regasita intr-un mod
contrastant si la J.J. Rousseau, ganditor de mare originalitate filosofica si cu o contribuitie
deosebita in plan pedagogic prin lucrarea devenita clasica „Emil sau Despre educatie”, lucrare
care se vrea un adevarat tratat de pedagogie, unde elaboreaza ideea educatiei naturale, care
inseamna cresterea copilului in cadrul naturii si in conformitate cu legile dezvoltarii acesteia.
Este primul dintre pedagogii care demonstreaza in chip magistral ca, copilul este un factor activ
in procesul propriei sale formari, devenind astfel promotorul asa-numitei pedagogii active sau al
„scolii active”.

In contrast cu pedagogia naturalista promovata de J.J. Rousseau se deschide prin I.H. Pestalozzi
epoca pedagogiei sociale, acesta sustinand ca in procesul educatiei trebuie avute in vedere
conditiile sociale in care va trai omul si pe care este chemat sa le amelioreze. Are o contributie
mai ales in domeniul pedagogiei aplicative, dintre lucrarile pedagogice evidentiindu-se

2
„Leonhard si Gertruda”, „Cum isi invata Gertruda copiii” si „Metodica”, ultima reprezentand
lucrarea de baza pentru organizarea si desfasurarea invatamantului elementar.

In secolul XIX se desprinde perioada pedagogiei stiintifice, deschizator de drum fiind J. Fr.
Herbard, meritul lui constand nu in cercetarile si rezultatele obtinute ci in influenta pe care a
exercitat-o asupra studiilor ulterioare si, mai ales, in activitatea ce a desfasurat-o pentru
fundamentarea stiintei educatiei pe domeniul psihologic – al psihologiei exacte. Apare interpusa
aici si o faza a asa-numitei pedagogii noi, faza prin care se realizeaza interfaza dintre secolele
XIX si XX si ca un protest fata de perioada in care pedagogia era influentata de filosofie, fiind
considerata mai mult o filosofie a educatiei decat o pedagogie propriu-zisa. Se evidentiaza
contributia pedagogului amintit prin lucrarile „Pedagogie generala” si „Prelegeri pedagogica”.

Aceasta periodizare reflecta mai mult raportul pedagogiei cu alte discipline, in speta cu filosofia.
Din punct de vedere diacronic exista si alte periodizari si tipologii asupra pedagogiei, una dintre
acestea este cea realizata de C. Narly in lucrarea de referinta „Pedagogie generala” si I. Nicola in
lucrarea „Pedagogie”. In opinia lui C. Narly s-ar desprinde mai multe etape istorice ale
pedagogiei pe care le vom reproduce in schema de mai jos.

Problematica expusa mai sus face referinta asupra istoriei pedagogiei surprinzand, desigur, atat
etapele cat si continutul propriu-zis ale pedagogiei, desprinzandu-se in mod deosebit
problematica idealului pedagogic – educational alaturi de problema mijloacelor educationale,
posibilitatilor educatiei si ale comunitatii pedagogice.

I. Nicola in lucrarea anticipata desprinde urmatoarele faze ce ar caracteriza evolutia pedagogiei,

in coroborare cu stiintele si disciplinele cu care relationeaza pedagogia:

-faza filosofica;

-faza marilor sisteme pedagogice sau faza pedagogiei moderne;

-faza psihosociologizarii si sociologizarii educatiei;

-faza pedagogiei experimentale;

-faza interdisciplinaritatii.

Nu vom insista asupra problematicii si particularitatilor acesteia raportate la aceste faze, ci vom
evidentia doar faptul ca in fiecare dintre aceste faze pedagogia nu este interpretata in mod
independent si izolat fata de alte stiinte si discipline stiintifice. Se subintelege ca in faza
filosofica aportul filosofiei in interpretarea problematicii pedagogice este determinant, fiecare
dintre marii filosofi si chiar sistemele filosofice incepand cu antichitatea si pana la filosofia
moderna si contemporana au preocupari legate de pedagogie si, implicit, de educatie. Platon,
spre exemplu, se remarca chiar ca un precursor al pedagogiei prescolare. La fel si J.J. Rousseau
sau alti mari ganditori.

3
In ceea ce priveste faza marilor sisteme pedagogice, limbajul si problematica pedagogica sunt
mai nuantate desprinzandu-se partial de filosofie, pedagogia avand un caracter prescriptiv si
normativ dincolo de cel strict interpretativ. S-a desprins astfel conceptele fundamentale precum
si principiile si regulile pedagogiei care, ulterior au fundamentat o ramura de baza a pedagogiei –
didactica.

Faza psihologizarii si sociologizarii surprinde primordialitatea unor stiinte si chiar a unei

metodologii stiintifice in raport cu pedagogia, fie psihologia, fie sociologia. Psihologia plaseaza
in centrul sau copilul cu trebuintele si interesele sale, educatia fiind centrata pe individ, pe cand
sociologia pune un mai mare accent asupra socialului subordonand educatia trebuintelor sociale
si nu strict individuale. Se desprind in acest context mai multe orientari si curente psihologice
individualiste cum ar fi: pedagogia experimentala reprezentata de A. Binet, E. Meumann, J.
Dewey, M. Montessori, E. Claparede, O. Decroly si E. Key, iar la noi N. Vaschide, V.
Ghidionescu, G. Tabacaru, D. Todoran. Orientarile sociologizante sunt sustinute de
reprezentantii sociologiei franceze, in mod deosebit de E. Durkheim, iar in Anglia de H. Spencer,
sau in Germania de G. Kerschensteiner. Pedagogia sociologica este reprezentata in tara noastra
de D. Gusti, I.C. Petrescu, S. Stoian si St. Barsanescu s.a.

In cadrul pedagogiei experimentale un accent mai mare este pus asupra evaluarii cantitative si a
controlului fenomenului educational, educatia putand fi provocata si supusa observarii si studierii
din exterior. Ea are ca obiect verificarea experimentala a ipotezelor pedagogice si randamentul
metodelor educatiei. Prin intermediul pedagogiei experimentale se realizeaza saltul de la
prestiintific la stiintific in investigarea fenomenului educational ea devenind o disciplina pozitiva
prin aceea ca fenomenul de educatie poate fi supus unui control stiintific si explicat in acelasi
timp. Pedagogia presupune nu numai un obiect propriu ci si tehnicile investigationale si
educative in scopul eficientizarii si a cresterii randamentului educational.

Faza interdisciplinara presupune un salt calitativ in domeniul pedagogiei si a conceptiei sale

interdisciplinare in cercetarea si interpretarea fenomenului educational. Se desprind noi sinteze
calitativ superioare privitoare la educatie si mai ales la diferitele sale aspecte concrete
interdisciplinaritatea impunand depasirea unor granite, facand astfel posibil transferul unor
cunostinte dintr-un domeniu relativ apropiat in alt domeniu, conferindu-i ulterior pedagogiei un
caracter sistemic.

In raport cu aceasta periodizare, prin forma si continut, a pedagogiei si obiectului sau de studiu –
educatia – s-ar putea evidentia si o faza moderna a pedagogiei si a stiintelor educatiei , faza pe
care am denumi-o faza informatizarii si internatizarii. In prezent pedagogia ca stiinta beneficiaza
de aportul informaticii atat prin caracterul acumularii informatiilor – a dimensiunii cognitive, cat
si in domeniul practic - aplicativ, al didacticii propriu-zise. Invatamantul asistat de calculator sau
invatamantul informatizat a devenit o realitate pe care pedagogia nu o poate ignora.