EDUCATIA PERMANENTA

Ideea necesității de a învăța în permanență, de autoinstruire și autoeducare este

confirmată din cele mai vechi timpuri, fiind întâlnită încă din antichitate la greci și romani, iar
mai târziu scrisă în Coran de către arabi ca obligație religioasă.
Cuvântul ,,autoeducație”, este o activitate pe care orice individ o desfășoară conștient
pentru formarea sau desavârșirea propriei persoane. El este atât subiect cât și obiect al
educației, asupra lui aplicându-se toate influențele.
Autoeducația presupune autocunoaștere, autostăpânire, autoconducere.
A învața să înveți și a dori să te perfecționezi continuu sunt cerinte ale educației
permanente, prin care omul contemporan învață să fie el însuși, receptiv la schimbări, capabil
să le anticipeze și să se adapteze la ele, oferindu-se ca participant la progresul social prin
autonomia sa intelectuală și moral-civică. Pentru secolul nostru, instruirea continuă și implicit
autoinstruirea au devenit cerințe fundamentale ale societății, determinate de creșterea
exponențială a informațiilor și de uzura accelerată a acestora, de mobilitatea profesiilor, de
progresele extraordinare ale științei, tehnicii, tehnologiei și mijloacelor de informație, de
dinamismul vieții economice și sociale, de democratizarea învățământului, de creșterea
nivelului de aspirație spre cultură și educație, de folosirea cât mai placută și utilă a timpului
liber.
Omul care dorește să se autoeduce permanent, iși formează personalitatea echilibrat, poate
identifica și folosi sursele de informație, participă la dezvoltarea societații și la educarea
celorlalți membri ai colectivității din care face parte.
Nicolae Iorga susținea că: ,,Învățat e omul care se învață necontenit pe sine și învață
necontenit pe alții”, de aceea, educația nu se termină odata cu finalizarea studiilor, ci acoperă
întreaga existență a individului; comunitatea, grupurile sociale, întregul mediu dețin un rol
important în educarea acestuia.
  
Pornind de la înțelegerea educației permanente schimbarile care se produc în activitatea
școlară prin aplicarea acestui principiu ne poate ajuta la:
-         A învăța să cunoști, care presupune însușirea instrumentelor intelectuale, cu accent pe
trăirea valorilor și aplicarea informației.
-         A învăța să faci, axă ce pune problema formării profesionale, adică a competențelor
personale și specifice activității profesionale.
-         A învăța să trăiești împreună cu alții, ceea ce presupune învățarea nonviolenței, a
cooperării, a dialogului și a empatiei.
-         A învăța să fii, a se determina pe sine, a fi capabil de autonomie și spirit critic.
Ele se întâlnesc, îndeosebi, în şcoală, şi au rolul să pregătească tinerii pentru
autoeducaţie şi educaţie permanentă, astfel: participarea activă a elevilor (studenţilor) în
predarea noilor cunoştinţe; răspunsuri la întrebările profesorului sau discuţii privind stabilirea
unor concepte, definiţii, legi etc noi; participarea la efectuarea unor exerciţii (rezolvarea unor
probleme) noi, atât în plan teoretic, cât şi în plan practic - laborator, cabinet de specialitate,

1
atelier, practică în producţie etc, după caz; prin efectuarea, în mod independent, a anumitor
lucrări practice în laborator, cabinete etc, atât în cadrul procesului didactic, cât mai ales în
cadrul unor cercuri diverse; prin efectuarea, în mod independent, a unor teme pentru acasă;
prin studiul individual independent al bibliografiei recomandate (manual, tratate, reviste etc);
prin efectuarea, în mod independent, a unor referate sau comunicări care să fie susţinute la
sesiuni ştiinţifice ale tinerilor etc, prin vizionarea unor emisiuni didactice la televiziune şi prin
Internet, precum şi alte genuri de activităţi extra-şcolare organizate de şcoală sau de factorii
peri şi extraşcolari.
Desigur, toate aceste forme, realizate concomitent sau în legătură cu sarcinile procesului de
învăţământ, necesită la început îndrumare din partea profesorului, cooperare şi, în acelaşi timp
muncă independentă, care trebuie să conducă la dezvoltarea şi manifestarea fenomenului de
autoeducaţie, de autocontrol şi de autoreglaj educaţional.
Astfel, învățarea este o nevoie vitală a omului pe tot parcursul vieții, necesară evoluției și
dezvoltării lui personale, ca individ, și nu numai.
 Dezvoltarea continuă înseamnă nu doar să înveți tot timpul, ci să înveți cu plăcere, să
înveți pentru tine!
 Așadar, institutionalizată sau nu, creativă sau nu, însufletită de curiozitate sau de nevoie,
învățarea este și trebuie să fie un permanent al fiecărui individ pentru o dezvoltare
armonioasă.