Referat

Relaţia educaţie — autoeducaţie in contextul educaţie permanente

Introducere
Contextul actual deschide noi cai de abordare a pedagogiei, valorificând natura umana,
activa pentru a se manifesta si dărui in întregime.In acest mod, ea trebuie sa devină potrivita
pentru a fi educata. Educabilitatea este premisa acestei noi pedagogii cu resurse universale.
Societatea actuala, caracterizata prin schimbari, determina situatii decizionale individuale,
responsabile si pertinente. Din acest motiv, autoeducatia reprezinta o modalitate de
preintampinare a viitorului.
Omul reprezinta un produs al propriilor realizari, ceea ce a faurit singur din propria lui
fiinta ; dar ca orice creatie, pentru a se desavarsi ,, trebuie mai intai afundata in timpul prin care
va deveni “ ( Antoine de Saint- Exupery ).
Nu intamplator, stiinta moderna a demonstrat ca aproape fiecare om este potential dotat
pentru a utilza instrumentele autoeducatiei. Studiile efectuate de specialisti evidentiaza
capacitatile de care dispune creierul uman in stocarea si prelucrarea informatiilor. Daca s-ar folosi
doar 50% din capacitatea intelectuala, un om obisnuit ar putea sa vorbeasca 30 de limbi sau sa
urmeze 10- 15 facultati.
Realitatea este ca folosim cel mult 10% din potentele fizice si psihice. Diferenta dintre
posibil si real, este chiar diferenta intre ceeea ce suntem si ce putem deveni..Prin autoeducatie,
omul poate sa reduca o parte semnificativa a acestui decalaj.
La varsta preadolescentei se poate face primul pas in abordarea autoeducatiei, in mod
sistematic , organizat si planificat.Fiind etapa cea mai timpurie a autoeducatiei, pot sa apara o
serie de dificultati sau particularitati. Ele sunt determinate de modul de receptare a informatiilor,
fixarea si realizarea obiectivelor propuse, directiile prioritare .
Cercetarile releva faptul ca adolescentii se pot entuziasma foarte repede, atunci cand
participa la actiuni bine organizate. La fel de repede renunta sau abandoneaza, daca nu sunt
indrumati si incurajati.
Valorificarea educatiei permanente
Valorificarea educatiei permanente constituie o a doua directie de evolutie a educatiei.
Analiza acestei directii impune cunoasterea conceptului pedagogic de educatie permanenta.
Educatia permanenta reprezinta capacitatea actiunii educationale de integrare functional-
structurala a tuturor dimensiunilor (morala; intelectuala tehnologica; estetica; fizica) si formelor
educatiei (formala; nonformala; informala), pe tot parcursul si in fiecare moment al vietii, pe
coordonata verticala si orizontala a sistemului si a procesului de invatamant.
Analiza educatiei permanente, in calitate de concept pedagogic fundamental, cu implicatii
importante angajate la nivel de politica generala a educatiei, presupune evidentierea celor doua
coordonate de actiune, valabile pe termen lung, mediu si scurt: dimensiunea verticala, temporala
-; dimensiunea orizontala, spatiala.
Coordonata verticala a educatiei permanente probeaza deschiderea temporala nelimitata a
activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii, desfasurata longitudinal, pe toata durata vietii. In
aceasta perspectiva educatia valorifica resursele pedagogice ale fiecarui "ciclu al vietii" -;
copilaria, (pre)adolescenta, tineretea, maturitatea, batranetea -; resurse pedagogice dependente de
"rolurile si statutele" naturale si sociale, dobandite sau proiectate, reale sau virtuale, retrospective
sau prospective, tipice personalitatii umane. Activitatea de educatie "evolueaza astfel atat ca
formare scolara initiala cat si ca formare extrascolara si postscolara (postuniversitara etc.)
continua".
Coordonata orizontala a educatiei permanente probeaza deschiderea spatiala nelimitata a
activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii desfasurata transversal in fiecare moment al
vietii. Ea valorifica simultan, intensiv sau extensiv, actiunile si influentele posibile la nivel de
educatie scolara ; educatie extrascolara ; familie ; comunitate ; mass-media ; loisir etc.
La nivel teoretic, educatia permanenta reprezinta, pe de o parte, un concept pedagogic
fundamental, de tip integrator, care "inglobeaza toate aspectele actului educativ", iar, pe de alta
parte, un concept pedagogic operational, care extinde aplicatiile sale "asupra tuturor aspectelor
educatiei".
La nivel de politica a educatiei, educatia permanenta devine un principiu de actiune care
proiecteaza transformarea societatii intr-o "cetate educativa". Aceasta opera care confera
responsabilitate pedagogica tuturor organizatiilor sociale si comunitatilor umane presupune
realizarea a doua obiective fundamentale: a) crearea structurilor si a metodelor favorabile
formarii-dezvoltarii personalitatii umane pe tot parcursul vietii; b) pregatirea personalitatii umane
pentru autoinstruire si autoeducatie. Ea anticipeaza astfel "sistemul de invatamant de maine care
va fi mai mult decat juxtapunerea a doua parti astazi separate: institutia scolara, pe de o parte,
educatia adultilor, pe de alta parte, constituind un singur proces continuu".

Valorificarea autoeducatiei
Autoeducatia este definita ca fiind activitatea fiintei umane desfasurata in scopul
perfectionarii propriei personalitati.
Valorificarea autoeducatiei constituie o a treia directie fundamentala de evolutie a
educatiei angajata ca urmare a proiectelor pedagogice / didactice calitativ superioare, realizabile
in perspectiva educatiei / instruirii permanente.
Autoeducatia reprezinta produsul unor cicluri de educatie permanenta proiectate la niveluri de
realizare superioara, intr-o perioada de timp semnificativa psihosocial pentru valorificarea la
maximum a potentialului de autoformare -; autodezvoltare al personalitatii umane. In aceasta
perspectiva, "a educa in perspectiva educatiei permanente inseamna, in esenta, a determina un
autentic proces de autoeducatie".
Ca tendinta de evolutie a educatiei, autoeducatia evidentiaza posibilitatea
transformarii obiectului educatiei in subiect al propriei sale formari. Aceasta presupune
stimularea capacitatii obiectului educatiei de: interiorizare a actiunii educationale; realizarea a
unor circuite de conexiune inversa interna; autoevaluare; autoproiectare pedagogica.
Valorificarea resurselor de autoeducatie ale personalitatii umane permite reali-
zarea unui nou echilibru intre factorii externi si factorii interni ai activitatii de formare-dezvoltare
a personalitatii. Astfel educatia, aflata initial alaturi de mediu in ipostaza unui factor extern,
devine treptat - prin educatie permanenta si autoeducatie -; un factor intern stabil, care reflecta la
nivel functional si structural capacitatea intrinseca a personalitatii umane de (auto)perfectionare
continua a activitatii sale individuale si sociale.
Educatia asigura, la acest nivel, atingerea "scopului final" al organizatiei scolare
moderne si postmoderne: "a face din obiectul educatiei subiectul propriei sale educatii, din omul
care capata educatie omul care se educa el insusi". Autoeducatia apare astfel ca o activitate
sistematica, stabila, cu scop de autoperfectionare continua, asumat printr-o decizie sociala sau / si
personala care angajeaza si orienteaza deplin toate resursele de formare-dezvoltare ale
personalitatii umane.

Educatia pentru valori

Principiul general al intemeierii valorilor a fost evidentiat de etica valorilor se de
axiologie : in centrul actiunii este omul insusi, liber si responsabil, iar prin acestea, mai
respectabil.
Omul este cel ce controleaza propria sa dezvoltare. Ca organism viu, omul este inzestrat
cu un instinct de crestere ;astfel , este suficient sa creezi un mediu care favorizeaza aceasta
devenire. Rogers, considerat parintele modelelor pedagogice non-directive, centrate pe elev, arata
ca democratia presupune ca invatamantul sa ajute elevii sa devina indivizi care : sunt capabili de
initiativa si pot sa-si asume responsabilitati, sunt capabili de alegeri inteligente, pot sa se adapteze
cand situatiile se schimba, recurg la experienta lor de o maniera creatoare.
Valorizarea persoanei in educatia pentru valori, poate fi ajutata de asumarea rolului de
profesor facilitator, cu funcţiile de mai jos:
- sa imagineze situatii de invatare care, pot favoriza atingerea obiectivelor dezvoltarii
personale ;
- sa stabileasca un climat pozitiv in clasa ;
- sa devina un participant la procesul colectiv de invatare
- sa plaseze increderea sa fundamentala in tendinta elevilor de a se afirma ei insisi ;
- sa inteleaga ca elevii sunt in contact efectiv cu viata si doresc sa invete sa creeze ;
- sa-si recunoasca si sa-si accepte propriile limite ;
- sa ajute elevul sa gaseasca probleme semnificative, deoarece invatarea autentica
raspunde elevului, in raport cu problemele sale personale si reale de rezolvat ;
- sa mizeze pe dorinta fiecarui elev de a-si realiza proiectele care au semnificatie
pentru el.
In procesul educatiei permanente, incepand cu varsta preadolescentei, autoeducatia
devine un rezultat, un scop si un criteriu de evaluare a educatiei. In invatamantul romanesc nu
sunt suficient valorificate resursele de autoformare ale elevilor. Din acest considerent se impune
lupta pentru calitatea educatiei, in toate domeniile pregatirii, justificarii si evaluarii anticipative a
schimbarilor.

Dimensiunea sociala a educatiei - variabile strategice

Educatia, formala sau nonformala , nu mai poate fi abordata in zilele noastre independent
de contextul social- psihologic in care se desfasoara. Mediul social, practicile educative furnizate
de familie, atitudinile parentale fata de scoala, practicile sociale din mediul scolar, constituie
factori din componenta mediului educativ. Cum invatarea nu poate face abstractie de relatiile ce
se stabilesc intre acesti factori, este bine de retinut care sunt variabilile strategice ale demersului
autoeducatiei :
1. Centrarea pe problemele de rezolvat (extragerea din problematica vietii
cotidiene )
2. Participarea ,, beneficiarilor « la propria formare, valorizarea tuturor resurselor
umane angajate ;
3. Priza de constiinta cu mediul psihosocial al formarii ;
4. Organizarea unor strategii alternative de formare, satisfacand toate tipurile de
interese si stiluri cognitive ;
5. Oferirea unor modele atitudinal-comportamentale pertinente, facilitand invatarea
prin observare.
Formarea devine astfel formare-actiune si se raporteaza la o situatie concreta si la
resursele investite ( motivare, dorinta de participare, dotare ).
Avand in vedere dimensiunile sociale ale educatiei, fenomenul educational trebuie abordat
si din perspectiva stiintelor sociale (sociologie, economie, psihologie sociala).
O ancheta europeana privind valorile timpului prezent, realizata la inceputul deceniului
IX pe un esantion de 12.463 subiecti din tarile membre ale U.E. evidentiaza tendintele de
schimbare, o adevarata repliere a sistemului de valori european . Ancheta a aratat ca un element
important este cel al strategiei educatiei pentru valori, din perspectiva educatiei permanente.
Rolul scolii este semnificativ.Ea intervine in mod direct in intemeierea rationala a
sistemelor de valori. De asemenea, scoala trebuie sa actioneze si pentru justificarea afectiva,
volitiva a noilor valori, prin colaborarea cu familia.
Scoala nu poate sa asigure climatul afectiv al familiei, dar poate dinamiza trairile valorice
ale parintilor, pe calea comunicarii rationale intre educatori, care la randul lor asigura dezvoltarea
personalitatii morale a copilului, pregatirea pentru producerea schimbarilor valorice, si pe calea
comunicarii afective in familie.
O concluzie interesanta este relevata de aplicarea principiului educatiei permanente la
toate varstele si prin toate formele educatiei - formale, nonformale, informale, conform căruia:
- se pot crea punti de dialog mai solide intre generatii ;
- se atenueaza neincrederea ;
- se realizează relationarea ,,intelepciunii” specifice generatiei batrane cu ,,spiritul
contestatar” specific tinerilor .
Aceste rezultate si concluziile anchetei asupra valorilor timpului prezent pun in evidenta
legi si limite de evolutie fara de care nu putem intemeia stiintific si nu putem judeca axiologic
optimismul privind reusita educatiei pentru valori.

Concluzii
Factorii care orienteaza şi dau caracterul si eficienta autoeducatiei sunt reprezentati de :
nivelul de dezvoltare a constiintei de sine, calitatile volitive necesare pentru finalizarea actiunilor
propuse, natura si complexitatea obiectivelor si scopurilor propuse, metodele si procedeele
folosite.
Educatia realizata in familie si scoala constituie temelia pe care indiviul isi ,,cladeste“
propria personalitate. Fiinta umana nu este un produs ,,inert“, accesibil modelarii prin educatie ;
ea este rezultatul propriei sale vointe, a devenirii ulterioare prin autoeducatie.
Din acest considerent, pregatirea pentru autoeducatie trebuie realizata prin intreg procesul
de educatie. Astfel, se formeaza calitatile volitive si cele moral caracteriale, indispensabile in
autoeducatie.
O educatie de calitate, pertinenta valorilor actuale, precede autoeducatia, oferind elevilor
directia devenirii, formandu-le priceperi si deprinderi necesare unui comportament independent le
cultiva increderea in sine.
O anumita consientizare a raportului intre procedee si valori l-a determinat pe Freinet, sa
vorbeasca despre ,, o pedagogie a totalitatii “, valabila la toate nivelurile, in toate cazurile, pentru
toate mediile. Una dintre celebrele sale lecturi evidentiaza spiritul in care vibra Freinet si
determinismul acestei ,, vibratii “.
Bibliografie
 Schiopu, Ursula, Verza, Emil, Psihologia virstelor – ciclurile vietii, 1995;
 Dictionnaire encyclopédique de l'éducation et de la formation, 1994 ;
 Lengrand, Paul, Introducere în educatia permanenta , E.D.P., Bucuresti, 1973;
 Toma, Steliana, Autoeducaţia – sens şi devenire, E.D.P., Bucuresti, 1983;
 Faure, Edgar, A invata sa fii, E.D.P., Bucuresti, 1974.