Sunteți pe pagina 1din 5

Student Diaconescu Valentina

Tema < Evidentiati importanta educatiei formale pentru pregatirea elevului pentru
autoeducatie

Motto:Oamenii nu se nasc nici buni nici răi,


dar se nasc capabili de a deveni buni sau răi,
dupăcum ii unește sau îi desparte un interes comun.
Claude A. Helvetius

Educatia este un fenomen care a aparut odata cu societatea umana si care a suferit
pe parcursul dezvoltarii societatii o serie de modificari. De la actiunea empirica de
pregatire a tinerei generatii pentru viata sociala si pana la actiunea fundamentata din
epoca moderna, educatia a parcurs un drum lung devenind o stiinta autentica, cu legitati
si statut propriu.
In paralel cu evolutia conceptualizarii educatiei s-au impus la nivel conceptual, strategic
si actional termini noi legati de diversificarea surselor influentelor educationale. Din
perspectiva educatiei permanente invatamantul apare ca o etapa importanta in formarea
individului, dar nu singura. Pornind de la conceptual de invatare si prin echivalenta cu
acesta, in a doua jumatate a secolului XX Coombs si Ahmed au diferentiat trei tipuri de
educatie: formala, nonformala si informala.
Educatia formala cuprinde totalitatea influentelor si actiunilor organizate si
sistematice, gradate cronologic si elaborate in cadrul unor institutii specializate, in
vederea formarii personalitatii umane; este educatia intentionata, sistematica si evaluata,
incredintata unor educatori cu o pregatire speciala.
Trasaturi caracteristice:
- este institutionalizata, realizandu-se in institutii destinate acestei activitati in cadrul
sistemului de invatamant;
- este proiectata riguros sub aspectul finalitatilor, continutului si temporal sub forma
documentelor scolare cu caracter oficial;
- este organizata sub forma activitatilor instructiv-educative concrete in cadrul procesului
de invatamant;
- este dirijata de un corp profesional specializat , specialisti pe domenii de studiu si
persoane investite special cu facilitarea invatarii pentru o categorie de beneficiari cu un
statut complementar- elevi, studenti;
- este reziliata intr-un cadru pedagogic determinat, cu metode si mijloace de predare,
invatare si evaluare cu functii pedagogice precise;
- este intotdeauna evaluata social, potrivit unor criterii sociopedagogice riguroase si
vizeaza cunoasterea atat a rezultatelor activitatii instructiv-educative, cat si a procesului
educational;
- este generalizata, permitand accesul tuturor indivizilor la valorile si experienta
umanitatii;
- este prioritara din perspectiva politicilor nationale privind dezvoltarea resurselor umane,
fiind principala tinta a politicilor educationale.
Educatia nonformala cuprinde totalitatea actiunilor organizate in mod sistematic,
dar in afara sistemului formal al educatiei (extrascolare, parascolare, periscolare).
Traditional, aceasta forma de educatie a fost considerata in raport de
complementaritate cu educatia formala sub raportul finalitatilor, continutului, si
modalitatilor concrete de realizare.
Trasaturi caracteristice:
- marea varietate si flexibilitate a acestor situatii educationale;
- caracter optional, facultativ;
- diferentierea continuturilor si a modalitatilor de lucru in functie de interesele si
capacitatile participantilor;
- valorifica intreaga experienta de invatare a participantilor;
Aceste tipuri de activitati se realizeaza in mediul socio-cultural ca mijloace de
divertisment sau de odihna active, sub indrumarea cadrelor didactice; unele dintre ele
vizeaza educatia adultilor (actiunile parascolare, actiuni de reciclare, de reorientare
profesionala).
Educatia informala sau incidentala include totalitatea influentelor
neintentionate, eterogene si difuze, prin care fiecare persoana dobandeste cunostinte,
abilitati si aptitudini din experientele sale zilnice.
Trasaturi caracteristice:
- spontaneitatea contextului in care experienta educationala se realizeaza, ceea
ce genereaza un efect discontinuu si nesistematic al acestora;
- atractivitatea si diversitatea stimulilor educationali care fac ca impactul formativ
sa fie relevant si semnificativ pentru subiect;
- absenta restrictiilor sau a standardelor, care stimuleaza nevoia de cunoastere
autonoma, libera a persoanei;
- varietatea continutului informational, acoperind toate domeniile de cunoastere;
- caracterul dominant al valorilor promovate, functie de specificul socio-cultural al
comunitatii de apartenenta si de aspiratiile morale si spirituale ale subiectului;
- efectele “perverse” ale acestor experiente educationale, atunci cand sunt in
contradictie cu valorile promovate de educatia formala.

Cele trei forme ale educatiei contribuie la dezvoltarea personalitatii tinerilor si pot
contribui la dezvoltarea durabila a societatii numai prin interconditionare si
interdependenta in contextual educatiri permanente..
Societatea actuală, responsabilităţile, individul însuşi se mişcă mai repede, mai
profund decât sfârşitul secolului trecut. Problematica lumii contemporane, provocările
acesteia şi consecinţele din domeniul educaţiei au dus la impunerea şi operaţionalizarea
în plan teoretic- explicativ, dar şi practic-aplicativ, a unor sintagme cum ar fi: învăţare
de-a lungul întregii vieţi (lifelong learning), educaţie de-a lungul întregii vieţi (lifelong
education), educaţie permanentă, educaţia adulţilor, educaţia părinţilor, autoînvăţare
(self learning), autoinstruire, autoeducaţie (self education), autoinformare şi
autoformare educativă, autonomie educativă, educaţie globală.

Valul schimbărilor şi al noutăţilor care asaltează viaţa umanităţii şi a fiecărei


colecivităţi umane a făcut necesară extinderea actului educativ de-a lungul întregii vieţi.
Educaţia dată de şcoală nu mai este suficientă pentru întreaga viaţă a omului. In
încercarea de a face faţă provocărilor lumii contemporane, una din direcţiile de
restructurare a realităţii educaţionale este: extinderea actului educativ la nivelul întregii
vieţi a individului.

A învăţa să înveţi şi a te perfecţiona continuu sunt condiţiile educaţiei


permanente.

Pentru a face faţă situaţiile multiple de provocare a lumii contemporane este firesc să ne
punem următoarea întrebare: Dacă, astăzi, educaţia dată în şcoală este suficientă a face
faţă avalanşei de probleme cu care se confruntă omenirea ? Răspunsul este clar, educaţia
dată în şcoală nu mai este suficientă pentru întreaga viaţă a omului; de aceea
reprezentanţii pedagogiei moderne au emis teza educaţiei prelungite sau a autoeducației
care străbate întreaga viaţă personală a omului, astfel încât nevoia de educaţie şi
perfecţionare devine permanentă, pentru toată viaţa.
Autoeducațiase defineste ca fiind activitatea constienta si complexa a fiintei umane
desfasurata in scopul desavarsirii propriei personalitati.Cuvantul ,,autoeducatie", provenit
din grecescul ,,autos" (,,insusi") si latinescul ,,educatio" (,,educatie") este o activitate pe
care orice individ o desfasoara constient pentru formarea sau desavarsirea propriei
persoane.
Funcţia principală a autoeducaţiei angajează transformarea obiectului educaţiei în
subiect al educaţiei în urma unui proces care implică valorificarea unui ansamblu de
acţiuni educaţionale, proiectate şi realizate permanent la un nivel calitativ superior, într-o
perioadă de timp determinată.
Astfel educatia formala are de castigat daca reuseste sa integreze creator multe din
influentele specifice educatiei nonformale si informale.
Pe de alta parte, acumularile educatiei formale pot contribui la dezvoltarea si
eficacitatea celorlalte doua modalitati- nonformala si informala si, prin urmare, la
preagatirea elevului pentru autoeducatie.
Din punctul meu de vedere, cadrele didactice ar trebui să ştie cum să valorifice diversele
experienţe de învăţare ale elevilor, provenite din educaţia nonformală sau informală si sa
găsească căi, metode de a-şi valorifica propriile experienţe de învăţare din afara învăţării
formale, pentru a dinamiza şi a eficientiza procesele didactice pe care le construiesc.
Deoarece elevii se simt valorizaţi, capătă încredere în ei, învață să comunice cu ceilalţi,
au şansa de a învăţa în mod autentic şi profund, din mai multe perspective despre o temă,
de a interioriza diverse experienţe de învăţare şi de a-şi clarifica propriile valori şi
atitudini faţă de cunoaştere, interiorizează un continuum între ceea ce învaţă la şcoală şi
ceea ce învaţă în alte contexte, nonformale sau informale. Profesorii ar trebui
sa împărtășească experienţe de învăţare proprii, din care să rezulte o anumită atitudine
faţă de cunoaştere şi un stil de lucru intelectual, sa creeze un climat stimulativ pentru
elevi, satisfacţia de a-şi folosi întregul potenţial cognitiv şi metacognitiv în procesul
didactic.

Bibliografie:
1. C. Cucos, Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2002;
2. Clasicii pedagogiei universale si gandirea pedagogica romaneasca, Bucuresti, 1996;
3. E. Planchard, Pedagogia scolara contemporana, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1992;