SIR KEN ROBINSON

Un singur lucru „altfel” poate schimba tot

Autor bestseller al New York Times, a condus proiecte naționale și internaționale privind
educația creativă și culturală din întreaga lume, deblocând și aprinzând energia creativă a
oamenilor și organizațiilor.

 Sir Ken a fost cel mai urmărit vorbitor din istoria TED, cu discursul său din 2006 „Do
Schools Kill Creativity?” fiind vizionat online de peste 60 de milioane de ori și văzut de
aproximativ 380 de milioane de oameni din 160 de țări.

El a fost numit unul dintre „Principalele voci” ale Time / Fortune / CNN; aclamat de
revista Fast Company ca unul dintre „gânditorii de elită din lume în materie de creativitate și
inovație” și clasat pe lista Thinkers50 a celor mai buni gânditori de afaceri din lume. În 2003, a
primit un cavaler de la Regina Elisabeta a II-a pentru serviciile sale de artă.
Elegant, blând, cu mult umor și cu un discurs croit și pe înțelesul nespecialiștilor, dar în
același timp profund și plin de substanță, Sir Ken Robinson fost un vizionar care pur și simplu a
reimaginat educația în lume, munca, vorbele și textele lui lăsând urme în mii de școli și
universități. Având studii solide în domeniu (a absolvit Universitatea Leeds, specializările
engleză și drama și are un doctorat pe tema educației prin teatru), Ken Robinson a devenit o voce
autorizată pe plan internațional atât prin realizările la nivel universitar (a fost profesor de Arts
Education la Universitatea Warwick, în prezent profesor emerit), cât mai ales prin implicarea
activă în reformarea politicilor educaționale și de dezvoltare creativă și economică ale Marii
Britanii, SUA și ale altor țări.
Ken a fost/ este printre puținii specilaiști care nu dau vina pe profesori și pe școli, ci pe acea
cultură a standardizării, care vine din partea politicului, a guvernelor, interesate în ultimii ani de
a controla domenii cât mai cuprinzătoare, inclusiv educația.

Din discursurile sale ne prindem la ideea că, dacă vrem să îi formăm pe copii să fie
creativi și empatici, să colaboreze și să fie calmi și echilibrați, trebuie „să îi ajutăm pe profesori
să dezvolte aceste calități mai întâi în ei înșiși.”

Conștientizăm că în școală învățarea ar trebui reorganizată în jurul unei sarcini de lucru, și nu pe

discipline și ore de 45 de minute, iar despre profesori că ar trebui „să fie ca niște alchimiști și să
creeze lucruri minunate dintr-un material uman care, la prima vedere, nu arată deloc
promițător.”

Învățam că trebuie să personalizăm educația, să facem lecții atractive, să facem apel la

imaginația copiilor, la creativitatea lor, la talentele lor, să lucrăm în echipe, să facem activități
bazate pe proiect; pentru că profesorii nu sunt în sala de clasă ca să scrie sau să vorbească în fața
unor șiruri de bănci în care stau elevi, ci se află acolo ca să îi motiveze și să îi inspire pe copii.
Pentru că „a PREDA este o ARTĂ.”

Învațăm că „echilibrul între tradiție și inovație, între creativitate și rutină” face bine și în

educație. Am văzut de multe ori lecții lipsite de substanță, dar interactive, genul acela de
modernism cu orice preț, festivist, un fel de facem și noi pentru că am văzut că se poartă, imităm
ce am văzut la alții, fără a ne strădui să înțelegem noi înșine conceptul și metoda. Și invers, de
foarte multe ori profesorii nu ies din modelul lecțiilor de tip prelegere, în care profesorul
vorbește și elevul scrie, pentru că, nu-i așa, „aici noi facem carte, nu ne jucăm.”

Am învățat că atunci când talentul personal se întâlnește cu pasiunea, o persoană ajunge

la un nivel maxim de realizare, se simte inspirată și puternică, deține elementul care îi dă
posibilitatea să aibă o viață de succes (cartea The Element: How Finding Your Passion Changes
Everything – publicată în 2009).

Am învățat despre joaca „pe bune”, care nu e cea din locurile special amenajate în malluri
sau cea organizată în detaliu de adulți, părinți sau profesori, ci cea din aer liber, nestructurată în
vreun fel, în care copilul își inventează singur jocuri și se lasă condus de propria curiozitate.
Pentru că acest tip de joacă e și o excelentă formă de învățare, beneficiile sunt imense pentru
dezvoltarea fizică și emoțională a copilului. 
Foto: Guliver Getty Images

În mai 2013, vorbind despre nereușitele sistemului de învățământ american, Ken Robinson
menționează trei principii care ar trebui să stea la baza educației:

1. Ființele umane sunt prin natura lor diferite și, prin urmare, educația trebuie să
valorizeze diversitatea și să dea copiilor șansa să își pună în valoare talentele și aptitudinile
specifice (de aici toată discuția despre individualizarea învățării și despre necesitatea unor
curricula care să includă mai multe ore de arte, științe umaniste și educație fizică).

2. Curiozitatea este un motor al învățării, iar rolul profesorului este să o stârnească în fiecare

copil, ieșind din rutina unui algoritm al conformității actului de predare pentru a folosi puterea
imaginației și creativității și a realiza astfel învățarea adevărată (admirabilă distincția pe care Ken
o face între task și achievement, între a fi doar angajat în actul predării și a preda cu adevărat!)

3. Rolul educației este să descopere și să dezvolte creativitatea, nu să funcționeze ca un sistem

mecanic, în goană după aplicarea de teste standardizate și date și statistici mai bune.

La Ken gasim cel mai frumos exprimat scop al educației, pe care îl dezvolt și eu în conferințe și
atelierele cu profesorii: „De ce facem educație? Pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă lumea din
jurul lor și talentul dinlăuntrul lor și să devină oameni împliniți și cetățeni cărora le
pasă.”  Educația trebuie să îi ajute pe indivizi să-și descopere talentele, sensibilitatea și pasiunile
și să îi facă să trăiască propria viață cu un scop și cu împlinire.

Ken a încurajat folosirea tehnologiilor în educație, dar ne-a spus că „adevărata provocare nu e
în tehnologiile pe care le creăm, ci în modul în care le folosim pentru a crea și cât de creativi
vom deveni folosind aceste instrumente.” Ne-a spus că trebuie să beneficiem de avantajele
extraordinare ale noilor tehnologii, dar să nu se facă exces și consideră că telefonul și tableta nu
trebuie să ocupe toată viața unui tânăr, e nevoie de momente de deconectare totală în favoarea
focalizării pe realitatea imediată.

Atunci când a fost întrebat de un grup de elevi cum își imaginează școala ideală, Sir Ken
Robinson a răspuns că „ar trebui să fie deschisă toată ziua, să aibă un program flexibil, cu
multe ore de muzică, teatru, pictură și dans. Echipa de profesori ar trebui să includă și artiști,
oameni de știință sau antreprenori.”

Într-un interviu pe care l-a acordat în 2014 la NCSL's Legislative Summit în Minneapolis, Sir
Ken Robinson face următoarele sugestii celor care elaborează politicile educaționale,
decidenților și ministerelor:

 regândirea principiului fundamental pe care este construită educația, cel de tip industrial,
liniar, standardizat, cu accent  pe disciplinele de studiu relevante pentru piața muncii;
 promovarea în școli a creativității în cadrul unui demers planificat și pe baza unor
strategii specifice care să includă tehnici de dezvoltare a creativității;
 ieșirea dintr-o cultură a controlului, a comenzii, care impune școlilor ce să facă și
acordarea de autonomie la nivel local;
 schimbarea metaforelor și ieșirea din obsesia testelor standardizate - „great education is
much more like agriculture than it is like manufacturing”;
 rolul guvernanților este acela de a crea condițiile în care școlile, directorii și profesorii să
își îndeplinească responsabilitățile la nivel local - să optimizeze procesul de învățare, să
implice comunitatea și, ca urmare, să ridice nivelul de pregătire al elevilor;
 sistemul de educație se poate schimba cu adevărat de jos în sus, nu de sus în jos.

Guvernanții și reprezentanții lor în teritoriu ar trebui doar să creeze climatul necesar în care
școlile să se dezvolte, în care acestea să se reinventeze, să se transforme și să inoveze practicile
didactice.

În 2015 a apărut „Creative Schools - Revolutionising Education from the Ground Up” (s-

a tradus și în limba română, „Școli creative”, editura Publica, 2015) și mesajul lui Ken e mai
valabil ca oricând: „Revoluțiile nu așteaptă legislația. Ele apar din ceea ce fac oamenii la nivelul
de bază. Educația nu are loc în birourile legiuitorilor sau în retorica politicienilor. Este ceea ce se
întâmplă între cei care învață și profesori, în școlile lor. Dacă sunteți profesori, pentru elevii
voștri, voi sunteți sistemul. Dacă sunteți directori de școli, pentru comunitatea voastră, voi
sunteți sistemul. Dacă sunteți politicieni, pentru școlile de care răspundeți, voi sunteți sistemul.”
(Ken Robinson, „Școli creative”).

Un text publicat în 2015 de Sir Ken Robinson și intitulat „On Centering the Child” mi-a plăcut
atât de mult, încât l-am tradus pe loc, să ne lămurim o dată pentru totdeauna cum e cu echilibrul
în alegerea metodelor și mult invocata „centrare pe elev”:

„Ca și voi, copiii nu sunt născuți într-o lume, ci în două. E lumea din jurul lor, cea a altor
oameni și lucruri, care există independent de ei. Această lume era acolo înainte ca ei să vină pe
lume și va exista și după ce ei nu vor mai fi. Apoi, e lumea din ei: cea din interior, a conștiinței
lor, care există doar cât vor exista și ei.

Ca ființe umane, cunoaștem lumea din exterior prin cea din interiorul nostru. O percepem prin
simțuri și o configurăm prin idei, sentimente și valori, care constituie viziunea noastră despre
lume. Dacă educația e menită să atingă principiile unei democrații liberale, atunci ea trebuie să
îi ajute pe copii să înțeleaga ambele aceste lumi și cum una este puternic dependentă de
cealaltă. Dacă se procedează astfel, va prelua tot ce e mai bun atât din abordarea
tradiționalistă, cât și din cea progresistă.

Când sunt duse la extrem, metodele tradiționaliste de educație se concentrează apoape în

întregime pe lumea din afară și acordă prea puțin interes lumii interioare a copilului. Punând
preț doar pe abilitățile de ordin academic, aceste metode pot marginaliza alte forme de a ști și a
cunoaște (muzica, mișcarea, atletismul, poezia, imaginea, practica și restul) și talentele și
pasiunile corespunzătoare pe care copiii le au. Pot marginaliza nevoia copiilor de a-și exprima
propriile sentimente și de a lucra în mod creativ cu colegi de-ai lor.
În variantele lor duse la extrem, metodele progresiste se pot focaliza aproape în întregime pe
lumea interioară a copiilor, acordând prea puțină atenție nevoii lor de a se implica constructiv
în lumea din jurul lor. Prin faptul că valorizează în principal doar ideile și sentimentele
copilului, aceste metode pot subestima importanța învățării de la alții, a studiului cunoștințelor
și practicilor create de alți oameni, a dezvoltării disciplinei de gândire și exprimare și a
empatiei și autocontrolului în relația cu cei din jur.

Deși copiii se nasc cu darul de a învăța, mulți dintre ei abandonează școala înainte de absolvire.
Iar motivele principale sunt plictiseala și lipsa de motivație. Mulți tineri sunt victimele
agresiunii și intoleranței. Mulți suferă de depresie și mulți se sinucid. Toate aceste probleme
sunt accentuate (de) și, în multe cazuri, își au originea într-o cultură școlară care ignoră viețile
interioare. Iar în educație asta nu se numește centrare pe copil.”

Un interviu din 2016 e valoros cât un tratat de pedagogie. Ken Robinson vorbește, din nou,
despre toate, pe rând, temeinic, cu prospețime, pe înțelesul tuturor: ce să îi învețe școala pe copiii
de azi (printre altele, să fie curioși, creativi și să comunice cu cei din jur), care să fie rolul
profesorului (să faciliteze învățarea și să creeze o relație cât mai bună cu fiecare elev al său), cum
să evaluăm și dincolo de teste standardizate (mai mult descriptiv și mai puțin comparativ),
spațiul școlii ca reflecție a diversității învățării, ce înseamnă un leadership școlar care motivează
o cancelarie întreagă de profesori și chiar relatarea unui moment preferat din viața de elev (care
i-a marcat, de altfel, și cariera), când un profesor a avut încredere în el și l-a pus să regizeze o
piesă de teatru. Mi-a plăcut mult și analogia educație – viziunea lui Peter Brook despre ce
înseamnă, în ultimă instanță, teatrul. Ca să existe o experiență numită teatru, poți să renunți la
multe - cortină, costume, scenariu, regizor, scenă, clădire, dar nu la un actor care interpretează
ceva la care se uită cineva. Deci teatrul este un cuvânt despre relații, despre legătura
dintre un public și o performare. În educație e la fel, în centru sunt copiii și nu trebuie uitat nicio
clipă că despre ei este vorba și că rostul profesorilor este să îi ajute să învețe.
În „You, Your Child and School”, apărută în anul 2018, Sir Ken Robinson scrie despre cum pot
părinții să își sprijine copilul pe perioada școlarității și cum pot ei să își dea seama dacă școala
unde acesta învață i se potrivește sau nu și, mai ales, ce pot face pentru a primi de la școală
educația de care copilul are cu adevărat nevoie.

Sir Ken Robinson a fost foarte activ și pe perioada pandemiei și vorbit și a ținut legătura
cu profesorii din întrega lume.

În mai 2020 ne spunea că educația trebuie să se întoarcă la o „nouă normalitate”, și

anume educația pentru FIECARE copil, prin crearea unor sisteme de învățământ care să nu se
mai focalizeze pe output, pe teste și examene, ci pe crearea unei culturi școlare care să
recunoască și să valorifice individualitatea și diversitatea, o cultură mixtă, în care au un loc la fel
de important și științele, și disciplinele umaniste, și arta, și tehnologia. „Educația este un proces
viu, comparat cel mai bine cu agricultura. Grădinarii știu că nu ei fac plantele să crească. Nu ei
formează rădăcinile, nu ei cresc frunzele, nu ei vopsesc petalele. Plantele cresc prin ele însele.
Treaba grădinarului este să creeze cele mai bune condiții pentru ca toate aceastea să se
întâmple. Grădinarii buni creează aceste condiții, cei nepricepuți nu o fac. La fel este și cu
predatul. Profesorii buni creează condițiile propice pentru învățare, iar cei slabi, nu.”

Traducere Discurs Original

Am fost aici acum patru ani, şi îmi amintesc că în acea perioadă,  discursurile nu erau puse pe
Internet. Cred că erau oferite TEDster-ilor într-o cutie, o cutie cu DVD-uri, pe care o puneau în
dulap, unde se află și acum. 

Râsete) 

De fapt Chris m-a sunat la o săptămână după ce am ținut discursul şi a zis: „Vom începem să
încărcăm pe Internet.” „Putem să punem și discursul tău?”  Şi am zis: „Desigur.” 

Şi patru ani mai târziu,  după cum spuneam, a fost văzut de patru... De fapt a fost descărcat de patru
milioane de ori. Aşa că presupun că puteți multiplica asta de 20 de ori ca să vedeţi numărul de
oameni care l-au văzut. Şi aşa cum zice Chris, există o foamete  pentru filme cu mine. 

(Râsete) (Aplauze) 

Nu simţiți? 
(Râsete) 

Deci, acest întreg eveniment a fost un proiect construit astfel încât să mai țin unul, aşa că iată-l. 

(Râsete) 

Al Gore a vorbit la aceeaşi conferinţa TED la care am vorbit acum patru ani şi a vorbit despre criza
climatică.  Şi m-am referit la acest lucru la sfârşitul prezentării mele. Aşa că aș vrea să preiau de
acolo,  deoarece am avut numai 18 minute, ca să fiu sincer.  Aşadar, după cum spuneam... 

Râsete) 

Vedeţi, el are dreptate. Există o criză climatică majoră, evident. Şi dacă cineva nu crede acest lucru,
atunci ar trebui să iasă mai des din casă. (Râsete) Însă cred că există o a două criză climatică, care
este la fel de serioasă,  care are aceleaşi origini, şi pe care trebuie să o tratăm cu aceeaşi urgență. Şi
mă refer prin aceasta --  şi ați putea spune: „Uite, sunt în regulă. Am o criză climatică; nu am
neapărat nevoie de a doua.” Dar aceasta e o criza, nu a resurselor naturale, deşi cred că este
adevărat, ci o criză a resurselor umane. 

Cred, în mod fundamental, aşa cum mulţi vorbitori au spus în ultimele câteva zile, că folosim foarte
prost talentele noastre. Foarte mulţi oameni trec prin viața lor fără să aibă o idee despre care ar
putea fi talentele lor,  sau dacă au vreunul. Întâlnesc tot felul de oameni care nu cred că sunt foarte
buni la ceva. 

De fapt, eu împart într-un fel lumea în două grupuri. Jeremy Bentham, marele filozof utilitar,  a venit
cu următoarea argumentaţie. A zis: „Sunt două tipuri de oameni în această lume, aceia care împart
lumea în două tipuri şi cei care nu o fac.” (Râsete) Ei bine, eu o fac. (Râsete) 

ntâlnesc tot felul de oameni care nu se bucură de ceea ce fac. Ei pur şi simplu merg prin viața
lor descurcându-se cu ea. Ei nu au o mare plăcere în ceea ce fac. Îndură, în loc să se bucure de ceea
ce fac,  şi aşteaptă să vină weekend-ul. Dar am întâlnit de asemenea oameni  care iubesc ceea ce
fac  şi care nu-şi imaginează că ar putea face altceva. Dacă le-ai spune: „Nu mai face asta”, s-ar
întreba despre ce vorbeşti. Deoarece nu e vorba de ce fac ei, ci de ceea ce sunt. Ei spun: „Ştii, dar
ăsta sunt eu. Ar fi stupid să abandonez acest lucru, deoarece îmi atinge sinele autentic”. Şi acest
lucru nu e adevărat pentru destui oameni. De fapt, în mod contrar, cred că e cu siguranţă o
minoritate de oameni. Şi cred că sunt multe 
explicaţii posibile pentru asta. Şi printre cele mai importante e educaţia, deoarece educaţia, într-un
fel, îndepărtează foarte mulţi oameni de abilităţile lor naturale.  Iar resursele umane sunt ca resursele
naturale; sunt foarte des îngropate adânc. Trebuie să mergi să le cauţi. Ele nu stau aşezate la
suprafață. Trebuie să creezi circumstanţele în care ele se dezvăluie. Şi v-ați putea imagina  că în
educație se întâmplă în acest fel. Însă prea des, nu se întâmplă. Fiecare sistem educaţional din
lume  trece printr-un proces de reformare acum. Şi nu este suficient. Reforma nu mai ajută, deoarece
aceasta doar îmbunătăţeşte un model stricat. Ceea ce avem noi nevoie -- şi acest cuvânt a fost des
folosit în ultimele zile -- nu este evoluţie, ci o revoluţie în educaţie. Aceasta trebuie să fie transformată
în altceva. 

(Aplauze) 

Una dintre provocările reale e de a inova în mod fundamental în educaţie. Este greu să

inovezi, deoarece asta înseamnă să faci ceva ce oamenii nu pot face uşor, în majoritatea
cazurilor. Înseamnă a contesta ceea ce e considerat indiscutabil, lucruri despre care noi credem că
sunt evidente.  Marea problemă cu reforma sau transformarea este tirania bunului simţ --  lucruri
despre care oamenii gândesc: „Nu poate fi făcut altfel deoarece aşa se face." 

Am citit de curând un citat extraordinar al lui Abraham Lincoln, care cred că v-ar face plăcere să fie
menționat în acest moment. (Râsete) A zis acest lucru în decembrie 1862 la a doua întâlnire anuală a
Congresului.  Trebuie să vă spun că nu am nicio idee despre ce se întâmpla atunci. Noi nu predăm
istoria Americii în Marea Britanie. (Râsete) Noi o suprimăm. Ştiţi, asta e politica
noastră.  (Râsete) Aşadar, neîndoielnic, ceva fascinant se întâmpla în decembrie 1862,  lucru pe care
americanii dintre noi îl cunosc.

Dar el a spus asta:  „Dogmele trecutului tăcut sunt neadecvate în faţa prezentului furtunos.  Această
ocazie  este plină cu dificultăţi,  şi noi trebuie să ne ridicăm cu această ocazie." Îmi place asta.  Nu să
ne ridicam la ea, să ne ridicăm cu ea.  „Aşa cum cauza noastră este nouă, aşa și noi trebuie să gândim
într-o manieră nouă  şi să acționăm într-o manieră nouă.  Noi trebuie să ne eliberăm pe noi înşine şi
atunci vom salva ţara noastră.” 

Îmi place mult acest „eliberăm”. Ştiţi ce înseamnă? Înseamnă că există idei în care suntem cu toții
înlănțuiți, pe care le luăm ca fiind incontestabile, ca fiind ordinea naturală a lucrurilor.  Şi multe
dintre ideile noastre s-au format, nu ca să întâlnească circumstanţele acestui secol, ci ca să facă față
circumstanţelor secolelor precedente. Însă mințile noastre sunt încă hipnotizate de ele.  Şi trebuie să
ne eliberăm de unele dintre acestea. Acest lucru este mai uşor de zis decât de făcut. Este foarte greu
de știut, apropos, ce anume luăm de bun. Şi motivul este ca îl luăm de bun. 

Dați-mi voie să vă întreb ceva ce poate luați de bun. Câți dintre dvs. sunteți mai în vârstă de 25 de
ani?  Asta nu cred că luați de bun. Sunt sigur că sunteți obișnuiți cu acest lucru deja. Este cineva sub
25 de ani? Minunat. Acum, cei peste 25,  puteți să ridicați mâna dacă purtați un ceas de
mână?  Suntem destul de mulți, nu-i așa? Întrebați acelaşi lucru într-o sală plină cu
adolescenți. Adolescenții nu poartă ceasuri de mână. Nu zic că nu pot, ori că nu au voie, ei doar aleg
adesea să nu poarte. Şi motivul e acela că noi am fost crescuți  într-o cultură pre-digitală, noi cei peste
25. Şi pentru noi, dacă vrei să știi cât e ceasul, trebuie să porți ceva care să-ți spună. Copiii acum
trăiesc într-o lume care e digitizată,  şi timpul, pentru ei, e peste tot. Ei nu găsesc niciun motiv pentru a
face asta. Și nici voi nu trebuie să o faceți, doar că ați făcut-o întotdeauna, şi continuați să o
faceți.  Fica mea nu poartă niciodată un ceas, fica mea Kate, care are 20 de ani. Nu înțelege
ideea. Zice: „E un instrument cu o singură funcție.” (Râsete) „Cât de jalnic e asta?" Iar eu spun:
„Nu, nu, îți spune de asemenea şi data.” (Râsete) „Are funcţii multiple.” 

Însă există lucruri în care suntem înlănţuiți mintal în educaţie. Permiteţi-mi să vă dau câteva
exemple. Unul dintre acestea e ideea de linearitate,  aceea că începe aici, şi că mergi pe un traseu,  şi
dacă faci totul cum trebuie, vei termina aranjat bine pentru tot restul vieţii tale.  Toți cei care au vorbit
la TED ne-au spus implicit, ori câteodată explicit, o poveste diferită, că viața nu e liniară, ci este
organică.  Noi creăm viața noastră în mod simbiotic pe măsură ce explorăm talentele noastre în
relație cu circumstanţele care ajută să creeze pentru noi. Însă am devenit obsedaţi de această poveste
liniară.  Și probabil punctul culminant al educaţiei e intrarea la facultate. Cred că suntem obsedați să
ducem oamenii în facultate, anumite tipuri de facultăţi. Nu zic să nu mergeți la facultate, însă nu
trebuie să o facă toată lumea şi nu imediat. Poate unii merg mai târziu, nu imediat. 

Am fost în San Francisco nu demult ca să semnez o carte. Și un tip care a cumpărat cartea, avea cam
30 de ani. Şi l-am întrebat: „Cu ce te ocupi?” Iar el a zis: „Sunt pompier.” Şi eu am zis: „De cât
timp ești pompier?” El: „Dintotdeauna, am fost pompier dintotdeauna.” Şi am zis: „Când te-ai
decis?”  El a zis: „Când eram copil. De fapt, a fost o problemă la școală, deoarece acolo toată lumea
voia să fie pompier. Dar eu voiam să fiu pompier. Iar în ultimul an de liceu profesorii nu m-au luat
serios.  Unul dintre profesori nu m-a luat în serios. El zicea că-mi irosesc viața dacă doar asta aleg să
fac cu ea, că ar trebui să mă duc la facultate, să am o carieră, şi că aveam un mare potențial, şi că
îmi risipeam talentul. A fost umilitor deoarece a zis-o în fața întregii clase, şi m-am simţit
îngrozitor. Dar asta voiam şi imediat ce am plecat de la școală, am aplicat la brigada de pompieri și
am fost acceptat.  Şi mă gândeam la acest profesor recent acum câteva minute, când
vorbeați, deoarece acum şase luni, i-am salvat viața.” (Râsete) „Era într-un accident de mașină,  şi l-
am scos de acolo, l-am resuscitat, şi de asemenea i-am salvat și viaţa soției sale. Cred că mă vede cu
ochi mai buni acum.” 

Râsete) (Aplauze) 

Pentru mine, comunităţile umane depind de o diversitate de talente, nu o concepție singulară despre
abilităţi. Şi în centrul provocărilor noastre -- (Aplauze) În centrul provocării se află nevoia de a
reconstitui sensul propriilor abilități şi al inteligenței. Linearitatea e o problemă. 

Când am ajuns în Los Angeles acum nouă ani, am întâlnit o formulare, foarte bine intenționată, care
zicea: „Facultatea începe în grădiniță.” Nu, nu începe. (Râsete)  Nu începe. Dacă am avea timp, aș
dezbate asta, dar nu avem. (Râsete) Grădinița începe în grădiniță. (Râsete) Un prieten de-ai mei a zis
odată:  „Ştiţi, un copil de trei ani nu e jumătate de copil de șase ani." (Râsete) (Aplauze) Ei au trei
ani. 

Dar aşa cum am auzit în această ultimă sesiune, e aşa multă competiție să intri în grădiniță,  să intri în
grădinița potrivită, că oamenii sunt intervievați pentru asta la trei ani. Copii stând în fața unui juriu
neimpresionat, știţi, cu CV-urile lor, (Râsete) răsfoind şi zicând: „Ei bine, asta e
tot?”  (Râsete) (Aplauze) „Ești aici de 36 de luni, şi asta e tot?” (Râsete) „Nu ai realizat nimic,
admite!  Ai petrecut primele șase luni sugând lapte, după cum văd eu.” (Râsete) Vedeţi, e cumplit, dar
atrage oamenii. 

Cealaltă mare problemă e conformitatea. Am construit sistemul educaţional pe modelul fast-

food.  Despre asta a vorbit Jamie Oliver zilele trecute.  Există două trepte ale calităţii în catering. Una
este fast-food,  unde totul este standardizat. Cealaltă e ca restaurantele Michelin şi Zagat, unde totul
nu e standardizat, e personalizat în funcţie de circumstanţele locale. Şi noi am implementat modelul
fast-food pentru educaţie. Şi ne îngreunează spiritul şi energia aşa cum mâncarea de la fast-food ne
slăbește corpurile. 

Aplauze) 

Trebuie să recunoaştem câteva lucruri. Unul e acela că talentul uman e extraordinar de

divers. Oamenii au aptitudini diferite. Mi-am dat seama de asta recent când mi s-a dat o chitară când
eram copil cam în aceeaşi perioadă în care Eric Clapton a primit prima sa chitară.  A funcționat
pentru Eric, asta-i tot ce zic. (Râsete) Într-un fel, nu a ieșit pentru mine.  Nu am putut să fac lucrul
acela să meargă oricât de tare am încercat să suflu în el.  Pur şi simplu nu a mers. (Râsete) 
Dar nu e numai despre asta, e vorba de pasiune. De multe ori oamenii sunt buni la lucruri de care nu
prea le pasă. Este vorba de pasiune, şi ceea ce stimulează spiritul şi energia noastră. Şi dacă faci
lucrul pe care-l iubești, la care ești bun, timpul se încadrează pe o altă orbită.  Soția mea tocmai a
terminat de scris un roman,  şi cred că e o carte foarte bună, dar ea dispare cu orele. Ştiţi asta, dacă
faci ceva ce iubești, o oră se simte ca cinci minute. Dacă faci ceva care nu rezonează cu spiritul
tău,  cinci minute par o oră. Şi motivul pentru care mulţi oameni renunță la educaţie e pentru că nu le
hrănește sufletul, nu le hrănește energia sau pasiunea lor. 

Aşadar, cred că trebuie să schimbăm metaforele. Trebuie să trecem de la un model industrial de

educaţie, un model de fabrică, care este bazat pe linearitate şi conformitate şi grupare de
oameni.  Trebuie să ne mutăm la un model care e bazat pe principiile agriculturii. Trebuie să admitem
că dezvoltarea umană  nu este un proces mecanic, este un proces organic. Şi că nu putem prezice
rezultatul dezvoltării umane; tot ce poți să faci, ca un fermier, e să creezi condițiile în care vor putea
să se dezvolte. 

Aşadar, când ne gândim la reformarea educaţiei şi transformarea ei nu e ca şi când ai clona un

sistem. Există unele minunate ca cele KIPP, e un sistem minunat. Sunt multe modele minunate. E
vorba de adaptarea acestora în funcție de circumstanţe, şi de personalizarea educaţiei în functie de
oamenii pe care îi învățăm. Şi să facem acest lucru, cred că e răspunsul pentru viitor, deoarece nu e
vorba despre găsirea unei soluții noi; e despre crearea unei mișcări în educaţie în care oamenii îşi
dezvoltă propriile soluții, dar cu susținere externă bazată pe o curiculă personalizată. 

Acum, în această sală, se află oameni care reprezintă resurse extraordinare în business, în

multimedia, în internet. Aceste tehnologii,  combinate cu talentele extraordinare ale
profesorilor, oferă o oportunitatea să revoluționăm educația. Şi vă îndemn să vă implicați, deoarece e
vital, nu numai pentru noi, ci pentru viitorul copiilor noștri. Dar trebuie să schimbăm model
industrial  cu un model agricol, în care fiecare școală poate să se dezvolte pe viitor. E locul în care
copiii învață despre viață.  Sau acasă, dacă aleg să fie educați acolo cu familiile lor sau cu prietenii
lor. 

S-a vorbit mult despre visuri de-a lungul acestor zile. Şi as dori foarte repede -- am fost uimit de
cântecele lui Nathalie Merchant seara trecută, redescoperind poezii vechi. Aș vrea să vă citesc
repede, o poezie foarte scurtă  scrisă de W.B. Yeats, pe care poate-l știţi. El a scris asta iubitei
lui, Maud Gonne, şi el plângea faptul că nu a putut să-i ofere ceea ce credea el că ea voia de la el. Şi
el zice: „Am altceva, dar s-ar putea să nu fie pentru tine.” 
El zice asta: „De aş avea hainele împodobite ale cerului Cusute cu rază de soare şi de
argint,  Albastrele, ştersele şi negrele haine Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrii, Aş întinde hainele
sub picioarele tale; Dar eu, săracul de mine, n-am decât visuri; Mi-am întins visurile sub picioarele
tale. Calcă uşor, căci păşeşti peste visurile mele.” Şi în fiecare zi, peste tot, copiii noștri îşi aștern
visurile lor sub picioarele noastre. Şi noi trebuie să pășim uşor. 

Vă mulțumesc. 

(Aplauze) 

Vă mulțumesc foarte mult.  (Aplauze) 

https://www.ted.com/talks/sir_ken_robinson_bring_on_the_learning_revolution/transcript?
language=ro

Pe 21 august s-a stins după o scurtă suferință. Avea 70 de ani. Câteva decenii a urmat o carieră
academică, a părăsit-o apoi pentru a deveni cel mai influent expert în Educație din lume.
Discursul său de la TED din 2006, „Do schools kill creativity?” („Ucid școlile creativitatea?”)
are la această oră peste 66 de milioane de vizionări, a marcat – și încă o face – gândirea despre
rolul, scopul Educației
(https://www.ted.com/talks/sir_ken_robinson_do_schools_kill_creativity).

A conceput programe de reformă, a consiliat guverne, a publicat cărți, a susținut enorm de multe
conferințe, discursuri în întreaga lume. Pentru a răspândi credința sa că Educația trebuie pusă pe
un alt drum. Ceea ce avem acum, după decenii de schimbări, are ca rezultat că „educăm oamenii
în afara capacităților lor creative”. Creativitatea în Educație a devenit, datorită lui, noua
paradigmă, noua filosofie a actului educațional.

Celebrul discurs din 2006, cărțile lui m-au făcut să mă gândesc încă odată – pe mine și pe mulți
alții – la cât de mult greșim când punem Educația în ramele rigide ale „producerii” cunoașterii
prin „fabricile” concepute ca linii de producție. Copiii se nasc curioși, spune Ken Robinson, cu
talente naturale „care ar trebui îngrijite de școală”. Ce este profesorul? Cel/cea care „predă”? Dar
a preda nu este „numai o profesie. Dacă e gândită corect, predarea este o formă de artă”. Pentru
Ken Robinson, dezvoltarea umană nu e un proces mecanic, este unul organic. „Și nu ai cum să
prezici rezultatul dezvoltării umane. Tot ce poți face, ca un agricultor, este să creezi condițiile în
care încep să înflorească”.
Este o gândire revoluționară, argumentată pe larg în cărțile sale, traduse și la noi. Pentru a o pune
în practică avem nevoie de politicieni care să aibă clarviziunea care construiește o Educație
a dezvoltării  nu a testării (prin examene rigide, teste, diplome care, de multe ori nu au nicio
valoare). Într-un discurs mai recent, Ken Robinson se referă la politicieni: „Le spun adesea: dacă
vreți să puneți capăt problemelor din Educație, încetați să le mai produceți”.

Am prezentat celebrul discurs din 2006 de multe ori la cursuri și seminare. Adesea, impactul a
fost enorm, adesea studenții erau șocați de noutatea viziunii. După o astfel de prezentare, îmi
aduc aminte, câteva minute a fost o liniște asurzitoare. După care parcă s-a spart o barieră a
minții și au început să vorbească. S-ar fi simțit bine, aproape de ei înșiși, dacă educația lor ar fi
urmat căile deschise de Ken Robinson, dar realitatea universitară lovea nemilos: incompetențe
didactice, lipsă de comunicare reală, atenția acordată fiecăruia, gândirea prospectivă privind
dezvoltarea individuală.

Prin stingerea lui din viață, eu am pierdut pe cineva care m-a făcut să cred că tot ce am făcut,
urmând căi ale creativității la cursuri și seminare, chiar înainte de a cunoaște gândirea sa, dar mai
ales după, nu a fost degeaba. Eu cred că este o cale de urmat pentru a-i pune pe copiii noștri
în lumea lor, aceea unde vor dezvolta liber, creativ propriile capacități.

Ken Robinson a aprins o flacără uriașă, vizibilă peste tot în lume. Am putea încerca măcar să n-o
lăsăm să se stingă.

„A schimba sistemul”, „a face reforme” constituie un loc comun al discursului politic despre
educație și învățământ. Politicienii de vârf au devenit ventriloci nevolnici ai reformei
permanente, propun, fără vreo analiză, o „nouă lege a educației”, pentru că, nu-i așa ?, totul
trebuie reluat de la zero, smuls din rădăcini. DE ACELASI AUTOR Educația - 10 priorități pe
termen scurt după proteste Rareori au o viziune despre schimbare și un plan de acțiune. Se poate
presupune că reacționează rațional, de vreme ce tema educațională nu este prezentă în mass-
media, mai puțin cazurile de plagiat, și sparge zidul de indiferență doar în perioada campaniilor
electorali. Sir Ken Robinson este un expert britanic pe tema educației și învățământului și cea
mai recentă carte a sa, Școli creative. Revoluția de la baza învățământului , expune o teorie
despre schimbarea învățământului. Mesajul ei este că putem participa la o revoluție tăcută, de jos
în sus, cu participarea tuturor actorilor interesați. Sigur, termenul „revoluție” este folosit aici în
sens retrâns. Schimbarea graduală, a pașilor mici poate genera efect structural, pe termen lung în
sistem de educație.
Sinteza de mai jos este o simplă invitație la lectură, ea prejudiciază în nenumărate feluri
profunzime cărți și articulare ideilor lui Sir Ken Robinson. Pe de altă parte, temele de mai jos
reflectă experiența a patruzeci de ani de practică și cercetare privind creativitatea, educația și
învățătura.   Eșecul reformei. Reformele și politicile naționale pe tema educației s-au centrat
exclusiv pe indicatori și standarde impuse școlilor și elevilor de la centru. Scopurile educației.
Educația și învățământul vizează scopuri economice, culturale, sociale și personale, obținute de
principii industriale ce au modelat educația în secolul XX. Organicitatea sistemului de
învățământ . Sistemele de educație sunt eco-sisteme organice, complexe, cu o largă diversitate
internă. Darul nativ de a învăța. Copiii se nasc cu înzestrarea de a învăța și rolul profesorului este
de a stimula diversitatea tipurilor de inteligență, apelând la jocuri, o nevoie umană fundamentală.
Arta de a preda. Profesorii facilitează și stimulează învățarea, ajutând elevii să aibă încredere în
sine, să fie creativi, să identifice modele inspiraționale. Reforma programei. Structura și
conținutul programelor trebuie să vizeze următoarele capacități ale elevilor: curiozitate,
creativitate, critică, comunicare, colaborare, compasiune, calm și spirit civic. Evaluarea extinsă și
personalizată. Actualul sistem de note și calificative numerice spune foarte puțin despre
progresul elevilor, el trebuie completat de descriptori calitativi și evaluări extinse. Management
și leadership în școli. Președinții de universități și directorii de școli au menirea de a construi o
cultură organizatorică favorabilă învățării, luând decizii asupra reglementărilor și stabilind
cutume instituționale. Rolul asociațiilor de părinți. Instituțiile de învățământ evoluează mai bine
când responsabilități și conducere inițiativă un dialog substanțial cu părinții. Politici ale
schimbărilor în învățământ. Revoluția în educație poate începe de jos în sus, cu agenții ai
schimbării de tip grass-root, pedagogi, directori de școală, părinți, elevi, politic la nivel local și
organizații nonguvernamentale, indiferent de locul ocupat în domeniul educației. Temele
reflecției lui Sir Ken Robinson oferă o hartă a problemelor sistemelor de educație, alături de
principii și soluții. Mare parte din ele nu implică politici de comandă și control, ordine venite de
sus în jos și supra-reglementare. De la nivelul asociațiilor de părinți, apelând la entuziasmul unor
pedagogi și folosind energie unor manageri de școală, se pot schimba lucruri aparent minore, dar
cu un impact considerabil asupra performanței în educație. Sa încetățenit o așteptare nerealistă, a
reformei permanente venite de la Minister, deși multe lucruri se pot realiza fără nici o implicare a
politicienilor de la „Centru”. Regulile și normele sistemului educațional trec, bineînțeles, prin
birourile politice, dar problemele noastre nu țin neapărat de reglementări. Să nu imaginăm o
secundă cum ar arăta Sistemul dacă s-ar respecta toate legile și normele în vigoare . Dacă, de
pildă, Consiliul Național de Etică ar funcționa altfel decât ca „detergent” pentru mizeria din zona
doctoratelor. Politicienii și-au însuși arta temporizării pe termen nedefinit a priorităților din
învățământ. Temerea de a contempla o nesfârșită „consultare publică” nu pare îndepărtată.
Democrația și educația cetățenilor unei societăți merg mână în mână. Avertismentul lui Thomas
Jefferson, unul dintre Părinții Constituției americane, se păstrează actual: „Dacă o națiune se
așteaptă să fie ignorantă și liberă, într-un stat civilizat, se aștepta la ceva ce nu a existat vreodată
și nici nu va fi”.      

Am fost recent la o întâlnire în Los Angeles pentru a discuta despre așa zisa educație alternativă.
Sunt programe menite să aducă elevii înapoi la școală și acestea au câteva trăsături comune: sunt
foarte personalizate, sprijină puternic profesorii, crează legături strânse cu comunitatea și se
ghidează după un curriculum larg, cu programe care-i scot adesea pe elevi în afara școlii. Iar
aceste programe au funcționat. Mi s-a părut însă interesant că asta se cheamă <<educație
alternativă>>. Avem dovezi în toată lumea că dacă am face toți asta nu ar mai fi nevoie de
alternativă. De-asta cred că trebuie să adoptăm o altă metaforă. Trebuie să admitem că (școala)
e un sistem uman și că există condiții în care oamenii prosperă și condiții în care nu. La urma
urmei suntem creaturi organice, iar cultura școlii este absolut esențială. Cultura este un termen
organic, nu?

Nu departe de casa mea este o zonă care se numește <<Valea Morții>>, locul cel mai cald și mai
uscat din America. Nu crește nimic acolo, pentru că nu plouă. De aici numele. În iarna lui 2004 a
plouat în <<Valea Morții>>. A plouat mult într-o perioadă foarte scurtă. Iar în primăvara lui
2005 s-a petrecut ceva fenomenal. Întreaga Vale a Morții s-a acoperit cu flori, pentru o vreme.
Ce dovedește asta? Că acea Vale nu e moartă, ci doarme. Imediat după suprafață se află
semințele posibilității, în așteptarea condițiilor prielnice pentru a crește. În sistemele organice,
în condițiile potrivite, viața e inevitabilă, se întâmplă negreșit.

Dacă iei o zonă, o școală, un cartier, schimbi condițiile, dai oamenilor un alt sentiment al
potențialității, alte așteptări, o gamă mai largă de posibilități, hrănești relația dintre profesori și
elevi, le oferi oamenilor libertatea de a fi creativi și de a inova în ceea ce fac, atunci școlile care
erau odată moarte se trezesc la viață. Marii lideri știu asta. Adevăratul rol al conducerii în
învățământ – și cred că e valabil la nivel de țară, de stat și de școală – nu e și nici nu trebuie să
fie acela de comandă și control. Rolul real al conducerii e ajustarea climatului, în crearea
unui mediu al posbilității. Dacă faci asta, oamenii se vor ridica, vor realiza lucruri pe care nu le
anticipai. Benjamin Franklin a spus ceva superb: că există trei feluri de oameni în lume. Unii
sunt de nemișcat -nu pricep, nu vor să priceapă și nu le pasă. Alții pot fi mișcați – sunt oameni
care înțeleg nevoia de schimbare și sunt gata să asculte. Și mai sunt cei care se mișcă – oamenii
care fac ca lucrurile să se întâmple. Și dacă încurajăm mai mulți oameni din această ultimă
categorie, am ajunge să creăm o mișcare. Iar dacă mișcarea este destul de puternică, obținem, în
sensul bun, o revoluție. Și de asta avem nevoie.

Malala Yousafzai

În urma cu un an, Malala Yousafzai avea 15 ani si trecea prin momente cumplite. Era împuscată în
cap de catre talibani, însă tînara a luptat și a reușit să supraviețuiască acestui coșmar.

După ce a fost externată din spital, tînara Malala a continuat lupta pentru drepturile copiilor și
dreptul la educație la nivel mondial.
Tânara eroină a vorbit în fața oficialilor ONU despre talibanii din Pakistan și dreptul la educație
pentru copii.

“Să ridicam cărțile și stilourile. Acestea sunt cele mai puternice arme. Un copil, un profesor, o
carte și un stilou pot schimba lumea. Educația este singura noastra cale.”

In fata liderilor a 100 de tari, aceasta a continuat: “Dragi frati si surori, nu sunt impotriva nimanui,
nu vorbesc cu dorinta de razbunare impotriva talibanilor sau a oricarui alt grup terorist.

 “Sunt aici, in fata voastra, pentru a vorbi despre dreptul oricarui copil la educatie.
Vreau ca tinerii talibani si copiii extremistilor sa aiba parte de educatie. Nu port ura nici
macar pentru cei care m-au impuscat.”
 “Chiar daca as avea o arma in mana, iar cel care m-a impuscat ar fi in fata mea, tot nu
as trage in el. Aceasta este lectia de compasiune pe care am invatat-o de la Mohammed
si de la Iisus Hristos.”
 “Aceasta este lectia schimbarii pe care am mostenit-o de la Martin Luther King si
Nelson mandela. Il sustin pe domnul Bar Ki-moon, secretarul general, in lupta pentru
educatie la nivel global, dar si munca depusa de ONU si de domul Gordon Brown.”
 “Ei continua sa ne inspire pe noi toti in actiunile noastre. “Ziua Malala” nu este ziua
mea. Astazi este ziua pentru toate femeile si toti copiii care au ridicat glasul pentru
drepturile lor.”
 “Cand am fost impuscata, frica si slabiciunea din mine au murit. Atunci puterea si taria
s-au nascut. Talibanii au crezut ca ne pot reduce la tacere prin gloante, dar s-au
inselat.”, au fost cuvintele rostite de tanara Malala Yousafzai de 16 ani in fata liderilor
ONU.

La finalul discursului, intregul plen s-a ridicat in picioare si au aplaudat-o. “Este cea mai
curajoasa fata din lume”, a caracterizat-o Gordon Brown pe Malala.

Exemplul curajului, Ban Ki-moon a descris-o pe Malala că a arătat "ce se tem cel mai mult de
teroriști: o fată cu o carte".
 La o vârstă fragedă, Malala Yousafzai sa stabilit deja ca un militar iconic pentru
drepturile fetelor. Ea a susținut fără temei accesul la educație pentru fete și a devenit cel mai
tânăr beneficiar al Premiului Nobel pentru Pace în 2014, la numai 17 ani, când ia fost decernată
onoarea împreună cu Kailash Satyarthi pentru munca lor de a promova accesul la educație pentru
tineri.

Născută în Pakistan, a asistat la impactul ocupației talibanilor asupra regiunii Swat unde
locuia. Malala a scris despre experiența ei într-un blog pentru BBC. În octombrie 2012, când
avea doar 14 ani, a fost împușcată în cap de către un gunman taliban când sa întors acasă după un
examen.

Malala a fost vizată de talibanii, o organizație teroristă, pe măsură ce ea a devenit

proeminentă în calitate de luptător. Tentativă de asasinat a atras atenția din întreaga lume și a fost
descris ca fiind un act furios și fricos de către secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

După ce sa stabilit deja ca un susținător articulat al educației pentru fete, dedicarea și

angajamentul lui Malala au continuat și ea a refuzat să fie descurajată sau descurajată. În urma
tratamentului din Marea Britanie, Malala a vorbit la ONU. În ziua în care a ținut discursul ei, a
vorbit cu înțelepciune și pasiune atunci când sa reflectat asupra filmării:

"Teroriștii au crezut că îmi vor schimba scopurile și îmi vor opri ambițiile. Dar nimic nu sa
schimbat în viața mea, cu excepția acestui fapt: slăbiciunea, frica și lipsa de speranță au murit.
Puterea, puterea și curajul s-au născut. "
 Malala și familia ei au reușit să se stabilească în Regatul Unit, iar Malala a urmat liceul
înainte de a câștiga un loc la prestigioasa universitate din Oxford pentru a studia politica,
filosofia și economia. Ea a scris memorii, a făcut obiectul a numeroase documentare și continuă
să promoveze drepturile de educație. În 2013 a înființat Fundația Malala împreună cu tatăl ei;
fondul continuă să susțină programe de educație pentru fete din întreaga lume.

Cel mai tânăr destinatar al Premiului Nobel pentru Pace.

Memoria ei, eu sunt Malala , a fost publicată în 2013. O revizuire a Washington Post a arătat că
"este dificil să ne imaginăm o cronică a războiului mai în mișcare, în afară de Jurnalul lui Anne
Frank .

Împreună cu tatăl său, a fondat Fundația Malala, care susține accesul la educație în țări din
întreaga lume, inclusiv Pakistan, Afganistan și Nigeria.

Malala Yousafzai Citate

"O carte, un pix, un copil și un profesor pot schimba lumea".

"Nu vreau să fiu amintit ca fată care a fost împușcată. Vreau să fiu amintit ca fata care sa
ridicat.

Citate de Malala Yousafzai despre curaj

1. Imi ridic vocea nu ca sa strig, ci ca cei fara voce sa fie auziti – nu putem izbandi atunci cand
jumatate dintre noi sunt tinuti inapoi.

2. Atunci cand toata lumea este tacuta, chiar si o singura voce devine puternica.

3. Ne-a fost frica, dar curajul nostru a fost mai puternic decat frica.

Citate de Malala Yousafzai despre puterea de a merge mai departe

4. Mi-am spus, Malala, ai facut deja fata mortii. Aceasta este a doua ta viata. Nu iti fie frica –
daca iti este frica, nu vei putea merge mai departe.

5. Nu astepta ca altcineva sa vorbeasca in numele tau. Schimbarea incepe cu tine.

Citate de Malala Yousafzai despre drepturile femeilor

6. Extremistilor le este frica de carti si pixuri, puterea educatiei ii inspaimanta. Le este frica de
femei.

7. Mama mea imi spunea mereu „ascunde-ti fata, oamenii se uita la tine”. Eu raspundeam, "nu
conteaza, ma uit si eu la ei".
8. Ne dam seama cat sunt de importante vocile noastre doar atunci cand nu ni se da voie sa
vorbim.

9. Cred ca nu exista nicio diferenta intre un barbat si o femeie. Cred chiar ca o femeie este mai
puternica decat barbatii.

10. E dreptul meu sa ma asez in banca si sa citesc din manuale impreuna cu prietenii, la scoala. E
visul meu sa vad toti oamenii zambind fericiti.

Citate de Malala Yousafzai despre educatie

11. Ma intreb adesea, daca un taliban va veni la tine, ce vei face, cum vei reactiona? Daca il vei
lovi cu un panof, atunci nu va mai exista nicio diferenta intre tine si taliban. Nu trebuie sa ii
tratezi pe cei din jur cu cruzime, trebuie sa lupti pasnic, prin dialog si prin educatie. Trebuie sa ii
explici cat de importanta este educatia si ca iti doresti educatie chiar si pentru copiii lui.

12. Tot ce imi doresc este sa invat si imi este frica ca nu as putea fi lasata sa fac asta.

13. Nu vorbesc pentru mine ci pentru cei fara voce… Cei care au luptat pentru drepturile lor…
Dreptul de a trai in pace, de a fi tratati cu demnitate, dreptul lor la oportunitati egale si dreptul de
a fi educati.

14. Un copil, un invatator, o carte si un stilou sunt suficiente pentru a schimba lumea.

15. Pace in toate casele, pe toate strazile, in toate satele, in toate tarile – acesta este visul meu.
Educatie pentru fiecare baiat si fiecare fata din lume.

16. Nu inteleg de ce oamenii au impartit lumea in doua grupuri: vest si est. Educatia nu apartine
nici vestului, nici estului. Educatia este educatie si este dreptul oricarei fiinte umane.

Povestea Malalei ne oferă tuturor o lecție plină de sens despre luarea unor decizii care să ne ajute
pe fiecare dintre noi să ducem o viață mai bună: dacă ești părinte sau te afli în orice poziție din
care poți influența copiii și tinerii, nu uita că tu însuți ești un exemplu! Hotărârile pe care le iei în
numele altora pot deveni tiparele după care ei își vor defini și croi existența. 

Și dacă numai cu asta te vei alege, atunci este suficient. Dar mai sunt multe alte lecții pe care le-
am putea învăța:

1. Să ai curaj să faci ce e bine, chiar dacă e un lucru mărunt sau o decizie majoră.

2. Să te gândești că și tu ai putea fi victima unui atac și să-ți iei măsuri în avans. Mă refer la un
atac real, dar și la critică verbală, care e mult mai probabilă.
3. Să conștioentizezi că ai putea fi un model pentru alții, care te admiră și își doresc să-ți urmeze
exemplul.

4. Să fii consecvent față de deciziile luate. Dă-le o șansă să-ți modeleze viața. 

5. Să nu te dai bătut.

6. Să te bazezi pe ceilalți și să fii acolo pentru ei. Să știi în cine poți avea încredere și să fii și tu
cel în care se poate avea încredere. 

7. Să cauți să înveți și să profiți de orice oportunitate pentru a-ți lărgi cunoștințele despre lume și
despre oameni.

Imi ridic vocea nu pentru a tipa, ci pentru a ma face auzita. Nu vom putea reusi daca jumatate din
noi suntem tinuti in loc.”

“Extremistilor le este frica de carti si pixuri, puterea educatiei ii inspaimanta. Le este frica de
femei.”

“Mama imi spunea mereu “ascunde-ti fata, oamenii se uita la tine”. Eu raspundeam, “nu
conteaza, ma uit si eu la ei”.

“Sta in natura omului sa nu realizam cat de important este un lucru decat atunci cand l-am
pierdut. In Pakistan, cand ni s-a interzis sa mai mergem la scoala,abia atunci am realizat ca
educatia este un instrument important si puternic pentru femei.”

“Ma intreb adesea, daca un taliban va veni la tine, ce vei face, cum vei reactiona? Daca il vei lovi
cu un panof, atunci nu va mai exista nicio diferenta intre tine si taliban. Nu trebuie sa ii tratezi pe
cei din jur cu cruzime, trebuie sa lupti pasnic, prin dialog si prin educatie. Trebuie sa ii explici
cat de importanta este educatia si ca iti doresti educatie chiar si pentru copiii lui. “

“Tot ce imi doresc este sa invat si imi este frica ca nu as putea fi lasata sa fac asta.”

“Cred ca nu exista nicio diferenta intre un barbat si o femeie. Cred chiar ca o femeie este mai
puternica decat barbatii.”

“Ne dam seama cat sunt de importante vocile noastre doar atunci cand nu ni se da voie sa
vorbim.”

Discurs susținut de CEO-ul Save the Children International, Helle Thorning-Schmidt, la Forumul
Mondial al Educației, pe 23 ianuarie 2017

Educația este cea mai puternică forță din lume. Creează cunoștințe, creează încredere și sparge
barierele în calea oportunității. Pentru copii, este cheia lor să deschidă ușa către o viață mai bună.
Cu toate acestea, este o realitate tristă a lumii noastre de astăzi că milioane de copii nu vor primi
niciodată această cheie. Ele sunt destinate să rămână închise în cicluri de dezavantaj și sărăcie.
Cred că Malala a descris cel mai bine această situație dureroasă când a spus: „În unele părți ale
lumii, elevii merg la școală în fiecare zi. Este viața lor normală.

Dar în alte părți ale lumii, murim de foame pentru educație ... este ca un dar prețios. Este ca un
diamant ”.

Acest lucru nu poate continua. Toți copiii merită să primească „darul prețios” al educației. De
fapt, am promis că le vom da. Este timpul să livrăm. În conformitate cu Obiectivele de
dezvoltare durabilă, modelul albastru pentru progresul pe care l-a agreat întreaga lume, ne-am
angajat să oferim tuturor copiilor o educație incluzivă și de calitate până în 2030. Pentru a scoate
cei 263 de milioane de copii în prezent scoși din școală, înapoi. Pentru a vă asigura că cei 130 de
milioane de copii care ajung în prezent la clasa a 4-a fără a învăța abilități de lectură și
matematică de bază, devin stăpâni ai ambelor. Să oprească excluderea sau căsătorirea fetelor. În
acest moment, o fată sub 15 ani este căsătorită la fiecare 7 secunde.

Ar trebui să înceapă un nou an de școală, nu să înceapă o nouă viață dezavantajată. Știu că sună
cam sumbru. Dar trebuie să ne confruntăm cu faptul că ne aflăm în plină criză a educației și că
rămânem cu mult în urma promisiunii noastre față de copiii lumii. Tocmai m-am întors de la
Forumul Economic Mondial de la Davos, unde am transmis liderilor mondiali același mesaj. Cu
toate acestea, în loc să acționăm rapid pentru a aborda această criză, eforturile noastre încetinesc.
Dolarii de dezvoltare cheltuiți pentru educație au scăzut în ultimul deceniu - de la 13% la 10%
din 2002. De asemenea, provocarea nu este mai ușoară. Până în 2050, automatizarea va pierde
două miliarde de locuri de muncă. Accesul la educație de calitate va fi, prin urmare, și mai critic
pentru a pregăti tinerii pentru provocările unei lumi în schimbare.

Dacă vom continua cu ritmul nostru glaciar de acțiune, până la jumătate din cei 1,6 miliarde de
copii din lume vor rămâne în afara școlii sau nu vor învăța până în 2030 și am avea nevoie de 50
de ani în plus pentru a ne atinge obiectivele educaționale globale. Cu toate acestea, pe măsură ce
ne confruntăm cu această criză, nu ar trebui să fim tentați să disperăm. Putem întoarce lucrurile
dacă suntem pregătiți să intensificăm acum. Sunt mândru că fac parte din grupul care face exact
asta, Comisia pentru educație. Suntem un grup de lideri guvernamentali, economici și culturali
care au produs o foaie de parcurs pentru modul în care putem respecta promisiunea de educație
pe care am făcut-o în conformitate cu obiectivele globale. O viziune despre cum să creați o
generație de învățare. Nu va fi ușor de realizat. Dar, se poate face. Știm că acest lucru este
posibil, deoarece un sfert din țările lumii sunt deja pe calea cea bună.
Acest top 25 la sută oferă deja. Își îmbunătățesc rapid sistemele de educație și își dotează copiii
cu abilitățile de care au nevoie pentru viitor. Ceea ce trebuie să facem acum este să ne
concentrăm mai mult pe restul de 75 la sută din țările care încă nu au atins nivelul. În aceste țări,
trebuie să extindem dramatic investițiile în sistemele educaționale pentru a îmbunătăți atât
disponibilitatea educației, dar la fel de important, calitatea educației.

Pentru a realiza acest lucru, raportul Comisiei pentru educație solicită un Pact de finanțare.
Pactul de finanțare înseamnă că țările se angajează să investească și să reformeze. În schimb,
comunitatea internațională oferă finanțare pentru conducere și educație și ambele sunt
responsabile pentru angajamentul lor. Pentru a îndeplini pactul, țările trebuie să adopte patru
transformări educaționale. În primul rând, performanță. Este vorba de a pune rezultatele în față și
în centru. Sistemele educaționale de succes trebuie să investească în ceea ce funcționează. În al
doilea rând, inovația. Trebuie să dezvoltăm abordări noi și creative. Sistemele educaționale
trebuie să inoveze, mai degrabă decât să se replice. În al treilea rând, incluziunea.

Trebuie să ajungem la fiecare ultim copil. Nu vom înlătura decalajul global de învățare decât
dacă liderii iau măsuri pentru a-i include și sprijini pe cei cu cel mai mare risc de a fi în afara
școlii. Săracii, cei discriminați, fetele și cei care se confruntă cu dezavantaje multiple. Și în al
patrulea rând, finanțele. Trebuie să mobilizăm mai mulți bani și să ne asigurăm că îi
 MICHELLE-OBAMA

Se acordă multă atenție inițiativelor legate de educație conduse de președintele Barack

Obama. Cu toate acestea, prima doamnă Michelle Obama s-a concentrat și asupra multor aspecte
ale educației din SUA în timpul mandatului său la Casa Albă. Să vorbim despre șapte eforturi
legate de educație conduse sau susținute de Prima Doamnă.

1. Nevoia de educație postliceală: inițiativa Obama Reach Higher încurajează absolvenții

de liceu să urmeze o universitate de patru ani, un colegiu comunitar sau un program de
formare profesională.

Inițiativa Reach Higher susține obiectivul „Steaua de Nord” a președintelui Obama de a face
America să aibă cea mai mare proporție din lume de absolvenți de facultate până în 2020.

Pentru a demara inițiativa, Prima Doamnă a lansat două concursuri video. Premiul ar fi o vizită a
lui Obama la școala câștigătoare pentru a-și împărtăși cunoștințele despre învățământul superior
și despre viața de după liceu.

2. Necesitatea consilierilor școlari: Potrivit lui Michelle Obama, „Unul din cinci licee
americane nu are consilieri școlari. Și asta e îngrozitor ”.

Ea a mai declarat că raportul dintre consilierii școlari și elevi este de un consilier pentru fiecare
471 de elevi.

Obama a subliniat că consilierii școlari sunt cheia programului său „Reach Higher” și a
menționat că secretarul pentru educație, Arne Duncan, a lansat noi îndrumări pentru
superintendenți și directorii de școli și a declarat că aceștia își pot și ar trebui să-și folosească
bugetele pentru a crea unități de dezvoltare profesională pentru consilierii școlari. . Michelle
Obama și președintele cred cu tărie că fiecare consilier școlar ar trebui să aibă oportunități de
dezvoltare profesională de calitate și relevante.

3. Educația fetelor : Michelle Obama i-a îndemnat pe liderii internaționali să arate curajul
și angajamentul fetelor care fac sacrificii pentru a câștiga educație la un eveniment
dedicat combaterii unei crize globale de învățare. Ea crede că copiii din întreaga lume
merită o educație de calitate.

În timpul discursului său principal ținut la marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor
Unite, Obama și-a amintit-o pe pakistanezul Malala Yousafzai, care a devenit o celebritate din
întreaga lume după ce a supraviețuit unei împușcături în cap a talibanilor pentru că a fost vocală
pentru educația fetelor.
Prima Doamnă a spus: „Dacă credem cu adevărat că fiecare fată din fiecare colț al globului este
demnă de o educație așa cum sunt propriile noastre fiice și nepoate, atunci trebuie să ne
aprofundăm angajamentul față de aceste eforturi”.

Obama a cerut, de asemenea, adolescentelor din America să ia educația în serios.

Obama a scris o scrisoare cititorilor site-ului Seventeen.com, încurajând tinerii studenți să

lucreze din greu la școală și să recunoască privilegiul de a frecventa școli din SUA - o țară în
care educația este gratuită și fetele sunt îndemnate să participe.

Ea subliniază că multe locuri din lume nu oferă fetelor acest lux. Ea scrie: „În unele locuri, fetele
sunt privite ca fiind mai puțin demne de o educație decât băieții, așa că atunci când o familie are
fonduri limitate, își vor educa fiii în loc de fiice”.

„Ne concentrăm cu adevărat pe educația pe scară largă în Statele Unite și pe educația fetelor în
interior”. Absolventul de la Princeton subliniază că nu îi pasă doar de educația fetelor acum că
este prima doamnă. Este pasionată de educația pentru fete și va fi pentru tot restul vieții.

4. Educație pentru afro-americani: la o adunare de la Casa Albă, Michelle Obama a

numit educația „cea mai importantă” problemă cu care se confruntă afro-americanii din
țara noastră . Ea a implorat tinerii să facă din școală o prioritate.

Prima Doamnă a subliniat importanța de a rămâne la școală - chiar dacă școala este „proastă”, cu
facilități slabe și tehnologie învechită - la o discuție în cadrul mesei Black History Month, care
sărbătorește „femeile mișcării”.

Doamna Obama își atribuie propriul succes educației și susține adesea importanța tinerilor și
căutarea lor a învățământului postliceal. Ea spune că educația va ajuta la rezolvarea problemelor
precum profilarea rasială, încarcerarea în masă și drepturile de vot.

Prima Doamnă vrea ca copiii să meargă la curs în fiecare zi. Ea subliniază faptul că copiii de
astăzi încă nu reușesc să își atingă potențialul maxim, iar femeile afro-americane deseori nu
frecventează studii superioare. Ea insistă că, dacă copiii rămân în urmă în școală, aceștia rămân
în urmă în viață.
 5. Educație artistică: La ceremonia pentru Premiile Programului Național de Tineret
pentru Arte și Umane din 2014, desfășurată la Casa Albă, doamna Obama a vorbit despre
importanța artelor în școlile din țara noastră și despre modul în care aceste programe îi
inspiră pe elevi să viseze la mare .

„Aprinzi un foc în ele”, a spus ea. „Îi ajuți să crească emoțional și social.”

În cadrul Comitetului președintelui pentru arte și științe umane, Premiul pentru Programul
Național pentru Tineret pentru Arte și Umane recunoaște programele de top pentru dezvoltare a
tinerilor care utilizează angajamentul în arte și științe umaniste pentru a îmbunătăți realizările
academice, ratele de absolvire și înscrierea la facultate. Programele îi învață pe elevi dans,
muzică și design grafic.

Din peste 350 de nominalizări, 12 programe post-școlare au fost premiate și vor primi 10.000 de
dolari. Doamna Obama a strălucit lumina reflectoarelor asupra Aurorei, „Formarea profesională
în artă” a Colorado și programul de dans după școală din Los Angeles „Toată lumea dansează!”

Doamna Obama a declarat că aproximativ 6 milioane de copii nu au acces la educația artistică,

iar alți 6 milioane au o expunere „minimă”.

6. Prânzuri școlare sănătoase : prima doamnă Michelle Obama a spus că este dispusă să
„lupte până la capătul amărât” pentru a se asigura că standardele nutriționale pentru
prânzul școlar pe care le-a ajutat să rămână la locul lor - în ciuda unui proiect de lege
elaborat de republicani care ar permite unele scutiri școlare. Prima Doamnă a făcut lobby
pentru standarde nutriționale mai ridicate, care au intrat în vigoare în 2012, care a cerut
mai multe legume, fructe și cereale integrale în mesele școlare, împreună cu mai puține
grăsimi, zahăr și sodiu. Peste 90% din școlile publice din SUA s-au abonat la standarde
de la adoptarea lor.

Asociația pentru nutriție școlară, susținută de industrie, împinge acum înapoi împotriva
standardelor, spunând că se vând mai puține prânzuri, deoarece copiii nu vor să cumpere
prânzurile mai sănătoase. La rândul său, acest lucru dăunează industriei alimentare care
furnizează ingredientele pentru a face prânzurile școlare - sănătoase sau altfel.

Un proiect de lege al Camerei Reprezentanților, scris de republicanul din Alabama, Robert

Aderholt, ar oferi districtelor școlare posibilitatea de a sări peste cerințele nutriționale timp de un
an. Potrivit lui Aderholt, schimbarea a avut loc prea repede și că școlile au nevoie de timp pentru
a se adapta.

Prima Doamnă spune că este un pas uriaș înapoi și care trimite un mesaj greșit despre nutriția
oferită în școlile publice ale națiunii. Într-o lucrare din New York Times, Michelle Obama a spus
că încercarea de „a reduce standardele nutriționale în școlile noastre” nu este motivată decât de
tactici financiare. De asemenea, ea a făcut cunoscut faptul că va lupta tare și agresiv pentru a
bloca legislația.

7. Educație la modă: Michelle Obama a găzduit 150 de studenți pentru atelierul ei de

educație la modă, care face parte din inițiativa sa Reach Higher. Scopul Primei Doamne a
fost de a promova educația și de a permite tinerilor pasionați de modă să urmeze cariere
în industrie.

Atelierul a oferit elevilor șansa de a se întâlni cu profesori, teoreticieni și antreprenori pentru o

serie de ateliere, să se bucure de un prânz așezat și să solicite sfatul unui grup de profesioniști din
industrie. Evenimentul a reunit aspiranți la designeri de modă și stilisti, scriitori și antreprenori
din 14 licee și colegii de pe Coasta de Est.

Efectul evenimentului a fost unul de sprijin copleșitor în lumea designului și pentru cei care
aspiră să se alăture acestuia.

Unii dintre influenții prezenți sunt Lela Rose, Eva Chen, Cecilia Dean, Alexis Bittar și Sara
Blakely din Spanx. Femeile au fost acolo pentru a împărtăși sfaturile industriei modei din
perspectiva lor, unele de la mărci de masă și unele glamour high-end.

Prima Doamnă este pasionată de educație și o aplaud pentru dedicația ei de a vedea studenții
investind în educația lor. Eforturile ei, coroborate cu cele ale președintelui, în ultimii ani vor
avea cu siguranță un impact asupra stării P-12 și a învățământului superior în următorii ani.

DISCURSUL PRIMEI DOAMNE despre EDUCATIE

„Tuturor tinerilor care ascultă, să ştiţi că această ţară vă aparţine, oricare ar fi originea voastră
sau cariera voastră. Dacă voi sunteţi imigranţi sau părinţii voştri, să ştiţi că faceţi parte dintr-o
tradiţie de care America este mândră. Să ştiţi că diversitatea religioasă este, de asemenea, o mare
tradiţie americană, fie că sunteţi musulmani, creştini, evrei, hinduşi, sikh. Magnifica noastră
diversitate ne face ceea ce suntem”, a declarat Michelle Obama, menţionând că intenţionează să-
şi continue munca centrată pe educaţia fetelor în SUA, dar şi în întreaga lume.

„Să nu aveţi teamă! Mă auziţi? Să nu aveţi teamă, fiţi concentraţi, fiţi determinaţi. Îmi doresc
din suflet ca tineretul să ştie cât de mult contează, că ei aparţin acestei naţiuni. Aşa că nu vă
temeţi, mă auziţi, tinerilor? Nu vă temeţi. Concentraţi-vă, fiţi determinaţi! Fiţi optimişti! Fiţi
puternici şi daţi la rândul vostru acea putere mai departe printr-o educaţie aleasă. Mergeţi în
lume şi folosiţi acea educaţie pentru a construi o ţară demnă”, a mai spus Michelle Obama.

„Să fiu Prima Doamnă a fost cea mai mare onoare a vieţii mele, sper că aţi fost mândri de mine”,
a adăuga întâia „First Lady” afro-americană din istoria SUA.
TED este o organizație non-profit care răspândește idei din diferite domenii și inspiră oameni
din toată lumea. Inițiat în 1984, TED a petrecut o mulțime de evenimente în întreaga lume în mai
mult de o sută de limbi.

Am selectat cele mai populare discursuri educaționale din toate timpurile și vă invităm să le
descoperiți.

1. Salman Khan: Sa folosim video-urile ca sa reinventam educatia

Salman Khan vorbeste despre o serie de video-uri atent structurate, care sa fie folosite la
matematica, dar si la alte discipline. El arata puterea exercitiilor interactive, si le propune
profesorilor sa le dea elevilor lectii video de urmarit acasa.
 
2. Noile experimente ale lui Sugata Mitra in auto-educare

Omul de stiinta Sugata Mitra se ocupa de una dintre cele mai mari probleme ale educatiei – cei
mai buni profesori si cele mai bune scoli nu exista acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.
intr-o serie de experimente desfasurate din New Delhi pana in Africa de Sud si Italia, le-a permis
copiilor sa acceseze Internetul in timp ce se supravegheau reciproc si a observat rezultate care ar
putea revolutiona modul in care gandim educatia.

3. Sir Ken Robinson: Revolutionati educatia!

 
Sir Ken Robinson propune o schimbare radicala de la sistemul scolar standard la invatamantul
personalizat, care sa dezvolte talentele fiecarui copil – totul intr-un discurs amuzant.
 
4. Ken Robinson: scolile distrug creativitatea?
 
Sir Ken Robinson sustine crearea unui sistem educational ce ii ajuta pe copii sa isi dezvolte
creativitatea.
 
5. Conrad Wolfram: Sa predam copiilor matematica adevarata cu ajutorul computerelor
 
Matematica este prezenta in cele mai multe dintre creatiile lumii moderne. Deci de ce isi pierd
copiii interesul in ea? Conrad Wolfram spune ca partea de matematica care le este predata
elevilor e irelevanta fata de matematica reala si fata de lumea reala. El sustine ca matematica ar
trebui invatata cu ajutorul programarii.

Bibliografie

1. Sir Ken Robinson: o lumea iesita din minți. Revoluția creativă a educației. Editura publica,
2011, p. 369

2. Sir Ken Robinson: Școli creative, Editura Publica, 2011

3. Malala Yousafzai: Eu sunt Malala, Editura Polirom 2014

4. Michelle Obama: Povestea Mea Editura Litera, 2019

5. http://sirkenrobinson.com/
6. https://republica.ro/ce-am-invatat-de-la-sir-ken-robinson
7. https://www.ted.com/talks/sir_ken_robinson_bring_on_the_learning_revolution/transcript?
language=ro
8. https://www.portalinvatamant.ro/articole/evenimente-speciale-91/video-top-5-discursuri-ted-
pe-teme-educationale-9080.html
9. http://marianpopescu.arts.ro/eticheta/ken-robinson/
10. https://tedxcluj.com/blog/repellendus-dolor-illo-provident/
11. https://scoalaltfel.wordpress.com/tag/sir-ken-robinson/
12. https://stirileprotv.ro/stiri/international/impuscata-de-teroristi-a-invins-moartea-si-si-a-spus-
povestea-in-fata-onu-au-aplaudat-o-in-picioare.html
13. https://www.storyboardthat.com/ro/biography/malala-yousafzai-
14. https://thriveglobal.ro/stories/7-lectii-de-viata-pe-care-le-putem-invata-de-la-malala-
yousafzai/
15. https://www.kudika.ro/articol/good-vibes/58387/16-citate-de-a-dreptul-incredibile-de-
malala-yousafzai.html
16. https://www.bloguluotrava.ro/cand-toata-lumea-este-tacuta-chiar-si-o-singura-voce-devine-
puternica/
17. https://diez.md/2017/01/07/video-ultimul-discurs-lui-michelle-obama-calitate-de-prima-
doamna-sua/