Nume: Mares (Vlad) Elena Andra

Anul: I
Program de studii : Conversie PIPP
Disciplina: Istoria Pedagogiei
Profesor Coordonator: Diana Csorba

“Emil sau Despre Educatie”

Jean Jacques Rousseau
 1. Biografia autorului

Jean Jacques Rousseau a fost unul dintre cei mai controversaţi şi paradoxali scriitori ai
Iluminismului. Născut la Geneva, a publicat diferite lucrări despre politică, muzică iar în lucrarea
„Emil”, despre educaţie. Deşi un înfocat susţinător al noilor practici educaţionale referitoare la
dezvolarea liberă a abilităţilor copiilor, Rousseau şi-a abandonat proprii copii, neputându-i susţine
material. În „Emil” acordă o deosebită atenţie educaţiei băieţilor. Cu toate acestea, cartea cuprinde
şi o parte despre educaţia fetelor, având-o în centru pe Sofia şi reprezentând una dintre cele mai
controversate lucrări întrucât deşi recunoşte importanţa mamei în creşterea şi educarea copiilor,
totuşi încurajează învăţarea fetelor de a fi în totalitate subordonate şi dependete de bărbaţii lor.
 Spre deosebire de Comenius care privea înainte, spre binefacerile viitoare pe care
le poate aduce o buna educatie, Rousseau priveste înapoi, spre starea naturala a
omului, caracterizata prin armonie, bunatate si libertate deplina. Pentru a-si
argumenta crezul pedagogic, el exprima convingerea de mai sus, chiar la începutul
lucrarii sale „Emil sau despre educatie” prin cuvintele „Totul este bun asa cum iese
din mâinile creatorului, totul degenereaza în mâinile omului”. Si tot aici continua
„...Omul nu vrea nimic asa cum a facut natura, nici chiar pe om; vrea sa îl dreseze si
pe el, ca pe un cal de manej; vrea sa îl potriveasca dupa planul lui...”.
 2. Structura lucrarii

Lucrarea fundamentala in care se structureaza ideile pedagogice ale lui Jean Jacques
Rousseau este intitulata “Emil sau despre educatie”. Acest roman pedagogic cuprinde o
prefata si cinci capitole.
Autorul descrie laturile educatiei in conformitate cu categoriile de varsta ale copilului:
pana la 2 ani, pe primul loc sunt puse ingrijirea si educatia fizica, intre 2 si 12 ani are loc
educatia simturilor prin contactul direct cu natura, de la 12 la 15 ani are intaietate educatia
intelectuala, iar de la 15 ani pana la varsta majora, accentul este pus pe educatia morala.
 3. Conceptia pedagogica

“Figură destul de controversată a epocii Luminilor, Rousseau este un reprezentant de primă

importanță al pedagogiei filosofice, deschizând un orizont deosebit de bogat în istoria pedagogiei.
Rousseau consideră că scopul educației constă în formarea unui om sănătos, armonios, dezvoltat
din punct de vedere fizic, pe deplin racordat la existența proximă, lipsit de artificialitate, un om al
unui raport echilibrat între rațional și sufletesc. Pentru aceasta este nevoie să-l scoatem pe Emil
din societatea vicioasă și să-l trimitem într-un mediu natural, la țară. Rousseau concepe educația
ca fiind o acțiune simplă de asistare a celui educat, acesta având o libertate absolută de mișcare.
Formarea copilului presupune atât organizarea unei apărări sistematice a copilului contra
influențelor negative ce survin din exterior, cât și stabilirea unor condiții imediate de creștere care
să stimuleze înclinațiile și tendințele lui naturale.” (Cucoș, 2001, p.156-157)
 Emil sau Despre educatie

  “Totul este bun când iese din mâinile Creatorului, totul degenerează în mâinile omului”, așa
debutează primul capitol din Emil. Pe acest argument se clădește concepția educației negative, după
care educația constă nu în a oferi copilului cunoștințe și tipare sau modele de urmat, ci în a îndepărta tot
ceea ce ar putea constitui un obstacol în calea dezvoltării naturale a copilului.“ ( Momanu, 2014, p. 126)
Cele cinci capitole ale romanului urmaresc dezvoltarea lui Emil pe etape de varsta si reprezinta un
inceput de periodizare a educatiei pe criterii psihologice.
Cel mai mare merit a lui Rousseau tine de insistenta cu care a atras atentia asupra importantei
cunoasterii copilului, indemnandu-i pe educatori sa faca acest efort. ”Începeți prin a vă studia mai bine
elevii - scrie Rousseau în Prefață la Emil – căci, desigur, nu-i cunoașteți deloc”.
 Capitolul I este dedicat primului an din viata lui Emil, considerat “varsta naturii”, iar accentul
cade pe dezvoltarea fizica a copilului. Educatia din primii doi ani de viata este centrata pe ingrijirea
fizica a copilului, printr-o buna alaptare, care nu trebuie facuta de doica, ci de mama, iar mainile si
picioarele nu se vor infasa, ci vor fi lasate libere.
In capitolul II, Rousseau vorbeste despre educatia intre 2 si 12 ani, care se centreaza pe
dezvoltarea fizica, dar accentul se pune pe educarea simturilor. Sub conducerea unui preceptor, Emil
este introdus in tainele naturii, este invatat sa socoteasca, sa cunoasca limba si sa diferentieze
anumite forme. “Copilăria – scrie Rousseau – are feluri de a vedea, gândi şi simţi care îi sunt proprii;
nimic nu e mai nesăbuit decât să vrem să le înlocuim cu ale noastre” (p. 67).
Rousseau considera ca pâna la 12 ani nici cartile nu sunt de vreun folos deoarece ele l-ar
îndeparta pe copil de cercetarea naturii si ca abia dupa 12 ani se poate vorbi de o etapa a instructiei si
a studiului care sa îi dezvolte copilului capacitatile intelectuale.
 Capitolul III face referire la educatia copilului intre 12 si 15 ani, in care accentul cade
pe educatia intelectuala, prin experiente si activitati practice si pe educatia manuala si
sociala, prin intermediul meseriilor si activitatilor practice.
Impins de o curiozitate interioara, Emil este predispus sa invete carte. Nu sunt indicate
manuale. Singura carte recomandata este Robinson Crusoe, deoarece aceasta face
apologia unui un trai in natura si pentru autonomia individului, capabil sa se descurce
singur in viata. Nu trebuie predata nici gramatica, nici istoria. Se vor da cunostinte de
astronomie, fizica, geografie, chimie, se va calatori şi se vor face vizite in ateliere, in
pravalii, si se va lucra la modul propriu. 
 Experientele catre care il îndeamna educatorul, indrumarea atenta a acestuia in asa
fel incat elevul sa descopere singur adevarul, necesita fara indoiala un efort in plus.
Acesta nu il va demobiliza insa pe elev, ci dimpotriva, ii va starni si mai mult
curiozitatea, interesul.
Dezvoltarea interesului si gustului elevului pentru stiinta reprezinta astfel
adevaratul scop al educatiei. Nu volumul de cunostinte trebuie avut în vedere în
procesul instructiei, ci asimilarea de catre elevi a acelor metode care sa le permita sa
dobândeasca ei însisi noi cunostinte. Prin aceasta idee, ca de altfel prin multe altele
enumerate pâna acum, Rousseau se apropie uimitor de mult de problemele pe care
educatia de astazi le pune în fata educatorilor.
 Dacă in primele două perioade de varsta accentul cade pe educatia fizica si cea a simturilor, iar in a

treia perioada pe educatia intelectuala, in perioada a patra se pune accentul pe educatia sentimentelor.

In capitolul IV, Rousseau pune accentul pe” vârsta rațiunii și a pasiunilor”, de la 15 ani până la 20,

în care educația devine mai complexa, vizând: stăpânirea impulsurilor, educația ”inimii”, orientarea

către lumea abstractă, formarea judecăților și a comportamentului etic și estetic.” (Momanu, 2014, p.

127)

Odată cu manifestarea pasiunilor, omul reincepe o viata noua. Preceptorul il va indruma pe Emil

spre comiterea faptelor bune şi spre infranarea pasiunilor. I se vor inlocui sentimentele de

bunavointa, generozitate, prietenie, dreptate şi dragoste. Tot in aceasta perioada se va face si educatia

religioasa. In legatura cu aceasta chestiune, Rousseau este propovaduitorul unei religii naturale, fara

dogme si ritualuri.
 Observam ca Rousseau considera ca educatia morala a copilului se poate infaptui
dincolo de varsta de 15 ani.
Dupa aceasta varsta, copilul este capabil sa aprecieze in mod corect faptele oamenilor, sa
isi formeze capacitatea de a infaptui binele si a se feri de rau. Si in acest domeniu,
educatorul intervine cu retinere in formarea copilului dar exemplul pe care il ofera acestuia,
prin grija cu care isi controleaza propriul comportament, poate influenta in bine
comportamentul moral al copilului.
 In ultimul capitol al maretei sale opere, Rousseau se ocupa de educarea femeii, a
Sofiei, predestinata sa devina sotia lui Emil. Aceasta primeste o educatie limitata, in
vederea formarii ca buna sotie, si are menirea de a se ingriji de gospodarie, de sot si de
cresterea copiilor. In acest sens, ea trebuie sa devina blanda si intelegatoare. Femeia este
facuta anume ca sa placa barbatului, iar violenta ei consta in farmecul pe care-l poarta,
caci ”cel mai puternic e stapan in aparenta si depinde in realitate de cel mai slab.”
( Cucoș, 2001, p. 159)
 In educatia Sofiei se neaga multe lucruri afirmate decat in cea a lui Emil. Cele
doua sexe nu sunt considerate egale, menirea femeii fiind sa placa barbatului,
educatia sa facandu-se pentru interesele barbatului si nu pentru sine. Din inegalitatea
unor functii biologice, Rousseau deduce si inegalitatea educatiei celor doua sexe.
Astfel, fetele vor fi crescute de mama, in familie si pentru familie. Li se va impune
religia mamei inainte de adolescenta, iar prin casatorie pe cea a sotului, toata viata
trebuind sa se supună autoritayii. Studiile fetelor trebuie sa fie de natura practica,
„cartea” fetei fiind „lumea” sociala pe care trebuie sa o cunoască inainte de casatorie
pentru a-si forma gustul pentru lucruri placute.
 In gandirea lui Rousseau cu privire la modalitatea de educării copilului, există şi
principii care contravin epocii şi vremii în care a trăit. Astfel, copilul este centrul
atenţei în raportul elev educator, căci de la el pleacă şi cunoaşterea şi ideea posedării
înţelepciunii necesare instruirii omului. Concepţia lui Rousseau privind omul care se
naşte bun de la Dumnezeu, dar societatea îl strică, se aplică şi în pedagogie, acolo unde
cizelarea fiinţei umane se poate împlini prin intermediul educării.
 Rousseau descoperă şi valorizează la maximum virtuţile copilăriei, deschizând un
orizont nou în istoria pedagogiei şi anticipând teze ale curentului “educaţiei noi” din
secolul XX. Adept ale principiului educaţiei “negative”, consideră că educaţia nu
trebuie să transmită virtutea sau adevărul, ci să păzească inima de viciu şi spiritul de
eroare. Educatorul devine un consilier şi un asistent al copilului ce trebuie lăsat să se
dezvolte singur, potrivit apetenţelor şi înclinaţiilor originare. Minimalizând rolul
cunoaşterii intelectuale, pedagogul francez accentuează pe rolul intuiţiei şi al
contactului nemijlocit cu lucruri şi fapte.
 Câteva achiziţii ale marelui pedagog rămân definitive:
• necesitatea ca pedagogia să fie fundamentată pe datele şi observaţiile psihologiei
experimentale;  
• existenţa unor etape distincte ale dezvoltării naturale a copilului;
• accentuarea importanţei educaţiei prin intuirea lucrurilor comparativ cu cea bazată pe
cuvinte;
•  rolul metodelor intuitive şi active în accederea la cunoaşterea veritabilă;
•  valoarea ridicată a interesului psihic al copilului în învăţare;
• dependenţa reformelor sociale de o prealabilă revoluţie a educaţiei individului.
 Referinte bibliografice

 Cucoș, Constantin (2001), Istoria pedagogiei, Editura Polirom, Iași.

  Momanu, Mariana (2014), „Istoria pedagogiei” în Pedagogia învățământului
primar și preșcolar, Editura Universității „ Alexandru Ioan Cuza”, Iași
  Rousseau, Jean-Jacques (1973), Emil sau despre educaţie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti. 
 Agafiţei, Florinel, „Educaţia permanentă. Paradigma filosofică şi pedagogică”,
Ed. Zigotto, Galaţi, 2010
 http://kativine.blogspot.com/2011/01/emil-sau-despre-educatie.html