ISTORIA PEDAGOGIEI SI

ELEMENTE DE PEDAGOGIE
COMPARATA

EDUCATIA NOUA
HOISAN(HAROVICI)ZINICA SIMONA
EDUCATIA NOUA – O REVOLUTIE COPERNICANA IN PEDAGOGIE

 Interesul deosebit manifestat pentru cunoasterea copilului prin cercetarile de pedagogie

experimentala sau pentru viata acestuia(pedagogia sociala) au condus catre o noua conceptie
asupra educatiei. Se aprecia ca, daca aceasta puse, multa vreme, in centrul preocuparilor sale
educatorul si continutul invatamantului, ignorand cerintele particulare ale copilului, dar si pe
acelea ale societatii, noua conceptie facea, dupa cum afirma J. Dewey, o revolutie copernicana,
promovand o scoala axata pe copil, pe trebuintele sale specifice.
 Tezele fundamentale “educatiei noi”,se refereau la considerarea activitatii practice ca
fiind cea mai importanta sursa a cunoasterii pentru copil,la orientarea cu prioritate a
procesului educative spre satisfacerea intereselor si a trebuintelor de cunoastere ale
copilului,la necesitatea organizarii ,de catre educatori unui mediu care sa stimuleze
activitatea si interesele spontane de cunoastere ale copilului.
TERMINOLOGIE
 Pedagogie noua
 · Scoala activa
 · Educatie functionala
 · Scoala reinnoita
 · Abordare organica
 · Pedagogie deschisa si informala
 · Scoala noua
 · Educatie puerocentrista
PRINCIPII FUNDAMENTALE:

 a) sursa principala a cunoasterii umane in general, a copilului in special, o constituie

activitatea practica;
 b) numai in conditii de deplina libertate a copilului poate avea loc o autentica
educatie;
 c) procesul instructiv se desfasoara ca un raspuns la trebuintele de cunoastere ale
copilului;
 d) criteriul principal de organizarea continutului invatamantului si a procesului de
instruire il constituie interesul copilului;
 e) rolul educatorului consta in organizarea unui mediu adecvat pentru manifestarea
tendintei spre activitate a copilului si a intereselor sale.
(John Dewey)
FINALITATEA EDUCATIEI NOI:

 · Transmiterea culturii pornind de la fortele reale ale copilului

 · Facilitarea dezvoltarii fortelor iminente ale copilului
 · Valori subiective, personale
METODE:

 · Educatie ,,dinauntru’’ inspre ,,in afara’’

 · Punct de plecare: partea subiectiva, personala a copilului
 · Pedagogie bazata pe interes
 · Scoala activa
 · Educatie functionala
CONCEPTIA ASUPRA COPILULUI

 · Copilul are nevoi, interese, o energie creatoare

 · Copilaria este o valoare prin ea insasi
 · Copilul actioneaza
 · Exista o dezvoltare integrala la nivelul educatului
 · Programul graviteaza in jurul copilului
CONCEPTIA ASUPRA PROGRAMULUI:

 Interesele copiilor determina programul (ca structura si continut)

 Programul este realist (continutul este legat de mediul de provenienta al
copilului)
CONCEPTIA ASUPRA SCOLII:

 . Mediu natural, socializat, in care se deruleaza viata copilului (scoala ca

mediu de viata)
 · Spontaneitatea copiilor
 · Aici si acum
 · Rezolvarea unor probleme reale ale copilului
 · Scoala face ca adevaratele probleme ale copilului sa fie evidentiate
ROLUL PROFESORULUI:

 · Profesorul ghideaza, consiliaza, trezeste setea cunoasterii la copil. Este o persoana-

resursa
 · Copilul este in centrul actiunii
 · Copilul exerseaza, experimenteaza
DISCIPLINA:

 · Disciplina personala (bazata pe interesele intrinsece)

 · Disciplina vine din interior
TIP DE PEDAGOGIE:

 · Pedagogie bazata pe subiect: persoana ce trebuie sa evolueze

 · Pedagogie bazata pe spontaneitate naturala
INTEGRAREA „EDUCATIEI NOI” IN
PROGRAMELE SCOLARE:
 este realizata / realizabila pe baza a patru demersuri de proiectare a continutului
instruirii:

 demersul infuzional – abordarea problematicii „noilor educatii” in cadrul unor

discipline scolare (de exemplu, problematica educatiei ecologice este abordata simultan
la nivelul biologiei, chimiei, geografiei, fizicii etc. dar si la nivelul educatiei:
intelectuale – morale – tehnologice – estetice – fizice / igienico-sanitare);
 demersul modular – abordarea „noilor educatii” in cadrul unor discipline scolare,
integrate la nivelul unor trepte scolare dar si la nivelul unor dimensiuni ale educatiei
(de exemplu, educatia ecologica abordata ca „modul” in cadrul biologiei, in
invatamantul liceal, cu obiective specifice dimensiunii educatiei intelectuale);
 demersul disciplinar – abordarea „noilor educatii” in cadrul unor discipline scolare
distincte (de exemplu, educatia ecologica apare ca disciplina scolara integrata in planul
de invatamant, cu obiective institutionalizate la nivelul programelor scolare);
 demersul transdisciplinar – abordarea „noilor educatii” la nivelul unor „sinteze
stiintifice” propuse anual sau trimestrial/semestrial de „echipe de profesori” (de
exemplu, abordarea problemelor globale ale educatiei ecologice din perspectiva unei
echipe formata din profesori de biologie, chimie, fizica, geografie, economie,
sociologie, filosofie etc., in cadrul unor lectii de sinteza, seminarii etice, dezbateri
tematice, concursuri scolare etc.).
 REPREZENTANTI:
 1. Maria Montessori (1870-1952)
 Repere biografice. Nascuta la Chiaravalle, in 1870, a fost prima femeie care a obtinut titlul de doctor
in medicina la Universitatea din Roma. In calitate de medic pediatru, s-a dedicat poblematicii educarii
copiilor, organizand chiar o scoala pentru formarea educatoarelor. A aprofundat psihologia la
universitate si s-a concentrat asupra educatiei copiilor anormali. In 1907, a inaugurat la Roma Casele
copiilor mici (Case dei Bambini), o institutie care, din punct de vedere functional si ca organizare, se
situeaza in gradinita actuala si caminul de copii, unde educatoarele se ocupau de copiii mamelor care
erau integrate in activitatea de munca. Principalele lucrari sunt: Metoda pedagogiei stiintifice (1909),
Autoeducatia in scoala elementara (1916), Manual de pedagogie stiintifica (1921).

 Premise ale gandirii pedagogice:fiinta umana se caracterizeaza printr-un impuls organic catre
dezvoltare prin autoformare. Acest impuls se manifesta ca dupa un plan divin. Fiecare etapa, numita si
senzitiva, presupune o nevoie vitala, iar satisfacerea acestei nevoi creeaza drumul aparitiei alteia.
 Conceptia pedagogica:pedagogul italian arata ca educatoarele nu trebuie sa-si impuna
vointa in fata elevilor, transmitandu-le fortat idei sau introducandu-le preferinte si
interese nespecifice. Ele vor asista si-i vor ajuta pe copii sa-si satisfaca trebuintele
proprii. Metoda propusa de pedagogul italian se fundamenteaza pe ideea asigurarii unui
mediu organizat, in care pedagogul italian se fundamenteza pe ideea asigurarii unui
mediu organizat, in care copilul va fi lasat sa se desfasoare liber, in concordanta cu
dorintele si interesele lui naturale. La ea, libertatea devine o componenta a metodei de
educatie. Relationarea copilului la mediu este foarte activa.
 O mare importanta este acordata materialului didactic. Acesta este dimensionat pentru
fiecare simt in parte. A indicat dimensiuni, forme, culori, asperitati sau netezimi pentru
corpurile ce se adresau vazului si pipaitului. A alcatuit materiale de lucru, capabile sa
stimuleze activitatile de invatare a scris-cititului si socotitului.
2.JHON DEWEY(1859-1952)

 reprezentant al pragmatismului si fondatorul unei variante a acestuia – instrumentalismul.

Conceptul central al filosofiei sale este experienta, ca interactiune a organismului cu mediul,
care imbraca doua forme: actiunea si cunoasterea. Pentru ca experienta nu este niciodata
definitiva, omul este sortit unei continue reconstructii, unei repetate adaptari a mijloacelor la
noi scopuri. In acest sens, el considera ca educatia constituie o dezvoltare a experientei
actuale, pe baza experientei trecute.
 Pentru el a educa insemna cultivarea capacitatii de readaptare a activitatii la conditii noi sau,
cu alti termeni, organizarea si reorganizarea experientei care, adaugandu-se experientei
precedente, mareste capacitatea de a dirija evolutia experientei care urmeaza. Un om educat
este acela care are puterea de a merge mai departe, de a achizitiona alte experiente in virtutea
experientei posedate deja. Cel educat trebuie sa fie un „profitor”, care sa exploateze
experienteleincorporate pentru accederea la experiente noi. Experienta prezenta este
importanta in masura in care ea pregateste individul pentru experiente viitoare. Ideile sunt
adevarate in masura in care sunt utilizate si ajuta la transformarea efectiva a realitatii.
CONCEPTIA DIDACTICA:

 A instrui inseamna a crea anumite situatii pentru ca cei tineri sa dobandeasca aceeasi semnificatie
despre lucruri ca si adultii in mediul in care traiesc, cunostintele dobandind autenticitate tocmai
prin sursa lor directa, experienta. Continuand si dezvoltand teoria intuitiei, el sustine, pe buna
dreptate, ca nu este suficient ca un copil sa perceapa un obiect, pentru a-i intelege esenta; el trebuie
sa vada la ce foloseste, cum este utilizat, ce efecte produce.
 Preocupat de identificarea unei metode care sa corespunda cel mai bine intentiilor sale, teoretizeaza
metoda problemei. Prezentam etapele pe care autorul le considera necesare in folosirea metodei:
 1. crearea unei situatii empirice asemanatoare experientei precedente a copilului;
 2. aparitia obstacolelor, conturarea unei probleme care stimuleaza gandirea;
 3. activarea si utilizarea datelor experientei precedente, a informatiilor dobandite pe diverse cai;
 4. formularea unor ipoteze de rezolvare a problemei, analiza efectelor probabile ale acestora;
 5. alegerea ipotezei celei mai plauzibile si verificarea ei in practica. Daca ipoteza se confirma,
inseamna ca ea devine instrument eficient de actiune in viitor. Aceasta ipoteza verificata este
tocmai cunostinta.
 Teoria pedagogica a lui J. Dewey se impune pana astazi prin:
 accentul pus pe dezvoltarea unei personalitati capabile sa rezolve problemele
vietii comune prin asociere si cooperare;
 stimularea preocuparilor pentru un invatamant activ, capabil sa tina seama in
mare masura de particularitatile individuale ale elevilor;
 orientarea scolii americane catre practica;
 stimularea activitatii creatoare a profesorilor, tendinta spre inovare in
invatamant
3.O. DECROLY(1871-1932)

 s-a preocupat de elaborarea unei teorii care sa depaseasca antinomia copil-mediu, antinomie care
se exprima prin lupta de idei intre doua categorii de conceptii pedagogice: pe de-o parte, cele care
intemeiaza actul educatiei pe satisfacerea trebuintelor copilului, iar pe de alta parte, pe
subordonarea acestuia fata de cerintele societatii. Cu toata incercarea sa de a uni biologicul cu
socialul, in conceptia sa pedagogica ramane centrat pe copil si individualitatea acestuia.
 Pentru a reusi o dezvoltare umana reala, scoala trebuia sa depaseasca caracterul sau artificial, sa
puna in fata copilului ocazii autentice de viata, cu dificultati inerente acesteia, sa-i stimuleze
interesul si efortul. Educatia devine un proces de pregatire pentru viata, conform formulei „scoala
pentru viata din viata”.
TEORIA PEDAGOGICA:

 are la baza o noua intelegere a procesului de cunoastere la copilul in formare, conceptie numita de
pedagogul belgian globalism. Conform acesteia, cunoasterea nu incepe cu partile mici, cu
componentele constitutive ale intregului ci cu ansamblul, cu intregul, pentru ca, treptat, sa se
desprinda elementele care-l alcatuiesc si care pentru el au un caracter mai abstract. Aceasta
cuprindere a intregului se realizeaza prin participarea (simultana sau succesiva) a tuturor
mecanismelor cognitive ale copilului.
 Aceasta conceptie a reprezentat baza pentru critica severa pe care O. Decroly a facut-o sistemului de instruire
organizat pe obiecte de invatamant. Solutia propusa de acesta exprima o inedita modalitate de organizare a
continuturilor de invatare-metoda centrelor de interes. Centrul de interes reprezinta o grupare a unitatilor didactice
dupa trebuintele copilului. Intregul material ce urmeaza a fi asimilat de catre elev se imparte in patru centre de
interes, corespunzator celor patru categorii de trebuinte pe care Decroly le considera specifice fiintei umane:

 de hrana si consum (mi-e foame, mananc, beau, respir);

 de lupta impotriva intemperiilor (mi-e frig, ma imbrac, ma adapostesc);

 de aparare contra diverselor pericole (mi-e teama, ma apar);

 de a lucra si a se odihni (invat sa lucrez singur sau cu altii pentru a avea hrana, pentru a ma adaposti, ma joc, ma
recreez.
Dobandirea cunostintelor cuprinse in centrele de interes se
realizeaza printr-o metoda constituita in trei genuri de activitate:

 1. Observatia, prin care copilul este pus in contact nemijlocit, intr-un mediu natural, cu lumea fiintelor si lucrurilor
asupra carora i se atrage atentia prin centrul de interes respectiv; pe baza observatiei se efectueaza masuratori,
calcule, comparatii.

 2. Asociatia, care presupune extinderea in timp si spatiu a cunostintelor dobandite prin observatie. Acest moment al
activitatii didactice este mai accesibil incepand cu clasele mari, permitandu-le elevilor sa priveasca faptele cu care
vin in contact din perspective variate: istorica, geografica, tehnologica, biologica etc.

 3. Expresia, adica manifestarea copilului printr-un act de creatie cu caracter concret sau abstract.

 Chiar daca solutiile propuse nu s-au pastrat intocmai cum au fost gandite de catre Decroly, acesta are meritul de a
fi pornit de la realitati concrete, de a fi oferit sugestii intemeiate pe cercetari psihologice, care au stimulat
cercetarile ulterioare.
"Noile pedagogii" sintetizeaza contributia "educatiei noi", definind, in esenta, acele "teorii
si practici pedagogice care in loc sa se impuna din exteriorul copilului se dezvolta plecand
de la nevoile acestuia, de la dorintele si posibilitatile sale de exprimare". Ele vizeaza:
respectarea copilului ca "subiect epistemic": tratarea sa nu ca "un mic adult", ci ca "o parte
mica" din evolutia omului; valorificarea ritmului sau de dezvoltare, "lent si manifest",
propriu copilariei si fiecarui copil in parte, "articuland cele doua niveluri"; reorganizarea
discursului educatiei/instruirii printr-o "deplasare institutionala" (cresterea rolului educatiei
nonformale si informale); reonentarea obiectivelor educatiei de la "reproducerea culturii" la
"producerea" acesteia in sensul unor exigente socio-profesionale viitoare .
BIBLIOGRAFIE:

 Stanciu, I.,Gh. (1995). Scoala si doctrinele pedagogice in secolul XX, Bucuresti:E.D.P.;

 Cucos, C. (2001). Istoria pedagogiei, Iasi: Polirom;