HOISAN(HAROVICI) ZINICA SIMONA

CONVERSIE,ANUL II

clasa a IV-a

O astfel de abordare permite tratarea unei teme în cadrul mai multor discipline, din
unghiurile de vedere şi cu instrumentele disciplinelor respective.

Detaliere a activităţii de învăţare- Evidenţierea experimentală a conducerii apei

prin tulpină
Scopul: înțelegerea unor fenomene fizice și chimice în vederea descoperirii unor
legături cauzale simple între fenomenele din natură;
Forme de organizare: grupe de câte 4 elevi;
Materiale necesare: apă, garoafă, pahare, cerneală, vas de sticlă, tuburi de sticlă, sare,
zahăr.
Activitatea se desfăşoară experimental. Captarea atenţiei elevilor poate fi realizată cu
ajutorul experimentului 1.
Experiment 1:Voi pune o garoafă într-un pahar cu apă în care, în prealabil, s-a turnat
puţină cerneală. După câteva minute, se va observa colorarea vaselor conductoare din tulpină.
Problema care li se pune copiilor este să stabilească ce şi cum s-a întâmplat. Opiniile
înregistrate în prealabil pe fişa de lucru vor fi sistematizate pe tablă de către mine, pentru a
putea trece la următorul experiment, care va evidenţia de ce urcă apa.
Experiment 2: Voi lua un vas de sticlă în care am pus, în prealabil, apă colorată cu
puţină cerneală, pentru a putea fi vizibil pentru elevi ceea ce se întâmplă. În vas scufund,
vertical, o serie de tuburi de sticlă cu diametre diferite. Elevii vor observa că, dacă diametrul
tubului este mare, apa colorată este la acelaşi nivel în tub, ca şi în afara acestuia. Cu cât se
îngustează, însă, tubul, apa va urca în acesta din ce în ce mai sus. Este vorba de evidenţierea
fenomenului de capilaritate (fenomenul poate fi observat, elevii putând trage concluzia că
înălţimea de urcare a apei în tub este dependentă de micşorarea diametrului acestuia, fără a fi
necesară introducerea termenului de capilaritate).
În acest moment, elevii ştiu că apa urcă în plante prin vase conductoare care sunt foarte
subţiri, pentru ca înaintarea apei să poată avea loc. Se pune, însă, întrebarea dacă în tulpina
plantei urcă numai apa. Un al treilea experiment va arăta că, o dată cu apa, în plantă pot
pătrunde şi alte substanţe.
Experimentul 3: în două pahare cu apă pun puţină sare, în primul, şi puţin zahăr, în
cel de-al doilea. Se urmăreşte ce se întâmplă cu cele două substanţe. Elevii pot gusta apa din
cele două pahare şi vor constata că acestea au gust sărat şi, respectiv dulce, ca şi substanţele
care s-au dizolvat; în schimb, acum, substanţele respective se găsesc pretutindeni în apă, nu
numai pe fundul vasului, deci vor putea fi transportate de acestea.
Concluzie: activitatea de învăţare propusă este un exemplu simplu de integrare între
biologie (experimentul 1), fizică (experimentul 2) şi chimie (experimentul 3), pornind de la
experimente simple şi fără a fi necesară definirea domeniilor individuale. O schemă simplă de
integrare este dată în figura următoare, în care posibilităţile de integrare evidenţiate sunt mult
mai largi:

Ştiinţe ale naturii

Unitatea de învăţare: Schimbare, transformare

Activitatea de învăţare: Evidenţierea experimentală a
conducerii apei prin tulpină

Fizică Biologie
- Stări de agregare Chimie - Cicluri de viaţă
- Dizolvarea - Germinaţia
- Căldură
- Factori de mediu;
- Lumină
- Resurse naturale
- Evaporare
- Ascensiunea apei în - Conservarea mediului
tuburi subţiri (capilaritate)
 Implicându-ne în activitatea elevilor, putem observa că prin contactul direct cu lumea
concretă, prin efectuarea unor mici experimente trezim interesul copiilor şi le satisfacem
curiozitatea. Sunt puşi în situaţia de a dialoga, de a se contrazice cu privire la opiniile lor sau
de a se ajuta între ei pentru efectuarea unor experienţe. Când experimentează, elevii au
posibilitatea de a deveni mai flexibili în gândirea lor şi în rezolvarea situaţiilor problematice.