Jean-Jacques 

Rousseau
Emil sau despre educație (rezumat)
Guma Alina
Jean Jeacques Rousseau este un reprezentant de primă importanță al
pedagogiei filosofice care a deschis un traseu deosebit de fecund în istoria
pedagogiei. Figură destul de controversată a epocii luminilor, Jean Jeacques
Rousseau a lăsat o imensă bogăție de idei în perimetrul gândirii pedagogice,
devenind unul dintre stâlpii pedagogiei universale. Adept al principiului
„educației negative” Jean Jeacques Rousseau consideră că rolul educatorului
este de a-l păzi și apăra pe copil de influențele externe venite din partea
societății. Face o duioasă pledoarie pentru întoarcerea la natură, la resursele
funciare ale existenței nealterate de intervenția oamenilor.

Lucrarea fundamentală în care se structurează ideile sale pedagogice este

intitulată „Emil sau despre educație”. Acest adevărat tratat de pedagogie este
scris într-o manieră literară, eseistică, și cuprinde o prefață și cinci cărți sau
capitole. În capitolele de față sunt prezentate într-o manieră ascendentă laturile
educației dimensionale în conformitate cu treptele de vârstă a copilului.

Ideea unei educații care să respecte natura copilului susținută de

argumentul bunătății umane originare, străbate întreaga lucrare. Totul este bine
venit când este din mâna Creatorului, totul degenerează în mâinile omului, așa
debutează primul capitol din lucrare. Pe acest argument se clădește concepția
educației negative, după care educația constă nu în a oferi copilului cunoștințe și
tipare sau modele de urmat, ci în a îndepărta tot ceea ce ar putea constitui un
obstacol în calea dezvoltării naturale a copilului.

Cartea a III- a face referire la educația copilului între 12 și 15 ani, în care

accentul este pus pe educația intelectuală, prin experiențe și activități practice și
pe educația manuală și socială, prin intermediul meseriilor și activităților
practice.

Cartea a IV-a se referă la vârsta începând cu 15 ani și până la căsătorie, în

care educația devine un complex, vizând stăpânirea impulsurilor, educația
„inimii”, orientarea spre lumea abstractă, formarea judecăților și a
comportamentului etic și estetic. Tot în această perioadă se va face și educația
religioasă. În legătură cu aceasta Jean Jeacques Rousseau este propovăduitorul
unei religii naturale, lipsită de dogme și ritualuri. Nu dimensiunile ideatice au
importanță în această religie, ci consecințele ei practice. Religia naturii este
singura admisă de pedagogul francez ce merită a fi predată copilului, pentru că
acest copil este prin excelență a naturii.

Influența lui Jean Jeacques Rousseau asupra gândirii și practicii educative

europene a fost imensă. Pestalozzi, deși a considerat că unele din ideile lui
Rousseau sunt nepractice, a aplicat doctrina rousseauistă în educarea elevilor,
punând accent pe utilizarea simțurilor și pe libertatea copilului.