UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” CONSTANTA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGATIREA PERSONALULUI

DIDACTIC

ANUL I GRUPA 1 SEMESTRUL I

TEME ACTIVITATE SEMINAR

PROFESOR Prof. Univ. Dr. Conf. : VIRGIL FRUNZA

COORDONATOR Dr. MONA BADOI- HAMMAMI

STUDENTI - HAIRI EDEN

- IRINA MARDARE
- SUMANARIU ( CUCIUC) CORNELIA ELENA
- CIOCAN RAZVAN
- NAN MARIANA
CUPRINS

TEMA I : RELATIA DINTRE PEDAGOGIE SI ALTE STIINTE

TEMA II : INVATAREA CONTINUA

TEMA III : PEDAGOGII ALTERNATIVE; PEDAGOGIA CURATIVA

 RELATIA DINTRE PEDAGOGIE SI ALTE STIINTE

CUPRINS TEMA I

1. INTRODUCERE

2. DELIMITARI CONCEPTUALE: PEDAGOGIA, DIDACTICA, EDUCATIA, STIINTE ALE

EDUCATIEI

3. FORMELE SI FUNCTIILE PEDAGOGIEI

4. RELATIILE PEDAGOGIEI CU ALTE STIINTE

4.1. RELATIA PEDAGOGIE – FILOSOFIE

4.2. RELATIA PEDAGOGIE – PSIHOLOGIE

4.3. RELATIA PEDAGOGIE – BIOLOGIE

4.4. RELATIA PEDAGOGIE – MATEMATICA

4.5. RELATIA PEDAGOGIE – LOGICA

4.6. RELATIA PEDAGOGIE – SOCIOLOGIE

4.7. RELATIA PEDAGOGIE – STIINTE MEDICALE

4.8. RELATIA PEDAGOGIE – ISTORIE

4.9. RELATIA PEDAGOGIE – TEOLOGIE

4.10. RELATIA PEDAGOGIE- ARTA

5. CONCLUZII, ACTIVITATE PRACTICA

6. BIBLIOGRAFIE
 1.INTRODUCERE
Tendinta vizibila in educatia formala sub forma de scoli si mijloace de predare
dinstinctive, care necesita efectuarea mai multor studii privind dezvoltarea copilului, metodele
eficiente de predare si de invatare de unde a aparut ,, Pedagogia”ca o stiinta care explica si
include educatia.

Pedagogia de-a lungul secolului XX, s-a dezvoltat cu ajutorul altor stiinte pana ce a atins
forma sa actuala.

Prin continutul pe care il vom prezenta in continuare, dorim sa aratam care este relatia
dintre pedagogie si o serie de stiinte sau domenii urmand pasii urmatori:

Includerea unor delimitari conceptuale care faciliteaza intelegerea celor mai importanti
termeni asociati titlului;

2. DELIMITARI CONCEPTUALE
Pentru a intelege in profunzime relatia dintre pedagogie si alte stiinte sau domenii, este
important sa clarificam, terminologia urmatoarelor…..

2.1. . PEDAGOGIA

Termenul de pedagogie se refera la cercetarile legate de procesul educational si la

activitatile care se desfasoara in cadrul institutiilor de invatamant formal.

Conform Enciclopediei Educationale ,, Pedagogia este rezultatul stiintelor teoretice si

aplicate care studiaza educatia si predarea”(Educational Encyclopedia, 1966, p.281)

Pedagogia era cunoscută în trecut drept „însoțire”, și este un concept vechi care a apărut
în rândul grecilor. Termenul „pedagogie” și-a derivat sensul și conceptul printr-un grup de nume
(pedagogie modernă/tradițională) sau pedagogia după Jean-Jacques Rousseau - pedagogii
alternative, etc..
Pedagogia s-a dezvoltat ca o teorie pentru educatia si cresterea copiilor, descoperirea
celor mai bune modalitati de predare, instruire, invatare si evaluare in prezent, mai ales dupa
documentarea relatiei sale cu psihologia in special si in general cu diverse stiinte, derivand mai
multe specializari precum andragogia car e este stiinta formarii adultilor si se refera la metodele
si principiile utilizate in educarea adultilor si altele.
 2.2. EDUCATIA

Educatia la randul ei este o formade manifestare a pedagogiei ca stiinta. Ea este procesul

de invatare si de cultivare a omului prin cunoastere, prin cultura pentru a-l pregati pentru
societate.

Etimologia cuvântului, de origine latină, sugerează trei aspecte ale fenomenului

educaţiei:
1- Educativ: creştere, hrănire, formare;
2- Educo, educare: a creşte, a hrăni, a instrui;
3- Educo, educere: a scoate din (...), a înălţa, a ridica.
Educaţia, ca concept pedagogic reprezintă activitatea psihosocială proiectată la nivelul
unor finalităţi pedagogice, care vizeaza relizarea functiei de formare-dezvoltare permanenta
a personalitatii umane prin intermediul unor actiuni pedagogice, activitate structurata la
nivelul corelatiei: subiect/ profesor- obiect/elev, pana la varsta de preadolescenta; subiect/
profesor-subiect/ elev, dupa varsta de preadolescenta, desfasurata intrun camp pedagogic
deschis.

2.3. DIDACTICA

Didactica ca aspect teoretic in pedagogie este arta si stiinta care se ocupa de organizarea
componentelor importante ale procesului de invatamant care conduc la imbunatatirea invatarii,
precum finalitatile educationale, strategiile, metodele si mijloacele educationale( care conduc la
atingerea finalitatilor educationale), organizarea materialelor didactice si prezentarea modelelor
didactice, iar in ceea ce priveste latura practica a didacticii conform pedagogiei, aceasta
cuprinde proiectarea activitailor educationale, aplicarea si evaluarea acestora in practica predarii,
precum si in procesele de calificare profesionala educationala a profesorilor si urmarirea
practicii, in predarea propriu-zisa in timpul exercitarii profesiei. Astfel , ea urmareste sa
faciliteze procesul de invatamant si sa-I indrume pe profesori spre alegerea celor mai potrivite
practici de predare, pentru ca sa-si organizeze componentele didactice si sa-si faciliteze munca,
astfel sustinand elevii in dezvoltarea lor si in procesul de stapanire a continutului predat in
vederea atingerii invatarii eficiente.

2.4. STIINTE ALE EDUCATIEI

,, Stiintele educatiei reprezinta ansamblul disciplinelor teoretice si practice care studiaza

activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane, prin strategii si mijloace de
cercetare specifice.’’(Cristea, S. Dictionar de termeni pedagogici 1998)
 Saltul de la pedagogie la stiintele pedagocice/educatie este realizat de-a lungul unui
proces istoric, care corespunde evolutiilor intra, inter si transdiscipplinare inregistrate in
domeniul cercetarii de formare-dezvoltare apersonalitatii umane.

2.5 . PEDAGOGIA ALTERNATIVA

Comform Dictionarului de pedagogie (Horst Schaub si Karl G. Zenke, Editura Polirom,

2001), termenul de educatie alternativa/ invatamant alternativ este definit ca fiind ,, activitatea
care se desfasoara in institutii scolare, dupa obiective, organizare, continut, forme de predare si
invatare, mijloace, viata scolii si activitatea parintilor, cu abatere totala sau partiala de la
caracteristicile unitare ale scolii de stat si care ofera o alta varianta de instruire si educare.”

3. FORMELE SI FUNCTIILE PEDAGOGIEI

3.1. FORMELE PEDAGOGIEI

Principalele ramuri ale Descriere

pedagogiei

Pedagogie cooperatista Se desfasoara prin metode de predare cooperative de grup, ajuta

la dezvoltarea intelegentei sociala pe langa cele cognitive si
emotionala deoarece necesita interactiune continua cu restul
persoanelor din grupul din care face parte elevul . Acesta
genereaza predare prin comunicare deschisa intre membrii
grupului care urmaresc acelasi scop.

Pedagogie experientiala Se bazeaza pe experientele anterioare ale elevilor care sunt

folosite in vederea transmiterii unor continuturi noi prin intarirea
informatiilor legate de aceste experiente si impartasirea lor in
vederea promovarii egalitatii si diversitatii pentru a explora
opiniile si provocarile elevilor.

Pentru acestea este necesara o evaluare initiala in doua forme:

Evaluarea initiala la inceputul anului scolar: este o evaluare fara
calificative in care sunt urmarite experientele anterioare ale
elevilor , cum ar fi informatii despre abilitatile cognitive legate
de o anumita materie, precum si alte informatii necesare
atingerii invatarii, nivelul de dezvoltare personala a elevului,
tipul de personalitate etc,;
 Evaluarea initiala la inceputul fiecarui capitol nou de studiu al
unei materii.

In cadrul acestui tip de pedagogie se desfasoara activitati

educationale prin metode interactive precum schimb sau joc
de rol, videoclipuri si studii de caz pentru a ajuta elevii sa
experimenteze cum se descurca in anumite situatii.

Pedagogia diferentierii Se bazeaza pe evaluari intermediare permanente a nivelului de

performanta a elevilor care ofera elevilor si cadrelor didactice
un feedback despre clasificarea fiecarui elev in parte.

In vederea eficientei acestui tip de pedagogie este necesara

raspandirea gandirii de autocompetitie si eliminarea
competitie intre elevi.

Autocompetitia se refera la competitia cu sinele in vederea

atingerii unui anumit target.

Ce mai benefica forma de predare conform pedagogiei

diferentierii se bazeaza pe metoda de proiect de grup sau
individual si ii ajuta pe elevi sa lucreze conform propriului
nivel, iar activitatile de schela, directiile si utilixarea
suportului tehnologic ar putea ajuta elevii cu dificultati de
invatare.

Pedagogia relatiei dintre Aceasta este partea aplicativa a pedagogiei experientiale

teorie si practica

Evaluare pentru invatare Prin evaluare ne referim la masurarea performantei,

aprecierea efortului depus de elevi si rezultatele obtinute
indiferent daca este o apreciere verbala sau cu calificative de
clasificare cu scopul de atingerea invatarii folosind diferite
metode de invatare- evaluare, precumm un proiect, puzzle,
etc,. depinde de varsta elevului.

Pedagogia cibernetica Este echivalenta cu e-learning-ul si cu educatia tehnologica

care permite atingerea invatarii indifent de situatie (predarea
online) benefica in special elevilor cu gandire tehnica.

Cu toate acestea , activitatile si strategiile trebuie revizuite si

evaluate in mod constant pentru a se asigura ca ofera genul
 portrivit de sprijin pentru elevi.

Pedagogia invatarii Se bazeaza pe folosirea mai multor metode multisenzoriale

multisenzoriale de predare precum videproiectorul urmat de conversatie sau
chiar de brainstorming etc..

Pedagogia modelarii Unde profesorul are rolul de modelator a abilitatilor,

limbajului etc.; pentru a promova modele pozitive, prin
pedagogie practica sau prin puterea exemplului precum
implicarea de oameni exceptionali in unele activitati
educationale din diferite domenii, bine de urmat de catre
elevi.
Exemplu in perioada de “scoala altfel” se pot implementa
intalniri cu diverse persoane ce au rol pozitiv in societate
prin diferite actiuni ale lor, atat la locul de munca cat si in
afara lui.

3.2. FUNCTIILE PEDAGOGIEI

Pedagogia este o ştiinţă complexă, are multe roluri și sarcini, ea asimilează idei,
metode, descoperiri ale altor discipline şi conturează demersurile ce permit utilizarea lor în
scopuri educative. Astfel încât sursa acestor roluri și sarcini sunt funcțiile pedagogiei:
-Funcția științifică a pedagogiei, care include trei nivele:
1. nivelul descriptiv care explică experiențele pedagogice;
2. nivelul de diagnosticare care urmărește diferitele fenomene pedagogice precum
eficiența proceselor educaționale pentru a stabili condițiile și motivele care le pot
asigura succesul;
3. nivelul de predictivitate în care au loc diferite studii și cercetări pedagogice legate de
realitățile educaționale şi construirea pe baza lor a unor modele de transformare a
acestei realităţi.
- Funcția tehnologică a pedagogiei care are trei nivele de implementare:
1. Nivelul proiectiv al diferitelor materiale și instrumente didactice precum și
întruchiparea conceptelor teoretice incluse în planurile didactice, conținuturile și
caracteristicile lor;
2. Nivelul transformator, care vizează implementarea rezultatele obținute prin cercătările
pedagogice realizările în practica educațională în vederea îmbunătățirii și reconstrucției
acesteia;
3. Nivelul evaluativ de corectare, care implică urmărirea obținerii feed-back-ului necesar
implementării.
- Funcția de prognoză a pedagogiei care se referă la demersurile științifice care permit
stabilirea obiectivelor educaționale în corcondanță cu nevoile sociale.
Pedagogia acţionează la diferite nivele pentru a acoperi o arie mai mare de acţiune și s-a
diversificat în următoarele ramuri: (Stan, P., Höncz, C., Voinea, M., 2008)

4. RELATIILE PEDAGOGIEI CU ALTE STIINTE

4.1. RELATIA PEDAGOGIE – FILOSOFIE

Relația dintre pedagogie și filosofie este considerată cea mai complexă relație pe care o
poate avea pedagogia cu alte științe. Filosofia, ca disciplină și poate chiar ca știință, dezvoltă
într-o oarecare măsură câteva mecanisme care alcătuiesc câteva metode de cunoaștere științifică.
Ea reprezintă cea mai fundamentală parte a înțelegerii formelor pedagogiei. Unii teoreticieni
admit ideea de ,,filosofie” a educației. În ansamblul ei ca disciplină, filosofia este o formă de
educare prin autocunoaștere și prin aflarea adevărurilor universale, care contribuie la rândul lor
la formarea intelectuală a omului. Este important de menționat faptul că pedagogia, la
începuturile sale, avea o orientare filosofică.

Între pedagogie și filosofie există mai multe corelații, și anume: filosofia ,,creează”
idealul educațional sau idealul pedagogic, ceea ce în alte cuvinte desemnează calitatea ființei
umane de a ajunge prin educație la cea mai înaltă formă de cunoaștere, de educație pe care un om
o poate atinge; ,, (...)J. Leif si G. Rustin (1970) care stipulează ca o pedagogie este întotdeauna
rezultatul unei filozofii si orice filozofie tinde sa se desăvârșească într-o pedagogie.”
(Creează.com. Corelațiile dintre pedagogie și psihologia educațională, f. p.).
În ceea ce privește relația dintre pedagogie și filosofie, a existat un mare teoretician,
respectiv John Locke( 1632-1704). ,,Cu el se produce o schimbare radicala a însuși conceptului
de filosofie: de la înălțimile speculațiilor metafizice cele mai ascunse, filosofia coboară la nivelul
de înțelegere al rațiunii cultivate a omului de rând, iar in locul problemelor de logica, ce făceau
tradiția de pana atunci a gândirii filosofice, pășesc in primul plan analizele din perspectiva
psihologica asupra cunoașterii, pe terenul cărora Locke va căuta, de altfel, si soluția problemelor
de logica propriu zisa. Cu aceasta va deveni unul din întemeietorii psihologiei experimentale.”

4.2. RELATIA PEDAGOGIE – PSIHOLOGIE

Se știe că psihologia este știința, chiar disciplina care se ocupă cu studiul psihicului
uman. Totodată, psihologia este de mai multe tipuri. În relație cu pedagogia intră psihologia
cognitivă. Având în vedere că psihologia cognitivă se ocupă cu educarea intelectului uman,
pedagogia se integrează perfect în acest domeniu. Astfel, legătura dintre pedagogie și psihologie
este destul de profundă, derivând de aici conceptul de psihologie pedagogică, de unde rezultă că
personalitate, conștiința și procesele psihice ale individului se formează în planul educațional. La
rândul ei, educația se diferențiază din procesele psihice ale ființei umane.

4.3. RELATIA PEDAGOGIE – BIOLOGIE

Are drept suport necesitatea studierii atât a naturii organice a dezvoltării psihice și a
bazelor neurofiziologie ale vieții psihice cât și a influențelor educației asupra dezvoltării
morfofiziologice, intelectuale și atitudinale a subiectului uman.

4.4. RELATIA PEDAGOGIE – MATEMATICA

În relație cu matematica, pedagogia reflectă cantitatea fenomenului educațional, în sensul

că pedagogia pornește studiul și aplicarea educației de la statisticile exacte ale științelor exacte.
Prin matematică se înțelege așadar, caracterul prognozabil, probabilistic și predictibil al
pedagogiei.
 4.5. RELATIA PEDAGOGIE – LOGICA

Asemenea relației cu sociologia, logica și pedagogia au o strânsă legătură. Așa cum

legile umane sunt aplicate în anumite circumstanțe, așa se aplică și pedagogia. Legile umane sunt
transmise prin intermediul educației, al predării și învățării în mod practic a acestora.

4.6. RELATIA PEDAGOGIE – SOCIOLOGIE

Relația dintre pedagogie și sociologie este foarte evidentă, având în vedere că educația
este totuși un fenomen social. Astfel se realizează educația ca fenomen și practică socială, având
în vedere că ea este practicată în instituții ce aparțin societății, cum este școala. Din această
relație derivă un concept teoretic important, respectiv pedagogie sociologică.

4.7. RELATIA PEDAGOGIE – STIINTE MEDICALE

Pedagogia în relație cu medicina reprezintă o structură foarte complexă. Putem începe

explicația acestei relația de la conceptul de pedagogie medicală. În structura lor de adâncime,
factorii care vizează medicina, studiul științelor medicale, țin de cultura și cunoașterea, prin
învățare, în esență, a omului, a ceea ce îl alcătuiește pe om. Totodată, medicina se identifică în
relația ei cu pedagogia și prin caracterul de educație medical, prin intermediul căreia o persoană
ce studiază medicina poate deveni medic.
Conform Dicționarului de termeni pedagogici, științele medicale, împreună cu alte
concept fundamentale sunt explicate astfel: Factorii care exprimă ineficienta pedagogică a
"actorilor educației", în special a cadrelor didactice dar și a părinților acționează ca factori
externi care reflectă, în diferite grade, deficiențele procesului de: asistență complexă
(psihopedagogică, socială, logopedică, medicală etc.) a elevului; recuperare a cunoștințelor și
deprinderilor de bază, indispensabile pentru atingerea obiectivelor specifice fiecărei trepte și
discipline de învățământ; fișă pedagogică "pentru stabilirea diagnosticului pedagogic" care
reflectă interacțiunea variabilelor școlare, psihologice, medicale, sociale etc;
Structura fișei școlare răspunde cerințelor funcționale exprimate anterior la nivel de
principiu și de acțiune formativă eficientă. Conținutul său operaționalizează un ansamblu de
variabile sociale, medicale, școlare, psihologice etc. proiectate din perspectivă interacțiunii lor
pedagogice (Cristea, Sorin, Dicționar de termeni pedagogici, pp.13-97-117)

4.8. RELATIA PEDAGOGIE – ISTORIE

În ceea ce privește pedagogia în relație cu istoria, putem începe a explica raporturile ce

se creează între cele două științe chiar intr-un context istoric. Încă de la începuturile timpului,
omul, cât trăiește invata. În decursul timpului, au existat mai multe momente în care, pe plan
istoric, pedagogia a avut un factor important.
Astfel, un exemplu bun îl reprezintă Școala Ardeleană pedagogii care au înființat-o fiind
oameni de cultură, buni pedagogi, care au creat manuale școlare și au deschis școli în multe zone
ale Școlii. Un alt exemplu de pedagog român, om istoric și politic totodată, îl reprezintă Ion
Heliade-Rădulescu, personalitatea excepțională, un pedagog excepțional, care a înființat peste
400- de școli în întreaga țară. Totodată, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a votat în jurul anilor
1960, Legea învățământului, în care specifica cu lux de amănunte că învățământul este
obligatoriu și gratuit, primii 7 ani. Istoria, se poate observa, a avut un rol major în evoluția
pedagogiei. În diacronie privind, putem observa că pedagogia a evoluat în primul rând deodată
cu istoria; dacă istoria evoluează, deci și societatea, atunci și pedagogia va evolua. Din punct de
vedere teoretic, există și evoluția pe plan istoric, pe care unii teoreticieni o explică astfel:
Evoluția istorică a pedagogiei, consemnată în tratatele de specialitate, are loc în contextul
afirmării unor paradigme care accentuează cel puțin în premodernitate și în modernitate
dependența de alte zone ale cunoașterii, dezvoltate metafizic sau/și științific.( Cucoș, Constantin,
Științele educație,pp.68)
Totodată, există mai multe paradigme care arată evoluția pedagogiei în decursul
istoriei: Paradigma pedagogiei tradiționaliste- magistrocentrismul prelungită între secolele al
VII-lea și al XIX-lea, menține pedagogia în zona de influență a teologiei și a filozofiei. În
consecință, cu toate excepțiile generate de opera unor pedagogi vizionari (Comenius etc.),
promovează un model de abordare a educației absolutist, unilateral, dirijist. De asemenea,
dependența de autoritatea filozofiei, și stimulativă în planul reflecției epistemologice, amână
procesul de delimitare a domeniului de cercetare specific, de elaborare a unui aparat conceptual
și metodologic propriu. Paradigma psihocentristă, lansată sub genericul ideologiei Educației Noi
la granița dintre secolele al XIX-lea și XX , se afirmă în primele decenii ale secolului XX ca
replică de fond dată magistrocentrismului, prin recunoașterea importanței prioritare a
resurselor interne de dezvoltare ale celui educat. Totuși, tendința de valorificare exclusivă a
cerințelor psihologice ale elevilor va limita evoluția domeniului în plan epistemologic, prin
prelungirea unor formule revolute, cum ar fi psihopedagogie, care dezechilibrează procesul de
abordare globală a educației. În mod special în explicarea instruirii este accentuată excesiv
importanța psihologiei, fiind ignorată contribuția sociologiei, altfel atât de necesară pentru
înțelegerea funcțiilor și finalităților educației.( Cucoș, Constantin, Științele educație, pp. 68)

4.9. RELATIA PEDAGOGIE – TEOLOGIE

Teologia este o ramură a culturii care ține în primul rând de educarea sufletului
uman, a psihicului uman totodată. Religia este importantă în formarea individului, deoarece
culturaintelectuală pe care omul o acumulează pe parcursul vieții trebuie să aibă și forme
desprinse din religie. Astfel, se creează o nouă legătură a pedagogiei cu teologia sau religia.
Logic vorbind, pedagogia educă mintea umană, exact cum o face și teologia, dar în termeni
diferiți. Valoareaformativă a culturii determină calitatea conținutului învățământului pe toate
treptele școlare, reflectând toate domeniile cunoașterii umane, exprimate în plan teoretic (știință,
artă, filosofie), aplicativ (tehnologie, economie), comportamental (politică, morală, religie).
(Cristea, Sorin, Dicționar de termeni pedagogici, p. p. 45). Cultura generală reprezintă ansamblul
valorilor spirituale, provenite din toate domeniile cunoașterii și ale activității umane - știință,
tehnologie, artă, economie, politică, filosofie, religie etc. - confirmate la nivel social și din
perspectivă istorică.( Cristea, Sorin, Dicționar de termeni pedagogici, pp.54)
Astfel, observăm că și teologia are un rol destul de important în raport cu pedagogia,
deoarece ambele formează psihicul uman și ambele îl conduc spre o educare permanentă și
calitativă.

4.10. RELATIA PEDAGOGIE- ARTA

Prin artă individul învață un tip de educație elevată. Atât prin literatură, cât și prin
intermediul artelor plastice, omul se poate autoeduca. La nivelul psihicului uman, arta are un
impact puternic asupra individului, asemenea pedagogiei. Este important de reținut faptul că arta
este un mijloc de educare prin frumos.
În acest sens, observăm că pedagogia intră în relații cu foarte multe ale științe care
au o importanță majoră asupra formării ființei umane.

5. CONCLUZII, ACTIVITATE PRACTICA

Concluzionăm că pedagogia este o știință complexă, capabilă să trateze, să

beneficieze și să absoarbă multe idei, metode și inovații din alte discipline și științe
pentru a fi utilizate în scopuri educaționale, cu condiția să se pună accent pe
necesitatea interpretării legăturilor și extrapolării acestor ştiinţe sau domenii într-un
mod creativ care să servească fenomenului educaţional, pentru a le integra într-un
mod corect în conformitate cu specificul şi legile fenomenului educaţional.
Numai astfel pot contribui la aprofundarea realităţilor pedagogice şi la rezolvarea
problemelor pedagogice.
5.1. ACTIVITATE PRACTICA
Alegeți răspunsul corect
- Pedagogia cooperativă îi ajută pe cursanți să lucreze împreună într-o echipă,
asigurând contribuția individuală a fiecăruia că este valorificată.
a. Adevărat
b. Fals

- Din relaţia pedagogie- discipline de specialitate s-a dezvoltat

a. didacticile predării
b. igiena şcolară
c. psihologia pedagogică

- Pentru a integra egalitatea și diversitatea în predare și învățare, este important să

se modeleze în mod constant limbajul și comportamentele care promovează
incluziunea.
a. Adevărat
b. Fals

- Funcția pedagogiei care se referă la demersurile științifice care permit stabilirea

obiectivelor educaționale în corcondanță cu nevoile sociale, este cea
a. Tehnologică
b. De prognoză
c. Științifică
BIBLIOGRAFIE

-. (1995). Psihopedagogie. Iași: Spiru Haret.

(2023). Preluat de pe dexonline.ro: https://dexonline.ro/intrare/didactic%C4%83/86426
Agheană, V. (2023). Pedagogiile alternative. Un alt mod de a face educație. Preluat de pe Revista

CULTURA.: https://revistacultura.ro/pedagogiile-alternative-un-alt-mod-de-a-face-
educatie/

Bontaş, I. (1983). Pedagogia pentru învăţământul superior tehnic. București: Didactică şi

Pedagogică.
C., S. (1995). Pedagogie pentru ingineri. Note de curs. Partea I. Timișoara: Universitatea Tehnică
Timişoara.
Dicţionar de pedagogie. ( 1979). Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.
Frunză, V. (2003). Teoria și metodologia curriculum-ului. Constanța: Muntenia.
Horst Schaub, Karl G. Zenke. (2001). Dicţionarului de pedagogie. Iași: Polirom.
Mialaret, G. (1954). Nouvelle pedagogie scientifique. Paris: P.U.F.
Nicola, I. (1992). Pedagogie. Bucureşti: Didactică și Pedagogică.
Stan, P., Höncz, C., Voinea, M. (2008). Suport de curs „Fundamentele pedagogiei”. Preluat de pe
graduo.ro: https://graduo.ro/cursuri/pedagogie/fundamentele-pedagogiei-399393
Ţîrcovnicu, V. (1973). Pedagogie generală . Timişoara: Facla .
Tudoran, D. (1973). Sinteze de pedagogie contemporană, vol.I, Probleme fundamentale ale
pedagogiei. Bucureşti: Politică .