Édouard Claparède

1873-1940
Repere biografice
 Édouard Claparède a fost medic , psiholog si pedagog elvetian. A fost profesor la Universitatea
din Geneva. Psihologia a studiat-o cu Théodore Flournoy . Si-a luat doctoratul cu teza “Simturile
musculare.” A infiintat Laboratorul de psihologie din cadrul Universitatii din Geneva. In 1912,
infiinteaza un institut de stiinte ale educatiei, purtand numele lui J.J Rosseau, specializat in cercetari
in domeniul pedagogiei si in pregatirea institutorilor. Ca si psiholog a efectuat cercetari
exploratorii in domeniul psihologiei copilului, al psihologiei educationale, al formarii conceptuale, al
rezolvarii problemelor si al somnului. Unul dintre cei mai influenti exponenti europeni ai scolii
functionale a psihologiei, el este in mod deosebit amintit pentru formularea legii interesului
momentan, un principiu fundamental al psihologiei care afirma ca gandirea este o activitate
biologica in serviciul umanitatii. Dupa ce si-a terminat studiile medicale in 1897, el a petrecut un an
in cercetare la Paris, unde s-a intalnit cu Alfred Binet, un dezvoltator important al testarii
inteligentei. Dupa ce s-a intors la Geneva, s-a alaturat laboratorului varului sau psiholog. Dupa un
timp a devenit interest de psihologia comparative, adica de psihologia animalelor. In 1905,
Claparède a avansat o teorie biologica a somnului care a anticipat opiniile lui Sigmund Freud. El a
considerat ca somnul este o reactie defensive pentru a opri activitatea oragnismului si pentru a
preveni astfel epuizarea. Cercetarile sale asupra somnului l-au condus la studiul isteriei si la
concluizia ca simptomele isterice pot fi de asemenea considerate reactii defensive.
 Principalele lui lucrari sunt: “Psihologia copilului si pedagogia experimentala”(1905), “Scoala
pe masura”(1921), “Orinetarea profesionala, problemele si metodele ei”(1922), “Educatia
functionala”(1931).
Premise ale gandirii pedagogice
 In vederea intelegerii proceselor psihice nu este de ajuns sa cunoastem mecanismul structural al
psihicului. Ci si functiile actelor psihice pentru individ. O psihologie functionala va pune problema
invers de cum a fost pusa pana la Claparède: nu ce este. Din ce se compune un anumit fapt psihic, ci
in principal, la ce se serveste el in viata omului. Pedagogia functionala iese din cadrulm problemelor
de cauzalitate mecanica si ramane in acela al finalitatii si scopului. Conceptia functionala il
determina pe educator sa considere viata sufleteasca a copilului ca avand propria sa valoare,
formand un tot. O unitate ale caror miscari converg spre realizarea unui scop. Pentru a cunoaste si a
interpreta viata copilului nu trebuie sa ii judecam manifestarile abstracto, ci, din potriva, trebuie sa le
racordam la contextul in care apar, la mediul lor natural. Viata psihica se manifesta ca un rezervor de
energie dirijata spre anumite actvitati.. Toate fiind guvernate de legea trebuintei sau a interesului.
Trebuinta- comenteaza J. Piaget- fiind expresia unei rupture de echilibru, iar interesul constand
dupa conceptia sa profunda, intr-o reglare a energiei disponibile, Claparède concepe intreaga viata
mintala ca pe o perpedua urmarire sau ca reajustare continua a echilibrului intre tendinte ce
acopera un camp tot mai vast pe masura ce creste distanta dintre trebuinte si satisfacerea lor ”(J.
Piaget, 1975. p. 14”). Insasi ingteligenta este gandita ca o functie ce raspunde nevoii de adaptare a
copilului. Crticand scientismul, dincolo de neutralitatea mortala a psihologiei experimentale,
Claparède atrage atentia asupra caracterului fundamental etic al activitatii oamnenilor de stiinta. El
enunta o tripla exigenta in ceea ce priveste cercetarea: “probabilitatea intelectuala in cercetare,
respinsabilitatea savantului in cetate, angajamentul colectiv al oamenilor de stiinta contra
amenintarii si intoarcerii dramatice la barbarie: (Hameline, 1993, p. 165).
Conceptia pedagogica
1. Sintagma de “ştiinţele educaţiei” a fost folosită pentru prima dată de către EDOUARD CLAPARÈDE (1873-1940) şi a
condus, treptat, la evitarea utilizăriitermenului de “pedagogie”. De exemplu, în literatura contemporană de
specialitate,autorii de limbă engleză folosesc cuvântul “education” pentru a desemna disciplinacare studiază fenomenul
educaţiei, iar in limbile germană, franceză, spaniolă şiitaliană termenul “pedagogie”tinde să fie înlocuitcu cel de
“ştiintele educaţiei”,aparent, mai“comod” (BARZEA, C. op. cit. pg. 137). Dezavantajul stiintific major al acestei abordarii
a fost fragmentarea obiectului de studiu (fenomenul educaţiei) în multiple “componente” studiate de discipline
ultraspecializate, juxtapuse, care doarcolaborează, însă nu ajung la integrarea limbajelor si nici la conferirea unui sensunitar
unor date disparate despre fenomenul studiat, obţinute de fiecare în cercetarea aceluiaşi fenomen. Progresul în
cunoaşterea fenomenului este conceput mai degrabăsub forma unei simple adiţionări a rezultatelor cercetarilor din diverse
“ştiinţe aleeducaţiei”, şi nu sub forma restructurării continue a sistemului de cunoştinte prin integrarea fiecărei noi
descoperiri.
2. Claparède este intemeitorul si promotorul unei noi topici numite de el “educatie functionala”. Ar fi vorba despre un
gen de educatie care isi propune sa dezvolte procesele mintale considerate nu in sine, ci din perspectiva rolului, a utilitatii
lor in viata active prezenta sau viitoare. Educatia functionala are ca fundament trebuinta copilului, interesul sau de a se
dedica unui scop. “Educatia functionala este aceea care se bazeaza pe o trebuinta: trebuinta de a stii, unii, trebuinta de a
cerceta, trebuinta de a privi, trebuinta de a lucra. Trebuinta, interesul rezultand dintr-o mnecesitate, miata factorul care va
face dintr-o reactie un act veritabil”(1973. p. 128). Claparède nu are in vedere copilul construit de diferitele teorii
psihologice, ci se indsreapta spre copilul real, asa cum exista ca organism biopsihic, avand anumite interese si necesitati.
Concepţia lui Dewey conform căreia a educa înseamnă a cultiva capacitatea elevului dereadaptare a activităţii sale la
condiţii noi, avea să capete o interpretare asemănătoare şi totuşi, în multe privinţe, diferită în cadrul funcţionalismului.
Considerând diferitele forme de conduită ca fiind expresii ale adaptării individului la mediul înconjurător, această nouă
orientare psihologică, apare ca o reacţie la orientările de tip structuralist care limitau obiectivele psihologiei la surprinderea
diferitelor stări de conştiinţă. Extinsta in domeniul educatiei, orientarea functionalista a determinat o sporire a atentiei ce
trebuia acordata educarii intereselor si motivatiilor copilului. Elaborata de E. Claparede (1873-1940),psiholog elvetian cu
multiple preocupari in domeniul eduactiei, teoria eduactiei functionale se intemeiaza pe teyele psihologiei functionale care,
conform fondatorului ei, nu se mai intreba „ce este cutare sau cutare proces psihic?”, ci incerca sa afle ce functie
indeplineste acesta si cum poate fi dezvoltat. Intemeindu-si conceptia sa pe ideea ca trebuinta, respectiv interesul
reprezinta cauza care 27 declanseaza conduita dominanta a individului la un moment dat, Claparede considera ca interesul
este si „principiul fundamental” al activitatii mintale. Atunci cand interesul este intrinsec, efortul depus de individ pentru
a-l realiza este mult mai mare iar activitatea depusa in acest sens este atractiva si eficienta. In cazul activitatilor neplacute,
obositoare, apare reflexul de aparare al individului si, respectiv, un efort suplimentar pentru depasirea lui. Ca atare,
activitatea va fi stresanta, obositoare si, in final, chiar ineficienta sau cu o eficienta redusa.
Realizarea unei educatii functionale raspundea astfel unei nevoi stringente: aceea de a dezvolta diferite procese
intelectuale din perspectiva rolului pe care acesta il putea indeplini in viata individului. Dificultatea consta insa in faptul ca
nu intotdeauna necesitatile individuale coincid cu cele sociale si ca atare, individul este constrans uneori , sa desfasoare
activitati pentru care nu simte nici o atractie sau care, pur si simplu, nu il intereseaza. In astfel de cazuri, spune Claparede,
intervine arta educatorului de a face un invatamant atractiv care sa tine seama, in acelasi timp, de pornirile naturale ale
copilului.
 3. Edouard Claparède (1873-1940) s-a dedicat psihologiei experimentale, aducând contribuţii la conturarea şi
afirmarea educaţiei noi. Afirmarea lui E. Claparède în domeniul teoriei educaţiei s-a produs la Congresul Pedagogic de la
Geneva din 1907. El avea în vedere o şcoală care, prin organizare, metode şi conţinut, să asigure fiecărui elev posibilitatea
de a progresa în ritmul său propriu şi care să îndeplinească urmatoarele caracteristici: - să fie alcătuită din clase omogene
(acelaşi nivel al potenţialului intelectual sau foarte apropiat); - clasele să fie mobile (structurate pe obiecte de învăţământ,
un elev putând participa şi la orele clasei de matematică, dar şi la cea de istorie, de exemplu); - introducerea sistemului
opţional (elevii să-şi aleagă un numar de obiecte de învăţământ, potrivit înclinaţiilor şi preocupărilor sale). În cadrul
educaţiei funcţionale, Ed. Claparède propune ca procesul instructiv să parcurgă trei etape:

 a. trezirea unei trebuinţe, a unui interes sau dorinţe;

 b. declanşarea unei reacţii (activităţi) prin care să satisfacă acea trebuinţă;

 c. stimularea cunoştinţelor pentru a controla reacţia. Astfel că, modelul didactic propus de Ed. Claparède constă în
faptul că adultul (educatorul, părintele etc.) trebuie să provoace, prin crearea unei situaţii problematice trebuinţa de
cunoştinţe. Odată cu interesul intrinsec apare şi efortul care îl angajează pe copil (elev) în activitate.

Jocul este considerat activitatea prioritara de educatie. Copilul isi afirma prin joc propria personalitate si isi mareste
sfera de cunostinte si interese. “ Trebuinta de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite sa impacam scoala cu viata, sa
procuram scolarului acele mobiluri de actiune care se considera de negasit in sala de clasa. Trecera de la activitatea ludica
la munca propriuzisa se va face treptat.
Rezumat
Claparède introduce o noua paradigma, cea a educatiei functionale, conform careia educatia trebuie
sa formeze calitati psihice luate nu in sine, ci in perspectiva functiunii pe care o vor avea in viata
copilului. Invatamantul trebuie sa devina atractiv, iar educatorul va tine cont de pornirile naturale ale
copilului. Exemplul tipic de activitate ce se deruleaza in conformitate cu satisfacerea intereselor launtrice
este jocul.
Pedagogul a pledat cu insistenta pentru o “scoala pe masura”.
“Ce este educaţia funcţională? Am întrebuinţat pentru prima oară această expresie prin anul 1911
pentru a desemna educaţia care-şi propune să dezvolte procesele mintale, considerăndu-le nu în sine, ci
din punctul de vedere biologic, adică al rolului, al utilităţilor în viaţa activă, prezentă sau viitoare.
Educaţia funcţională este aceea care ia ca bază trebuinţa copilului, interesul său de a realiza un scop;
acesta fiind stimulentul natural al activităţii pe care voim să-l deşteptăm în el.”
 “Educatie
functionala”
“Educatie noua”
Texte reprezentative Édouard Claparède . 1973. Educatia functionala.
Editura didactica si pedagogica. Bucuresti.
“Interesul, dupa cum am mai spus, nu este ceva misterios. Prin interes nu inteleg deloc vreun agent specific, vreo entitate
inteligenta, vreo entelechie(suflet, spirit etc.) care ar veni sa guverneze reactiile noastre si sa le adapteze trebuintelor. Este
pur si simplu numele pe care il dau cauzei sau coordonarii cauzelor care se declansaeza conduita dominanta la un moment
dat.” (p.50)
“… Orice trebuinta tinde sa reproduca reactiile care au fost anterior favorabile, sa respecte conduita care a reusit intr-o
circumstanta asemanatoare”. (p.61)
“… Democratia nu este o stare stabile, o forma imuabila, castigata o data pentru totdeauna, ceva static. Ea este, din
contra, rezultatul unui proces esentialmente dinamic: din partea cetateanului, o desfasurare continua de energii tinzand
catre un scop superior, o victorie continua a individului asupra lui insusi, in interesul comunitatii: din partea comunitatii,
grija constanta de a asigura libera dezvoltare a acestor energii individuale, a acestor valori personale din care va rezulta, in
final, fericirea comuna.” (p.140)
Despre “conceptia functionala a educatiei”
 Scoala, pentr a-si indeplini misiunea in felul cel mai potrivit, trebuie sa se inspirea de la o conceptie functionala
asupra educatiei si invatamantului. Aceasta conceptie consta in a socoti pe copil in centrul programelor si metodelor
scolare si in a considera educatia insasi ca pe o adaptare progresiva a proceselor mintale la anumite actiuni
determinate de anumite dorinte.
 Scoala trebuie sa respecte perioada copilariei. Adeseori ea a scurtat-o, trecand peste etape care ar fi trebuit
respectate.
 Scoala trebuie sa fie active, adica sa puna in functiune activitatea copilului. Ea trebuie sa fie mai mult un laborator
decat un auditor.In acest scop o contributie importanta o are jocul, care stimuleaza la maximum activitatea copilului.
Bibliografie
 https://pse-bv.spiruharet.ro/images/secretariat/secpse2015-bv/Sinteze_Istoria_pedagogiei.pdf

 file:///C:/Users/Andrei/Downloads/81380678-Educaţia-funcţională-a-lui-E.pdf

 https://www.scribd.com/doc/81380678/Educaţia-funcţională-a-lui-
E?doc_id=81380678&download=true&order=463655271

 https://www.scribd.com/doc/130692309/Istoria-Pedagogiei-Ctin-Cucos
Prezentare realizata de studentele: Ostafe Andra-Ioana si Mira Nicoleta.
Va multumim pentru vizionare !