UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Pedagogia învățământului primar și preșcolar

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

Profesor: Cristina Ghiță

Program de studii: ID-PIPP

An studiu: II, grupa 202
Student: Ghinea (Roșu) Gabriela- Petruța

București
2022
1.Analiză comparativă între două procese/ mecanisme psihice. Precizați
asemănări și deosebiri și modalitatea în care toate acestea se influențează
reciproc.

2.Recenzie lucrare științifica. Alegeți una dintre lucrările științifice (alta decât
cele din bibliografie) dedicate psihologiei generale in care sunt prezentate
procesele, mecanismele, activitatea sau fenomenul psihic si realizați o recenzie a
acestei lucrări.

3.Formularea de sarcini educaționale care sa se adreseze, cu precădere, anumitor

procese si mecanisme psihic. Alegeți un context educațional în care elevii/ copiii
primesc o sarcina de lucru.

Precizați pentru acea sarcina de lucru modul in care intervin procesele psihice
pentru îndeplinirea sarcinii.

1. Cu privire la acest subiect, voi alege să evidențiez afectivitatea și ceea ce mi

s-a întâmplat în perioada adolescenței. Două momente. Momentul trist când am
susținut simulările înaintea bacalaureatului și momentul de bucurie la aflarea
notelor finale.

Ce s-a întâmplat cu afectivitatea, atunci când am susținut examenul de

bacalaureat dar și examenul dinaintea acestuia?

Afectivitatea face parte din categoria fenomenelor psihice furnizoare de

energie. Fără motivație și afectivitate, acțiunile umane nu ar putea beneficia de
suportul energetic care să le susțină și să le dirijeze. Trăirile noastre afective sunt
determinate de o complexitate de elemente, pornind de la atitudinea celor din jur,
influența persoanelor dragi, până la semnificația pe care fiecare individ o conferă
evenimentelor care apar în viața noastră cotidiană.

Voi povesti pe larg ceea ce mi s-a întâmplat în acea perioadă, apoi mă voi
raporta la legătura dintre povestea mea și afectivitate.

Eram clasa a XI-a la Colegiul Național Cantemir Vodă, până atunci mai
susținusem un singur examen important și anume capacitatea în clasa a VIII-a.
Poate că la acea vârsta nu conștientizam importanța examenului, însă în perioada
liceului emoțiile au atins apogeul.

Nu doream doar să fiu admisă, voiam nota maximă pentru a-mi face mândri
părinții, profesori si propria persoană. La momentul respectiv nu puteam înțelege
că nu pot excela în orice domeniu. Fiecare examinare are în spate o poveste cu
emoțiile, trăirile, frustrările pe care le-am experimentat cu toții și discursurile
motivaționale pe care le-am purtat cu noi înșine pentru a putea trece mai departe.
Indiferent de rezultatul obținut, afectivitatea reflectă sub forma unor trăiri
subiective relația individului cu realitatea din perspectiva raportului dintre
cerințele sale subiective - motivații și condițiile obiective de satisfacere a lor -
realitatea. Concordanța dintre cerințele fiecărui individ și realitatea actuala
determină emoții pozitive de plăcere, satisfacție, bucurie, în vreme ce discordanța
dintre acestea generează emoții negative tristețe, frustrare. Afectivitatea tine de
valoarea și semnificația pe care noi ca indivizi o conferim unui anumit obiect sau
eveniment. Același eveniment sau rezultat produce trăiri afective de la un individ
la altul, dar și de la un moment la altul, la aceeași persoană.

Prima testare, simularea o numeam la acea vreme, a avut loc în liceu în prima
parte a zilei, sub atenta supraveghere a profesorilor mei pe care îi cunoșteam și
aveam relații bune. Cu toate acestea, în momentul începerii examenului m-au
cuprins emoțiile care nu au mai putut fi stăpânite. Un cumul de trăiri afective, pe
care le simțeam atât fizic cât și comportamental. A fost primul meu mare eșec din
viața mea. La aflarea notelor, din punct de vedere psihic eram la pământ. Ca să
mă fac înțeleasă, la clasă eram copilul premiant iar la simulări am obținut trei
note. La limba română șase, la matematica patru, iar la fizică trei. Eșecul primei
încercări m-a ajutat să mă cunosc mai bine, să mă auto- evaluez corect și să
înțeleg că pe parte afectivă situația mea la momentul respectiv nu era roz, ba din
contră, putea fi momentul în care renunțam în a mai fi elevul briliant. Această
situație m-a ajutat să îmi gestionez cumva frustrarea, sau mai corect spus să învăț
să fac asta. De tristețe nu mai pomenesc, pentru că aceasta se vedea fizic și o
simțeam psihic la cel mai înalt nivel la acel moment al adolescenței.

Așadar principale proprietăți ale proceselor afective implicate în momentul

examinării au fost:

➢ polaritatea

Diferența dintre așteptările mele și realitate a generat o serie de emoții negative de

frustrare, de autoblamare, de frica unui nou examen.

➢ intensitatea afectivității a presupus declanșarea unei stări anxioase încărcată de

emoții profunde în ziua examinării, față de zilele precedente când starea era una
relaxantă, fluidă, cu o anxietate scăzută. Starea afectivă a fost cu atât mai intensă
cu cât dorința de a reuși din prima încercare a fost foarte puternică. Era acel
examen al maturității prin care îți câștigi locul în rândul oamenilor "mari" și
responsabili. Era momentul când viitorul meu se decidea. La ce facultate voi
merge? Ce serviciu voi ajunge să am? Care va fi locul meu în societate?

➢ durata trăirilor afective, a emoțiilor, sentimentelor a persistat vreme

îndelungată deoarece stimulul declanșator, care în cazul meu a fost efectuarea
exercițiilor iar trăirea afectivă a fost multă vreme prezentă. Teama că aceeași stare
de frică și blocaj al creierului vor persista.

➢ mobilitatea trăirii afective a fost reprezentată de trecerea de la starea de tristețe

la o stare de împăcare cu sinele, gândind și conștientizând în mod realist că poate
tot răul va fi spre bine, că nimic nu este întâmplător și că este foarte important să
acest prim examen al vieții să vină merituos.

Toate aceste trăiri au dus la un final fericit. Am avut capacitatea și puterea de

a mă mobiliza și a putea duce la capăt examenul de bacalaureat. Am obținut o
onorabila medie, astfel starea mea de anxietate s-a transformat într-una de
mulțumire și bucurie.

La nivel de cunoaștere, prima testare serioasă din viața de adolescent mi-au

adus o stare de spaimă, o serie de scenarii, de gânduri exagerate care mă făceau să
fiu aproape sigură că acela este drumul meu spre eșec. Care a fost problema mea
la acel moment? Ieșeam din sfera mea de confort și aveam teama de a coborî
câteva trepte în fața părinților, colegilor, rudelor ș.a.m.d. Era o trăire la acel
moment, numită emoție.

Așa cum am menționat și mai sus, sfârșitul a fost unul fericit, dar parcă ieri
alergam tremurând cu ochii lacrimi către fereastra unde erau afișate rezultatelor.
Toată teama mi s-a transformat în bucurie, dar încă au rămas urme după acel eșec.
Sunt momente când în mintea mea, se instalează frica și acea stare care îmi dă
peste cap toate gândurile logice.

Întotdeauna este important că atunci când ți-ai propus să treci o examinare tot
ce trebuie să faci este să pui pasiune și să fii dominat de dorința de a cunoaște
succesul.

Rolul afectivității în activitatea umană este acela de a asigura un echilibru între

om și mediu. Omul va fi în acord cu orice situație trăită și își va putea exprima
nevoile într-o manieră sănătoasă.
 Gândirea rapidă și gândire lentă,
de Daniel Kahneman

“Gândirea rapidă și gândire lentă” este o carte fascinantă a câștigătorului premiului Nobel
în economie pentru Memorial în științele economice, Daniel Kahneman. Cartea este plină de
studii interesante despre știința cognitivă, studii efectuate de-a lungul anilor pentru a învăța cum
să ne gândim la gândire și cum reacționăm în general la diferite situații. Este o carte uimitor de
bogată: lucidă, profundă, plină de surprize intelectuale.
Tema acestei cărți subliniază faptul că ființele umane sunt gânditori intuitivi. De cele mai
multe ori intuiția umană este imperfectă, iar alegerile pe care le facem se abat adesea de la
previziunile statistice și modelele economice. Iraționalitatea umană este marea temă a lui
Kahneman.
Am ales această carte despre raționalitatea și iraționalitatea umană deoarece mi-am dorit
să înțeleg și să-mi însușesc perspectiva acestuia asupra felului în care mintea funcționează și să
cunosc mai bine modul în care omul gândește și ia decizii atât în viața de zi cu zi, cât și în
mediul de afaceri.
“Gândire rapidă, gândire lentă” a fost scrisă în aproximativ 800 de pagini, structurată în 5
parti echilibrate, scrisă într-un limbaj accesibil, cu multe exemple și experimente din care am
aflat în detaliu nu doar cum gândim, ci și cum mintea reușește să ne înșele pe parcursul
procesului de gândire și în ce fel luăm decizii.
Astfel, pe parcursul celor 5 capitole, autorul vorbește despre trăsăturile gândirii intuitive și ale
celei deliberate, împarte psihicul uman în două categorii opuse de procese, și definește existența
a două sisteme de gândire - Sistemul 1 și Sistemul 2.
Încă din titlu se face referire la această structură duală a minții, iar în momentul în care începi să
lecturezi conținutul cărții ajungi să înțelegi cum coexistă și conviețuiesc cele două sisteme care
conduc modul nostru de a gândi.
Sistemul 1 și Sistemul 2 - două personaje din aceeași poveste
Principalul punct de vedere al cărții este că avem două sisteme de gândire, pe care autorul
Kahneman le numește Sistemul 1 și Sistemul 2. Sistemul 1 este intuiția noastră. Sistemul 2 este
modul nostru mai logic și deliberat de a prelucra gândurile și gândirea lucrurilor. Sistemul 2 este
mai leneș decât Sistemul 1. Cu ajutorul Sistemului 1, creierul nostru poate lua decizii de secundă
fără niciun efort din partea noastră și nu avem control voluntar asupra acestui aspect al creierului
nostru.
Sistemul 2 este util în anumite situații, dar ne poate pune probleme, deoarece poate fi emoțional.
Sistemul 1 este părtinitor pentru a crede și a confirma. De asemenea, se concentrează pe dovezile
existente și ignoră lipsa probelor. Autorul numește acest lucru „ceea ce vedeți este tot ce există”.
După detalierea celor două sisteme cu exemplificări practice și lămuritoare ale modului în care
se iau deciziile atât în afaceri, cât și în viața de zi cu zi, Daniel Kahneman vorbește în partea a
doua despre euristici și biasuri, părtiniri și ancore care influențează cele două sisteme pentru a
induce erori în gândirea noastră. În această a doua parte a cărții, autorul face referire la o
mulțime de teorii, autori, studii, experimente care-ți solicită întreaga atenție. Autorul
punctează faptul că atunci când cercetările se realizează pe eșantioane mici, atunci ele nu
reușesc să însumeze media statistică și apare eroarea. Raportat la propria experiență, începem să
emitem judecăți, prognoze bazându-ne pe faptul că ni s-a întâmplat nouă o dată ceva similar sau
cuiva pe care-l cunoaștem și asta înseamnă că fix așa stau lucrurile. Astfel apare și eroarea.
Întotdeauna judecăm după asemănare nu după reprezentativitate. De aici necesitatea de a fi
educat, zice autorul, în logica probabilităților, nu a asemănărilor, a extrapolării experiențelor
personale de a ne ancora judecata evaluativă privind posibilitatea unui rezultat la o rată de bază
plauzibilă.
Partea a IV-a aprofundează alegerile și introduce cititorul în „teoria prospectării” cu care a
câștigat Premiul Nobel. Autorul pune în contrast faimosul Homo Economicus, caracterul de
maximizare a utilității, care formează premisa de bază a microeconomiei tradiționale față de
lumea reală umană. Autorul aduce argumente convingătoare care subliniază rolul „punctului de
referință” și rolul „aversiunii la pierdere” în luarea deciziilor. Cu toate acestea, el, ca un adevărat
om de știință, acceptă și deficiențele din teoria sa, evidențiind „punctele oarbe ale teoriei
perspectivelor”: teoria nu permite „dezamăgirea” și „regretul” în luarea deciziilor.
În ultima parte a cărții, Kahneman subliniază faptul că atât experiența cât și amintirea despre un
eveniment marcant al vieții noastre sunt foarte diferite. Într-un studiu oarecum deranjant, dar
revelator, asupra pacienților supuși colonoscopiei, s-a dezvăluit că oamenii își amintesc
experiențele de la început și de la final iar durata întregii experiențe nu are nicio legătură cu ce
sau cum ne amintim evenimentul (regula neglijării duratei). În cuvintele lui Kahneman însuși:
„neglijarea duratei, combinată cu momentul de vârf, provoacă o prejudecată care favorizează o
perioadă scurtă de bucurie intensă pe o perioadă lungă de fericire moderată. Imaginea în oglindă
a aceleiași părtiniri ne face să ne temem pe o perioadă scurtă de suferință intensă, dar tolerabilă,
mai mult decât ne temem de o perioadă mult mai lungă de durere moderată. ”.
O caracteristică unică a cărții a fost aceea că autorul a folosit cu succes principiile pe care
le-a descris în cartea sa. Utilizarea cu îndemânare a metaforei și personificarea diferitelor procese
ale minții umane nu s-ar fi putut face mai bine. În plus, fiind fidel obiectivului său, autorul își
rezumă subiectele și capitolele, oferind cititorilor un rezumat și niște propoziții de gândire. Acest
lucru permite cititorului să aprecieze mai bine subiectul, în contextul conversațiilor mai reci, și
să-și îmbunătățească înțelegerea propriei minți.
Cartea are o valoare de auto-ajutor, deoarece oferă o multitudine de exerciții cititorului.
De exemplu, în problema liliacului și a mingii cititorul este tot timpul angajat cu autorul și învață
practic prin intermediul exemplelor.
Unul dintre obiectivele cărții este acela de a-l face pe cititor să-și dea seama că este mai
ușor să recunoaștem prejudecățile și greșelile altora decât ale noastre. Astfel, făcându-ne
conștienți de această slăbiciune inerentă, putem fi mai vigilenți în situațiile în care miza este
mare.
În timp ce explică părtinirile și erorile de judecată, autorul oferă o aplicație practică, utilă,
a acestei cunoștințe a prejudecăților. De exemplu, odată ce știm despre efectul halo, putem
ignora impresia pe care o primim de la primii candidați la interviu sau examinare. În mod similar,
în organizații este o bună practică ca membrii echipei să își scrie sugestiile sau punctele de
vedere, mai degrabă decât discuțiile deschise, care favorizează vorbitorii timpurii și asertivi.
Autorul
 vorbește, de asemenea, despre „eroarea de corelare”, adică independența mai multor surse
de informații pentru a reduce impactul erorilor individuale. Acest lucru are o relevanță
deosebită în aplicarea legii, de exemplu, martorii nu au voie să se întâlnească sau să discute
înainte de mărturie.
Concluzii
În timp ce cartea a fost scrisă într-un limbaj simplu și are un flux bun, totuși, un
cititor fără studii în științe sociale sau lucrări de cercetare poate găsi conținutul cam greu de
asimilat.
Prima parte a cărții mi-a plăcut foarte mult și mi s-a părut captivantă. Partea legată de
alegeri a fost destul de “stufoasă”, a prezentat o multitudine de situații ancorate în
matematică și statistică și, fără a avea pregătirea necesară, mi s-a părut greu de urmărit.
Concluzia este ca noi oamenii n-am fi acolo unde suntem azi dacă nu am învăța să
ne temem de stimuli periculoși rapid. Prin intermediul acestei cărți, autorul Kahneman nu
susține că ar trebui să ignorăm sau să depășim sistemul 1, ci mai degrabă își dorește să ne
învețe cum să utilizăm sistemul potrivit în orice situație întâlnită. Totuși, acest lucru nu este
întotdeauna ușor. Omul prin natura să este înzestrat cu defectele cognitive care îl împing să
ia decizii bazate pe părtiniri și presupuneri greșite, cum ar fi, de exemplu, ancorarea,
aversiunea la pierderi, eroarea scăzută a costurilor și știința disponibilității .

3. Ca formă de activitate, jocul este necesar de-a lungul întregii vieți și cu atât mai mult în
perioada învățământului primar și preșcolar. La grădiniță, jocul este activitatea de bază a
copilului, el fiind folosit atât ca mijloc de educație inte1ectuală, ca procedeu didactic, ca
metodă și ca formă specială de activitate.

Jocul didactic matematic este o activitate de învățare al cărui efort elevii nu-l simt, ci îl
doresc. Astfel, se impune necesitatea ca lecția de matematică să fie completată sau intercalată

8
cu jocuri didactice cu conținut matematic, uneori chiar concepută sub formă de joc.
Un exercițiu sau o problemă de matematică poate deveni joc didactic matematic dacă:
 realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic;
 folosește elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse;
 folosește un conținut matematic accesibil și atractiv;
 utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat și respectate de elevi;
Jocurile logico -matematice

Jocurile logice acoperă o arie foarte largă de activități cu un conținut foarte variat, de la
intuirea noțiunii de mulțime până la jocurile ce ilustrează operațiile cu mulțimi și rezolvarea
problemelor cu sau fără date numerice. Este unul din motivele care pledează pentru extinderea
folosirii jocurilor logice, prin variante evoluate și Ia primele clase ale ciclului primar când se
face familiarizarea copiilor cu regimul şco1ar, ele fiind în același timp de un real folos în
formarea gândirii micilor școlari și în înţe1egerea noțiunii de număr natural.

Valoarea formativă a jocurilor logice sporește cu atât mai mult cu cât învățătorul dă
curs principiilor de bază care le călăuzește:
 copilul să reflecteze asupra situației în care este pus, să găsească singur diferite
variante de rezolvare,
 să confrunte propriile păreri cu ale colegilor săi;
 să aleagă varianta cea mai avantajoasă, formulând corect și concret, explicând
(motivând) alegerea ei;
 jocurile logice se pot desfășura pe plan frontal sau pe echipe și numai rareori
individual, în funcție de nivelul de pregătire al copiilor, de specificul jocului;
Jocurile logice constituie una dintre modalitățile de realizare a unui învățământ activ
care, acordând un loc dinamic intuiției, pune un accent deosebit pe acțiunea copilului asupra
obiectelor.

EXEMPLIFICĂRI:

2. ROBOTUL SOCOTEŞTE - se poate juca la sfârșitul ciclului primar. Jocul este o variantă
a schemelor anterioare, prezentată într-o formă mai atractivă.
Scopul: - consolidarea deprinderilor de calcul rapid, oral sau scris, prin rezolvarea unor
exerciții de adunare, scădere, înmulțire sau împărțire cu numere de la 0 Ia ….
Material didactic: - o planșă pe care se desenează un robot . În căsuțe trebuie avută
posibilitatea de a desena (atașa) diferite cartonașe cu numere și semnele operaţii1or
respective.

9
Desfășurarea jocului:

Detalierea mecanismelor psihice implicate atunci când exersăm Roboțelul socotește sunt :
➢ memoria - elevul memorează datele problemei pentru a putea da un răspuns corect.

➢ gândirea - elevul încearcă să înțeleagă în datele problemei prezentate.

➢ percepția - gândirea elevului este strâns legată de percepția imediată a problemei.

Percepția elevului capătă caracterul unei activități dirijate spre scopul de a efectua calculul
matematic, iar aceasta ajungând să fie orientată spre caracteristicile esențiale ale problemei de
rezolvat. Percepția devine astfel analitică.
➢ imaginația – atunci când elevul realizează roboțelul sub viziunea acestuia.

➢ reprezentarea - elevul are reprezentat în minte tipul de operație ce trebuie aplicat pentru a
oferi răspunsul corect.
➢ atenția - elevul nu poate să ajungă la rezolvarea problemei dacă nu acordă atenție
indicațiilor primite Atenția este puternic influențată de motivație, de stările afective ale
elevului.

10
 BIBLIOGRAFIE:

1. Cristina, G., Suport de curs, PIPP ID, AN II – Fundamentele psihologiei,

București, 2022

2. Golu, M., Fundamentele psihologiei, vol I, editia V, Editura Fundației României

de Mâine, București, 2007

3. Hayes. N & Orrell, Introducere în psihologie, All Education, Iași, 1997

4. Zlate, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Politica, București, 1999

11