MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI
CATEDRA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Referat
La modulul

Psihologia cunoașterii sociale

La tema:

Conștiința de sine că modalitate de formare a

conceptului de EU

Conducător științific: Rusnac Svetlana,

Lector universitar, titular
_________________________

Autor: Janeta Lungu, studentă la anul II,

specialitatea Psihologie
_________________________

Chișinău, 2019
CUPRINS

1. Conceptul despre sine

2. Teorii asupra imaginii de sine
3. Rolul relației imagine de sine - personalitate - comportament
4. Factorii ce influențează imaginea de sine
5. Ipostaze ale imaginii de sine
 1. Conceptul despre sine

Conceptul despre sine este format din caracteristicile care grupate ne alcatuiesc
personalitatea, este totalitatea perceptiilor, parerilor pe care le avem noi despre noi insine, adica
cum ne vedem noi pe noi.
Parerea despre sine poate fi vazuta ca o ierarhie:
- in varful piramidei se afla conceptul general despre sine format din pareri, credinte
care ne modeleaza personalitatea, care ne formeaza ca indivizi diferiti si care se
pot schimba relative greu
- pe nivelul urmator se afla trei arii majore ale conceptului de sine al studentilor:
scolar, social si fizic.Aceste arii specifice sunt probabil ultimele rezistente la
schimbare. Exemplu:daca rezultatele, performantele unui student la matematica,
baseball sau viata sociala se imbunatatesc este probabil ca si parerea despre sine in
aceste privinte sa se imbunatateasca
- pe al treilea, dar si ultimul nivel, la baza piramidei, se afla conceptul despre sine in
diferite ipostaze: parerea despre sine in privinta abilitatii la matematica, stiinte
sociale, limba si literatura romana sau limbi straine, abilitatii de a te imprieteni cu
persoanele necunoscute,de a-ti face usor sau, din contra, foarte greu prieteni, de a
dansa, abilitatii de a practica sport sau parerea despre frumusetea fizica sau lipsa
ei
Parerile proaste pe care le avem despre abilitatile noastre in diferite domenii duc la aparitia
complexelor, a sentimentului de inferioritate si chiar la depresii.
Psihologii s-au intrebat care situatie este intalnita mai des, este probabil sa se intample
mai usor, mai repede: o schimbare in comportamen care conduce la o schimbare in atitudine sau o
schimbare in atitudine care duce la o schimbare in comportament.Statisticile indica prima varianta
ca fiind mai probabila.O schimbare de scurta durata a unor abilitati comportamentale nu afecteaza
intotdeauna parerea despre sine a individului.Se considera ca studentii care au o parere proasta
despre abilitatile lor in ceea ce priveste unele materii, resping propriile succese.Totusi daca
imbunatatirile comportamentale persista,ele pot duce la schimbari in atitudinile individului despre
el insusi.
Parerile despre noi insine ni le formam din interactiunile cu persoanele importante din
viata noastra: parinti, profesori sau prieteni.Ei ne pot influenta parerea despre noi insine ajutandu-
ne sa vedem nu numai partea goala a paharului.Scotand in evidenta in mod repetat o trasatura
pozitiva a noastra pe care noi credem ca nu o avem trezeste indoieli in constiinta noastra si ne face
sa acceptam in cele din urma existenta acestei trasaturi.
 2. Teorii asupra imaginii de sine
Învățământul din zilele noastre trebuie să contribuie la pregătirea copilului pentru viață și
să-l împlinească în același timp ca individualitate pentru a îndeplini sarcini ce țin de creativitate,
inițiativă, autonomie și de asemenea să contribuie la progresul uman general.
Studiile întreprinse între pedagogie și psihologie confirmă ipoteza că de la vârsta
preșcolară, copilul dobândește cele mai profunde și durabile caracteristici psihice ale
individualității proprii, sensibilitate și flexiblitate psihică.
Mielu Zlate considera că imaginea de sine este „totalitatea reprezentărilor, ideilor,
credințelor individului despre propria sa personalitate”.1 G Claus citat de V. Ceaușu considera
imaginea de sine „ca o percepție de o valorificare a concepțiilor despre sine, a propriilor orientări
în atribuirea capacităților și deprinderilor.”2 Imaginea de sine este reprezentată de propriul
comportament și servește conștiinței propriei identități în condițiile schimbării situațiilor
exterioare.
Imaginea de sine se concretizează reflexiv pe fondul unui sentiment de identitate și
continuitate a persoanei, ca expresie a prezentului psihologic. Modul în care ne percepem depinde
de gradul de autoapreciere și autorespect pe care îl dobândim.3 Astfel, dacă suntem de acord cu
noi înșine, dacă ne apreciem pentru ceea ce facem bine - aceasta contribuie la autorespectul și
încrederea în sine - dacă acceptăm că avem și slăbiciuni fără să ne criticăm în permanență pentru
ele - aceasta constituie baza toleranței față de sine și, implicit, față de alții - putem trăi confortabil
din punct de vedere emoțional. Trebuie să conștientizăm că este bine să existe mereu un echilibru
între autoapreciere și autocritică, nici una din cele două extreme nefiind eficientă. Cel care se laudă
prea mult este persiflat sau chiar abandonat de către ceilalți iar cel care se autocritică exagerat
provoacă celorlalți fie sentimente de milă, de vină, fie un sentiment de superioritate, atrăgând de

1
Zlate M, 1997, „Eul și personalitatea”, Ed. Trei, București
2
http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Identitatea22114122116.php
3
http://www.cdt-babes.ro/articole/imaginea-de-sine-stima-de-sine-si-increderea-in-sine.php
la sine alte critici.4 Păstrând pe cât posibil echilibrul între o laudă de sine exagerată și o autocritică
exagerată putem contribui la starea noastră sufletească.
Bazele modului în care ne percepem vine încă din perioada copilăriei, atunci când noi încă
nu avem un sistem de valori la care să ne referim. Avem doar părerea părinților față de actele
noastre. Părinții sunt primele persoane care ne pot aprecia pentru ceea ce facem sau ne pot penaliza
pentru lucruri greșite.
Imaginea de sine este sintagma concretizată a modului în care se vede o persoană sau se
reprezintă pe sine. Construirea imaginii de sine constă în primul rând într-o construcție subiectivă
și implică trei aspecte:
- importanța părerii celorlalți în construcția acesteia;
- elementele pe baza cărora se realizează percepția celorlalți;
- măsura în care conduita și motivația influențează crearea imaginii de sine.5
În formarea imaginii de sine sunt parcurse următoarele etape astfel:
♦ eul, în viziunea propriei persoane care își realizează autoportretul din punctul de vedere al
personalității în ansamblu; Eul reprezintă imaginea pe care noi o considerăm definitorie pentru
personalitatea noastră. Ca o consecință a construcției propriei imagini de sine se formează și
aprecierea asupra acesteia: pozitivă sau negativă.
♦ reflecția eului asupra imaginii de sine din perspectiva corespondenței sau necorespondenței între
aceasta și judecata celuilalt.
Se presupune că elevii care au stima de sine ridicată sunt mai perseverenți la școală, se simt
mai competenți și în consecință au rezultate școlare mai bune.
Dr. Maxwell Maltz a spus în jurul anilor '60 că a fost cea mai mare descoperire psihologică
a generației sale. Este vorba despre imaginea de sine. Copiii se văd în mintea lor imaginea bazându-
se pe informația pe care o au despre ei. Unii dintre ei au multă informație falsă despre ei și drept
urmare au o imagine deformată despre sine.
În planul cunoașterii, formarea imaginii de sine devine posibilă grație capacității de
autoscindare pe care o posedă conștiința umană, ceea ce face propriul său suport și mecanism
obiect al investigației și analizei. Prin intermediul acestei capacități, individul este în același timp

4
http://www.cdt-babes.ro/articole/imaginea-de-sine-stima-de-sine-si-increderea-in-sine.php
5
http://download.intel.com/corporate/education/emea/rom/elem_sec/tools_resources/plans/Conduita/Referat_imagin
ea_de_sine.pdf
și subiect și obiect, adică este cel care realizează procesele de prelucrare-integrare a informației,
dar și cel care furnizează informații, cel ce este supus investigației cognitive.6
Studii importante privind imaginea de sine privită prin prisma formării judecăților morale
în copilărie îi aparțin lui J. Piaget, psihologul elvețian diferențiind două stadii de evoluție ale
acestora și de aici două tipuri de morală:
♦ Stadiul realismului moral, în care morala este dominată de raportuile de constrângere;
♦ Stadiul cooperării în care ansamblul regulilor de conviețuire se constituie datorită
sentimentului reciproc și al trăirii intense a sentimentului de egalitate.7
Termenul de „eu” se referă la capacitatea ființei umane de acționa și de a reflecta asupra
propriilor acțiuni, de a fi cunoscător și cunoscut totodată, de a construi imaginea de sine. William
James a făcut dinstincția între trei aspecte ale eului: eul fizic, eul spiritual și eul social.8
Eul fizic se referă la particularități, precum: tipul somatic, relația dintre statură și greutate,
culoarea părului și a ochilor, particularități fizionomice. Psihologul american William James
folosește și expresia de Eu material în care include Eul fizic și tot ceea ce este de ordin material și
care este legat de respective persoană, cum ar fi: îmbrăcămintea, habitatul, alte proprietăți despre
care se spune „este al meu.” De aceea, fiecate este sensibil la aprecierile celorlați cu privire la ce
este al său și dacă îl pierde sau îi este furat se simte puternic frustrat.9
Eul spiritual se referă la valori, dorințe, aspirații, însușiri caracteriale și temperamentale,
aptitudini și talente, atitudini și concepții. El este rezultatul autoreflecției, al receptării aprecierii
altora, al consemnării reușitelor și nereușitelor în diferite activități.10
Eul social cuprinde acele calități care se dezvoltă în contextual relațiilor și activităților cu
alții, precum locul ocul în grupul clasei sau în cel al prietenilor, reputația și prețuirea celorlați,
asumarea și realizarea statutului și rolurilor. Eul social cuprinde de asemenea și totalitatea părerilor
și impresiilor pe care cineva și le face despre ceilalți.11

6
http://www.concursurilecomper.ro/rip/2014/martie2014/03-TimpauCristina-Rolul_imaginii_de_sine.pdf
7
Jean Piaget, „The psichology of the children”, Ed. Basic Books
8
Zlate M., Crețu T., „Psihologie - manual pentru clasa a X-a”, pg. 146-151, Ed. Aramis, București, 2005
9
Zlate M., Crețu T., „Psihologie - manual pentru clasa a X-a”, pg. 146-151, Ed. Aramis, București, 2005
10
Zlate M., Crețu T., „Psihologie - manual pentru clasa a X-a”, pg. 146-151, Ed. Aramis, București, 2005
11
Zlate M., Crețu T., „Psihologie - manual pentru clasa a X-a”, pg. 146-151, Ed. Aramis, București, 2005
 Trebuie menționat că și conceptul de sine, care reprezintă totalitatea percepțiilor pe care
oamenii le au despre calitățile și caracteristicile lor, nu reprezintă în mod necesar o viziune
obiectivă despre cee ace suntem, ci este un rezultat al felului în care ne percepem. 12
Stima de sine, o componentă evaluativă a eului, se referă la autoevaluările pozitive sau
negative ale persoanei. Atunci când individul are o bună impresie despre sine, se respectă, se
acceptă și se evaluează pozitiv, spunem că are o stimă de sine înaltă, pozitivă, Dacă o persoană se
depreciază și se evaluează negativ, spunem că are o stimă de sine slabă.
Auto-prezentarea este construită de strategiile pe care le folosește individul pentru a
modela impresiile celorlalți despre el. Modul de viață se bazează pe această dorință de a influența
încercările celorlalți, de a ne cunoaște.

12
Neculau A., Sălăvăstru D., „Psihologie - manual pentru clasa a X-a”, pg. 108-115, Ed. Polirom, București, 2004
 3. Rolul relației imagine de sine - personalitate - comportament

Ideea că personalitatea sau comportamentul copilului se dezvoltă ca urmare a interacţiunii

sociale - prin recompense şi pedepse, imitare, identificarea cu anumite modele de rol şi
conformarea la expectanţe se regăsește în cursul dezvoltării copilului în care procesele sociale au
un rol deosebit: percepţia socială şi înţelegerea comportamentului oamenilor, rolurile sociale,
comportamentele asociate şi comunicarea, atât verbală cât şi non-verbală.
O altă modalitate importantă de interacţiune între adulţi şi copii este imitarea. S-a dovedit că
până şi copiii foarte mici imită expresiile mamelor lor, iar mamele afişează deseori expresii faciale
exagerate atunci când le vorbesc copiilor.13 Stern (1977) a arătat că bebeluşii de câteva săptămâni
se angajează în interacţiuni cu mamele lor, în care imită expresiile acestora.14
Plânsul poate fi de asemenea considerat o modalitate de comunicare. Pentru un copil neajutorat
locomotor acesta este o strategie esenţială pentru supravieţuire. Mamele îşi dezvoltă adesea o
capacitate de înţelegere a plânsului copilului lor, diferenţiind situaţiile în care copilul este flămând,
are dureri sau este furios. Una din cele mai importante variante de comunicare între mamă şi copil,
asupra căreia s-au concentrat numeroşi cercetători este contactul vizual.
Fitzgerald (1968) a constatat că dilatarea pupilelor, care este o cale prin care semnalăm
inconştient afecţiunea faţă de alte persoane, este un semnal pe care îl transmit şi copiii, mai ales
faţă de părinţii lor, începând chiar de la vârsta de patru luni. Înainte de această vârstă îl afişează la
vederea oricărei figuri. Acest aspect sugerează două lucruri, mai întâi că persoanele care
interacţionează cu copilul vor primi şi alte mesaje în afară de zâmbet, care le arată că şi copilului

13
http://ebooks.unibuc.ro/psihologie/rascanu/4.htm
14
Stern, D. (1977). Mere et enfant, les premieres relations. Brussels: Mardaga.
îi face plăcere interacţiunea, în al doilea rând se observă că pe la patru luni copilul începe să aibă
preferinţe în privinţa persoanelor din jurul său.15
Imitarea: Copilul observă şi imită persoanele din jurul său: copiii mici se joacă adoptând roluri
sociale şi imitând adulţii pe care i-au văzut în aceste roluri. Toate aceste lucruri fac parte din
procesul prin care copilul învaţă o gamă de comportamente pe care le poate utiliza mai târziu.
Imitarea este deseori descrisă drept o „scurtătură” în învăţare.16 Aceasta presupune copierea unei
anumite acţiuni sau a unui set de acţiuni şi permite copilului să dobândească o serie de deprinderi
fizice, rapid şi eficient. Prin imitare copilul este capabil să înveţe mai mult decât ar putea prin
învăţarea directă. Identificarea Este un proces care se realizează în două etape şi este implicat în
învăţarea bazată pe observaţie. Deseori, un copil va învăţa un stil mai general de comportament
asumându-şi un rol complet sau modelându-se după o altă persoană. Identificarea are loc într-o
perioadă mult mai mare de timp decât imitarea şi se crede că, în mare măsură, învăţarea rolurilor
sociale, cum ar fi învăţarea rolului de gen şi sex, are loc prin procesul de identificare. Prezenţa
modelelor de rol este foarte importantă în dezvoltare. În jurul copilului trebuie să existe oameni pe
care acesta să îi poată copia, ca să îşi poată forma o idee despre felul în care o fiinţă umană reală
se comportă într-un anumit rol social.17 Astfel de modele de rol îi oferă copilului o linie de ghidare,
care-l va orienta spre un comportament adecvat în viaţă.
Mussen şi Rutherford (1963) au investigat efectele pe care cordialitatea şi apropierea dintr-o
relaţie le pot avea asupra procesului de identificare. Au constatat că băieţii care au relaţii de
afecţiune calde cu taţii lor obţin, în principiu, scoruri mai mari la testele de masculinitate decât
băieţii a căror relaţie cu tatăl este mai rezervată. Acelaşi lucru este valabil şi pentru fete: cu cât
relaţia cu mamele lor este mai strânsă, cu atât mai puternică este identificarea cu feminitatea. Din
aceste studii putem vedea că imitarea şi identificarea pot fi mecanisme importante de învăţare
pentru copii.18

15
http://www.wpic.pitt.edu/research/biometrics/SPR%202011%20Workshop/SPR%202011%20References/Goldwat
er%20Pupil%20Psych%20Bulletin%201972.pdf
16
Byrne, R. W, & Russon, A. E. (1998). Learning by imitation: A hierarchical approach. Behavioral and Brain
Sciences, 21, 667-721.
17
Eckerman, C. (1993). Imitation and toddlers' achievement of co-ordinated action with others. In J. Nadel & L.
Camaioni (Eds.), New perspectives in early communicative development (pp. 116-138). London: Routledge
18
http://www.uky.edu/~eushe2/Bandura/Bandura1963.pdf
 Deşi copiii învaţă foarte mult prin imitare şi identificare, există şi unele comportamente care
sunt dobândite prin intermediul reacţiilor directe din partea adulţilor şi, deseori, aceasta este o
modalitate importantă de pregătire a copiilor pentru a se comporta conform exigenţelor societăţii.
Autoîntarirea: Oamenii îşi definesc standarde de succes pentru propriul comportament în
diferite situaţii şi prin raportarea la aceste standarde îşi autoadministrează recompense şi pedepse
pentru atingerea şi depăşirea standardelor. Autoîntăririle şi pedepsele iau cel mai adesea forma
unor întăriri emoţionale (mândria şi satisfacţia în primul caz, ruşinea şi culpabilitatea în cel de-al
doilea). Depresia face şi ea parte frecvent din setul de pedepse autoadministrate. Setul iniţial de
standarde de apreciere este învăţat de regulă prin modelare, în principal de la părinţi sau de la alte
persoane semnificative în copilărie.19
Hill susţine (1964) că motivele pentru care pedepsele psihologice par să fie atât de eficiente în
producerea unei conştiinţe puternice la copii, au la bază actul de a-şi cere scuze. Treptat, acesta se
interiorizează, astfel încât, în loc să spună doar „îmi pare rău”, copilul ajunge chiar să îi pară rău
şi, mai târziu, să se simtă vinovat şi responsabil. Pe de altă parte, dacă este pedepsit fizic, copilul
poate vedea lucrurile mult mai superficial, ca pe o amendă pe care trebuie să o plătească pentru un
comportament neadecvat, dar nimic mai mult. Deci, singurul efect al pedepsei fizice ar fi teama
de a nu fi descoperit şi nu neapărat dezvoltarea unei conştiinţe puternice.20
Anna Freud a identificat cinci mecanisme principale de apărare a Eului:
♦ Negarea prin fantasmă - un copil ar putea să îşi învingă teama de un tată puternic inventând
un leu imaginar drept prieten, astfel încât să ajungă la fel de puternic ca şi tatăl.
♦ Refuzul în cuvânt şi faptă - un copil ar putea refuza, pur şi simplu, să admită existenţa unei
ameninţări sau a unei surse de ameninţare. De exemplu, un băieţel ar putea afirma că este la fel de
mare şi de puternic ca şi tatăl său.
♦ Limitarea Eului - procesul de a nu permite deliberat, dezvoltarea unei părţi a personalităţii,
cultivând în schimb, alte părţi.
♦ Identificarea cu agresorul - un copil care abia a fost la dentist, ar putea acţiona ca şi când ar
fi el însuşi dentistul.

19
http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Psihologia-comportamentalista54189.php
20
Selye, H. (1956). The Stress of Life, McGraw – Hill Book Company, USA.
 ♦ Altruismul excesiv - copilul manifestă o grijă excesivă faţă de binele prietenilor săi, în
detrimentul propriei persoane.21
Joaca este importantă pentru evoluţia copilului, permiţându-i să se identifice cu adultul şi să
îşi descarce stresul. Jucându-se, copilul îşi foloseşte mintea şi corpul şi învaţă lucruri esenţiale
despre lumea din jurul lui. Copilul se joacă pentru că aceasta îl distrează, jocul îl ajută pe copil la
dezvoltarea capacităţilor de vorbire, gândire şi organizare, jocul consolidează cunoaşterea şi
experienţa şi ajută copilul să-şi dezvolte curiozitatea, încrederea in sine şi puterea de a se controla,
jocul îl ajută pe copil să-şi descarce micile sau marile traumatisme. Atunci când copilului îi vine
greu să depăşească un conflict, el îl pune în scenă. Acesta este mijlocul cel mai bun de a admite
un eveniment neplăcut, de a exprima ceea ce i-ar fi greu să transmită prin cuvinte.22
Sub raport temperamental, se produce o mascare a fomulei temperamentale, adică trăsăturile
primare, generate de tipul de activitate nervoasă superioară sunt redistilate, ajustate în tipare noi
(impulsivitatea se domesticeşte, inerţia se diminuează):
• La această vârstă se pun baze1e convingerilor morale fundametale;
• Datorită cerinţelor morale ale şcolii şi familiei asistăm la o întărire şi modelare a trăsăturilor
de caracter. În formarea trăsăturilor caracteriale contribuie carţile (prin eroii săi pozitivi) şi
mijloacele mass-media (tv, filme);
• Când şcolarul nu găseşte suficientă energie pentru a depăşi greutăţile generate de şcoală, se
pot profila o serie de trăsături negative de caracter (lene, superficialitate, trişaj, minciună,
dezordine);
• Apare procesul de diferenţiere a aptitudinilor; pe lângă aptitudinile generale (spirit de
observaţie, inteligenţă) se dezvoltă şi aptitudinile speciale (literatura, muzica etc.).

21
http://www.grafoanalisis.com/Mecanismos_de_defensa_Vels.pdf
22
Bache H., Mateias A., Popescu E., Serban F. - "Pedagogie prescolara.Manual pentru scolile normale", Edit.
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994
 4. Factorii ce influențează imaginea de sine
Dezvoltarea imaginii de sine este determinată de o serie de factori psihosociali, în primul
rând de relațiile copiilor cu adulții, aprecierile lor față de muncă, aprecierile colectivului din care
fac parte.
Comportamentul în școală dar și rezultatele pe care le obține la școală îi diferențiază de
ceilalți, îl face să-și dea seama că este o ființă cu o anumită individualitate ce gândește, simte și
acționează într-un mod specific.23
Familia este locul unde se construiesc prototipurile pentru toate relațiile de supra sau
subordonare, de complementaritate sau reciprocitate. Diversitatea mediului familial oferă copilului
posibilitatea de a se defini jucând un rol de neînlocuit în cucerirea coerenței personale. De
asemenea, el contribuie la descoperirea comportamentelor sociale fundamentale ca de exemplu
apărarea drepturilor proprii și respectarea lor prin socializare.24
Conflictul dintre generații a dominat și va domina. Întotdeauna părinții vor avea principii
verificate, vor avea o doză de scepticism, în timp ce copiii vor avea idealuri, vise, vor tinde spre
perfecțiune. Expectanța părinților față de rezultatele școlare ale copiilor are un rol important în

23
Allport, G. W., „Structura și dezvoltarea Personalității”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1991
24
Ciofu, C., „Interacțiunea părinți-copii”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989
dezvoltarea imaginii de sine. Există forme subtile de feedback între copii și familiile lor, forme ce
operează pe terenurile autoevaluării și ale formării imaginii de sine. În familie, copilul dorește să
fie acceptat, apreciat și motivat.
Apartenența la un grup este competitivă și adesea tensionată, ceea ce va genera
sentimentul de dependență dar și de o oarecare nesiguranță. Astfel procesul formării imaginii de
sine se ajustează și prin raportare la cei din aceeași generație. Prieteniile cu elevii de același sex
sunt pline de confidențe și se organizează pe activități și preocupări comune.
Imaginea de sine se formează la această vârstă și prin integrarea în propria clasă de elevi,
prin interacțiunea cu învățătorul. El are rolul de a ghida munca în grup, de a realiza aprecieri la
adresa elevilor. Stimularea creativității atât în activitățile școlare cât și extrașcolare poate duce la
lărgirea câmpului relațional și motivațional a învățării unor norme și conduite sociale.
Un alt factor important este habitatul. Anatole France scria: „Din momentul în care am
avut propria mea cameră, am avut o viață interioară, fiind capabil de reflexie, de reculegere. Nu
găseam frumoasă această cameră, nu mă gândeam nici un moment cum ar trebui să fie, o găseam
unică, incomparabilă. Ea mă separa de Univers, aici s-a format spiritul meu.”25
Pe lângă acești factori extremi de importanți sunt și caracteristicile unei imagini de sine de
succes. Care sunt punctele forte la care ne putem raporta atunci când incercăm să avem o imagine
de sine mai bună?
Direcția: Omul este un mecanism de urmărire a unui scop. Când și-l atinge, caută altul și
altul și mereu altul. Când nu avem un scop, ne simțim pierduți, nu avem satisfacții și suntem pe
jumătate morți.26
Curajul: Nu este suficient să ai o direcție și un scop. Este extrem de important să ai și
curajul să acționezi. Curajul nu există însă în absența fricii, ci este chiar existența fricii și depășirea
ei. De cele mai multe ori, cea mai admirabilă formă de curaj se afla în lucrurile mărunte ale vieții
zilnice și trebuie descoperit dincolo de aparențele normalității.27

25
http://anatole-france-noeux-les-mines.savoirsnumeriques5962.fr/les-infos-du-college-/des-eleves-d-egpa-bien-
dans-leur-peau-945.htm
26
http://www.despresuflet.ro/forum/imaginea-de-sine-f27/formarea-imaginii-de-sine-si-rolul-ei-in-viata-noastra-
t549.html
27
http://www.despresuflet.ro/forum/imaginea-de-sine-f27/formarea-imaginii-de-sine-si-rolul-ei-in-viata-noastra-
t549.html
 Încrederea în sine: Încrederea se bazează pe experiența succesului. Putem începe cu
succese la scară mică care să ne ajute să obținem succes pe scară mai mare. Putem alege să ne
comportăm ca și cum am avea încredere în noi și succesul va veni fără îndoială.28
Acceptarea de sine: Succesul real nu este posibil până în momentul în care cineva se
acceptă pe sine așa cum este și nu renunță la prefăcătorie. Acesta este cea mai mare realizare a
unei persoane în această viață: a se accepta pe sine necondiționat, cu iubire, indiferent de greșeli
și dezamăgiri. În momentul în care ajungem la treapta în care ne putem accepta, sinele este ceea
ce a fost dindotdeauna și tot ceea ce poate fi vreodată, însă perspectiva noastră asupra lui este total
schimbată.29

5. Ipostaze ale imaginii de sine

Imaginea despre sine determină construcția ideii/conceptului despre sine. O primă condiție
este recunoașterea și acceptarea propriei persoane. Elementele care sprijină formarea imaginii de
sine în copilărie sunt: cunoașterea propriului corp și a funcționalității lui, stăpânirea mișcărilor de
bază, coordonarea corespunzătoarea a corpului, limbajul corpului, acțiunile.
Conceptul de sine la elevi este alcătuit din:
♦ imaginea fizică despre sine – modelul în care copilul se recunoaște ca persoana fizică, cu
propriul său corp, părțile sale componente și caracteristicile acestora;
♦ imaginea despre sine transpusă prin acțiunile sale.
Copilul trebuie să se simtă bine în pielea lui pentru a ajunge să se autovalorizeze. Este
firesc ca un copil să fie sprijinit să își formeze o imagine tot mai corectă despre ceea ce poate și
despre ceea ce este. În același timp, este important ca elevul care este extrem de sensibil să fie
sprijinit pentru a-și construi o imagine de sine pozitivă.

28
http://www.despresuflet.ro/forum/imaginea-de-sine-f27/formarea-imaginii-de-sine-si-rolul-ei-in-viata-noastra-
t549.html
29
http://www.despresuflet.ro/forum/imaginea-de-sine-f27/formarea-imaginii-de-sine-si-rolul-ei-in-viata-noastra-
t549.html
 Elevii care au o imagine de sine sănătoasa sunt mai puțini anxioși, mai curajoși și mai
afectivi în relațiile lor de grup și totodată mai corecți în autoapreciere. Imaginea de sine formează
conceptul despre sine și acesta determină încrederea și respectul de sine.30
Experiențele din timpul copilăriei au un rol esențial în dezvoltarea inaginii de sine. Astfel,
succesele și eșecurile din copilărie, precum și modalitățile de reacție ale părinților la acestea,
definesc imaginea pe care o vom avea despre noi. Atitudinea părinților, cadrelor didactice,
colegilor, fraților, prietenilor și a rudelor contribuie la crearea imaginii de sine a viitorului adult.
Etichetele „nu ești bun de nimic”, „habar nu ai” vor induce copilului neîncredere în propria
persoană, creându-i o imagine de sine negativă, dar dacă unui copil i se repetă că este inteligent și
capabil, acesta va ajunge să creadă acest lucru integrându-l ca parte a imaginii de sine.
Interacțiunea mamă-copil poate influența imaginea de sine, generând o imagine de sine pozitivă,
care se va menține și la vârsta adultă, în cazul în care a fost o relație bazată pe încredere și căldură
sufletească, în timp ce o privare a copilului de relația maternă, agresivă cu mama poate genera o
imagine de sine negativă.31
Copiii au o anumită imagine de sine și un anumit nivel al stimei de sine construit în relația
cu părinții și atunci ei tind să își aleagă acele situații de viață și acei parteneri care să le confirme
propria imagine de sine.
Experiențele care determină o stimă de sine scăzută sunt: critica, indiferența, ignorarea,
ridiculizarea, standardele exagerate din partea părinților, comparațiile frecvente între colegi și frați.
Părinții care reușesc să construiască un nivel înalt al stimei de sine la proprii copii au următoarele
trăsături: sunt optimiști, încrezători în propriile forțe, stabili din punct de vedere emoționa, oferă
copiilor încurajare, își cunosc foarte bine copiii.32
În antiteză sunt părinții care prin trăsăturile lor de personalitate vor genera un nivel scăzut
al stimei de sine la proprii copii. Acești părinți au următoarele trăsături: folosesc critica, furnizează
copiilor un mediu intelectual în locul unui mediu armonios, modul lor de disciplinare este
imprevizibil, utilizează pedeapsa fizică și au foarte puține informații despre copiii lor.33

30
http://www.concursurilecomper.ro/rip/2014/martie2014/03-TimpauCristina-Rolul_imaginii_de_sine.pdf
31
http://www.despresuflet.ro/forum/imaginea-de-sine-f27/imaginea-de-sine-pozitiva-determina-un-nivel-inalt-al-
stimei-de-sine-t3993.html
32
http://www.despresuflet.ro/forum/imaginea-de-sine-f27/imaginea-de-sine-pozitiva-determina-un-nivel-inalt-al-
stimei-de-sine-t3993.html
33
http://cabinet-psihologie-bucuresti.blogspot.ro/2012/03/imaginea-de-sine-pozitiva-determina-un.html