STIMA DE SINE

PROBLEMATICA GENERALĂ A STIMEI DE

SINE
-Problematica stimei de sine este de dată relativ recentă, deşi preocupări în
domeniul cunoaşterii de sine există de foarte mult timp.
- Întrebări de t ipul:
"Cine suntem? De unde venim?
Ce valoare are fiecare dintre noi?
Încotro de îndreptăm?"
-au constituit o preocupare de milenii nu numai a marilor artişti, scriitori şi
gânditori ai lumii, ci şi a oamenilor obişnuiţi.
-Explicaţiile oferite s-au dovedit extrem de complexe, fiecare aducând elemente
noi care aveau apoi să întregească cadrul teoretic şi practic al stimei de sine,
una din dimensiunile fundamentale ale personalităţii, un fenomen discret, de
care nu suntem întotdeauna conştienţi, dar care este un reglator extrem de
important al relaţiilor cu noi înşine şi cu ceilalţi.

- Astăzi, datorită lumii in care trăim, dominată de schimbări rapide şi multiple,

în plan psihologic, social, economic, politic sau axiologic, studierea stimei de
sine devine imperios necesară.
 Conceptul de sine

- Definibil ca "o colecţie organizată de convingeri şi sentimente despre noi

înşine”, conceptul de sine poate fi considerat modul în care sunt
categorizate conduitele exterioare dar şi stările interne ale oamenilor.
- În plus, conceptul de sine influenţează procesarea, stocarea şi utilizarea
datelor informaţionale care se referă în mod direct la persoană.
- Conţinutul specific a ceea ce se ştie şi se crede despre propria fiinţă este
diferit de la individ la individ
-conţinutul conceptului de sine înglobează nu doar ceea ce sunt oamenii în
prezent,ci şi experienţele trecute şi, mai ales pentru adolescenţi, tineri şi
adulţi, proiectele a ceea ce speră să devină în viitor.
 Formarea şi dezvoltarea conceptului de sine

-În urma studiilor realizate s-au identificat o serie de factori care

influenţează determinarea conţinutului părerii de sine a unei persoane:
evenimentele majore ale vieţii, cultura, poziţia socială, comparaţiile
sociale, feedback-ul social, experienţele importante de succes-eşec
(ascensiunea profesională sau pierderea locului de muncă) etc., la unii
dintre aceştia referindu-ne pe scurt în cele ce urmează:
Statutul social
Rezultatele obţinute au arătat că bărbaţii şi femeile, oamenii de diferite vârste şi
etnii sau oamenii din diferite clase sociale nu diferă semnificativ din punctul de
vedere al nivelului stimei de sine
 Comparaţiile sociale

De la început teoriile psihologice ale sinelui au recunoscut importanţa

celorlalţi oameni în influenţarea ideilor dezvoltate de o persoană.
- conceptul de sine se dezvolta din comparaţii sociale.
- oamenii se compară cu "alţii semnificativi" şi folosesc această informaţie
pentru a-şi forma o idee despre "cum sunt".
- În problema comparaţiei cu ceilalţi s-au conturat două aspecte principale:
când ne orientăm spre alţii pentru a obţine informaţii comparative şi cu cine ne
comparăm.
- Oamenii au nevoie de o imagine de sine distinctă şi consistentă şi o de stimă de
sine pozitivă, ambele dimensiuni ale sinelui contribuind la dezvoltarea armonioasă
a unei personalităţi mature psihologic şi social
1. Imaginea de sine sau "identitatea eului" se referă la modul cum o persoană
se percepe pe sine conştient. Ea reprezintă un autoportret factual ce include
informaţii despre corp (înălţime, greutate, conformaţie), despre simpatiile şi
antipatiile persoanei) – este prima dimensiune a sinelui.
- la originea imaginii de sine de află trei categorii de elemente: reacţiile celorlalţi,
comparaţiile sociale, rolurile jucate.
- Prima categorie este reprezentată de reacţiile celorlalţi oameni. După cum se
ştie, este destul de dificil de a obţine un feedback direct pentru propriul
comportament. Totuşi, începând din copilărie, persoana devine conştientă de
modul cum ceilalţi o percep şi acest lucru devine o parte a imaginii de sine. În
sensul că, pentru a se vedea pe sine. persoana caută să vadă cum se reflectă în
reacţiile celorlalţi. Avem de-a face cu un proces de interiorizare, prin care copii
adoptă percepţiile, atitudinile şi reacţiile părinţilor sau ale altor persoane faţă de ei
• A doua sursă a imaginii de sine este compararea propriei persoane cu fraţii,
surorile, prietenii sau alte persoane care sunt prezente constant şi sunt suficient
de asemănătoare pentru a susţine comparaţia.
- De exemplu, dacă o persoană face parte dintr-un grup şi nu se abate mult de la
normele grupului, ea se va percepe ca membru a grupului respectiv, deţinând
caracteristicile grupului şi se va compara cu acestea.
- În schimb, dacă persoana nu face parte dintr-un grup, se va simţi înstrăinată, în
sensul că nu aparţine nimănui şi nu are norme pe care sa le respecte şi la care să
se raporteze.
A treia sursă a imaginii de sine este reprezentată de rolurile pe care persoana
1e-a deţinut în trecut sau pe care le deţine în prezent.
- Copilul joacă multe roluri şi criza de identitate a adolescentului apare ca
urmare a nevoii de a alege dintre aceste roluri unul pe care să pună mai mult
accent.
- Rolurile furnizează o rezolvare simplă la problema imaginii de sine, în sensul
că există în mod sigur o identitate publică şi care poate fi adoptată.
- Totuşi, poate exista riscul ca aceste roluri să fie resimţite ca obositoare, din
moment ce o mare parte a sinelui nu poate corespunde în totalitate unui rol
specific.
- Soluţia este de a menţine o oarecare distanţă de rol pentru a arăta că o
persoană reprezintă mai mult decât este ea văzută doar prin prisma a rolului
respectiv
 Sinele ideal

- este dat de tipul de persoană care ne-ar plăcea cel mai mult să fim.
- Poate pleca de la anumite persoane care sunt luate drept modele de admirat
şi care pot fi părinţii, profesorii, starurile de cinema, personaje literare etc.
sau poate consta dintr-o fuziune de caracteristici dorite extrase din surse
variate.
- Interesant este însă gradul de discrepanţă dintre sinele autoperceput şi sinele
ideal, în sensul că un conflict puternic dintre sinele actual şi sinele ideal
contribuie la scăderea stimei de sine.
- De asemenea, persoana poate depune eforturi pentru a atinge sinele ideal;
când într-adevăr există progrese în acest sens se vorbeşte de autorealizare.
 Eforturile depuse pot lua două direcţii:

• pentru a proiecta în exterior, în faţa celorlalţi o anumită imagine de sine;

- dacă aparenţa se află în conflict cu realitatea, această strategie va reprezenta
o sursă de stres şi conflict interior;
• pentru atingerea reală a anumitor standarde, idealuri sau rezultate.
- Acest lucru ar putea fi nesatisfăcător pentru acele persoane care depind în
mare măsură de o confirmare publică.
• Stima de sine
Stima de sine reprezintă a doua dimensiune a sinelui, considerată, în
general, drept o componentă evaluativă şi afectivă a conceptului de sine sau o
reprezentare mai largă a sinelui ce include atât aspecte cognitive şi
comportamentale cât şi aspecte evaluative şi afective.
- se referă în sens larg la sentimentul valorii autopercepute a unei persoane, la
măsura în care o persoană se valorizează, se aprobă, se apreciază, se laudă sau
se place pe ea însăşi
- Branden (1998) defineşte stima de sine ca fiind dispoziţia de a te cunoaşte
pe tine ca fiind capabil de a face faţă provocărilor de bază ale vieţii şi de a
merita fericirea.
 - O altă definiţie a stimei de sine îi aparţine lui Coopersmith (1990, apud
Corsini, 1994, pp. 369), în viziunea căruia aceasta reprezintă "evaluarea pe care
individul o face şi în mod obişnuit o menţine cu privire la sine.
- Ea exprimă o atitudine de aprobare sau dezaprobare şi indică măsura în care
individul se consideră capabil, semnificativ, merituos şi cu succese
semnificative" sau, cu alte cuvinte, valoarea pe care un individ o atribuie
propriei persoane.
- Pe scurt, stima de sine a unei persoane este o judecată de valoare exprimată
de atitudinea pe care persoana o are faţă de sine.
- Este o experienţă subiectivă transmisă celorlalţi prin relatări verbale şi alte
comportamente expresive (autoprezentare).
 O clasificare a stimei de sine în patru categorii, la fiecare
identificându-se manifestările şi cauzele/ factorii determinanţi, cu
referire la perioada de început a constituirii stimei de sine:
1. Stimă de sine înaltă şi stabilă: circumstanţele externe şi
evenimentele normale de viaţă au o mică influenţă asupra stimei de
sine a persoanei.
Factori determinanţi:
- modele parentale care prezintă în sine caracteristicile unei stime de
sine înalte şi stabile, oferind copilului ocazii frecvente de a învăţa cum
să răspundă calm la o critică sau cum să fie apreciat fără a se pune
mereu/ ostentativ în valoare;
- părinţi preocupaţi de o valorizare realistă a copilului, adecvată la
competenţele şi posibilităţile sale reale;
- părinţi apropiaţi şi disponibili, care nu îl constrâng pe copil să facă
tot timpul ceva pentru a le atrage atenţia.
 2. Stimă de sine înaltă şi instabilă: chiar dacă este ridicată stima de sine a
acestor persoane poate suferi şocuri majore, în special dacă se află într-un
context competitiv sau destabilizator. Ele reacţionează energic la critică şi la
eşec, pe care le percep ca pe un pericol şi încearcă să se pună în valoare afişând
excesiv succesele sau calităţile lor.
Factori determinanti:
• o distanţă prea mare între valorizarea copilului de către părinţi şi competenţele
reale ale acestuia, vizibile în rezultatele obţinute în situaţii de competiţie socială;
• părinţi idealizaţi şi distanţi, care se ocupă mai mult de ei înşişi decât de copil,
de unde şi necesitatea copilului de a atrage atenţia, de a se pune în valoare, de a
le arăta meritele proprii, pentru a fi în cele din urmă demn de interesul lor;
• părinţi care prezintă ei înşişi o stimă de sine înaltă şi instabilă, model parental
ce se transmite copilului prin imitaţie;
• părinţi care nu se interesează de copilul lor decât în funcţie de competenţele
acestuia.
 3. Stimă de sine scăzută şi instabilă: stima de sine a acestor persoane este,
în ansamblu, sensibilă şi reactivă la evenimentele exterioare, pozitive şi
negative. Ea poate creşte ca urmare a succeselor sau satisfacţiilor, dar nivelul
sau se reduve imediat ce apar noi dificultăţi. Subiecţii ce intră în această
categorie fac eforturi pentru a oferi, lor şi celorlalţi, o imagine mai bună.
Factori determinanţi:
• un deficit de susţinere şi încurajare din partea părinţilor, în ciuda unei
afecţiuni reale;
• competenţele limitate ale copilului sau o nepopularitate printre ceilalţi copii;
• supraprotecţie parentala cu valorizarea redusă a copilului.
 4. Stimă de sine scăzută şi stabilă: stime de sine este mai puţin mobilizată de
evenimentele exterioare, chiar şi favorabile.
Persoana pare a depune puţin efort pentru promovarea imaginii şi stimei sale
de sine, al cărei nivel scăzut îl acceptă.
Factori determinanţi:
- evenimentele vieţii au provocat la copil un sentiment de lipsa de control
asupra mediului;
- carenţe afective majore.
 Stima de sine şi siguranţa de sine

- Se crede că oamenilor le place să fie admiraţi, în principal, pentru a li se

confirma sentimentele de stimă de sine.
- De aceea, le pasă dacă sunt admiraţi de anumite persoane sau grupuri
pentru lucruri pe care le-au realizat deja sau le pot realiza şi care sunt
importante pentru ei, după cum şi insuccesele în faţa celorlalţi
semnificativi au impact asupra stimei de sine.
- Oamenii care nu sunt siguri pe ei au o nevoie neobişnuit de puternică de
a primi confirmarea celorlalţi.
 Ne-am aştepta să existe o tendinţă generală a oamenilor siguri pe ei de a avea
o stimă de sine ridicată, dar există multe excepţii aşa cum a arătat Maslow
(1970):
• persoanele cu stimă de sine ridicată dar cu siguranţă de sine scăzută au
nevoie continuu de admiraţia celorlalţi, se simt ostile şi dependente de ceilalţi şi
se pot comporta într-o manieră foarte nemiloasă/crudă;
• persoanele cu stima de sine scăzută şi cu o siguranţă de sine ridicată sunt
tăcute, dependente şi nu pretind nimic din partea celorlalţi;
• persoanele cu stima de sine scăzută şi cu o siguranţă de sine scăzută doresc ca
inferioritatea lor să fie confirmată într-un mod masochist.
 Oamenii folosesc anumite tehnici pentru a proteja stima de sine şi siguranţa
de sine:
ascunderea:
- cei în cauză au grijă să nu dezvăluie aspecte personale care ar aduce
dezaprobarea.
- Oamenii se dezvăluie cel mai mult persoanelor în care pot avea încredere că
nu îi vor respinge-mame, prieteni apropiaţi, oameni similari, psihologi;
comportamentul prudent, ritualizat şi convenţional pe care oamenii îl
adoptă când întâlnesc persoane străine (similar ascunderii).
 Stima de sine versus narcisism
- Se poate remarca uşor faptul că există numeroase persoane care se
caracterizează printr-o stimă de sine exagerat de înaltă şi de manifestă,
fenomen cunoscut ca narcisism.
- Persoanele narcisiste se caracterizează în general printr-o părere foarte
bună despre ele însele, subevaluarea celorlalţi, credinţa că aproape totul li
se cuvine, lipsa exerciţiului şi abilităţilor empatice.
- Nu sunt realiste cu privire la felul cum sunt percepute de alţii, evită
dezaprecierile, iar când se confruntă inevitabil cu dezaprobări devin
adesea furioase, uneori ruşinate şi posibil depresive.
- Potrivit lui Lowen (1985), narcisismul se referă la un sindrom
caracterizat prin investirea exagerată în propria imagine (versus propriul
sine adevărat) şi în felul în care persoana apare (versus ceea ce ea simte
cu adevărat).
- Wink (1991) sugerează că narcisismul poate lua cel puţin două forme mari.
Forma clasică este indicată de nevoia excesivă de admiraţie, exhibiţionism
frecvent, vanitate şi o tendinţă către exprimarea directă a grandorii.
- Wink numeşte a doua formă "narcisism convertit", în care indivizii par a fi
hipersensibili, anxioşi, timizi şi nesiguri dar, la un contact apropiat, îi surprind pe
ceilalţi cu fanteziile lor grandioase.
- Ei au tendinţa de a exploata şi de a suprainterpreta comportamentul celorlalţi
ca fiind cauzat de sau adresat lor mai degrabă decât altora.
- Stima de sine sănătoasă se referă la aprecieri pozitive realiste şi precise ale
sinelui pe criterii semnificative de-a lungul unei multitudini de relaţii
interpersonale.
- De asemenea, include abilitatea de a face faţă unor fedback-uri negative.
- În contrast, stima de sine nesănătoasă, ca în cazul narcisismului, se referă la
insensibilitatea faţă de ceilalţi, cu o preocupare excesivă pentru sinele şi pentru
imaginea percepută de ceilalţi.
 Luarea deciziei şi implicarea în acţiune.

-Cercetările efectuate arată următoarele: cu cât o persoană se stimează mai

mult, cu atât ea acţionează mai bine, ia anumite decizii pe care le respectă
- În ceea ce priveşte rapiditatea deciziei, persoanele cu stima de sine scăzută
iau cu greu decizii, ezită, amână implicarea în acţiune – ceea ce poate produce
stres – fiind de multe ori neliniştite de consecinţele posibile ale acţiunii lor.
 Reacţia la succes.
- În general, la persoanele cu un nivel ridicat al stimei de sine succesul şi/sau
recunoaşterea socială concordă cu ceea ce ele gândesc despre sine însele.
- la persoanele cu un nivel ridicat al stimei de sine succesul şi/sau
recunoaşterea socială concordă cu ceea ce ele gândesc despre sine însele.
- persoanele cu o stimă de sine scăzută manifestă în cazul primirii unui
compliment sau a obţinerii unui succes o oarecare jenă. Şi aceasta pentru că ele
sunt incomodate de succes şi de consecinţele lui sociale, întrucât acestea le
activează o disonanţă cognitivă, adică o contradicţie interioară între părerea pe
care o au despre ele însele, limitată sau negativă, şi întâmplările pe care le
trăiesc, succese sau complimente.
 Rezultate semnificative în studiile asupra stimei de sine arată că:
• întotdeauna gândim mai bine despre propria noastră persoană decât gândesc
ceilalţi; în acest sens self-ul din oglindă este puţin distorsionat în favoarea
noastră;
• stima de sine înaltă se dovedeşte a fi foarte stabilă; chiar lovituri în identitatea
de rol, cum ar fi pierderea unei slujbe cu un statut ridicat, nu au ca rezultat o
pierdere semnificativă a stimei de sine;
• oamenii cu stima de sine înaltă sunt mai încrezători în sine şi mai deschişi la
idei şi relaţii noi; cei cu stima de sine joasă sunt defensivi şi anxioşi, se tem să se
provoace pe ei înşişi sau pe alţii.
 S14. Avantajele stimei de sine scăzute
- A fi acceptat de ceilalţi este unul din obiectivele prioritare ale persoanelor
cu un nivel scăzut al stimei de sine, ele folosind în acest scop mai multe
mijloace.
- Studiile arată că,în primul rând, aceste persoane sunt pregătite pentru a face
mai multe concesii şi renunţări pentru a fi apreciate, evitând în acest fel să
lezeze prea mult interesele altora.
- De asemenea, atenţia pe care o acordă criticilor le permite de multe ori să
sesizeze mai bine intenţiile celorlalţi. Dacă o astfel de persoană îşi propune să
reuşească într-un mediu competitiv, nivelul scăzut al stimei sale de sine o
poate ajuta să fie acceptată, apreciată şi susţinută de cei care o înconjoară.
- Persoanele cu stima de sine scăzută ţin cont mai mult de sfaturile care le
sunt date şi astfel ele îşi pot îmbunătăţi performanţele
 S14. Dezavantajele stimei de sine înalte
- În general, o stimă de sine ridicată poate fi închisă, nereceptivă în faţa unor
informaţii importante; se ştie că persoanele cu stima de sine ridicată suportă
mai bine eşecurile, în parte pentru că ele au tendinţa de a le externaliza, adică
de a atribui motivaţiile unor cauze străine de ele însele.
- Dar, procedând astfel în mod sistematic, ele evită unele reconsiderări,
câteodată salutare.
- Rezultatele cercetărilor au arătat că subiecţii cu stima de sine înaltă persistă
uneori în eforturile lor, chiar dacă acestea nu sunt eficiente şi în ciuda
sfaturilor care li se oferă
- Se pare că o stimă de sine înaltă se asociază frecvent cu conduitele riscante,
numeroase studii arătând că unele dintre persoanele cu stimă de sine ridicată
au mai multe accidente auto, conduc mai frecvent sub influenţa alcoolului sau
sunt mai des amendaţi pentru exces de viteză (Baumeister, 1993).