Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

CHIȘINĂU 2016

LUCRUL INDIVIDUAL
Disciplina: Psihologia personalității și însușirilor de personalitate

Subiectul: Elaborarea profilului de personalitate

Studenta: Ucear Francesca

Anul: Ciclul I licență

Specialitatea: Învățămînt primar și limbă engleză

Forma de învățămînt: Frecvență la zi

Profesor: Vasilache Dorina


Am realizat această lucrare cu scopul de a analiza unele trăsături de personalitate, cum ar
fi: stabilitatea/ instabilitatea emoțională, nivelul de emotivitate, nevrotismul și sinceritatea

De asemenea, un alt scop urmărit de mine pe parcursul efectuării acestei lucrări a fost
analiza mai detailată a temperamentului și caracterului partenerului meu. Observații și
concluziile pe care le voi acumula la finisarea ei, mă vor ajuta să rezolv sau chiar sa evit unele
conflicte, să îmbunătățesc relațiile noastre și să înțeleg de unde pornesc unele probleme.

Pe parcursul a 6 zile, i-am oferit partenerului cîte un test din cele anexate la sfîrșitul
lucrării, după care le analizam. În urma acestor teste, am putut să-i conturez personalitatea.

Personalitatea se formează încă de la naștere și continuă să se dezvolte pe tot parcursul


vieții, avînd la bază ereditatea și fiind puternic influențață de relațiile interpersonale și sociale.

Conform unui studiu realizat de psihologul american, Gordon Allport, personalitatea este
alcătuită din numeroase trăsături, structurate pe trei niveluri. Primul nivel este format din două
sau trei însușiri cardinale, care domină comportamentul nostru. Cel de-al doilea nivel cuprinde
între zece și cincisprezece trăsături principale, care pot fi ușor identificate și care se manifestă
stabil în conduita umană. Ultimul nivel înglobează sute de trăsături secundare, pe care le
observăm cu mai multă dificultate.

În biologie, individul este exemplarul singulat al unei specii, fiind purtătorul însușirilor
caracteristice ale acestei specii. Și în psihologie, fiecare om este un individ. Orice personalitate
este înainte de toate un individ și o individualitate. Caracteristica definitorie a personalității
individuale este unicitatea, irepetabilitatea. Jung spunea: „Unul își pune paltonul îndată ce se
face fri afară, altul însă, avînd intenția de a se căli, nu o face. Unul se supune condițiilor date
pentru că, după cum se știe din experiență, nici nu poate face altfel, altul, în schimb are
convingerea că ceea ce a funcționat de o mie de ori într-un anumit fel, a o mie oară constituie un
caz cu totul aparte”.

În întreaga lume putem întîlni oameni total diferiți și opuși unul celuilalt. Există oameni
harnici și leneși, veseli și triști, activi și pasivi, înalți și scunzi, sociabili sau retrași. Însă chiar
dacă i-am încadra pe mai mulți în una din aceste categorii, oricum nu îi vom putea considera la
fel. Suntem formați în baza unor caracteristici atît înnăscute, cît și dobîndite. Toate aceste
caracteristici și calități ne fac să fim diferiți și unici în felul nostru. Dacă unele din acestea ne pot
asemăna cu cineva, altele ne diferă, astfel fiind abili de a ne evidenția și a păstra stropul de
originalitate și unicitate.
Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetică a personalității, care se exprimă
cel mai pregnant. Temperamentul este particularitatea individuală psihologică a omului, care
determină dinamica activității lui psihice și se manifestă la fel în activități diferite, indiferent de
conținutul și scopul acestora. El se manifestă ca nivel energetic, ca mod de descărcare și
acumulare a energiei. Temperamentul nu se schimbă, dar însușirile acestuia ar putea să se
modifice.

Trăsăturile temperamentale pot fi observate foarte simplu. Personalitatea pe care am


analizat-o se încadrează în tipul sangvinic, care predomină în proporție de 40%, fiind urmat de
coleric- 30%, flegmatic- 20% și puțin melancolic- 10%.

Deci, cei care aparțin tipului de personalitate sangvinică nu suportă plictiseala. Ei vor
evita cu orice cost rutina și monotonia. În cazul subiectului analizei mele, pot confirma aceasta
prin faptul că dacă o activitate se extinde pe o perioadă de timp mai lungă, el își pierde interesul,
indiferent de ceea că la început o vedea captivantă.

Spontanitatea este la fel o caracteristică a sangvinicilor, ei fiind cei care își pot face
planuri pe loc. De la această caracteristică își aveau începutul multe conflicte, în momentul în
care brusc puteau să se schimbe careva planuri pe care le făcusem cu ceva timp în urmă, ceea ce
pentru el- reprezentant al tipului sangvinic este ceva normal, dar care pe mine mă deranja.

Vorbind despre caracteristicile negative ale sangvinicilor, am evidențiat faptul că ei sunt


mai supuși fumatului, ceea ce pot confirma. Acest viciu este prezent la personalitatea în cauză,
iar procesul de debarasare este lung și anevoios, însă nu zadarnic.

Referitor la temperamentul coleric, care îl urmează pe cel sangvinic cu diferența de doar


10%, pot spune că i-a oferit și el unele trăsături. Spre exemplu, a preluat faptul că este optimist,
ceea ce mă motivează și pe mine uneori. Cît de dificilă nu ar fi situația, el găsește cîteva clipe
pentru a-și strînge puterile și a găsi o nouă rezolvare.

Colericii sunt foarte curajoși și le place competiția. Ambiție este cuvîntul care îi însoțește
oricînd și oriunde. Faptul că merge cu siguranță spre atingerea scopurilor și a performanțelor mă
face să îl privesc ca pe o persoană pe care mă pot baza oricînd și pot să îmi văd viitorul alături de
el.

Cît despre tipul melancolic și flegmatic, nu pot spune că îl regăsesc în ele. Unica
caracteristică pe care a preluat-o din temperamentul melancolic este liniștea, avînd uneori dorința
sau nevoia de a se afla într-o ambianță mai calmă, pentru a se recrea și a se încărca cu noi puteri
și energie.

Pentru a-i putea face o caracteristică a trăsăturilor de personalitatea, i-am oferit cîteva
teste corespunzătoare.

Conform testului de temperament a lui Jung, subiectul cercetat este ambivert, ceea ce ar
însemna că el concentrează atît trăsăturile unui introvert, cît și cele ale extrovertului. Acest fapt îi
ajută să se adapteze ușor la diferite situații și ambianțe.

Ambiverții se simt confortabil atunci cînd socializează, dar se simt la fel de bine și în
singurătate. Pe această caracteristică se bazează și faptul că deseori apărea această balansare între
frazele pe care le aud deseori „Ce ar fi mai bine să facem astăzi? Acasă mă plictisesc, însă nu pot
spune că dorința de a merge undeva îmi este mare”.

Ambiverții pot fi descriși de unii oameni ca fiind liniștiți, pe cind alții ar spune că sunt
foarte sociabili. Colegii de serviciu, care l-au văzut doar într-un cadru prodesional îi cunosc o
singură latură a personalității, cea rezervată, deoarece acesta este modul în care se comportă în
acele situații. Dar, aceștia nu știu că în momentele potrivite, latura sociabilă și aventuroasă a
personalității lui iese foarte ușor la iveală.

În baza chestionarului de personalitate a lui Eysenck, rezultatele pe care le-am obținut


sunt:

Sinceritate: 2 (sincer)

Extraversiune: 14 (moderată)

Nevrotism: 11 (stabilitate emoțională medie)

A fi sincer înseamnă să spui ceea ce crezi, să nu-ți fie teamă de ceea ce gîndești. Această
calitate este cea pe baza căreia se formează relațiile apropiate, și fără de care ele nu mai pot fi
numite apropiate.

Conform testului, subiectul pe care l-am analizat este sincer, ceea ce poate fi privit atît
din punct de vedere pozitiv, cît și din unul puțin mai negativ. Partea nefavorabilă a acestei
calități constă în ceea că unii oameni nu vor să audă adevărul, ci ceea ce le place lor. Pentru
aceștia, adevărul nu este binevenit, astfel încît de la el pornesc unele conflicte și supărări.
Cu toate acestea, chiar dacă uneori adevărul spus de partenerul meu este mai puțin plăcut,
încerc să îl primesc, conștientizînd faptul că este greu să fii sincer și această calitate se dezvoltă
în momentul în care adevărul este binevenit.

În baza aceluiași test, l-am descoperit pe subiectul meu drept o personalitate extrovertă,
ceea ce ar însemna că este sociabil, care își creează ușor relații cu cei din jur. Asedea acest tip de
persoane sunt sufletul unei petreceri.

Avînd în preajmă o astfel de persoană, șansele de a mă plictisi sunt destul de mici.

Acesti oameni se descurcă și reușesc cel mai adesea în posturi care necesită interacțiunea
cu oamenii, fapt de care m-am convins nu numai o dată.

Cît despre nivelul de sociabilitate, realizînd testul dat, subiectul a obținut 18 puncte, ceea
ce înseamnă că este o persoană sociabilă, care este foarte fericită cînd se aflo în mulțime.

Este adevărat că subiectul meu este deschis în ceea ce privește comunicarea cu ceilalți,
vrea și poate să inițieze și să întrețină o conversație. Faptul că interacționează ușor cu persoane
noi și își face ușor prieteni este încă un argument care confirmă prezența acestei calități.

O altă calitate a persoanei sociabile pe care la fel o posedă este abilitatea de a-și
exterioriza emoțiile și sentimentele.

Pe lîngă acestea, după cum a fost menționat mai sus, drept o concluzie a testului care
afirmă că subiectul este o persoană extrovertă, el preferă profesii și posturi de muncă cu un
pronunțat aspect social. Activînd nu doar în cadrul unui gen de serviciu, succesul și
performanțele pe care le obține în cadrul serviciului care necesită abilități de comunicare cu
oamenii nu este comparabil cu celelalte. Are o capacitate dezvoltată de a comunica cu clienții și
poate găsi modalități de a crea relații cu orice tip de persoane.

Comunicarea nu lipsește nici în relațiile cu prietenii și cei apropiați, aceasta fiind uneori
chiar excesivă, în cazul în care persoana îl cunoaște de puțin timp.

Această calitate favorizează relațiile cu cei din jur și îi oferă posibilitatea de a-și mări
mereu cercul de prieteni și cunoscuți, ceea ce este cu siguranță un avantaj. Nu întîlnește
dificultăți cînd se află în preajma unor oameni necunoscuți sau mai puțin cunoscuți, ba chiar
vede aceste momente ca pe un prilej de a comunica.
Să fii sociabil este posibil nu doar în cazul în care ești o persoană extrovertă, acestă
calitate fiind una înnăscută. Ea poate fi dezvoltată și de sine stătător, doar că nu va fi atît de
pronunțată ca în cazut extrovertului – subiectului analizei mele.

Acumulînd 12 puncte la testul care diferențiază omul de acțiune de cel visător, am


realizat faptul că este mai mult un om de acțiune decît un visător. El preferă să facă lucrurile
decît să gîndească asupra lor, îi place să fie activ și să aibă cît mai multe de făcut.

Este o persoană care privește lucrurile dintr-o perspectivă reală, evitînd irosirea timpului
și visarea cu ochii deschiși.

În baza testului de emotivitate, subiectul a obținut 19 puncte, atitudinea lui față de


propriile emoții fiind una sănătoasă. Nu îi este rușine să își exteriorizeze ocazional emoțiile.
Acest fapt favorizează starea sănătății emoționale, iar persoanele sănătoase emoțional sunt abili
de a menține control asupra gîndurilor, sentimentelor și comportamentului. De asemenea, mai
sunt înzestrați și cu capacitatea de a face față stresului. Acest tip de oameni susțin relații bune cu
cei din jurul lor.

Concluzii:

Majoritatea testelor pe care le-a efectuat subiectul au scos în evidență faptul că are o
capacitatea sporită de comunicare. Îi place să se afle în continuă relaționare cu persoane atît
apropiate, cît și necunoscute.

Această abilitate am observat-o în activitatea de zi cu zi a subiectului și mai devreme,


insă în urma realizării acestei analize am început să-i acord mai multă atenție și am ajuns la
concluzia că interacțiunea continuă cu oamenii sporește dezvoltarea capacității de comunicare.
Recomandări:

Recomandări pentru sangvinici:

- Să acorde mai puțină atenție părerilor și repricilor din parte celor din jur.
- Să fie mai sigur în hotărîrile pe care le face.
- Să exerseze la centrarea atenției chiar și pe lucrurile sau activitățile monotone.

Recomandări pentru cei care interacționează cu sangvinicii:

- Să fie atenți la ceea ce vorbesc și să evite observațiile care îi pot supăra.


- Să-i ofere recompense atunci cînd finisează o activitate de care nu era captivat.
- Să-i spună cît de importantă este decizia pe care trebuie să o facă, pentru a evita
nehotărîrea.

Recomandări pentru extroverți:

- Să încerce să vorbească cu un ton man scăzut.


- Să își aleagă prietenii după unele criterii, cu o atenție mai sporită.
- Să nu manifeste prea multă încredere în relațiile cu ceilalți.

Recomandări pentru cei care interacționează cu extroverții:

- Să manifeste mai multă activitate și sociabilitate.


- Să îi acorde atenția necesară.
- Să-și mențină aspectul atractiv.

S-ar putea să vă placă și