UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE, ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, SOCIOLOGIE

ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Referat
“Rolul imaginii de sine și a stimei de sine în
formarea personalității elevului”

Profesor: Paladi Oxana

Student: Ucear Francesca

Chișinău, 2017
 Una dintre cele mai mari aventuri ale vieții noastre este cunoașterea de sine. Însă, unii
oameni își petrec întreaga viață fără a avea o țintă precisă, fiind împotmoliți în frustrări, pentru
că nu știu nimic despre ei însăși.
Fără îndoială, imaginea personal are o putere atât de mare, încât impactul ei este copleșitor
asupra destinului uman, ea putând influența atât reușita, cât și eșecul.
Imaginea de sine, putem spune că stă la temelia întregii noastre personalități. În raport cu
ea, experiențele noastre tind să se desăvârșească și să întărească propria imagine. Toate acțiunile
și sentimentele noastre sunt în concordanță cu această imagine. Ne vom comporta așa cum
credem că suntem. Ne dăm seama că imaginea de sine poate fi dușmanul sau prietenul nostrum.
Depinde doar de faptul dacă se hrănește din eșecurile din trecut pentru a ne submina în prezent,
sau dacă se hrănește din succesele trecute pentru a ne da curaj să progresăm.
Trebuie să descoperim secretul conviețuirii cu propria persoană. O imagine de sine
sănătoasă este cheia conviețuirii cu sine. Dacă ne percepem realist și ne acordăm respectful
meritat, acumulând succese, păstrându-ne încrederea în sine în ciuda eșecurilor și iertându-ne
propriile greșeli, ajungem într-adevăr să trăim în armonie cu propria persoană. Trebuie să
practicăm deprinderea de a ne accepta așa cum suntem, în loc să ne forțăm să devenim ceea ce
nu suntem. Acceptare de sine ne dă încredere, ceea ce este foarte important, pe când încercarea
de a ține pasul cu ceilalți duce la o stare de tensiune permanentă.
Un rol important în formarea imaginii de sine îl joacă conștiința eficienței proprii. Aceasta
va determina la subiect o valoare motivațională deosebită, care la rândul ei va determina o
creștere apreciabilă a nivelului de aspirație, pentru ca acesta mai apoi să sporească considerabil
perseverența pe un termen mai lung.
Indiferent că ne dăm seama sau nu, absolut toți avem o imagine mentală a noastră. Poate fi
una vagă sau prost definită, însă conștientul nostrum o sesizează.
Imaginea de sine este o premisă, o bază pe care se construiește întreaga personalitate,
comportamentul și chiar o parte din întâmplări. Din această cauză, experiențele noastre par să
verifice și chiar să întărească imaginea noastră personală.
Imaginea de sine se conturează în parte în propria noastră experiență, dar rezultă și din
modul în care ceilalți oameni se comport față de noi. Procesul construirii imaginii de sine
parcurge mai multe etape, de la prezentarea despre noi înșine, continuând cu imagine ape care
celălalt și-o formează despre noi, apoi reflectând asupra imaginii de sine, din perspectiva
conrespondenței sau necorespondenței între aceasta și judecata celuilalt.
 Trebuie să ne acceptăm pe noi înșine, trebuie să ne stimăm. Nivelul stimei de sine
afectează puternic performanțele în toate activitățile, o joasă stimă de sine sporește riscul
insucceselor, determinând astfel o viziune și mai sumbră asupra propriei personae.
Stima de sine este profund legată de raportul dintre sinele autoperceput și sinele ideal,
adică modul în care am vrea să arate, sub multiple aspecte, persoana noastră.
Mulți autori consider stima de sine ca fiind măsura dintre sinele actual și cel dorit. Trebuie
să ne stimăm, trebuie să avem un eu în care să avem încredere. Trebuie să avem un eu de care să
nu ne fie rușine și pe care să-l putem exprima liber, neîncercând să-l ascundem. Trebuie să ne
cunoaștem atât punctele tari, cât și punctele slabe și să fim onești în ambele direcții.
Sistemul nostru de convingeri începe în copilărie, cu reproșurile pe care le primim din
partea părinților. Aceste reproșuri sunt primii indicatori ai valorii noastre personale. Pe măsură
ce creștem și ne dezvoltăm, ne sunt aduse în față alte oglinzi de către membrii familiei, de către
colegi și profesori. Aceste reflectări ale imaginii noastre formează baza imaginii de sine pe
măsură ce ne maturizăm.

Omul se percepe pe sine însuși, se autoanalizează și se autointerpretează în primul rând ca

realitate fizică, ca înfățișare exterioară, formându-și o imagine mai mult sau mai puțin obiectivă
și completă. Formarea imaginii de sine devine posibilă datorită capacității de autoscindare pe
care o posedă conștiința umană.
Omul ajunge la o anumită imagine despre sine și prin relaționare interpersonală, prin
compararea succesivă cu imaginile pe care el și le formează despre alții și cu imaginile pe care
alții și le formează despre el. Tocmai prin intermediul opiniilor și aprecierilor celorlalți, el începe
să se raporteze la sine cât de cât obiectiv și să se întreprindă o acțiune sistematică de
autocunoaștere. Imaginile celorlalți despre individ intră necondiționat, chiar și prin intermediul
inconștientului, în componența imaginii despre sine.
Pe plan general, funcția imaginii despre sine rezidă în obținerea și menținerea identității,
căreia îi revine un rol essential în delimitarea solicitărilor interne de cele externe, în stabilirea
atât a punctelor de concordanță, cât și a celor de incompatibilitate și opoziție dintre ele. De
îndată ce imaginea și conștiința de sine prind contur, individual începe să-și afirme propria sa
identitate în raporturile cu lumea, opunându-se din interior oricărei uniformizări și dizolvări în
ceilalți.
Dacă imaginea de sine este o dimensiune descriptive a personalității, stima de sine sau
respectful de sine este o dimensiune evaluative a personalității, care ne arată cât de mulțumiți
suntem de imaginea de sine sau cât de mult ne place propria persoană.
 Stima de sine se referă la modul în care ne autoevaluăm, la cât de buni ne considerăm
comparative cu ceilalți sau cu propriile noastre standard, ea exprimă măsura în care acceptăm sau
ne aprobăm pe noi înșine. Stima de sine reflect cât de mult valorăm în propriii ochi, exprimă
sentimentele față de noi înșine ca personae – altfel spus, atitudinea favorabilă sau nefavorabilă
față de noi.
Deci, o persoană care se descrie pe sine mai degrabă în termini pozitivi va avea o imagine
de sine pozitivă și un nivel ridicat al stimei de sine, în timp ce o descriere în termini predominant
negative a propriei persoane exprimă o imagine de sine negative și un nivel scăzut al stimei de
sine.
Experiențele din timpul copilăriei au un rol essential în dezvoltarea imaginii de sine.
Astfel, seccesele și eșecurile din copilărie, precum și modalitățile de reacție ale părinților la
cestea, definesc imaginea pe care o vom avea despre noi. Atitudinea părinților, profesorilor,
colegilor, fraților, prietenilor, contribuie la crearea imaginii de sine a viitorului adult. De
exemplu, etichetările negative vor induce copilului neîncredere în propria persoană, creându-i
acestuia o imagine de sine negativă, pe când dacă unui copil i se repetă că este inteligent și
capabil, acesta va ajunge să creadă acest lucru, integrându-l ca parte a imaginii de sine.
Interacțiunea mamă-copil poate influența imaginea de sine, generând o imagine de sine
pozitivă, care se menține și la vârsta adultă, în cazul în care a fost o relație bazată pe empatie,
căldură și încredere; în timp ce o privare a copilului de relația maternă sau o relație conflictuală,
agresivă cu mama poate genera o imagine de sine negativă.
Influența educației – mai ales respectful cu care am fost tratați de către părinți – este
majoră în formarea respectului de sine. Acest aspect ne ajută să înțelegem faptul că oamenii
trăiesc realitatea după anumite scenarii interioare. Ei au o anumită imagine de sine și un anumit
nivel al stimei de sine construit în relația cu părinții și atunci ei tind să-și aleagă acele situații de
viață și acei parteneri care să le confirme propria imagine de sine.
În adolescență, tânărul își dă seama mai bine dacă gândește correct sau fals asupra
diferitelor problem, dacă își iubește părinții, profesorii, colegii, dacă are voință tenace sau slabă,
dacă este călăuzit de simțul datoriei ori este un om care se echivează de la muncă, dacă este
principial sau dacă există o mare deosebire între ceea ce gândește și ceea ce face.
Un factor important care contribuie la orientarea adolescentului spre reflectarea de sine îl
constituie lectura, întrucât aceasta nu este decât un răspuns la propriile preocupări, la problemele
care îl frământă. Analiza conținutului lecturii poate aduce câteodată o emoție atât de puternică,
încât îi prilejuiește adolescentului reflecții profunde asupra propriilor sale stări sufletești ori
asupra comportamentului său.
 Imaginea de sine se formează din evoluția și interacțiunea factorilor externi și factorilor
interni. Factorii externi se constituie din evenimente, experiențele și consecințele ce structurează
din exterior imaginea de sine. Există o serie de evenimente care influențează felul în care ne
percepem pe noi, felul în care abordăm lumea. Putem suferi intervenția lor directă, trăind
consecințele directe ale propriilor acțiuni și participând la evenimente sau putem învăța indirect,
observând comportamentul și rezultatele obținute de alții.
Imaginea de sine este influențată și de un alt set de factori: factorii interni, reacțiile noastre
interioare ce reprezintă un răspuns la evenimentele externe. Acestea sunt procese concrete care
au loc în interiorul nostrum și care determină modul în care ne percepem locul în ierarhia acestei
lumi și dreptul nostrum la ceva mai bun.
Factorii interni cuprind lucrurile pe care ni le spunem, lucrurile pe care le credem despre
noi înșine, tot dialogul interior care influențează imaginea de sine. Acești factori interni include
și conținutul adevărului personal.
Experiențele din copilărie care dezvoltă viitorului adult o stimă de sine înaltă sunt:
încurajarea, lauda, respectful, să fie ascultat, să i se acorde atenție, să fie îmbrățișat. Experiențele
care determină o stimă de sine scăzută sunt: critica, ignorarea, standardele exagerate din partea
părinților, comparațiile frecvente între frați.
Dificultățile, lipsa motivării sau a implicării într-o activitate și interesul pe care îl acordă
reușitei sunt factori influențați în mod direct de stima de sine pe care o are un adolescent. Deci,
dispoziția mentală și tipul de stimă de sine pe care îl are adolescentul îl oblige să reacționeze
într-un anumit fel față de eșec sau reușită.
Dacă, în copilărie, stima de sine ne pregătea pentru situațiile mature de care urma să ne
lovim, acum ajută la conturarea a două necesități indispensabile propriei persoane, și anume cea
de a fi iubit și cea de a fi competent.
Problema dezvoltării stimei de sine la vârsta adolescent este actuală și semnificativă.
Adolescența este etapa cea mai dinamică a dezvoltării umane, care excelează prin
multitudinea, diversitatea și somplexitatea modificărilor la care este supus organismul. Una
dintre cele mai importante precese la această vârstă este constituirea conștiinței de sine.
Schimbările survenite în situația socială de dezvoltare, noile roluri și relații necesită
intensificarea autocontrolului și autoreglării.
La adolescență, elevii sunt într-o permanentă căutare. Conduitele pe care adolescentul le
adoptă se datorează achizițiilor sale psihice.
Acum se formează imaginea de sine, care permite elevului o poziționare socială și o
raportare la ceilalți. Uneori el se poate confrunta cu o criză a identității premature și confuse.
Rezolvarea acestui impas depinde de familie, prieteni și școală prin profesori. Adolescenții
trebuie abordați cu multă delicatețe și îndemnați să-și descopere identitatea de sine care să
conducă la autodeterminare socială și profesională.
Nevoia de a fi iubit cuprinde necesitățile adolescentului de activitate socială, dorința de a
avea părinți cu care să interacționeze, un grup de prieteni în care să fie acceptat, clasă în care să
aibă succes la învățătură.
Formarea unei stime de sine positive, la adolescenți, se realizează prin punerea în balanță a
așteptărilor pe care ceilalți (părinți, profesori, familie) o au de la ei și realitatea pe care o poate
atinge. Dacă un părinte nu este niciodată mulțumit de rezultatele la învățătură ale unui tânăr,
acesta va ajunge să dezvolte o stimă de sine scăzută, considerând că nu este în stare să facă nici
un lucru bine, singura “calitate” a lui fiind să îi dezamăgească pe cei dragi lui. Astfel, activitățile
indezirabile ajung să reprezinte modul în care se revoltă față de nereușita sa, considerată astfel de
către părinți, considerând că nu este capabil să facă nimic altceva. Mulțumirea lui apare atunci
când toți sunt dispuși să îl accepte, indiferent care ar fi rezultatele sale la școală.
Stima de sine pozitivă este sentimental de autoapreciere și de încredere în forțele proprii.
Ea se asociază cu așteptarea succesului, cu oprimism în ceea ce privește performanțele viitoare,
cu lupta pentru atingerea scopului și persistență în depășirea obstacolelor. O stimă de sine
pozitivă și realist dezvoltă capacitatea de a lua decizii responsabile și abilitatea de a face față
presiunii grupului.
Persoanele cu stima de sine pozitivă, crescută, își asumă responsabilități, sunt mândri de
realizările lor și își exprimă emoțiile positive sau negative. Un aspect important al persoanelor cu
stima de sine ridicată este flexibilitatea, nu au dificultăți în a iniția activități noi, recunosc când
au nevoie de ajutor și nu se sfiesc să-l ceară, nu au dificultăți în a-și susține punctul de vedere.
Persoanele cu stima de sine scăzută se simt nevaloroase și au frecvente trăiri affective de
tipul depresiei, anxietății, de cele mai multe ori cauzate de experiențele negative și datorită
anticipării eșecului. Riscurile unei stime de sine scăzute sunt semnificative, mai ales în
adolescență. De aceea este important să vă descoperiți unicitatea și originalitatea, propriul
potential, să vă dezvoltați ca o persoană autonomă, capabilă să-și propună scopuri clare și să
acționeze pentru a le realiza.
Sentimentul de încredere anticipează apariția stimei de sine. Individul trebuie ca mai întâi
să simtă și să trăiască realmente pentru ca să capete disponibilitatea de a înțelege că are motive
de a-și hrăni stima de sine. Cunoașterea de sine, sentimental de apartenență și sentimental de
competență pot fi stimulate în fiecare stadiu de dezvoltare, în fiecare perioadă a vieții, prin
atitudini educative adecvate și mijloace concrete.
Îmbunătățește-ți stima de sine!
1. Identifică-ți zonele de nesiguranță.
2. Ascultă-ți dialogul interior, pentru a-l putea schimba.
3. Fă un jurnal al puterii tale.
4. Zâmbește-ți atunci când te uiți în oglindă.
5. Depășește-ți limitele percepute.
6. Nu te compara cu nimeni înafară de tine.
7. Nu te lăsa intimidat de nimeni.
8. Aderă la un grup de la care să ai ceva de învățat.
9. Fii selectiv în legătură cu informațiile primate.
10. Impune-te.