Sunteți pe pagina 1din 7

Ministerul Invătămîntului al Republicii Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”


Facultatea Psihologie si PPS

REFERAT:
„Încrederea în sine”
Întroducere

Imaginea de sine este definită de modul în care ne percepem propriile noastre


caracteristici fizice, emoţionale, cognitive, sociale si spirituale care conturează şi
întăresc dimensiunile eului nostru. În funcţie de percepţia noastră la un moment dat al
dezvoltării noastre, de ceea ce ne-am dori să fim sau ceea ce am putea deveni, putem
distinge mai multe ipostaze ale eului nostru: eul actual, eul ideal si eul viitor.
Imaginea de sine ne influentează comportamentele, de aceea este important să ne
percem cît mai corect, sa dezvoltăm convingeri realiste despre noi însine. Există
persoane care, deşi au o infăţişare fizică placută, se percep ca fiind fie prea slabe sau
prea grase, prea înalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc. Percepţia de sine
nu reprezintă adevărul despre noi, ci este doar o "hartă" pentru propriul "teritoriu"
("Harta nu este teritoriul" – PNL), un barometru al stării noastre de bine. Relaţiile
armonioase cu membrii familiei şi cei din jur, performanţele profesionale, asumarea
unor responsabilităti în acord cu resursele proprii indică o imagine de sine pozitivă, în
timp ce absenţa motivaţiei sau o motivaţie scăzută, agresivitatea defensivă,
comportamentele de evitare, rezistenţele la schimbare sunt principalii indici pentru o
imagine de sine negativă.

Stima de sine reprezintă modul în care ne evaluăm pe noi înşine în raport cu


propriile asteptări şi cu ceilalţi şi este direct proporţională cu conştientizarea valorii
noastre. Fiecare fiinţă umană este unică şi are o valoare care merită să fie respectată.
Valoarea unei fiinţe umane este data de suma comportamentelor, acţiunilor si
potenţialităţilor sale trecute, prezente si viitoare. Capacitatea fiinţei umane de a se
proiecta in viitor, de a-şi conştientiza, dori şi anticipa devenirea prin raportarea la
experienţele si succesele anterioare şi credinţa despre propria eficacitate contribuie la
intărirea stimei de sine.
Am auzit multi parinţi spunînd: "Nu faci bine, lasa ca fac eu ca ştiu mai bine" sau
"Esti prea mic, nu poţi tu să faci asta". Astfel de fraze pot ucide încrederea in sine.
Din dorinţa de a-i feri de suferinţe şi eşecuri în viaţă, mulţi părinţi îşi supraprotejeaza
copiii menţinîndu-i dependenţi şi împiedicîndu-i astfel să-şi dezvolte încrederea în
sine.

Încrederea în sine depinde mai mult de capacitatea noastră de a face anumite


lucruri, în timp ce stima de sine reprezintă rezultatul unei autoevaluări şi are un rol
foarte important în stabilirea identităţii noastre. O stimă de sine pozitivă se bazează pe
percepţia pozitivă despre propriile noastre comportamente. De aceea este important sa
ne respectăm nevoile si limitele pentru ca acţiunile noastre să ne pună în valoare, să
fie viabile in ochii noştri.
Încrederea în sine nu este înnăscuta şi nu depinde doar de educaţia pe care am primit-
o în copilărie cînd părinţii noştri ne-au învaţat sa facem împreună cu ei şi ne-au
stimulat să ne asumăm responsabilitaţi pentru a deveni autonomi în viaţă. Încrederea
în sine este realistă şi predictibilă, deoarece se sprijină pe rezultate concrete obţinute
în trecut, pe experienţele reale pe care o persoană le-a trăit şi care-i permit să prezică
rezultatele la care se asteaptă în viitor. Deci încrederea în sine nu este oarbă şi prezintă
o anumită doză de incertitudine. Ea se bazează pe conştientizarea propriilor cunoştinţe
şi competenţe într-un anumit domeniu, pe rezultatele pozitive obţinute anterior şi este
întreţinută prin abordarea treptată a altor experienţe în scopul de a fixa şi transfera
competenţele, precum şi pentru a descoperi alte competenţe de care nu eram
constienţi.
Este important ca experientele noi sa fie abordate treptat, deoarece eşecurile repetate
la experienţe noi pentru care nu reuşim sa gasim o explicaţie pot avea efecte negative
asupra încrederii in sine şi a stimei de sine. Dacă suntem flexibili si putem recadra
acţiunile si experienţele noastre astfel încît sa vedem partea bună, pozitivă a lucrurilor
şi să învăţăm ceva din ceea ce ni se întîmplă, reuşim să ne construim încrederea în
sine şi să ne întărim stima de sine. Convingerile noastre ne dirijeaza
comportamentele, de aceea este important sa păstrăm acele convingeri care sunt bune
pentru noi şi ne ajută să ne schimbăm cadrele de referintă. Abordarea unei situaţii
dintr-o altă perspectivă ne permite să ne schimbăm reacţiile, să dezvoltăm
comportamente noi, mai adecvate situatiei prezente si să obtinem astfel rezultate mai
bune in viată.

FORMAREA IMAGINII DE SINE

Imaginea de sine este expresia concretizată a modului în care se vede o


persoană sau se reprezintă pe sine.

Imaginea de sine se referă la perspectiva individuală asupra propriei


personalităţi.

Formarea imaginii de sine constă în primul rînd într-o construcţie subiectivă şi


implică trei aspecte:

 importanţa părerii celorlalţi în construcţia acesteia;


 elementele pe bază cărora se realizează percepţia celorlalţi;
 masura în care conduita şi motivaţia influenţează crearea imaginii de sine.
În formarea imaginii de sine se parcurg mai multe etape:

 eul , în viziunea propriei persoane care îsi realizează autoportretul din punctul
de vedere al personalitaţii în ansamblu.
Eul reprezintă imaginea pe care noi o considerăm definitorie pentru
personalitatea noastră. Ca o consecintă a constructiei propriei imagini de
sine se formează şi aprecierea asupra acesteia: pozitivă sau negativă.

 celălalt, constientizarea faptului că acesta realizează asupra noastră judecata ce


are la bază modul în care persoana noastră e percepută. Imaginea de sine nu
corespunde întotdeauna cu imaginea pe care cei din jur şi-o formează despre
noi.
 reflecţia eului asupra imaginii de sine din perspectiva corespondenţei sau
necorespondenţei între aceasta şi judecata celuilalt.
Această apreciere poate declanşa sentimente pozitive sau negative. Aprecierea e
dependenta de tipul de personalitate si are consecinţe importante in privinţa
integrării sociale.

Imaginea de sine se formeaza pe baza unor anumiţi factori:

 raportarea persoanei la anumite grupuri sociale precum familia si cercul de


prieteni apropiaţi sau grupul de muncă, religios sau grupul organizatiei politice.
Aceste grupuri exercită influente diferite asupra imaginii de sine.

 pe baza teoriei cu privire la compararile sociale.


Oamenii tind să se compare cu cei asemanatori lor din punct de vedere al imaginii.

Oamenii recunosc intutitiv importanţa stimei de sine in ceea ce priveste eficienţa


şi sănătatea lor mintală - de aceea incearcă sa o mentină şi să o ridice.

Fiecare persoană este diferită de ceilalţi şi pricepută la ceva anume. O stimă de sine
ridicata nu aduce nici un complex de inferioritate, nici un complex de superioritate,
lucrurile sunt… exact asa cum ar trebui sa fie, adica OK!

În primul rînd, fară să se compare cu ceilalţi, ci doar cu sine, şi fără să se autosaboteze


prin convingeri limitătoare sau să se învinuiască pentru aşteptări nerealiste sau lipsa
de control asupra mediului exterior şi a celorlalţi, persoana cu stima de sine ridicată
consideră că este in general multumit/ă de sine. Da, este exact multumită. Nici prea-
prea. Nici foarte-foarte. Nu simte nevoia să demonstreze ceva, nu se agită pentru a
avea, a face sau a fi mai mult sau mai bine, pur si simplu se acceptă asa cum este, in
intregime.
Respectul de sine, reuşeşte să se păstreze la un nivel suficient de puternic, indiferent
de schimbările care ar putea să apară. Respectul de sine, spre deosebire de stima de
sine, este reflectarea gradului in care sinele nu se autoapreciază, ci se ingrijeşte de
necesitaţile sinelui.

Stima de sine ridicată este dependenta de respectul de sine, pentru ca primul lucru
care scade in intenstitate este stima de sine, care poate să fie dependentă de situatii
schimbatoare, dar respectul este ceva conditionat de credinţe, iar o persoana
(auto)educată să-şi păstreze respectul de sine în orice situaţie şi să continue să se
ingrijească de toate aspectele sinelui (fizic, spiritual, mental, psihic) nu va lăsa stima
de sine să scadă atat de puternic încît să afecteze funcţionarea sinelui.

Respectul poate fi cerut de la ceilalti, poate fi impus, poate fi apărat, în funcţie de


prezenta stimei de sine si a unei educaţii care să asigure o adaptare la mediul exterior.
Respectul este ceva care ţine mai mult de comportamentul vizibil in exterior si de
anumite decizii in care o persoana trebuie să ţină cont de ea, mai mult decît stima de
sine, care este mai degraba o stare.

Bibliografie

Nastas, D. (2003), Stereotipuri, prejudecati si discriminare in Neculau, A.


(coord), Manual de psihologie sociala, Polirom, Iasi
Pieron, H. (2001), Vocabularul psihologiei, Univers Enciclopedic, Bucuresti

Yzerbet V. & Schadron G. (2002), Cunoasterea si judecarea celuilalt, Polirom, Iasi

Schiopu, U. (coord) (1997), Dictionar enciclopedic de psihologie, Babel, Bucuresti


www.sussex.ac.uk

http://www.calstatela.edu/faculty/sfischo/OffenseJMPweb.html