Cap III.

Stima de sine
3.1 Delimitari conceptuale

Stima de sine este un element cheie al sistemului personalitatii si al comportamentelor

interpersonale si sociale ale indivizilor;de aceea ea a devenit obiectiv principal al cercetarilor de
specialitate,precum si al actiunilor psihopedagogice formative.
Stima de sine se refera in sens larga la sentimental valorii autopercepute a unei persoane,la
masura in care o persoana se valorizeaza,se aproba,se apreciaza,se lauda,sau se place pe ea insasi
(Hayes,2000).Cea mai frecvent citata definitie a stimei de sine din psihologie este cea a lui
Rosenberg91965),care descrie stima de sine ca fiind atitudinea favorabila sau nefavorabila fata
de sine;in alte definitii stima de sine este folosit cel mai des cu semnificatia de sentimental
general al valorii de sine.De asemenea,se presupune ca stimade sine functioneaza ca o trasatura
,adica este stabile de-a lungul timpului pentru individ.Stima de sine este un concept extreme de
popular in psihologie,si practica a fost raportata la fiecare alt concept sau domeniu
psihologic,vizand concept din psihologia personalitatii(ex timiditatea),
comportamentala(ex.performanta la o sarcina),cognitive(ex.tendinte atributionale) si clinica
(ex.anxietate si depresie).In timp ce unii cercetatori s-au ocupat in mod deosebit de intelegerea
nuantelor ideii de stima de sine,altii s-au centrat pe functiile adaptative si autoprotectoare ale
stimei de sine.
Bednar,Wells si Peterson (1989) arata ca stimade sine reflecta modul cum individual percepe
si valorizeaza sinele la nivelele fundamentale ale trairii psihologice,stima de sine fiind un
sentiment durabil si afectiv al valorii personale bazate pe perceptii de sine precise. O consecinta
a acestei definitii este aceea ca stima de sine scazuta s-ar caracteriza pe de o parte prin emotiile
negative associate cu diferite roluri in cadrul carora persoana actioneaza si pe de alta parte fie
printr-o valoare personala scazuta , fie prin perceptii de sine imprecise.
Branden (1998) defineste stima de sine ca fiind dispozitia de a te cunoaste pe tine ca fiind
capabilde a face fata provocarilor de baza ale vietii si de a merita fericirea.Asociatia Nationala
de Self-Esteem (SUA,1995) a modificat insa aceasta definitie pentru a o putea transforma in
experienta de a fi capabil de a infrunta provocarile vietii si de a merita fericirea. Se pare ca
dintre toate teoriile si definitiile propuse de-a lungul anilor,aceasta descriere a stimei de sine a
rezistat cel mai bine la testul timpului in ceea ce priveste acuratetea si comprehensiunea.
Acest concept al stimei de sine se fondeaza pe premisa existentei unei legaturi puternice cu
sentimentul competentei si al valorii si cu relatia dintre cele doua in viata omului. Sentimentul
valorii, aceasta component a stimei de sine, esre deseori gresit inteles, atribuindu-se doar

semnificatia de a avea sentimente positive despre sine, pe cand de fapt se raporteaza la idea
potrivit careia o persoana este sau nu la inaltimea anumitor valori umane, cum ar fi gasirea unor
sensuri care sa sprijine cresterea umana si luarea unor angajamente care sa conduca la
sentimentul integritatii si satisfactiei.
A avea sentimentuk competentei inseamna a avea convingerea ca persoana in cauza este in
general capabila de a produce rezultatele dorite,a avea incredere in eficacitatea propriei minti si a
abilitatii de a gandi precum si de a face alegerile si de a lua deciziile cele mai adecvate. Valoarea
poate fi considerate aspectul psihologic al stimei de sine,in timp ce competenta ar fi aspectul
comportamental sau sociologic. Stima de sine provine din experienta de a trai in mod constient si
poate fi astfel interpretata ca judecata generala a unei persoane despre ea insasi, raportandu-se la
competenta si valoarea de sine bazate pe realitate.
Valoarea acestei definitii este data de faptul ca este utila in acest sens distinctia dintre stima
de sine autentica sanatoasa si pseudonima de sine nesanatoasa. Un sentiment al valorii
personale fara competenta este la fel de limitator ca si competenta fara valoare. Un sentiment
puternic al valorii impiedica respective competenta de a deveni aroganta, tinandu-l pe individ
centrat asupra valorilor fundamentale, iar competenta impiedica valoarea de a deveni
narcissism,solicitand castigarea si nu renuntarea la sentimentele positive. Astfel, componentele
ce pot fi descries ca egoiste, egocentriste, orgolioase, de lauda, de terorizare, de profitare sau
daunare acelorlalti reprezinta componentele defensive ce indica o lipsa a stimei de sine.
Asemenea comportamente, prin urmare, nu ar trebui confundate cu stima de sine autentica, reala.
Din pacate, o mare parte din confuzia create asupra termenului de stima de sine s-a nascut din
programele si strategiile folosite pentru a dezvolta aceasta calitate dar care nu s-au bazat pe
cercetari serioase. Se considera ca este foarte important ca orice effort de construire a stimei de
sine sa fie intemeiat pe realitate. Stima de sine nu poate fi obtinuta doar prin repetarea unor
afirmatii si cineva nu poate da astfel celorlalti, o stima de sine autentica.
O alta definitie a stimei de sine ii apartine lui Cooperpmith ( 1990, apud Corsini, 1994, pp.
369), in viziunea caruia aceasta reprezinta evaloarea pe care individul o face si in mod obisnuit
o mentine cu privire la sine. Ea exprima o atitudine de aprobare sau dezaprobare si indica masura
in care individul se considera capabil, semnificativ, merituos si cu succese semnificative sau, cu
alte cuvinte, valoarea pe care un individ o atribuie propriei persoane.Pe scurt, stima de sine a
unei persoane este o judecata de valoare exprimata de atitudinea pe care o persoana o are fata de
sine. Este o experienta subiectiva transmisa celorlalti prin relatari verbale si alte component
expressive ( autoprezentare).
Stima de sine reprezinta deci un set de atitudini si convingeri pe care o persoana le adduce
cu ea in infruntarea cu lumea, incluzand: convingeri referitoare la capacitatea de a accepta
succesul sau esecul, cantitatea de effort folosita, posibilitatea ca esecul sa fie dureros pentru
persoana, posibilitatea ca persoana sa devina mai capabila ca rezultat al diferentelor experientei.

In termini psihologici, stima de sine furnizeaza un set mental care pregateste persoana pentru a
raspunde conform expectantelor de success, acceptare si putere personala.
Alti autori au definit stima de sine ca a te simti bine sau a avea sentimente positive desprre
propria persoana si de multe ori au pus semnul egal intre stima de sine si egocentrism, aroganta,
narcissism, atitudine de superioritate si o trasatura care duce la violenta. Asemenea caracteristici
nu pot fi insa atribuite unei stime de sine autentice, pentru ca ele sunt de fapt reactii defensive la
lipsa unei stime de sine autentice.
Stima de sine reprezinta masura in care o persoana se aproba, se accept ape sine si se priveste
pe sine ca fiind demna de lauda, fie in mod absolut, fie comparandu-se cu ceilalti. Ea se
constituie drept component evaluative a conceptului de sine si se refera la judecatile si ideile
interiorizate cu privire la valoarea unei trasaturi sau calitati personale. Ca si imaginea de sine, si
stima de sine are un miez stabil, alaturi de o serie de stime periferice care se bazeaza pe relatiile
cu diferite grupuri de oameni ( Argyle, 1967).
Exista insa un accord general asupra faptului ca termenul de stima de sine cuprinde elemente
conitive, affective si comportamentale:

Contine elemente cognitive intrucat cineva are informatii despre sine, se gandeste la
propria persoana in mod constient si ia in considerare discrepanta dintre eul sau ideal,
persoana doreste sa fie si eul perceput sau evaloarea sa reala etc;
Elementul afectiv se refera la sentimentele sau emotiile pe care persoana le are cand ia in
considerare aceasta discrepanta;
Aspectele comportamentale ale stimei de sine se manifesta in componente ca: asertivitate,
flexibilitate, hotarare si respect pentru ceilalti.

3.2 Nivelul stimei de sine.Tipuri.Manifestari comportamentale

321.Natura ciclica a stimei de sine
Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele in toate activitatile, mecanismul
circularitatii cauzale functionand in acest caz destul de frecvent: cei cu o inalta apreciere de
sine au o mai mare incredere, se mobilizeaza mai mult, au deci o motivatie de success si ca
atare reusesc mai mult si mai frecvent etc., ceea ce consolideaza parerea buna despre ei. Din
contra, o stima de sine scazuta implica si o motivatie de evitare a esecului, ceea ce se traduce
in succese mici, nesemnificative si/sau in evitarea situatiilor care ar duce la succese
relevante, ceea ce determina o viziune si mai persistenta asupra propriei persoane. Astfel se
instaleaza cercul vicios din interiorul caruia este greu de scapat. De asemenea, s-a constatat
ca, spre deosebire de personaele cu stima de sine ridicata care isi interpreteaza succesele in

moduri diferite, apeland la o gama larga de atribuiri in favoarea proprie si care se comporta
mai variat, persoanele cu stima de sine scazuta au comportamente si autoatribuiri mai
restranse si mai putin autofavorabile (Mall si Horowitz, 1995).
In acelasi mod si relatiile dintre evaloarea de sine, effort si reevaluarea sinelui confera un
aspect cyclic dinamicii stimei de sine. Harter (1983) afirma ca termenul autoevaluare este
frecvent utilizat pentru a se referi la aspecte ale motivatiei si dispozitiei. Stima de sine inalta
esre asociata cu o dispozitie pozitiva, cu sentimente de optimism si multa energie. Stima de
sine scazuta esre acompaniata de sentimente de indoiala cu privire la valoarea si acceptarea
de sine, de abandon, suparare si chiar tristete; asemenea sentimente pot fi insotite de o
energie relative scazuta si o motivatie slaba, invariabil rezultand un effort scazut. In acest fel,
sentimentele despre sine constituie un ciclu repetitive, astfel incat sentimentele ce apar din
autoapreciere tind sa produca un comportament care intareste acele sentimente- atat positive
cat si negative.
Formularea ciclica a stime de sine esre similara cu conceptia lui Bandura (1986) referitoare la
eficacitatea de sine, adica la procesele prin care perceptiile propriilor capacitate si a actinuii
eficiente se afecteaza reciproc. Cu alte cuvinte, actiunea eficienta ofera persoanei
posibilitatea de a se vede pe sine ca fiind competenta, aceasta autoperceptie ducand la o alta
actiune eficienta si asa mai departe. Acelasi cerc se aplica si autoperceptiilor incompetentei.
Totusi Bandura relativizeaza problema si avertizeaza ca un setiment al eficacitatii personale
nu apare doar din invocarea capacitatii. A zice ceva nu trebuie confundat cu a crede ca esre
asa cum s-a zis. A zice doar ca cineva este capabil nu este in mod necesar autoconvingator, in
special cand contrazice convingerile ferme preexistente.
Bednar, Wells si Peterson (1989) sustin ca poate exista o identitate situationala precum si o
identitategenerala, sugerand ca stima de sine poate varia de la o situatie interpersonala la
alta. Cu alte cuvinte, desi contextual genral al experientei poate ramane constant,
modificarile din situatiile interpersonale pot cauza reevaluarea sinelui.
Precizam insa ca nivelul stimei de sine nu poate fi afectat semnificativ de evenimente
minore, autorii citati referindu-se la variatiile incerte ale autoevaluarilor cotidiene.
Cert este ca distrugerea (pierderea) stimei de sine a unei persoane pe o anumita dimensiune,
pierderea stimei de sine in ochii celorlalti( cauza tipica a piederii stinei de sine) este urmata
de o tendinta rapida de reconstruire a stimei de sine pe o alta dimensiune.
In timp ce adultii pot cauta context si situatii interpersonale care le maximizeaza stima de
sine si pot lupta pentru a le evita pe acelea care le minimineaza stima de sine, copiii se afla la
discretia situatiilor in care ii plaseaza adultii.
Aceasta formulare a dinamicii sentimentelor despre sine confirma perspectiva conform careia
stima de sine merita preocuparile educatorilor si parintilor. Cu toate acestea, arunca de

asemenea o indoiala asupra asertiunii frecvente potrivit careia daca respectivii copii sunt
intr-un fel determinati sa aiba sentimente positive despre sine, succesul la scoala va urma
inevitabil.

3.2.2 Tipurile stimei de sine

Unii autori ( Lelord si Andre, 1999) considera ca nivelul stimei de sine nu este sufficient
pentru a explica ansamblul reactiilor unei persoane. De aceea, este necesar sa se tina cont in
egala masura si de gradul de rezistenta la evenimentele vietii cotidiene. Astfel, cei doi autori,
coreland nivelul si stabilitatea stimei de sine, au ajuns la o clasificare a stimei de sine in patru
categorii, la fiecare indentificandu-se manifestarile si cauzele/factorii determinant, cu referire
la peroada de inceput a constituirii stimei de sine.
1. Stima de sine inalta si stabila: circumstantele externe si evenimentele normale din viata
au o mica influienta asupra stimei de sine a persoanei.Aceaasta nu consacra prea mult
timp si energie pentru apararea sau promovarea imaginii de sine. In fata adversitatii
pastreaza coerenta in afirmatiile si conduit sa, chiar daca contextual esre favorabil sau
defavorabil. Factori determinanti:
Modele parentale care prezinta in sine caracteristicile unei stime de sine inalte si
stabile, oferind copilului ocazii frecvente de a invata cum sa raspunda calm la
critica sau cum sa fie apreciat fara a pune mereu/ ostentativ in valoare;
Parintii preocupati de o valorizare realista a copilului, adecvata la competentele si
posibilitatile sale reale;
Parintii apropiati si disponibili, care nu il constrang pe copil sa faca tot timpul
ceva pentru a le atrage atentia.
2. Stima de sine inalta si instabila: chiar daca este ridicata stima de sine a acestor persoane
poate suferi socuri majore, in special daca se afla intr-un context competitive sau
destabilizator. Ele reactioneaza energic la critica si esec, pe care le percep ca pe un
pericol si incearca sa le puna in valoare afisand excesiv succesele sau calitatile lor.
Factori determinant:
O distanta prea mare intre valorizarea copilului de catre parinti si competentele
reale ale acestuia, vizibile in rezultatele obtinute in situatiile de competitive
sociala;
Parinti idealizati si distrait,care se ocupa mai mult de ei insisi decat de copil, de
unde si necesitatea copilului de a atrage atentia, de a se pune in valoare, de a le
arata meritele proprii, pentru a fi in cele din urma demn de interesul lor;
Parintii care nu se intereseaza de copilul lor decat in functie de competentele
acestuia.

3. Stima de sine scazuta si instabila: stima de sine a acestor persoane, este in ansamblu,
sensibila si reactiva la evenimentele exterioare, positive si negative. Ea poate creste ca
urmare a succeselor sau satisfactiilor,dar nivelul sau se reduce imediat ce apar noi
dificultati. Subiectii ce intra in aceasta categorie fac eforturi pentru a oferi, lor si
celorlalti, o imagine mai buna. Factori determinanti:
Un deficit de sustinere si incurajare din partea parintilor, in ciuda unei afectiuni
reale;
Competentele limitate ale copilului sau nepopularitatea printre ceilalti copii;
Supraprotectia parentala cu valorizarea redusa a copilului.

4. Stima de sine scazuta si stabila: stima de sine este mai putin mobilizata de evenimentele
exterioare, chiar si favorabile. Persoana pare a depune putin effort pentru pronovarea
imaginii si stimei sale de sine, al carei nivel scazut il accepta. Factori determinanti:
Evenimentele vietii au provocat la copil un sentiment de lipsa de control asupra
mediului;
Carente affective majore.

3.2.3 Stima de sine inalta si stima de sine scazuta;manifestari comportamentale

a) Schema de sine,atitudini si valori:
Una din preocuparile constant ale cercetatorilor, este reprezentata de modalitatea in care
conceptele de sine sau schemele de sine ale persoanelor cu stima de sine ridicata difera de acelea
ale persoanelor cu stima de sine scazuta (Moretti, Higgins, 1990; Hewstone, Manstead, 1995 etc)

Pozitivismul: cercetarile au demonstrate ca oamenii cu un nivel inalt al stimei de sine isi

valorizeaza superior trasaturile positive si le devalorizeaza pe cele negative in
comparative cu cei care au stima de sine scazuta. Acest lucru nu inseamna ca persoanele
cu o stima de sine scazuta au pareri negative despre sine, ci ca parerile lor despre sine
sunt mai putin positive. Totusi, unele studii sugereaza ca persoanele cu stima de sine
ridicata, au realmente, intr-o oarecare masura, mai multe attribute si rezultate positive
decat cei cu o stima de sine scazuta, desi alte studii sugereaza contrariul, anume faptul ca
nu s-a putut dovedi ca nivelul ridicat al stimei de sine coreleaza cu prezenta la persoanele
respective a unor performante mai bune sau a mai multor caracteristici positive. Cert este
insa ca persoanele cu o stima de sine ridicata, datorita faptului ca isi valorizeaza
trasaturile positive pe care le au, tind sa fie mai fericite, mai satisfacute de viata lor si mai
bine adaptate.

Certitudinea: persoanele cu o stima de sine inalta au concept de sine care sunt mai clare,
mai bine articulate, mai sigure si intern consistente decat persoanele cu o stima de sine
scazuta. Cele cu stima de sine ridicata par a fi in special sigure de atributele lor positive,
pe cand cele cu o stima de sine scazuta au tendinta de a fi relative nesigure atat in
legatura cu atributele lor positive cat si cu cele negative. Cu cat persoanele sunt mai
nesigure pe propriile lor concept de sine, fie positive fie negative, cu atat sunt mai
suspicioase in evaluarea informatiilor relevante pentru sine.

Discrepantele de sine : Persoanele cu stima de sine inalta au concept de sine care

corespund in mai mare masura standardelor sau scopurilor propuse decat persoanele cu
stima de sine scazuta. O stima de sine inalta este asociata cu mai putine discrepante intre
sinele real si sinele ideal.

Importanta: Atat cei cu stma de sine inalta cat si cei cu stima de sine scazuta considera
ca este important sa aiba attribute positive. Totusi, persoanele cu stima de sine ridicata
tind sa devalorizeze sau sa considere atributele negative pe care le poseda si atributele
positive pe care nu le poseda ca fiind mai putin importante, pe cand cele cu stima de sine
scazuta par a nu devaloriza caracteristicile lor negative si nici atributele positive pe care
nu le poseda. Astfel, informatiile din domenii relevanre pentru sine ar trebui sa
influenteze in mai mare masura dispozitia si stima de sine a persoanei decat informatiile
din domeniu mai putin importante.

Perspectivele de viitor: Persoanele cu o stima de sine inalta au asteptari positive in

legatura cu eforturile si rezultatele lor viitoare spre deosebire de persoanele cu o stima de
sine scazuta, caracterizate prin asteptari relative negative. Prin urmare, stima de sine
inalta coreleaza pozitiv cu eficacitatea de sine. Aceste asteptari pot fi conceptualizate ca
sine-uri posibile sau conceptii ale sinelui care pot fi realizate pe viitor. Persoanele cu o
stima de sine scazuta au mai multe sine-uri posibilie negative si mai putine sine-uri
positive decat persoanele cu stima de sine ridicata.

Autoaprecierea: In anticiparea unei evaluari, persoanele cu stima de sine ridicata sunt

mai putin anxioase, isi asuma un risc mai mare si nu ezita sa se prezinte intr-o lumina
defavorabila pentru a avea un castig mai mare in caz de success. Persoanele cu stima de
sine scazuta sunt mai anxioase in timpul asteptarii evaluarilor, ocolesc riscurile si nu
cauta sa se minimalizeze pentru a putea apoi evita responsabilitatea esecului.

Confruntate cu evenimente negative sau positive, persoanele cu o stima de sine ridicata

gasesc mai usor informatiile positive despre sine pe care le considera si mai valide comparative
cu informatiile dezavantajoase.

Tendinta autoatributiva a asumarii responsabilitatii pentru success si a declinari acesteia

pentru esec este mai pregnanta la persoanele cu stima de sine ridicata.
Cauzele acestor tendinte relative opuse par a consta in faptul ca respectivele categorii de
persoane prelucreaza diferit informatiile despre sine referitoare la protejarea eului car si in
diferentele motivationale.

Binele psihologic: oamenii cu stima de sine ridicata au mai multe sanse sa fie fericiti,
adaptati si satisfacuti, trec prin mai multe emotii positive. Cei cu stima de sine scazuta
sunt mai vulnerabili, mai predispusi la depresie, la ganduri suicidare si chiar la tentative
in acest sens.

b) Luarea deciziei si implicarea in actiune

Cercetarile effectuate arata urmatoarele : cu cat o persoana se stimeaza mai mult, cu atat
ea actioneaza mai bine, ia anumite decizii pe care le respecta (Lelord, Andre, 1999). In ceea ce
priveste rapiditatea deciziei, persoanele cu stima de sine scazuta iau cu greu decizii, ezita, amana
implicarea in actiune ceea ce poate produce stres- fiind de multe ori nelinistite de consecintele
posibile ale actiunii lor. Explicatia principal a acestei dificultati de a alege provine din aceea ca
persoanele respective gandesc intotdeauna ca exista o solutie buna si un rea in problem ape
care o au de infruntat sic a trebuie sa aleaga Solutia buna de teama unor consecinte grave sau
definitive. De aceea, datorita acestor dificultati de alerege, persoana cu stima de sine scazuta
prefer adesea sa se lase influentata de anturajul ei ( rude, prieteni etc. )
In ceea ce priveste gradul de perseverenta in alegere, se pare ca persoanele cu stima de sine
scazuta au tendinta de a renunta imediat ce se confrunta cu dificultati sau cand se intalnesc cu o
parere contrara cu a lor, in schimb, persoanele cu stima de sine inalta sunt mult mai perseverente
in alegerile care sunt importante pentru ei, dar persevereaza mai putin in domeniile in care au
investit mai putin, mai ales la varsta adolescentei. Pesoanele cu stimade sine scazuta persista in
alegerile care le-au fost dictat prin conformismul social.
Coopersmith a concluzionat ca stima de sine pozitiva este un aspect important al unei sanatati
psihologice bune si ca modul cum ii trateaza parintii influenteaza dezvoltarea stimei de sine.

c) Reactia la esec si critica

In general, esecul antreneaza o reactie depresiva la toate persoanele aflate intr-o situatie,
reactie care insa este trecatoare; la persoanele cu stima de sine scazuta, sentimentele negative
persista o perioada de timp.

Acest fenomen se poate explica in mai multe moduri. Din punct de vedere comportamental,
persoanele cu stima de sine inalta se implica mai rapid in noi actiuni care le distrag de la esecul
anterior si le fac sa-l uite. Din punct de vedere strict motivational, o inalta stima de sine ajuta sa
relativizeze sis a nu se simta devalorizare in ansamblul unui singur esec. Iar din punct de vedere
emotional, persoanele cu stima de sine scazuta sunt mai frecvent dominate de emotiile negative
pe care deceptia esecului le determina, le alimenteaza si le reactiveaza.
Acelasi fenomen este regasit si in cadrul criticii, in sensul ca persoanele cu un nivel mai scazut al
stimei de sine sunt mai sensibile decat celelalte persoane la intensitatea si durata criticii. Fiind
asimilata imediat unei judecati sociale si unei respingeri si nu unei informatii utile, critica
declanseaza la aceste persoane emotii de tristete si de confuzie, uneori exaggerate in raport cu
mesajul, dar totdeauna invers proportionale cu nivelul stimei de sine (Metalsky, 1993).
In schimb, persoanele cu stima de sine inalta nu acorda o importanta foarte mare criticii bine
fondate, ele fiind capabile, primind mesajele negative, sa se concentreze pe punctele lor forte su
sa se lase mai putin contaminate de emotiile negative.