UNIVERSITATEA DE STAT DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI,ȘTIINȚE SOCIALE ȘI PSIHOLOGIE

MASTER - PSIHOLOGIE CLINICA - EVALUARE SI INTERVENTIE

STIMA DE SINE SI NIVELUL DE

ANXIETATEA IN RANDUL TINERILOR

Coordonator științific:

Lect.Univ.Dr. BURTOIU NATALIA-ELENA

Masterande:

ARINA-MARIA SURU

ELENA-MARILENA PROFEANU

PITEȘTI-2018
 INTRODUCERE

In lucrarea de fata ne-am propus sa abordam "o dimensiune fundamentala pentru orice
individ, indiferent ca este copil, adult sau varstnic, indiferent de cultura , personalitate, interese,
statut social, abilitati " ( Baban, 2001 ), anume acea stima de sine "privire-judecata despre noi
insine" vitala pentru echilibrul nostru psihologic" (Andre, Lelord, 1999). Din dorința de a acumula
mai multe cunoștințe despre "stima de sine" și "anxietate" care să ne permită dezvoltarea personală
a gândirii, a aprecierii de sine, a temerilor,etc, am decis să elaboram lucrarea cu titul „Stima de sine
si anxietatea in randul tinerilor”. Alegerea noastra de a trata o astfel de temă este pentru a ne
îmbunătății cunoștințele în materie de meditație, de dezvoltate personală și de a descoperi lucruri
noi. Am încercat să îmbinam cât mai mult teoria cu practica, astfel încât să obținem rezultate
evidente, bazate pe o informare adecvată. Partea aplicativa realizată în cadrul lucrării și asupra
căreia am încercat diverse metode de testare și chestionare. Partea teoretică a lucrării a fost realizată
prin lecturarea și analizarea cât mai multor documente, în format tipărit și electronic, astfel încât
esențialul să poată fi redat în cadrul acestei lucrări.
Primul capitol al lucrării introduce cititorul în domeniul psihoterapiei cognitiv-
comportamentala, unde sunt prezentate definitii, descrierea, perceperea eficientei actiunilor
personale si inter-personale si tipurile stimei de sine, in special in randul tinerilor.
Al doilea capitol al lucrarii - Anxietatea, ofera informatii cu privire la ceea ce reprezinta
"anxietatea" , cum se manifesta aceasta si ce urmari poate avea.
Cel de-al treilea capitol pune accentul pe rolul familie pentru o buna dezvoltarea a stimei de
sine a copilului, respectiv a tanarului.
In capitolele patru si cinci ale lucrării se regăsesc rezultatele cercetării (Analiza descriptivă a
datelor/statistica descriptivă;Testarea ipotezelor ,precum și interpretarea psihologică ).

În ultimul capitol se regăsesc concluziile formate din colectarea informațiilor și a datelor

obținute în urma cotărilor și scorărilor tuturor rezultatelor.
 CAPITOLUL 1

PARTE TEORETICĂ

Stima de sine - Teorii si tipuri de stima de sine

1.1. Conceptul stimei de sine

Stima de sine este un concept semnificativ în diverse domenii ale psihologiei: socială,
clinică, a sănătății, a personalității, a dezvoltării. Această noțiune a fost introdusă prima dată de
către William James (apud Mruk, 2006), unul dintre fondatorii psihologiei științifice. El a definit
stima de sine ca fiind un rezultat al raportului dintre succesele unei persoane și pretențiile ei.
Definirea conceptului stimei de sine este un proces problematic, existând de-a lungul timpului
numeroase definiții oferite de către cercetători, însă fiecare centrându-se pe diverse elemente
cuprinse în acest termen. Conform Dicționarului de Psihologie (2006) stima de sine este o trăsătură
de personalitate în raport cu valoarea pe care un individ o atribuie persoanei sale. Pe linia teoriilor
echilibrului, stima de sine este definită ca o funcţie a raportului dintre trebuinţele satisfăcute şi
ansamblul trebuinţelor resimţite. Pe linia teoriilor comparaţiei sociale, ea este definită ca rezultatul
comparaţiei pe care o efectuează subiectul între el însuşi şi alţi indivizi semnificativi pentru el.
William James, printre alte multiple contributii la studiul eu-lui, a fost si un pioner al analizei
psihologice a stimei de sine. Scrierile sale contin cel putin doua mari definitii ale acesteia, definitii
care-si pastreaza relevanta si pana in ziua de astazi.
Definitia matematica
Stima de sine este rezultatul unei fractii in care la numarator avem "succesele obtinute ", iar
la numitor "aspiratiile sau pretentiile initiale " (James, 1890-1950). Altfel spus, conform acestei
fractii, stima de sine reflecta rezultatul autoevaluarii performantei in domenii relevante pentru eul
sau sinele unei persoane.
Definitia holistica
Dintr-o astfel de perspectiva, stima de sine globala ne apare ca fiind media auto-evaluarilor
particulare pe dimensiunile de relevanta personala. Implicit, o astfel de stima de sine este usor
maleabila, variind in functie de performanta obtinuta si relevanta dimensiunilor, ambele
componente schimbandu-se relativ usor in timp. Cu alte cuvinte, stima de sine reprezinta o raportare
afectiva constanta ce include valorizarea, acceptarea si evaluarea eu-lui ( Savin-Williams si Demo,
1983). Este o tema de o mare importanta, asa cum dorim sa scoatem in evidenta si prin intermediul
afirmatiilor de mai sus, apartinand specialistilor din domeniu. Mai mult decat atat, exista mult pareri
in literatura de specialitate ( indeosebi in cadrul cercetarilor din domeniul psihologiei pozitive )
care arata ponderea foarte importanta a stimei de sine in echilibru si starea buna ale individului
( stima de sine facand parte din cele sase mari componente ale starii de bine , si anume : sa ai un
scop in viata, sa ai relatii pozitive cu cei din jur, sa dispui de un minimun control asupra propriului
mediu , sa te accepti, dar mai ales sa te stimezi " (Andre, 2009 ).
In societatea contemporana individualista si competitiva , stima de sine este indispensabila
cetatenilor sai pentru ca acestia sa devina si sa ramana ei insisi, sa reziste presiunilor si
manipularilor, sa-si construiasca autonomia si forta interioara necesara pentru o viata buna.
Pentru a dovedi alegerea noastra de a realiza aceasta lucrare, dorim sa scoatem in evidenta, in
mod deosebit, importanta stimei de sine si nivelul de anxietate din randul adolescentilor(tinerilor).
Aceasta perioada este marcata de diverse provocari, atat interioare, cat si exterioare . Conform
opiniei exprimate de Crandall(1973), " in timp stima de sine a fost pusa in relatie cu aproape oricare
alta variabila". Intr-adevar, stima de sine este o variabila care indeplineste in functionarea psihica
multiple si variate functii de mediator sau moderator ( Baron si Kenny, 1986).
Cercetarile au demonstrat faptul ca stima de sine este o variabila psihologica implicata in:
-abuzul de substante (Higgins, Clough si Wallerstedt, 1995 , Turner 1995); -comportamente
delicvente ( Anderson, 1994); -depresie ( Brown 1986, Kernis, Granneman si Mathis, 1991 );
-aprecierea satisfactiei de viata / calitatii vietii ( Diener si Diener, 1995 ); -evaluarea intimitatii si a
satisfactiei in relatiile interpersonale ( Griffin si Bartolomew, 1994).
Psihoterapia cognitiv-comportamentala porneste de la ideea ca "modul in care gandim
determina modul in care ne simtim si comportamentul pe care il adoptam". Distorsionarile gandirii
produc tulburari comportamentale si emotionale.

1.2.Tipurile stimei de sine

• Stima de sine bazată pe sentimentul de competență

Una dintre teoriile populare prezente în psihologie a definit stima de sine ca fiind un
sentiment de competență al individului care este bazat pe două lucruri- pretențiile unei persoane,
dorințele si aspirațiile ei, și capacitatea de a le realiza, de a-și atinge scopurile (Mrunk, 2006 ).
Astfel, nivelul stimei de sine se măsoară prin abilitățile deținute și succesele obținute în domenii
importante persoanelor.
Cercetări realizate (Crocker și Park, 2002) au scos în evidență faptul că un nivel înalt al stimei de
sine, definită în acest mod, nu este de dorit. Concentrându-se doar pe evitarea eșecului și
înregistrarea succesului în domeniul de activitate, indivizii au un grad scăzut al autonomiei, al
capacității de învățare, sunt incapabili în a-și asuma riscuri și devin agresivi în relație cu ceilalți
atunci când primesc un feed-back care le-ar pune în pericol stima de sine. Atunci când se
înregistrează un eșec, indivizii ale căror stimă de sine se traduce prin competență, devin vulnerabili,
demoralizați, putând să adopte un comportament violent.

• Stima de sine ca și auto-valorizare

Atunci când stima de sine este definită ca și o atitudine favorabilă pe care o are persoana despre
sine, deci ca un sentiment al valorii personale, nivelurile înalte ale stimei de sine pot genera
comportamente indezirabile. Definitorii în acest sens sunt observațiile lui Baumeister (1996, 1998),
care aduce o viziune diferită asupra efectelor nivelului stimei de sine asupra personalității.
În viziunea lui, o stimă de sine ridicată corelează cu egoismul, mândria, narcisismul- iar când la
această stare se adaugă o amenințare la adresa egoului oamenii pot recurge la comportamente de
violență și agresivitate:
…noi propunem că principala cauză a violenței este nivelul ridicat al stimei de sine combinat cu
amenințarea ego-ului. Când opiniile favorabile despre sine sunt puse la îndoială, contrazise,
batjocorite, incriminate, contestate sau, altfel spus, puse în pericol, oamenii pot agresa
(Baumeister, Smart și Boden, 1996).
Așadar, persoanele pot deveni agresive atunci când primesc feedback nefavorabil din partea
celorlalți și, în special, atunci când li se sugerează că ar trebui să-și modifice puțin viziunea prea
bună despre sine. Acceptarea sau respingerea feedback-ul nefavorabil venit din partea celorlalți este
dependent de anumiți factori, precum siguranța în relevanța auto-evaluării. Astfel, persoanele care
au o stimă de sine crescută, dar nu sunt siguri în privința auto-evaluării, au un risc mai crescut de a
deveni agresivi în urma unui feedback care le amenință credințele.
Un alt factor este reprezentat de nevoia de validare de către ceilalți. O persoană care este
dependentă de confirmarea celorlați este mai sensibilă în privința remarcilor primite, și prezintă un
risc crescut de a răspunde agresiv la amenințările eu-lui.
Alt factor este stabilitatea auto-evaluărilor; unele evaluări sunt stabile de-a lungul timpului, iar
altele se pot schimba în funcție de evenimente cotidiene. Persoanele care au o stimă de sine globală
mai puțin stabilă sunt mai probabile de a reacționa defensiv atunci când auto-evaluările pozitive le
sunt amenințate.

• Stima de sine înaltă

Teoriile moderne definesc stima de sine ca fiind multidimensională. În acest sens, o stimă de sine
înaltă este alcătuită dintr-un nivel înalt al valorii de sine dar și al competenței. Persoanele care au
sentimentul auto-valorizării pozitive sunt deschise la noi experiențe, se simt bine în general, sunt
optimiste, se simt acceptate și îi acceptă pe ceilalți. Totodată, un nivel înalt al sentimentului
competenței le va oferi calitățile necesare pentru a reuși în viață. Întrunind aceste dimensiuni,
nivelul înalt al stimei de sine corelează cu fericirea, lipsa psihopatologiei, crearea unei identități
stabile, spontaneitate, coping mai eficient în situații de distres, etc A avea o stimă de sine înaltă
înseamnă a recunoaște propria valoare, a avea o atitudine pozitivă față de calitățile personale, de
competențe, a avea încredere în puterea de a duce sarcinile la bun sfârșit și de a realiza o comparare
favorabilă cu ceilalți.
O stimă de sine sănătoasă are manifestări atât în plan psihic cât și pe cel fizic. Astfel, în plan fizic o
persoană cu un nivel optim al stimei de sine va avea o postură relaxată (umeri, brațe, expresie
facială). Timbrul vocal este unul plăcut, tonul vocii este adaptat diverselor situații, ochii sunt
expresivi, luminoși, mersul este hotărât fără a fi însă agresiv sau arogant.
Pe plan psihic observăm un confort în a dărui și a primi complimente, ușurința în a exprima
afectivitatea, acceptarea criticilor și a propriilor greșeli, atitudine deschisă spre noi experiențe,
răspuns flexibil la situații neprevăzute, un mai bun control al stărilor de anxietate și stres.(Braden,
1992).
Stima de sine înaltă este caracterizată de 4 calități: securitate- aspect ce oferă individului
posibilitatea de a accepta eșecuri și critici; consistență atât pe plan conștient cât și la nivel
inconștient; caracter de adevăr- prin faptul că nu are nevoie de validări constante; și stabilitate
de-a lungul timpului. Aceste caracteristici pot fluctua în timp, de la o situație la alta și de la un
individ la altul, însă ele sunt preponderente atunci când înregistrăm un nivel înalt al stimei de sine.
Deși există numeroase studii realizate, și tot atâtea controverse cu privire la efectele nivelului înalt
al stimei de sine, putem concluziona că “ stima de sine crescută se asociază cu expectanțe pentru
succes, cu optimism privind performanțele viitoare, cu lupta pentru atingerea scopului și persistența
în depășirea obstacolelor” (Băban, 1998, p. 104).

• Stima de sine scăzută

Stima de sine scăzută presupune un nivel deficitar al auto-evaluării pozitive, precum și al

competenței personale. Este cunoscut faptul că un număr de condiții clinice prezentate în DSM IV –
precum tulburările de anxietate, de alimentație, deficitul de atenție, sunt asociate cu stima de sine
scăzută. Ea este frecvent asociată cu un nivel mai scăzut al sentimentului de fericire și bunăstare,
timiditatea, lipsa inițiativei, evitarea conflictului, insecuritate, anxietate, depresie, etc. (Mrunk,
2006).
În cadrul unor cercetări efectuate de DuBois și Flay (apud Mruk, 2006, p. 160) s-a demonstrat că:
stima de sine scăzută creşte sensibilitatea indivizilor la o gamă largă de rezultate problematice şi
experienţe cum ar fi depresia, tulburări de alimentaţie, sarcina în adolescență, victimizare,
dificultate în susţinerea şi formarea de relaţii strânse, implicarea în comportament antisocial,
consumul de substanţe, şi ideaţie şi tentative de suicid.
Legătura dintre stima de sine și agresivitate este una controversată, ea fiind o problemă pe care
cercetătorii s-au focusat de-a lungul timpului. Trei mari curente au stipulat legătura dintre cele două
concepte: teoria socială, psihologia umanistă și neo-freudienii. Conform teoriei sociale legătura
dintre stima de sine și agresivitate poate fi explicată prin prisma legăturii cu societatea.
Stima de sine scăzută slăbește legătura cu societatea, aceasta rezultând în scăderea conformismului
la regulile și normele sociale și creșterea delincvenței. Psihologii umaniști susțin că lipsa unei
imagini de sine pozitive corelează cu apariția problemelor psihice; neo-freudienii afirmă, de
asemenea, că o imagine de sine negativă produce comportamente agresive.
 CAPITOLUL 2

Particularitati ale anxietatatii

2.1.Anxietatea - Scurta prezentare generala

Anxietatea reprezintă o tulburare a afectivităţii manifestată prin stări de nelinişte, teamă şi

îngrijorare nemotivată, în absenţa unor cauze care să le provoace. Angoasa se defineşte ca „teamă
fără obiect” spre deosebire de fobie, care este „teama cu obiect”. Deseori, anxietatea se manifestă
sub forma unei stări de frică cauzată de o incertitudine în care subiectul are impresia unei nenorociri
iminente, care planează pretutindeni, îl înconjoară, îl pătrunde, dar nu o poate defini şi nici
îndepărta. Stările de anxietate sunt însoţite de fenomene organo–funcţionale ca: jenă precordială,
palpitaţii, greutate de respiraţie, transpiraţie etc. Ca simptom psihopatologic, se întâlneşte în
melancolia anxioasă, în nevroza obsesivă, fobică, în debutul psihozelor sau în afecţiuni endocrine şi
cardiace (P.Popescu – Neveanu, 1978).
Trebuie sa facem o clară distincţie între două noţiuni astăzi bine delimitate, numite anxietate – stare
şi anxietate – trăsătură. Noţiunea de stare emoţională, aşa cum o indică şi numele său, corespunde
unei stări trecătoare, care poate surveni la orice individ. Dimpotrivă, anxietate – trăsătură este o
caracteristică individuală, aparent innăscută, care se manifestă, la rândul ei, în doua feluri:
predispoziţia de a resimţi stări de frică în prezenţa unor stimuli care, pentru alţi indivizi, sunt mult
mai puţin anxiogeni sau chiar deloc anxiogeni şi predispoziţia de a dezvolta temeri condiţionale în
privinţa unor stimuli care nu sunt, prin ei înşişi, anxiogeni. Un nivel ridicat de anxietate – trăsătură
are un caracter patologic (Larousse, 2006).
Pacienţii anxioşi care vin la consultaţie prezintă numeroase şi variate simptome. Câteodata
simptomele psihopatologice sunt cele predominante, alteori cele psihomotorii şi autonome:
simptome psihopatologice, senzaţie chinuitoare de apărare, sentimentul de a fi neajutorat în faţa
unei ameninţări neprecizate, nelinişte şi tensiune interioară.
Simptome psihomotorii: expresia feţei indicând anxietatea, agitaţie psihomotorie până la raptus sau
inhibiţie psihomotorie până la stupoare.
Semne si simptome autonome: dilatarea pupilelor, tahipnee, insomnie, paloarea feţei, gură uscată,
absenţa libidoului şi a potenţei, accese de transpiraţie, diaree, hipertensiune, tahicardie, anorexie,
hiperglicemie.
Simptomele psihopatologice sunt greu de descris şi pacienţii au frecvent dificultăţi în a le exprima.
După Schultz (apud. F.Kroger; B.Luban – Plozza; W.Poldinger, 2000), senzaţia chinuitoare de
apăsare şi sentimentul de neajutorare în faţa unei ameninţări vagi sunt în mod particular
caracteristice.
Pe lângă expresia feţei, există două posibilităţi de observare a anxietăţii după indicii psihomotorii.
Una din ele este agitaţia psihomotorie până la punctul de raptus, în timp ce cealaltă este inhibiţia
psihomotorie până la stupoare. Forma de agitaţie până la raptus poate fi comparată prin analogie cu
apărarea agresivă, iar inhibiţia până la punctul de stupoare se aseamănă cu mimarea morţii. În
sfârşit, simptomele autonome au o importanţă deosebită. Ele pot fi uneori foarte caracteristice când
simptomele psihopatologice fie lipsesc, fie nu pot fi exprimate de pacient. Prin analogie cu
„depresia mascată”, se poate vorbi în aceste cazuri o „anxietate mascată” (F.Kroger; B.Luban –
Plozza; W.Poldinger, 2000).

2.2.Simptomele tulburărilor de anxietate

Tulburările de anxietate sunt caracterizate de tendința de a experimenta stări de anxietate

disproporționate în raport cu circumstanțele, care produc suferință fizică și emoțională și care
afectează capacitatea individului de a face față sarcinilor de zi cu zi. Anxietatea excesivă poate
afecta, de asemenea, durata sau calitatea somnului, generând astfel simptome specifice deprivării de
somn.
Caracteristica principală a tulburărilor de anxietate este sentimentul de frică sau/și gânduri cronice
(constante), repetitive, de îngrijorare, care reprezintă un element de stres pentru persoana respectivă
și care interferează cu activitățile din viața sa (de exemplu dacă unei persoane îi este frică să meargă
la interviuri pentru ca acolo ar trebui să interacționeze cu străini, va evita situația respectivă,
temându-se ca oricât de inteligentă ar fi, nu ar primi postul, chiar și dacă ceea ce face actualmente
nu îi oferă satisfacția dorită). Alte simptome comune tuturor tipurilor de anxietăți:
• reacții fizice – (ex. transpirație, tremurături, bătăi de inimă rapide, dificultăți în respirație,
greață, leșin)
• gânduri disfuncționale – ex. „dacă o să vorbesc în fața publicului, și o să greșesc, toată
lumea o să mă creadă prost” .
• comportament de evitare – o persoană anxioasă poate să ajungă să evite foarte multe situații.
Faptul că are gânduri negative și evaluează irațional situațiile care îi provoacă anxietate, emoții
negative foarte intense, reacții fizice puternice, și eventual experiențe negative, plasează persoana
într-un cerc vicios, din care nu poate să iasă (de ex. studentul T. este foarte anxios la prezentarea
unei lucrări în fața publicului, dar trebuie să-și susțină disertația. Se simte foarte anxios, de fapt de o
săptămană întreagă, și a învățat foarte mult, ca totul să fie perfect și să nu dea greș, dar faptul că
înainte de prezentarea disertației s-a gândit de foarte multe ori că trebuie să fie perfectă această
prezentare, că altfel profesorii or să îl creadă prost, i-a provocat emoții foarte intense ceea ce
evident a cauzat mici eșecuri în prezentare, pe care el ulterior le-a interpretat ca fiind greșeli
catastrofale și nu a mai vrut să prezinte lucrări în fața mai multor oameni, având ca rezultat faptul că
acum evită aceste tipuri de situații).

2.3.Tipuri de tulburări de anxietate

2.3.1.Anxietate generalizată.
Este frica exagerată și grija legată de lucruri comune. Centrul anxietății poate fi reprezentat
de prieteni, familie, sănătate, muncă, bani sau ratarea unei întâlniri importante (de fapt tot ceea ce
este important persoanei poate să capteze centrul atenției ca focus al anxietății). Vorbim despre
anxietate generalizată dacă grija exagerată este prezentă în aproape fiecare zi, timp de 6 luni, și dacă
persoana are dificultăți în controlarea anxietății. În plus persoana mai simte una sau mai multe
dintre următoarele simptome:
• irascibilitate și iritabilitate ușoară;
• oboseală;
• insomnie;
• probleme de concentrare; (nu se simte capabil să gândească)

2.3.2.Fobia socială
Constă în frica de evaluarea și judecata negativă a altor oameni. De aceea oamenilor
caracterizate prin fobie socială le este frică să facă ceva ce le-ar putea umili în fața publicului – de
ex. a vorbi în public, a folosi toalete publice, a mânca sau a bea în public, sau orice altă situație
socială incluzând comportamentul la petreceri sau/și la locul de muncă. Cei care suferă de fobie
socială poate să simtă frica în cazul unei singure, sau în cazul mai multor situații. Această frică
poate sa conducă la evitarea situațiilor respective, care, ulterior poate să ajungă la izolare.

2.3.3.Fobii specifice
O persoană cu fobie specifică simte o frică persistentă și irațională de un obiect specific sau
de o situație. Frica poate să apară față de anumite animale, locuri sau persoane, și poate să fie atât
de intensă încât persoana respectivă va manifesta simptome fizice intense sau atac de panică. Aceste
fobii se pot referi la câini, sânge, furtuna, păianjeni, ace, sau la alte obiecte și situații, dar, în orice
caz anxietatea resimțită este exagerată și tulburătoare. Adulții care suferă de fobii de obicei sunt
conștienți de faptul că frica lor este exagerată și irațională. În orice caz nevoia lor de a evita
obiectul, situația sau persoana care stau la baza fricii poate să le restrângă viața.
2.3.4.Tulburare de panică
Atacurile de panică sunt comune în populația umană comparativ cu tulburările de panică, care
sunt mai rar întâlnite. Atacurile de panică pot să nu fie legate de o situație anume, ci pot apărea
spontan. Pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu tulburare de panică, trebuie să aibă circa 4
atacuri de panica lunar într-o perioadă mai îndelungată. Tulburarea de panică poate să fie
diagnosticată dacă atacurile de panică sunt frecvente și există și o frică intensă și persistentă de
apariția unui alt atac de panică.

2.3.5. Tulburarea obsesiv-compulsiva( ocd )

Oamenii care au această tulburare au gânduri (ex. O femeie are senzația că soțul ei o înșală
fără a avea însă nici un indiciu) sau impulsuri (obsesii) intruzive, involuntare și nedorite. În același
timp se simt și forțate să efectueze ritualuri mentale și comportamentale, ca de ex. spălatul excesiv
al mâinilor, dușuri excesiv de frecvente (de mai multe ori pe zi), sau verificarea repetitivă a
anumitor lucruri (de ex. dacă a încuiat ușa, sau dacă a stins aragazul). De obicei sunt conștienți de
iraționalitatea și natura excesive a comportamentelor sau a gândurilor lor.

2.3.6.Tulburare de stres post-traumatic (ptsd)

Apare după un eveniment extrem de traumatic. Evenimentul poate să fie recent (ex. accident
de mașină, abuz fizic) sau poate să fie întâmplat în trecut (ex. abuz sexual în copilărie). Reacții de
suferință, șoc și furie sunt reacții normale după evenimente traumatice. Oamenii cu PTSD manifestă
reacții severe, prelungite și intruzive, care afectează în mod dramatic viața lor de zi cu zi. Acestea
pot să includă gânduri sau imagini intruzive despre situația traumatizantă, care sunt la fel de, sau
chiar și mai stresante decât evenimentul original. De obicei oamenii încep să evite situațiile sau
evenimentele care le reamintesc de trauma, inclusiv locuri și situații similare.

2.4.Definirea generală a conceptelor utilizate

Nevrotismul se prezintă ca un defect general de adaptabilitate, surmenaj, epuizare fizică și psihică

fără vreun motiv obiectiv, rigiditate.
Anxietatea se caracterizează printr-o stare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsă de
încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur și alte reacții
neurovegetative, diverse semne psihosomatice.
S-a observat, în general, că există o tendință la nevrotici (care au o notă ridicată la nevrotism) de a
avea o notă crescută și la anxietate, însă acest fapt nu este suficient pentru a confunda anxietatea cu
nevroza, sau pentru a asimila aceste concepte, deoarece nevroticii pot avea o notă foarte ridicată la
anxietate într-o situație realmente provocatoare de anxietate. De aceea, ar fi o eroare să se confunde
anxietatea cu nevroza. Anxietatea este deci “o emoție penibilă de așteptare”, “o teamă fără obiect”
care se produce în așteptarea unui eveniment, este o trăire subiectivă care poate fi supusă
controlului voluntar prin dezvoltarea conștiinței de sine.
Unul dintre marii specialiști care s-au preocupat de problematica personalității umane a fost
psihologul american R. B. Cattell. Acesta s-a născut în Anglia, în anul 1905, într-o familie de
ingineri cu origini mai vechi în Scoția, înrudită cu Mc.Ken Cattell, unul dintre părinții psihologiei
americane din secolul trecut, cel care a folosit pentru prima dată termenul de test mental. La 19 ani,
R. B. Cattell a obținut la Universitatea din Londra diploma în fizică și chimie. Spearman și Bot i-au
deschis gustul pentru psihologie, în special pentru măsurarea capacităților umane. În anul 1937 se
stabilește în SUA ca cercetător în subordinea lui Thorndike la Teachers College (Columbia
University). Din 1945 funcționează ca profesor la Universitatea Illinois unde s-a preocupat în
special de măsurarea trăsăturilor de personalitate. Printre instrumentele elaborate de el se numără și
chestionarul de personalitate “C”.
2.5.Simptome
• palpitații
• dureri precordiale
• variația tensiunei arteriale
• senzație de nod în gât
• fibrilație facială
• cefalee
• vertij episodic
• hiperventilație
• acufene
• transpirație excesivă
• astenie globală
• tahicardie
 CAPITOLUL 3
Rolul familiei in dezvoltarea personalitatii ( stimei de sine ) a individului

3.1.Acceptiunile conceptului de familie

Familia este un fapt complex, cu dimensiuni biologice, psihosociale, cultural-educative,

sociologice, juridice, religioase si demografice specifice. In continuare vom pune accentul pe cateva
dintre notiunile conceptului , precum si functiile ce au fost atribuite acestei forme de comuniune
existentiala pentru stabilitate, cooerenta si cunoasterea de sine si fata de sistemul social.
Pentru U. Schiopu (1997) , familia reprezinta un nucleu social primar reunit prin casatorie, legatura
de sange sau adoptie.
Din perspectiva sociologiei, P.Murdock (1949), definea familia ca un " grup social ai carui
membrii sunt legati prin raporturi de varsta, casatorie sau adoptiune si care traiesc impreuna,
coopereaza sub raport si au grija de copii" ( citat de I. Mihailescu - Zamfir si Vlasceanu, 1993).

3.2.Rolul familiei in dezvoltarea individului

Părinţii au rolul fundamental de a fi responsabili de formarea şi dezvoltarea copilului, prin

comportamentele parentale, sistem de valori, conduite şi roluri pe care copilul le observa zilnic şi pe
care le imita cu uşurinţă. “Factorii de mediu familial reprezintă determinanţi ai comportamentului şi
personalităţii” (Gr. Nicole, 2008, p.78) .
Familia îndeplineşte un rol important în dezvoltarea personalităţii copilului, prin modul în
care încearcă să îl educe şi să îl formeze. Astfel, influenţele familiei determină stima de sine, ajută
la conturarea unei imagini de sine a copilului, la dezvoltarea de aptudini, la interiorizarea de valori
şi modele comportamentale.
Un rol deosebit de important al familiei se referă la atmosfera familială în care copilul se
dezvoltă. Cei mici învaţă mai degrabă din comportamentele observate zi de zi de la părinţi, decât
din vorbele pe care aceştia le spun. De asemenea, copilul va extinde imaginea sistemului familial
din care face parte şi asupra mediului social în care se va dezvolta. Astfel, copilul poate creşte cu
imaginea unui mediu social instabil, ce îl va determina să fie nesigur pe sine şi să aibă dificultăţi de
relaţionare, ceea ce va fi daunator pentru el mai tarziu ca adolscent, tanar, chiar si cand va deveni
adult.
 În timpul acestei perioade de viaţă copilul experimentează încrederea sau neîncrederea
faţă de lume. Dacă nevoile lor sunt îndeplinite cu dragoste, ei vor înţelege că lumea este un loc
plăcut, în care se întâmplă de obicei lucruri bune. Astfel, încrederea va deveni parte a caracterului
copilului (cf. E Erikson).
Stilul parental adoptat de părinte determină comportamentul prosocial al copilului.
Delincvenţa juvenilă apare în familiile cu un nivel scăzut al coeziunii familiale ca o “ultimă
tentativă a adolescentului de a-i apropia pe membrii în jurul unei cauze comune sau în ajutorul celui
aflat în impas” (Monique V.G. Morval şi G. Biron, 1993, p 102).

Anumite condiţii socio-familiale şi probleme precum agresiunea psihologică a părinţilor

asupra copiilor, conduc la răspunsuri dezadaptative ale copiiilor, la evoluţia lor pe o traiectorie
deviantă. Factorii traumatizanţi responsabili de adoptarea unui comportament deviant pot fi
împărţiţi în patru categorii:
• Tipul hipoprotector: lipsa de afecţiune, îngrijire, supraveghere;
• Tipul hiperprotector: absolvirea copilului de responsabilitatea propriilor fapte;
• Tipul inconsecvent: duce la formarea unui comportament influenţabil;
• Tipul hiperautoritar: subminează încrederea în sine.

În perspectiva lui Jean Piaget, dezvoltarea cognitivă a copilului este favorizată de un mediu
ce conţine stimuli care perturbă sistemul cognitiv existent, dar şi de regularităţi ce reechilibrează
sistemul perturbat. Dezvoltarea cognitivă a copilului este influenţată de nivelul de coeziune al
familiei, în special în ceea ce priveşte acordul/dezacordul referitor la recompense şi sancţiuni.
Elisabeta Stănciulescu susţine că familiile structurate care oferă posibilitatea copiilor de a-
şi dezvolta individualitatea într-un cadru normal, oferă condiţii pentru dezvoltarea cognitivă
propice.
 CAPITOLUL 4

Cercetare pe baza chestionarelor privind stima de sine si anxietatea in randul tinerilor

4.1.Scopul si obiectivele cercetarii

Cercetarea de fata a avut un caracter constatativ - descriptiv .

Scopul cercetarii a fost de a evidentia stima de sine in randul tinerilor , comparativ cu gradul
lor de anxietate, specific varstei ( varste cuprinse intre 19-20 ani ).
Aşa cum am văzut în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a subliniat în repetate
rânduri importanţa legăturii afective primare între copil şi părinţi (in special mamă), a cărei lipsă
va avea mai târziu repercursiuni în structurarea, maturizarea şi dezvoltarea personalităţii copilului,
pe toate palierele ei.
O altă nevoie fundamentală a oricărui copil este dobândirea autoaprecierii realiste şi a
respectului de sine. Copilul care creşte în instituţie va întâmpina dificultăţi în structurarea unui Eu
armonios şi capabil de adaptare la status-rolurile cerute oricărui individ, întrucât mediul
instituţional nu îl ajută în formarea unei reprezentări de sine complete şi coerente (lipsesc reperele
evaluative, asa cum se întamplă în cazul copiilor abandonaţi care nu beneficiază de o ingrijire
individualizată, ci doar de o normă de grup).

Obiectivele pe care le-am urmărit au fost:

a) identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm stima de sine si gradul de
anxietate in randul tinerilor;
b) administrarea instrumentelor pe un lot de tineri, respectiv 15 femei si 15 barbati.
c) cotarea răspunsurilor, conform instrucţiunilor autorilor instrumentelor, realizarea unei baze de
date şi analiza statistică a datelor obţinute, în vederea identificării tendinţei, în rândul tinerilor, in
ceea ce priveste stima de sine si gradul de anxietate.
d) pe baza observaţiilor din literatura de specialitate, precum şi a rezultatelor cercetării, am urmărit
proiectarea unui program de intervenţie, centrat pe îmbunătăţirea imaginii de sine şi scaderea
gradului de anxietate, urmarind cresterea nivelului respectului de sine in randul tinerilor.
 4.2.Descrierea loturilor de tineri evaluati

In cercetarea noastra am evaluat un lot de tineri de 30 de subiecti, 15 de genul feminin si 15 de

genul masculin ( tineri evaluati in cadrul recrutarii de angajare la Clinica Medicala SOLOMED -
PITESTI ) cu varste cuprinse intre 19 - 20 de ani. Toti, atat fetele, cat si baietii venisera pentru
interviuri de angajare si au fost de acord in acelasi timp sa fie si evaluati in folosul unei cercetari , li
s-au prezentat criterii ( faptul ca raspunsurile vor ramane confidentiale, nu vor fi transmise mai
departe, decat in folosul unei cercetari pentru facultate). Chestionarele au fost administrate
individual, fiecarui subiect in parte, nu am format grupuri, in mai multe zile diferite , pe perioada a
trei saptamani. Am acordat atentia speciala, insa, a fost ceva mai simplu decat aplicarea unui
chestionar in cadrul unui grup ( oricat de mic ), atentia fiind doar in cazul in care intamplina
dificultati sau anumite nelamuriri. Culegerea datelor a fost realizata recent, luna aprilie , anul acesta.

4.3.Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor

Pentru colectarea datelor referitoare la stima de sine si gradul de anxietate, am aplicat două
chestionare :

 Scala de stimă de sine ETES (Echelle Toulousaine d’Estime de Soi) ;

 Chestionarul de evaluare a anxietatii S.T.A.I. alcătuit din două scale de autoevaluare

pentru măsurarea a două concepte distincte privind anxietatea : starea de anxietate ca stare ( A –
stare ) şi anxietatea ca trăsătură ( A – trăsătură ).

 Scala Toulouse de Stima de Sine (ETES) a fost inspirată din instrumente deja
existente (scalele lui Coopersmith, Rosenberg, etc.), fiind publicată pentru prima dată în 1994, de N.
Oubrayrie, M. Léonardis şi C. Safont, în Revista Europeană de Psihologie Aplicată. Deoarece
integrează diferite faţete ale stimei de sine, ETES permite masurarea sentimentului global al valorii
personale si autoacceptarii.
Scala ETES este alcătuită din 10 itemi cu 4 tipuri răspunsuri , respectiv 1.Total dezacord;
2.Dezacord; 3. De acord; 4. Total de acord.
Fiecare item este cotat cu un punct dacă subiectul a răspuns conform grilei de
corectare, itemii 2,5,6,8,9 se coteaza invers. Scorurile pot fi cuprinse intre 10 si 40. La cotarea
rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse intre: 10 - 16 puncte - stima de sine scazuta; 17 -
33 puncte - stima de sine medie; 34 - 40 puncte- stima de sine inalta.

 Chestionarul de evaluare a anxietatii S.T.A.I. este alcătuit din două scale de

autoevaluare pentru măsurarea a două concepte distincte privind anxietatea : starea
de anxietate ca stare ( A – stare ) şi anxietatea ca trăsătură ( A – trăsătură ).
Scala A – stare sau S.T.A.I. - X-1 este formată din 20 de descrieri pe baza cărora subiecţii exprimă
modul în care se simt la un moment dat. Scala A – trăsatură sau S.T.A.I. – Forma X-2 este formată,
de asemenea, din 20 de descrieri, dar instrucţiunile cer subiecţilor să indice modul în care ei se simt
în general.
Scorurile posibile pentru S.T.A.I. variază de la un scor minim de 20 de puncte la un scor maxim de
80, în ambele subscale A – stare şi A – trăsătură.
Subiecţii răspund la fiecare item a S.T.A.I. , evaluând ei înşişi pe o scală de la 1 la 4. Cele 4
categorii pentru scala A – stare sunt: 1) Aproape niciodată; 2)Câteodată; 3) Adeseori; 4) Aproape
întotdeauna. Aceste categorii de răspuns sunt valabile şi pentru scala A – trăsătură.
Unii dintre itemii S.T.A.I. , de exemplu, „Sunt încordat(ă)”, sunt organizaţi de aşa natură încât o
cotă de 4 indică un nivel înalt de anxietate, în timp ce alţi itemi de exemplu, „Sunt binedispus(ă)”
sunt organizaţi astfel încât o cotă mare indică o anxietate scăzută.
Ponderile scorurilor pentru itemii ale căror cote ridicate indică o anxietate crescută sunt aceleaşi ca
şi numărul încercuit. Pentru itemii ale căror scoruri ridicate indică o anxietate redusă, ponderile
scorurilor sunt inverse. Scorurile ponderate ale răspunsurilor marcate 1,2,3,4, pentru itemii inverşi
sunt 4,3,2,1.
Scala A – stare este balansată cu 10 itemi cotaţi direct şi cu 10 cotaţi invers
(1,2,5,8,10,11,15,16,19,20). Scala A – trăsătură are 7 itemi inversaţi (1,6,7,10,13,16,19) şi 13 itemi
cotaţi direct.
Întrucât scala A – stare este sensibilă la condiţiile în care testul este administrat, scorurile la această
scală pot fi infuenţate de atmosfera emoţională care poate fi creată dacă scala A – trăsătură este
aplicată prima. În contrast, s-a determinat că scala A – trăsătură este relativ neinfuenţabilă de
condiţiile în care este aplicată (Jonson, 1968; Jonshon, Spielberger, 1968). Aşadar, ordinea de
aplicare a acestora, scala A – stare, urmată de scala A – trăsătură, a respectat argumentul menţionat
anterior.
 4.3.1. PROCEDURA

Avand acordul fiecaruia, li s-au aplicat doua chestionare, unul ce masoara nivelul stimei de
sine si cel de-al doilea ce masoara starea de anxietate din randul tinerilor. Chestionarele au fost
aplicate unui lot de tineri de 30 de subiecti, respectiv 15 de genul feminin si 15 de genul masculin
cu varste cuprinse intre 19 – 20 de ani. Toti, atat fetele cat si baietii venisera pentru interviuri de
angajare si, in acelasi timp au fost de acord sa fie evaluati pe baza a doua chestionare in folosul unei
cercetari.
Le-au fost prezentate inca de la inceput instructiunile fiecarui chestionar, iar dupa ce acestia
s-au familiarizat cu privire la ceea ce au de realizat, si-au inceput activitatea de a raspunde fiecarui
item ale chestionarele in parte.
Toata aceasta activitate s-a desfasurat in mai multe zile diferite, pe o perioada de 3 saptamani,
cu o durata de maxim 1 ora. Am acordat atentia speciala, insa, a fost ceva mai simplu decat
aplicarea unui chestionar in cadrul unui grup, atentia fiind doar in cazul in care intamplinau
dificultati sau nelamuriri. Culegerea datelor a fost realizata recent, pe parcursul acestui an, in luna
aprilie. Totalul chestionarelor aplicate a fost de 60, 30 de chestionare aplicate pentru nivelul stimei
de sine ( Rosenberg) si 30 pentru starea de anxietate din randul tinerilor ( S.T.A.I.)
 CAPITOLUL 5

REZULTATELE CERCETARII

5.1. Analiza descriptiva a datelor

In vederea indeplinirii obiectivelor stabilite, s-au aplicat in aceasta cercetare doua chestionare :
Scala stimei de sine ETES ( Rosenberg) si Chestionarul de evaluare a anxietatii S.T.A.I ( forma X1-
starea de anxietate ca stare si X2 – starea de anxietate ca trasatura
Analiza statistica a datelor colectate a fost realizata prin intermediul programului S.P.S.S. foor
Windows 20.0.

Statistica descriptiva

Intr-o prima etapa s-au analizat caracteristicile variabilelor cercetarii, calculandu-se indicatorii
statistici.

Tabel 1. Indicatorii statistici descriptive pentru scorurile obtinute de subiecti la chestionarul

Stimei de sine ( Rosenberg)

Abaterea Indicator de
N Minimum Maximum Media standard asimetrie Indicator de boltire
Eroare Eroare
Statistic Statistic Statistic Statistic Statistic Statistic standard Statistic standard
stimadesine 30 19 33 28.43 4.199 -1.269 .427 .381 .833
Valid N 30
(listwise)

Scorurile subiectilor la dimensiunea “Stima de sine” sunt cuprinse intre 19 si 33. Scorul mediu este
m= 28,43, cu o abatere standard de 4,199.
Graficul de tip box-plot si indicatorul de asimetrie = - 1,269, indica o distributie aproximativ normal
a scorurilor la dimensiunea “stima de sine”
 Tabel 2. Indicatorii statistici descriptive pentru scorurile obtinute de subiecti la chestionarul de
anxietate S.T.A.I :

Abaterea Indicator de
N Minimum Maximum Media standard asimetrie Indicator de boltire
Eroare Eroare
Statistic Statistic Statistic Statistic Statistic Statistic standard Statistic standard
anxietateastare 30 21 60 35.93 10.322 .957 .427 .384 .833
anxietateatrasat 30 4 58 36.93 10.992 -.966 .427 1.516 .833
ura
Valid N 30
(listwise)

Scorurile subiectilor la dimensiunea “Anxietate ca stare” sunt cuprinse intre valorile 21 si 60,
respective “Anxietate ca trasatura” intre 4 si 58. Scorul mediu este m=35,93, respective 36,93, cu
abatere standard de 10,322, respective 10,992.

5.2.Testarea ipotezelor

In cadrul acestei cercetari ne-am propus investigarea relatiei dintre stima de sine si nivelul de
anxietate din randul tinerilor.
Ipoteza 1: Pentru a examina asocierea dintre stima de sine si nivelul de anxietate ( ca stare), am
ales drept procedura statistica testul neparametric Spearman. Rezultatele obtinute sunt statistic
semnificative( rho= 0.157 si p= 0.409), ceea ce inseamna ca putem confirma ipoteza 1.

anxietateacastare

Spearman's rho stimadesine Corelatia coeficientului .157

Pragul de semnificatie .409

N 30
Valoarea coeficientului de corelatie indica o corelatie pozitiva scazuta.
Ipoteza 2: Pentru a examina asocierea dintre stima de sine si nivelul de anxietate (ca trasatura) in
randul tinerilor, am folosit drept procedura statisica testul neparametric Spearman. Rezultatele
obtinute nu sunt statistic semnificative ( rhoo= - 0.373, p= 0.021), ceea ce inseamna ca nu putem
confirm ipoteza 2.

anxietateacatrasa
tura

Spearman's rho stimadesine Corelatia coeficientului -.373*

Pragul de semnificatie .021

N 30

Valoarea coeficientului de corelatie indica o corelatie negative crescuta.

5.3. Interpretarea psihologica

Stima de sine este un concept semnificativ în diverse domenii ale psihologiei: socială,
clinică, a sănătății, a personalității, a dezvoltării. Dintr-o astfel de perspectiva, stima de sine globala
ne apare ca fiind media auto-evaluarilor particulare pe dimensiunile de relevanta personala. Implicit,
o astfel de stima de sine este usor maleabila, variind in functie de performanta obtinuta si relevanta
dimensiunilor, ambele componente schimbandu-se relativ usor in timp.
Stima de sine constituie o valoare umană fragilă şi schimbătoare. Ea creşte de fiecare dată când ne
străduim să ne respectăm standardele şi scade atunci când nu reuşim să atingem respectivele
standarde. Aşa încât, pe parcursul vieţii, este posibil să cunoaştem valori foarte înalte ale stimei de
sine, dar şi foarte scăzute. Sentimentul de încredere anticipează apariţia stimei de sine. Individul
trebuie ca mai întâi să simtă şi să trăiască realmente pentru ca să capete disponibilitatea de a înţelege
că are motive de a-şi hrăni stima de sine. Cunoaşterea de sine, sentimentul de apartenenţă şi
sentimentul de competenţă pot fi stimulate în fiecare stadiu de dezvoltare, în fiecare perioadă a vieţii,
prin atitudini educative adecvate şi prin mijloace concrete. Aşadar, trebuie acordată o importanţă cu
totul specială securităţii şi încrederii.
Ipoteza generala a cercetarii este“ Corelatia stimei de sine si anxietatea”, fiind formulate si analizata
in urma studieii conceptelor de baza ale temei lucrarii : “ Stima de sine si nivelul de anxietatea in
randul tinerilor”. In urma corelatiilor analizata, aceasta ipoteza s-a confirmat.
In ceea ce priveste ipoteza 2, desi nu s-a confirmat , am presupus ca exista o relatie intre stima de
sine si nivelul de anxietate(ca trasatura), in urma trasaturilor caracteristice acestor factri.