Universitatea Spiru Haret Facultatea de Sociologie-Psihologie Specializarea: Psihologie Nume: GHEORGHIU (BORSA) ANGELICA-PUSA An III

LUCRARE SCRISA LA PSIHOPATOLOGIE

Test evaluare pe parcurs I Semestrul I; An universitar 2012-2013

a)Diferenta dintre nivelele patologice nevrotic si psihotic Nevrozele sunt tulburari functionale, deci nu sunt insotite de o boala cerebrala organica. Incazul lor, pacientul nu pierde contactul cu realitatea exterioara, oricat de severa este starea sa. Nevrozele sunt diferite de tulburarile de personalitate, avand un debut distinct, nu o dezvoltare continua din primii ani ai varstei adulte. Sunt definite ca un grup de tulburari cu etiologie psihogena, cu mecanisme psihice profunde in formarea simptomelor, care opereaza cu materialul unui conflict intrapsihic inserat in istoria individului. Au un raspuns de adaptare ineficient, existenta lor fiind bazata pe un dezacord intre dorinta si posibilitatile de realizare a acesteia. Termenul de psihoza cuprinde un cadru larg de entitati nosografice care se refera, in linii mari, la formele mai severe de boala psihica, din care fac parte: tulburarile mintale organice, schizofrenia, tulburarea schizo-afectiva, bolile afective, tulburarile delirante si tulburarile afective. Criteriile propuse pentru definirea termenului sunt discutabile (gravitatea, evolutia, etiologia). In boala psihotica au loc transformari cum ar fi: pierderea capacitatii de autoapreciere a propriei suferinte, incapacitatea de a distinge intre experienta subiectiva si realitate, aparitia tulburarilor de perceptie (iluzii, halucinatii), existenta ideatiei delirante, gandirea ilogica, comportamente inadecvate, bizare. Cu alte cuvinte, modelul psihotic presupune dezorganizare globala a persoanei, tradusa prin distrugere unitatii psihice si pierderea contactului cu realitatea. Psihoza instaureaza o dezordine mintala care se manifesta in plan expresiv (prin comportament, limbaj etc.) si a carei trasatura fundamentala este incomprehensibilitatea. Bolile denumite in trecut cu termenul de ,,psihoza, astazi se clasifica in: tulburare psihotica indusa de alcool, tulburare psihotica indusa de substante (amfetamine, opiacee, cocaina), schizofrenia si alte tulburari (schizofreniforma, deliranta), precum si tulburarea afectiva (tulburarea bipolara). Conform diferentierii facute de K. Jaspers, daca nevrozele sunt anomalii sufletesti care vizeaza persoana intr-un anumit domeniu (profesional, familial) sau interes personal, psihozele lezeaza omul in intregime, global. Tot K. Jaspers arata ca nevroza isi are esentialul in situatie si conflict, mecanisme specifice ale nevroticului modificand trairile intr-un sens care survine, uneori, si la omul normal. Mai spune ca psihoza are in special o etiologie endogena si foarte rar una exogena, circumstantiala. S. Freud ne atrage atentia asupra urmatoarelor diferente: 1.Nevroza ia nastere in urma conflictului dintre Eu si Sine, pe cand psihoza se naste in urma conflictului intre Eu si Lumea exterioara.

2.Nevroticul pierde numai partial simtul realitatii, pastrand un decupaj din aceasta, pe acela in care gaseste refularea sa personala. Psihoticul neaga intreaga realitate, intorcandu-i spatele si construindu-si o lume noua (ruminatie, delir). 3.Nevroticul ajunge in situatia paradoxala de teama ca nu cumva decupajul de lume pe care l-a refulat sa se reactiveze si sa-l indispuna. Psihoticul refuza realitatea din teama de a-si pierde sau din teama de prabusire a lumii proprii pe care si-a construit-o. 4.Conflictul nevrotic se poate developa si solutiona printr-o indelungata cura psihanalitica si niciodata spontan. La psihotic refularea poate aparea la suprafata fara nici un fel de rezistenta, dar acest lucru nu este echivalent cu sanatatea. 5.Limbajul nevrotic ramane intact (comprehensibil), in vreme ce limbajul psihoticului se dezorganizeaza in mod obligatoriu.psihoticul, cu timpul, devine incapabil sa comunice si, chiar atunci cand o face, informatiile furnizate nu pot fi nici folosite si nici intelese de catre ceilalti.In nevroze, comunicarea poate fi ingreunata de anumite inhibitii, dar niciodata intrerupta total. Modificarile sunt in special cantitative. In ceea ce priveste critica pe care individul o are asupra problemelor sale, diferenta provine din faptul ca nevroticul isi cunoaste problemele si este capabil sa le constientizeze si sa ceara ajutor. Psihoticul neaga caracterul patologic al ideilor si perceptiilor sale, considerandu-se perfect sanatos. Alte caracteristici ale psihozelor sunt si stranietatea, bizarul tulburarilor, sau disfunctionalitatea in relatie cu pacientul psihotic. In privinta gravitatii, deosebirea provine din faptul ca nevrozele au de obicei intensitate mica sau medie si nu rup legaturile profesionale, familiale, sociale etc., spitalizarile fiind rare si de scurta durata, pe cand tulburarile produse de psihoze sunt grave, spitalizarea fiind de cele mai multe ori necsara si, uneori, indelungata. K. Jaspers arata ca nici fenomenul nevrotic, nici cel psihotic nu pot fi considerate modificari exclusiv cantitative sau calitative. Ambele se deosebesc de normal, insa cu predominante diferite. b)Normalitatea Normalitatea este dificil de definit, parca mai mult in psihopatologie decat in oricare alt domeniu de studiu al medicinii. Dupa Ellis si Diamond, exista 13 criterii de normalitate, si anume: 1.constiinta clara a eului personal; 2.capacitate de orientare in viata; 3.nivel inalt de toleranta la frustrare; 4.autoacceptare; 5.flexibilitate in gandire si actiune; 6.realism si gandire antiutopica; 7.asumarea responsabilitatii individului pentru tulburarile sale emotionale; 8.angajarea in activitati creatoare; 9. angajarea moderata si prudenta in activitati riscante; 10.constiinta clara a interesului social;

11.gandire realista; 12.acceptarea incertitudinii si capacitatea de ajustare a acesteia; 13imbinarea placerilor imediate cu cele de perspectiva. Cele patru perspective asupra normalitatii, fiecare in parte, par sa inglobeze majoritatea numeroaselor concepte clinice si/sau teoretice referitoare la normalitate, dar, cu toate ca ele sunt unice prin domeniile de definitie si de descriere, de fapt se completeaza una pe cealalta si numai insumarea lor poate da imaginea cea mai apropiata de real. Perspectiva asupra normalitatii ca sanatate scoate in fata ideea ca normalitatea este echivalenta cu starea de sanatate psihica. Perspectiva asupra normalitatii ca valoare medie este de parere ca, un fenomen, cu cat este mai frecvent, cu atat poate fi considerat mai normal. Perspectiva asupra normalitatii ca utopie trateaza normalitatea prin prisma masurarii procustiene, fiind de parere ca societatea transforma oamenii, astfel incat sa se potriveasca tiparelor si regulilor stabilite. Perspectiva asupra normalitatii ca proces (responziva sau functionala) considera ca un comportament normal este o rezultanta finala a subsistemelor care interactioneaza. Din punct de vedere personal, consider ca perspectiva utopica este cea care explica cel mai bine conceptul de normalitate. De ce? Utopie=ideal, conceptie politica sau sociala generoasa, dar irealizabila (din cauza conditiilor obiective date) DEX. Aceasta este normalitatea. Nu exista. De aceea nu i s-a putut da o definitie, deoarece nu stie nimeni cum arata. ,,Normal inseamna ceva ce se supune unor norme, or, aceste norme sunt ceva impus. De catre cine? Cine este atat de normal, pentru a fi in masura sa impuna norme pentru normalitate? Insusi Freud spune: ,,un Ego normal este ca si normalitatea in general, o fictiune ideala. Iar F. Cloutier adauga: ,,conceptul de sanatate mintala nu poate fi inteles decat prin sistemul de valori al unei colectivitati. Ceea ce este considerat normal intr-o societate, poate fi anormal pentru o alta. Lucrurile, atitudinile, opiniile neobisnuite socheaza la inceput, sunt considerate anormale, pentru ca, treptat, sa fie acceptate. Nu doar societatea ajusteaza comportamente, ci exista si comportamente care schimba societatea. Colectivitatile umane isi organizeaza existenta in raport cu idealuri comunitare in care transpar legi, modele educationale. Normalitatea ideala defineste modul in care individul si comunitatea considera ca persoana ar trebui sa fie. Cu alte cuvinte, normalitatea ideala nu este si nu poate fi atinsa niciodata efectiv, deoarece variaza in functie de contextul socio-cultural, istoric, geografic(etnic, comunitar, statal, religios etc.). Paul Coelho spunea: ,,Realitatea e ceea ce majoritatea considera ca trebuie sa fie, nu neaparat lucrul cel mai bun si nici macar cel mai logic, ci ceea ce s-a adaptat dorintei colective.

Sanatatea contine boala, asa cum constientul contine inconstientul. c)Difernta iluzie halucinatie Iluzia este o perceptie cu stimul real si specific, denaturata si/sau deformata. Halucinatiile sunt definite clasic drept ,,perceptii fara obiect (Ball). Aceasta definitie a fost completata de catre H. Ey prin mentiunea ,,fara obiect de perceput. A. Porot le defineste ca pe niste ,,experiente psihologice interne care determina subiectul sa se comporte ca si cum ar avea o senzatie sau o perceptie, atunci cand conditiile exterioare normale ale acestor senzatii sau perceptii nu se realizeaza. Iluziile pot fi: -fiziologice (care apar si la subiecti normali, producandu-se prin modificarea conditiilor perceptive, a mediului perceptiv sau a conditiilor interne); -patologice: vizuale (falsele recunoasteri, falsele nerecunoasteri, pareidoliile); auditive (impresia ca anumite sunete sau zgomote sunt mai aproape/departe, mai distincte/estompate, sau diferite sunete sau zgomote percepute sub forma de cuvinte injurioase, strigate de deznadejde etc.); gustative si olfactive (perceperea eronata a gustului sau mirosului normal); viscerale (perceperea eronata a functionarii unor organe sau aparate); de modificare a schemei corporale (perceperea denaturata a formei, marimii, greutatii si pozitiei propriului corp). Halucinatiile sunt: -halucinatii functionale perceptia unor excitanti obiectivi determina si aparitia unor perceptii false, de tip halucinator. Acestea sunt percepute exact atata timp cat exista excitantul real; -halucinoidele fenomene psihologice cu aspect halucinator, situate intre reprezentari vii si halucinatii vagi, care nu izbutesc sa convinga pe deplin bolnavul de existenta lor. Acestea sunt forme prehalucinatorii care apar in perioade de dezvoltare sau disparitie a halucinatiilor; -imaginile eidetice proiectari in exterior ale perceptiilor unor obiecte, fiinte etc. Apropiate de prezent ca desfasurare in timp si strans legate de trairi afective intense. Pot sa nu posede semnificatie patologica, aparand si la indivizii normali (chiar si la copii), inainte de instalarea somnului sau la trezire; -halucinozele semnificatia lor patologica este recunoscuta de bolnav, el realizand ca nu corespund realitatii si raportandu-se la ele cu atitudine critica. Cu toate acestea, se pot manifesta atat de viu, incat bolnavul cauta sa le verifice autenticitatea pe care, dealtfel, o neaga. -pseudohalucinatiile (halucinatiile psihice) sunt definite ca o exacerare a reprezentarilor pana la intensitate perceptuala; ele apar spontan, incoercibil, fara proiectie spatiala, cu un caracter de exogenitate si de impus din afara;

-halucinatiile propriuzise (psihosenzoriale) sunt exteroceptive (auditive, vizuale, gustative si olfactive, tactile, autoscope), interoceptive si proprioceptive (motorii sau kinestezice). In concluzie, principala caracteristica diferentiala dintre iluzie si halucinatie este aceea ca iluzia este o perceptie cu stimul real si specific, iar halucinatia determina subiectul sa se comporte ca si cand ar avea o senzatie sau o perceptie, insa nu o are.

BIBLIOGRAFIE: 1.Tudose, Florin Psihopatologie si orientari terapeutice in psihiatrie, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti,2007; 2. Tudose, Florin, Tudose, C. Dobranici, L. Psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi, Editura Trei, Bucuresti, 2011.