Tulburarea de personalitate

antisocială

Victoria Panu
Gr. I-PS-191-11
S-191-11
Tulburarea de personalitate antisocială: caracteristici generale, istoric

• Tulburarea de personalitate antisocială este parte a grupului B de

tulburări de personalitate, alături de tulburările de personalitate
borderline, histrionică și narcisistă. Lipsa de empatie și de remușcări,
comportamentul infracțional și manipulativ de durată, ignorarea
securității celorlalți, impulsivitatea, agresivitatea și înșelarea celorlalți
sunt câteva dintre principalele caracteristici ale acestei tulburări, al cărui
debut este înaintea vârstei de 18 ani.
• Tulburarea de personalitate antisocială sau psihopatia a fost, multă vreme,
considerată la granița dintre boala psihică și normalitate. Medicul și etnologul
britanic James Cowles Prichard (1786-1848) introduce sintagma moral insanity,
care descria pacienți lipsiți de bunătate, de simțul dreptății, de înțelegere
empatică și de responsabilitate, caracteristici ce se regăsesc până azi în
descrierea tulburării de personalitate antisocială.
• Psihiatrul francez V.A. Morel pune această afecțiune pe seama unui proces
degenerativ, petrecut în generații succesive de comportament antisocial.
Germanul Emil Kraepelin, preluat de Kurt Schneider, folosește, la începutul
secolului al XX-lea, termenul de personalitate psihopatică. Scoțianul David K.
Henderson (1884-1965), folosind sintagma de personalități inadecvate, este unul
dintre primii cercetători ce au încercat să evidențieze un posibil substrat organic
al personalității antisociale, arătând că peste 60% dintre psihopații antisociali
din lotul studiului său au electroencefalograme atipice, mai exact unde lente
theta în zona lobilor temporali
Elemente privind etiologia și epidemiologia tulburării de personalitate
antisocială
• Există un consens în a recunoaște că este foarte dificil a specifica una sau
mai multe cauze biologice ale tulburării de personalitate antisocială. În
privința unei determinări genetice, este evident că ea există, diverse studii
prezintă un rol al condițiilor genetice moștenite între 38% și 69%.. S-au
adus în discuție unele modificări specifice în zona 2p12 a cromozomului 2,
în gena DYRK1A, precum și variații în genele ce ar determina conformația
receptorului pentru oxitocină (OXTR). S-au mai observat niveluri ridicate
ale testosteronului si estrogenilor, forme de nistagmus orizontal, activare
atipică a sistemelor dopaminergic şi serotoninergic
• În privința factorilor de mediu, s-au constatat unele elemente conectate cu
personalitatea antisocială, fără a putea spune că sunt o cauză, ci fiind încadrate în
categoria factorilor de risc. În această categorie se pot include în primul rând
neglijarea și abuzul fizic și psihic asupra copilului mic, dar și malnutriția,
enurezisul, fumatul de tutun pe timpul sarcinii mamei, unul sau ambii părinți
ce prezintă tulburare de abuz de substanțe
• Datele epidemiologice diferă în funcție de tipul de populație care a făcut obiectul
acelor studii. În populația generală, se estimează o prevalență de 2-4% la bărbați
și 0,5-1% la femei, un vârf al prevalenței fiind considerat între vârstele de 24 și 44
de ani. În alte populații care, prin natura lor, concentrează persoane cu
comportament antisocial, aceste procente sunt, desigur, mult mai mari. Astfel, la
persoanele aflate în centre de tratament cronic al tulburărilor de abuz de
substanțe sau în regim privativ de libertate ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni
(în penitenciare), procentul pentru bărbați urcă la 70% sau chiar la 80%
Simptomatologia și diagnosticarea tulburării de personalitate
antisocială
• În vreme ce comportamentul antisocial este un fenomen prezent la multe
persoane, dar limitat în timp, este foarte important de observat că
personalitatea antisocială (denumită personalitate disocială în ICD-10)
este o condiție de lungă durată, uneori pentru întreaga viață, condiție
definită de un tipar comportamental repetitiv, ce caracterizează un
individ în foarte multe dintre activitățile cotidiene. Caracteristica de bază a
acestui comportament este disonanța evidentă dintre acțiunile
persoanei în cauză și o gamă variată de norme sociale de conviețuire.
• DSM-5 menționează un număr minim de trei caracteristici
comportamentale, caracteristici asociate cu simptomele descrise la bolile
somatice, necesare pentru a pune acest diagnostic.
Diagnosticul este rezervat vârstei adulte
• Nu se poate vorbi de un debut tardiv al tulburării de personalitate antisocială,
deși acest diagnostic este rezervat vârstei adulte. De obicei, acest tipar
comportamental se manifestă încă din perioada pre-pubertară sau a copilăriei,
înainte de 18 ani fiind pus diagnosticul de tulburare de conduită pentru
simptomele detaliate mai sus. Spre deosebire de ICD-10, DSM-5 condiționează
diagnosticul acestei tulburări de un diagnostic de tulburare de conduită, pus
înaintea vârstei de 15 ani; acest criteriu de diagnostic este controversat și greu de
aplicat, în condițiile unui sistem de psihiatrie pediatrică slab dezvoltat. S-a
observat o legătură statistică puternică între tulburarea opozițională
sfidătoare a pacienților pediatrici și tulburarea de personalitate antisocială.
• Este important a vedea comportamentele de mai sus ca tipare quasi-
permanente de comportament, și nu manifestate sporadic, precum este cazul
în cadrul schizofreniei sau al tulburării bipolare (maniaco-depresivă).
Comorbidități, diagnostic diferențial, tratament
• Comorbiditățile psihiatrice cele mai frecvente la pacienții cu personalitate
antisocială sunt tulburări legate de abuzul de substanțe (foarte des, etanolul),
tulburări depresive, tulburarea bipolară, tulburarea de jocuri de noroc
patologice (gambling, eng.). Diagnosticul diferențial, când avem de-a face cu
caracteristici comportamentale de durată, se face în primul rând cu alte tulburări
de personalitate, mai ales cu tulburările de personalitate de tip borderline,
histrionică și narcisistică. Manifestări asemănătoare de agresivitate și încălcare a
normelor sociale, de această dată limitate în timp, pot apare și în schizofrenie,
episoadele psihotice, tulburarea bipolară sau abuzul de substanțe, intoxicații. Ca
o observație sociologică, tulburarea de personalitate socială se diferențiază net
de nesupunerea civică; personalități mondiale recunoscute precum Mahatma
Ghandi, Mihail Eminescu sau Martin Luther King au promovat constant
nesupunerea civică și lupta pentru emancipare socială și națională, fără a intra
nicidecum în sfera tulburării de personalitate antisocială
Tratamentul condițiilor asociate
• Tratamentul este în principal țintit către condițiile psihice adesea legate de
tulburarea de personalitate antisocială (agresivitate, tulburarea de abuz de
substanțe, tulburarea de jocuri de noroc patologice, tulburări din spectrul
depresiei), deoarece tulburarea de personalitate antisocială în sine este foarte dificil
a fi tratată cu tehnici de psihoterapie.
• Pentru tratarea comportamentului agresiv, se pot folosi antipsihotice atipice
(risperidonă), inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei (de ex. sertralină) sau
stabilizatori ai dispoziției (carbamazepină). Pentru depresie, există o gamă largă de
antidepresive, ce pot fi adaptate la condițiile medicale comorbide la acești pacienți.
• Tehnicile de psihoterapie au dat rezultate relativ modeste, în cazuri relativ puține.
Explicația simplă este că, cel mai adesea, aceste persoane nu își doresc o schimbare
în viața proprie, fiind mulțumite cu acest mod propriu de a fi, aspect denumit în
psihologie ego-sintonicitate.
• În ciuda unei inteligențe peste medie și a conștientizării dezavantajelor
propriului comportament, persoanele cu tulburare de personalitate
antisocială se simt mulțumite de sine; la populația din penitenciare se
constată adesea sentimentul de mândrie pentru a fi executat asemenea
pedepse, având chiar înclinația de a se lăuda cu acest lucru și a crea o
imagine de self-made-man cu farmec unic, pornind de la experiențele din
penitenciar.  
• În plus, aceste tehnici de psihoterapie necesită timp, disciplină și un climat
de încredere reciprocă, lucruri în evident contrast cu tendințele spre
impulsivitate, simulare, manipulare și agresivitate ale persoanelor cu
personalitate antisocială. S-au făcut și se fac eforturi pentru a impune un
set de măsuri de siguranță fizică și emoțională (inclusiv în sfera spațiului
online) pentru psihoterapeuții ce lucrează cu acești pacienți
Elemente de etică

• Personalitatea antisocială ridică numeroase probleme etice pentru

sistemele de sănătate (tratabilitate, consimțământ, protecția persoanelor
expuse). Acești pacienți manifestă de obicei complianță redusă la
administrarea tratamentelor la domiciliu, pentru afecțiuni ce țin de orice
specializare medicală. Ca și toate celelalte tulburări de personalitate,
tulburarea de personalitate antisocială nu poate fi invocată drept motiv
de lipsă a discernământului sau ca circumstanță atenuantă în justiție, în
cazul comiterii de infracțiuni. Ca și în alte domenii de activitate, aceste
persoane sunt înclinate spre a pune presiune pe personalul din mediul
spitalicesc, având tendința de a fi nepoliticoși, revendicativi și de a
desconsidera disciplina stipulată de legi și de protocoalele respectivelor
spitale
• Acești pacienți sunt considerați cu risc de rănire prin traumatisme,
accidente, tentative de suicid, infecție cu virusurile hepatitei B și C, HIV;
îngrijirii lor le sunt dedicate multe resurse din sistemul medical. Ca factor
predictiv negativ se remarcă debutul timpuriu, iar ca factori predictivi
pozitivi se remarcă legăturile familiale și comunitare strânse, încarcerarea
timpurie, un loc de muncă stabil și veniturile constante. Aceste persoane au
speranță de viață scăzută și rate de mortalitate mari, prin accidente,
omucidere și suicid (studii de la sfârșitul secolul al XX-lea au găsit 5% rata
suicidului și 11% a tentativelor de suicid la acești pacienți); unele studii au
arătat o rată mare de complicații a diabetului zaharat, probabil din cauza
slabei adeziuni la tratamentul farmacologic și non-farmacologic.
Tratamentul corect și dedicat al acestor pacienți, în spiritul mereu actual al
jurământului hipocratic, poate reprezenta un punct cheie în evoluția lor
pozitivă, în concordanță cu valorile perene pozitive ale umanității
Bibliografie: