Referat

PSIHOLOGIE JURIDICĂ

Categorii de tulburări de personalitate

Grupa A

Personalitatea poate fi descrisă drept configurația patternurilor răspunsurilor

comportamentale, vizibile în viaţa de zi cu zi, caracteristică unei persoane, o totalitate
care este de obicei stabilă și predictibilă. O personalitate dizarmonică presupune însă
asocierea unor trăsături autodezavantajante, care, din cauza stabilităţii lor în timp și a
particularității de a nu fi conștientizate de către individ, sunt inductoare ale unui
comportament maladaptativ persistent. Acestea reprezintă atributele de bază ale
tulburărilor de personalitate și devin sursa unei diversităţi extreme a formelor de
manifestare a suferinţei personale, dar și colective.

Tulburările de personalitate sunt tipare (modele) cognitive, emoționale, ale

impuls-controlului și relațiilor cu ceilalți, constante și durabile în timp, nonfuncționale,
perturbate, care nu permit funcționarea normală în viața de zi cu zi.
Tulburările de personalitate nu se încadrează în tiparul clasic de boală. Nu au un
debut limitat în timp, o perioadă de stare și apoi o vindecare în urma unui tratament.
Nefiind boli au fost denumite dezvoltări dizarmonice ale structurii psihice ale persoanei
în cauză. Aceste structuri particulare au anumite caracteristici:
 • sunt schițate și se dezvoltă încă din copilărie;
• se cristalizează la adolescență;
• însoțesc persoana de-a lungul întregii sale existențe.
Studiile epidemiologice arată că 4–12% din populația adultă are un diagnostic
oficial de tulburare de personalitate, dar dacă se iau în considerare și gradele ei mai
ușoare, procentul este mult mai mare.

Categorii de tulburări de personalitate

Criteriile diagnostice ale tulburărilor de personalitate privesc comportamente

sau trăsături care sunt caracteristice funcţionării recente (manifeste în timpul
ultimului an) sau pe termen lung, de la debutul vârstei adulte. Ansamblul
comportamentelor sau trăsăturilor este responsabil fie de o alterare semnificativă a
funcţionării sociale sau profesionale, fie de o suferinţă subiectivă.
Numeroase trăsături caracteristice diferitor tulburări de personalitate, cum ar
fi personalităţile dependente, paranoide, schizotipice sau limită (borderline), pot fi
întâlnite în cadrul unei alte tulburări mentale cum ar fi o depresie majoră sau o
schizofrenie. Diagnosticul de tulburare de personalitate nu trebuie pus decât atunci
când manifestările caracteristice corespund în mod tipic funcţionării de-a lungul
vieţii unei persoane şi nu sunt limitate la episoade patologice.
În general, în stabilirea diagnosticului clinic de psihopatie se ţine cont de o
serie de elemente definitorii ale personalităţii psihopatice, prezente în toate formele
de tulburări de personalitate. Cele mai importante caracteristici pentru ghidajul
diagnosticului clinic al psihopaţilor ar fi următoarele (Ouatu, 2000):

• incapacitatea acestora de integrare armonioasă şi suplă la mediul ambiant;

• insuficienţa controlului sferelor afectiv-volitive şi a instinctelor;
• nerecunoaşterea de către aceste persoane a defecţiunii structurale
(psihopaţii nu se consideră ca fiind afectaţi din punct de vedere psihologic: ei
se văd absolut normali din punct de vedere al sănătăţii mintale);
• defectivitatea sentimentelor moral-sociale în condiţiile păstrării
discernământului asupra conţinutului şi urmărilor acţiunilor întreprinse;
• manifestările apar întotdeauna în copilărie sau adolescenţă şi se continuă în
viaţa adultă (depistare psihopatiilor se face de cele mai multe ori la vârsta de
25-30 ani; foarte puţine persoane sunt diagnosticate ca psihopaţi după
vârsta de 35 de ani).

După stabilirea diagnosticului generic de psihopatie este indicat să se face o

discriminare mai fină a indivizilor. Diversele tulburări de personalitate au fost
clasificate conform manualului DSM-III-R în trei grupe.
Primul grup, numit Grupul A, cuprinde următoarele categorii de tulburări de
personalitate:

• Personalitatea paranoidă;
• Personalitatea schizotipala;
• Personalitatea schizoidă.

Grupul B este compus din:

• Personalitatea antisocială;
• Personalitatea de limită (borderline);
 • Personalitatea histrionică;
• Personalitatea narcisistă.

În Grupul C se încadrează:

• Personalitatea evitantă;
• Personalitatea dependentă;
• Personalitatea obsesiv-compulsivă;
• Personalitatea pasiv-agresivă

GRUPUL A este grupul ciudat și excentric, tulburările din cadrul lui implică
uzul fanteziei și proiecţiei și se asociază cu o tendinţă către gândirea psihotică; pacienţii
pot să aibă o vulnerabilitate biologică pentru dezorganizarea cognitivă sub stres.

Tulburarea de personalitate paranoidă – pacienţii cu o astfel de tulburare au

tendinţa de a atribui altora motivații răuvoitoare; sunt suspicioși, deseori ostili, iritabili și
colecţionari de nedreptăţi. Sunt promovate constant imaginea și drepturile personale în
orice situaţie existenţială concretă și nu sunt tolerate frustrările și eșecurile. În plan
cognitiv, ideile preconcepute induc interpretări false ale realităţii obiective, pe fondul
unei hipervigilităţi și hiperestezii persistente. Sunt considerate referitoare la sine
majoritatea cuvintelor și atitudinilor, chiar și cele bine intenţionate, ale persoanelor din
jur. Pacienţii își păstrează pentru ei adevăratele gânduri și intenţii și evocă experienţe
cu alură comparativă a evenimentelor trăite sau imaginate.
Prevalenţa este de 0,5-2,5%, tulburarea fiind mai frecventă la bărbaţi decât
la femei. Din punct de vedere psihodinamic, defensele clasice sunt proiecţia, negarea și
raţionalizarea, rușinea fiind o componentă proeminentă, supraeul fiind proiectat asupra
autorităţii. Evoluția și pronosticul pot să varieze, în funcție de trăirile individuale ale
pacientului cu această tulburare și de circumstanțele de viață; complicațiile posibile sunt
tulburări delirante, schizofrenia, depresia, tulburările anxioase și tulburările legate de
substanțe.
Tratament: Pacienții solicită rar tratament, iar cei paranoizi tind să devină și
mai paranoizi. Practicienii trebuie să se aștepte la acest lucru și să rămână onești,
curtenitori și profesionali. Medicamentos, psihiatric, prin antipsihotice și agenţi
antianxioși. Ca psihoterapie, de obicei se folosește psihoterapia suportivă, dând atenție
deschiderii (sincerității), consistenței (constanței și coerenței terapeutului) și evitării
umorului. Trebuie sprijinite porțiunile sănătoase ale egoului, oferindu-se explicații
alternative dar fără confruntare.

Tulburarea de personalitate schizotipală – pacienţii au multiple ciudăţenii și

excentricităţi ale caracterului, gândirii, afectelor, vorbirii și prezentării. Sunt deseori
angajaţi în gândire magică, cu idei ciudate, idei de referinţă și iluzii, manifestând
derealizare. În plan perceptual, sunt definitorii experienţele insolite, adeseori de tipul
iluziilor corporale, a pseudohalucinaţiilor și a fenomenelor de percepţie delirantă.
Rigiditatea afectivă și răspunsurile emoţionale paradoxale se alătură binomului
hipersensibilitate-detașare și accentuează stranietatea conduitei. Comportamentul e
dominat de excentricităţi, manierisme și bizarerii, fiind variabil nuanţat, iar relaţiile
interpersonale sunt sărace și superficiale. Mulți dintre oamenii cu tulburare de
personalitate schizotipală sunt superstițioși sau cred în percepția extrasenzorială, având
o viață imaginară (fantezie) foarte activă. Tind să fie izolați și pot să manifeste, sub
stres, simptome psihotice tranzitorii. Pot fi implicaţi în culturi, practici religioase sau
ocultism. Puțini dintre ei au prieteni apropiați, iar mulți dintre ei prezintă un grad
semnificativ de anxietate socială.
Tulburarea de personalitate schizotipală are o evoluție relativ stabilă, cu
doar un mic număr de pacienți mergând spre apariția schizofreniei sau a altei tulburări
psihotice, cu o prevalență de 3%. Această tulburare a fost observată mai mult la bărbați
decât la femei și poate fi evidentă, uneori, încă din copilărie sau adolescență (tendința
copiilor de a sta mai mult singuri, relații reduse cu egalii, anxietate socială, performanță
școlară sub posibilități, hipersensibilitate, gânduri și limbaj diferite de ale celorlalți și idei
stranii).
Tratament: farmacoterapie (antipsihotice și/sau antidepresive); poate fi utilă
deseori psihoterapia suportivă sau cea de grup. Pacienţii au nevoie de ego-ul auxiliar
reprezentat de terapeut pentru a-i ajuta în testarea realităţii.

Tulburarea de personalitate schizoidă – este o tulburare de personalitate

care se caracterizează prin lipsa interesului pentru relațiile sociale, tendința spre un stil
de viață solitar sau acoperit, secretomanie, răceală emoțională, detașare și apatie.
Indivizii afectați pot fi incapabili să formeze atașamente intime față de alții și în acel timp
pot avea o lume fanstastică bogată și elaborată, dar exclusiv internă. Alte trăsături
asociate sunt vorbitul nenatural, lipsa plăcerii ce ar trebui să rezulte din cele mai mult
activități, simțământul că ești mai degrabă un „observator” decât un participant la viață,
incapacitatea de a tolera așteptările emoționale ale celorlalți, indiferență aparentă când
ești lăudat sau criticat, un nivel de asexualitate și convingeri politice și morale
idiosincratice. În mod normal, simptomele încep să apară în copilăria târzie sau în
adolescență. Pot fi extrem de interesaţi de obiecte neînsuflețite și construcție
metafizice.
Prevalenţa este de 7,5% din populaţie, incidenţa fiind din nou mai mare la
bărbaţi decât la femei.
Prevalența acestei tulburări variază între studii, de la 1% la 5%. Această
variație se datorează parțial lipsei unei definiții precise a personalității schizoide,
confuziei sale cu schizofrenia și lipsa diagnosticelor date. Într-adevăr, puțini oameni
schizoizi se consultă pentru îngrijire (deși ar fi de fapt relativ numeroși în comparație cu
alte persoane cu tulburări de personalitate, până la 40% dintre aceștia conform lui Philip
Manfield). Această personalitate pare să fie puțin mai frecventă la bărbați decât la
femei.
Tratament: farmacoterapeutic, terapie suportivă (focalizată pe identificarea
fricilor de apropiere, relaţionare și identificării emoţiilor), poate fi utilă și terapia de grup
sau cea de mediu (milieu).

Alte tulburări de personalitate: tulburarea de personalitate pasiv-agresivă,

tulburarea de personalitate sadică, tulburarea de personalitate a înfrângerii de sine.

Cele mai multe persoane cu tulburări de personalitate antisocială ajung mai

devreme sau mai târziu să aibă contact cu serviciile sociale, criminale sau cu poliția etc.
Destul de frecvent persoanele cu tulburări de personalitate recurg la consum de droguri
sau/și alcool.