Subiecte Dreptul european al concurentei - Tatar DAN

Subiect 1. Prima uniune vamală

Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă înaintea apariţiei statelor

naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi iar mai târziu a fost
cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat în Marea Mediterană.
Aceste uniuni timpurii au fost create însă, cu forţa. Imperiul lui Carol cel Mare şi
Sfântul Imperiu Roman au unit zone întinse sub o singura administraţie pentru sute de ani.
Uniunea vamală a lui Napoleon şi mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940
au avut doar o existenţă tranzitorie.
Totodată, datorită diversităţii lingvistice şi culturale a Europei, aceste încercări de
uniune au presupus de obicei, în primul rând ocupaţia militară a naţiunilor, conducând la
instabilitate. Una dintre primele propuneri pentru o unificare paşnică prin cooperare şi prin
egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în anul 1851.
În urma catastrofelor provocate de primul şi al doilea război mondial, necesitatea
formarii unei uniuni, care a devenit mai târziu, Uniunea Europeană, s-a accentuat mai ales din
cauza preocupării de a reconstrui Europa şi de a elimina posibilitatea unui nou război. Acest
sentiment a condus în cele din urma la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi
Oţelului de către Germania de Vest,Franţa, Italia şi ţările din Benelux.
Prima uniune vamală totală, cunoscuta iniţial ca şi Comunitatea Economică Europeană
– informal chiar şi Piaţa Comună - a fost creată prin Tratatul de la Roma în anul 1957 şi
implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urma s-a transformat în Comunitatea Europeană
(primul pilon al Uniunii Europene), care va evolua dintr-un organ comercial într-un
parteneriat economic şi politic. Definitivarea Uniunii Europene însă, s-a făcut prin ratificarea
de către ansamblul ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht,
semnat în Olanda pe 7 februarie 1992.

Subiect 2. Tratatul de la Roma

Tratatul de la Roma se referea la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea

Economica Europeana - EEC, semnat de Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia Olanda şi
Luxemburg la 25 martie 1957. Iniţial, numele complet al tratatului era Tratat de instituire a
Comunităţii Economice Europene. Totuşi, Tratatul de la Maastricht l-a amendat eliminând,
printre alte lucruri, cuvântul Economic atât din numele comunităţii cât şi al tratatului. Din
acest motiv tratatul este denumit de cele mai multe ori Tratat de instituire a Comunităţii
Europene sau Tratatul CE. În aceeaşi zi a mai fost semnat un tratat care instituia Comunitatea
Europeana a Energiei Atomice - CEEA, Euratom.
Politica europeană în domeniul concurenței s-a bazat și se bazează încă pe art. 3 (f)
din T. CEE (acum art. 3 (g)al T. UE.), conform căruia trebuie acționat astfel încât ”concurența
la nivelul pieței comune să nu fie distorsionată”, implementarea acestui principiu regăsindu-se
în art. 85 (81) – 94(89) ale T. UE.
Prevederile se referă la controlul Comisiei asupra aranjamentelor restrictive, a
exercitării abuzive a poziției dominante pe piață și a controlului privind acordarea ajutoarelor
de stat. Aceste componente, specifice momentului de început, continuă să fie și astăzi pilonii
centrali ai acestei politici.
Cele două tratate, împreuna cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului expirat în 2002 au devenit Tratatele de la Roma.
Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958,
tratatul iniţial a fost modificat de către toate tratatele încheiate ulterior,

Subiect 3. Parlamentul European

Parlamentul European reprezintă cetăţenii Uniunii Europene, fiind ales prin vot direct
de către aceştia;
Parlamentul European – are sediul la Strasbourg şi este ales încă din anul 1979 la
fiecare cinci ani. Parlamentul European este adunarea reprezentativă a 374 milioane de
locuitori ai Uniunii Europene şi după extinderea uniunii din 2004 la 450 de milioane de
europeni. În mare, tendinţele europene din statele membre se reflectă în fracţiunile politice de
pe scena europeană.
Parlamentul are trei puteri importante, printre care:
- puterea legislativă reprezintă adoptarea legilor europene - foi de parcurs, ordonanţe,
decizii, asigurându-se prin această cooperare legislativă adoptarea într-o formă democrată a
textelor legilor.
- puterea bugetară – prin care poate să exercite o influenţă asupra cheltuielilor
comunităţii.
- puterea de supraveghere democratică - se exercită asupra Comisiei Europene.
 Parlamentul European îşi spune părerea despre numirea membrilor comisiei şi poate să
depună o moţiune împotriva acesteia. În plus, exercită control politic asupra tuturor
instituţiilor.
Parlamentul European este ales odată la 5 ani. La alegerile din iunie 2004 au participat
aproximativ 160 de milioane de cetăţeni din 25 de ţări, reprezentând 46% din persoanele cu
drept de vot. Cetăţenii cu drept de vot sunt acei cetăţeni ai unei ţări membre în Uniunea
Europeană cu vârsta de peste 18 ani. Ei sunt aleşi separat în fiecare ţara, însă nu reprezintă
puterea de alegere a unei ţări, atât timp cât statele mici au un număr supra-proporţional de
parlamentari.
Dupa alegerile din 2014, Parlamentul European trebuie sa aiba 751 de membri, cu 15
mai putin decat in prezent, astfel ca unele state vor avea mai putini eurodeputati, printre ele
aflandu-se si Romania, care va avea un loc in minus.
Consiliu - denumit şi Consiliul de Miniştri (Consiliul Uniunii Europene),
reprezintă împreună cu Parlamentul European ramura legislativă a Uniunii Europene.

Subiect 4. Curtea de justitie a Comunitatii europene. Tratatul de la Paris

Curtea de justiţie a Comunităţii europene se îngrijeşte de respectarea legilor europene;

Curtea de justiţie a Comunităţii Europene – a fost instituită prin Tratatul de la Paris,
care fonda Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului , cu sediul în Luxemburg, compusă
din 27 judecători şi 8 avocaţi generali, numiţi de guvernele statelor membre.

Subiect 5. Curtea de Conturi Europeana

Curtea de conturi europeană - instituită în 1997, se ocupă cu legitimitatea şi
regularitatea intrărilor şi ieşirilor din Uniunea Europeană, supraveghează gestiunea financiară
sănătoasă a bugetului UE. Curtea de Conturi este compusă din câte un cetăţean pentru fiecare
stat membru, numit de către Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de şase ani, care
poate fi înnoit.
Curtea este compusă din 27 de membri, iar pentru motive vizând eficienţa, Curtea poate
institui secţiuni în interiorul ei, cu un număr redus de membri pentru a adopta anumite
categorii de relaţii şi păreri.
 6. Protecția concurenței loiale (piața unică)

Protecția concurenței loiale are trei categorii de izvoare: internaționale, comunitare şi

interne. Izvoarele concurenței neloiale cuprind norme de drept material şi norme
conflictuale. Pe plan internațional, regulile aplicabile concurenței neloiale au fost
incluse în convenții referitoare la proprietatea industrială şi în convenții comerciale.
Aceste reglementări asigură existența unui mediu concurenial nedistorsionat. În cadrul
Uniunii Europene, necesitatea asigurării condițiilor propice unei concurențe loiale a
constituit însăşi rațiunea creării pieței unice interne.
Regulile în domeniul concurențEi reprezint ă o premisă a funcționării eficiente a pieței
unice. Piețele competitive furnizează consumatorilor bunuri sau servicii de o calitate
mai bună, la prețuri mai scăzute, iaroperatorilor economici le conferă un cadru adecvat
dezvoltării şi progresului. Diversitatea legislațiilor naționale a constituit principala
cauzăcare a stat la baza elaborării unor reglementări uniforme.Reglementările interne
trebuie să constituie un suport pentru creşterea competitivității atât la nivel național,
cât şi comunitar. Legislația în domeniul concurenței neloiale trebuie să se adapteze
permanent realității economice. Totodată, trebuie să asigure o interacțiune
cuprevederile din domeniul protecției consumatorilor.

7. Conventia de la Paris

Pentru protecția proprietății intelectuale, încheiată la 23 martie 1883 (convenție

ratificată de România în 1924, ulterior România a ratificat în 1958 , Lisabona și formele
revizuite ale acestei Convenții și 1967, Stockholom). Convenția numără în prezent peste 130
de state membre. Ea a fost supusă periodic unor acte de revizuire, iar majoritatea statelor sunt
semnatare ale Actului de revizuire de la Stockholm din 1967.
Inițial erau prevăzute două principii care trebuiau aplicate în activitatea comercială
de către toate statele semnatare tratamentul național și tratamentul unionist.
Convenția de la Paris mai cuprinde prevederi referitoare la reprimarea concurenței
neloiale (art. 10 bis, introdus cu prilejul Conferinței de revizuire de la Washington, 1911),
statele membre având obligația de a asigura persoanelor îndreptățite să beneficieze de=
Convenție, respectiv protecție împotriva concurenței neloiale.
Meritul major al Convenției de la Paris îl constituie nu numai faptul că a pus bazele
protecției industriale și, implicit concurenței neloiale, dar și pentru că a creat un cadru
instituțional adecvat pentru rezolvarea acestor probleme. Odată cu revizuirea Convenției în
1967 la Stockholm, s-a înființat și Organizația Mondială pentru Protecția Proprietății
Intelectuale (OMPI), care are un rol deosebit de important în procesul de armonizare a
legislațiilor statelor membre. România a ratificat Convenția de instituire a OMPI prin Decretul
nr. 1175 din 28 decembrie 1968, iar în 1970 a devenit membru al acestui organism
internațional.

8.Piata relevanta a produsului

Elementele pieţei relevante

• În accepțiunea Comisiei Europene, piața relevantă a produselor cuprinde toate acele
produse şi/sau servicii considerate interschimbabile sau substituibile de către consumator,
datorită caracteristicilor produselor, a prețurilor şi a utilizării căreia acestea îi sunt destinate.

Piaţa produsului - Piața relevantă a produsului cuprinde toate produsele (serviciile)

care sunt considerate de cumpărători ca fiind interschimbabile sau substituibile datorită
caracteristicilor, prețului şi utilizării căreia îi sunt destinate.
Prin urmare, delimitarea pieței relevante se realizează în funcție de cerere şi ofertă,
preț şi utilizarea produsului. Astfel, putem identifica o serie de piețe ale produsului (de
exemplu, piața automobilelor, piața produselor cosmetice, piața electronicii, piața tutunului)
sau ale serviciilor (de exemplu, piața transporturilor aeriene, piața transporturilor rutiere, piața
serviciilor de telecomunicații, piața asigurărilor).
• Pentru a defini piața relevantă a produsului autoritatea de concurență are în vedere o
serie de elemente de fapt:
• -caracteristicile produsului (pentru a fi considerate substituibile sau interschimbabile
de către consumator, produsele şi serviciile unui comerciant nu trebuie să fie identice din
punct de vedere al caracteristicilor fizice şi funcționale sau al calității
cu cele ale concurenților, ci trebuie să reprezinte o alternativă demnă de luat în seamă de către
consumator atunci când face o alegere în scopul satisfacerii nevoilor sale;
• -date şi informații privind substituția produsului în trecutul apropiat;
• -studii econometrice privind estimarea elasticității cererii unui produs;
• -punctele de vedere ale clienților şi consumatorilor;
• -preferințele consumatorilor - sunt utilizate informații referitoare la obiceiurile de
consum şi comportamentul de cumpărare al consumatorilor;
• -barierele şi costurile asociate unui transfer al cererii
către produse potențial substituibile, cum ar fi: barier de reglementare sau alte forme de
intervenție ale statului, investiții specifice în procesul de producție, în capitalul uman,
cheltuieli aferente cumpărării de noi utilaje;
 • -discriminarea prin preț este o practică prin care acelaşi produs, obținut prin
aceleaşi costuri de producție, este vândut la prețuri diferite unor consumatori diferiți;
• -lanțurile de substituție, atunci când produsele nu sunt substituibile în mod direct.

9.Acordul restrictiv

• Reprezintă un acord între două sau mai multe firme, prin care părțile se obligă să adopte un
anumit tip de comportament prin care sunt ocolite regulile şi efectele concurenței libere pe
piață. Interdicțiile art. 81 par. 1 (85 par. 1) se aplică atât acordurilor orizontale – prin care sunt
vizate acțiuni ale unor firme aflate în acelaşi stadiu de producție, transformare şi
comercializare), cât şi celor verticale- ce vizează acțiuni ale unor firme aflate în stadii diferite
ale procesului de producere şi comercializare, nefiind concurențe între ele.
• Practica concertată se situează la un nivel inferior înțelegerilor și reprezintă un
proces de coordonare realizat între diferite firme, dar care nu se concretizeaza în încheierea
unui acord propriu-zis, nu presupune existența unei manifestări de voință clar exprimate, ci
doar a unei coordonări la nivelul strategiilor
comerciale.
• Cum diferența între aceste forme de cooperare nu este ușor de realizat, Comisia se
limiteaza la a face diferența între acordurile care intră în zona de aplicare a art. 81 par.1 și cele
care nu intră în aceste categorii .
• La analizarea dacă o înțelegere încalcă sau nu prevederile art. 81 par. 1 se vor lua
în considerare următoarele trei elemente:
• 1.dacă există într-adevăr o înțelegere, decizie sau practică concertată realizată sau
dovedită între anumiți agenți economici;
• 2.dacă sunt argumente că într-adevăr concurența, în interiorul pieței comune,
poate fi împiedicată, restricționată sau distorsionată într-o măsură apreciabilă ca urmare a
respectivei înțelegeri;
• 3.dacă într-adevăr comerțul dintre țările membre a fost sau poate fi afectat.
• Legislația secundară în domeniu include mai multe categorii de regulamente,
directive, note, emise de Consiliu sau Comisie (prin Regulamentul 17/62),
decizii emise de CEJ (ex. Cazul 5, 1969, ECR 295 prin care s-a stabilit regula „de minimis”).
• În cadrul PCD, cu excepția Comisiei, mai acționează şi autoritățile naționale
investite cu competențe în acest domeniu (vezi cursul anterior), care pot aplica reglementările
comunitare, deşi echivalentulâ național al acestor reguli le oferă acestora puteri ceva mai
limitate.

10.Acordurile verticale
• Acordurile verticale (încheiate între firme aflate în stadii diferite ale aceleiaşi filiere de
producție sau distribuție) au făcut obiectul unor acorduri separate privind exceptarea pe
categorii de acorduri sau tipuri de sectoare. În prezent aceste acorduri sunt guvernate de un
regulament unic- Regulamentul 2790/99 – prin care sunt exceptate global acordurile
verticale care nu au o poziție dominantă pe piață.
• Condițiile impuse se referă la existența unui prag (o cifră de afaceri care să nu
depățească pentru părțile asociate în acord 50 milioane euro şi nu mai mult de 30% din
piața de desfacere ) şi la excluderea anumitor practici restrictive grave.

11.Controlul intreprinderilor

Asa cum rezultă din definiție, modificarea controlului întreprinderilor poate avea loc prin:
• 1. fuziunea unor întreprinderi independente;
• 2. prin preluarea controlului.
1.Fuziunea între întreprinderi independente
• Astfel, o fuziune are loc:
• a)când două sau mai multe întreprinderi independente se contopesc într-o întreprindere
nouă din punct de vedere juridic;
și încetează să mai existe,
• b)în cazul în care o întreprindere este absorbită de o alta, ultima păstrându-și
identitatea juridică, în timp ce prima încetează să mai existe în calitate de subiect de drept;
• c)prin combinarea activităților a două sau mai multe întreprinderi independentecare,
deși își păstrează personalitatea juridică, acționează ca o entitate economică distinctă. Aceasta
poate avea loc în cazul în care două sau mai multe întreprinderi stabilesc prin contact o
gestiune economică comună sau adoptă structura unei societăți dublu
cotate. Dacă această situație duce la o fuziune de facto într-o singură entitate economică a
întreprinderilor implicate, operațiunea este considerată o fuziune.
• O condiție esențială pentru stabilirea unei astfel de fuziuni de facto este existenţa unei
gestiuni economice unice, permanente, dar aceasta poate fi indicată şi de alţi factori precum:
-compensarea internă a profiturilor şi a pierderilor sau o repartizare a veniturilor între
diversele entităţi din cadrul grupului;
-răspunderea solidară a entităţilor participante faţă de terţi;
-împărţirea riscurilor externe;
• -existenţa unor aranjamente contractuale;
• -deţinerea încrucişată de acţiuni între entităţile
respective.
2. Preluarea controlului
• Controlul poate fi preluat fie de o persoană, în cazurile în care persoana respectivă
controlează deja (independent sau în comun) cel puţin încă o întreprindere, fie, alternativ, de
mai multe persoane (care controlează o altă întreprindere) şi întreprinderi.
• În acest context, termenul „persoană” se extinde asupra organismelor publice, inclusiv
statul şi organismelor de drept privat, cât şi asupra persoanelor fizice. Prin urmare, se
consideră că preluarea controlului de către persoane fizice generează o modificare de durată în
structura întreprinderilor implicate numai în cazul în care persoanele fizice efectuează
activităţi economice ulterioare pe cont propriu sau în cazul în care controlează cel puţin încă o
întreprindere.
De regulă, controlul este preluat de persoane sau întreprinderi care sunt titulare ale
drepturilor sau beneficiare ale drepturilor care le conferă controlul. Cu toate acestea, se poate
întâmpla ca titularul legal al pachetului de control să fie altul decât persoana fizică sau
întreprinderea care deţine de fapt puterea reală de a exercita drepturile conferite de respectivul
pachet. Este cazul unei întreprinderi care se foloseşte de o altă persoană sau o altă
întreprindere pentru preluarea pachetului de control. Ea îşi va exercita drepturile prin acea
persoană sau întreprindere, ceea ce înseamnă că aceasta din urmă este formal titularul
drepturilor, dar acţionează numai în calitate de reprezentant. În această situaţie, controlul este
preluat de întreprinderea care se află în realitate în spatele operaţiunii şi deţine puterea de a
controla întreprinderea ţintă.

Controlul unic

• Putem vorbi de preluarea controlului exclusiv în situaţia în care o singură întreprindere

poate exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi, prin una din următoarele
modalităţi:
• -fie dispune de competenţa de a stabili deciziile comerciale strategice ale celeilalte
întreprinderi; această competenţă se obţine de obicei prin achiziţionarea unei majorităţi a
dreptului de vot într-o societate;
• -fie un singur acţionar are drept de veto asupra deciziilor strategice dintr-o întreprindere, dar
acest acţionar nu deţine competenţa să impună astfel de decizii de unul singur (aşa numitul
control exclusiv negativ).

12.Fuziunea
Asa cum rezultă din definiție, modificarea controlului întreprinderilor poate avea loc prin:
1. fuziunea unor întreprinderi independente;
2. prin preluarea controlului
Fuziunea între întreprinderi independente poate avea loc :
a) când două sau mai multe întreprinderi independente se contopesc într-o întreprindere nouă
din punct de vedere juridic si inceteaza sa mai existe.

b) în cazul în care o întreprindere este absorbită de o alta, ultima păstrându-și

identitatea juridică, în timp ce prima încetează să mai existe în calitate de subiect de drept.
c) prin combinarea activităților a două sau mai multe întreprinderi independente care, deși își
păstrează personalitatea juridică, acționează ca o entitate economică distinctă.
Aceasta poate avea loc în cazul în care două sau mai multe întreprinderi stabilesc prin
contact o gestiune economică comună sau adoptă structura unei societăți dublu cotate.Dacă
această situație duce la o fuziune de facto într-o
singură entitate economică a întreprinderilor implicate, operațiunea este considerată o fuziune.
O condiție esențială pentru stabilirea unei astfel de fuziuni de facto este existenţa unei
gestiuni economice unice, permanente, dar aceasta poate fi indicată şi de alţi factori precum:
- compensarea internă a profiturilor şi a pierderilor sau o repartizare a veniturilor între
diversele entităţi din cadrul grupului;
- răspunderea solidară a entităţilor participante faţă de terti;
- împărţirea riscurilor externe;
- existenţa unor aranjamente contractuale;
- deţinerea încrucişată de acţiuni între entităţile respective.

13.Ajutorul de stat

În interpretarea dată de Comisie și de Curtea de Justiție, noțiunea de ajutor de stat are

un sens foarte larg.
Ea include toate acele măsuri de sprijin acordate de către autoritățile publice centrale,
locale sau regionale, precum și pe acelea acordate de organisme private sau alte organisme
asupra cărora statul, o instituție publică sau autoritate locală ori regională exercită, direct sau
indirect, o influență puternică, indiferent de forma de acordare.
În literatura de specialitate, într-o definiție absolut sintetică, ajutorul de stat este
privit ca ”acel mijloc intervenționist prin care statul sprijină întreprinderi, regiuni sau sectoare
economice, în scopul realizării unor obiective de politică economică”.
În ceea ce privește condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca un ajutor să fie
declarat interzis ele au fost grupate în literatura de specialitate în mod diferit, însă finalitatea
este aceeași.
Rezumăm aceste condiții la:
1.să fie acordat de stat sau din resurse publice,indiferent de forma pe care o îmbracă;
Ajutoarele de stat presupun măsuri discriminatorii ce avantajează întreprinderile
naționale, afectând cadrul concurențial comunitar (uneori acestea sunt acordate mai mult din
considerente politice decât ecomonice).
2.să fie selectiv;
Aplicarea criteriului selectivității implică trasarea unei distincții între măsurile cu
aplicabilitate generală (măsuri care se aplică tuturor întreprinderilor și sectoarelor, fără
deosebire) și măsuri care generează avantaje doar pentru anumite întreprinderi sau producția
anumitor mărfuri.
3.să confere un avantaj economic întreprinderii beneficiare;
Constă în a afla dacă întreprinderea ar fi putut obține avantajul respectiv de pe piața liberă, în
aceleași condiții în care l-ar fi obținut și un investitor privat. Dacă statul se comportă ca un
investitor privat, participarea sa la capitalul social nu este considerată ajutor de stat.
4.să distorsioneze concurența și comerțul dintre statele membre.
•Alte ex. De ajutoare care îndeplinesc această condiție sunt:
-achiziționarea/închirierea unui teren aflat în proprietate publică, la un preț mai mic decât
nivelul pieței;
-vânzarea către stat a unui teren la un preț mai mare decât nivelul pieței;
- acces privilegiat la infrastructură pentru o întreprindere fără a plăti vreo taxă;
obținerea de capital de risc de la stat în condiții care sunt mai avantajoase decât cele pe care
le-ar obține de la un investitor privat; etc

14.Persoana fizica autorizata

- poate colabora cu alte persoane fizice autorizate, întreprinzători persoane fizice titulari ai
unor întreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor întreprinderi de familiale ori cu
alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activități economice, fără ca aceasta
să îi schimbe statutul juridic dobândit
 - poate angaja, în calitate de angajator, terțe persoane cu contract individual de muncă,
încheiat în condițiile legii;
- poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terțe
persoane care funcționează atât în același domeniu, cât și într-un alt domeniu de activitate
economică decât cel pentru care persoana fizică este autorizată;
- este asigurată în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și are dreptul
de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor pentru șomaj, în
condițiile prevăzute de lege.
-își desfășoară activitatea folosind în principal forța de muncă și aptitudinile sale
profesionale(nu poate cumula și calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale);
- poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit și autorizarea ca întreprinzător
persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale;
- răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit,
și, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvență, va fi supuse procedurii
simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, dacă are calitatea
de comerciant, potrivit art. 7 Codul comercial.
Creditorii își vor exercita dreptul comun, în cazul în care persoana fizică autorizată nu are
calitatea de comerciant.

15. Asociația Arhitecților Belgieni

În diferite state din UE listele cu tarife obligatorii, chiar dacă au fost stabilite prin acte
normative sau prin statutele organizațiilor profesionale, au fost incriminate ca
anticoncurențiale sau ca fiind împotriva interesului public, însă au fost permise listele cu tarife
recomandate, în condițiile în care acestea au fost determinate în mod independent, stabilindu-
se că practicianul și clientul sunt liberi să stabilească un tarif fără să respecte lista de tarife. Se
are în vedere că raportarea la un nivel de referință sau recomandarea făcută de un organism
profesional presupune consultări anterioare între membrii săi, aflați în competiție, care pot
avea ca efect coordonare comportamentului concurențial.

Comisia Europeană a amendat Asociația Arhitecților Belgieni pentru stabilirea unei grile de
tarife minime recomandate, considerând că o astfel de practică reduce concurența, putând
facilita coordonarea tarifelor, beneficiarul putând fi indus în eroare cu privire la prețul
rezonabil pentru serviciul pe care îl primește

16.Profesiile liberale in Romania

Cadrul legal autohton diferențiază profesiile cu tradiție (avocați, arhitecți, medici,

farmaciști) de cele nou apărute (mediatori, geodezi), pentru primele cadrul legal fiind
caracterizat de o continuă evoluție în conformitate cu modificările mediului economic și de
afaceri, în timp ce ultimele beneficiază de o legislație fie în proces de elaborare, fie
incompletă.
Compatibilitatea acestor reglementări cu legea concurenței a fost analizată de
Consiliul Concurenței, identificând mai multe dispoziții cu efect anticoncurențial.
În acest sens, Consiliul Concurenței a făcut numeroase demersuri atât la Guvern și la
ministerele de resort, cât și la organizațiile proesionale respective, prin care a solicitat luarea
de măsuri care să vizeze eliminarea prevederilor anticoncurențiale din legislația ce
reglementează profesiile în cauza.
Cu toate acestea, problema nu este reglementată pe deplin nici în prezent.mai mult, pentru
anumite profesii liberale s-au manifestat rezerve întrucât membrii acestora îndeplinesc, cel
puțin din punctul lor de vedere, un fel de serviciu public (notarii și executarii judecătorilor).
Invocând această justificare , au fost stabilite onorarii minimale la propunerea Consiliului
Uniunii Naționale a Notarilor Publici, cu aprobarea Ministerului Justiției sau onorarii
minimale și maximale de către Ministerul Justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii
Naționale a Executorilor Judecătorești.
 Privită în ansamblu, piața profesiilor liberale prezintă anumite zone vulnerabile din punct
de vedere concurențial:

a) bariere la intrarea pe piață:

-obligativitatea apartenenței la o asociație profesională;
-impunerea unor restricții privind numărul de profesioniști în funcție de criteriul geografic sau
în funcție de criteriul demografic, inclusiv prin limitarea numărului de stagiari;
-impunerea unor restricții privind proprietatea.

b)reguli privind desfășurarea activității pe piață:

 -stabilirea de tarife (obligatorii sau recomandate; minime sau maxime) de către organele
profesionale cu atribuții de reglementare;
 -impunerea unor restricții de publicitate;
 Impunerea unor restricții privind asocierea.

c)conferirea unor drepturi de monopol privind desfășurarea unor activități

generează la rândul lor prețuri mai mari pentru consumatorul acestor servicii și inhibă
dezvoltarea naturală a afacerilor în aceste domenii.

 Restricționările enumerate se regăsesc legislația română. Pentru eliminarea și în acestor

restricționări, în special a celor considerate cele mai nocive și care afectează în mod evident și
grav concurența pe piață, Consiliul Concurenței a avut o atitudine proactivă începând din
2000, implicându-se într-un proces de modificare a actelor normative care reglementează
diferitele profesii liberale.

17. Libera circulație a forței de muncă

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană și cu eliminarea treptată a barierelor pentru
libera circulație a forței de muncă, a apărut o problemă interesantă.
Se observă că în profesiile prost retribuite (cazul sectorului public, în principal) apare
fenomenul de migrație către alte țări membre ale Uniunii Europene. Acesta este un fenomen
natural de reglare după eliminarea limitărilor teritoriale și nu poate în nici un caz să fie blocat
prin tehnici cum ar fi impunerea unor tarife minime obligatorii.
În ceea ce privește tarifele recomandate de către asociația profesională, aprecierea
legată de impactul lor asupra liberei concurențe în sector depinde în mod esențial de
poziționarea asociațiilor profesionale și de impactul acestora în exercitarea profesiei.cu cât
rolul asociației profesionale este mai proeminent, cu atât profesioniștii din domeniu vor tinde
să interpreteze aceste tarife recomandate ca pe unele obligatorii.totuși, de cele mai multe ori,
recomandarea de către un corp profesional a tarifelor/onorrariilor nu face altceva decât să
conducă la o coordonare a comportamentului concurențial al membrilor acestora, orientând,
practic, piața. Alături de numerus clausus, stabilirea limitelor minime și/sau maxime a
tarifelor/onorariilor reprezintă forma cea mai gravă de restricționare a concurenței existentă în
sectorul profesiilor liberale.
Interdicția privind publicitatea se bazează pe argumentul că ea ar afecta relația
confidențială cu clientul și că doar reputația construită în ani de muncă îndreptățește
profesionistul la o imagine favorabilă din perspectiva consumatorului. În plus, a fost adus în
discuție riscul publicității înșelătoare pentru care există însă, căi legale de sancționare,
problema nefiind nici pe departe circumscrisă profesiilor liberale.
Această interdicție, prezentă în special în rândul profesiilor juridice, afectează, în
primul rând pe cei proaspăt intrați în profesie, care se află în imposibilitatea de a-și promova
serviciile, așadar ea contribuie la consolidarea poziției celor cu o vechime îndelungată.
 De asemenea, consumatorul este lipsit de orice posibilitate de a compara serviciile
furnizate de diferiți furnizori și de a alege în cunoștință de cauză, pe baza unor criterii
obiective. Furnizarea corectă și realistă a informațiilor către consumator prin intermediul
publicității l-ar ajuta pe acesta să aleagă serviciul care corespunde cel mai bine nevoilor sale.
Riscurile în ceea ce privește răspunderea civilă ar putea împiedica pe membrii profesiei să
utilizeze în publicitate promisiuni iluzorii sau alte practici contrare celor de marketing, care să
afecteze prestigiul profesiei.
Restricționarea formelor de organizare a membrilor unei profesii liberale împiedică
membrii acestora să găsească cele mai bune soluții de organizare, care le-ar permite să
acționeze eficient și din punct de vedere economic. De exemplu, profesia de avocat poate fi
exercitată în cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile profesionale sau societăți
civile profesionale cu răspundere limitată. La rândul lor, cabinetele individuale se pot asocia
între ele, precum și cu societățile civile profesionale și se pot grupa pentru a-și crea facilități
tehnico-economice, păstrându-și individualitatea în relația cu clienții.
Argumentul adus de organizațiile profesionale constă în aceea că alte tipuri de
asocieri ar avea efecte nedorite asupra independenței exercitării profesiei. Trebuie reanalizate
aceste restricții pentru a stabili în mod exact balanța costuri-beneficii sociale care decurge din
acest regim.

18. Cifra de afaceri

Elementul determinant în calculul pragurilor valorice îl reprezintă cifra de afaceri
indicator al resurselor şi activităţii economice a unei întreprinderi. Două cifre de afaceri sunt
importante în calculul pragurilor valorice stabilite pentru o concentrare de dimensiune
comunitară: cifra totală de afaceri şi cifra de afaceri realizată în Comunitate.
Cifra de afaceri realizată în Comunitate sau într-un stat membru include, după caz,
produsele vândute şi serviciile prestate întreprinderilor sau consumatorilor în Comunitate sau
în statul membru în cauză.
Cifra totală de afaceri cuprinde sumele obţinute de întreprinderile implicate din
vânzarea de produse şi prestarea de servicii făcând parte din activităţile obişnuite ale
întreprinderilor în cauză, după deducerea rabaturilor aplicate la vânzare şi a taxei pe valoarea
adăugată şi a altor impozite direct legate de cifra de afaceri.
 19. Noțiunea de interprindere
Deși utilizată și pentru alte discipline juridice, este o noțiune cheie pentru dreptul
concurenței, fapt pentru care este definită într-o manieră proprie. Noțiunea a fost preluată și
de doctrina noastră juridică din dreptul comunitar și mai recent și de legiuitor prin Legea
nr.149/2011 (anterior legiuitorul român folosea noțiunea de „agent economic” și „operator
economic”).
Potrivit art. 2 alin 2 din Legea concurenței, prin „prin întreprindere se înțelege orice
operator economic angajat într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau servicii pe o
piață dată, independentă de statutul său juridic și de modul de finanțare, astfel cum este
definită în jurisprudența Uniunii Europene„.
Pentru prima dată noțiunea de întreprindere a fost definită de către Curtea de Justiție
de la Luxemburg, în regimul Tratatului CECO, afirmându-se că: „existența unei
întreprinderi este dată de o organizare unitară a elementelor personale, materiale și imateriale,
legate de un subiect de drept și urmărind în mod susținut un scop economic determinat”.
O altă definiție (dată de Curte) mai largă a noțiunii de întreprindere, arată că aceasta
desemnează o „unitate economică din punct de vedere al acordului în cauză chiar dacă, din
punct de vcedere juridic, această unitate economică este constituită din mai multe persoane
fizice sau persoane juridice”.
•În concluzie, în calificarea unei entități ca fiind sau nu întreprindere se va analiza
dacă aceasta exercită sau nu o activitate economică.

20. Comerciantul persoană fizică

Conturarea noțiunii de întreprindere are rolul de a permite identificarea tuturor

autorilor obstrucțiilor aduse liberei concurențe. În mod tradițional, principalii competitori au
fost comercianții – persoane fizice sau persoane juridice; ulterior, sfera s-a lărgit înglobând
necomercianții care desfășoară activități economice, fie că au sau nu personalitate juridică.

Comerciantul persoană fizică

• Persoanele fizice, cetățeni români sau cetățeni ai altui stat membru al UE pot desfășura, în
temeiul dreptului la liberă inițiativă, al dreptului la liberă asociere și al dreptului la stabilire,
activități economice pe teritoriul României, în toate domeniile, meseriile, ocupațiile sau
profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera inițiativă, sub îndeplinirea
condițiilor de înregistrare și autorizare, în condițiile acestui act normativ.
Desfășurarea de activități economice pe teritoriul României de către persoanele fizice
se poate realiza individual și independent, ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători
titulari ai unei întreprinderi individuale sau ca membri ai unei întreprinderi familiale (în
condițiile Ord. De urgență a Guv. Nr. 44/2008), excepție făcând profesiile liberale, precum și
acele activități economice a căror desfășurare este organizată prin legi speciale .
Pot desfășura activități economice în una fintre formele amintite, persoanele
fizice care:
• -au împlinit 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru
desfășurarea de activități economice conform art. 4 lit.a) (persoane fizice autorizate) și
lit. b) (întreprinderi individuale) și al reprezentantului întreprinderii familiale,
respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale;
• -nu au săvârșit fapte sancționate de legile financiare, vamale și cele care privesc
disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;
• -au un sediu fiscal declarat prin cererea de înregistrare în registrul comerțului și de
autorizare a funcționării;
• -declară pe propria răspundere că îndeplinesc condițiile de funcționare prevăzute de
legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediuluii și
protecția muncii.

Regimul juridic al persoanei fizice autorizate (PFA)

• În scopul exercitării activității pentru care a fost autorizată, persoana fizică autorizată:
• -poate colabora cu alte persoane fizice autorizate, întreprinzători persoane fizice
titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor întreprinderi de
familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activități
economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit;
• -poate angaja, în calitate de angajator, terțe persoane cu contract individual de muncă,
încheiat în condițiile legii;
• -poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terțe
persoane care funcționează atât în același domeniu, cât și într-un alt domeniu de
activitate economică decât cel pentru care persoana fizică este autorizată;
• -este asigurată în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și are
dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor
pentru șomaj, în condițiile prevăzute de lege;
• -își desfășoară activitatea folosind în principal forța de muncă și aptitudinile sale
profesionale (nu poate cumula și calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al
unei întreprinderi individuale);
• -poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit și autorizarea ca
întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale;
• -răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost
constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvență, va fi
supuse procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenței, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial.
Creditorii își vor exercita dreptul comun, în cazul în care persoana fizică autorizată nu
are calitatea de comerciant.

Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii

individuale
• Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale:
• -este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului;
• -poate angaja terțe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la
inspectoratul teritorial de muncă, în calitate de angajator persoană fizică;
• -poate colabora cu alte persoane fizice autorizate, cu alți întreprinzători persoane fizice
titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor întreprinderi
familiale, ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activități economice,
fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit;
• -nu va fi considerat un angajat al unor terțe persoane cu care colaborează, chiar dacă
colaborarea este exclusivă;
• -poate cumula și calitatea de salariat al unei terțe persoane care funcționează atât în
acelați domeniu, cât și într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care și-
a organizat întreprinderea individuală;
• -este asigurat în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și are
dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor
pentru șomaj;
• -răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost
constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvență, va fi supuse
procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006;
• -în cazul în care își încetează activitatea și este radiat din registrul comerțului prin
deces, moștenitorii acestuia pot continua întreprinderea, dacă își manifestă voința,
printr-o declarație autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când
sunt mai mulți moștenitori, aceștia vor desemna un reprezentant, în vederea continuării
activității economice ca întreprindere femilială. Activitatea va putea fi continuată sub
aceeași firmă, cu obligația de menționare în cuprinsul acelei firme a calității de
succesor.