Biletul 1

1. Caracterul general al garanţiei comune

 Garanţia comună are un caracter general în sensul în care ea are ca obiect
întregul(activ) patrimoniu al debitorului.
 Caracterul general al garanţiei comune suferă anumite atenuări atunci când creanţa
creditorului s-a născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului debitorului.
În acest caz, creditorul este obligat să urmărească mai întaî bunurile debitorului din
masa patrimonială în legătura cu care s-a născut şi creanţa. Numai după ce a fost
epuizat întregul activ patrimonial din această masă patrimonială, creditorul poate
urmări celelalte bunuri ale debitorului(ex: situaţia creditorilor personali ai unuia
dintre soţi care mai întâi urmăresc bunurile proprii ale soţului debitor şi dacă acestea
sunt insuficiente pot fi urmărite bunurile comune ale soţilor).
 De asemenea caracterul general este atenuat(chiar înlăturat) în cazul creanţelor care
s-au născut în legătură cu o diviziune a patrimoniului afectată exerciţiului unei
profesii autorizate de lege(notar, medic, avocat). Creditorii acestor creanţe pot
urmări numai bunurile care fac obiectul diviziunii patrimoniului constituite pt.
exercitarea profesiei respective.
2. Fideiusiunea. Efectele între debitor şi fideiusor
Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă
parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu titlu
gratuit sau oneros, obligaţia debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.
 Dacă fideiusorul plăteşte obligaţia principală, el are un drept de regres împotriva
debitorului.
 Întinderea dreptului de regres (art.2306 al 1): fideiusorul care s-a obligat cu acordul
debitorului poate cerea acestuia ceea ce a plătit, şi anume capitalul, dobânzile şi
cheltuielile, precum şi daunele-interese pt repararea oricărui prejudiciu pe care
acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii.
 Conform art. 2305 c.civ fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în
toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului.
 Beneficiul subrogaţiei poate fi invocat de oricine indiferent dacă a acţionat cu acordul
sau fără acordul debitorului.

Biletul 2
1. Egalitatea creditorilor
 Garanţia comună aparţine tuturor creditorilor (g.c. este unică, precum patrimoniul,
chiar dacă creditori sunt mai mulţi)
 Egalitatea creditorilor o găsim reglem. În art. 2326 c.civ. conform căreia: preţul
bunurilor debitorului se împarte între creditori proporţional cu valoarea creanţei
fiecărui, în afară de cazul în care există între ei cauze de preferinţă ori cauze de
subordonare (convenţii cu privire la ordinea îndestulării lor). Creditorii care au acelaşi
rang au deopotrivă drept de plată, proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre
ei.
 Cauzele de preferinţă: privilegiile, ipotecile şi gajul
 Clauzele de subordonare: înţelegeri survenite între creditori chirografari sau cei cu
rang egal, prin care aceştia convin asupra ordinii de realizare a creanţelor acestora.

2.Privilegiile. Definiţei şi caractere juridice

 Privilegiile sunt cauze de preferinţă acordate de lege unui creditor în considerarea
calităţii creanţei sale. Prin calitatea creanţei se înţelege cauza sa, faptul juridic din
care ea s-a născut.
 Caractere juridice: * privilegiile sunt simple cauze de preferinţă - ele acordă
creditorului priveligiat numai dreptul de a fi plătit cu prioritate din preţul obţinut în
urma vânzării bunului grevat; * sunt garanţii legale – izvorul lor fiind numai legea; *
sunt indivizibile - astfel întregul bun şi fiecare parte a acestuia sunt afectate garantării
crenţei privilegiate în totalitatea ei(ex. dacă bunul este înstrăinat parţial, porţiunea
rămasă continuă să fie afectată garantării întregii creanţe privilegiate; * privilegiile au
caracter accesoriu – existenţa privilegiului are ca singură finalitate realizarea creanţei
garantate. Este motivul pt care transmiterea sau stingerea obligaţiei garantate atrage
şi transmiterea sau stingerea privilegiului.

Biletul 3

1. Bunuri care nu fac obiectul garanţiei comune

 Dacă de regulă orice bunuri ale debitorului pot fi urmărite, art. 2324 al.2 stabilesţte
că nu pot face obiectul garanţiei comune bunurile insezizabile.
 Insesizabilitatea unor bunuri din patrimoniul debitorului poate fi legală sau
convenţională.
 Insesizabilitatea legală îşi are originea în lege existând bunuri insesizabile în
consecinţa inalienabilităţii lor ( bunurile proprietate publică, dreptul de uz şi dreptul
de abitaţie) şi bunuri insesizabile datorită scopului pt care sunt afectate ( bunurile de
uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale, bunurile care
servesc la exercitarea ocupaţiei debitorului şi care nu pot fi executate silit decât dacă
nu există alte bunuri).
 Insesizabilitatea covenţională decurge dintr-o clauză expresă stabilită în actul de
dobândire a bunului. Prin act juridic, se poate institui inalienabilitatea bunului sau
numai insesizabilitatea lui.
2. Dreptul de ipotecă. Definiţie şi caractere juridice
 Ipoteca este definită de art. 2343 c.civ ca fiind acel "drept real asupra bunurilor
mobile sau imobile afectate executării unei obligaţii" – ipoteca se constituie fără
deposedare. Vom defini ipoteca drept aceea garanţie reală care se va constitui fără
deposedarea constituitorului şi care presupune afectarea unui bun mobil sau imobil,
garantării unei obligaţii, conferind titularului ei atât un drept de urmărire cât şi un
drept de preferinţă.
 Caractere juridice: * este un drept real, ea conferind titularului său atât un drept de
urmărire ( fiind acea prerogativă în care creditorul ipotecar este îndreptăţit să-şi
valorifice bunul grevat în mâinile oricui el s-ar afla) cât şi un drept de preferinţă ( este
aceea prerogativă recunoscută creditorului ipotecar de a-şi realiza cu prioritate
creanţa înaintea creditorilor chirografari şi celor de rang inferior); * este un drept
accesoriu, adică ipoteca nu are o existenţă de sine stătătoare, ea se constituie pt a
însoţi şi garanta o obligaţiei principală; * ipoteca este indivizibilă, adică prin
indivizibilitatea ipotecii se înţelege că bunul în integralitatea lui şi fiecare parte din el
sunt afectate garantării creanţei în totalitatea ei.

Biletul 4
1.Acţiunea oblică. Condiţii
Acțiunea oblică este mijlocul juridic prin care creditorul exercită drepturile și acțiunile
debitorului, atunci când acesta refuză să le exercite în prejudiciul creditorului;
Domeniul de aplicare al acțiunii oblice se circumscrie drepturilor și acțiunilor cu caracter
patrimonial ale debitorului.
Nu toate acțiunile și drepturile cu caracter patrimonial pot forma obiectul acțiunii oblice.
Astfel, nu pot fi exercitate pe cale oblică:
Actele de administrare a patrimoniului debitorului, de pildă închirierea unui bun;
Actele de dispoziție juridică, de exemplu contractual de vânzare-cumpărare, contractul de
schimb;
Acțiunile care sunt strâns legate de persoana debitorului, de exemplu acțiunea în
revocarea unei donații pentru ingratitudine;
Drepturile patrimoniale insesizabile ale debitorului, de pildă dreptul de uz, dreptul de
abitație, dreptul la diurnă.

 Acţiunea oblică desemnează dr. creditorului de a exercita drepturile şi acţiunile

debitorului atunci când acesta, datorită pasivităţii sale nu le valorifică.
 Condiţii: A)creanţa creditorului trebuie să fie certă şi exigibilă aşa cum prev. art. 1560
c.civ. Prin creanţă certă se înţelege acea creanţă a cărei existenţă este sigură iar
exigibilitatea – când creditorulul poate să ceară plata ei de la debitor;
B) debitorultrebuie să fie inactiv, adică să refuze sau să neglizeze exrecitarea propriilor drepturi şi
acţiuni;
C) pasivitatea debitorului trebuie să cauzeze un prejudiciu creditorului, există
un astfel de prejudiciu în situaţia în care prin pasivitatea sa, debitorul îşi creează sau
îşi accentueză o stare de insolvabilitate.
2.Bunurile viitoare, obiect al dr de ipotecă. Interpretarea corelată a art. 1228,
art.2365, art. 2380 şi art. 2387 c.civ
 Art. 1228: În lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta şi asupra
bunurilor viitoare.
 Art. 2365: Ipoteca convenţională poate fi constituită numai de titularul dreptului ce
urmează a fi ipotecat şi care are capacitatea de a dispune de acesta.
 Art. 2380: Ipoteca asupra unor construcţii viitoare nu poate fi intabulată, ci numai
înscrisă provizoriu în cartea funciară, în condiţiile legii.
 Art. 2387: Constituirea şi eficacitatea ipotecii: Ipoteca mobiliară se constituie prin
încheierea contractului de ipotecă, însă ea produce efecte de la data la care obligaţia
garantată ia naştere, iar constituitorul dobândeşte drepturi asupra bunurilor mobile
ipotecate.
 Bun viitor – dr. de prop. nu s-a născut. Bunul imobiliar viitor poate face obiectul dr.
de ipotecă. Ipoteca imobiliară se poate constitui şi asupra unor bunuri viitoare.
Bunurile viitoare pot face obiectul contractului de ipotecă – 1228 text care se
corelează cu 2380 în materie imobiliară şi 2387 în materie mobiliară. Chiar dacă 2365
nu îşi găseşte aplicabilitatea

Biletul 5
1.Acţiunea oblică. Efecte
Acțiunea oblică este mijlocul juridic prin care creditorul exercită drepturile și acțiunile
debitorului, atunci când acesta refuză să le exercite în prejudiciul creditorului;
Domeniul de aplicare al acțiunii oblice se circumscrie drepturilor și acțiunilor cu caracter
patrimonial ale debitorului.
Nu toate acțiunile și drepturile cu caracter patrimonial pot forma obiectul acțiunii oblice.
Astfel, nu pot fi exercitate pe cale oblică:
Actele de administrare a patrimoniului debitorului, de pildă închirierea unui bun;
Actele de dispoziție juridică, de exemplu contractual de vânzare-cumpărare, contractul de
schimb;
Acțiunile care sunt strâns legate de persoana debitorului, de exemplu acțiunea în
revocarea unei donații pentru ingratitudine;
Drepturile patrimoniale insesizabile ale debitorului, de pildă dreptul de uz, dreptul de
abitație, dreptul la diurnă.

 Acestea se impun a fi analizate faţă de terţul pârât, debitorul pasiv şi faţă de

creditorii debitorului pasiv.
 A. Efectele în raporturile dintre creditor şi terţul pârât acţionat în judecată
- Sub acest aspect art. 1560 al 3 c.civ. prevede că terţul pârât va putea să invoce în
relaţia cu creditorul reclamant toate apărările pe care le-ar fi putut opune şi
debitorului. Cu alte cuvinte exercitarea pe cale oblică a drepturilor şi acţiunilor
debitorului, nu trebuie să înrăutăţească cu nimic soarta terţului pârât faţă de
aceea în care acţiunea ar fi fost exercitată de însăşi debitorul.
 B. Efectele faţă de debitorul pasiv
- Sub acest aspect interesează dacă hotărârea exprimată ca urmare a acţiunii oblice
are sau nu autoritate de lucru judecat şi faţă de debitorul pasiv. Răspunsul este
acela că hotărârea judecătorească va avea autoritate de lucru judecat faţă de
debitorul pasiv doar atunci când acesta a fost introdus în proces.
 C. Efectele faţă de ceilalţi creditori ai debitorului pasiv
- Potrivit art. 1561 c.civ., hotărârea judecătoreacsă de admiterea acţiunii oblice
profită tuturor creditorilor. Aceasta are semnificaţia faptului că deşi este
promovată de unul dintre creditori, elementul activ adus în patrimoniul
debitorului profită tuturor creditorilor acestuia fără nici o preferinţă în favoarea
celui ce a exrcitat. Spre exempu dacă pe cale oblică a fost exercitată o acţiune în
revendicare, bunul adus în patrimoniul debitorului va putea fi urmărit silit de
oricare din creditori acestuia, preţul obţinut fiind împărţit în mod proporţional de
către toţi creditori conform valorii creanţei lor.
2.Bunurile altuia, obiect al dreptului de ipotecă. Interpretarea corelată a art.
1230, art.2365 şi a art. 2387 c.civ
 Art. 1230: Bunurile care aparţin altuia: Dacă prin lege nu se prevede altfel, bunurile
unui terţ pot face obiectul unei prestaţii, debitorul fiind obligat să le procure şi să le
transmită creditorului sau, după caz, să obţină acordul terţului. În cazul neexecutării
obligaţiei, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate.
 Art. 2365: Dr. de a ipoteca: Ipoteca convenţională poate fi constituită numai de
titularul dreptului ce urmează a fi ipotecat şi care are capacitatea de a dispune de
acesta.
 Art. 2387: Constituirea şi eficacitatea ipotecii: Ipoteca mobiliară se constituie prin
încheierea contractului de ipotecă, însă ea produce efecte de la data la care obligaţia
garantată ia naştere, iar constituitorul dobândeşte drepturi asupra bunurilor mobile
ipotecate.
 Bunurile altuia – art 2365 infirmă regula de la art 1230. Se aplică şi art 2387. În
privinţa bunurilor altuia rezultă din 1230 şi 2365 ipoteca se poate constitui asupra
bunurile mobile ale altuia. Bunurile imobile ale altuia nu poate face obiectul ipotecii.

Biletul 6
1.Acţiunea revocatorie. Condiţii
 Acţ. revocatorie este aceea acţ. prin care creditorul solicită să fie declarate
inopozabile faţă de el, actele juridice încheiate de debitor în frauda intereselor sale.
 Condiţii: - creanţa trebuie să fie certă şi de regulă lichidă sau exigibilă;
2
- actul încheiat de debitor trebuie să fi cauzat un prejudiciu creditorului. Creditorul
este prejudiciat de regulă atunci când prin actul încheiat de debitor i se cauzează
acestuia o stare de insolvabilitate sau i se accentuează o astfel de stare.
- frauda debitorului: debitorul să fi acţionat fie cu intenţia de a-i cauza un
prejudiciu creditorului sau doar cunoscând că prin prefectarea actului îi cauzează
creditorului un prejudiciu.
- complecitatea terţului la fraudă: există atunci când terţul a cunoscut că prin actul
atacat se cauzează un prejudiciu.
2.Valoarea de titlu executoriu a contractului de ipotecă. Interpretarea art. 2430 şi
a art 2431 c.civ. Posibilitatea executării contractului de ipotecă atunci când creanţa
nu este constatată printr-un titlu executoriu.
 De regulă hotărârile judecătoreşti sunt titluri executorii. Excepţional şi alte titluri pot
fi titluri executorii numai când legea prevede acest lucru. O asfel de situaţie este şi
contractul de ipotecă. Fiind titlu executoriu aceasta înseamnă că creditorul ipotecar
va putea să execute şi bunul ipotecat în vederea realizării creanţei lui. Dacă creanţa
nu este acoperită prin valorificarea silită a bunului, pt executarea restului de creanţă,
creditorul are nevoie de un alt titlu executori care poate fi fie o hot. judec., fie un alt
înscris căruia legea îi recunoaşte valoarea executorie.

Biletul 7
1.Acţiunea revoctorie. Efecte
 A. Raporturile dintre creditor şi terţul care a încheiat actul fraudulos cu debitorul
- ca efect al acţiunii revocatorie, actul atacat este declarat inopozabil faţă de
creditorul care a introdus acţiunea, precum şi faţă de toţi ceilalţi care au
intervenit în cauză. În consencinţă inopozabilităţii faţă de creditori, bunul ce a
făcut obiectul actului atacat este considerat că nu a ieşit din patrimoniul
debitorului, astfel el va putea fi urmărit silit de creditorul reclamant şi creditori
intervenienţi în acţiunea revocatorie.
 B. În raporturile dintre părţile actului fraudulos
- sub acest aspect este re reţinut că actul atact îşi menţine valabilitatea şi continuă
să producă efecte între părţile care au participat la încheierea lui. Aceasta se
explică prin faptul ca inopozabilitatea este un efect al acţ. revocatorie ce
acţionează doar în folosul credidorului.
 C. În raporturile dintre creditorul reclamant şi ceilalţi creditori ai debitorului
- acţ. revoc. profită doar creditorului care a declanşat-o şi celor care au intervenit
în cauză. Doar faţă de aceştia actul a devenit inopozabil. În raport cu toţi ceilalţi,
actul atacat este valabil şi îşi menţine efectele.â
2.Dreptul de gaj. Definiţie şi caractere juridice
 Gajul este o garanţie reală mobiliară care se constituie prin deposedarea debitorului
de bunul grevat, conferind titularului său atât un dr. de urmărire, cât şi un dr. de
preferinţă.
 Caractere juridice: *este garanţie reală – conferă titularului său un dr. de urmărire şi
undr. de preferinţă; * este o garanţie mobiliară – poate avea ca obiect numai bunuri
mobile corporale sau titluri negociabile emise în fomă materializată; * este o garanţie
convenţională – izvorul gajului poate fi numai convenţia. Contractul de gaj este un
contract real; * este o garanţie accesorie – el se constituie pt a însoţi şi garanta o
obligaţie prinicipală; * este indivizibil – bunul mobil în intregralitatea lui este afectat
garantării creanţei în totalitatea ei.

Biletul 8
1.Fideiusiunea. Caractere juridice
 Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă
parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu titlu
gratuit sau oneros, obligaţia debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.
 Caracterele juridice: A) este un contract solemn: pt că există o formă cerută de lege
pt încheierea contractului(înscris autentic sau semnătură privată); B) este un
contract unilateral: doar fideiusorul se obligă să achite datoria debitorului; C) este
un contract cu titlu gratuit sau oneros după cum sau nu fideiusorul predinte o
obligaţie debitorului; D) este un contract accesoriu pt că singura garanţiune este să
însoţească şi să garanteze obligaţiile principale.
2..Dreptul de retenţie. Condiţii
 Def: Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât timp
creditorul nu îşi exeută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau după caz,
atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pt cheltuieli necesare şi utile pe care le-a
făcut pt acel bun ori pt prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
 Condiţii: * să existe o conexiune materială sau juridică – Există conexitate materială
atunci când creanţa garantată se naşte în leg. directă cu bunul. Aşa se întâmplă
atunci când creditorul efectuează cheltuieli necesare şi utile asupra bunului grevat.
Cât priveşte conexitatea juridică, ea există atunci când 2 obligaţii provin din acelaşi
raport de drept( ex: gerantul de afaceri invocă un dr. de retenţie asupra bunurilor
geratului până la achitarea creanţei sale născute din gestiunea de afaceri; * creanţa
garantată trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă; * bunul asupra căruia poartă
dreptul de retenţie poate fi unul corporal sau necorporal, dacă este corporal el
trebuie să se afle în detenţia creditorului retentor.

Biletul 9
1.Fideiusiunea. Efectele între creditor şi fideiusor
 Conform art. 2293 c.civ fideiusorul nu este ţinut să îndeplinească obligaţia debitorului
decât dacă acesta nu o execută. Fiseiusorul se poate apăra:
1. Poate să invoce excepţiile ce decurg nemijlocit din raportul de fideiusiune.
2. Poate să invoce în virtutea caracterului acccesoriu al fideiusiunii mijloace de
apărare pe care le putea invoca şi debitorul.
3. Poate să invoce şi 2 excepţii personale specifice: beneficiul de discuţiune
( este expresia caracterului subsidiar al fideiusiunii în raport cu obligaţia
garantată. El constă în facultatea fideiusorului de a cere creditorului, care a
pornit urmărirea împotriva sa, să urmărească mai întâi bunurile debitorului
principal) şi beneficiul de diviziune ( este facultatea recunoscută
cofideiusorului, în ipoteza existenţei mai multor fideiusori ai aceluiaşi debitor,
pt aceiaşi datorie, de a solicita creditourlui să îşi devidă acţiunea şi să o reducă
la partea fiecăruia)
2.Dreptul de retenţie. Atributele şi funcţia de garanţie a dreptului de retenţie
 Atributele dreptului de retenţie: dr. de retenţie conferă titularului său o singură
prerogativă, aceea de a refuza predarea bunului grevat. Creditorul retentor este un
simplu detentor precar, el nu are dreptul să folosească bunul gravat şi nici să îşi
însuşească fructele acestuia. Este adevărat că el este obligat să culeagă fructele
bunului frugifer, însă ele revin proprietarului bunuliu, aşa cum prevede art 550 c.civ.
Până la achitarea datoriei născute în legătură cu bunul , dr de retenţie se extinde şi
asupra fructelor, ele urmând să fie remise proprietarului bunului odată cu stingerea
retenţiei.
 Funcţia de garanţie a dr de retenţie: Prin faptul că titularul său poate refuza
restituirea bunului grevat până la achitarea datoriei născute în legătura cu el, în mod
indubitabil, dr de retenţie îndeplineşte o funcţie re garanţie în vederea realizării
creanţei retentorului. Eficacitatea funcţiei de garanţie a dr de retenţie depinde, în
esenţă, de doi factori:
 Opozabilitatea dr de retenţie: dr de retenţie asigură titularului său o singură
prerogativă, aceea de a refuza predarea bunului. Măsura în care această unică
putere se impune respectului terţilor este, în mod neîndoielnic,
esenţială pt eficacitatea acestei garanţii.
 Indivizibilitatea dr de retenţie: presupune următoarele: divizarea activă sau
pasivă a obligaţiei nu produce nicio consecinţă asupra dr de retenţie, care
continuă să greveze bunul în integralitatea lui. În caz de divizare a bunului, fiecare
fracţiune poate fi reţinută până la plata întregii datorii; dacă se stinge o parte din
datorie dr de retenţie continuă să greveze bunul în întregimea sa. Indivizibilitatea
contribuie în mod neîndoielnic la realizarea funcţiei de garanţie a dr de retenţie.