lOMoARcPSD|26947579

Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială

Referat

Tulburarea de Personalitate Borderline

Student: Cucu Margareta

Coordonatori:
Curs: Prof. Univ. Dr. Lorena Vîșcu
Seminar: Conf.Univ.Dr. Sonia Ignat

2023
 TULBURAREA DE PERSONALITATE BORDERLINE

Personalitatea umană reprezintă unul dintre cele mai complexe fenomene din univers,
deoarece integrează o sumedenie de componente diferite ca structură, funcționalitate, finalitate
(biologice, psihologice, sociale, axiologice, istorice) și dinamică (deși dispune de trăsături relativ
stabile, cunoaște o evoluție în timp, atât în plan filogenetic, cât și plan ontogenetic). Ca urmare a
acestui fapt, personalitatea nu poate fi cercetată de o singură știință, ci necesită o abordare
multidisciplinară. De exemplu, antropologia fizică și culturală studiază speciile umane și faptele
de cultură; sociologia consideră omul ca o componentă esențială a vieții sociale; pedagogia se
preocupă de legile formării personalității; istoria înregistrează etapele evoluției în cadrul
personalității, dezvoltând în ultimele decenii o adevărată psihologie istorică; morala privește
personalitatea ca deținătoarea valorilor morale; estetica se preocupă cu aprecierea omului sub
raportul creației și perceperii frumosului; medicina este centrată pe echilibrul dintre starea de
sănătate și boală.
Modelele de gândire și de relaționare cu mediul social și cu propria individualitate a
subiectului se exprimă în trăsături de personalitate. Prin tulburări de personalitate putem înțelege
acele trăsături inflexibile și dezadaptative care pot provoca fie perturbări în funcționalitatea
socio-profesională a individului, fie disconfort subiectiv. Tulburările de personalitate se recunosc
încă din adolescență și persistă toata viața, atenuându-se, de obicei, cu vârsta.
În cele ce urmează, se vor prezenta caracteristicile persoanelor care prezintă tulburări de
personalitate și complicațiile acestora:
Modele de comportament cronice și durabile, nu
episodice; Blamarea constantă a altora;
Ușor de înfuriat sau de făcut geloși;
Funcția socială și ocupațională
tulburată; Dependența sau independența
excesivă; Impulsivi/compulsivi;
Exacerbare produsă de afecțiunile SNC, traumatism cranian și
stres; Iritabilitate;
Abilități empatice
reduse; Egocentrism;
Deseori rezistență la tratament;
Relații interpersonale deficitare.
Una dintre tulburările de personalitate care atrage atenția este tulburarea borderline,
întrucât a stârnit extrem de multe controverse legate de denumire, simptome și, mai ales, cu
privire la etiopatogenie. Multe studii au arătat că această tulburare are cauze psihologice legate
de traume majore apărute în copilărie: abuzuri verbale, fizice, neglijența, abandon, abuz sexual.
Diagnosticul de tulburare de personalitate borderline este pus doar la adulți, nu la copii sau
adolescenți. Acest lucru se întâmplă deoarece semnele și simptomele tulburării de personalitate
prezente la vârste mici pot dispărea odată cu maturizarea.
Conform DSM V (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), această
tulburare este mai frecventă decât se crede, cu o prevalență care poate ajunge până la 6 % (datele
inițiale arătau o prevalență de 1-3%) în populația generală și până la 10-20% în grupul
pacienților psihiatrici.
Criteriile revizuite in DSM V pentru diagnosticul acestei tulburări ne arata următoarele:
 lOMoARcPSD|26947579

A. Deficiențe semnificative în funcționalitatea personalității, care se manifestă prin:

1. Deficiențe în funcționarea sinelui:
a. Identitate: sărăcită semnificativ, slab dezvoltată, sau imagine de sine instabilă,
adesea asociată cu autocritică excesivă, sentimente cronice de gol interior, status disociativ
în situații de stres;
b. Dezvoltarea personală: instabilitate în planuri, aspirații, valori sau carieră.
2. Deficienţe în relaţiile interpersonale:
a. Empatia: incapacitate de a recunoaşte sentimentele și nevoile altora, asociată cu o
hipersensibilitate personală în relaționarea cu ceilalţi (predispoziţie pentru a se simţi
deconsiderat sau insultat); percepţia subiectivă a celorlaţi legată de calităţi sau defecte;
b. Intimitate: relaţii intense, instabile, conflictuale, marcate de neîncredere şi
preocupare, dominate de anxietate legată de un real sau imaginar abandon; percepţia
relaţiilor apropiate în extreme: ori idealizare, ori desconsiderare totală cu alternarea bruscă
a acţiunilor cu implicare totală sau retragere complete.
B. Caracteristici patologice ale personalităţii în următoarele domenii:
1. Afectivitate negativă caracterizată prin:
a. Labilitate emoţională: stări emoţionale instabile şi schimbări frecvente ale
dispoziţiei; emoţiile sunt uşor stârnite, intense şi sunt disproporţionate faţă de circumstanţe
sau amploarea evenimentelor;
b. Anxietate: sentimente intense de nervozitate, încordare sau panică, de multe ori ca
reacţie la relaţiile interpersonale; îngrijorare asupra efectelor negative ale trecutului,
experienţelor neplăcute şi posibilităţile viitoare de a trece prin momente negative; senzaţia
de frică, teamă, sau se simte ameninţat de incertitudine; teamă de despărţire sau de pierdere
a controlului;
c. Insecuritatea legată de despărţire: temeri legate de o eventuală respingere sau
despărţire de ceilalţi, asociată cu temeri legate de dependenţă excesivă sau de pierderea
completă a autonomiei;
d. Stări depresive: sentimentul frecvent de a fi jos, nefericit sau fără speranţă;
dificultate de recuperare după astfel de trăiri; pesimism în privinţa viitorului; sentiment
generalizat de ruşine sau jenă; sentimente de inferioritate, autostimă scăzută; gânduri şi
acţiuni suicidare.
2. Dezinhibiţie, caracterizată prin:
a. Impulsivitate: persoanele care suferă de această tulburare acționează sub impulsul
momentului ca reacție la diverși stimuli; acţiunea este de moment, fără un plan şi fără a lua
în calcul consecinţele; prezintă dificultate în a stabili sau urma un plan.
3. Antagonism caracterizat prin:
a. Ostilitate: pacienții cu tulburarea de personalitate borderline prezinta sentimente
de furie frecvente sau persistente, furie sau iritabilitate ca răspuns la insultele sau
desconsiderările minore.
C. Deficiențele în funcţionalitatea personalităţii şi expresia trăsăturilor individuale ale
personalităţii sunt relativ constante în timp.
D. Deficienţele în funcţionalitatea personalităţii şi expresia trăsăturilor individuale ale
personalităţii nu sunt în concordanţă cu normativele sociale sau stadiul de dezvoltare
socio-cultural al persoanei în cauza.
 lOMoARcPSD|26947579

E. Deficienţele în funcţionalitatea personalităţii şi expresia trăsăturilor individuale ale

personalităţii nu sunt, în mod exclusiv, cauza a efectelor provocate de consumul de
substanţe (alcool, droguri, medicamente) sau determinate de o cauza medicală
generală (ex: traumatism cerebral sever).
Pe baza semnelor și simptomelor și prin evaluarea psihologică se va pune diagnosticul
pentru tulburarea borderline. De asemenea, pacienții sunt nevoiți să prezinte cel puțin 5 dintre
următoarele criterii:
teamă intensă de abandon;
un model de relații instabile;
imagine de sine instabilă;
comportamente impulsive și autodistructive;
comportament suicidar și automutilare;
schimbări frecvente de
dispoziție; sentiment cronic de
gol interior; manie fără motiv;
episoade de paranoia și de pierdere a contactului cu realitatea.
De asemenea, tulburarea de personalitate borderline se poate asocia cu orice tulburare
psihică, dar mai frecvent cu următoarele: tulburare depresivă majoră, tulburare de anxietate,
tulburări din spectrul bipolar, tulburare de stress post-traumatic, ADHD (tulburare de deficit de
atenție și hiperactivitate), tulburări psihice induse de alcool, tulburare psihică indusă de droguri,
tulburare de control a impulsurilor, tulburări alimentare (bulimie, mâncat compulsiv).
În ceea ce privește tratamentul pacienților cu această tulburare de personalitate, acesta este
aproape în exclusivitate psihoterapeutic, tratamentul medicamentos fiind, în general, destinat
comorbidităților (medicamentele nu pot vindeca, dar pot trata problemele asociate, cum ar fi
depresia, impulsivitatea și anxietatea, din acest motiv putând a se folosi antidepresive,
antipsihotice și medicație antianxioasă). Bineînțeles, există şi situaţii în care poate fi necesară şi
spitalizarea (asigură siguranța pacientului care se automutileaza).
Psihoterapia este, în general, o terapie de lungă durată, de câţiva ani. Există doua tipuri de
terapii care au ajutat la ameliorarea simptomelor pentru această tulburare: terapia
comportamentală dialectică: această terapie a fost creată special pentru tratamentul personalității
borderline (de obicei, se realizează prin consiliere individuală, de grup sau prin telefon și constă
în însușirea unor abilități de baza pentru învățarea pacientului cum sa-și regleze emoțiile, să
tolereze sentimentele și să îmbunătățească relațiile); psihoterapia centrata pe transfer: această
terapie se centrează pe relația dintre pacient și terapeut – ajutând pacientul să înțeleagă emoțiile
și dificultățile inevitabile într-o relație.
Dar, din nefericire, cel mai mare dezavantaj al psihoterapiei este faptul că aceasta este
marcată de numeroase întreruperi şi schimbări de psihoterapeuți. De aceea, înainte de a hotărî
oprirea tratamentului sau schimbarea terapeutului, este necesară o analiză a relaţiei terapeutice.
Există terapii special create pentru tulburarea de personalitate borderline, a căror eficiență este
susţinută de studii de lungă durată. Odată cu înaintarea în vârstă, freamătul interior descreşte şi
pacientul poate susţine relaţii stabile şi iubitoare şi poate avea o carieră de succes.
În ceea ce privește stilul de viață al pacienților cu această tulburare, trebuie recunoscut
următorul lucru: persoanelor care suferă de această tulburare le poate fi destul de greu, dar
tratamentul și orele de psihoterapie îi pot ajuta să găsească căi de a face față acestei tulburări. De
asemenea, mai există și alte lucruri care îi pot ajuta să-și controleze propria viață: urmarea fără
abatere a planului de tratament; continuarea ședințelor de terapie atât cât este nevoie; practicarea
 lOMoARcPSD|26947579

unor căi sănătoase de eliberare a emoțiilor dureroase, în locul provocării de leziuni cutanate; să
nu se învinovățească pentru că au aceasta tulburare, dar să recunoască responsabilitatea tratării
ei; observarea pentru a vedea ce lucruri determină exploziile de mânie și comportamentul
impulsiv; sa nu fie jenați de această tulburare; tratarea problemelor asociate cum ar fi abuzul de
substanțe; educarea despre tulburare pentru a înțelege cauzele și tratamentul; discutii cu persoane
care au aceeași tulburare pentru a împărtăși experiențe.
Un alt motiv pentru care această tulburare de personalitate a stârnit atât de mult interes în
ceea ce privește simptologia și metodele de tratament, a fost relația dintre aceasta și mințile
criminale. Aparent, această tulburare a reprezentat un motiv principal pentru încarcerarea câtorva
criminali în serie în Statele Unite ale Americii. Ba mai mult decât atât, această “boală”, se pare, a
fost diagnosticată, cu precădere, în rândul femeilor.
În cele ce urmează, mă voi concentra în a descrie 3 personalități care mi-au atras atenția:
Aileen Wuornos (a mărturisit 7 crime in Florida; de asemenea, ea a fost diagnosticată cu
tulburarea de personalitate antisocială), Jeffrey Dahmer (cunoscut și sub denumirea de
“Canibalul din Milwaukee”, a fost condamnat la închisoare întrucât a ucis 17 băieți și bărbați
între anii 1978 și 1991, el având probleme foarte mari în ceea ce privește abuzul de alcool) și
Kristen H. Gilbert (a ucis 4 pacienți într-un spital din Virginia unde lucra drept asistentă
medicală, administrând doze fatale de epinefrină pentru a provoca infarct miocardic).
Prima persoană pe lista de față este Aileen Wuornos, o criminală în serie care a fost prinsă
întrucât aceasta a împușcat 7 bărbați în Florida între anii 1989 și 1990. Wuornos a pretins că
victimele sale fie au violat-o, fie ca au încercat să o violeze în timp ce aceasta presta servici
sexuale și că toate aceste ucideri au fost făcute drept auto-apărare. Până la urmă, aceasta a fost
pedepsită cu moartea pentru 6 din cele 7 crime comise și a fost executată cu injecția letală pe
data de 2 octombrie, în anul 2002.
În ceea ce privește trecutul acestei persoane, Aileen nu a reușit să-și întâlnească niciodată
tatăl, întrucât acesta a fost închis în momentul nașterii sale. Leo Dale Pittman, tatăl lui Aileen, a
fost diagnosticat cu schizofrenie, ca mai târziu, să fie condamnat din cauza unor abuzuri sexuale
împotriva copiilor și în final, acesta să se sinucidă pe data de 30 ianuarie, în 1969. În ianuarie
1960, mama sa, Diane, a abandonat-o împreuna cu fratele ei, Keith, lăsându-i cu bunicii din
partea mamei.
Când Aileen avea 11 ani, ea a început să se implice în activități sexuale pe perioada școlii,
în schimbul țigărilor, drogurilor și mâncării. Ba mai mult decât atât, ea mărturisește despre
implicarea în relații sexuale cu fratele ei mai mic și povestește despre cum bunicul ei alcoolic a
abuzat-o sexual și fizic când era doar un copil (de asemenea, ea mărturisește despre modul în
care aceasta o forța să se dezbrace înainte de a o abuza fizic). La vârsta de 13 ani, ea a rămas
însărcinată, în urma unui viol de către un complice al bunicului său. A fost forțată să abandoneze
școala, din cauza unor evenimente traumatizante (ea a născut un băiat pe care l-a plasat spre
adopție, bunica sa a murit din cauza unei insuficiențe hepatice). De asemenea, a fost aruncată pe
străzi de către bunicul ei, astfel începând să lucreze ca prostituată și să locuiască în pădurile de
lângă vechea ei casă.
Din cele menționate mai sus, se poate ajunge la următoarea concluzie: Wuornos este
considerată ca fiind modelul psihopatologic al femeilor care ucid. Aileen este considerată ca
având o personalitate psihopatică, ea întâlnind criteriile pentru tulburarea de personalitate
borderline și cea antisocială. Se spune că abuzurile sexuale din copilărie și cariera sa în
prostituție să fie motivele principale pentru care ea a ajuns să comită acele crime.
 lOMoARcPSD|26947579

De asemenea, experiențele traumatice, cum ar fi plecarea mamei când aceasta era doar un
copil sau ignoranța bunicii în ceea ce privește abuzurile sexuale ale bunicului, au jucat un rol
foarte important în dezvoltarea stării psihopatice. Totul s-a înrăutățit din moment ce Aileen și
fratele ei, Keith, au crezut că bunicii lor erau părinții biologici, dar, la vârsta de 11 ani, au aflat
adevărul, creând astfel o prăpastie între Aileen și bunicii ei și degradând și mai tare relația
„mamă – fiică”.
Wuornos era cunoscută pentru problemele sale comportamentale, printre care putem să
subliniem temperamentul ei exploziv ce îi limita posibilitatea de a avea prieteni sau de a menține
relații serioase pe o anumită perioadă de timp. Cu alte cuvinte, toate aceste traume au ajutat la
dezvoltarea tulburării de personalitate bordeline, lăsând mintea ei într-un stadiu incipient,
primitiv, disociativ cu foarte multe bariere menite de a opri orice stimulare emoțională.
Următorul pe lista este Jeffrey Dahmer, cunoscut sub denumirile de „Canibalul din
Milwaukee” sau „Monstrul din Milwaukee”. Este considerat un criminal în serie care a comis
fapte de viol, crima și dezmembrare a 17 bărbați și băieți, între anii 1978 și 1991. Multe dintre
crimele sale târzii au implicat, de asemenea, acte de necrofilie, canibalism și prezervarea
permanenta a anumitor părți corporale, în special, părți ale scheletului uman.
Chiar dacă a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate borderline, tulburare de
personalitate schizopatică și o tulburare psihotică, Dahmer a fost găsit ca fiind conștient în mod
legal la procesul sau. Pe data de 15 februarie, în anul 1992, a fost condamnat la închisoare pe
viață pentru 15 din cele 17 crime comise.
În documentele legate despre Jeffrey Dahmer, se consideră faptul că acesta nu a primit
suficientă atenție din partea părinților, întrucât mama sa, Joyce Dahmer, în urma sarcinii, a
devenit dependentă de pastilele Equanil, iar, tatăl său, Lionel Herbert Dahmer, era student la
facultatea de chimie Marquette, studiile sale ținându-l departe de familia sa. Dahmer a fost
considerat și descris ca fiind un „copil fericit și energic”, până în momentul în care acesta a fost
operat de dublă hernie de disc (ținând cont de faptul că, în acel moment, acesta avea vârsta de 4
ani). De asemenea, însuși Dahmer susținea faptul că, după operație, acesta simțea o „tensiune
extremă” între părinții săi, care se certau în mod constant.
Încă de la o vârstă fragedă, Dahmer a manifestat un mare interes față de animale. Prietenii
apropiați ai lui Dahmer au recunoscut faptul că acesta colecta insecte mari, libelule și fluturi, pe
care le punea în diferite borcane. Mai târziu, a început să colecteze schelete de animale, găsite pe
marginea drumurilor, ocazional, ca apoi, sa le dezmembreze în confortul propriei case. Conform
mărturiilor tatălui său, Lionel Dahmer, fiul său era „foarte interesat” de sunetul pe care oasele le
fac atunci când sunt rupte, și a dezvoltat în mod instant o fixație pentru acestea. Se spune că
Dahmer căuta, ocazional, sub și pe lângă casă oase suplimentare.
În anul 1968, în timpul unei cine în familie, Dahmer și-a întrebat tatăl ce s-ar întâmpla cu
oasele dacă acestea ar fi puse într-o soluție de înălbitor. Lionel Dahmer, în acel moment, a
început să se îngrijoreze de starea letargică a fiului său, dar, a fost și fascinat de curiozitatea
științifică a acestuia. Pana la urma, Lionel i-a demonstrat fiului său cum să utilizeze în mod
corespunzător o soluție de înălbitor și, apoi, mai târziu, cum să conserve oasele animalelor.
Aceste cunoștiințe au fost utilizate de către Dahmer pe rămășițele animale pe care a continuat să
le colecteze.
Încă de la vârsta de 18, după ce acesta a descoperit faptul că era homosexual și că nu poate
comunica acest lucru părinților săi, a început să exprime caracteristicile atât pentru un criminal
în serie organizat, cât și unul dezorganizat. Jeffrey a recunoscut faptul că își planifica crimele,
urmarea străini pe stradă, pe de o parte. Pe de altă parte, el însuși a susținut că era inapt atât din
 lOMoARcPSD|26947579

punct de vedere social cât și sexual, și locuia singur. Fiecare dintre crimele sale s-a rezumat la
următoarea serie de etape: își găsea diferite victime de sex masculin, uneori adulți sau alte ori,
adolescenți, îi atrăgea în casa bunicii sale sau în propria sa locuința (mai târziu), le oferea băuturi
alcoolice ce conțineau diferite droguri sau avea relații sexuale cu aceștia, ca apoi să îi omoare prin
ștrangulare. Știind cum sa folosească soluțiile de înălbitor, a reușit să scape de orice evidență de la
locul crimei, păstrând doar craniile acestora pentru fanteziile sale sexuale. Mai târziu, a recurs la
canibalism, susținând că în acest mod, „victimele sale vor rămâne întotdeauna cu el”.
Cu alte cuvinte, Jeffrey Dahmer este un personaj macabru din toate punctele de vedere.
Evenimentele traumatizante din copilărie, neglijența părinților în privința lui, ca apoi divorțul
acestora și izolarea față de cei din jurul său au fost elemente cheie în dezvoltarea tulburării sale
de personalitate borderline. El poate fi considerat un exemplu în ceea ce privește temperamentul
exploziv, stima de sine instabilă, incapabilitatea de a avea orice ce fel de relație interpersonala.
De aceea, foarte mulți psihologi sunt de acord cu ideea că Dahmer este modelul perfect când se
menționează tulburarea de personalitate boderline.
Nu în ultimul rând, trebuie să o aducem în prim plan pe Kristen H. Gilbert, o fostă asistentă
și o criminală în serie, ce a fost condamnată pentru 4 crime și 2 atentate asupra pacienților
internați în Veterans Affairs Medical Center (VAMC) în Northampton, Massachusetts. Metoda
pe care o aplica în crimele sale era aceea de a induce infarctul miocardic pacienților prin
injectarea de epinefrina în pungile predestinate perfuziilor intravenoase, ca, apoi, ea însăși să
răspundă la codul de urgenta și să îi resusciteze.
Gilbert s-a născut în Fall River, Massachusetts, fiind primul copil al lui Richard și Claudia
Strickland. Aparent, încă de mica, prietenii și familia au observat că Gilbert avea obiceiul de a
minți des. Ba mai mult decât atât, avea o istorie în care falsifica atentate sinucigașe doar pentru a
manipula oamenii și manifesta comportamente foarte violente față de cei din jurul ei.
În anul 1989, ea s-a alăturat echipei de asistenți în Veterans Affairs Medical Center în
Northampton. Deși, colegii săi au observat o creștere în numărul morților ce se întâmplau în
timpul turei lui Gilbert, dar au trecut peste acest fapt și chiar au poreclit-o „Îngerul morții”. În
anul 1996, 3 asistente medicale și-au exprimat îngrijorarea în ceea ce privește numărul de
pacienți care mor de infarct miocardic și de o scădere majoră în ceea ce privește aprovizionarea
cu epinefrina.
Gilbert a părăsit spitalul în 1996, în urma unei anchete spitalicești privind numeroasele
decese suspecte ale pacienților care au avut loc în timpul turei sale. În acea toamnă, Gilbert s-a
internat de șapte ori în diferite spitale de psihiatrie, rămânând între 1 și 10 zile de fiecare dată. În
ianuarie 1998, Gilbert a fost judecata pentru că a făcut amenințări cu detonarea unei bombe la
Northampton VAMC pentru a se răzbuna împotriva colegilor și fostului său iubit James Perrault
(care, de asemenea, a lucrat la spital) pentru participarea la investigație. În aprilie 1998, Gilbert a
fost condamnată pentru această crimă.
Membrii personalului din spital au speculat că Gilbert ar fi putut fi responsabila pentru
peste 80 decese și mai mult de 300 de urgențe medicale. Procurorul în cazul ei, William M.
Welch al II-lea, a afirmat că Gilbert a folosit aceste situații de urgență pentru a atrage atenția pe
atunci prietenului ei de atunci, Perrault, a cerut ca poliția spitalului să fie prezentă la orice
urgență medicală. Perrault a mărturisit împotriva ei, spunând că ea i-a povestit despre cel puțin o
crimă prin telefon, în timp ce ea a fost spitalizată într-o sală de psihiatrie. În schimb, avocatul
apărării David P. Hoose a pretins o îndoială rezonabilă bazată pe lipsa dovezilor directe.
 lOMoARcPSD|26947579

Dr. William Boutelle, psihiatru care a lucrat drept șef la Northampton VAMC, a susținut
faptul că Gilbert a creat situații de criză medicală de urgență pentru a-și exprima competențele în
calitate de asistentă medicală.
Potrivit dosarului, Gilbert a făcut amenințări violente împotriva altora de când era
adolescentă. La proces, procurorii au spus următoarele afirmații: Gilbert a folosit un cuțit mare
de bucătărie într-un asalt în Greenfield, Massachusetts, în ianuarie sau februarie 1988, a încercat
de două ori să omoare o persoană cu otrava în noiembrie 1995, a încercat să otrăvească un
pacient pe 28 ianuarie 1996 și că a provocat o urgență medicală prin eliminarea tubului de
respirație al altui pacient pe 30 ianuarie 1994, a abandonat un pacient ce intrase în șoc cardio-
respirator pe data de 9 noiembrie 1995, ca apoi să ceară altă asistentă medicală să o însoțească la
un control al pacienților, a forțat un coleg neinstruit să utilizeze aparatul de defibrilare cardiacă
pe un pacient în timpul unei urgențe medicale pe 17 noiembrie 1995, refuzând să folosească
echipamentul propriu-zis.
La 14 martie 2001, un juriu federal a condamnat-o pe Gilbert în trei cazuri de crimă de
gradul întâi, o crimă de gradul doi și două constatări de tentativă de crimă. Deși Massachusetts
nu are pedeapsa capitală, infracțiunile ei au fost săvârșite pe proprietate federală și, prin urmare,
au fost supuse pedepsei cu moartea.
Trebuie menționat faptul că putem să tragem mai multe concluzii legate de acest personaj:
nu avem suficiente date legate de copilăria lui Gilbert pentru a încerca să înțelegem de ce aceasta
avea obiceiul de a minți în mod constant sau de ce avea comportamente violente față de ceilalți.
Orice s-ar fi întâmplat în acea perioada a fost acel impuls care a împins-o spre crimă. Ce se poate
exprima despre acest caz, este următorul lucru: înafară de comportamentele sale impulsive,
Gilbert avea capacitatea de a manipula persoanele din jurul ei, dar, era incapabilă de a menține
relații. De asemenea, ea avea o imagine de sine instabilă, motiv pentru care făcea diferite
amenințări legate de suicid sau pentru care ea resuscita pacienții pe care ea însăși i-a omorât
(pentru a atrage atenția asupra ei).
În concluzie, putem considera faptul că este destul de greu să trasăm anumite lini în ceea ce
privește tulburarea de personalitate borderline. Ea a stârnit extrem de mult interes în rândul
psihologilor și psihiatrilor, mai ales, având foarte multe relații cu alte tulburări mai mult sau mai
puțin grave. De asemenea, relația dintre aceasta tulburare și mințile criminale ridică din ce în ce
mai multe semne de întrebare pentru care încă nu avem un răspuns foarte clar. Dar, ce trebuie
reținut din această tulburare, este faptul că orice eveniment traumatic din copilărie poate să fie
punctul de plecare al unei psihopatologii extrem de grave cu consecințe din ce în ce mai rele.
 BIBLIOGRAFIE:

htps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/aricles/PMC2790397/

htps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/aricles/PMC5022984/

htps://www.verywellmind.com/borderline-personality-and-violence-425192

htps://en.wikipedia.org/wiki/Aileen_Wuornos

htps://en.wikipedia.org/wiki/Jefrey_Dahmer

htps://en.wikipedia.org/wiki/Kristen_Gilbert

htps://lowpsychology.com/jefrey-dahmer-psychological-proile/

htps://ro.wikipedia.org/wiki/Tulburare_de_personalitate_borderline

htps://evz.ro/la-sfat-cu-psihiatrul-tulburarea-borderline-drama-oamenilor-nesiguri-pe-ei1-2.html

htps://cabinetclaudiumanea.ro/tulburarea-borderline-2/

lOMoARcPSD|26947579