REALIZATOR: ASLAM ONISIM

TULBURARI DE PERSONALITATE
BORDERLINE

DEFINITIE:
Tulburarea de personalitate
borderline este caracterizata de
instabilitatea emotionala, dificultati in
mentinerea relatiilor interpersonale,
automutilare, precum si comportament
suicidal. Denumirea acestei tulburari de
personalitate – borderline – se traduce
prin “la limita”, “la granita”. Asta pentru ca
pacientul se afla la granita dintre psihoza si
nevroza. Borderline este o tulburare
psihica serioasa, care se manifesta prin
instabilitatea emotionala, imagine de sine
distorsionata, probleme in relatiile cu cei
din jur si tulburari comportamentale grave.
In general, manifestarile acestei afectiuni
provoaca probleme pacientului, atat pe
plan personal, cat si pe plan profesional.
Cauza TPB

La fel ca la majoritatea afectiunilor mintale, cauzele TPB sunt complexe si

nu sunt pe deplin elucidate. Pe langa predispozitia genetica, factori de mediu si
neurobiologici (anumiti neurotransmitatori, cum ar fi seotonina, nu functioneaza
corect), anomalii cerebrale (modificari in anumite arii cerebrale care regleaza
activitatea emotionala, impulsivitatea si agresivitatea), se numara un istoric de
experiente traumatice in copilarie (maltratarea fizica, abuzul sexual, neglijenta,
conflicte, pierderea sau separarea parintilor) si dezvoltarea intr-un mediu
prohibitiv, invalidant. Ultimele descoperiri ar arata ca TPB rezulta din
combinarea tuturor acestor factori.
Simptomele tulburării borderline

Deoarece personalitatea se dezvoltă pe parcursul copilăriei și al

adolescenței, tulburarea borderline nu poate fi diagnosticată cu siguranță în
această perioadă.
Persoana care suferă de tulburare borderline se manifestă prin:
 O imagine de sine slab dezvoltată sau instabilă și autocritică;
 Obiective, aspirații și planuri de carieră instabile;
 Lipsa empatiei, incapacitatea de a recunoaște sentimentele și nevoile
celorlalți;
 Relații intense și instabile, marcate de neîncredere, conflicte și de frica de
singurătate, cu fluctuații între o implicare prea accentuată și o retragere
totală din relație;
 Schimbare rapidă a stării de spirit, cu alternări care pot dura câteva ore,
câteva zile sau ceva mai mult;
 Anxietate;
 Stare depresivă;
 Sentiment de insecuritate;
 Dezinhibare, uneori periculoasă: asumarea unor riscuri prea mari,
comportament impulsiv, exagerat;
 Ostilitate;
 Tendință de suicid sau de auto-vătămare;
 Exces de alcool sau alte substanțe;
 Incapacitate de control al furiei, aceasta fiind resimțită adesea fără motive
reale;
 Paranoia;
 Sentiment de singurătate, izolare.
Criterii de diagnostic

Elementul cheie al tulburării de personalitate borderline este prezenţa unui

tipar caracterizat prin instabilitate în relaţiile interpersonale, precum şi prin
impulsivitate accentuată, care debutează la vârsta de adult tânăr, se manifestă
în diverse situaţii şi îndeplineşte următoarele criterii:
  Eforturi susţinute pentru a evita un abandon real sau imaginar.
 Un tipar de relaţii instabile şi intense, caracterizat prin alternarea între
extremele de idealizare şi devalorizare.
 Tulburări de identitate: instabilitatea imaginii de sine sau a sentimentului
de sine.
 Impulsivitate, manifestată în cel puţin două situaţii potenţial auto-
distructive (cheltuieli excesive, relaţii sexuale periculoase, abuz de
substanţe, condus imprudent, alimentaţie compulsivă).
 Comportament suicidar recurent, gesturi sau ameninţări cu suicidul, sau
comportament auto-mutilant.
 Instabilitate afectivă produsă de reactivitatea dispoziţiei (disforie episodică
intensă, iritabilitate sau anxietate, care durează de obicei câteva ore şi
rareori mai mult de câteva zile).
 Sentimentul cronic de vid interior.
 Furie nemotivată şi intensă sau dificultatea de a controla (crize frecvente
de furie, stare permanentă de iritabilitate, episoade repetate de violenţă
fizică).
 Ideaţie paranoidă tranzitorie, sau simptome disociative severe, legate de
stres.
Metode de Tratament
Ca și în cazul tulburării bipolare, ajutorul medical specializat este primul pas
în tratarea tulburării borderline.
Diagnosticarea tulburării borderline este adesea dificilă, din cauza
similitudinii unora dintre simptome cu cele ale altor boli. Diagnosticarea se face
de către medicul psihiatru, tot el fiind și cel care stabilește medicația necesară și
face evaluările periodice. Diagnosticarea presupune mai multe ședințe, în care
medicul investighează în profunzime istoricul medical al pacientului și nuanțează
foarte bine simptomele, așa încât să diminueze riscul – ridicat – de eroare. Din
nefericire, destul de des, tulburarea borderline este subdiagnosticată sau greșit
diagnosticată.
Tratamentul este aproape în exclusivitate psihoterapeutic, tratamentul
medicamentos fiind destinat comorbidităților.
Psihoterapia este în general o terapie de lungă durată, de 5-7 ani. Psihoterapia
este marcată de numeroase întreruperi și schimbări de psihoterapeuți.
Terapiile recomandate sunt:
Terapia cognitiv-comportamentală. Aceasta ajută la schimbarea convingerilor,
comportamentelor și percepțiilor nesănătoase cu privire la propria persoană și la
alte persoane. Prin acest tip de terapie, persoana borderline învață să dezvolte
metode corecte, sănătoase de a reacționa la stările de neliniște, supărare sau
nesiguranță.
Terapia dialectic-comportamentală. Prin intermediul acesteia, persoana învață
cum să își conștientizeze propriile gânduri, comportamente și cum să răspundă
în mod sănătos la acestea. Acest tip de terapie reduce comportamentele
abuzive, de auto-vătămare, depresia, abuzurile de alcool și alte substanțe.
Terapia centrată pe scheme. Aceasta este bazată pe ideea că tulburarea
borderline provine dintr-o imagine de sine distorsionată și disfuncțională,
concentrându-se astfel pe reconstruirea modului în care persoana respectivă se
percepe pe sine.
Medicație
Deși medicația nu vindecă tulburarea borderline, aceasta poate ameliora
simptomele. Medicamentele se adresează depresiei, agresivității și anxietății.
Dacă simptomele sunt severe, medicul poate recomanda spitalizarea persoanei
pentru o anumită perioadă, mai ales în cazul în care au existat gânduri sau
comportamente suicidare.
Concluzii
Afecțiunile mintale sunt adesea neglijate de către oameni – fie pentru că
persoana în cauză nu conștientizează, fie pentru că cei din jur nu știu cum să
procedeze, ori pentru că publicul larg trăiește un sentiment de rușine de a fi sau
a avea alături o persoană afectată.
Tulburare aceasta poate afecta pacientul atat pe plan personal, cat si pe plan
profesional, afectand relatiile cu cei din jur. Cele mai frecvente consecinte ale
acestei tulburari sunt:
 Pierderea locului de munca Renuntarea la studii
 Abuzul de substante Automutilarea – taierea, arderea pielii
 Implicarea in relatii abuzive Problemele cu legea
 Contractarea unei boli cu transmitere sexuala
 Suicidul.