CONSILIERE PRE-AVORT

Cine sunt eu? Cine cred eu ca sunt si cine sunt in realitate? Sunt niste intrebari banale, dar la care cel mai adesea nu prea stim ce sa raspundem. Ca sa nu ramanem in nestiinta Dumnezeu ingaduie sa trecem adesea prin situatii negative unele chiar dramatice pentru ca ne-am indepartat prea mult de calea nevointei care ne-ar fi putut conduce la fericirea visata. Aceste situati nedorite sunt mijloacele prin care Dumnezeu vrea sa ne aduca din nou intr-o strare de lucrare pentru ca binele pe care-l dorim doar asa se castiga. Avem deci curajul sa vedem cine suntem noi? Apoi avem curajul si barbatia de a incepe lupta cu noi insine? Atat timp cat nu suntem hotarati sa facem acest pas insemna ca nu cunostem prea amanuntit raul care a prins radacina in noi. Cele 3 cazuri de avort insotite de o scurta analiza au drept scop sa ne ajute sa vedem mai bine mincina care se ascunde in spatele oricarui abandon.

Cazul 1.
O tanara liceana din mediul rural, ramane insarcinata in urma unei relatii cu un barbat casatorit. Merge la medicul ginecolog insotita de mama, solicitand avortul. I se face programarea pentru ecografie, si cu acordul ei se incepe un dialog telefonic pentru gasirea solutiei celei mai bune pentru iesirea din criza. I se explica risurile la care se expune, i se povestesc alte cateva exemple de eleve care au ramas insarcinate in perioada studiilor, i se ofera orice sprijin material de care considera ea ca ar avea nevoie, dar singurul ei raspuns vis-a-vis de toate acestea a fost ca doreste sa faca avortul. Accepta doar amanarea procedurii pentru cateva zile, dar dupa cateva discutii telefonice, intrerupe orice dialog cu cei care se oferisera sa o ajute. In final face avortul. INTREBARI: 1. Care credeti ca au fost greselile care au adus-o pe tanara sa ramana insarcinata? Pentru o fata, a ramane insarcinata este poate ceea ce este mai rau in viata ei, dar nu este sarcina un rau de la Dumnezeu, ci raul este caderea propriei constiinte. Aici nu s-a ajuns dintr-o data, ci samanta raului s-a dezvoltat treptat. La inceput a fost o curiozitate, apoi celelalte. Atentia si concentrarea au fost distrase de la implinirea obiectivelor specifice varstei (formarea profesionala si morala), interesul pentru acestea fiind pastrat doar pentru a masca adevarata orientare. Superficialitatea a permis ratiunii sa inlocuiasca cultivarea binelui care necesita eforturi si renuntari, cu cultivarea raului, care s-a facut atragator prin noutatea senzatiilor si sentimentelor pe care le aducea persoanei. Faptul ca a ramas insarcinata este interventia lui Dumnezeu in scopul protejarii ei in fata unor caderi mai mari, incercarea avand doar scopul de a ajuta persoana in cauza sa vada cine este in realitate. 2. In cazul persoanei de fata, care este diferenta intre acceptarea raului cu sau fara ramanere alaturi de Dumnezeu? Cultivarea raului este cea care te pune in situatia de a alege dintre doua rele, raul cel mai mic. In cazul de fata, raul cel mai mic nu este situatia care iti ascunde prejudiciile pe care le vei avea de suferit si care te arunca si mai departe de Dumnezeu precum avortul, care iti promite revenirea la fericirea anterioara, ci acceptarea tuturor suferintelor pentru a nu distruge acea flacara dumnezeiasca care numai in sufletul unei femei poate aparea, si care este dragostea de mama. Orice femeie isi doreste sa simta arzand acest foc in sufletul ei, dar ar vrea ca aceasta sa se intample in urma unei experiente pozitive si nu a uneia negative. Aici este marea problema ca nu poti scapa de amintirea
1

raului din viata ta, starpind binele de care se leaga raul. Cand nu va mai exista nici un bine care sa anihileze ceva rau, atunci raul va deveni cu adevarat rau. Bineinteles ca raul nu e niciodata dorit, dar daca a aparut, macar sa nu starpim binele care este singura arma impotriva raului pe care noi l-am acceptat si cultvat in sufletul nostru. Deci fara Dumnezeu niciodata nu vom putea invinge raul, pentru ca noi nu putem crea binele ci il putem doar accepta atunci cand il trimite Dumnezeu. Si binele sadit de Dumnezeu si cultivat de noi va invinge raul.

Cazul 2.
Tanara de 21 de ani din mediul urban, avand o relatie sentimentala stabila, si de mai mult timp cu prietenul ei, cei doi chiar fiind hotarati sa se casatoreasca, ramane insarcinata. Motivul temporizarii casatoriei lor a fost casatorirea recenta a surorii mai mari a tinerei. Tinara insarcinata se prezinta la medic, solicitand avortul. In dialogul cu medicul ginecolog si ulterior cu inca o persoana da dovada ca intelege care este raul cel mai mare, si se hotaraste sa accepte copilul, dar dupa 2 zile de la ultima convorbire anunta cu parere de rau ca a facut totusi avortul. INTREBARI: 1. Pentru o femeie necasatorita este o greseala a ramane insarcinata. De ce este perceputa doar gravitatea ultimei verigi a lantului de greseli si nu a primei greseli, sau a alteia intemediare? Noi, din moment ce incepem sa cultivam raul in sufletul nostru, incepem sa ne ascundem de Dumnezeu, din care cauza vederea noastra asupra realitatii se reduce din ce in ce mai mult. Pentru a nu orbi de tot si a uita complet de EL, Dumnezeu, in marea Sa dragoste, trimite adesea tinerelor indragostite foc din focul iubirii Sale pentru a arde promiscuitatea, egoismul, ingamfarea, superficialitatea, lenea, minciuna, indrazaneala, nerusinarea si alte patimi. Dragostea de mama o data aprinsa in sufletul unei femei ar arde rapid aceste patimi, pentru a pregati loc curat si primitor pentru rodul pantecelui ei. Pentru a ajunge la acest deznodamant fericit, vama care trebuie trecuta este acceptarea sarcinii. 2. Pentru o greseala care ne satisface o pofta, se gaseste multa intelegere. De ce nu gasim suportul rational si pentru acceptarea consecintelor propriilor greseli? Cand comitem greseli mici sau mari, ne dezvinovatim de cele mai multe ori cu multa usurinta, dar cand trebuie sa suportam consecintele propriilor noastre greseli, ni se pare nefiresc sa ducem povara neglijentelor noastre, dorind sa fim lasati in pace ca sa ne balacim in contrinuare in noroi. Intr-o asemenea stare existenta constiintei acuzatoare ni se pare o povara pe cat de grea, pe atat de inutila. Obisnuinta cu raul ne face sa nu mai dorim sa lucram binele. Lipsa obisnuintei cu purtarea greutatilor la care se adauga in unele cazuri si aparitia sarcinii in urma unei experiente negative, fac din acceptarea sarcinii intrarea intr-o adevarata mucenicie. Daca totul s-ar rezuma la puterea omeneasca, cu siguranta asa ar fi, dar o data cu acceptarea sarcinii, toate sentimentele si temerile legate de o posibila mucenicie sunt stinse de harul lui Dumnezeu. In urma unei asemenea experiente, va ramane pururea incrustata in sufletul celei in cauza atat minunea nasterii unei noi vieti, cat si minunea invierii sufletului ei pentru ca a avut curajul sa se increada mai mult in Dumnezeu, decat in ratiunea ei viciata.

Cazul 3.
O tanara de 24 de ani din mediul urban, bolnava de diabet zaharat, avand o relatie sentimentala stabila cu prietenul ei, ramane insarcinata. Se gandeste sa faca avort, atat pentru faptul ca este necasatorita, cat si pentru faptul ca in momentul in care a aflat ca este insarcinata, avea un dezechilibru glicemic mare si mai vechi. Pentru salvarea copilului i s-a exlicat si i s-a oferit sprijinul
2

medical pentru ajungerea la echilibrul glicemic normal, i s-a aratat ca pentru inaltele ei idealuri ar fi trebuit sa lupte mai mult ca sa ajunga la maretia pe care o pretindea, i s-au aratat riscurile la care se poate expune in urma avortului, dar dupa o noapte intreaga de analize mentale, merge insotita de mama ei sa faca avortul pentru care avea programare. Dupa avort, tanara din cazul de fata considera ca a facut ceea ce a fost mai bine pentru situatia ei. INTREBARI: 1. Care este valoarea rationamentului nostru si cat de mult ne putem increde in el daca acesta nu are puterea sa sesizeze raul si sa-l corecteze inainte ca acesta sa produca traume fizice si sufletesti majore? Daca ratiunea nu ne-a ajutat in evitarea unei crize existentiale, cu atat mai mult este incapabila sa ne ajute sa iesim din ea. Asa incat este bine sa nu creem intre ratiunea noastra si credinta in Dumnezeu o opozitie, ci o subordonare corecte si o corelare stransa, in sensul de a ne ajuta cu ratiunea sa facem voia lui Dumnezeu. Daca ratiunea noastra este depasita de dificultatea incercarii, este bine sa abandonam ratiunea in favoarea pastrarii credintei in Dumnezeu. Dupa trecerea incercarii, vom regasi ratiunea noastra mai dornica de a urma calea aratata noua de Dumnezeu, si in acest fel mai puternica, iar daca din cauza necredintei vom pune asupra ratiunii poveri mai mari decat poate duce, ratiunea se va deregla. Lipsiti de credinta si cu mintea slabita, bolile fizice, psihice si incercarile de tot felul vor veni buluc asupra noastra, si mai departe doar mila lui Dumnezeu ne va mai putea salva. 2. In conditiile unei prietenii stabile, fara impedimente majore de ordin material, tanara se afla intr-un dezechilibru glicemic vechi. Care credeti ca este cauza sufleteasca a unei asemenea ignorante? Lipsa unui ideal palpabil ne face sa dorim o stare mai inalta, dar nu sa si luptam pentru ea. Persoana in cauza, daca nu ar fi facut avortul, gandul la copil i-ar fi dat putere sa lupte pentru a obtine echilhibru glicemic, (nu diabetul in sine este periculos pentru sarcina, ci glicemia crescuta mult timp) si in plus, copilul zamislit ar fi ajutat-o sa ia o hotarare impreuna cu prietenul ei pentru viata lor. Dar tanara a pierdut de mult calea corecta a vietii, si boala ingaduita de Dumnezeu pentru a o feri de pacate a fost folosita ca un suport al unor pacate si mai mari. Ignoranta anterioara avortului va continua si dupa avort, caci va fi alimentata de noile probleme care vor aparea post-avort. 3. De ce in multe cazuri tinerele insarcinate sunt constranse sau sustinute de propriile lor mame sa savarseasca avortul? Multe din mamele care l-au nascut trupeste pe fiicele lor atat de mult s-au lipit de acesta viata incat nu vor sa mai treaca din nou prin durerile nasterii pentru ca fiicele lor sa se nasca si duhovniceste. Desi si parintii au o parte din vina pentru greserile copiilor, adevarul despre proprii copii, in loc sa fie folosit in sens ziditor, devine arma cu care parinti lupta improtriva copiilor si acest adevar ii raneste si pe unii si pe altii si pe toti cei care mai mult sau mai putin se fac instrumente in acest flagel. Acum sa revenim din nou in prezent. Te afli in situatia de a ti se cerere dintr-o data un mare efort pe care nu ai vrea sa-l faci pentru ca te simti complet nepregatita. Dar mai mult este vorba ca nu stii ce ar trebui sa faci deoarece nu te-ai mai confruntat nicodata cu o asemenea situatie si nu ca nu ai putea face nimic. Toata aceasta furtuna de ganduri se va linisti dintr-o data daca te vei spovedi. Situiatia in care ai ajuns este urmarea acceptarii unor pacate, pe care strangandu-le la piept nu vei rezolva corect nici problema actuala si nici alte probleme de viitor. Deci ceea ce iti conduce tie viata in prezent este pacatul, pe care Dumnezeu ar dori sa-l starpesca. Ar fi putut face asceasta dandu-ti o boala, permintand o neimplinire materiala sau profesionala sau orice altceva. Nu a facut asa ci a dorit sa-ti indulcesca ispasirea si cu o bucurie. Crezi ca esti in stare de ispasirii mai dure? S-ar parea ca nu pentru
3

ca si pe acesta esti gata s-o abandonezi. Asa ca mai gandeste-te odata si accepta sa faci primul pas, adica sa te spovedesti. O data facut vei vedea limpede si pasul urmator si asa din aproape in aproape vei trai o minune a lui Dumnezeu.

CONSILIEREA PRE-AVORT IN CAZUL PERSOANELOR CASATORITE

Sarcina pentru o persoana casatorita nu este nici ceva neobisnuit, nici impotriva moralei, ba am putea spune ca este drumul firesc al familiei. Totusi nu sunt putine cazurile cand femeile casatorite se adreseaza medicului ginecolog pentru avort. Oricat am cauta greseala unei femei casatorite pentru faptul ca a ramas insarcinata in urma unor relatii legitime, nu am gasi-o. De ce totusi femeia alege sa faca avort?. Poate nu are conditii materiale suficient de bune, poate sotul este iresponsabil in ceea ce prinveste familia, poate au deja 2-3 copii, sau poate sotiinu mai sunt asa de tineri ca sa se mai gandeasca la copii, si in aceste conditii, femeia se hotaraste sa faca avort. Ce legatura exista intre pruncul zamislit si conditiile socio-economice care determina o femei sa faca avort? Va scapa familia de saracie daca nu va mai veni un suflet pe lume? Va deveni sotul mai responsabil? Vor fi pagubiti mai putin ceilalti copii daca cel care ar trebui sa vina nu va mai veni? Se vor termina grijile parintilor daca vor renunta la copilul batranetelor lor? Putin probabil ca neajunsurile unei familii sa se schimbe in bine ca urmare a avortului. Adaugand la acestea consecintele avortului pe care trebuie sa le suporte femeia, rezulta mai multe pierderi decat avantaje, si acestea cu pretul cel mai scump: viata unui om, aceea a pruncului zamislit. Ce pret mare plateste o femeie care face avort !!! Ce o impiedica pe femeia care vine la avort sa vada corect situatia? Dar pe ceilalti, ce ii determina sa o indemne la avort ? Dar sotul, de ce nu are un comportament responsabil fata de familie? Din aceste intrebari, ne dam seama ca, atat femeia care solicita avortul, cat si celelalte persoane din anturajul ei, au fiecare slabiciunea sa, iar femeia, tinand cont de incapacitatea fiecaruia, si supraestimand capacitatea sa de a suporta consecintele, alege avortul. De ce este nevoie sa se incarce femeia insarcinata cu pacatele tuturor, recurgand la avort? Oare intamplator s-a zamislit acel prunc in sanul acelei familii? Asa cum din analiza unui rasad nu putem intuit forma plantei mature si nici roadele ei, tot astfel, nu putem aprecia folosul pe care ni-l va aduce copilul zamislit ca urmare a unei interventii divine in viata noastra. Fiecare dintre noi se poate satura de defectele sale si de cele ale aproapelui, dar niciodata de darul lui Dumnezeu. Si totusi, cand un prunc se zamisleste in pantecele unei femei, de multe ori, atasamentul de defectele noastre devine atat de puternic, incat suntem gata sa renuntam la darul lui Dumnezeu doar pentru faptul ca Dumnezeu ne-a dat doar rasadul, si nu ne-a dat direct roadele lui.

SARCINA NEDORITA
La ce se refera conceptul sarcina nedorita? Suntem oare mai presus de atotstiinta lui Dumnezeu pentru a putea contrazice o hotarare divina? La aceste intrebari ne raspunde cel mai bine intelepciunea populara. Se spune Stai stramb si judeca drept, dar de ochii lumii, ni se pare mai potrivit sa stam drept si sa judecam stramb, adica sa corectam o greseala mica savarsind o alta greseala si mai mare, ca sa aparem drepti in fata lumii. Noi incadram drept gresita interventia lui Dumnezeu in viata noastra, sarcina nedorita, si nu comportamentul nostru viciat. Nu intotdeauna in urma unei relatii nelegitime se zamisleste un copil, dar daca totusi se zamisleste, Dumnezeu trebuie indreptat. Aceasta este o culme, atat a corectitudinii cat si a dreptei judecati. Minunat este sarpele care a amagit-o pe Eva in gradina raiului, si minunata este alegerea Evei, vom ajunge sa spunem.
4

Mai este vreo nedumerire pentru cineva, din ce cauza Dumnezeu, dupa cadera lui Adam nu a vrut sa mai readuca pe om la starea de desavarsire prin intermediul materiei? In cautarea fericirii prin itermediul materiei, cursele sarpelui sunt la tot pasul, si ar fi imposibil sa nu cadem mai devreme sau mai tarziu, intr-un fel sau altul. De aceea Dumnezeu i-a izgonit pe Adam si Eva din rai. Incepem sa cautam fericirea in cele materiale, dar dezamagirea nereusitei sau incapacitatea de a folosi starea materiala buna la nesfarsit, ne impinge spre lipsuri materiale si suferinta. Cu voie sau fara de voie, aceasta este calea fiecarui om, dar atentie! Acest drum este calea spre fericire, pentru ca sarpele, diavolul, oriunde il gasesti numai in suferinta acceptata nu. Pare paradoxala si nefireasca aceasta cale spre fericire, si cine ar putea sa o urmeze, daca ea nu ar fi fost luminata de sfanta Cruce si de jertfa pana la sange a Mantuitorului? Fuga dupa bunurile materiale ale acestei lumi este Adam-ul din om, iar purtarea suferintelor cu bucurie este Hristos-ul din om. Mancam ca si Adam din marul cunostintei binelui si raului ori de cate ori ne folosim necorespunzator de ceea ce ne-a dat Dumnezeu si gustam suferinta izgonirii din rai, cand incepem sa tragem ponoasele. Cand nu mai acceptam compromisul pentru binele material si trecator, doar pentru a nu ne mai desparti de Hristos, incepem sa ne purtam crucea suferintei si acceptam aceste lipsuri. Suferind lipsurile si prigonirile, modelul jertfei lui Hristos ne intareste. Cand daruirea noastra devine totala, adica indiferent de cat de mare ar fi suferinta, libertatea noastra nu mai doreste nimic altceva in afara vointei divine, dupa ce rabdam timpul de ispasire numai de Dumnezeu stiut, ajungem sa traim realitatea Invierii lui Hristos si bucuria invierii sufletului nostru din adancurile pacatului. Astfel, orice prunc zamislit care nu a fost planificat de om este sansa de trecere de la Adam-ul din om la Hristos-ul din om. Sa fi fost oare o greseala o asemenea chemare adresata intr-un mod atat de personal si in acelasi timp atat de staruitor? De aceea spuneau batranii sa stam stramb, adica sa ne recunoastem greselile si sa judecam drept, adica sa purtam cu bucurie crucea pacatelor noastre.

Dr. Anton Ioan

(text preluat din Revista Credina Ortodox, noiembrie 2012)

Articolul a fost adugat pentru a atrage atenia asupra faptului c noi nu trebuie s ne lsm nelai i s alegem calea ce a mai uoar mngindu-ne cu ideea c pe aceasta umbl cei mai muli astzi, inclusiv unii din conductorii acestui veac. Nu trebuie s uitm c adevratul reper n via este Domnul Isus Hristos. Dac vom putea s-l urmm pe Hristos n planul moral al vieii, poate mai puin l vom nelege n planul credinei. Nenelegnd c Hristos nu este doar centrul credinei ci i al vieii noastre i al ntregului univers, credina noastr, noi nine i universul ntreg fiind asemenea unor cercuri concentrice, vom lua noi locul lui Hristos i patimile ce se vor dezvolta n noi vor fi asemenea unor cercuri concentrice care ne vor separa unii de alii, ne vor deprta de la dreapta credin i de sensul vieii noastre care este fericirea pmnteasc i venic prin Isus Hristos.